I. TARAS BULBA
Monografie romanţată a cazacilor de pe valea Nistrului, "Taras Bulba" descrie, bazându-se pe principii romantice autentice, ultimii ani din viaţa personajului eponim, tată a doi fii, instruiţi "căzăceşte", unul decapitat de propriu tată pentru deviaţionism religios, iar celălalt executat în piaţă publică pentru fanatism religios (antiteză romantică).
Orientarea spre istoria naţională este o altă trăsătură a operei: cazacii din actuală Ucraină s-au opus vehement expansiunii catolicismului în Orient, iar opera lui Gogol este bazată pe cronici.
Luptele descrise prezintă personajele excepţionale în situaţii excepţionale (şi fără exagerare, cum o făcea precursorul conaţional al lui Gogol, Puşkin).
Fiind introduşi, mai întâi, în aşezările cazace din Galiţia extremă, primim o educaţie riguroasă, militară, la Academia din Kiev, opera debutând abrupt, în stil neaoş rusesc, cu o bătaie amicală între Bulba şi fiul sau, proaspăt cazac, pe care-l "ia din faşă" şi-l duce la război, "în numele ortodoxismului".
Surprinzător prin definiţie, romanul prezintă orientări ideologice fanatice. Pentru câteva clipe, căzusem chiar în antisemitism. De ce?! Procesul în sine e foarte amplu, iar cartea am citit-o de-a dreptul implicat. Nefiind nicidecum extremist religios, respectam şi înţelegeam credinţa lui Taras Bulba, şi chiar rezonam cu spiritul lui de luptător, în contextul veacului (XV), şi a fost de-a dreptul frustrant ca evreimea est-europeană să mă facă pe mine, ca cititor, care aparent e fortificat în faţa ideilor radicale, să îmi încreţesc fruntea. Cred că ăsta e cel mai important motiv pentru care ar trebui să citeşti romanul.
În fapt, "Taras Bulba" este un fel de "Alexandru Lăpuşneanul" al nostru, numai că este descris mult mai frumos, mult mai profund, mult mai sentimental (cu toată violenţa lui). Într-un fel, mi-am făcut o imagine amplă despre înjghebarea formaţiunilor politice slave existente în Europa estică la începuturile Evului Mediu (procesul formării Rusiei datează din timpul lui Ivan cel Groaznic). De asemenea, ortodoxismul mi s-a înfăţişat în toată splendoarea lui medievală, cu tot patosul poporului rus pus în el.
Dacă cineva se întreabă ce-i căzăcimea, o să-i dăm o definiţie pe măsură: "când slavul odinioară paşnic a fost cuprins de dorinţa arzătoare de a se lupta, a luat naştere căzăcimea - un suflet larg, dezlănţuit al naturii ruse".
Deşi naraţiunea este făcută la persoană a IIIa, naratorul reuşeşte să aibă un impact asupra cititorului folosindu-se de stilul indirect liber ("Doamne Dumnezeule! Cât de frumoase sunteţi voi, stepelor...")
Şi până la urmă... "există pe lume astfel de focuri, de chinuri şi o astfel de putere care să învingă vigoarea rusă"?
II. MANTAUA
"Mantaua" lui Gogol este o nuvelă de revoltă socială, un strigat împotriva aristocraţiei din toate timpurile şi o consolarea pentru "oamenii sărmani". De asemenea, opera surprinde şi variaţiile percepţiei asupra sensului vieţii: cea mai fericită zi a protagonistului nostru a fost aceea în care a reuşit să-şi procure o manta nouă. Ironia sorţii şi tragedia existenţială duc, în opera marelui scriitor rus, la un contrast tragic între straturile sociale, contrast al culorilor pe care Gogol încearcă să le combine în final, făcând, în schimb, apel la elemente de supranatural pentru a aduce dreptatea (fapt ce sugerează că dreptatea, cel puţin în epocă, "nu aparţine acestei lumi").
III. NASUL
Decăderea umană pe un fundal fantastico-absurd?! Forţat! Iar explicaţia naratorului din final mi se pare nu destul de convingătoare încât să fie o ironie evidentă. Singurul lucru care mi se pare a sta încă în picioare, şi chiar solid, este stilul indirect liber, în care Gogol e maestru...
IV. VII
Avându-şi obârşia în folclorul rusesc, Gogol susţinând chiar că nu a modificat-o cu nimic, ci a transupus-o aşa cum a auzit-o la randur-i, "Vii" este un basm ce are ca tematică percepţia omului asupra lumii când realitatea sa imediată este influenţată de diferiţi factori care inoculează frica.
Trecând însă peste această remarcă, ce nu se impune, fiind doar o "aroganţă filosofică", "Vii" rămâne doar o proză superficială în materile de literatură universală. Poate ruşii o receptează altfel, la fel cum un alt efect are "Moara cu noroc" pentru un anglo-saxon decât pentru noi, mioriticii...