Despre constiinta filozofica

by Lucian Blaga

„Daca avem motive de a sustine ca o constiinta filozofica nu poate fi decat de real folos creatorilor de filozofie, cu atat mai mult inclinam a crede ca o asemenea constiinta poate sa fie un util factor de indrumare pentru amatorii de filozofie.
O constiinta filozofica deficienta sau nula lipseste pe iubitorii de filozofie de toate satisfactiile mai subtile ce le pot oferi preocuparile de aceasta natura, cum pasionatii artei raman, cand sunt ocoliti de o constiinta artistica, privati de cele mai alese satisfactii ce le imbie arta.“
Lucian Blaga

Genres: Philosophy, Romanian Literature

224 pages, Paperback

First published January 1, 1947

About the author

Lucian Blaga was a Romanian philosopher, poet, and playwright. He was a commanding personality of the Romanian culture of the inter-bellum period. He was a philosopher and writer higly acclaimed for his originality, a university professor and a diplomat.

Reviews

[Sebastian Clinciu · Rating 5 out of 5]

„Oricine e înzestrat cu aptitudinile spirituale necesare, receptive și de spontaneitate, poate să ajungă, încetul cu încetul, la înjghebarea unei conștiințe filozofice. În domeniul filozofiei, situația nu ni se pare să fie deosebită de aceea ce ne întâmpină în ținuturile artei, unde, prin deprinderea puterilor și prin familiarizarea cu operele, poți, pe temeiul înnăscut al unei sensibilități firești, să-ți constitui o conștiință artistică. Înfiriparea unei conștiințe specifice este condiționată, atât în domeniul filozofic, cât și [în] cel artistic, de o îndelungată experiență prin ținuturile corespunzătoare, adică de un contact asiduu cu modul marilor creatori, de un susținut efort de asimilare a operelor existente, dar, pe cât cu putință, și de un exercițiu pe măsura lor, a facultăților spirituale angajate de la sine în atari preocupări.”

„Într-adevăr, în viața organică-psihologică, starea de somn este total înlocuită prin starea de trezie; și invers, potrivit unui anume ritm circular. Când vorbim însă despre somnul spiritului, starea aceasta urmează să ne-o închipuim ca o stare funciară, adâncă și infinită, în care starea de trezie nu va înlocui niciodată mai mult decât un plan sau un sector al stării funciare. Aici, în cadrul spiritului, «trezia» nu se substitutie somnului în toată nemărginirea sa, ci desființează somnul doar parțial.”

„Soluțiile filozofiei sunt frunzele ce cad ca să îngroașe și să fertilizeze huma în care rădăcinile problematicii spirituale se vor întinde tot mai vânjoase și cuprinzând încetul cu încetul tot mai mult spațiu.”

„Imposibilitatea de verificare directă a ideilor metafizice — sau chiar o acuzată inadecvație a lor în raport cu realitatea — nu ne dă încă vreun drept de a trata plăsmuirile metafizicii ca simple închipuiri fără noimă. Este unul din simptomele cele mai impresionante ale autonomiei filozofice faptul că ideile, plăsmuirile metafizice, pot fi apreciate în ele însele, ca viziuni de sine stătăoare, pentru logica lor interioară, pentru sugestiile revelatorii ce se degajează din ele, pentru presimițirile ce ele le stârnesc în noi în raport cu transcendența. [...] O viziune metafizică reprezentând un întreg trebuie judecată în propriile ei perspective;”

„În creația metafizică, noi vedem așadar însăși încoronarea gândirii filozofice. [...] Metafizicanul este autorul unei lumi. Un filozof care nu ține să devină autorul unei lumi își suspendă vocația;”

„Pentru filozof, experiența simțurilor este absorbită într-o vastă interpretare ce are în vedere întregul existenței. Din contră, pentru omul de știință, experiența simțurilor devine o zonă de rigori ce constrânge activitatea teoretică la diverse limitări. [...] În filozofie, experiența este asimilată teoriei, în știință, dimpotrivă, teoria este asimilată experienței.”

„Anomalia scientistă ia ființă, în general, prin aceea că spiritul științific devine ofensiv dincolo de limitele sale firești. Se întâmplă uneori ca spiritul științific, fie în forma specifică, proprie unei științe oarecare, fie în forma sa generală, proprie tuturor științelor, să fie cuprins de ispita unei expansiuni și să încerce a lua în stăpânirea sa teritorii care prin însăși natura lor îi sunt exterioare. [...] Apucăturile, atitutudinea, judecățile, aprecierile «scientistului» în filozofie seamănă cu acelea ale unui critic de artă nechemat, care ar cumpăni calitățile imponderabile și valoarea estetică ale unui tablou, măsurând cu toată precizia dimensiunile exterioare ale tabloului și transpunând armonia și contrastul culorilor în raporturi numerice, iar intensitatea culorilor, în cifre ce ar indica frecvența undelor electromagnetice corespunzătoare senzațiilor în ordine fizicală.”

„Orice metafizică poate să aibă incalculabile urmări, câteodată de amploarea unor uriașe curente de cultură — și aceasta, uneori, chiar și când autorul însuși nu atribuie ideii sale vreo deosebită importanță. Un bulgăre de zăpadă ce cade din întâmplare și fără de nici o intenție poate să producă avalanșe de incredibile proporții.”

[Cristian · Rating 5 out of 5]

O carte de prim interes pentru cel ce se inițiază în filosofie; Blaga delimitează specificul filosofiei, separând-o categoric de știință și arte, iar în același timp pune la dispoziție o seamă de criterii să le zicem, prin care vei aprecia o operă filosofică prin alți ochi.
De pildă: cât de mult lezează simțul comun ideile prezentate? Sau: unde se camuflează magicul și miticul în sistemul dat? Desigur, cartea abundă în exemple pentru înțelegerea acestor metode critice, de aceea ai parte și de-o familiarizare cu multe sisteme de gândire totodată.
Blaga scrie clar, nu se zgârcește în exemple(face chiar și desene!), iar stilul unui scriitor desăvârșit face cartea o lectură foarte plăcută.