O MIE ŞI UNA DE NOPŢI este o încântătoarea colecţie de povestiri arabe, care a fascinat şi continuă să fascineze cititorii din lumea întreagă.
Povestirea-cadru sau „în ramă“ din O mie şi una de nopţi este cea a regelui Şahriar care, înşelat de soţia sa, se hotărăşte să-şi decapiteze următoarele neveste, până când Şeherezada, înţeleapta fiică a vizirului, îl fascinează cu poveştile sale timp de o mie şi una de nopţi.
Tipărită într-o ediţie de lux, traducerea integrală în 15 volume, aparţinând poetului şi traducătorului Haralambie Grămescu, este cea mai nouă variantă, rezultată în urma confruntării a trei ediţii: franceză (J. C. Mardrus), rusă (M. A. Salie) şi germană (Max Henning). Aceasta redă cu fidelitate textul original, inclusiv scenele de erotism şi cele de cruzime, pe care alţii s-au sfiit să le redea în limba română, răpind din autenticitatea şi din frumuseţea tezaurului de literatură orientală.
La sfârşitul povestirii din cea de-a o mie şi una noapte, sultanul Şahriar îi spune Şeherezadei: „Tot ascultându-te de-a lungul acestor o mie şi una de nopţi, ies cu un suflet adânc schimbat, şi voios, şi îmbibat de bucuria de a trăi.“
Bilunar, veti gasi in fiecare volum ilustratii deosebite, care dau un farmec aparte lecturii.
Books can be attributed to "Anonymous" for several reasons:
* They are officially published under that name * They are traditional stories not attributed to a specific author * They are religious texts not generally attributed to a specific author
Books whose authorship is merely uncertain should be attributed to Unknown.
Am citit poveștile pe vremea când nici nu știam cum arată lintea. :) Mi se părea fascinantă lumea otomană cu gini, felahi, seraiuri. Cred că mi-ar plăcea să recitesc câteva povești de dragul vremurilor de demult. Sunt curioasă care va fi impactul.
De la traducerea calitativă, notele de subsol, redactarea cu litere mari la formulele repetitive de adresare folosite de Șahrezada, versurile redate, învățămintele fiecărei istorisiri, povestirea în ramă, nimic nu este lăsat nevalorificat pentru a ilustra fascinația celor O mie și una de nopți.
Tradusă în cincisprezece volume de Haralambie Grămescu, O mie și una de nopți este o imensă culegere de povestiri populare. Două documente - unul, în Muruj al'Dhahab, de istoricul arab Abu Hassan (Ali ibn Hussein al Masudi), din secolul al IX-lea, celălalt în Kitâb al- Fihrist de Muhammad ibn Ishak al Nadim, din secolul al X-lea - menționează că acest monument arab al literaturii de ficţiune a avut drept prototip o culegere persană, Hazăr Afsăn (O mie de poveşti), pierdută acum. Conform exegeților, forma pe care Occidentul a ajuns să o cunoască foarte bine astăzi este legată de traducerea franceză a lui Antoine Galland, publicată începând din 1704. Totuși, nu trebuie să uităm că originea acestei lucrări ne este, de fapt, necunoscută. Ea s-a ivit într-un mod misterios. Este opera (poate) a mii de autori, dar nici unuia dintre ei nu-i trecea prin minte că lucra la o carte celebră, una din cărțile cele mai celebre din toată literatura şi, după cum știm de la J.L. Borges, „mai apreciată în Occident decît în Orient”.
Întâlnim aici povești de aventuri, de dragoste, de călătorie sau pur fantastice, ansamblul lor însă prezentând o imagine concretă, pitorească și adeseori critică a societății arabe. Odată intrat în lectura cărţii, ai poftă să te pierzi în ea. Poți uita de sărmanul tău destin uman, căci vei intra de îndată într-o lume plină de duhuri și magie, de regi, de sultani, dar și de comori ascunse.
Un alt aspect important ne este anunțat încă din titlu: avem ideea unei cărți infinite. Deși suntem tentați să vedem în simpla mărime ceva oarecum brutal, cred că sunt multe cărți a căror plăcere în actul lecturii rezidă tocmai din faptul că sunt lungi. În cazul O mie și una de nopți, simțim nevoia să ne gândim că povestea merge şi merge într-una, că s-ar putea să nu-i dăm niciodată de capăt. Poate că nu vom parcurge niciodată toate cele o mie şi una de nopți, dar simplul fapt că ele ne sunt accesibile conferă un anume parfum întregii experiențe.
Una dintre cărțile dragi ale copilăriei, de pe vremea când încă se mai credea în basme. Neștiind, de fapt, că vremurile despre care se făcea vorbire se duseseră de mult iar realitatea va fi cu totul altceva. Iar totul începe cu dorința Doniziadei, sora mai mică a Șahrazadei (varianta folosită în volumul ce se află în fața mea, Editura pentru literatură, Biblioteca pentru toți, 1966) ca tânăra să le istorisească o poveste ca să le treacă noaptea...