Вятърът, духът, дъхът

by Andreea Răsuceanu, Андрея Расучану, Лора Ненковска (Translator)

Скъпи читателю,

Романът, който за моя радост си отворил сега, разказва тежка и мрачна история, но ми се иска да вярвам, че посланието му си остава обнадеждаващо. Тук има и страници, които ще ти разкрият озарени кътчета от света, те ще те покорят и ще ти е приятно да поживееш в лоното им – на брега на Дунав и в близост до друга голяма река, Прут, на място пълно с езера и блата, където като че ли нищо не стои на едно място, светът е собствената си подвижна карта, с мистериозно местещи се територии. В сърцевината на историята са положени две големи теми, които ме вълнуват и които изследвам от няколко години насам; те макар и различни, се пресичат в идеята за отсъствието – в емоционален и физически аспект – и за пагубните последствия, до които то води. Първата тема разказва за изчезването на един беглец. Той е архитект от Букурещ и в средата на последното, и най-травматично за нас румънците, десетилетие от комунистическия режим, се опитва да преплува Дунав и да стигне до сръбския бряг, откъдето да замине за Америка и да построи, както казва той самият нещо различно от румънски комунизъм. Решението му обаче се отразява много болезнено на семейството, което той загърбва и изоставя – на съпругата му Йоланда, у която се пробуждат травми от миналото, но и на двете му деца, които преживяват изключително драматично липсата на бащината фигура през осемдесетте години в Румъния. Втората голяма тема е за израстването без обич. Това е историята на по-големия син, който се явява един вид библейски Исав, израснал без обичта на вечно отсъстващата и затворена в себе си майка. Именно това отношение го осакатява духовно. В неясния, несигурен и изпълнен с опасности живот в комунистическа Румъния, разбитото семейство на един беглец може да представлява единствено и само отражение в миниатюра на големите концентрационни лагери, тоест пространство, в което се оцелява, но не се живее.

Андрея Расучану

Genres: Romanian Literature, Romania

352 pages, Paperback

First published December 1, 2020

About the author

ANDREEA RĂSUCEANU a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti (1998-2002). În anul 2009 a devenit doctor în filologie cu lucrarea Mahalaua Mântulesei, drumul către modernitate. A publicat cronici, interviuri, articole de specialitate în reviste precum: Viaţa Românească, România literară, Observator cultural, Bucureştiul Cultural, Idei în dialog, Dilema veche, Convorbiri literare etc. Este autoarea mai multor traduceri din limba engleză şi prefeţe. Prima ei carte, Cele două Mântulese a apărut la Editura Vremea, în anul 2009. A fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România şi la Marile Premii Prometheus, secţiunea Opera Prima. În 2013 a apărut, la Editura Humanitas, cartea Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, care a fost nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile revistei Observator cultural. A primit premiul Tânărul critic al anului 2013, în cadrul Galei tinerilor scriitori.
Debutul în proză a avut loc în anul 1999, în revista Cuvântul, condusă de Radu G. Țeposu. A mai publicat fragmente de proză în reviste precum Ramuri, Familia, Bucovina literară, Convorbiri literare. În 2011 i-a fost tradusă o povestire, Verișoara, în limba maghiară și a apărut în revista Székeliföld.
Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului e cea mai nouă carte a ei, apărută la editura Humanitas în 2016 și nominalizată la premiile revistei Observator cultural.

Volume

Cărți – autor

Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului, colecția „Academica”, Humanitas, 2016

Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, colecția „Critică literară/Eseu”, Humanitas, 2013; pref. Sorin Alexandrescu

Cele două Mântulese, Editura Vremea, 2009

Cărți – coautor

Bucureștiul meu, Humanitas, 2016

Orașul, Gestalt Books, 2016

Tot înainte!, Editura Curtea Veche, 2016

Bookătăria de texte și imagini 2, Pandora-M, 2016

Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism, Polirom, 2014

Ferestre din București și poveștile lor, Editura Peter Pan, 2015

Reviews

[Preslava Peneva · Rating 5 out of 5]

"Никога не си отиваме от местата, на които някога сме били."
Първокласна дестилирана източноевропейска меланхолия. За когато ви се чете нещо сърцеизяждащо.

[Barbara · Rating 5 out of 5]

Andreea Răsuceanu resuseste sa picteze un triptic din trei singurătăți conturate pe fundalul C. -ului, un sat dominat de natură și climă. C-ul, cu mlaștina, pădurea, Dunărea, flora, fauna și miturile sale devine un al patrulea personaj, prin care durerile trec și lasă urme adânci. Poveștile aparent banale, fără multă acțiune, sunt compuse cu atenție și un limbaj desăvârșit. Lumea interna se contopește cu anotimpurile. Eroii, la fel ca C-ul, își duc povestea printre întâmplări și moșteniri pe care nu le pot controla sau evita, ci pe care pot, in cel mai fericit caz să încerce să le înțeleagă pentru a putea supraviețui. Autoarea, a reusit, din punctul meu de vedere, sa scrie o carte care se citește cu toate simțurile.

"Mirosea...[] a mobile vechi și a sertare ticsite cu lucruri inutile, stricate, incomplete, dar pe care nimeni nu se îndură sa le arunce, pentru că ar fi ca și cum ți-ai arunca la gunoi o parte din viața, pentru că demult, cândva, la începuturi, au fost frumoase și noi, pentru că aveau în ele promisiunea unei vieți strălucitoare, unice, glorioase și pentru că, deși de-axum moliile și-au construit cuiburi străvechi, adevărate colonii săpate în lemnul înnegrit, in stofa moale a hainelor neaerisite de ani de zile, ele vin dintr-un timp pe care n-ai să-l mai poți trăi niciodată."

[Adriana · Rating 4 out of 5]

Стилът на изказа е завладяващ, богат, многопластов, най-вече силно поетичен. Но на моменти многословното описание и потъването в страничните джобове на наратива ме препъваха да чета с лекота иначе красиво написания роман. Особено към края на третата част сякаш напълно се изморих от всички препратки и натрупвания на още и още нишки в историята. Почувствах се преяла с ордьоври без да съм стигнала до основното... Но може би това е силата на книгата - да скача от спомен на спомен, без да цели крайна развръзка.
Оставям тук този силен откъс от самия край на романа, който, според мен, ясно конспектира търсеното внушение на авторката:

"Много неща на този свят не подлежат на обяснение, било то защото не могат да се видят, било защото не могат да се чуят или докоснат. Няма как да видиш болката, нали така? Нито душевната, нито телесната. Тя, също като ангелите, е безтелесна, но и като гласа на Бог може да бъде чута. Ако се вслушаш внимателно, ще я чуеш и ще можеш да говориш с нея, за да я опитомиш. Болката не е само твоя или нечия друга, никой не я владее, никой не я ръководи, тя е като любовта, като дъгата и като вятъра, никой не знае кога и откъде идват, откъде са минали и накъде ще поемат. Както не виждаш вятъра, но знаеш, че той съществува, защото го усещаш, когато милва бузите ти, така и духът те обгръща и те обхваща в себе си. Ти никога не си сам на света..."

[Claudia Șerbănescu · Rating 3 out of 5]

Cu acest al doilea roman, Andreea Răsuceanu devine pentru mine un reper între tinerii prozatori români și voi continua să îi urmăresc cărțile și personajele complexe. Deși mustește de melancolie, am citit în tihnă cartea, cu dese reveniri la anumite pagini, fără graba de a ajunge la final.
Dacă primul roman mi-a amintit de “Dimineață pierdută” a Gabrielei Adameșteanu, al doilea mi-a făcut poftă să îl recitesc pe…primul.

[Georgiana · Rating 5 out of 5]

Dureros de frumoasă.

[Нели Станева · Rating 5 out of 5]

Това е книгата, която винаги съм искала да прочета., вероятно и да напиша. Сетивна дотолкова, че тялото ми реагира бурно - преживях всичко, видях всичко, помирисах всичко.

[Daniela Toader · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut mult felul în care curge narațiunea și atmosfera creată. Dacă ar fi fost un pic mai legate cele trei povestiri, ar fi fost de 5*. Parcă lipsește ceva, un fir.

[Gabrielle Danoux · Rating 5 out of 5]

Terrible, mais salutaire palimpseste de la mémoire dans « Vântul, duhul, suflarea » [Le vent, l’esprit, le souffle], d'Andreea Răsuceanu.

« Parfois il advient quelque chose, quelque chose qui brise le paysage parfait, pétrifié sur la plaque en verre de ta mémoire [...]. {Câteodată se întâmplă ceva, ceva care sparge peisajul perfect, încremenit pe placa de sticlă a memoriei tale […]. (p. 169)}
En refermant ce livre, après une lecture qui m’a subjuguée, j’avais en tête mille et une choses à vous raconter le concernant. J’ai toutefois décidé que ma chronique sera très brève. C’est un peu ma marque de fabrique, et non pas le prélude d’un panégyrique.
Avec ce livre j'ai trouvé enfin, ma Linda Lê roumaine. Un roman qui raconte une histoire (des histoires), mais surtout un style unique et poétique que j'apprécie énormément.
« Un livre qu'on vient de lire entre aussitôt dans un compartiment de la mémoire que l'on peut assimiler à une sorte de salle d'attente. Pas encore vraiment rangé, pas encore installé dans le lent processus d'oubli qui va malgré tout le gagner, soit il s'éclipse très vite, soit il prolonge et densifie le réseau d'associations que sa lecture a fait surgir » écrit Jean-Christophe Bailly, dans « Des écrivains à la Bibliothèque de la Sorbonne, tome 4 » (p. 101), publication récente qui restera par ailleurs et aussi l’une des dernières de Linda Lê.
Pour moi « Vântul, duhul, suflarea » [Le vent, l’esprit, le souffle], appartient à cette catégorie de livres qui connaîtra un prolongement certain. D’abord, parce que dès les épigraphes, j’ai noté comme future lecture « Absalon, Absalon ! » de William Faulkner : « Nous entrevoyons vaguement des gens, ceux dans le sang et la semence de qui nous étions nous-même latents et expectants, parmi cette pénombre indistincte du temps, doués à présent de proportions héroïques, en train d'accomplir leurs actes de simple passion et de simple violence, impénétrables au temps, inexplicables. » [Vedem nelămurit fiinţe, fiinţele în ale căror sânge şi sămânţă vii noi înşine somnolam pe atunci în aşteptare, le vedem într‑o atenuare umbroasă a timpului căpătând acum proporţii eroice, săvârşindu‑şi gesturile de pasiune şi violenţă simplă, opaci faţă de timp şi inexplicabili.]
Cette épigraphe est essentielle à la compréhension de la démarche littéraire de Andreea Rasuceanu, tout autant d’ailleurs que la première : « Le vent souffle où il veut, et tu en entends le bruit ; mais tu ne sais d'où il vient, ni où il va » (Jean 3, 8) dont il est à noter qu’elle s’arrête avant la dernière phrase : « Il en est ainsi de tout homme qui est né de l'Esprit. » Voilà donc que surgit, mystérieuse et lumineuse à la fois, la possible et probable explication du titre. Le souffle est bien celui la vie qui, partout, d’un bout à l’autre du roman est soutenu par une discrète mystique d’où Dieu semble absent ou en tout cas sourd à nos prières. C’est, pour emprunter un vers de Gaspar Lorand (cf. « Patmos et autres poèmes »), une « vie brûlée vive » qui surgit au fil des pages. Le vent assèche et assainit parfois, mais le souffle demeure.
J’ai lu dans une très juste et pertinente analyse de ce roman, écrite par Serenela Ghițeanu, dans « Revista 22 » que l’hébreu « ruach » signifie à la fois vent, Esprit et souffle. C’est donc un terme qui véhicule l’idée de pouvoir et de vitalité et, à ce titre, je souhaite mentionner ici, un autre texte d’interprétation, à savoir la préface de Paul Cernat qu’il clôt par une invitation à écouter (ou réécouter) Bob Dylan : « the answer my friend is blowing in the wind » (la réponse, mon ami, est soufflée dans le vent).
J’ai pris beaucoup de plaisir à déterrer avec Iolanda Vasilescu des souvenirs et des photos anciennes, et je recommande à tous, et à mon tour, ce roman dans lequel j’ai compté une quinzaine d’occurrences pour la mémoire (10 fois « memoriei », 4 fois « memorie » et une seule fois « memoria »). Trois chapitres pour trois voix différentes, mais d’une grande homogénéité narrative.
C’est bien pour traduire ce genre de livre que je me suis mise à la traduction. Je nourris donc le vœux secret que ce roman parvienne un jour jusqu’aux lecteurs français, car c’est pour moi, un vrai coup de cœur littéraire. « Lire, c'est aussi dessiner une constellation, établir des liens entre les différentes œuvres » affirme Linda Lê dans le même recueil sur la BIS (p. 19). J’ajouterais, pour finir, que le traducteur est un lecteur à la fois heureux et maudit. Je suis, pour l’instant, heureuse d’avoir lu ce roman remarquable.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Am coborât pe lângă tribunal până jos, în capătul Dâmboviţei, dar în loc să merg la metrou am luat-o pe pod şi m-am întors spre Calea Victoriei. M-am gândit la întrebările pe care mi le puseseră. Cum era posibil să nu ştiu nimic. La fel cum fuseseră posibile atâtea lucruri între noi. Cu cât stai mai mult lângă cineva, cu atât ştii mai puţine despre el. Ăsta era adevărul. G. mi-era la fel de necunoscut cum le era şi lor, deşi probabil că ei ştiau mai multe despre el, după ce-l urmăriseră ani de zile. Sau poate minţeau, poate habar n-avuseseră de nimic, poate fuseseră şi ei la fel de înşelaţi ca şi mine. De aparenţa lui calmă, de mulţumirea de sine în care părea să se fi aşezat la un moment dat ca într-un fotoliu confortabil, de dragostea pentru copii, care mă mai atingea şi pe mine uneori cu suflarea ei caldă. Nu au vorbit nimic despre asta. În schimb au zis că ştiu, toţi avocaţii au beneficii, a subliniat unul din ei cuvântul, punând o pauză înaintea lui, ca şi cum ar fi stat puţin să se gândească, ca şi cum cuvântul potrivit i se plimbase o vreme prin minte până să reuşească să-l apuce cu delicateţe şi să-l rostogolească pe vârful limbii, era cel elegant, în costum bleumarin, cu cămaşa crem pe care i se odihnea cravata lată de mătase. Celălalt, mai scund şi cu pantofi pe care se vedea uzura, un flec aproape dus care trăda un platfus, poate de-asta părea atât de obosit, transpirase abundent şi avea părul rar, un fel de vată cenuşie care-i înconjura ţeasta, i se umezise la tâmple şi în creştet, a adăugat, beneficii, adică avantaje mai mari sau mai mici, una e un stagiar, alta un mare maestru, nu-i aşa şi a râs. Am simţit că fundul fotoliului devine tot mai moale şi eu mă cufund în ţesătura înflorată, galben cu maro, oare ce flori erau alea, le recunoscusem dar nu-mi aminteam deloc cum se numesc, de ce naiba mă gândeam la asta tocmai atunci, unde dispăruseră toate celelalte gânduri, cele la care trebuia să mă concentrez, dar n-aveam nici un chef, aş fi vrut să închid ochii şi să adorm, aş fi vrut ca vocile celor doi să devină altceva, un zgomot de fond, lipsit de importanţă, la o petrecere cu multă lume, un radio care se aude din vecini când eşti pe punctul de a aluneca în somn. Dar vocile au rămas, chiar dacă tot mai joase şi aparent mai plictisite, aproape că nu le mai urmăream când cel scund, cu părul ca al unei pisici sau al unui mort a zis, o femeie tânără, frumoasă, chiar şi cu doi copii, nu poate să aibă decât un viitor, nu-i aşa, ce rost are să te întorci în trecut? Şi, pe urmă, ceea ce nu se vede nu există, nu-i aşa?

[Maria Ionescu · Rating 2 out of 5]

adevarul e ca nu am putut sa termin cartea asta, ma oboseste proza ei, care e specific contemporana romaneasca. Inteleg ca urmeaza un timp mai degraba mental decat cronologic, dar ma pierde dupa fiecare paragraf, nu mai inteleg despre ce vorbeste, nu inteleg multitudinea de detalii oferita absolut fiecarui obiect, iarasi, inteleg de ce in anumite paragrafe e importanta dar nu stiu de ce acapareaza fiecare fragment al cartii. I-am urmat sfatul lui Borges care sustine ca nu exista lectura fara placere

[Diana Ardu · Rating 4 out of 5]

E genul de carte pe care nu poți să o parcurgi repede, pentru că stilul autoarei solicită imaginația cititorului. Descrierile, cadrele sunt atât de minuțioase, atente, muzical create, încât trebuie să zăbovești cu cartea, într-un mod care ți-o apropie, cum numai la Gh Crăciun am mai întâlnit. O bijuterie, pentru cei care au răbdare să -i vadă strălucirea!