What do you think?
Rate this book
Accidentul. Orașul cu salcâmi
Două romane de dragoste care pot trata predispoziţia romantică a oricui. Iubirea este înfăţişată în momente diferite ale vieţii: tinereţe şi adolescenţă castă. Eroii celor două poveşti de iubire sunt în faţa unor alegeri care marchează profund existenţa. O profesoară de liceu şi o elevă educată la maici iubesc şi sunt iubite. Poveştile nu sunt simple deloc, destinul este uneori potrivnic, finalul acestora nu e neapărat previzibil.
445 pages, Hardcover
First published January 1, 1974
37 people are currently reading
505 people want to read
About the author
Mihail Sebastian
36 books257 followersMihail Sebastian, born Iosif Hechter, was a Romanian playwright, essayist, journalist and novelist.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 36 reviews
June 2, 2016
”Cine a fost în munți e un om liber.”
August 5, 2021
Această carte a fost o surpriză extrem de plăcută pentru mine. Cele două romane de dragoste (cel puțin eu așa le-aș categoriza) sunt o lectură absolut superbă, ce cred că înglobează destul de multe elemente ale unui sentiment atât de complex și totodată atât de simplu: iubirea.
Preferata mea a fost Accidentul, in ciuda faptului că mă așteptam ca Orașul cu salcâmi să fie romanul meu preferat dintre cele două. După părerea mea, Accidentul este un roman de dragoste matur, ce poate fi dificil de înțeles dacă cititorul nu a iubit și nu a pierdut (întocmai precum Paul) înainte de a începe lectura. Consider că datorită experiențelor mele, lectura romanului nu a fost deloc una plicticoasă, ba chiar din contră. Eu personal am citit romanul prin prisma experiențelor mele, similare cu cele ale lui Paul, în consecință fiind capabil să pătrund cu mult mai bine înțelesul gândurilor, fricilor, eforturilor și frustrărilor acestuia de a o elimina pe Anna din sistemul său. Tocmai de aceea, introspecțiile atât de amănunțite pe care Paul le face cu privire la trecutul său alături de Anna au fost pline de momente memorabile, care mi-au adus aminte de propriul trecut.
Consider că cele două romane se completează reciproc într-un mod absolut superb, reunind atât sentimentele unei iubiri mistuitoare din copilăria Adrianei, cât și durerea unei iubiri parazitice, ce se încăpățânează să rămână o parte activă și decisivă în viața lui Paul. Prin aceste două romane, pe care am început să le citesc cu totul accidental, consider că Mihail Sebastian m-a convins să acord o șansă operei sale și cu siguranță voi încerca să citesc mai multe cărți scrise de acest autor. Tocmai de aceea, am decis să acord acestor romane, atât împreună cât și separat, 5 stele din 5. Aș recomanda cu căldură aceste două romane oricui vrea să citească ceva, însă nu știe exact ce. Poate că vă vor surprinde într-un mod plăcut, la fel cum m-au surprins și pe mine.
Preferata mea a fost Accidentul, in ciuda faptului că mă așteptam ca Orașul cu salcâmi să fie romanul meu preferat dintre cele două. După părerea mea, Accidentul este un roman de dragoste matur, ce poate fi dificil de înțeles dacă cititorul nu a iubit și nu a pierdut (întocmai precum Paul) înainte de a începe lectura. Consider că datorită experiențelor mele, lectura romanului nu a fost deloc una plicticoasă, ba chiar din contră. Eu personal am citit romanul prin prisma experiențelor mele, similare cu cele ale lui Paul, în consecință fiind capabil să pătrund cu mult mai bine înțelesul gândurilor, fricilor, eforturilor și frustrărilor acestuia de a o elimina pe Anna din sistemul său. Tocmai de aceea, introspecțiile atât de amănunțite pe care Paul le face cu privire la trecutul său alături de Anna au fost pline de momente memorabile, care mi-au adus aminte de propriul trecut.
Consider că cele două romane se completează reciproc într-un mod absolut superb, reunind atât sentimentele unei iubiri mistuitoare din copilăria Adrianei, cât și durerea unei iubiri parazitice, ce se încăpățânează să rămână o parte activă și decisivă în viața lui Paul. Prin aceste două romane, pe care am început să le citesc cu totul accidental, consider că Mihail Sebastian m-a convins să acord o șansă operei sale și cu siguranță voi încerca să citesc mai multe cărți scrise de acest autor. Tocmai de aceea, am decis să acord acestor romane, atât împreună cât și separat, 5 stele din 5. Aș recomanda cu căldură aceste două romane oricui vrea să citească ceva, însă nu știe exact ce. Poate că vă vor surprinde într-un mod plăcut, la fel cum m-au surprins și pe mine.
September 3, 2016
O alta capodopera a literaturii romanesti!
March 24, 2024
Accidentul - 4 stele
Acțiunea romanului se desfășoară pe parcursul celor două săptămâni de vacanță de iarnă din 1934/1935 și se deschide cu scena unui accident. Nu îți dai seama imediat despre ce e vorba. “Auzea în jurul ei voci, pași, chemări, dar totul surd și cenușiu, ca un fel de pastă sonoră”. Nora a căzut în zăpadă în timp ce încerca să coboare dintr-un tramvai în mișcare. Paul, pe care inițial Nora îl percepe ca o “voce indiferentă”, o ajută să se ridice și o conduce acasă. Scenele care urmează sunt relatate alternativ, o dată din punctul de vedere al Norei, o dată al lui Paul, și observăm că fiecare dintre cei doi au viața lor, trecutul lor. Nora e într-o relație indecisă cu un oarecare Grig, iar Paul e obsedat de gândurile și amintirea Annei. Într-un final Nora și Paul fac dragoste, dar povestea lor abia aici începe.
Prin recenzii online am văzut că “Accidentul” ar fi un “roman de dragoste”. O fi. E în final vorba de Nora și Paul, care se atașează unul de celălalt pe fundalul iernii lui 1934. Dar e și mai mult decât atât. Amintirea Annei definește însăși ființa lui Paul, iar Ann e al treilea personaj într-o relație care se vrea a fi de cuplu. Mi-a amintit de “Rebecca” Daphnei du Maurier povestea. Ca și Rebecca, Ann e marea absentă, dar și absența căreia îi desparte pe cei doi protagoniști. Rebecca e obsesia lui Mrs. De Winter, așa cum Ann e obsesia lui Paul.
https://leseriana.blog/2024/02/14/mih...
Orașul cu salcâmi - 3 stele
Romanul se deschide cu un titlu de capitol foarte melodramatic pentru gusturile publicului literar de azi: “primul sânge”. Nu e greu să-ți dai seama despre ce e vorba după ce parcurgi primele pagini. Adriana Dunea, fiica adolescentă a familiei Dunea, educată într-o școală de maici, începe la sfârșitul lui februarie să sufere de “o senzație de moleșeală, de maladie ușoară, de convalescență”. Pentru Adriana “au înflorit salcâmii”, cum descrie situația o colegă de școală care înțelege senzațiile care o încearcă pe Adriana.
Din acest moment Adriana se simte superioară față de celelalte colege, naive încă și dedate ocupațiilor copilărești, în timp ce ea se lasă “să fie văzută” la brațul vărului ei înalt și atrăgător, Paul Mlădoianu. Povestea își schimbă punctul de focus în următoarele trei părți. În partea a doua, Adriana leagă o prietenie foarte strânsă și destul de bizară cu Gelu, de care în cele din urmă se îndrăgostește într-un fel. În partea a treia apare în rolul principal personajul meu preferat, Cello Viorin, pianist celebru pentru care Adriana mai că-l uită pe Gelu. Dar în partea a patra lucrurile se repară cât de cât și Adriana și Gelu trăiesc câteva nopți de dragoste cu scene demne de “Amantul doamnei Chatterley” al lui D.H. Lawrence.
https://leseriana.blog/2024/03/23/mih...
Acțiunea romanului se desfășoară pe parcursul celor două săptămâni de vacanță de iarnă din 1934/1935 și se deschide cu scena unui accident. Nu îți dai seama imediat despre ce e vorba. “Auzea în jurul ei voci, pași, chemări, dar totul surd și cenușiu, ca un fel de pastă sonoră”. Nora a căzut în zăpadă în timp ce încerca să coboare dintr-un tramvai în mișcare. Paul, pe care inițial Nora îl percepe ca o “voce indiferentă”, o ajută să se ridice și o conduce acasă. Scenele care urmează sunt relatate alternativ, o dată din punctul de vedere al Norei, o dată al lui Paul, și observăm că fiecare dintre cei doi au viața lor, trecutul lor. Nora e într-o relație indecisă cu un oarecare Grig, iar Paul e obsedat de gândurile și amintirea Annei. Într-un final Nora și Paul fac dragoste, dar povestea lor abia aici începe.
Prin recenzii online am văzut că “Accidentul” ar fi un “roman de dragoste”. O fi. E în final vorba de Nora și Paul, care se atașează unul de celălalt pe fundalul iernii lui 1934. Dar e și mai mult decât atât. Amintirea Annei definește însăși ființa lui Paul, iar Ann e al treilea personaj într-o relație care se vrea a fi de cuplu. Mi-a amintit de “Rebecca” Daphnei du Maurier povestea. Ca și Rebecca, Ann e marea absentă, dar și absența căreia îi desparte pe cei doi protagoniști. Rebecca e obsesia lui Mrs. De Winter, așa cum Ann e obsesia lui Paul.
https://leseriana.blog/2024/02/14/mih...
Orașul cu salcâmi - 3 stele
Romanul se deschide cu un titlu de capitol foarte melodramatic pentru gusturile publicului literar de azi: “primul sânge”. Nu e greu să-ți dai seama despre ce e vorba după ce parcurgi primele pagini. Adriana Dunea, fiica adolescentă a familiei Dunea, educată într-o școală de maici, începe la sfârșitul lui februarie să sufere de “o senzație de moleșeală, de maladie ușoară, de convalescență”. Pentru Adriana “au înflorit salcâmii”, cum descrie situația o colegă de școală care înțelege senzațiile care o încearcă pe Adriana.
Din acest moment Adriana se simte superioară față de celelalte colege, naive încă și dedate ocupațiilor copilărești, în timp ce ea se lasă “să fie văzută” la brațul vărului ei înalt și atrăgător, Paul Mlădoianu. Povestea își schimbă punctul de focus în următoarele trei părți. În partea a doua, Adriana leagă o prietenie foarte strânsă și destul de bizară cu Gelu, de care în cele din urmă se îndrăgostește într-un fel. În partea a treia apare în rolul principal personajul meu preferat, Cello Viorin, pianist celebru pentru care Adriana mai că-l uită pe Gelu. Dar în partea a patra lucrurile se repară cât de cât și Adriana și Gelu trăiesc câteva nopți de dragoste cu scene demne de “Amantul doamnei Chatterley” al lui D.H. Lawrence.
https://leseriana.blog/2024/03/23/mih...
July 29, 2018
This time I read only "Accidentul", which I had already reviewed here:
https://www.goodreads.com/review/show...
As I read it along the English translation, it felt that the translator had rushed. There are many instances of skipped sentences, a constant confusion between 'alb' (white) and 'albastru' (blue), and a couple of sentences that he misunderstood (they are almost word by word as they would be in Spanish, yet the English version means something quite different).
https://www.goodreads.com/review/show...
As I read it along the English translation, it felt that the translator had rushed. There are many instances of skipped sentences, a constant confusion between 'alb' (white) and 'albastru' (blue), and a couple of sentences that he misunderstood (they are almost word by word as they would be in Spanish, yet the English version means something quite different).
June 2, 2020
“Adriana se temea de iubirea lui bruscă. Era în exuberanţa, în nerăbdarea, în entuziasmul lui, un exces care o neliniştea, poate fiindcă asta dezorganiza simţul ei de echilibru sau poate, mai degrabă, fiindcă simţea că o pasiune bruscă nu este una stabilă. Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar, de asemenea, fără căderi subite şi lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, aşezată.” / Orașul cu salcâmi
September 4, 2020
Deocamdată am terminat doar ”Orașul cu salcâmi”. Eu am cartea cu ambele romane (”Orașul cu salcâmi” și ”Accidentul”), o ediție mai veche din anul 1974. Inițial, am zis că voi aștepta să termin ambele romane și apoi scriu o mini-recenzie, dar am zis să profit acum cât mi-s încă impresiile proaspete după primul roman.
”Orașul cu salcâmi” am început-o cândva în adolescență, dar am renunțat pentru că primul capitol, cel despre ”înflorirea salcâmilor”, mi s-a părut cumva...impudic? Neverosimil? (Mai ales că e scris de un bărbat...). Anyway, cu mintea de atunci, am zis că nu îmi prea place abordarea și am abandonat.
Eu sunt o mare iubitoare de proză interbelică românească și pentru mine romanul a fost unul foarte ”atmospheric”, ca să folosesc un englezism. Mi-a plăcut foarte mult melancolia din el, precum și povestea de dragoste, pentru că emoțiile adolescentine, din punctul meu de vedere, sunt surprinse cu acuratețe.
Totuși, nu mi-a plăcut deznodământul poveștii. L-am simțit ca prea abrupt și prea...dramatic? Nu cred că în viața reală cineva ar reacționa la fel ca protagonista, mi s-a părut puțin un gest fără fundament logic. Un alt punct în minus (deși sigur, romanul a fost scris acum 90 de ani, societatea a evoluat mult, dar tot nu destul) a fost o poveste din background în care o tânără soție în mod evident căsătorită ”pentru că așa trebuie” a fost - aproape (din ce am înțeles eu) violată de către soț. Ca femeie te simți inconfortabil și furioasă citind asemenea povești care în mod clar se întâmplau atunci frecvent și se întâmplă și astăzi.
Anyway, all in all, i-aș da vreo 3 steluțe/5 ”Orașului cu salcâmi”, să vedem ”Accidentul”cum va fi.
***1 day later***
Am terminat și ”Accidentul”, care mi-a plăcut mai mult decât ”Orașul cu salcâmi”. Iarăși, foarte ”atmospheric” (ador romanele românești interbelice) și mi-a plăcut enorm personajul Nora, poate și pentru că m-am regăsit puțin în ea. Nu pot spune același lucru despre Ann, dar aici e cu un mic asterisc pentru că noi o privim doar din perspectiva lui Paul. Un alt detaliu care mi-a plăcut a fost crâmpeiul de viață dintre războaie cu o Transilvanie multiculturală, comunitatea de sași pe care în zilele noastre aproape că nu o mai avem, ceea ce m-a făcut să mă întreb de câteva ori ”ce-ar fi fost dacă...”. Sunt mici amănunte care fac trimitere la iminența războiului și la prevestirea unei tragedii - de exemplu, amintirile lui Paul din voiajul cu trenul spre Belgia, când face referire la ”Noaptea cuțitelor lungi” și atmosfera de teroare din Germania.
Ce nu mi-a plăcut, și am fost surprinsă când am citit alte recenzii, a fost istoria lui Gunther și a familiei Grodeck. Mi s-a părut a avea un iz telenovelistic și am considerat că a distras puțin atenția de la protagoniști, fără o motivație clară. De asemenea, începutul romanului e ușor neverosimil, dar modul în care se încheagă povestea mi-a plăcut.
Aș acorda 4 steluțe din 5 ”Accidentului”.
”Orașul cu salcâmi” am început-o cândva în adolescență, dar am renunțat pentru că primul capitol, cel despre ”înflorirea salcâmilor”, mi s-a părut cumva...impudic? Neverosimil? (Mai ales că e scris de un bărbat...). Anyway, cu mintea de atunci, am zis că nu îmi prea place abordarea și am abandonat.
Eu sunt o mare iubitoare de proză interbelică românească și pentru mine romanul a fost unul foarte ”atmospheric”, ca să folosesc un englezism. Mi-a plăcut foarte mult melancolia din el, precum și povestea de dragoste, pentru că emoțiile adolescentine, din punctul meu de vedere, sunt surprinse cu acuratețe.
Totuși, nu mi-a plăcut deznodământul poveștii. L-am simțit ca prea abrupt și prea...dramatic? Nu cred că în viața reală cineva ar reacționa la fel ca protagonista, mi s-a părut puțin un gest fără fundament logic. Un alt punct în minus (deși sigur, romanul a fost scris acum 90 de ani, societatea a evoluat mult, dar tot nu destul) a fost o poveste din background în care o tânără soție în mod evident căsătorită ”pentru că așa trebuie” a fost - aproape (din ce am înțeles eu) violată de către soț. Ca femeie te simți inconfortabil și furioasă citind asemenea povești care în mod clar se întâmplau atunci frecvent și se întâmplă și astăzi.
Anyway, all in all, i-aș da vreo 3 steluțe/5 ”Orașului cu salcâmi”, să vedem ”Accidentul”cum va fi.
***1 day later***
Am terminat și ”Accidentul”, care mi-a plăcut mai mult decât ”Orașul cu salcâmi”. Iarăși, foarte ”atmospheric” (ador romanele românești interbelice) și mi-a plăcut enorm personajul Nora, poate și pentru că m-am regăsit puțin în ea. Nu pot spune același lucru despre Ann, dar aici e cu un mic asterisc pentru că noi o privim doar din perspectiva lui Paul. Un alt detaliu care mi-a plăcut a fost crâmpeiul de viață dintre războaie cu o Transilvanie multiculturală, comunitatea de sași pe care în zilele noastre aproape că nu o mai avem, ceea ce m-a făcut să mă întreb de câteva ori ”ce-ar fi fost dacă...”. Sunt mici amănunte care fac trimitere la iminența războiului și la prevestirea unei tragedii - de exemplu, amintirile lui Paul din voiajul cu trenul spre Belgia, când face referire la ”Noaptea cuțitelor lungi” și atmosfera de teroare din Germania.
Ce nu mi-a plăcut, și am fost surprinsă când am citit alte recenzii, a fost istoria lui Gunther și a familiei Grodeck. Mi s-a părut a avea un iz telenovelistic și am considerat că a distras puțin atenția de la protagoniști, fără o motivație clară. De asemenea, începutul romanului e ușor neverosimil, dar modul în care se încheagă povestea mi-a plăcut.
Aș acorda 4 steluțe din 5 ”Accidentului”.
January 31, 2014
Accidentul
Accidentul nu este,cu siguranță, o capodoperă, dar este un roman care îți rămâne în suflet ca un fel de adiere a unei povești simple, tandre, a unui om plecat în căutarea propriului suflet. Discursul clar, relatarea într-un limbaj simplu, dar frumos a poveștii te fac să ai sentimentul că, de fapt, nu ai citit o carte, ci ai auzit o întâmplare povestită, în tren, de un prieten vechi. Cu toate acestea, autorul a reușit să creeze niște personaje viu conturate, fiecare cu problemele, cu caracterul și cu sentimentele sale. Nu lipsește nici drama, nici seriozitatea și nici profunzimea sentimentelor. Printr-o operă de o simplitate uluitoare, autorul reușește să zugrăvească o lume în care noi înșine ne putem regăsi, în care personajele pot fi, de fapt, oameni care ne înconjoară.
Orașul cu salcâmi
Orașul cu salcâmi înfățișează în toată splendoare ei acea dragoste adolescentină, petrecută în primăvara sufletului, pe care o retrăiești de fiecare dată în minte, cu gândul la anii care nu se mai întorc…
La sfârșitul iubirii lor stăteau, ca o văpaie de aur și cărbune, ultimile nopți din strada Cerbului și pe cenușa unor asemenea amintiri el știa bine că nu se clădesc niciodată căsnicii, ci doar legende uneori.
Accidentul nu este,cu siguranță, o capodoperă, dar este un roman care îți rămâne în suflet ca un fel de adiere a unei povești simple, tandre, a unui om plecat în căutarea propriului suflet. Discursul clar, relatarea într-un limbaj simplu, dar frumos a poveștii te fac să ai sentimentul că, de fapt, nu ai citit o carte, ci ai auzit o întâmplare povestită, în tren, de un prieten vechi. Cu toate acestea, autorul a reușit să creeze niște personaje viu conturate, fiecare cu problemele, cu caracterul și cu sentimentele sale. Nu lipsește nici drama, nici seriozitatea și nici profunzimea sentimentelor. Printr-o operă de o simplitate uluitoare, autorul reușește să zugrăvească o lume în care noi înșine ne putem regăsi, în care personajele pot fi, de fapt, oameni care ne înconjoară.
Orașul cu salcâmi
Orașul cu salcâmi înfățișează în toată splendoare ei acea dragoste adolescentină, petrecută în primăvara sufletului, pe care o retrăiești de fiecare dată în minte, cu gândul la anii care nu se mai întorc…
La sfârșitul iubirii lor stăteau, ca o văpaie de aur și cărbune, ultimile nopți din strada Cerbului și pe cenușa unor asemenea amintiri el știa bine că nu se clădesc niciodată căsnicii, ci doar legende uneori.
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 6, 2023
3 stele. Am simtit o greutate in aceasta lectura. Nu corespunde gusturilor mele.
November 2, 2012
"Se simtea tradat, mintit pina departe, in cele mai vechi amintiri".
August 30, 2014
Doamne, citesc aproape in fiecare iarna aceasta carte, de fiecare data o inteleg altfel!
April 5, 2019
Bucureștenii își vindecă nostalgia caracteristică la Brașov și în munții dimprejur
June 16, 2020
Amăndoua sunt foarte bune; cel mai mult mie mi-a plăcut Orașul cu salcâmi. Este o carte lejeră, se poate citi toată în maxim 6 zile.
February 28, 2024
Nici nu as spune ca sunt doua romane de dragoste, asa cum spune descrierea generala sau eu nu le-am putut citi în aceasta cheie. Detașarea, lipsa unui deznodamant definitiv precizat desprind romanele de ceea ce as defini "roman de dragoste", prea le lipsește "siropul". Surprinzător.
October 12, 2024
Because I liked the first story that much I'll make a mean and say 4 stars. This state of being between dreams and reality is present in both stories, and lonely characters going lost on the streets are the central point. Second story has only one word in my mind: fade.
Read
April 24, 2019ok, so I actually read it in English.
August 23, 2020
Recitire. Unul din romanele pe care le-am iubit în adolescență.
February 12, 2022
Rar mi-a fost dat să citesc ceva mai siropos decât aceste două romane. Nu mi-au spus nimic, nu m-au lăsat cu nimic, în afară de o frică de diabet. Sunt totuși atemporale. Cred că dacă le-ar reedita cineva într-un format nou, atrăgător, și-ar (re)găsi rapid publicul.
Accidentul – 2,5/5
Dacă aș tăia tot ce e în plus, ar rămâne doar vreo jumătate de roman.
Orașul cu salcâmi – 1/5
Din start a fost prost, de la descrierea romanțată a primei menstruații la o fată de 15 ani. Cică au înflorit salcâmii, deci înfloresc și fetele. Mai departe a continuat tot prost.
Dacă aș tăia tot ce e în plus, nu ar mai rămâne nimic.
Păcat de talentul lui Sebastian, avea o relație specială cu cuvintele.
Accidentul – 2,5/5
Dacă aș tăia tot ce e în plus, ar rămâne doar vreo jumătate de roman.
Orașul cu salcâmi – 1/5
Din start a fost prost, de la descrierea romanțată a primei menstruații la o fată de 15 ani. Cică au înflorit salcâmii, deci înfloresc și fetele. Mai departe a continuat tot prost.
Dacă aș tăia tot ce e în plus, nu ar mai rămâne nimic.
Păcat de talentul lui Sebastian, avea o relație specială cu cuvintele.
September 16, 2020
"Accidentul" - was the one I read. Found it pretty boring, not going to lie - the book wasn't that big but I struggled to finish it.
Well, I didn't actually struggled - I just wasn't dying to read it to the end. Considering its fame (in the Romanian Literature), I think it's a very conventional story without much of a deeper message. It's fine but I've read hundred of books written by Romanian authors that I would recommend before this one.
Well, I didn't actually struggled - I just wasn't dying to read it to the end. Considering its fame (in the Romanian Literature), I think it's a very conventional story without much of a deeper message. It's fine but I've read hundred of books written by Romanian authors that I would recommend before this one.
February 13, 2019
"Observa acum, când el părea să se depărteze, că gândul de a-l ști pe el apropiat îi este necesar și consolator, că iubirea lui era singurul lucru de preț în acea viață monotonă și veche. Erau gesturi care îi plăceau, erau cuvinte cu care se obișnuise, erau glume pe care le aștepta. Câtă vreme le avusese în chip firesc, nu își dăduse poate seama cât îi erau de dragi, dar acum, când era pe cale să le piardă, își spunea că fără ele nu va putea trăi."
January 30, 2016
O regăsea mai departe, aşteptându-l. Nu-şi vorbeau. Trecea pe lângă ea, cu un salut, cu o privire. Se înţelegeau foarte bine din ochi şi ştiau amândoi că pentru ce ar voi să-şi spună nu sunt cuvinte. [Mihail Sebastian]
December 11, 2024
nu vă pierdeți vremea cu idioțeniile și aberațiile astea
nu știu eu prin ce trec adolescentele și cum suferă ele primăvara corpului și a minții dar omul ăsta s-a decis să descrie ciclul la femei ca fiind o voluptate ( mai trebuie să comentez ceva ? )
nu știu eu prin ce trec adolescentele și cum suferă ele primăvara corpului și a minții dar omul ăsta s-a decis să descrie ciclul la femei ca fiind o voluptate ( mai trebuie să comentez ceva ? )
August 16, 2012
loved both of them!
October 11, 2017
A fost o poveste draguta, mi se pare ca s-a terminat prea brusc totusi.
November 23, 2017
Dezamagitor. Prima poveste nici nu am putut sa o termin.
Nota este doar pentru 'Accidentul'.
Nota este doar pentru 'Accidentul'.
March 10, 2019
"Am făcut până astăzi, îşi spune Paul, atâtea prostii rezonabile, şi toate au ieşit prost…
Voi face în sfârşit o prostie stupidă, o prostie complet lipsită de sens… Poate că aduce
noroc.”
Voi face în sfârşit o prostie stupidă, o prostie complet lipsită de sens… Poate că aduce
noroc.”
March 28, 2025
🗝️ Cuvinte cheie: 🗝️
"beatitudine", "telemark", "christiane", "schii"
Adriana("Orasul cu salcami"), 5 mai 1932("Accidentul")
🎯 Părere personală🎯
"Accidentul" mi s-a parut un roman un pic mai dinamic decat "Orasul cu salcami" iar personajele mai mature.Cele 2 stelute le-am acordat fara a lua in calcul si "Orasul cu salcami" ce ar fi "tras in jos" media raiting-ului. In privinta "Accidentului" as fi vrut ca povestea mamei lui Gunther sa fie un pic mai ampla si mai detaliata. In privinta finalului, ce mi s-a parut incheiat prea brusc, as fi vrut o continuare despre viata personajelor dupa revenirea lor din munti.
📖🔖 Cititie preferate din "Accidentul" (ediție fizică): 📖🔖
👉[p. 248] "Ann primea cu uşurinţă cuvinte şi expresii pe care le auzea uneori întâmplător şi care pe urmă rămâneau în vorbirea ei obişnuită, la început în glumă poate, pe urmă însă dintr-o adevărată neputinţă de a le uita, până ce se stabileau definitiv în argoul ei personal."
👉[p. 276] "În dimineaţa vernisajului, rămase în casă să studieze un dosar, pe care într-adins îl luase cu el de la birou. Era o zi de noiembrie, udă, plumburie, care trăgea la lene. Minutele treceau încet, desfăcute. Deschise fereastra şi lăsase să intre în odaie aerul acelei reci dimineţi, ploaia, mirosul de frunze căzute…"
👉[p. 291] "— Te rog, să nu râzi de mine, Paul, dar eu când sunt foarte nefericită… fiindcă mi se întâmplă şi mie să fiu uneori…
Nu putu să sfârşească fraza. Îi veniseră din nou neaşteptate lacrimi în ochi. Abandonată...nefericită… câte cuvinte greu de spus! încercă să se corecteze:
— … când îmi merge rău, când totul iese prost, când mi se pare că sunt urmărită de ghinion… ei bine, atunci îmi cumpăr ceva nou… o rochie, sau, dacă n-am bani destui, o eşarfă, un fleac… Nu din cochetărie şi nici din frivolitate. Mai mult din superstiţie. Ca să conjur soarta. Ca s-o păcălesc. Mi se pare că, îmbrăcată altfel, n-o să mă recunoască, o să mă confunde cu altcineva, o să treacă pe lângă mine fără să mă vadă… Dumneata, care eşti un om superstiţios, de ce nu ai superstiţia de a începe ceva din nou? De ce nu vrei să faci un lucru pe care nu l-ai mai făcut niciodată până acum?"
👉[p. 292] "— Ridică mâna dreaptă în sus, vrei? îl rugă Nora. El se supuse cu bunăvoie, dar cu oarecare stângăcie. Se vedea în oglindă măsurându-se cu lungimea schiurilor, mult mai înalte decât el. Botul schiului îi ajungea în podul palmei. “Trebuie să fie cu cel puţin 40 de centimetri mai înalt decât înălţimea omului”, îi explică ea absorbită."
👉[p. 300] "Pe scara ultimului vagon, o fată se oprise să-şi aprindă o ţigară. Pentru prima oară, gestul i se părea lui Paul lipsit de feminitate. Era un gest scurt, grăbit, soldăţesc.
— Ne dai voie să trecem, camarade?"
👉[p. 325] "“Mancher auf der Wanderschaft
Kommt aus Tour auf dunklen Pfaden…”
„Mulţi în drumeţie ajung
Poarta pe întunecatele cărări…” (germ.) "
👉[p. 327] "Cu o voce schimbată, spuse ca pentru el, şoptind, parcă ar fi fost un descântec:
“Wanderer tritt still herein;
Schmerz versteinerte die Schwelle.
Da erglänzt în reiner Helle
Auf dem Tische Brot und Wein”
Se lăsă apoi o tăcere adâncă, după care Nora îl întrebă, tot în şoapte;
— Ce este?
— Un poem. A fost scris mai demult, de un austriac tânăr, mort în război. Se cheamă Ein Winterobend… O seară de iarnă… Şi întorcându-se spre ei, îi întrebă: Nu vi se pare că seamănă cu seara aceasta?
„Călătorule intră tăcut;
Durerea-mpietri acest prag
Aici, strălucind în lumina curată,
Stau pâinea şi vinul pe masă” (germ.)
Georg Trekl (1887 – 1914), cunoscut poet expresionist"
👉[p. 339] "— Ascultă-mă, Paul. Sunt două mari primejdii la schi: să crezi că e foarte greu şi să crezi că e foarte uşor. Schiul nu e nici atât de greu cât credeai tu ieri, dar nici atât de uşor cât crezi azi. Ceea ce faci tu nu e nici măcar un act de curaj: e o nebunie. A face schi nu însemnează să aluneci orbeşte la vale. Trebuie să fi stăpân pe viteza ta. Să poţi opri când vrei. Să poţi întoarce când trebuie. Dacă vrei să te sinucizi, spune-mi. Cunosc alte metode mai sigure. Vorbea cu vocea ei egală, calmă, de profesoară. Paul o asculta supus."
👉[p. 349-353] "După-masă, Nora rămase singură cu Gunther. ...“Omul ăsta ştie”, se gândea Nora."
👉[p. 355] "— Eşti frumoasă, Nora.
Nu răspunse decât după ce se gândi. Primea cu seriozitate lucrurile pe care i le spunea el.
— Am treizeci şi doi de ani, dragul meu. Şi sunt brună. Nu ştiu dacă mai pot fi frumoasă… Am fost poate la douăzeci, la douăzeci şi doi… E o strălucire care se duce şi care poate lasă altceva în loc… Trupul ei era robust, cu ceva greu în liniile lui lungi, ferme. “Nimic de adolescentă”, gândea Paul privind-o. Nimic nu era nesigur, totul era împlinit. Genunchi mari, calmi, fără nelinişte. Coapse înalte, şolduri pline.
— Eşti frumoasă, Nora. Este un acord între tine şi tine şi acest acord se numeşte frumuseţe.
Ea era la oglindă şi îşi pieptăna părul, căzut pe umeri. Se opri cu pieptenele în mână şi se întoarse spre Paul. Era goală şi liniştită.
— Mă tem că am să plâng.
— De ce?
— Fiindcă îmi spui un lucru care era un secret al meu. Un lucru pe care am sperat totdeauna, cu puţină teamă, că-l va înţelege cineva, că mi-l va spune.
Avea lacrimi în ochi."
[p. 369-372] “Biserica Neagră. 23 decembrie 1934. Ora 8,30 seara. Concert religios. Oratoriu de Crăciun de J.S. Bach."
👉[p. 388] "Distanţa nu era mare, nici 600 de metri, dar panta era prăpăstioasă, şi orice fel de frână – plug, christiane sau telemark – erau interzise."
👉[p. 395] "— Am venit aici ca să punem la punct afaceri care nu suferă întârziere. Trebuie să fii rezonabil şi să mă asculţi. Sunt sigur că mama ta, dacă ar trăi, mi-ar da dreptate. Gunther izbucni la aceste cuvinte într-un râs crispat.
— M-am întrebat întotdeauna de ce aţi ucis-o. Acum, în sfârşit, ştiu: ca să vă dea dreptate. Voi, când omorâţi un om, îl trageţi de partea voastră. Dar mama, moartă sau nu, răm��ne mereu cu mine, şi dacă ai venit să mi-o iei, ai venit degeaba. A doua oară nu vă mai las s-o ucideţi."
👉[p. 400-401] "Gunther veni spre ea şi o luă de mână, privind-o cu o expresie de uimire copilărească.
— Ce frumoasă eşti! N-am ştiut că eşti aşa de frumoasă. De unde vii? Ce s-a întâmplat?
— Nu sunt frumoasă, Gunther. Dar astă-seară încerc să fiu, vreau să fiu. Pentru anul care vine. Trebuie să-l primim cu prietenie, cu puţin curaj, cu încredere mai ales. Trebuie să avem încredere în el şi în lucrurile pe care ni le aduce."
👉[p. 406] "Câteodată imaginile erau precise, simple, uşor de recunoscut. Cineva arăta cu degetul printre nori Râşnovul sau Zizinul, drumul şerpuitor spre Bran, turlele sclipitoare de la Zărneşti. Dar într-o singură clipă, toate piereau. Oraşe desprinse din loc erau purtate de la o zare la alta, porţi de lumină se deschideau şi se închideau, cetăţi efemere se desfăceau în soare…"
👉[p. 409] "Avea senzaţia că e gol în soare, îşi auzea tâmplele zvâcnind, şi urechile îi erau asurzite de un tumult confuz de ghioc."
👉[p. 414] "Intrară în Braşov înainte de amiază, ca într-un adăpost. Pe străzi viscolul era mai puţin aprig. Vânturile păreau că se opresc la marginea oraşului. Erau în întregime albi. Aveau zăpadă pe sprâncene, pe tâmple şi pe frunte. Până şi ochii îşi pierdeau culoarea, sub genele albite.
— Am mers foarte bine, spuse Nora. Două ore şi opt minute.
— Numai atât? se miră Paul, fără să înţeleagă de ce. “Două ore şi opt minute” i se părea în acelaşi timp şi foarte mult, şi foarte puţin. Avea într-un fel impresia că au plecat de la cabană nu de câteva ore, ci de câteva zile şi că muntele cu oamenii rămaşi acolo era foarte departe în urma lor. Dar avea de asemeni senzaţia că întreaga cursă nu durase decât un minut, că totul se petrecuse năucitor de repede şi că toată călătoria nu fusese decât o singură, vertiginoasă cădere.
Schiul suspenda pentru el măsura timpului."
👉[p. 415] "— E posibil, Nora, ca toţi oamenii ăştia să se întoarcă la viaţa lor dinainte? E posibil oare, după ce au fost în munţi, să mai creadă în lucrurile pe care le-au lăsat jos? de care sau despărţit? pe care au vrut să le uite?
— Cine a fost în munţi e un om liber, răspunse Nora"
👉[p. 418] "— Nora, tu crezi că schiul poate să salveze un om? Poate să schimbe o viaţă?
— Dragă Paul, cred că viaţa noastră e plină de obiceiuri proaste, de manii şi de idei fixe. Schiul ne scoate din ele. Pe urmă, totul este să nu ne lăsăm învinşi din nou.
— Nu, Nora. Niciodată.
Jura cu prea multă aprindere, cu un accent de îndârjire exagerată.
Se corectă singur, repetând în gând aceleaşi cuvinte, mai calm, mai decis: niciodată, niciodată."
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 17, 2025
"Accidentul"
Nora, o profesoară singuratică, se cam grăbește la coborârea din tramvai. Stațiile nu sunt puse bine, astfel că ea coboară, ca în fiecare zi, între stații. Din mers. De obicei, treaba merge brici, dar azi...ceasul rău, pisica neagră, a alunecat pe treaptă și nu a căzut pe moale, cum se zice. Tramvai oprit, lume speriată, dar Nora își revine și hotărăște că poate ajunge acasă, cu ajutorul cuiva. Cu voce fermă, de profesoară, îl desemnează pe un bărbat taciturn, care pare că exact asta nu-și dorește.
Paul e un avocat suferind, indiferent la lumea din jur, preocupat să-și scoată din minte și inimă pe Ann, cea care i-a intrat cu forța în suflet, fără ca el să-și dorească asta, apoi a plecat. L-a lăsat scufundat în tăcere.
"Are tăceri care s-ar putea spune că nu se vor termina niciodată. În ce depărtări a plecat? Cum să-l chemi înapoi?
Cât de mult știe omul ăsta să tacă!"
Fiindcă se apropie sărbătorile de iarnă, Nora hotărăște că decât să fie iar singură și să se simtă abandonată, mai bine îl ia pe Paul, cel cu privire de sinucigaș, să-i fie tovarăș de schi pe vârfuri de munte.
"- Ce curios spui dumneata "întâlnirea noastră". Este o aventură?
- Ce?
- Această întâlnire.
- O aventură, nu. O întâmplare. E și asta destul de mult. Mie nu mi se întâmplă niciodată nimic."
E un fapt dovedit: munții pot vindeca suflete. Iarna, în pădure, te simți într-o catedrală albă și primitoare. Apoi, concertul de Crăciun din Biserica Neagră desăvârșește totul.
"Întâi flautul și pe urmă oboiul intrară timide în joc, cu ceva întrebător în glas, dar, după primele note, viorile le făcură să tacă și, aproape în același timp, trompetele - neașteptate trompete triumfătoare. Era o frază puternică, sigură, bine legată, care anunța de la început victorie și lumină.
Când viorile și alămurile încetau, tăcerea era protectoare: numai cu îngăduința lor, fragilul flaut, gânditorul oboi se puteau din nou ridica.
Viorile și alămurile, în primul rând copleșite, se regăseau. Trompetele sunau mai departe vestea. Flautul și oboiul alergau, cu glasul lor mărunt, printre coarde și metale.
Singură, orga nu era nici surprinsă, nici grăbită. Pe sunetul ei grav părea că se sprijină întregul oratoriu, ca o catedrală veche. Viori și voci creșteau din ea, ca dintr-un pământ generos. Orga le purta pe toate fără zâmbet, fără asprime, cu puțină tristețe, pentru că ea singură cunoștea destinele."
"Orașul cu salcâmi"
Adriana, o fată de cincisprezece ani, nu înțelege ce i se întâmplă, dar schimbările din corpul și sufletul ei o bulversează: îi vine să plângă din te miri ce, parcă iubește, dar nu știe sigur. Ca ea sunt și alte colege care devin brusc din fetele vesele de altădată niște tinere serioase și pătrunse de importanța noii vârste. Băieții, din zvăpăiații de altădată, devin și ei atenți la fetele din jur.
Trecerea prin adolescență e zbuciumată, cu pasiuni bruște, trădări închipuite, dureri sufletești ascuțite.
"- Spune-mi, de ce nu mă mai iubești?
- Crezi că, dacă m-ai fi întrebat acum șase luni de ce te iubeam, aș fi știut să-ți răspund? Te iubeam. Nu te iubesc. E zi acum. Are să fie noapte mai târziu."
"Cea mai slabă umbră, cea mai ușoară spărtură e de ajuns pentru a trece de la o lume la alta."
Anii de adolescență trec și prioritățile se schimbă. O viață liniștită devine prioritară.
"Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar, de asemenea, fără căderi subite și lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, așezată."
Nora, o profesoară singuratică, se cam grăbește la coborârea din tramvai. Stațiile nu sunt puse bine, astfel că ea coboară, ca în fiecare zi, între stații. Din mers. De obicei, treaba merge brici, dar azi...ceasul rău, pisica neagră, a alunecat pe treaptă și nu a căzut pe moale, cum se zice. Tramvai oprit, lume speriată, dar Nora își revine și hotărăște că poate ajunge acasă, cu ajutorul cuiva. Cu voce fermă, de profesoară, îl desemnează pe un bărbat taciturn, care pare că exact asta nu-și dorește.
Paul e un avocat suferind, indiferent la lumea din jur, preocupat să-și scoată din minte și inimă pe Ann, cea care i-a intrat cu forța în suflet, fără ca el să-și dorească asta, apoi a plecat. L-a lăsat scufundat în tăcere.
"Are tăceri care s-ar putea spune că nu se vor termina niciodată. În ce depărtări a plecat? Cum să-l chemi înapoi?
Cât de mult știe omul ăsta să tacă!"
Fiindcă se apropie sărbătorile de iarnă, Nora hotărăște că decât să fie iar singură și să se simtă abandonată, mai bine îl ia pe Paul, cel cu privire de sinucigaș, să-i fie tovarăș de schi pe vârfuri de munte.
"- Ce curios spui dumneata "întâlnirea noastră". Este o aventură?
- Ce?
- Această întâlnire.
- O aventură, nu. O întâmplare. E și asta destul de mult. Mie nu mi se întâmplă niciodată nimic."
E un fapt dovedit: munții pot vindeca suflete. Iarna, în pădure, te simți într-o catedrală albă și primitoare. Apoi, concertul de Crăciun din Biserica Neagră desăvârșește totul.
"Întâi flautul și pe urmă oboiul intrară timide în joc, cu ceva întrebător în glas, dar, după primele note, viorile le făcură să tacă și, aproape în același timp, trompetele - neașteptate trompete triumfătoare. Era o frază puternică, sigură, bine legată, care anunța de la început victorie și lumină.
Când viorile și alămurile încetau, tăcerea era protectoare: numai cu îngăduința lor, fragilul flaut, gânditorul oboi se puteau din nou ridica.
Viorile și alămurile, în primul rând copleșite, se regăseau. Trompetele sunau mai departe vestea. Flautul și oboiul alergau, cu glasul lor mărunt, printre coarde și metale.
Singură, orga nu era nici surprinsă, nici grăbită. Pe sunetul ei grav părea că se sprijină întregul oratoriu, ca o catedrală veche. Viori și voci creșteau din ea, ca dintr-un pământ generos. Orga le purta pe toate fără zâmbet, fără asprime, cu puțină tristețe, pentru că ea singură cunoștea destinele."
"Orașul cu salcâmi"
Adriana, o fată de cincisprezece ani, nu înțelege ce i se întâmplă, dar schimbările din corpul și sufletul ei o bulversează: îi vine să plângă din te miri ce, parcă iubește, dar nu știe sigur. Ca ea sunt și alte colege care devin brusc din fetele vesele de altădată niște tinere serioase și pătrunse de importanța noii vârste. Băieții, din zvăpăiații de altădată, devin și ei atenți la fetele din jur.
Trecerea prin adolescență e zbuciumată, cu pasiuni bruște, trădări închipuite, dureri sufletești ascuțite.
"- Spune-mi, de ce nu mă mai iubești?
- Crezi că, dacă m-ai fi întrebat acum șase luni de ce te iubeam, aș fi știut să-ți răspund? Te iubeam. Nu te iubesc. E zi acum. Are să fie noapte mai târziu."
"Cea mai slabă umbră, cea mai ușoară spărtură e de ajuns pentru a trece de la o lume la alta."
Anii de adolescență trec și prioritățile se schimbă. O viață liniștită devine prioritară.
"Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar, de asemenea, fără căderi subite și lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, așezată."
September 8, 2021
CÂND, ÎNTR-UNA DIN ULTIMELE zile ale acelui februarie cu soare, Adriana, întoarsă la prânz de la şcoală, se opri în prag şi spuse că “nu se simte bine”, doamna Dunea înţelese că ceva neobişnuit se întâmplă cu fata ei.
Nu o durea nimic. Era doar palidă şi îşi simţea ochii calzi. Încercă a doua zi să se ducă la şcoală, dar se întoarse din stradă, se uită o clipă spre maică-sa, rămasă în poartă s-o petreacă, şi fugi repede pe lângă ea, până în casă, să plângă pe coada pianului deschis.
Era bolnavă? Medicina domestică a familiei Dunea rămânea dezarmată în faţa acestei paciente fără dureri şi fără glas.
— Adriana, spune mamei ce te doare.
Nu ştia. Era soarele de primăvară, prea curând venită? Era lumina dublă a dimineţii şi a zăpezii? Era mirosul acela putred şi nou, a două anotimpuri ce se întâlneau? Nu ştia. Toate acestea sau poate altele, mai confuze, o ameţeau. Pasul ei, de obicei mic şi ferm, se deschidea acum leneş, înăbuşit în covoare, şi împiedicat parcă de o trenă imaginară, în scoborârea unei scări enorme.
Nu o durea nimic. Era doar palidă şi îşi simţea ochii calzi. Încercă a doua zi să se ducă la şcoală, dar se întoarse din stradă, se uită o clipă spre maică-sa, rămasă în poartă s-o petreacă, şi fugi repede pe lângă ea, până în casă, să plângă pe coada pianului deschis.
Era bolnavă? Medicina domestică a familiei Dunea rămânea dezarmată în faţa acestei paciente fără dureri şi fără glas.
— Adriana, spune mamei ce te doare.
Nu ştia. Era soarele de primăvară, prea curând venită? Era lumina dublă a dimineţii şi a zăpezii? Era mirosul acela putred şi nou, a două anotimpuri ce se întâlneau? Nu ştia. Toate acestea sau poate altele, mai confuze, o ameţeau. Pasul ei, de obicei mic şi ferm, se deschidea acum leneş, înăbuşit în covoare, şi împiedicat parcă de o trenă imaginară, în scoborârea unei scări enorme.
December 19, 2022
binge reading book, nimic prea interesant sau prea palpitant.
Displaying 1 - 30 of 36 reviews