Teatru de hârtie

by Milorad Pavić

Un „roman-antologie” alcătuit din 38 de povestiri ale unor scriitori fictivi, cărora li se dau și scurte notițe biobibliografice inventate. Fiecare autor este dintr-una din țările în care opera lui Pavić a fost tradusă. Volumul este gândit ca o antologie a literaturii lumii, reflectând atât spiritul literaturii locale, cât și stilul unic al creației paviciene. Este inclusiv o povestire scrisă de un autor român, Ion Opulescu, despre o aristocrată care a existat cu adevărat, Natalia Cheșco, căsătorită cu Milan I al Serbiei. Povestirile conțin „sertare” secrete care te îndeamnă să cercetezi, să gândești, să faci legătura între personaje, adesea ca un cititor-detectiv, dar care caută indicii în literatură.


O altă povestire este despre un „fotoliu de murire” în care, dacă te așezai, îți pierdeai viața. Un fotoliu care ajunge la diferite persoane, de-a lungul anilor, de la un căpitan de vas la un negustor de antichități, păstrându-și misterul. În alta, aflăm cum cântecul păsărelelor dintr-un parc parizian ascunde numele unui criminal care, cu secole în urmă, răpise pe nedrept onoare și viața femeii cu care era însurat.

„Romanele lui Pavić ar putea fi caracterizate ca aparținând realismului magic. […] O încercare de a sfida gravitația vieții obișnuite.” Anne Tyler, The Philadelphia Inquirer

„Teatru de hârtie, roman prodigios de eterogen, în care canonul literar luptă cu inerţia, în sensul reducţiei dintre esenţă şi existenţă, pare infuzat de acel dicton cu tentă paradoxală al lui Hippolyte Taine: «Stilul nevăzut este perfecţiunea stilului».” Mariana Ștefănescu

„«Ciudată este cartea care devine cu atât mai coerentă, cu cât este mai fragmentară», scriau Deleuze și Guattari. Ciudate și coerente sunt cărțile lui Milorad Pavić, a căror lectură capătă o nouă dimensiune. Nu ne putem gândi decât la Italo Calvino, cu care împărtășește gustul literaturii combinatorii și mânuirea unui umor caustic și totodată tandru, sau la Umberto Eco – același profil de erudit, de universitar care scrie o narațiune cu «sertare secrete» […]. Milorad Pavić se diferențiază totuși printr-o proză mult mai accesibilă, rapidă și proaspătă, care dă o tentă singulară cărților sale.” authologies free fr

„Fiecare nou roman al lui Milorad Pavić tălmăcit la noi de aceeaşi traducătoare şi cunoscătoare a lumii paviciene, Mariana Ştefănescu, este o sărbătoare, aşteptată îndelung, degustată pe îndelete, reluată iar şi iar. Dacă pentru cititor romanul este o piatră de încercare, se pot doar ghici şi intui câte dificultăţi îi pune celui ce-l descifrează, îi palpează legăturile subterane, îi depistează reţeaua cu noduri formate din cuvinte-cheie ca să-l încifreze în limba română.
Însă Milorad Pavić este mai mult decât înnoitorul romanului contemporan. Cine are dorinţa, curiozitatea şi răgazul să-i exploreze bibliografia poate descoperi opera unui creator uriaş: un istoric literar dublat de un eseist şi convieţuind cu un scriitor total – a debutat ca poet, s-a format în spaţiul prozei scurte, a trecut la roman, alternând cele două formule epice, a experimentat apoi şi în dramaturgie.” Elisabeta Lăsconi

Genres: Short Stories

224 pages, Paperback

First published January 1, 2007

About the author

Milorad Pavić was a Serbian poet, prose writer, translator, and literary historian.

Pavić wrote five novels which were translated into English: Dictionary of the Khazars: A Lexicon Novel, Landscape Painted With Tea, Inner Side of the Wind, Last Love in Constantinople and Unique Item as well as many short stories not in English translation.

Reviews

[Christian Bistriceanu · Rating 4 out of 5]

Milorad Pavić face parte dintr-o categorie specială de scriitori (alături de Jorge Luis Borges și Italo Calvino, cu care a fost deseori comparat) a căror erudiție este dublată de o imaginație luxuriantă, de o inventivitate fabuloasă și de un stil aparte de a povesti.
Abia am așteptat să pun mâna pe această nouă traducere realizată de Mariana Ștefănescu și aș fi fost capabil să achiziționez cartea chiar și la suprapreț! (Când vine vorba de anumiți autori răbdarea mă părăsește pur și simplu).
Pentru autorul sârb cum spui o poveste este, poate, puțin mai important decât ce spui, iar "Teatru de hârtie" nu face excepție.
După romanul-dicționar, romanul-rebus, romanul-joc de tarot, s.a., Milorad Pavić vine cu un roman-antologie în care realizează/inventează antologia imaginară a 38 de autori, câte o povestire pentru fiecare țară în care a fost tradus. Ba mai mult, acesta nu se mulțumește să creeze 38 de povestiri pe care să le pună sub nume fictive, ci inventează și biografia celor 38 de autori ficționali.
Milorad Pavić se joacă cu mai toate genurile, formele și stilurile de povestire: realistă, istorică, polițistă, absurdă, în versuri, la persoana I, la persoana a III-a, și bineînțeles cea fantastică, acolo unde Pavić se simte cel mai bine. Sigur, nu lipsește nici ironia, la fel de subtilă și sublimă ca fantasticul său, spre exemplu: pentru Serbia inventează un autor pe care îl cheamă, culmea, Milorad Pavić și căruia ia fost plagiat în China un roman numit Dicționarul khazar.
Sigur, orice aș spune eu despre "Teatru de hârtie" nu ar face dreptate volumului care vine să schimbe realitatea cititorului cu fiecare nouă povestire.

[Mihaela · Rating 5 out of 5]

I-am dat 5* pentru umor, inovație, curajul de a merge până la capăt și chiar de a sări peste el, de asemenea mi s-a părut foarte erudit acest scriitor - e prima carte a lui pe care o citesc. Dacă ar fi avut 3 volume, aș fi continuat să citesc cu aceeași bucurie, mi-a părut rău că au fost doar 38 de autori inventați.
Expresia "teatru de hârtie" îmi sugerează dorința lui Pavić de a se juca, asemănător cu cei doi copii, frații din povestirea cu același nume, cu pasiune pentru joc, dar și pentru pericol. Parcă tânjește să ajungă pe un tărâm unde nu a mai fost nimeni (în scris) și uneori atrage și cititorul în "prăpastia" în care cad personajele (Hagiatur), șoptindu-i sardonic: "Da, de data asta o să cazi." Cred, de fapt, că încearcă să ne facă să reacționăm la ce citim, sa fim parte din poveste. Poveștile încep, de fiecare dată, cu descrierea scurtă, a fiecărui scriitor - viață, operă etc. Toate aceste prezentări sunt originale, savuroase, portrete inventate pentru a da indicii, dar mai ales să amuze.
Din verva cu care scrie reiese mereu dragostea de cărți (aduce mereu în discuție cartea și viitorul ei) și mi-a plăcut nu numai elementul fantastic în foarte multe povestiri, ci și felul în care compune tot, în care le leagă într-un stil modernist și ludic și cum schimbă registrul în funcție de fiecare țară abordată, deși personalitatea lui e comună (cum ne și previne în precuvântare).
Povestirea Teatru de hârtie e un fel de miez al romanului-antologie și un omagiu al cărții pe hârtie. Aici, scriitorul și cititorul se pot juca, primul încercând să-i răspundă celui de-al doilea la întrebări și să-l ghideze, iar al doilea acceptând să fie ghidat, dar simțind în fiecare clipă adrenalina lecturii și dialogul permanent cu autorul. Și iarăși, am impresia că Pavić vrea să scoată cititorul din găoace, să-l facă să iasă la rampă, ca la un teatru bun, interactiv. E un mod de a crea literatura ca pe ceva foarte viu, care începe, dar nu se termină nicicând, sfârșitul fiecărei povești poate duce mereu spre alt început.
El a spus undeva că: "Autorul acestei cărți este fictiv, celelalte personaje au existat întrucâtva." Și că el "nu are biografie, ci bibliografie".
Mi-au plăcut foarte multe povestiri din roman, mă gândesc acum la cea numită Diavolul, "scrisă" de un bulgar, în care chiar și răul suprem decade și este demitizat, însă niciodată sfârșitul nu e clar delimitat:
"Azi îmi pare rău că nu mai am diavolul meu. Deși, uneori, când fetița își pune cizmulițele ei roșii și mă fixează cu privirea ei minunată, eu mă gândesc: Capra sare masa și iada sare casa. N-o fi copilul ăsta fiica din dulap?"

[Titi Coolda · Rating 3 out of 5]

Asemenea lui Calvino, cu Într-o noapte de iarna un călător, deși interesante premisa, experimentul, pe mine nu m-a prins cu adevărat. Biografiile închipuite, multe dintre ele, mi s-au părut mai haioase decât unele dintre povestiri.

[Petruta · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut premisa de la care a pornit această carte, un „roman antologic”, care cuprinde 38 de povestiri scrise de autori fictivi, din țările unde a fost tradus Milorad Pavic. Însă nu este o antologie „clasică”, în biografii regăsindu-se detalii inedite, pe care cu siguranță nu le-am vedea într-o antologie reală. De exemplu, Adolf Sundius s-a operat pentru a-și alungi degetele pentru claviatura pianului și a murit de o boală din cauza căreia creștea continuu în înălțime sau Erica Bevec va muri peste cinci ani etc. Ba chiar aș putea spune că biografiile mi-au plăcut mai mult decât povestirile în sine, datorită acestor detalii și umorului fin. O surpriză plăcută a fost și biografia sa, în aceeași notă ironică: „E cunoscut și prin aceea că un specialist în literatura spaniolă a găsit toate referințele spaniole în care Pavic nu e menționat.” De asemenea, sunt interesante și amuzante totodată titlurile romanelor fictive; pe multe dintre acestea le-aș cumpăra fără să stau pe gânduri (ex.: Noaptea de după a doua zi, Am plecat la un ceai și nu m-am mai întors, Ani fără luni, Mersul pe degete, Cercul fără cretă etc.).

Am descoperit texte variate, care abordează o multitudine de teme, unele umoristice, altele erotice, iar altele chiar filosofice. Însă stilul este, în mod clar unitar, fiind extrem de dificil să reproduci 38 de stiluri diferite. Textul meu preferat a fost „Nasture la izmene”, de Edmundo Portillo Cruz, din Argentina. Este un text filosofic, de mare profunzime, care ne face să medităm asupra trecerii implacabile a timpului, asupra vieții cotidiene extrem de agitate și chiar și asupra morții: „Astăzi oamenii muncesc tot mai mult pentru a munci tot mai puțin.” „Nimeni nu e imun la timp.” „Când am îmbătrânit, am observat că timpul poate trece mai iute sau mai domol. Și atunci am înțeles ceva despre timp. Am aflat că timpul poate fi îndurat doar de cel care încetează să mai aștepte. Arta supremă e atunci când încetezi să aștepți moartea. Doar tinerii nu cred în moarte. Ceilalți se așteaptă la ea.”

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Milorad Pavić, cunoscut pentru inovațiile sale literare și structurile narative neconvenționale, revine cu "Teatru de hârtie", un roman care sfidează formele tradiționale ale prozei și invită cititorul într-o experiență de lectură fragmentară, aproape onirică. Așa cum ne-a obișnuit și în operele sale anterioare, Pavić continuă să joace un joc complex cu cititorul, oferindu-i o poveste care se desfășoară în afara liniarității obișnuite, transformând lectura într-un proces participativ.
Structura cărții este un labirint literar, compus din scurte fragmente, personaje și scene care se suprapun și se întrepătrund. "Teatru de hârtie" este construit asemenea unui caleidoscop narativ, fiecare piesă adăugând noi perspective și straturi de semnificație. Cititorul devine un actor în acest "teatru", liber să exploreze și să reconstituie povestea în ordinea pe care o consideră potrivită. Această abordare poate fi fie stimulativă, fie frustrantă, în funcție de așteptările și răbdarea fiecărui cititor.
Pavić este un maestru al limbajului, iar în "Teatru de hârtie" își etalează din plin talentul de stilist. Fiecare frază este sculptată cu grijă, plină de imagini poetice și simboluri care se acumulează pentru a crea o atmosferă densă, aproape mistică. Totuși, această bogăție stilistică poate deveni uneori copleșitoare. Într-o încercare de a impresiona prin complexitate, textul riscă să își îndepărteze cititorii mai puțin familiarizați cu acest tip de proză experimentală, care cere o atenție sporită și o implicare activă.

[Maria · Rating 2 out of 5]

Am nevoie de o traducere la cartea asta

[Maddelline · Rating 4 out of 5]

O antologie de povești specific naționale create de autor după specificul fiecărei dintre țările în care au fost traduse cărțile sale.