Este cea dintâi lucrare de proporţii asupra unui fenomen literar care, până la acea dată, fusese insuficient studiat şi în consecinţă apreciat în mod inadecvat, dogmatic şi unilateral, mai ales în perioada postbelică.
Reconstituind, pe baza unui studiu foarte documentat, întreaga istorie a mişcării simboliste româneşti, autoarea pune în evidenţă complexitatea unui fenomen care a impus în literatura noastră o experienţă originală cu implicaţii de fond asupra dezvoltării, adâncirii şi nuanţării îndeosebi a poeziei. Lucrarea nu are doar un caracter istoric. După prezentarea începuturilor şi a momentului de emergenţă, totul printr-o permanentă raportare la contextul social istoric şi la forţa de iradiere catalitică a simbolismului european (în primul rând cel francez) sunt analizate sistematic ,,ideologia" şi ,,filozofia" mişcării, estetica simbolismului, temele şi tehnica lui. În faţa numeroaselor aspecte contradictorii, în general a complexităţii fenomenului şi a modului diferit de reflectare a lui în conştiinţa contemporanilor şi a posterităţii, autoarea se străduieşte ca, prin obiectivare ştiinţifică şi perspectivă dialectică, să contureze identitatea simbolismului românesc şi să pună în lumină contribuţia lui autentică la îmbogăţirea patrimoniului literar naţional. Obiectul cercetării reprezentându-l fenomenul şi nu scriitorii care l-au ilustrat, aceştia din urmă sunt vehiculaţi ca mărturii şi probe în cadrul fiecărui capitol, ceea ce are drept consecinţă, pe de o parte, pulverizarea individualităţilor creatoare şi nu o dată unilateralizarea lor, iar pe de altă parte, vulnerarea ansamblului, altfel bine structurat, prin repetiţii. Se impunea, de asemenea, o mai nuanţată raportare a mişcării simboliste la romantism, în identificarea căruia sunt prefigurate multe din trăsăturile celei dintâi. Lucrarea mai suferă şi din cauza unor absolutizări sau a unor generalizări discutabile, precum şi prin tributul plătit, inclusiv la nivelul limbajului sociologismului marxist al epocii. Astfel, de exemplu, după opinia autoarei, caracteristic simbolismului îi este ,,lipsa unei etici, a unei concepţii de viaţă, a marii vibraţii lirice, ideea unităţii cosmice originare este anacronică şi antiştiinţifică, dorul poeziei populare nu este decât ,,o stare de spleen, originară, elementară", corespondenţele la Bacovia sunt elementare, convenţionale şi stereotipe etc.