What do you think?
Rate this book
Luminile şi umbrele sufletului
Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii...
Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?
Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine. (Petru CREŢIA)
Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?
Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine. (Petru CREŢIA)
160 pages, Paperback
First published January 1, 1995
34 people are currently reading
392 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 38 reviews
April 3, 2021
Cred că de o perioadă îndelungată nu am citit ceva într-un stil atât de poetic. O culegere de eseuri foarte frumos echilibrate între luminile sufletului prezentate exact astfel, luminoase, calde, pur și simplu pline de ele însele și umbrele aceluiași suflet, într-un mod antitetic, umbros.
Mi-a plăcut, mi-a plăcut în mod deosebit.
Mi-a plăcut, mi-a plăcut în mod deosebit.
„Răbdarea este o virtute pasivă, ea este de fapt forma pasivă a curajului, rezistența în timp la răul din lume. Dar, așa cum este, răbdarea poate fi temeiul unei biruințe. Pentru că „a răbda” nu înseamnă simplul fapt de a tolera ceva neprielnic sau dușmănos ființei tale, a te supune fără să crâcnești unei voințe din afara ta. Înseamnă să ai tăria de a îndura, dârzenia de a rămâne întreg, stăpân pe tine, nealterat și neînfrânt. Să rabzi și să taci cum tace și rabdă pământul, dar nu la nesfârșit. Răbdarea implică un termen final și totodată speranța că vei ajunge acolo: gândul că trebuie să aștepți doar până vine ceasul cel bun, ceasul când răul va trece de la sine, istovit sau îndepărtat de alte puteri ale lumii, de alte împrejurări ale ei. Sau când tu însuți îți vei fi strâns destule puteri, și destulă obidă, pentru a izbuti să scapi de ceea ce destul ai răbdat. Ziua când poți să spui: „Am răbdat îndeajuns.” Este ceasul când vei fi biruit și greaua încercare a răbdării, și răul pe care l-ai avut de îndurat. Răbdând, trebuie să știi cât să rabzi: o răbdare infinită e sinonimă cu negarea de sine.”
„Mult bine ne-ar face să ne dezmeticim din nerăbdare. De ce atâta grabă? Există o mișcare în lume pentru protejarea mediului natural. Ar trebui să ne gândim și la una care să protejeze timpul de funesta noastră pripă și precipitare. Timpul viu are legile lui, cine le încalcă strică buna rânduială a lumii și se înstrăinează pe sine de ea.”
„Nu e păcat de toate acestea și, în lipsa lor, oare n-am fi cu mult mai fericiți? Triste zădărnicii care ne macină viețile și ne răpesc bucuria de a trăi. Nu numai mintea, ci și sufletul se poate cultiva, când ai înclinare către cultura sufletului, și mai ales când te gândești, măcar din când în când, că poate greșești, că poate se află sub cer lucruri la care filozofia ta nu visează, că poate ar fi bine să te schimbi, să ieși din inerția și din cercul orb al sinelui. Prea multe sunt suferințele care nu depind de noi ca să nu merite să încercăm să le alungăm pe cele, atât de zadarnice, care își au obârșia în greșita așezare a sufletului nostru.”
„Căci, de fapt, nepăsarea de mersul lucrurilor și nepăsarea față de alții este, privită mai de sus, grava nepăsare față de tine însuți.”
„Cei mai mulți oameni fără cuvânt sunt mai degrabă ușuratici decât frauduloși. Făgăduiesc cu ușurință, uneori chiar nesolicitați, oferindu-și plăcerea de a se arăta săritori sau generoși fără ca, mai apoi, să-și dea vreo osteneală în acest sens; se iau cu altele, nu le mai pasă, uită. Iar conștiința lor nu împovărează cu nici o remușcare, respectul lor de sine nu iese știrbit cu nimic, iar disponibilitatea de a recidiva a acestor iluzioniști ai făgăduinței rămâne și ea proaspătă și întreagă. Unii, dojeniți, chiar se scandalizează, uitând cu desăvârșire clipa de euforie a promisiunii și neluând în seamă prejudiciul adus prin înșelarea unei așteptări. Și, în genere, rolul lor de încurcă-lume. [...] Sunt oameni superficiali și cu atât mai periculoși cu cât nu doar par, dar chiar sunt de bună-credință. Pentru o clipă.”
May 24, 2023
Spre rusinea mea l-am cunoscut pe Petru Cretia d-abia in acest an, desi, am mai auzit numele sau in treacat, in trecut.
Am inceput anul citind despre el in Jurnalul de la Paltinis, unde am aflat ca Noica il considera "intaiul om de cultura al tarii", apoi citindu-i traducerea pe care acesta a realizat-o Povestirilor Orientale de Marguerite Yourcenar si in final am terminat anul citind "Luminile si Umbrele Sufletului".
Cartea reprezinta o colectie de eseuri prin care se incearca o scurta radiografie a sufletului omenesc printr-o analiza a ceea ce se doreste sau ar trebui sa fie moral intr-un om.
Nu este genul de carte pe care sa o citesti in fuga, intrucat textele sale te imping catre meditare, limbajul folosit si desele referinte culturale necesitand un nivel de concentrare ridicat.
Desi aceste eseuri vizeaza, asa cum am spus deja, sufletul omului, in general, Cretia se opreste, adesea, asupra specificitatilor sufletului romanesc dedicandu-i, de altfel, un intreg eseu acestuia: Homo Valachicus.
Poate de aceea nu am simtit mult optimism in paginile citite.
Cred ca este o carte care merita 5 stele, dar i-am acordat doar 4 pentru o chestiune, care probabil, pentru altii, nu reprezinta un minus: Toata argumentatia construita este doar din perspectiva crestina, nu s-au avut in vedere socio-biologia sau macar alte sisteme filosofice/religioase mari, care sa nu-mi lase senzatia ca "exista ceva ce lipseste de aici".
“E plină lumea de oameni superficiali. Superficiali în ce fac, în ce gândesc şi în ce simt. Cu alte cuvinte, lipsiţi de capacitatea de a desăvârşi un lucru, de a-l face ca lumea şi totodată neînstare de vreo adâncime a gândurilor şi a sentimentelor. În plus, incapabili de a-şi da seama că sunt ceea ce sunt.”
“E plină lumea de rumoarea vorbelor deşarte. Le auzi pretutindeni, nestăvilite şi de nestăvilit, umplând cu pleava lor cuprinsul zilelor noastre.”
“Dar dezamăgirea, oricare ar fi cauzele ei, trebuie depăşită. Eventual, asimilându-i învăţătura, se cade să trecem mai departe, chiar cu riscul de a ne mai întâlni cu ea în alte împrejurări şi cu alte determinări. Păstrând credinţa că, atunci când ai învăţat să judeci, să rişti şi să lupţi, viaţa poate fi un loc în care nu tot ceea ce atârnă de voinţa noastră duce la dezamăgire.”
Am inceput anul citind despre el in Jurnalul de la Paltinis, unde am aflat ca Noica il considera "intaiul om de cultura al tarii", apoi citindu-i traducerea pe care acesta a realizat-o Povestirilor Orientale de Marguerite Yourcenar si in final am terminat anul citind "Luminile si Umbrele Sufletului".
Cartea reprezinta o colectie de eseuri prin care se incearca o scurta radiografie a sufletului omenesc printr-o analiza a ceea ce se doreste sau ar trebui sa fie moral intr-un om.
Nu este genul de carte pe care sa o citesti in fuga, intrucat textele sale te imping catre meditare, limbajul folosit si desele referinte culturale necesitand un nivel de concentrare ridicat.
Desi aceste eseuri vizeaza, asa cum am spus deja, sufletul omului, in general, Cretia se opreste, adesea, asupra specificitatilor sufletului romanesc dedicandu-i, de altfel, un intreg eseu acestuia: Homo Valachicus.
Poate de aceea nu am simtit mult optimism in paginile citite.
Cred ca este o carte care merita 5 stele, dar i-am acordat doar 4 pentru o chestiune, care probabil, pentru altii, nu reprezinta un minus: Toata argumentatia construita este doar din perspectiva crestina, nu s-au avut in vedere socio-biologia sau macar alte sisteme filosofice/religioase mari, care sa nu-mi lase senzatia ca "exista ceva ce lipseste de aici".
“E plină lumea de oameni superficiali. Superficiali în ce fac, în ce gândesc şi în ce simt. Cu alte cuvinte, lipsiţi de capacitatea de a desăvârşi un lucru, de a-l face ca lumea şi totodată neînstare de vreo adâncime a gândurilor şi a sentimentelor. În plus, incapabili de a-şi da seama că sunt ceea ce sunt.”
“E plină lumea de rumoarea vorbelor deşarte. Le auzi pretutindeni, nestăvilite şi de nestăvilit, umplând cu pleava lor cuprinsul zilelor noastre.”
“Dar dezamăgirea, oricare ar fi cauzele ei, trebuie depăşită. Eventual, asimilându-i învăţătura, se cade să trecem mai departe, chiar cu riscul de a ne mai întâlni cu ea în alte împrejurări şi cu alte determinări. Păstrând credinţa că, atunci când ai învăţat să judeci, să rişti şi să lupţi, viaţa poate fi un loc în care nu tot ceea ce atârnă de voinţa noastră duce la dezamăgire.”
August 5, 2021
Elevate „eseuri morale" de la Petru Creția. Le-am citit cu interes, dar cu senzația permanentă că sunt un țânc ce încearcă să sugă de la o cămilă. Unele definiții îmi cădeau de pe podișorul care unește cele două emisfere ale creierului, căzând într-un hău ce se termină (paradoxal) în călcâie.
Oricum sunt surprins de carte. Plăcut.
Oricum sunt surprins de carte. Plăcut.
August 12, 2014
Sunt zile în care te simți pierdut și nu știi foarte bine care îți este locul în lume, cine ești, ce vor ceilalți de la tine, cum să reacționezi, cum să analizezi ceea ce vezi și ce părere să îți faci despre ce se întâmplă. Zile în care îți recunoști limitele, în care nu mai crezi că merită să mai încerci să le depășești sau chiar dacă ai vrea, nu ai știi cum. N-ai nimic de făcut, nu ai conștiința a ce merită făcut și nici măcar nu mai ai curajul să îți asculți gândurile, chiar dacă ele tot vin și nu se întrerup nici măcar atunci când dormi. Tot sistemul tău de valori este în delin și te simți corupt de lipsa de cunoaștere adevărată. Suferi de singurătate. Ai vrea să citești ceva dar nu știi ce, ai impresia că nimic nu-ți rămâne în minte. Poate ai citi un roman bun sau o carte de poeme sau un jurnal al unuia mai nenorcit ca tine. Sau poate o carte de eseuri. Și nu trece mult după ce ai deschis apatic cartea, cu țigara stinsă în scrumieră, că îți dai seama că ceva aproape invizibil te trage din tine și îți atrage atenția. Uite, omul vorbește despre probleme care te frământă și o face concis, simplu și totși, atât de profund.
de la sursă: Petru Creția – Luminile și umbrele sufletului – SemneBune http://semnebune.ro/2013/petru-cretia...
de la sursă: Petru Creția – Luminile și umbrele sufletului – SemneBune http://semnebune.ro/2013/petru-cretia...
January 5, 2017
Răbdarea
„Răbdarea este o virtute pasivă, ea este de fapt forma pasivă a curajului.”
„Răbdând, trebuie să știi cât să rabzi: o răbdare infinită e sinonimă cu negarea de sine.”
Încrederea
„Pe de altă parte există oameni pe care îi câștigă însăși încrederea pe care le-o arăți. De unde, invers, reflecția lui La Rochefoucauld: „Neîncrederea noastră îndreptățește înșelătoria celuilalt.” ”
„Trădarea încrederii cuiva în noi este o vină foarte gravă, atât în sine, cât și pentru că cel înșelat în încrederea lui își poate pierde, în general, încrederea în oameni, ferindu-se chiar de cei cu adevărat vrednici de încredere. Este un fel de a-l mutila moralmente, de a-l determina să facă parte din tipul neîncrezătorului, al bănuitorului, al suspiciosului, care este așa de felul său, adesea pentru că se știe pe sine însuși capabil de trădarea oricărei încrederi, uneori pentru un interes disproporționat de mărunt. Neîncrederea, înnăscută sau dobândită, este o infirmitate a sufletului care ne privează nu numai de foloasele încrederii, ci și de bucuria încrederii și de noblețea ei.”
La Rochefoucauld: „Este mai rușinos să n-ai încredere în prietenii tăi decât să fii înșelat de ei.”
„Este la fel de meschin să fii zgârcit cu încrederea ta, ca și cu banii tăi. După cum meschin este și omul care nu este în stare să primească cu încredere binele pe care vrei să i-l faci, cel care nu crede în bunele intenții și în buna-credință a nimănui și se întreabă, în fața unui act generos și dezinteresat: „Oare ce-o fi urmărind, oare ce-o vrea de la mine?” ”
Văicăreala
„Văicăreala este expresia unei disproporții între suferință și protest.”
Curajul
„Curajul este și aceasta: să fii tu însuți, până la capăt. El este deci o specie superioara (și numai omenească) a instinctului de conservare: nu a vieții, ci a sensului ei, nu a identității empirice, ci a celei ideale.”
Speranța
„Dacă nu este mai presus de orice calcul, rămâne un simplu și rece efort de prognoză. Ca să fie o putere a sufletului, speranța trebuie să aibă în miezul ei ceva irațional, chiar absurd, o încredere aproape necugetată în biruința binelui, care să fie mai puternică decât orice deznădejde.”
„Iar speranța este și aceasta: ceva care, cotropit fiind de deznădejde, nădăjduiește încă.”
Tristețea
„Trecând de la bucurie (veselie) la tristețe, sufletul nu trece de la lumina zilei la întunericul nopții, ci intră într-o lumină de asfințit, într-un fel de penumbră sau de clar-obscur. În acest sens, tristețea este o înnegurare a orizontului bucuriei sub imperiul unei dureri. În acest sens, există tot atâtea feluri de tristețe câte feluri de durere. Dar între durere și tristețe sunt cel puțin două deosebiri fundamentale: tristețea, spre deosebire de durere, nu poate fi niciodată subită, violentă si brutală. Am putea zice chiar că tristețea esste ceea ce rămâne după violența durerii, o stare reziduală, difuză (iar aceasta este a doua deosebire), care niciodată nu poate fi punctuală sau momentană: tristețea e o durere atenuată care se instalează în timp. Și totodată în întreg cuprinsul sufletului. Durerea, deși pentru un timp determinat, eclipsează cu umbra ei toate celelalte zone ale sufletului, le iluminează sau le paralizează pe toate cu fulgerul ei, nu le implică substanțial în durata sa. Tristețea, care nu e concentrată și virulentă ca durerea, ci difuză și calmă, este ca o culoare care, dizolvându-se, conferă nuanța ei întregului cuprins.”
Falsa conștiință
„Orice falsă conștiință se constituie, progresiv, pe o rea conștiință de sine refulată.”
Depre credință
Kant (Critica rațiunii pure, II, 2, 3): „Dacă asentimentul nu este decât subiectiv suficient și în același timp este obiectiv insuficient, el se numește credință.”
„Orice credință care se afirmă ca singura îndreptățită și, în numele ei, tăgăduiește libertatea orișicui de a crede în orișice vine în contrazicere gravă cu voința Domnului, care ne-a făurit ca ființe libere. Orice exclusivism, orice fanatism și orice persecuție, oricât de larg ar fi atestate ele de istorie, se situează într-o zonă atât de apropiată de omenescul său, încât pare infinit de departe de Dumnezeu.”
„Credința cea mai intensă și mai pură se situează dincolo de orice criteriu de răsplată sau de pedeapsă. Poate omul „cu frica lui Dumnezeu” este necesar bunului mers al realității, dar nu în el rezidă paradigma credinței. Și nici în cel ce recurge, în relația cu Dumnezeu, la indiferent ce formă de tranzacție. Acela nu are cugetul curat.”
Iacov: „Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă față de sine. Dar va zice cineva: „Tu ai credința, iar eu am faptele.” „Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta credința din faptele mele.” Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică? ... După cum trupul fara duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.”
Două gânduri despre binele și răul din lume
„Dar cruzimea nu este doar asta. Țelul ei final este să-și umilească victima, să-i dezagrege definitiv demnitatea, să o facă să nu se mai poată întoarce niciodată la sine și să continue să se recuze și după tortură. Să lase din victimă doar un suport viu al unei deteriorări ireparabile. Lucrul cel mai rău pentru ea nu este că a fost făcute să urle de durere, ci amintirea faptului că a urlat; crâncena sfâșiere este folosită într-un asemenea chip, încât, după ce a trecut, victima nu se mai poate reconstitui pe sine. Pentru că a făcut sau a spus lucruri, ceva anume, a ajuns să creadă, să dorească sau să gândească lucruri a căror amintire va determina-o să nu se mai poată împăca cu sine, să nu se mai recunoască sau, mai grav, să nu mai poată face față relației cu sine.”
Kafka: „Dacă ai luat-o pe un drum aume, perseverează cu orice preț, n-ai decât de câștigat, nu riști nimic; poate că la capăt te așteaptă o catastrofă, dar dacă te-ai fi întors de la primii pași și ai fi coborât scara, ai fi eșuat de la bun început. [...] Astfel că, dacă nu găsești nimic în spatele acestor uși, nimic nu e pierdut, avântă-te spre alte scări! Câtă vreme nu vei înceta să urci, treptele nu se vor sfârși niciodată; ele vor crește la nesfârșit sub pasul tău urcând mereu!”
„Răbdarea este o virtute pasivă, ea este de fapt forma pasivă a curajului.”
„Răbdând, trebuie să știi cât să rabzi: o răbdare infinită e sinonimă cu negarea de sine.”
Încrederea
„Pe de altă parte există oameni pe care îi câștigă însăși încrederea pe care le-o arăți. De unde, invers, reflecția lui La Rochefoucauld: „Neîncrederea noastră îndreptățește înșelătoria celuilalt.” ”
„Trădarea încrederii cuiva în noi este o vină foarte gravă, atât în sine, cât și pentru că cel înșelat în încrederea lui își poate pierde, în general, încrederea în oameni, ferindu-se chiar de cei cu adevărat vrednici de încredere. Este un fel de a-l mutila moralmente, de a-l determina să facă parte din tipul neîncrezătorului, al bănuitorului, al suspiciosului, care este așa de felul său, adesea pentru că se știe pe sine însuși capabil de trădarea oricărei încrederi, uneori pentru un interes disproporționat de mărunt. Neîncrederea, înnăscută sau dobândită, este o infirmitate a sufletului care ne privează nu numai de foloasele încrederii, ci și de bucuria încrederii și de noblețea ei.”
La Rochefoucauld: „Este mai rușinos să n-ai încredere în prietenii tăi decât să fii înșelat de ei.”
„Este la fel de meschin să fii zgârcit cu încrederea ta, ca și cu banii tăi. După cum meschin este și omul care nu este în stare să primească cu încredere binele pe care vrei să i-l faci, cel care nu crede în bunele intenții și în buna-credință a nimănui și se întreabă, în fața unui act generos și dezinteresat: „Oare ce-o fi urmărind, oare ce-o vrea de la mine?” ”
Văicăreala
„Văicăreala este expresia unei disproporții între suferință și protest.”
Curajul
„Curajul este și aceasta: să fii tu însuți, până la capăt. El este deci o specie superioara (și numai omenească) a instinctului de conservare: nu a vieții, ci a sensului ei, nu a identității empirice, ci a celei ideale.”
Speranța
„Dacă nu este mai presus de orice calcul, rămâne un simplu și rece efort de prognoză. Ca să fie o putere a sufletului, speranța trebuie să aibă în miezul ei ceva irațional, chiar absurd, o încredere aproape necugetată în biruința binelui, care să fie mai puternică decât orice deznădejde.”
„Iar speranța este și aceasta: ceva care, cotropit fiind de deznădejde, nădăjduiește încă.”
Tristețea
„Trecând de la bucurie (veselie) la tristețe, sufletul nu trece de la lumina zilei la întunericul nopții, ci intră într-o lumină de asfințit, într-un fel de penumbră sau de clar-obscur. În acest sens, tristețea este o înnegurare a orizontului bucuriei sub imperiul unei dureri. În acest sens, există tot atâtea feluri de tristețe câte feluri de durere. Dar între durere și tristețe sunt cel puțin două deosebiri fundamentale: tristețea, spre deosebire de durere, nu poate fi niciodată subită, violentă si brutală. Am putea zice chiar că tristețea esste ceea ce rămâne după violența durerii, o stare reziduală, difuză (iar aceasta este a doua deosebire), care niciodată nu poate fi punctuală sau momentană: tristețea e o durere atenuată care se instalează în timp. Și totodată în întreg cuprinsul sufletului. Durerea, deși pentru un timp determinat, eclipsează cu umbra ei toate celelalte zone ale sufletului, le iluminează sau le paralizează pe toate cu fulgerul ei, nu le implică substanțial în durata sa. Tristețea, care nu e concentrată și virulentă ca durerea, ci difuză și calmă, este ca o culoare care, dizolvându-se, conferă nuanța ei întregului cuprins.”
Falsa conștiință
„Orice falsă conștiință se constituie, progresiv, pe o rea conștiință de sine refulată.”
Depre credință
Kant (Critica rațiunii pure, II, 2, 3): „Dacă asentimentul nu este decât subiectiv suficient și în același timp este obiectiv insuficient, el se numește credință.”
„Orice credință care se afirmă ca singura îndreptățită și, în numele ei, tăgăduiește libertatea orișicui de a crede în orișice vine în contrazicere gravă cu voința Domnului, care ne-a făurit ca ființe libere. Orice exclusivism, orice fanatism și orice persecuție, oricât de larg ar fi atestate ele de istorie, se situează într-o zonă atât de apropiată de omenescul său, încât pare infinit de departe de Dumnezeu.”
„Credința cea mai intensă și mai pură se situează dincolo de orice criteriu de răsplată sau de pedeapsă. Poate omul „cu frica lui Dumnezeu” este necesar bunului mers al realității, dar nu în el rezidă paradigma credinței. Și nici în cel ce recurge, în relația cu Dumnezeu, la indiferent ce formă de tranzacție. Acela nu are cugetul curat.”
Iacov: „Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă față de sine. Dar va zice cineva: „Tu ai credința, iar eu am faptele.” „Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta credința din faptele mele.” Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică? ... După cum trupul fara duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.”
Două gânduri despre binele și răul din lume
„Dar cruzimea nu este doar asta. Țelul ei final este să-și umilească victima, să-i dezagrege definitiv demnitatea, să o facă să nu se mai poată întoarce niciodată la sine și să continue să se recuze și după tortură. Să lase din victimă doar un suport viu al unei deteriorări ireparabile. Lucrul cel mai rău pentru ea nu este că a fost făcute să urle de durere, ci amintirea faptului că a urlat; crâncena sfâșiere este folosită într-un asemenea chip, încât, după ce a trecut, victima nu se mai poate reconstitui pe sine. Pentru că a făcut sau a spus lucruri, ceva anume, a ajuns să creadă, să dorească sau să gândească lucruri a căror amintire va determina-o să nu se mai poată împăca cu sine, să nu se mai recunoască sau, mai grav, să nu mai poată face față relației cu sine.”
Kafka: „Dacă ai luat-o pe un drum aume, perseverează cu orice preț, n-ai decât de câștigat, nu riști nimic; poate că la capăt te așteaptă o catastrofă, dar dacă te-ai fi întors de la primii pași și ai fi coborât scara, ai fi eșuat de la bun început. [...] Astfel că, dacă nu găsești nimic în spatele acestor uși, nimic nu e pierdut, avântă-te spre alte scări! Câtă vreme nu vei înceta să urci, treptele nu se vor sfârși niciodată; ele vor crește la nesfârșit sub pasul tău urcând mereu!”
Read
February 18, 2025Chiar este un fel de ghid care reușește să facă posibil discernământul între bine și rău, dar mai ales între “cum este” și “cum ar trebui să fie”, atât omenirea, cât și oamenii, de la mic la mare.
Deși autorul neagă faptul că scrierea lui ar putea fi încadrată drept un “tratat de morală”, pe alocuri acesta tinde să accentueze asupra unor norme, pe care societatea ori nu le respectă, ori le trece cu vederea. Mi-a plăcut oscilația; prezența scării de valori care când coboară, când urcă; când e bine, când e rău. Recomand să o citiți, este una dintre cărțile care cere relectura, dar și o lectură asumată.
Voi lăsa și câteva citate care mi-au plăcut:
“[…] cineva este prost așa cum are ochii albaștri sau mușchii puternici.”
“Dacă îi vorbești de noaptea neființei, el crede că se lasă întunericul și aprinde lampa.” (cap. “Prostia”)
“Dintre toate relele care ni s-au făcut, și atât de evident ni se mai fac încă, minciuna este cel mai mare. Cel mai vătămător și cel mai blestemat, pentru că din el derivă toate celelalte. Ar merita să facem cândva o genealogie a negativului, arătând cum minciuna se află la obârșia fiecărui rău omenesc luat în parte”.
Deși autorul neagă faptul că scrierea lui ar putea fi încadrată drept un “tratat de morală”, pe alocuri acesta tinde să accentueze asupra unor norme, pe care societatea ori nu le respectă, ori le trece cu vederea. Mi-a plăcut oscilația; prezența scării de valori care când coboară, când urcă; când e bine, când e rău. Recomand să o citiți, este una dintre cărțile care cere relectura, dar și o lectură asumată.
Voi lăsa și câteva citate care mi-au plăcut:
“[…] cineva este prost așa cum are ochii albaștri sau mușchii puternici.”
“Dacă îi vorbești de noaptea neființei, el crede că se lasă întunericul și aprinde lampa.” (cap. “Prostia”)
“Dintre toate relele care ni s-au făcut, și atât de evident ni se mai fac încă, minciuna este cel mai mare. Cel mai vătămător și cel mai blestemat, pentru că din el derivă toate celelalte. Ar merita să facem cândva o genealogie a negativului, arătând cum minciuna se află la obârșia fiecărui rău omenesc luat în parte”.
August 16, 2019
O carte uluitoare!!!
August 10, 2016
O carte despre esența ființei, o lectura destinată terapiei sufletului.
March 22, 2022
O carte foarte buna de citit la orice varsta mai ales cand simti nevoia unor repere morale.
November 16, 2025
5 ⭐
O colecţie de eseuri morale cum nu am mai găsit până acum. O nouă lecţie de comportament, despre a fi mai bun, răbdător, cuviincios, respectuos, fără însă am ai arunca în stânga şi în dreapta vorbe ce nu sunt la locul lor. O carte ce s-a nimerit într-o vreme cu agitaţie, oboseală şi baterie socială scăzută. O vreme în care energia şi răbdarea sunt la pamânt, iar răutatea devine normativ general de stabilire a relaţiilor. O carte ce merită recitită sau precum în cazul meu, reascultată cât mai curând.
"Există un mit hasidic potrivit căruia se află mereu și mereu, împrăștiați pe pământ, treizeci și șase de înțelepți, oameni de obicei nevoiași, umili și umiliți, oameni fără nume pe care se sprijină lumea ca să nu cadă în pierzanie, oameni drepți în strâmbătate și îndărătnici sub bici, în întunericul vremilor." - Astfel - cartea aduce pe masă, un dicţionar explicativ al valorilor pe care fiecare dintre noi nu trebuie să le piardă, deşi, este cu adevărat greu(!): răbdarea, vrednicia, cinstea, blândeţea, încrederea, speranţa, cuvântul dat [sic!] - promisiunea. Dar, ne şi oferă un regulament explicativ pentru a sta departe de superficialitate, mediocritate, prejudecăţi, văicăreală şi intoleranţă (multe altele pe lângă).
"Să rabzi și să taci cum tace și rabdă pământul, dar nu la nesfârșit. Răbdarea implică un termen final și totodată speranța că vei ajunge acolo: gândul că trebuie să aștepți doar până vine ceasul cel bun, ceasul când răul va trece de la sine [...]"
Sunt bucuros că am dat peste această carte în acest moment al vieţii mele. Deşi simplă la prima vedere, cu toate astea greu de înţeles şi digerat ulterior, "Luminile şi umbrele sufletului" este cu adevărat o palmă dată eu-lui de azi.
"Dintre toate relele care ni s-au făcut, și atât de evident ni se mai fac încă, minciuna este cel mai mare. Cel mai vătămător și cel mai blestemat, pentru că din el derivă toate celelalte."
"Politețea și cuviința ține de respectul a priori acordat semenilor noștri și omului în general, ca ființă ipotetic respectabilă, și este compatibilă cu o răceală a sentimentelor sau mai exact cu o neutralitate a lor."
Despre tristeţe - "Iată durerea morții cuiva mult iubit, un caz extrem, care din durere devine tristețe, apoi, încet, prin ani, aproape uitare, apoi diafana tristețe a însăși uitării."
Citatele biblice şi referinţele teologice închid cercul de gânduri în care te închide lectura cărţii - iar pasajul definitoriu pentru această carte - care mă va "bântui" pe viitor, este: "Dacă aş mai avea de trăit încă o dată viaţa pe care am trăit-o deja, aş acorda unui prieten încrederea mea absolută şi, păstrându-i-o mereu, l-aş lăsa să mi-o trădeze de atâtea ori până când m-ar iubi."
Mi-o recomand mie, în primul rând, iar apoi, oricui!
O colecţie de eseuri morale cum nu am mai găsit până acum. O nouă lecţie de comportament, despre a fi mai bun, răbdător, cuviincios, respectuos, fără însă am ai arunca în stânga şi în dreapta vorbe ce nu sunt la locul lor. O carte ce s-a nimerit într-o vreme cu agitaţie, oboseală şi baterie socială scăzută. O vreme în care energia şi răbdarea sunt la pamânt, iar răutatea devine normativ general de stabilire a relaţiilor. O carte ce merită recitită sau precum în cazul meu, reascultată cât mai curând.
"Există un mit hasidic potrivit căruia se află mereu și mereu, împrăștiați pe pământ, treizeci și șase de înțelepți, oameni de obicei nevoiași, umili și umiliți, oameni fără nume pe care se sprijină lumea ca să nu cadă în pierzanie, oameni drepți în strâmbătate și îndărătnici sub bici, în întunericul vremilor." - Astfel - cartea aduce pe masă, un dicţionar explicativ al valorilor pe care fiecare dintre noi nu trebuie să le piardă, deşi, este cu adevărat greu(!): răbdarea, vrednicia, cinstea, blândeţea, încrederea, speranţa, cuvântul dat [sic!] - promisiunea. Dar, ne şi oferă un regulament explicativ pentru a sta departe de superficialitate, mediocritate, prejudecăţi, văicăreală şi intoleranţă (multe altele pe lângă).
"Să rabzi și să taci cum tace și rabdă pământul, dar nu la nesfârșit. Răbdarea implică un termen final și totodată speranța că vei ajunge acolo: gândul că trebuie să aștepți doar până vine ceasul cel bun, ceasul când răul va trece de la sine [...]"
Sunt bucuros că am dat peste această carte în acest moment al vieţii mele. Deşi simplă la prima vedere, cu toate astea greu de înţeles şi digerat ulterior, "Luminile şi umbrele sufletului" este cu adevărat o palmă dată eu-lui de azi.
"Dintre toate relele care ni s-au făcut, și atât de evident ni se mai fac încă, minciuna este cel mai mare. Cel mai vătămător și cel mai blestemat, pentru că din el derivă toate celelalte."
"Politețea și cuviința ține de respectul a priori acordat semenilor noștri și omului în general, ca ființă ipotetic respectabilă, și este compatibilă cu o răceală a sentimentelor sau mai exact cu o neutralitate a lor."
Despre tristeţe - "Iată durerea morții cuiva mult iubit, un caz extrem, care din durere devine tristețe, apoi, încet, prin ani, aproape uitare, apoi diafana tristețe a însăși uitării."
Citatele biblice şi referinţele teologice închid cercul de gânduri în care te închide lectura cărţii - iar pasajul definitoriu pentru această carte - care mă va "bântui" pe viitor, este: "Dacă aş mai avea de trăit încă o dată viaţa pe care am trăit-o deja, aş acorda unui prieten încrederea mea absolută şi, păstrându-i-o mereu, l-aş lăsa să mi-o trădeze de atâtea ori până când m-ar iubi."
Mi-o recomand mie, în primul rând, iar apoi, oricui!
Read
November 30, 2024 Volumul este un veritabil Codex Ethicus, o constituție a moralei scrisă cu o concizie principială, fără înflorituri inutile, dar cu un talent inconfundabil. Sufletul uman, acest amestec de bine – luminile sale – și de rău – umbrele sale –, este explorat cu o luciditate poetică și sculpturală. Călătoria prin cele 31 de lumini și umbre ale sufletului începe cu Demnitatea – punctul de pornire (Initium) – și se încheie prin Credința – punctul final (Punctum terminus). Între aceste două repere, valențele morale se succed și se împletesc armonios, esențializând concepte precum Dreptatea, Adevărul, Calomnia, Intoleranța, Blândețea, Răbdarea, Încrederea sau Dezamăgirea.
Printre numeroasele reflecții de înțelepciune din această carte, partea care mi-a atins cel mai profund sufletul este cea dedicată Tristeții. Este și cea mai amplă, cuprinzând zece pagini, dar adevărata sa forță se află în profunzimea introspectivă, în modul în care reușește să picteze această umbră a sufletului cu o claritate tulburătoare. De ce să fie Tristețea cea mai acută? Poate că este ecoul unei vieți trăite cu intensitate, Petru Creția având 68 de ani la publicarea volumului și plecând dintre noi doi ani mai târziu. Poate că experiența mea rezonează mai puternic cu această temă. Sau explicația s-ar putea afla în chiar mecanismele minții noastre, care resimt mai profund negativul decât pozitivul – pentru a ne proteja. Dar cine se poate proteja cu adevărat de tristețe? Cine este acel om sănătos, sincer, introspectiv și cu suficientă experiență de viață care ar putea să se erijeze în Zeul-Neatins-de-Tristețe?
„Toate pierderile și toate despărțirile, oricare le-ar fi nemijlocita durere, lasă după ele o mai scurtă sau mai lungă dâră de tristețe, mai molcomă decât durerea, dar umplând sufletul, până în cele mai ascunse unghere ale lui, ca un fel de ceață de lacrimi.” (p. 97)
Ideile esențiale ale volumului sunt transmise adesea într-un limbaj simplu, dar profund, ca o cunună a înțelepciunii. În final, vă las cu un citat care abordează o temă tot mai cercetată în zilele noastre: „rangul unei ființe în ierarhia realității depinde de gradul ei de conștiință de sine. Fără aceasta, multe dintre viețile noastre ar fi numai un amestec cețos de lacrimi și de vise, de sălbăticie și de tristețe.” (p. 9)
Printre numeroasele reflecții de înțelepciune din această carte, partea care mi-a atins cel mai profund sufletul este cea dedicată Tristeții. Este și cea mai amplă, cuprinzând zece pagini, dar adevărata sa forță se află în profunzimea introspectivă, în modul în care reușește să picteze această umbră a sufletului cu o claritate tulburătoare. De ce să fie Tristețea cea mai acută? Poate că este ecoul unei vieți trăite cu intensitate, Petru Creția având 68 de ani la publicarea volumului și plecând dintre noi doi ani mai târziu. Poate că experiența mea rezonează mai puternic cu această temă. Sau explicația s-ar putea afla în chiar mecanismele minții noastre, care resimt mai profund negativul decât pozitivul – pentru a ne proteja. Dar cine se poate proteja cu adevărat de tristețe? Cine este acel om sănătos, sincer, introspectiv și cu suficientă experiență de viață care ar putea să se erijeze în Zeul-Neatins-de-Tristețe?
„Toate pierderile și toate despărțirile, oricare le-ar fi nemijlocita durere, lasă după ele o mai scurtă sau mai lungă dâră de tristețe, mai molcomă decât durerea, dar umplând sufletul, până în cele mai ascunse unghere ale lui, ca un fel de ceață de lacrimi.” (p. 97)
Ideile esențiale ale volumului sunt transmise adesea într-un limbaj simplu, dar profund, ca o cunună a înțelepciunii. În final, vă las cu un citat care abordează o temă tot mai cercetată în zilele noastre: „rangul unei ființe în ierarhia realității depinde de gradul ei de conștiință de sine. Fără aceasta, multe dintre viețile noastre ar fi numai un amestec cețos de lacrimi și de vise, de sălbăticie și de tristețe.” (p. 9)
December 18, 2024
"Decența, gândită nu ca un conformism la norma general acceptată, ci ca respect de alții și de sine, în calitate de oameni prezumtiv înzestrați cu demnitate. Se poate dovedi atât deductiv, cât și empiric că fără respect de sine (vezi mai sus) nu există adevărat respect de alţii, ci numai o timorare obedientă și instabilă și că respectul de sine (care nu are nimic de-a face cu admirația de sine sau cu autoindulgența) generează nemijlocit respectul de alții. Iar fără temeiul respectului mutual nu există deplinătate a demnităţii individuale."
December 29, 2019
O carte ca un evergreen. Nu e neaparat usor de citit, un amestec de istorie, fililogie, psihologie, filosofie, religie, sociologie - fara ca nimic sa se simta in plus. Merita sa te opresti din cand in cand din lectura pentru a reflecta la cele citite. E o carte perfecta pentru vremuri tulburi (personale si nu numai).
April 8, 2020
O carte foarte interesanta, pe de-o parte sunt folosite cuvinte mai putin uzuale si ajungi deseori sa cauti in dex, iar pe de alta parte simti cum autorul iti vorbeste din suflet si deschis! O carte ce indeamna la o introspectie serioasa!
October 11, 2020
Omul ăsta e prea inteligent pentru mine, cred că trebuie s-o mai citesc de încă 2 ori ca să-mi însușesc toate ideile. Plus că are o cultură biblică vastă, să nu zic despre filosofii pe care îi menționează...
August 16, 2020
100 ⭐/5 ⭐
September 19, 2017
E o carte care ar merita mai mult de 5 stele, iar dacă am vorbi în calificative, ar merita mai mult decât 10. Fiecare mic capitol, fiecare paragraf, fiecare rând şi fiecare cuvinţel sunt pline de esenţă şi transmit tot ceea ce noi, cei mai puţin înzestraţi cu darul scrierii, am vrea poate de multe ori să spunem, dar nu putem. În plus, deşi are un mesaj atât de cuprinzător şi puternic, e şi pe înţelesul tuturor.
December 2, 2025
“cartea se adresează celor care ar vrea să știe mai limpede ce este cu ei, ce este cu noi, cum tot ce se întâmplă în afară prinde ființă în structurile de adâncime ale sufletului nostru, cele care ne definesc ca specie și durează peste întâmplări și realități efemere.”
De citit și de meditat.
De citit și de meditat.
July 21, 2024
O carte importanta, ori o carte ce ar trebui sa fie importanta. Exact cum sugereaza titlul, sunt adunate reflexii pe marginea "maladiilor" sufletului si a virtutilor sale ce formeaza compasul nostru interior. E de remarcat ca peste precizia si aborarea directa a eseurilor, fondul melodic si frumusetea poetica a scrierii nu se pierde nici o clipa, in cazul in care cartea ar putea fi confundata cu un manual rigid de etica.
"Tristetea nu se tanguie: buzele o simt amara si o pastreaza. Este in alb si in rosu, in negru si in aramiu, in stanca si in cenusa, in dreapta si in cerc. Anotimpurile, viata si moartea sunt chipurile tristetii siesi egale."
"Omul mediocru este o crisalida din care niciodata nu se vor naste aripile unui zbor."
"Tristetea nu se tanguie: buzele o simt amara si o pastreaza. Este in alb si in rosu, in negru si in aramiu, in stanca si in cenusa, in dreapta si in cerc. Anotimpurile, viata si moartea sunt chipurile tristetii siesi egale."
"Omul mediocru este o crisalida din care niciodata nu se vor naste aripile unui zbor."
September 20, 2025
Magistral Petru Creția. Mai mult decât subtilitatea și suplețea gândirii, prin neliniștea lui de a pătrunde luminile și umbrele sufletului, vădită mai ales în Tristețea și Două gânduri despre binele și răul din lume. Mi-a plăcut tare luciditatea și dreapta măsură: elogiul conștient al virtuților și condamnarea neajunsurilor și a lipsurilor, îndeosebi a celor voite și celebrate în lumea răsturnată în care trăim.
Honorable mention: homo valachicus
În reflecția sa despre curaj, zice "Ajungă atât, oricare ar mai fi de spus. Mai pună cititorul de la el și din el. Însă nu doar acum, când citește, ci trăind și pătimind, temându-se cum ne temem cu toții și înfrângându-și teama ori de câte ori poate, adăugându-i lumii curajul său." Cu asta vreau să rămân.
Honorable mention: homo valachicus
În reflecția sa despre curaj, zice "Ajungă atât, oricare ar mai fi de spus. Mai pună cititorul de la el și din el. Însă nu doar acum, când citește, ci trăind și pătimind, temându-se cum ne temem cu toții și înfrângându-și teama ori de câte ori poate, adăugându-i lumii curajul său." Cu asta vreau să rămân.
October 29, 2019
"Pentru aceia dintre noi care consideră că toleranţa este o înaltă valoare morală, e bine să spunem răspicat că toleranţa nu înseamnă nepăsare condescendentă faţă de părerea sau de fapta altora, răbdate aşa, într-o doară, ca fiind lipsite de importanţă. Si nu înseamnă, pe de altă parte, iresponsabilitatea de a-i ierta pe cei vinovaţi în faţa dreptăţii şi a legii. Ea înseamnă, în lumina adevărului evident, că nimeni nu îşi poate aroga proprietatea întregului adevăr şi a întregului bine. Ea înseamnă înţelegere, îngăduinţă şi respect faţă de cel care se deosebeşte de tine, faţă de credinţele, de tradiţiile şi de limba lui, faţă de drepturile şi de îndreptăţirile lui."
December 28, 2023
O carte superba, in care am gasit poate pentru prima data pentru mine o colectie de ganduri și valori despre cum să ducem o viata dreapta si demna.
Deși eu n-am intampinat nicio problema in parcurgerea și intelegerea ideilor, in urma unei discutii cu un prieten foarte bun, am putut vedea textul și prin intermediul unei persoane ce citeste mult mai puțin și da, am avut niste griji in această privinta.
Îmi dau seama ca este un privilegiu desavarsit să poți să îți dedici intr-atat de mult timp incat să poți citi și intelege cu usurinta aproape orice text filosofic.
Deși eu n-am intampinat nicio problema in parcurgerea și intelegerea ideilor, in urma unei discutii cu un prieten foarte bun, am putut vedea textul și prin intermediul unei persoane ce citeste mult mai puțin și da, am avut niste griji in această privinta.
Îmi dau seama ca este un privilegiu desavarsit să poți să îți dedici intr-atat de mult timp incat să poți citi și intelege cu usurinta aproape orice text filosofic.
August 29, 2021
Eseurile morale din această carte se adresează "celor care ar vrea să știe mai limpede ce este cu ei, ce este cu noi".
Petru Creția transpune în rândurile sale, eseuri de moralitate, considerând această carte "o însușire de gânduri despre câteva dintre componentele fundamentale ale omenescului, analizate ceva mai îndeaproape decât ne îngăduie îndeobște greul și graba vieții și frecventa orbire de sine pe care o dă absența exercițiului introspectiv."
Petru Creția transpune în rândurile sale, eseuri de moralitate, considerând această carte "o însușire de gânduri despre câteva dintre componentele fundamentale ale omenescului, analizate ceva mai îndeaproape decât ne îngăduie îndeobște greul și graba vieții și frecventa orbire de sine pe care o dă absența exercițiului introspectiv."
February 23, 2023
Cui i se pare retrograd sa-i citeasca pe Sfintii Parinti, cartea aceasta este ideala..te coboara de pe mormanul de gradomanii si pareri de sine cu mult rafinament. Descoperi cu o orsicare amaraciune ca mai mult te regasesti printre cei umbriti decat printre cei luminati, caci nu-i asa: calea buna este calea cea strâmtă. Frumos scrisa!
May 18, 2024
Frumoasă carte, greu de plasat într-o categorie, dar parcă ai citi predicile unui preot bun și bătrân, ajuns la vârsta când nu-i mai pasă de ce ar zice episcopul sau babele din parohie, dar îi pasă să vorbească despre lucrurile care dau culoare vieții unui om. Sigur, Creția nu e preot și cartea nu e una despre creștinism, deși în fibra ei este și așa ceva/
January 11, 2025
A rather confusing book... as a subject, I would say it is about human feelings and states. The author takes each of them and talks about them, sometimes in relation to different contexts. As a minus, the religious language and tone is noticeable from space. Also, I think that writing this book in a Romanian framework, sometimes offering Romanian examples, takes from its value.
April 26, 2024
O carte deosebită! M-a impresionat maxim, dar în același timp consider că trebuie să o mai citesc de câteva ori ca să o înțeleg pe deplin. Omul acesta e prea inteligent pentru mine....spre rușinea mea trebuie să recunosc că e prima carte a lui pe care o citesc.
November 27, 2017
Dictionar de maladii si fericiri.
May 2, 2020
Un dictionar al sufletului.
Displaying 1 - 30 of 38 reviews