Regele alb

by György Dragomán

Premiul Cultural 2008, acordat de Institutul Cultural Roman de la Budapesta
Traducere din limba maghiara de Ildiko Gabos-Foarta

Aceasta carte a aparut cu sprijinul Hungarian Book Foundation.

In numai doi ani de la aparitie, la prestigioasa editura Magveto din Budapesta, Regele alb a inregistrat un succes remarcabil, fiind publicat si/sau in curs de publicare in alte 18 tari: SUA, Germania, Franta, Italia, Olanda, Israel, Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Polonia, Grecia, Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Croatia, Serbia, Spania.

Structurat in 18 capitole, fiecare echivalent cu cite o nuvela aproape autonoma, romanul urmareste, pe parcursul unui an si jumatate, intimplarile, cind hazlii, cind dramatice, ale personajului principal, un copil de 11 ani pe nume Dzsata, al carui tata e "reeducat prin munca" la Canalul Dunare-Marea Neagra din pricina semnarii unei petitii cu continut critic la adresa regimului, ceea ce il face vinovat de "activitati subversive antistatale". In societatea profund dictatoriala in care traieste Dzsata, marcata de penurie, teama, minciuna, neincredere, violenta si frustrari, cititorul va recunoaste cu usurinta România "epocii de aur". Bildungsroman plin de aventuri tragicomice relatate cu savoarea ingenuitatii virstei fragede, volumul lui Dragoman a fost, vreme indelungata, vedeta librariilor maghiare.

"Vocea lui Dzsata este limpede si apropiata, de parca baietelul s-ar uita drept in ochii cititorilor carora li se adreseaza. Si, asemenea lui Huckleberry Finn, un alt copil rebel devenit celebru, Dzsata este un maestru al evaziunii, un etern nesupus." (The Times)

"Copilaria lui Dzsata pare sa prinda viata sub ochii nostri, in toata bogatia si complexitatea ei. Cu un talent uluitor, Gyorgy Dragoman recreeaza o intreaga lume de gesturi si obiecte, fragmentele de povesti din care este alcatuit romanul coagulindu-se in jurul jucariilor artizanale si arsenalului improvizat al unui baietel de unsprezece ani." (The Sunday Telegraph)

Genres: Fiction, Hungarian Literature, Hungary, Historical Fiction, Contemporary, Romania, Novels

324 pages, Hardcover

First published January 1, 2005

About the author

György Dragomán is a Hungarian author and literary translator. His best-known work, The White King (2005) has been translated to at least 28 langugages.
He was born in Târgu Mureş (Marosvásárhely) Transylvania, Romania. In 1988, his family moved to Hungary. He attended high school in the western Hungarian city of Szombathely, then college in Budapest, getting a degree in English and Philosophy. He has received various literary awards for his writings, such as the Sándor Bródy prize. His first novel, Genesis Undone, was published in 2002. He has become famous because of his second book, The White King, which received very favorable reviews from many influential newspapers, such as The New York Times. It is a collection of loosely connected stories told by an 11-year old boy waiting for his father to be released from politically motivated imprisonment.

Dragomán lives in Budapest with his wife and two children.

Reviews

[Dagio_maya · Rating 5 out of 5]

“Non cercare dov’è questa o quella cosa, prova invece a vedere l’insieme, l’unità del tutto, come se contemplassi un dipinto, o una bella ragazza, sforzati di vedere tutto insieme, certo non è facile, ma se ci riesci, guarderai il mondo in modo diverso.”

---------------

Indice
Tulipani/salto/fine del mondo/piccone/musica/numeri/valvola/dono/guerra/africa/giochiamo alla perquisizione in casa/febbre dell’oro/strudel di castagne/cuccagna/cinema/patto/panorama/funerale
---------------
Questi i titoli dei diciannove capitoli che, mettendo al centro un oggetto o una situazione, segnano come tacche la crescita del piccolo Dzsátá.
Tutto comincia con il ricordo del padre che un giorno lo saluta prima di partire per un lavoro fuori casa che lo avrebbe allontanato qualche giorno.
I giorni, però, diventano settimane, poi mesi poi anni e il padre non torna.
Siamo negli anni ottanta nella Romania di Ceausescu.
Il regime non perdona la benché minima crepa figuriamoci cosa si può pensare di chi ha posto la sua firma in calce ad un manifesto di protesta.
Dzsátá ha undici anni e la lotta per crescere è spietata in un mondo in cui gli adulti sono i nemici più ostili e crudeli.
Sopravvivere, allora, è come giocare una partita a scacchi: fortuna ed astuzia sono gli ingredienti principali per conquistare il re bianco…
Notevole lettura che mi riconferma lo spessore della Letteratura ungherese.


” strinsi forte il re bianco, l’avorio freddo si adattava perfettamente all’incavo della mia mano, sapevo che nessuno mi avrebbe mai piú sconfitto nei giochi di guerra perché in confronto a quel comandante qualunque soldatino di piombo, anche il meglio dipinto, valeva un cazzo.”

[Márta Péterffy · Rating 4 out of 5]

Érdekesen indult az olvasásom, alig hogy @Eddie Blake és @fióka is ajánlotta, egyszer csak megkaptam ajándékba a könyvet. Sokáig ódzkodtam kortárs magyar íróinktól/ egyedül Spirót kedveltem igazán/, most mégis örülök, hogy egyre inkább olvasok másoktól is.*
Dragomán ezen írása nehéz, fojtogató, ám értékes jó könyv, sodró regény, vagy inkább sűrített novella-füzér, de mégis egységes írás. A szerző talán mindent "kiírt magából", amit ott és akkor átélt gyerekként, bár nyilván fikció a történet, nem konkrétan így zajlott az élete. Nagyon kemény, nagyon sok valóságból született ez a történet, nem is tudom elképzelni szinte, milyen élet volt ez, micsoda sötét mocsár-pillanatok és momentumok.
Minden erénye ellenére itt négy csillagot adok, Molyon négy és fél-mert néha úgy éreztem, mégis túl sűrűn jönnek a mondatok, talán kevesebb több lett volna.
*Vida Gábor, Halász Margit, Háy János

[CJ · Rating 3 out of 5]

This book was incredibly painful to read. The author now lives in Hungary, but grew up in Romania in the 1980s. I can't even imagine what that was like - even after reading this book. There were moments of absolute depravity (a gang of kids with bricks in plastic bags) interspersed with moments of pure joy (a construction worker with a roomful of songbirds). I don't know why I finished it. I wanted to stop many times, I couldn't. Beautifully written (even through the translation).

[G · Rating 4 out of 5]

The White King, a short novel illuminating two years of preteen narrator Djata's life under an unnamed regime strongly resembling Ceausescu's Romania, is a sort of Lord of the Flies meets Viktor Pelevin. Most of the characters are schoolboys, but their universe is a microcosm of the authoritarian communist world around them, and this adult world spills into and informs every aspect of their lives. Along the way, Djata meets a number of fascinating characters living on the margins of this world in which everyone struggles to make do and a delivery of tropical produce to the local grocery inspires a street riot.

Parts of The White King are painful to read, but the novel is infused with the kind of cynical absurdist humor that only Eastern Europeans and Russians are capable of getting exactly right. Dragoman also has an uncommon ability to render his young characters faithfully; Djata's perceptiveness and naivete are in just the right balance.

Dragoman is a beautiful, promising writer who has perfectly captured all the frustration and terror of an absurd world while never overwhelming the reader with too much horror at once or too broad a scope in any of his stories. As for his prose, well, at times you can close your eyes and imagine Faulkner in 1980s Romania.

When the corporal saw us with that gasoline can, he shouted to us right away to take it over to him, and that's when I noticed that he had another bottle of plum spirits in his hand, it was still almost full, and when we put the gasoline can down in front of him, he wedged the bottle of spirits between his thighs, undid the clasp lock on the can, took a sniff, and then took the can in his hands, and then he let out a big groan, raised the can above his head, and dribbled a little of its contents into his mouth, but he spit it out right away and flung the can to the ground, at least a cupful splashed out, and he started shouting on and on about this fucking world, about life being so unjust, and about how his poor old man had had to scrape by on hospital-issue disinfecting alcohol, which was almost undrinkable even when you filtered out the blue dye they mixed in to keep folks from drinking it, and the whole time his father had been drinking this shit, he, his son, had been guzzling top-notch plum spirits by the bottle, why, even now his knapsack was full of the stuff, but from now on, he said, things would be different, and he stood up and lifted the bottle of plum spirits and turned it upside-down and splashed it out on the ground, flailing his arm so wildly while doing so that he almost fell over twice, and when the bottle was empty he flung it into the lake, and then he hobbled over to the small heap of odds and ends, poked at it with a crutch, pried out a pickle jar from among all the clothes, picked it up, and threw it over to Jancsi, telling him to go wash it out, and Jancsi hadn't even gone two steps when the corporal also threw over a bucket and told him to clean that too and fill it with water, and then he picked up one of the plastic bags and said yes, he knew there would be charcoal here that his poor father had used to filter that nasty blue stuff out of the disinfecting alcohol...."

[Hanga · Rating 5 out of 5]

Easy 5 star. No plus comment needed. Just read the book its amazing.

[Lori · Rating 3 out of 5]

Soubor na sebe prakticky nenavazujících příhod malého chlapce, kterému nejspíš tajní zavřeli otce. Ze začátku mě kniha nadchla, ale pak mi čím dál víc vadily dvě věci. Jednak narativ - představte si, že vám přijde děcko z výletu a začne chrlit, co dělal, kde byl, s kým byl atd. Souvětí na půl stránky a taková ta horečnatost mě po čase začala strašně ubíjet. Druhé, co mi vadilo, byla přemíra násilností. Uznávám, že je to moje chyba, ale tam nebylo snad nic pěkného. Což v kombinaci se stylem vyprávění vedlo k tomu, že mě to ke konci už ani nebavilo a jenom jsem to tak proskenovala. Je to kniha, na kterou je asi potřebné mít náladu.

[Veronika Pizano · Rating 3 out of 5]

Keďže som už čítala Hranicu, toto bolo sklamanie. Jednoznačne Dragomán vie napísať detského rozprávača, ani dlhé súvetia mi neprekážali, písal to presne tak, ako niektoré deti zo seba chŕlia slová. Ale tá surovosť jednotlivých príhod bola neznesiteľná a pre mňa aj bezúčelná.

[Zoltán · Rating 5 out of 5]

I've started reading this book on a long trip home, as it was one of the few books from an author from my area to be translated into several languages and wanted to read it, before making it a gift to someone else. The trip was long enough, the book good and short enough for me to finish in more or less one go and I was happy with the choice - I can happily give this book as a gift.

Of course I have no idea how the book will transpire to those alien to our upbringing and childhood environment. Although I did not know it at first (I knew he was from the region, but not specifics) it turns out the author is from my home town and is barely a few years older than me. This made it easy to relate to this story on a quite personal level in a lots of places, even if my childhood has been vastly different from his fictive account. And it is fictional, although it has roots and feeding from reality, but it is still just a story - occasionally amped up by the active imagination of an 11 year old boy (the hero of the book) and picking random elements of our near history to build a world closely but not perfectly mirrored of our own. Even though I understood that, it kept pestering me, that the timing of the story (early-to-mid 80's) and the main premise (the hero's father is taken into a forced labor camp by the regime) are not exactly overlapping. The particular labor camps featured in the story have been basically disbanded by the 80s as far as I knew, buuut anyway. It's a story, mkay? And it's a 10 year old kid's story, told with vehemence and color and fables the way a kid may see the world around him, not the way we think we understand it.

[Eva Lavrikova · Rating 4 out of 5]

Výborne vypointované “poviedky”, ktoré, rámcované motívom neprítomnosti otca, odvedeného na nútené práce na stavbe dunajského kanála, tvoria pôsobivý román o krutosti Ceausescovho režimu, zložitosti vtedajšieho chlapčenstva a mozaike drobných, miestami neuveriteľných príhod, tvoriacich život v celej jeho plastickosti.

[Abc · Rating 4 out of 5]

I romanzi che parlano di soprusi visti dagli occhi dei bambini sono sempre molto toccanti e questo non fa eccezione, considerato anche il fatto che tratta di un contesto, la Romania di Ceausescu, di cui non si parla molto spesso.
Il libro è suddiviso in capitoli ognuno dei quali sembra quasi un racconto a sé stante, in quanto narra un particolare episodio della crescita di questo bambino a cui i comunisti hanno deportato il papà in un campo di rieducazione in quanto reo di aver sottoscritto un manifesto rivoluzionario.
La mamma e il piccolo Dzsata sono così rimasti soli a sperare che il loro caro torni al più presto sano e salvo.
Il nostro protagonista cercherà in tutti i modi di essere forte, aiutato in questo dalla spensieratezza della sua età. Sarà fatto oggetto di violenza fisica e soprattutto psicologica da parte degli esponenti di quell'odioso regime che si è instaurato nel suo Paese.
Con i suoi occhi osserveremo le contraddizioni e le difficoltà di una Romania povera e affamata, ma impossibilitata a manifestare apertamente la benché minima forma di dissenso politico.
Nella stesso tempo il nostro Dzsata passerà attraverso le normali esperienze di crescita che caratterizzano l'infanzia, come la curiosità verso l'altro sesso, la prepotenza dei compagni più grandi e l'avventatezza di certe azioni compiute con gli amici. Tutto questo determinerà la sua crescita, ma non scalfirá la sua innocenza di bambino.

[Heta · Rating 1 out of 5]

I don't even feel like writing a long review on this book, so, some bullet points:

- told from the POV of an 11-year-old child, and I really don't like kid's POVs except in rare cases when they are written well
- extremely disjointed plot, would have worked better as a short story collection, but considering I didn't really care for anything in the plot, wouldn't have made much of a difference
- stream-of-consciousness narrative that added nothing to the plot and made it hard to connect to
- I was expecting an interesting look into how living in a totalitarian state affects the minds and behaviors of children: what I got was pages on end of "everyone in this country fucking beats each other to pulp all the time and the mental reparations of this are virtually non-existent"

The shortness of this "review" goes to show how much I cared about this book. Next, please.

[Andreas Münzinger · Rating 5 out of 5]

The white king is not an easy read. The further I progressed, the more I felt for Djata and his mother. They live in a cruel and mostly heartless world, where people need to be cruel to survive. Dragoman's use of the non judgemental first person voice of Djata makes some of the stories even more shocking and left me quite saddened. Life in 1980s Romania communism must truly have been hell, if even half of what Djata experiences in the book is true. The book manages to portray this feeling very well and therefore gets 5 stars from me.

[Elena Druță · Rating 3 out of 5]

Regele alb de Gyorgy Dragoman nu e un roman ușor de digerat, prezentând perspectiva unui băiat de 12 ani despre România anilor 80, așa cum o vede și trăiește un copil.
Recenzia, aici.

[Ion · Rating 5 out of 5]

Sunt cărți care rămân în biblioteca subiectivă chiar dacă unele din povestirile incluse sunt mai puțin reușite și volumul este inegal de la un cap la altul. György Dragomán știe (mai ales) cum să încheie un text ca el să îți rămână viu în memorie și să nu mai numeri stelele.

[Gergely · Rating 1 out of 5]

Ez pontosan olyan, mint minden magyar kortársregény: hatásvadász, patetikus, didaktikus.

[knizny.semafor · Rating 4 out of 5]

Opäť jedna skvelá, hoci neľahká kniha z edície Pevný bod od Zeleného kocúra. Túto edíciu určite nevynechajte, ak máte radi náročnejšiu a ťažšiu literatúru. Nečíta sa ľahko, no príbehy v nej vo vás zostanú už natrvalo.

Rumunské reálie nepoznám, ak nerátam základné informácie či všeobecné fakty o fungovaní komunistického režimu. No na toľko krutosti som pripravená nebola.

Príbeh, ktorý sa odohráva počas tvrdého socialistického režimu, je rozprávaný očami desaťročného chlapca. Zachytáva jeho začínajúce dospievanie a vnímanie sveta dospelých, postupné uvedomovanie si, ako svet funguje. Ponúka nám krátke epizódy zo svojho života plné chlapčenských lotrovín, ktoré sú však mnohokrát kruté ako život dospelých.

Kruté žarty detí, ešte krutšie žarty dospelých, drsné zaobchádzanie hraničiacie s tyraniou, manipulácia, vyhrážanie, bitky do bezvedomia, aj od dospelých vrátane učiteľov.

Celé je to veľmi smutné, drsné a realistické, hoci priamo k násiliu dochádza len zriedkavo a skôr sa o ňom dozvedáte medzi riadkami či z krátkych spomienok a náznakov.

Je to príbeh o zničených životoch celých generácií a mne v hlave vírila pri aj po čítaní najmä otázka - prečo dokážu byť ľudia tak krutí.

Počas čítania som dlho príbeh vnímala ako čistú fikciu. Možno aby mi z neho nebolo tak ťažko a smutno, pretože niečo tak kruté sa predsa nemohlo naozaj diať…

Až do momentu, keď rozpráva o nevinnej a banálnej spomienke na nezrelé banány. A mňa v tej chvíli prevalcovala realita celej knihy, pretože presne taký istý príbeh mi rozprával zo svojho detstva môj otec.

Všetka tá krutosť, ktorá mala byť len neuskutočniteľnou fikciou, no nebola, na mňa doľahla ako prežitá skutočná história a vnútorne ma zasiahla ako ostrý náboj. Pretože autor síce žije v Maďarsku, no vyrastal práve v spomínanom Rumunsku.

Takéto príbehy čítať treba, aby sme sa poučili z minulosti a aby sme neopakovali chyby našich otcov a starých otcov.

Nie je to ľahké čítanie obsahovo a ani formou, keďže ide opäť o prúd vedomia. No zaručene vás rozseká na kusy a zanechá vo vás hlbokú stopu. A presne to by mala kvalitná literatúra robiť - emocionálne vás zasiahnuť, prinútiť premýšľať a bilancovať svoje vlastné žitie.

[Núria · Rating 5 out of 5]

György Dragomán nació en Rumanía el 1973, en una familia perteneciente a la minoría húngara establecida en este país. Actualmente vive en Budapest y el 2005 publicó “El rey blanco”, que ganó el premio Sándor Márai y que ha sido traducida a más de veinte idiomas. Más que una novela compacta es un conjunto de relatos cortos que retratan varios episodios de la vida de un niño de once años llamado Djata. Cuando el libro empieza, ya hace algunos meses que la policía secreta ha arrestado a su padre. Todos los que le rodean le dicen que ya no lo verá jamás porque está en el Canal del Danubio y se dice que quien es enviado allí ya no regresa jamás. Djata, que ahora vive solo con su madre, se niega a creérselo y los domingos siempre los pasa en casa porque, como a su padre se lo llevaron un domingo, está convencido que también volverá un domingo.

El narrador en primera persona de “El rey blanco” es un niño y el autor intenta imitar el estilo en el que narraría un niño, con frases larguísimas, redundancias y una sintaxis de lo más simple. Este truco es realmente peligroso porque uno no puede nunca estar seguro de si la simplicidad es buscada o simplemente incapacidad narrativa. Sin embargo, en esta ocasión, funciona, uno pronto queda absorbido por las desventuras que nos relata Djata y se olvida momentáneamente de cuestiones estilísticas para disfrutar de lleno de la historia. Otro defecto en el que, dada la premisa argumental, podía caer esta obra era el del sentimentalismo y la sensiblería, pero no es así. A pesar de tratar de los infortunios de un niñito en un país comunista gobernado por una dictadura férrea y cruel (punto de partida ante el cuál más de uno puede echarse a temblar), “El rey blanco” es una comedia, una comedia a veces cruel y a veces grotesca, pero siempre fresca, imaginativa y espontánea, con aires de aventura picaresca.

György Dragomán ha escrito una obra llena de miedo y violencia. Djata vive en un mundo en que no sólo hay peleas sangrientas con los otros niños del barrio o la escuela y duras palizas de profesores y entrenadores de fútbol, sino que incluso todos los adultos pueden azotar a los niños que pasan por la calle sin tener que dar explicaciones y una cola en el supermercado puede acabar en una batalla campal. Aún así, “El rey blanco” no cae nunca en el melodrama y relata todos los episodios con partes iguales de sentido del humor y de honestidad. A pesar de todo, Djata sigue siendo un niño que hace travesuras, se mete en líos de los que el lector se pregunta cómo va a salir, descubre el encanto que pueden guardar las niñas en la entrepierna, se gasta el dinero de la clase en las máquinas del salón recreativo y luego se ve obligado a buscar un método para escaquearse, busca oro en una mina abandonada, encuentra películas pornográficas en el almacén de un viejo cine, se enrola en una guerra brutal con los niños del barrio vecino, etc. Es un libro lleno de vida. Puro entretenimiento de calidad.

[Suvi · Rating 2 out of 5]

The stream of consciousness writing didn't add anything to the story, it could have done without it. Also, the characters felt to me like mere sketches without being an intense part of the little stories. Not very touching and sometimes only hints at what life was like in a world like this.

[JimZ · Rating 5 out of 5]

Winner of the Sandor Marai Prize. Loved it.

[Aleksandra Maksimovic · Rating 5 out of 5]

Fenomenalno ❤

[أحمد · Rating 3 out of 5]

رواية من المجر، حسب السلسلة التي أطلقتها دار النشر لتنشر عملاً أدبيًا من بلاد مختلفة، تحت عنوان: "من كل بلد كتاب"، ولم أكن أعرف كاتبها من قبل، ولم أكن أدري ماذا أتوقع، ولكنها أعجبتني بطريقة غريبة، رغم أنه لا علاقة لها بالمجر (سوى في جنسية مؤلفها) وأعتقد أن سطور الناشر القليلة على الغلاف الخلفي تعكس طبيعة الرواية بدقة طيّبة:

الملك الأبيض: الرواية الحائزة على عدة جوائز أدبية، والتي تم نشرها في أكثر من عشرين دولة، يرويها طفل عمره أحد عشر عامًا فقدَ والده بعد أن وقّع الأب على مذكرة احتجاج، مما أفضى به إلى معسكر اعتقال لا يعلم أحد إن كان سينجو منه أم لا، وطوال هذه الرواية – ذات الفصول التي يكاد أن يكون ل فصل منها قصة قصيرة قائمة بذاتها – لا يغيب الأب عن ذهن الطفل، فهو دائمًا ما ينتظر رجوعه، في ظل النظام الشيوعي لعهد تشاوتشيسكو الذي اعتمد على القهر والإرهاب والحرمان.


أودّ أن أشير إلى أنه ليس في الرواية مأساة ساذجة، ومتوقعة كذلك من القارئ إذا ظنّ أنه سيقرأ على لسان الطفل ذي الأحد عشر عامًا فاجعة ومشاعر جياشة نحو اعتقال والده، لا، على الإطلاق، وليس في الرواية أيضًا تاريخ شيوعي أو تناول سياسي صرف لأحداث حقيقية، وذلك إذا ظنّ القارئ نفسه أنه سيقرأ رواية عن الحكم الشيوعي، لا، على الإطلاق أيضًا، بل صراحة فالدولة هنا في هذه الرواية مع أنها دولة شيوعية صريحة، غير أنها كانت دون مسمّى أو أحداث سياسية خاصة بها، ولم يحدث أن ذكر المؤلف اسم تلك الدولة، فهو يقول في مقدمة الناشر الداخلية إنها تدور في دولة "تشبه" رومانيا – التي أمضى فيها طفولته – ولكنها ليست برومانيا!

وفهمت قصده اثناء تقدّمي في القراءة، فالدولة هنا ليست سوى إطار عام قد يتشابه في تفاصيله في دول ذات حكم شمولي آخر، فلم تهم الاسماء ولا الأحداث قط، ولا داع حتى لذكرها، ومن هذا فهي صالحة لكل قارئ وإن لم يكن يدري ما معنى الدولة الشيوعية ولا أين تقع رومانيا، وجهله بتاريخ البلاد كعلمه بها، كلاهما لا يفيد.

وأودّ أن أشير ثانيًا أنني شعرت حقًا بمدى صواب قول الكلمة الخلفية للناشر عن أن كل فصل من هذه الرواية يكاد يكون قصة قصيرة قائمة بذاتها، فمع أن الطفل هو الراوي الرئيسي لكل الفصول، ومع أن ثمت شخصيات ملازمة له دائمًا وتدور حوله، مثل والدته وجده وذكرى والده المعتقل، إلا أن المؤلف يبدو حقًا من أنصار القصة القصيرة البصرية، فكل فصل هنا مشهد تام يروي حدثًا رئيسيًا منذ مبدأه إلى منتهاه، عندما تصل إلى نهاية الفصل فيه ستدرك أن قصة هذا الحدث الرئيسي بأماكنه الخاصة وشخصياته الثانوية الجديدة (إن وجدت) قد انتهت حقًا وأنه ليس له تبّعات قادمة في فصول أخرى، وهو أسلوب غريب قليلاً، ولك�� عندما وصلت إلى الصفحة الأخيرة لم أحس بغرابته، فمغزى القصة ككل كان متضافر بمهارة في كل قصة قصيرة مروية في هذا الكتاب.

وكانت رواية جميلة، بل وأفهم منذ الآن لماذا قد تعجب البعض كثيرًا، في حين قد يرى البعض الآخر أنها أكثر رواية مملة ودون هدف قرأوها في حياتهم.

[❦ Ingrid’s Bookshelf ❦ · Rating 3 out of 5]

Non so bene neppure io cosa mi aspettassi da questo libro, ma quel che è certo è che mi ha lasciato una sensazione strana, agrodolce, nel complesso positiva ma con numerose sfumature che non mi hanno convinta del tutto.

Il romanzo, basato sull’esperienza personale dell’autore e sulla sua giovinezza vissuta nella Romania di Ceausescu, si articola in una serie di episodi, ciascuno con un titolo particolare, a partire da un evento straziante che cambier�� la sua vita per sempre: la deportazione forzata del padre del protagonista, Dzsátá, che sarà condannato a partecipare alla titanica impresa della costruzione del Canale del Danubio.

Ammetto che la prima parte del libro non mi ha particolarmente convinta, mentre a partire dalla seconda metà in poi gli episodi narrati hanno riscosso il mio pieno interesse, soprattutto perché mi apparivano maggiormente connessi l’uno all’altro. I temi trattati non sono semplici e non vengono narrati con garbo: l’autore racconta le cose esattamente come stanno, senza cercare di indorare la pillola, e a volte ci si deve fronteggiare con scene non semplici da digerire. Mi ha un po’ ricordato, per certi versi, la “Trilogia della città di K.” di Ágota Kristóf per quel generale senso di desolazione che aleggia tra le pagine, ma “Il re bianco” non è altrettanto crudo e, secondo me, c’è anche un sottile spiraglio di speranza che si fa largo qui e là.

A non aiutare è, secondo me, anche lo stile di scrittura, che mi ha ricordato senz’altro José Saramago, con periodi lunghissimi e nessuna punteggiatura a segnalare l’inizio dei dialoghi.

In generale lo promuovo, soprattutto perché tocca un periodo storico particolarmente sentito dalla parte materna della mia famiglia, ma bisogna (secondo me) affrontarlo con estrema consapevolezza e maturità, anche emotiva.

[Margot · Rating 4 out of 5]

This novel is comprised of a series of scenes/short stories that encapsulate two years in the life of Djata, an adolescent growing up in a mysterious land based on 1980s Romania. In this totalitarian state, Djata's father is taken from his family and sent to work digging at the Danube for being a traitor to the Party. Djata goes about his business as a young boy, making trouble with his friends, getting into fights and sneaking into forbidden areas. But the spectre of Djata's missing father hangs over every aspect of his life, making him an introspective boy forced to become the man of the house.

The writing style is made up of overwhelming run-on sentences that sometimes go on for complete pages. I enjoyed the translation, which captures the boyish youthful exuberance of the breathless narration. It's in first-person, with the limited perspective and limited knowledge of youth.

Here's a sample. This sentence is three pages long, and concludes a chapter describing Djata and his mother packing up their belongings to sell. I'll include just the first page here:
"Before then, we never touched Father's things, we didn't even open his closet or his desk drawers so if he came home he'd find everything just the way he left it the day they came and took him away, and ever since then I stood in front of Father's closet lots of times and looked into the shiny polish of its door as if it was a mirror, and I thought of the smell the closet must have had when Father opened it to take out some hidden piece of chocolate or chewing gum, and I tried imagining that Father was standing there behind me and that the only reason I couldn't see him was because the polish was too shiny, and as I sat there on my bed listening to Mother pack that suitcase, I again tried thinking through my things one after another because I knew I'd have to pick out something anyway, but then I started remembering when I got each one or where I got it from, plus what I'd done with it or wanted to do with it, and I knew this just wouldn't work, that I wouldn't be able to pick out anything this way either, and then I clearly heard Mother opening Father's closet door and giving a big sigh, and I heard the rustling of Father's suits as Mother threw them one after another onto the couch, and then I stood up and stopped in the middle of my room and snooped slowly around like i did whenever I played search-the-premises or pretended I was a burglar, as if it wasn't even my own room but some stranger's as if I didn't know what anything was and where it was from and what it was for, as if I was simply looking for something, and that everything else was just in the way, and then suddenly I heard Mother sniffling softly out in the living room, so I knew for sure that she was packing Father's clothes, and then I leaned down and pulled an empty cardboard box out from under my bed, a box I wanted to cut up into a suit of armor for the next time my friends and I had ourselves a little costume party, and I went over to my shelf and began taking things off it one after another, and without picking and choosing at all I just threw all my comic books, model airplanes, and hand-painted lead soldiers into the box..."(154)

[Bogdan Ghiurco · Rating 1 out of 5]

Mi-a ajuns prima „povestire”. N-are talent băiatul și, în loc să se documenteze, muza lui sunt filmele ieftine de la Hollywood.
Lista de aberații găsite în 5-6 pagini, cât are scrierea:
- Anii 50-60. Securiștii arestează un doctor, fără percheziție, în toiul zilei (risc la care nu s-ar fi expus niciodată!), după care îl lasă „cinci minute” să-și ia rămas bun de la copilul lui.
- Mai mult, intră în jocul tatălui, care-și informează băiatul că ăștia sunt colegii lui de muncă și pleacă împreună într-o delegație.
- Copilul e suficient de mare încât să țină minte că enșpe aprilie este aniversarea părinților săi și să-și amintească cum, în repetate rânduri, tat-su îi aducea lalele lui mumă-sa cu ocazia asta, dar destul de mic (sau de tâmpit) încât să creadă povestea cu „delegația” (într-o societate în care părinții, dacă țineau la sănătatea ta, te-ar fi plesnit peste bot pentru atâta prostie).
- Securiștii se întorc după vreo câteva săptămâni, încercând să capete favoruri sexuale de la mama băiatului care este, cum altfel, decât „superbă” și, cum altfel, decât o adevărată Andromaca: pe scurt, le face vânt pe ușă securiștilor, fără să-i tremure o pleaopă.
- Tatăl doctorului e fost secretar de partid, căzut în disgrație (nu înțeleg de ce nu e arestat, că nu erau anii 80, când Ceaușescu își trimitea rivalii de partid prin posturi călduțe, dar izolate, din provincie;). Totuși, securiștii sunt sensibili la amenințările cu „lasă că vă spun eu lui socru-meu”.
- Tat-su copilului e trimis direct la Canal (fără condamnare, dar hai, treacă-meargă, au mai fost cazuri), de unde expediază scrisori într-o veselie, de parcă ar fi fost la Disneyland. Din prima săptămână de arest, le scrie cam „o dată la trei-patru săptămâni”, în care continuă pantomima cu „delegația”. Or, în cel mai bun caz, dacă și-ar fi făcut norma de muncă (ceea ce nu era cazul pentru că medicul era slab și urma să moară în câteva săptămâni, ne informează unul din securiști la a doua vizită), ar fi primit drept la carte poștală, în care ar fi scris după „tipar”, că altfel nu trecea de cenzură, și ar fi cerut să i se trimită alimente, îmbrăcăminte și, eventual, medicamente. Cam atât! De unde, până unde să poată scrie chestii care ar putea fi considerate cifrate, despre „delegații” și despre când crede el că se va întoarce acasă?
E simplu de unde. Nu din realitatea românească a anilor acelora și din bibliografia supraviețuitorilor. Ci de pe HBO și de pe torrente. Că nu exista Netflix în 2008.

[Máté · Rating 3 out of 5]

I'll write the review in English so more people can read it, anyway the story is told through the eyes of an eleven year old living in a country that could easily be communist Hungary, and the narration is stream of consciousness, which is why I'm also writing it like that, so you, dear reader of the review, have an understanding how taxing it is to read a book where each page has between one to four sentences, I kid you not, it is really challenging to read at times, but overall I thought that it was a good story, just not a fan of the narration, just imagine reading this for 250 pages, but I'm glad that this book has been translated in dozens of other languages, and I will check out the movie adaptation as well, even though without this narration style, it could be just like any other dystopian story, except as I said, it felt like the story took place in late twentieth century central or eastern Europe.

[Charlaralotte · Rating 4 out of 5]

Not a book that's easily read in one sitting. Each chapter is a very intense short story unto itself. Excellent stream of consciousness writing. Excellent descriptions and dialogue. What at first seems like a random collection of boy-growing-up stories coalesces into a frighteningly realistic portrait of life in a Soviet country. The violence of the children & the adults as they deal with misinformation, manipulation, and loss of control over their own lives is harrowing.

[Baris Balcioglu · Rating 5 out of 5]

C'était comme le petit Nicolas mais on peut percevoir ce qui se passait à Roumanie pendant les derniers années du régime communiste. Tous les chapitres sont presque comme indépendants histoires et le dernier est triste même si que les autres sont à la fois drôles et tristes. Ce n'est pas surprenant que ce roman est devenu bestseller.

[Sever · Rating 4 out of 5]

Dificil de citit, dificil de terminat, dar îţi atinge sufletul. Imaginea piureului de (cred) castane ca tunel, genială.

[Tamás Szajkó · Rating 4 out of 5]

Nagyon hangulatos, de kicsit több központozás elfért volna.

[Natalija · Rating 5 out of 5]

Fantasticno!!!