What do you think?
Rate this book
La hija del Este
Ana, una joven inteligente, risueña y sensible, mantiene una entrañable relación con su padre. Su historia deviene en tragedia cuando viaja junto a otros estudiantes a Moscú y allí descubre la cara oculta de su adorado padre, un ser cruel y despiadado.
A su vuelta a casa en Belgrado, ya nada es como antes. Ana se muestra triste y taciturna hasta que, una noche, toma una decisión que marcará la vida de toda su familia para siempre. La tragedia de Ana le confiere una dimensión familiar y cercana al terrible drama que supuso la guerra de los Balcanes.
La hija del Este es una novela híbrida, mezcla de realidad y ficción, al estilo de Javier Cercas en Soldados de Salamina o Anatomía de un instante, en la que Clara Usón juega con distintas voces narrativas y conjuga la investigación rigurosa con la cultura popular. Una novela absorbente sobre una joven despreocupada y con toda la vida por delante, que se encuentra de pronto cara a cara con una realidad inimaginable en su propio hogar.
A su vuelta a casa en Belgrado, ya nada es como antes. Ana se muestra triste y taciturna hasta que, una noche, toma una decisión que marcará la vida de toda su familia para siempre. La tragedia de Ana le confiere una dimensión familiar y cercana al terrible drama que supuso la guerra de los Balcanes.
La hija del Este es una novela híbrida, mezcla de realidad y ficción, al estilo de Javier Cercas en Soldados de Salamina o Anatomía de un instante, en la que Clara Usón juega con distintas voces narrativas y conjuga la investigación rigurosa con la cultura popular. Una novela absorbente sobre una joven despreocupada y con toda la vida por delante, que se encuentra de pronto cara a cara con una realidad inimaginable en su propio hogar.
448 pages, Paperback
First published January 1, 2012
73 people are currently reading
2150 people want to read
About the author
Clara Usón
14 books55 followersClara Usón Vegas (born Barcelona, 1961) is a Spanish writer.
Her novel The Shy Assassin (El asesino tímido in Spanish) was awarded the 2018 Sor Juana Inés de la Cruz Prize, recognizing excellent literary works written in Spanish by female authors. She is also the winner of the 1998 Premio Feminino Lumen de Novela for her novel Noches de San Juan and the 2009 Premio Biblioteca Breve for Corazón de Napalm.
Her novel The Shy Assassin (El asesino tímido in Spanish) was awarded the 2018 Sor Juana Inés de la Cruz Prize, recognizing excellent literary works written in Spanish by female authors. She is also the winner of the 1998 Premio Feminino Lumen de Novela for her novel Noches de San Juan and the 2009 Premio Biblioteca Breve for Corazón de Napalm.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 175 reviews
May 12, 2021
“La hija del este”, premio de la crítica en 2012, es una muy buena novela que se lee con apasionamiento, una obra de tesis en la que se mezclan varios planos y en la que está claro quiénes son los malos, pero no tanto quiénes los buenos.
Por un lado tenemos, a modo de documental, el testimonio (dramatizado y supongo que ficticio) de uno de los amigos de la hija de Ratko Mladic, un serbio judío que, además de regalarnos unos fantásticos retratos de Milošević, Karadžić o el propio Mladić, nos irá relatando la vida de su familia entrelazada con la historia reciente de los Balcanes y, de paso, la historia de los serbios (mítica, como no podía ser menos) y la evolución nacionalista que sufrieron los "pueblos" balcánicos desde la muerte de Tito y que llevó a los conflictos de Eslovenia y Croacia, primero, y de Bosnia después.
Por otro lado está la narración que despliega ante nosotros un narrador (aunque no cualquier narrador) sobre el despertar de la conciencia de Ana Mladic mientras continuos flashbacks nos muestran el pasado de su familia. Todo ello "amenizado" con las tremendas, trágicas y tristes atrocidades que allí se produjeron mientras Europa miraba hacia otro lado.
"¡Soy croata! Puede que tenga un trabajo de mierda, que mi mujer me riña cuando vuelvo borracho y que mi jefe disfrute humillándome, pero ¡ah, compatriotas, hermanos, antiguos camaradas!, no soy un cualquiera, sino un elegido, pertenezco a una gran nación, a un pueblo milenario, ¡soy croata! "Una frase que bien podría ser pronunciada igualmente por un serbio, un catalán o un español, de esos que se sienten miembros de un pueblo milenario, con una personalidad única y magnífica, objeto de derechos inalienables y protagonista de actos heroicos (si es nuestro pueblo) o víctima de actos deleznables (si es cualquier otro), el mismo pueblo que, para lograr el futuro esplendoroso que tanto merece y anhela, solo tienen que eliminar el pesado lastre que suponen los otros pueblos con los que el injusto azar los ha mezclado.
Es grotesco, y sin embargo funciona, lleva siglos funcionado y seguirá funcionando, y de esto va esta novela, de cómo se consigue que la misma gente que un día desconocía su origen o simplemente no le daba importancia, es capaz al día siguiente de quemar la casa de su vecino simplemente porque nació o proviene de otro lugar, alejado quizás unos pocos kilómetros, o profesa otra religión; de que esto que nos parece tan lejano, tan extraño, tan poco factible, puede ocurrir en cualquier sitio, pudo ocurrir allí y puede ocurrir aquí en cuanto nos descuidemos; en definitiva, de cómo una construcción metafísica, siempre interesada, como es "el pueblo" o “la patria”, puede convertirse en el centro de nuestra vida y, lo que es más terrible, de nuestra muerte.
En la parte final de la novela, alguien, enfurecido, grita: “No entiendes nada. El amor a la patria no se razona, es un sentimiento, algo que nace aquí, está por encima de los argumentos, es intemporal, sagrado.”
Sí, la patria, el pueblo, son de esos memes exitosos en los cerebros de estos primates que somos que dota al individuo de la sensación de ser uno de los elegidos, de ser parte de la trascendencia que dota de sentido a todo este mundo absurdo. El blindaje de todos ellos contra la razón es absoluto; es más, a esta se la desprecia por fría, por cobarde, por no ser capaz de motivar a la masa a hacer lo que hay que hacer para mayor gloria de la patria, del pueblo o de Dios.
Espero que todo este rollo que he largado aquí (ha sido imposible contenerme) no eche por tierra el objetivo de toda buena crítica que es incentivar a la lectura de la obra criticada. Pues bien, si de algo sirve, si no todo está perdido, diré que la novela es apasionante, engancha desde los primeros compases; todo lo mencionado arriba es narrado y explicado con una prosa potente, utilizando el arma más poderosa que existe contra los peligros de los que alerta: individualizar al enemigo, dotarle de cuerpo, de alma, de una vida, de penas y alegrías, de anhelos, de familias, de esas novias que no nos hacen caso, de esos estudios que nos aburren o nos apasionan, de esas reuniones con amigos, de esos primeros escarceos amorosos, de las ganas de juerga y de los miedos ante el futuro incierto, de sus dones y miserias, también de sus envidias, de sus venganzas ancestrales o cotidianas y siempre miserables... en definitiva, haciéndonos visibles los árboles ocultos tras ese oscuro bosque que es ese pueblo justificador de lo injustificable.
August 1, 2019
Clara Uson si cimenta con coraggio con un argomento enorme: l'ultimo (ma sarà davvero l'ultimo ?) genocidio di cui la vecchia e saggia Europa può andare fiera.
Poche pagine vengono dedicate alla metamorfosi che ha portato Ana Mladic al suicidio, ed anche l'evento stesso sembra trattato frettolosamente se si pensa alla lunga ed accurata presentazione del personaggio nella prima parte del libro.
Da un punto di vista strettamente narrativo è un evidente difetto, tuttavia è una scelta coerente e si direbbe quasi obbligata: la vita di Ana Mladic e la sua personale tragedia è solo parte di uno scenario di orrori, quasi un destino segnato.
Da un certo momento in poi quindi la vicenda di Ana resta in secondo piano e cede il passo alla narrazione da parte di un superstite delle ultime terribili fasi della guerra di Bosnia, per culminare con la descrizione della madre di tutte le mostruosità: il massacro si Srebreniça, voluto e perseguito con determinazione da Mladic.
Prima di affrontare questo bellissimo libro di Clara Usòn mi sono letto "il ponte sulla Drina" di Ivo Andric, dalle cui arcate ci vengono raccontati quattro secoli di storia Serbo- Bosniaca.
Lo scopo era di cercare di capire il perché, l'origine di questa incredibile guerra. Niente da fare, il libro è bello, ma a tale scopo non è di alcuna utilità. E nemmeno questo il bellissimo libro della Usòn aiuta a capire "il perché".
Si capisce solo che tutto è maturato in pochi anni o addirittura mesi: croati serbi e musulmani, che avevano vissuto per secoli fianco a fianco in pace hanno cominciato quasi dall'oggi al domani a sterminarsi: intellettuali laici, marxisti tutto sommato neanche tanto dogmatici sono diventati dall'oggi al domani nazionalisti fanatici ed integralisti religiosi.
Dalla lettura de "La figlia" veniamo a sapere che la triade che ha governato per conto della Serbia la Bosnia durante la guerra, avallando, istigando e giustificando ogni sorta di brutalità era composta da uno psicanalista, un' affermata biologa ed un anglista raffinato studioso di Shakespeare, che ci immaginiamo scrupolosi professionisti ed appassionati insegnanti, così come il boia Mladic era padre affettuoso e premuroso di una studentessa modello.
Insomma è un ennesimo esempio di "banalità del male": inutile cercare di capire perché succede: succede e basta, al massimo si può descrivere (e sempre a posteriori) il come e prendere coscienza che può succedere ancora. Magari quando e dove meno ce lo si aspetta.
L' opera di Clara Usòn è onesta e stimolante: le ultime potentissime pagine dedicate all'eccidio di Srebreniça, con illuminanti accenni sul meschino comportamento dell'Occidente civile e democratico, alla fine quasi cannibalizzano la vicenda di Ana Mladic, ma lasciano il segno ed invitano a ricordare ed approfondire la storia di questo genocidio avvenuto appena fuori dalla porta di casa nostra.
Poche pagine vengono dedicate alla metamorfosi che ha portato Ana Mladic al suicidio, ed anche l'evento stesso sembra trattato frettolosamente se si pensa alla lunga ed accurata presentazione del personaggio nella prima parte del libro.
Da un punto di vista strettamente narrativo è un evidente difetto, tuttavia è una scelta coerente e si direbbe quasi obbligata: la vita di Ana Mladic e la sua personale tragedia è solo parte di uno scenario di orrori, quasi un destino segnato.
Da un certo momento in poi quindi la vicenda di Ana resta in secondo piano e cede il passo alla narrazione da parte di un superstite delle ultime terribili fasi della guerra di Bosnia, per culminare con la descrizione della madre di tutte le mostruosità: il massacro si Srebreniça, voluto e perseguito con determinazione da Mladic.
Prima di affrontare questo bellissimo libro di Clara Usòn mi sono letto "il ponte sulla Drina" di Ivo Andric, dalle cui arcate ci vengono raccontati quattro secoli di storia Serbo- Bosniaca.
Lo scopo era di cercare di capire il perché, l'origine di questa incredibile guerra. Niente da fare, il libro è bello, ma a tale scopo non è di alcuna utilità. E nemmeno questo il bellissimo libro della Usòn aiuta a capire "il perché".
Si capisce solo che tutto è maturato in pochi anni o addirittura mesi: croati serbi e musulmani, che avevano vissuto per secoli fianco a fianco in pace hanno cominciato quasi dall'oggi al domani a sterminarsi: intellettuali laici, marxisti tutto sommato neanche tanto dogmatici sono diventati dall'oggi al domani nazionalisti fanatici ed integralisti religiosi.
Dalla lettura de "La figlia" veniamo a sapere che la triade che ha governato per conto della Serbia la Bosnia durante la guerra, avallando, istigando e giustificando ogni sorta di brutalità era composta da uno psicanalista, un' affermata biologa ed un anglista raffinato studioso di Shakespeare, che ci immaginiamo scrupolosi professionisti ed appassionati insegnanti, così come il boia Mladic era padre affettuoso e premuroso di una studentessa modello.
Insomma è un ennesimo esempio di "banalità del male": inutile cercare di capire perché succede: succede e basta, al massimo si può descrivere (e sempre a posteriori) il come e prendere coscienza che può succedere ancora. Magari quando e dove meno ce lo si aspetta.
L' opera di Clara Usòn è onesta e stimolante: le ultime potentissime pagine dedicate all'eccidio di Srebreniça, con illuminanti accenni sul meschino comportamento dell'Occidente civile e democratico, alla fine quasi cannibalizzano la vicenda di Ana Mladic, ma lasciano il segno ed invitano a ricordare ed approfondire la storia di questo genocidio avvenuto appena fuori dalla porta di casa nostra.
June 23, 2014
Relata un episodio de la Guerra de los Balcanes, pero es mucho más que eso. Conmovedora, muy bien escrita, ha tenido gran éxito en Europa. No se puede soltar.
September 25, 2024
#WITMonth 2024
“The horror.The horror.”
- Joseph Conrad
MISS SARAJEVO
Is there a time to run for cover?
A time for kiss and tell?
Is there a time for different colors?
Different names you find it hard to spell
Is there a time for first communion?
A time for East Seventeen?
Is there a time to turn to Mecca?
Is there time to be a beauty queen?
Here she come, oh oh
Beauty plays the clown
Here she comes
Surreal in her crown
-U2, Brian Eno, Pavarotti
Enquanto em Sarajevo as adolescentes faziam tentativas de normalidade durante o cerco de quase quatro anos à sua cidade (1992-1996), sem água, gás, electricidade, comida e medicamentos, rodeadas por franco-atiradores sérvios a disparar contra civis de qualquer idade, ali ao lado, na Sérvia, vivia na sua bolha Ana Mladić, filha do General Ratko Mladić (conhecido como o carniceiro dos Balcãs), estudante de Medicina, protegida da realidade, tal como grande parte da população do seu ultra-nacionalista país, graças à propaganda e ao controlo da comunicação social. Uma velha prática que nunca falha.
Hermann Göring, o fundador da Gestapo, deixou escrito: “Claro que ninguém quer a guerra; não querem os ingleses, nem os americanos, nem mesmo os alemães. É compreensível. O dever dos líderes do país é conduzi-los, guiá-los até ela. É muito fácil: é só preciso dizer-lhes que estão a ser atacados, denunciar os pacifistas por não serem patrióticos e por porem o país em perigo”. (…) É necessário meter-lhes medo, é necessário inoculá-lo (…), é necessário agir para que esse medo fermente e se converta em ódio, num ódio absoluto, irracional, desenfreado.
É só quando vai passar férias a Moscovo com um grupo de amigos que Ana toma consciência da essência e extensão do conflito, das suas ramificações e do verdadeiro papel do seu adorado e endeusado pai, um cruel megalómano não só responsável pelo cerco a Sarajevo (1425 dias, cerca de 14 mil mortos) como também pelo massacre de Srebrenica (15 dias, mais de 8 mil bósnios mortos), tanto através de discussões com jovens mais politicamente conscientes do que ela, como por gravações fornecidas por um jornalista estrangeiro.
A fragilidade da história é ser volúvel e pouco fiável, sujeita ao vaivém das ideologias e das modas: a não ser assim, porque mudam tanto as versões dos factos de um século para o outro? O mito tem uma força lírica e uma beleza estética que a história carece. O mito rectifica a história. (...) O mito é, por definição, trágico (quem o disse foi Aristóteles) e qualquer tragédia que se preze requer um traidor, um herói e uma donzela ingénua.
Profundamente chocada e confusa ao perceber o monstro que o pai é, é uma Ana diferente que regressa a Belgrado e, pouco depois, dá-se a tragédia. A tragédia pessoal, as várias tragédias pessoais em que Clara Usón se inspirou para falar da Guerra dos Balcãs em 2012. Fará sentido continuar a falar deste conflito? Com certeza que sim, se os leitores ainda não se cansaram de ler sobre guerras anteriores muito mais batidas; se continua a haver guerra na Europa quando dizem sempre “nunca mais”; se o ódio e o ressentimento ancestrais continuam vivos na região; se a Sérvia ainda tem pretensões de anexar o Kosovo, porque onde há sangue sérvio é Sérvia; se um escritor revisionista e amiguinho de Slobodan Milošević é premiado com o Nobel. Enquanto me emocionar com o vídeo de “Miss Sarajevo”, com a faixa a dizer “Don’t let them kill us” empunhada pelas jovens concorrentes, Peter Handke continuará na minha lista negra.
Sendo o segundo livro desta autora espanhola que leio, vejo aqui uma abordagem semelhante à de “O Assassino Tímido”, pois baseia-se em factos verídicos e numa jovem real em circunstâncias infelizes, para não só contar a sua história pessoal, mas também para extrapolar e abordar temas mais universais. É louvável a pesquisa de Usón, que consegue explicar o intricado contexto que levou ao estalar da Guerra dos Balcãs, recuando ao século XIV, até à batalha do Kosovo entre sérvios e o Império Otomano, aflorando a Segunda Guerra Mundial, em que os croatas se aliaram aos nazis e culminando na forçada criação da Jugoslávia pelo Marechal Tito e à sua desintegração após a morte deste, reavivando ódios e vinganças entre as diferentes etnias, sem esquecer os grandes vultos da literatura local, Danilo Kiš e Ivo Andrić.
- Aqui estamos, a 11 de Julho de 1995, na Srebrenica sérvia, precisamente na véspera de um grande dia para a Sérvia. Ofereceremos esta cidade à nação sérvia, recordando a insurreição contra os turcos. Chegou a hora de nos vingarmos dos muçulmanos.
O suposto agravo que Mladić pretende reparar aconteceu há séculos, mas o passado está sempre presente nos Balcãs, os tempos confundem-se e o esquecimento não existe.
É, porém, na parte ficcionada, aquela que alterna com pequenas lições de História (antiga e contemporânea) sob o título de “Galeria de Heróis”, que esta obra fraqueja, pois ao acompanhar o narrador e Ana, sua amiga, torna-a demasiado extensa e desnecessariamente minuciosa.
Porque uma imagem vale mais do que mil palavras, encontra-se no Youtube um dos vídeos que Clara Usón usou para escrever sobre Ana Mladić. Nele vemos o temido General Mladić num momento de sofrimento que nunca levaria quem não o reconhece a suspeitar que se trata de um criminoso de guerra condenado pelo Tribunal Penal Internacional a prisão perpétua, depois de ser procurado durante 15 anos, tendo sido a sua captura a condição para a Sérvia se poder candidatar à União Europeia.
[Obrigada, Martinha!]
“The horror.The horror.”
- Joseph Conrad
MISS SARAJEVO
Is there a time to run for cover?
A time for kiss and tell?
Is there a time for different colors?
Different names you find it hard to spell
Is there a time for first communion?
A time for East Seventeen?
Is there a time to turn to Mecca?
Is there time to be a beauty queen?
Here she come, oh oh
Beauty plays the clown
Here she comes
Surreal in her crown
-U2, Brian Eno, Pavarotti
Enquanto em Sarajevo as adolescentes faziam tentativas de normalidade durante o cerco de quase quatro anos à sua cidade (1992-1996), sem água, gás, electricidade, comida e medicamentos, rodeadas por franco-atiradores sérvios a disparar contra civis de qualquer idade, ali ao lado, na Sérvia, vivia na sua bolha Ana Mladić, filha do General Ratko Mladić (conhecido como o carniceiro dos Balcãs), estudante de Medicina, protegida da realidade, tal como grande parte da população do seu ultra-nacionalista país, graças à propaganda e ao controlo da comunicação social. Uma velha prática que nunca falha.
Hermann Göring, o fundador da Gestapo, deixou escrito: “Claro que ninguém quer a guerra; não querem os ingleses, nem os americanos, nem mesmo os alemães. É compreensível. O dever dos líderes do país é conduzi-los, guiá-los até ela. É muito fácil: é só preciso dizer-lhes que estão a ser atacados, denunciar os pacifistas por não serem patrióticos e por porem o país em perigo”. (…) É necessário meter-lhes medo, é necessário inoculá-lo (…), é necessário agir para que esse medo fermente e se converta em ódio, num ódio absoluto, irracional, desenfreado.
É só quando vai passar férias a Moscovo com um grupo de amigos que Ana toma consciência da essência e extensão do conflito, das suas ramificações e do verdadeiro papel do seu adorado e endeusado pai, um cruel megalómano não só responsável pelo cerco a Sarajevo (1425 dias, cerca de 14 mil mortos) como também pelo massacre de Srebrenica (15 dias, mais de 8 mil bósnios mortos), tanto através de discussões com jovens mais politicamente conscientes do que ela, como por gravações fornecidas por um jornalista estrangeiro.
A fragilidade da história é ser volúvel e pouco fiável, sujeita ao vaivém das ideologias e das modas: a não ser assim, porque mudam tanto as versões dos factos de um século para o outro? O mito tem uma força lírica e uma beleza estética que a história carece. O mito rectifica a história. (...) O mito é, por definição, trágico (quem o disse foi Aristóteles) e qualquer tragédia que se preze requer um traidor, um herói e uma donzela ingénua.
Profundamente chocada e confusa ao perceber o monstro que o pai é, é uma Ana diferente que regressa a Belgrado e, pouco depois, dá-se a tragédia. A tragédia pessoal, as várias tragédias pessoais em que Clara Usón se inspirou para falar da Guerra dos Balcãs em 2012. Fará sentido continuar a falar deste conflito? Com certeza que sim, se os leitores ainda não se cansaram de ler sobre guerras anteriores muito mais batidas; se continua a haver guerra na Europa quando dizem sempre “nunca mais”; se o ódio e o ressentimento ancestrais continuam vivos na região; se a Sérvia ainda tem pretensões de anexar o Kosovo, porque onde há sangue sérvio é Sérvia; se um escritor revisionista e amiguinho de Slobodan Milošević é premiado com o Nobel. Enquanto me emocionar com o vídeo de “Miss Sarajevo”, com a faixa a dizer “Don’t let them kill us” empunhada pelas jovens concorrentes, Peter Handke continuará na minha lista negra.
Sendo o segundo livro desta autora espanhola que leio, vejo aqui uma abordagem semelhante à de “O Assassino Tímido”, pois baseia-se em factos verídicos e numa jovem real em circunstâncias infelizes, para não só contar a sua história pessoal, mas também para extrapolar e abordar temas mais universais. É louvável a pesquisa de Usón, que consegue explicar o intricado contexto que levou ao estalar da Guerra dos Balcãs, recuando ao século XIV, até à batalha do Kosovo entre sérvios e o Império Otomano, aflorando a Segunda Guerra Mundial, em que os croatas se aliaram aos nazis e culminando na forçada criação da Jugoslávia pelo Marechal Tito e à sua desintegração após a morte deste, reavivando ódios e vinganças entre as diferentes etnias, sem esquecer os grandes vultos da literatura local, Danilo Kiš e Ivo Andrić.
- Aqui estamos, a 11 de Julho de 1995, na Srebrenica sérvia, precisamente na véspera de um grande dia para a Sérvia. Ofereceremos esta cidade à nação sérvia, recordando a insurreição contra os turcos. Chegou a hora de nos vingarmos dos muçulmanos.
O suposto agravo que Mladić pretende reparar aconteceu há séculos, mas o passado está sempre presente nos Balcãs, os tempos confundem-se e o esquecimento não existe.
É, porém, na parte ficcionada, aquela que alterna com pequenas lições de História (antiga e contemporânea) sob o título de “Galeria de Heróis”, que esta obra fraqueja, pois ao acompanhar o narrador e Ana, sua amiga, torna-a demasiado extensa e desnecessariamente minuciosa.
Porque uma imagem vale mais do que mil palavras, encontra-se no Youtube um dos vídeos que Clara Usón usou para escrever sobre Ana Mladić. Nele vemos o temido General Mladić num momento de sofrimento que nunca levaria quem não o reconhece a suspeitar que se trata de um criminoso de guerra condenado pelo Tribunal Penal Internacional a prisão perpétua, depois de ser procurado durante 15 anos, tendo sido a sua captura a condição para a Sérvia se poder candidatar à União Europeia.
[Obrigada, Martinha!]
September 17, 2023
Înlocuiți „sârb” cu „român” (sau orice altă naționalitate) și veți descoperi definiția naționalismului prostesc:
„A te simți mândru că ești sârb și nu sloven este la fel de idiot ca a te bucura că trăiești la etajul cinci și nu la trei. Locul unde te naști și rasa căreia îi aparții sunt simple accidente, la fel ca a fi blond sau brunet și a purta numărul 44 sau 42 la încălțăminte.”
Atunci când șase tineri ajung la Moscova în anii 90, anii războiului civil din Iugoslavia, ei găsesc acolo și o oarecare doză de libertate, o zonă unde pot vorbi mai liber decât în propria lor țară dezmembrată, așa că pot spune lucrurilor pe nume, direct și fără menajamente. Iar unul dintre tineri este Ana Mladić, fiica lui Ratko Mladić, criminalul de la Srebrenica (și nu numai), cea care își idolatriza și tatăl, și țara, pentru a fi dezamăgită și în pragul disperării atunci când a descoperit adevărul. Iar Clara Uson încearcă să ne ofere adevărul despre conflictele care au măcinat fosta Iugoslavie, atât prin relatarea unor fapte istorice dovedite a fi adevărate, cât și prin reinterpretarea acestora prin ochii unor tineri care au fost văduviți de cei mai frumoși ani ai lor fiind târâți la propriu în conflict, omorâți fizic (fără a fi vinovați într-un fel) sau psihic (prietenii, rudele, cei apropiați au fost uciși, torturați sub ochii lor). O carte dură, violentă, foarte sensibilă, care are în centru naționalismul, patriotismul prost-înțeles, prost aplicat și cu efecte îngrozitoare.
„A te simți mândru că ești sârb și nu sloven este la fel de idiot ca a te bucura că trăiești la etajul cinci și nu la trei. Locul unde te naști și rasa căreia îi aparții sunt simple accidente, la fel ca a fi blond sau brunet și a purta numărul 44 sau 42 la încălțăminte.”
Atunci când șase tineri ajung la Moscova în anii 90, anii războiului civil din Iugoslavia, ei găsesc acolo și o oarecare doză de libertate, o zonă unde pot vorbi mai liber decât în propria lor țară dezmembrată, așa că pot spune lucrurilor pe nume, direct și fără menajamente. Iar unul dintre tineri este Ana Mladić, fiica lui Ratko Mladić, criminalul de la Srebrenica (și nu numai), cea care își idolatriza și tatăl, și țara, pentru a fi dezamăgită și în pragul disperării atunci când a descoperit adevărul. Iar Clara Uson încearcă să ne ofere adevărul despre conflictele care au măcinat fosta Iugoslavie, atât prin relatarea unor fapte istorice dovedite a fi adevărate, cât și prin reinterpretarea acestora prin ochii unor tineri care au fost văduviți de cei mai frumoși ani ai lor fiind târâți la propriu în conflict, omorâți fizic (fără a fi vinovați într-un fel) sau psihic (prietenii, rudele, cei apropiați au fost uciși, torturați sub ochii lor). O carte dură, violentă, foarte sensibilă, care are în centru naționalismul, patriotismul prost-înțeles, prost aplicat și cu efecte îngrozitoare.
November 2, 2024
"A te simți mândru că ești sârb și nu sloven este la fel de idiot că a te bucura că trăiești la etajul cinci și nu la trei. Locul unde te naști și rasa căreia îi aparții sunt simple accidente, la fel ca a fi blond sau brunet și a purta numărul patruzeci și patru sau patruzeci și doi la încălțăminte"
"Patriotismul este ultimul refugiu al canaliilor, este convingerea stupidă că țara ta este superioară tuturor celorlalte doar pentru că tu te-ai născut acolo"
Mă gândeam, după ce am terminat cartea, că indirect și noi am susținut oroarea aceea de război prin încălcarea embargoului, atunci când românii făceau trafic cu benzină și se bucurau că fac bani ușor, bani cu care și-au ridicat niște vile care acum zac abandonate.
Fără a fi rasistă, nu cunosc niciun sârb care să-mi fi făcut impresie bună, nu sunt oameni răi, dar nu te poți baza pe ei.
"Patriotismul este ultimul refugiu al canaliilor, este convingerea stupidă că țara ta este superioară tuturor celorlalte doar pentru că tu te-ai născut acolo"
Mă gândeam, după ce am terminat cartea, că indirect și noi am susținut oroarea aceea de război prin încălcarea embargoului, atunci când românii făceau trafic cu benzină și se bucurau că fac bani ușor, bani cu care și-au ridicat niște vile care acum zac abandonate.
Fără a fi rasistă, nu cunosc niciun sârb care să-mi fi făcut impresie bună, nu sunt oameni răi, dar nu te poți baza pe ei.
August 18, 2019
«I vincitori scrivono la storia. Il popolo tesse la tradizione. Gli scrittori fantasticano. Certa è solo la morte».
Doveroso scrivere qualche nota su questo importante libro.
Fa ricordare:
1. Il massacro di Srebrenica. È accaduto negli anni '90, il ventesimo secolo a registrare un altro genocidio in Europa (si parla sempre dell'olocausto, perché? ).
"L’inferno sono gli altri (altre nazioni, altre tribù), gente che non merita di essere studiata o conosciuta. Il nazionalismo è l’ideologia della banalità. È un’ideologia totalitaria. È anche kitsch. […] Ma, soprattutto, il nazionalismo è negazione, una categoria dello spirito che si alimenta del rifiuto. Non siamo come loro. Noi siamo il polo positivo; loro, quello negativo. I nostri valori nazionali e il nostro nazionalismo hanno senso solo in rapporto al nazionalismo degli altri. Sì, siamo nazionalisti, ma loro lo sono di più; tagliamo gole, se serve, ma loro sono sanguinari; siamo beoni, loro sono alcolisti. Il nazionalismo è un’ideologia reazionaria." - Danilo Kiš -1978
2. L'orrore provocato dai nazionalismi. Mai come ora è importante andare a riverificarne gli effetti. La guerra in Bosnia è avvenuta ieri. Gli effetti devastanti dell'odio razziale sono storia recentissima. Possibile che ce li siamo già dimenticati?
«Il nazionalismo è, essenzialmente, una paranoia, una paranoia individuale e collettiva. Come paranoia collettiva, è il prodotto dell’invidia e della paura, e soprattutto il risultato della perdita della coscienza individuale; non è dunque altro che la somma di una serie di paranoie individuali spinte fino al parossismo»
3. Le persone a capo di questi eccidi di massa erano uomini, non belve. Uomini che avevano una famiglia che amavano. Uomini che ai loro figli apparivano compiere azioni oneste e pure nobili.
"Non possiamo scegliere i nostri genitori, né l’epoca né il popolo con cui vivremo."
4. Quanto sia importante allargare le prospettive per avere un quadro d'insieme più corretto. L'amore (per il padre, in questo caso) rischia di annebbiare la mente, di non far vedere le cose con lucidità. Le visioni di parte sono pericolose, sempre.
«Il patriottismo è l’ultimo rifugio delle canaglie; l’insensata convinzione che il tuo paese sia superiore a tutti gli altri perché tu ci sei nato»
5. Non bisogna mai mettere qualcuno (o qualcosa) su un piedistallo.
Doveroso scrivere qualche nota su questo importante libro.
Fa ricordare:
1. Il massacro di Srebrenica. È accaduto negli anni '90, il ventesimo secolo a registrare un altro genocidio in Europa (si parla sempre dell'olocausto, perché? ).
"L’inferno sono gli altri (altre nazioni, altre tribù), gente che non merita di essere studiata o conosciuta. Il nazionalismo è l’ideologia della banalità. È un’ideologia totalitaria. È anche kitsch. […] Ma, soprattutto, il nazionalismo è negazione, una categoria dello spirito che si alimenta del rifiuto. Non siamo come loro. Noi siamo il polo positivo; loro, quello negativo. I nostri valori nazionali e il nostro nazionalismo hanno senso solo in rapporto al nazionalismo degli altri. Sì, siamo nazionalisti, ma loro lo sono di più; tagliamo gole, se serve, ma loro sono sanguinari; siamo beoni, loro sono alcolisti. Il nazionalismo è un’ideologia reazionaria." - Danilo Kiš -1978
2. L'orrore provocato dai nazionalismi. Mai come ora è importante andare a riverificarne gli effetti. La guerra in Bosnia è avvenuta ieri. Gli effetti devastanti dell'odio razziale sono storia recentissima. Possibile che ce li siamo già dimenticati?
«Il nazionalismo è, essenzialmente, una paranoia, una paranoia individuale e collettiva. Come paranoia collettiva, è il prodotto dell’invidia e della paura, e soprattutto il risultato della perdita della coscienza individuale; non è dunque altro che la somma di una serie di paranoie individuali spinte fino al parossismo»
3. Le persone a capo di questi eccidi di massa erano uomini, non belve. Uomini che avevano una famiglia che amavano. Uomini che ai loro figli apparivano compiere azioni oneste e pure nobili.
"Non possiamo scegliere i nostri genitori, né l’epoca né il popolo con cui vivremo."
4. Quanto sia importante allargare le prospettive per avere un quadro d'insieme più corretto. L'amore (per il padre, in questo caso) rischia di annebbiare la mente, di non far vedere le cose con lucidità. Le visioni di parte sono pericolose, sempre.
«Il patriottismo è l’ultimo rifugio delle canaglie; l’insensata convinzione che il tuo paese sia superiore a tutti gli altri perché tu ci sei nato»
5. Non bisogna mai mettere qualcuno (o qualcosa) su un piedistallo.
November 1, 2019
Forse non chiarirà il motivo di tanta stupida guerra, tra etnie che hanno convissuto per anni fianco a fianco mescolandosi ma che improvvisamente danno vita a una barbarie che sconfina nel genocidio, ma di sicuro spiega quali sono i meccanismi che portano all'odio, che vengono sapientemente utilizzati da chi sa come manipolare intere masse per guadagnare potere. Le differenze che dividono il mondo dei vicini in "buoni" e "cattivi", la religione che accentua la diversità, gli eventi della Storia distorti per fomentare presunte ingiustizie e false credenze. Se la Storia non si ripete i meccanismi che alimentano i disastri sono spesso simili.
La storia della figlia di Mladic che scopre il vero volto del padre, responsabile del massacro di centinaia di musulmani impallidisce davanti alla crudeltà perversa e alla determinazione cieca di chi si sente superiore per razza, censo, religione o etnia.
"Prima i Serbi, prima i cetnici, prima noi..." Per andare dove poi!
La storia della figlia di Mladic che scopre il vero volto del padre, responsabile del massacro di centinaia di musulmani impallidisce davanti alla crudeltà perversa e alla determinazione cieca di chi si sente superiore per razza, censo, religione o etnia.
"Prima i Serbi, prima i cetnici, prima noi..." Per andare dove poi!
August 22, 2015
Romanzo molto interessante, che prende l’avvio da un filmato a tutt’oggi visibile su YouTube. Lo trovate qui:
https://www.youtube.com/watch?v=WY1No...
L’impatto è piuttosto forte. Si parte da immagini serene e conviviali, dove Ana Mladić, figlia dell’uomo più tardi noto con il nome di “boia di Srebrenica”, appare sorridente, seduta accanto al padre che adorava, e, dopo un brevissimo stacco, ci si ritrova al suo funerale. Infatti, il 24 marzo 1994 Ana decideva di togliersi la vita. Aveva solo ventitre anni.
Perché? Questa è la domanda che Clara Usón si pone e a cui tenta di rispondere, ripercorrendo la storia della ex Jugoslavia sino a quel giorno di marzo del 1994, in un alternarsi di capitoli più propriamente storici a capitoli che, per forza di cose, sono frutto dell’elaborazione letteraria dell’autrice, perché Ana non ha lasciato alcuna lettera, nessun biglietto, né altri indizi.
E così le ritroviamo tutte quelle persone, che sono tristemente famigliari anche a noi, perché questa guerra è stata proprio qui, appena dietro l’angolo: Ratko Mladić, Slobodan Milošević, Radovan Karadžić e tutti gli altri.
Ho apprezzato il rigore storico e il non voler trascinare il narrato nel patetico o nell’eccessivamente commovente. Anzi, spesso è proprio l’ironia la chiave stilistica scelta dal’autrice per traghettarci attraverso situazioni che mi auguro non ci capiti più di dover affrontare, anche se ne dubito, perché “la storia ci insegna che gli uomini e i governi non hanno imparato nulla da essa”.
Se proprio debbo fare qualche lamentela, direi che mi sarei aspettata una maggior incisività sul versante dell’introspezione psicologica, ma mi rendo conto che esporsi troppo su una materia ancora così “calda” è difficile. Comunque è davvero un buon romanzo, scritto bene, che vale la pena leggere. Un solido punto di partenza per eventualmente approfondire.
https://www.youtube.com/watch?v=WY1No...
L’impatto è piuttosto forte. Si parte da immagini serene e conviviali, dove Ana Mladić, figlia dell’uomo più tardi noto con il nome di “boia di Srebrenica”, appare sorridente, seduta accanto al padre che adorava, e, dopo un brevissimo stacco, ci si ritrova al suo funerale. Infatti, il 24 marzo 1994 Ana decideva di togliersi la vita. Aveva solo ventitre anni.
Perché? Questa è la domanda che Clara Usón si pone e a cui tenta di rispondere, ripercorrendo la storia della ex Jugoslavia sino a quel giorno di marzo del 1994, in un alternarsi di capitoli più propriamente storici a capitoli che, per forza di cose, sono frutto dell’elaborazione letteraria dell’autrice, perché Ana non ha lasciato alcuna lettera, nessun biglietto, né altri indizi.
E così le ritroviamo tutte quelle persone, che sono tristemente famigliari anche a noi, perché questa guerra è stata proprio qui, appena dietro l’angolo: Ratko Mladić, Slobodan Milošević, Radovan Karadžić e tutti gli altri.
Ho apprezzato il rigore storico e il non voler trascinare il narrato nel patetico o nell’eccessivamente commovente. Anzi, spesso è proprio l’ironia la chiave stilistica scelta dal’autrice per traghettarci attraverso situazioni che mi auguro non ci capiti più di dover affrontare, anche se ne dubito, perché “la storia ci insegna che gli uomini e i governi non hanno imparato nulla da essa”.
Se proprio debbo fare qualche lamentela, direi che mi sarei aspettata una maggior incisività sul versante dell’introspezione psicologica, ma mi rendo conto che esporsi troppo su una materia ancora così “calda” è difficile. Comunque è davvero un buon romanzo, scritto bene, che vale la pena leggere. Un solido punto di partenza per eventualmente approfondire.
January 4, 2020
che meraviglia iniziare un nuovo anno di letture con un libro magnifico! magnifico e terribile, che ti dà brividi di bellezza e di orrore.
January 22, 2018
Storia di vita e morte di Ana Vladic, figlia del generale serbo, il criminale di guerra responsabile di Srebrenica e non solo. Una ragazza morta suicida a poco più di vent’anni, alla vigilia della laurea in medicina, in piena guerra civile. Il racconto viene fatto nascere partendo dal filmatino su Youtube linkato qui sotto, che viene descritto e commentato molto bene in apertura. Da lì parte la ricostruzione, fatta a più voci e con una certa vivacità narrativa. Insomma, si fa leggere.
In realtà è un romanzo che di pregi ne ha più d’uno.
Il primo è che è un romanzo storico in forma narrativa sul pezzo di storia dell’Europa recente più importante e più terribile. Per chi ne sa solo quel che ha trovato sui media, è un’ottima occasione di saperne di più e meglio. Interessante soprattutto la ricostruzione dello spessore (si fa per dire) umano dei protagonisti e, a fronte, del credito che si sono conquistati e di cui ancora continuano in larga parte a godere nel loro paese.
Il secondo è che è un romanzo non manicheo. Sta da una parte, senza sconti e anche senza rinunciare alla indignazione, ma non rinuncia a vedere cosa c’era dall’altra parte, le radici storiche e politiche di quel che è successo.
Il terzo pregio è che mette bene a fuoco che dall’altra parte c’era la malattia tutt’altro che solo serba e tutt’altro che debellata dell’identitarismo nelle sue componenti nazionalistica, etnica e religiosa. In una fase in cui si risente parlare di sovranismo, si torna a riproporre la patria in toni mitizzanti ed in funzione isolazionistica, è una lettura salutare. Come il richiamo di un vaccino.
Il quarto è che evidenzia bene il ruolo centrale che il rivendicazionismo vittimistico gioca sempre nell’innesco e nell’alimentazione del motore di quel tipo di macchina ideologica. Che accada per un piccolo paese come la Serbia, con una storia tutt’altro che speciale e spesso segnata da episodi indifendibili, significa solo che il nazionalismo può attaccarsi a qualsiasi pezzettuccio di terra abitato e a qualsiasi comunità. Perchè risponde a insani bisogni, da tenere sempre sotto controllo.
L’ultima qualità di questo libro che voglio segnalare è la riflessione che stimola su quanto vivo possa essere il processo psicologico di mitizzazione del padre in certe figlie. E quanto drammatico possa poi diventare l’impatto con la realtà.
https://www.youtube.com/watch?v=WY1No...
In realtà è un romanzo che di pregi ne ha più d’uno.
Il primo è che è un romanzo storico in forma narrativa sul pezzo di storia dell’Europa recente più importante e più terribile. Per chi ne sa solo quel che ha trovato sui media, è un’ottima occasione di saperne di più e meglio. Interessante soprattutto la ricostruzione dello spessore (si fa per dire) umano dei protagonisti e, a fronte, del credito che si sono conquistati e di cui ancora continuano in larga parte a godere nel loro paese.
Il secondo è che è un romanzo non manicheo. Sta da una parte, senza sconti e anche senza rinunciare alla indignazione, ma non rinuncia a vedere cosa c’era dall’altra parte, le radici storiche e politiche di quel che è successo.
Il terzo pregio è che mette bene a fuoco che dall’altra parte c’era la malattia tutt’altro che solo serba e tutt’altro che debellata dell’identitarismo nelle sue componenti nazionalistica, etnica e religiosa. In una fase in cui si risente parlare di sovranismo, si torna a riproporre la patria in toni mitizzanti ed in funzione isolazionistica, è una lettura salutare. Come il richiamo di un vaccino.
Il quarto è che evidenzia bene il ruolo centrale che il rivendicazionismo vittimistico gioca sempre nell’innesco e nell’alimentazione del motore di quel tipo di macchina ideologica. Che accada per un piccolo paese come la Serbia, con una storia tutt’altro che speciale e spesso segnata da episodi indifendibili, significa solo che il nazionalismo può attaccarsi a qualsiasi pezzettuccio di terra abitato e a qualsiasi comunità. Perchè risponde a insani bisogni, da tenere sempre sotto controllo.
L’ultima qualità di questo libro che voglio segnalare è la riflessione che stimola su quanto vivo possa essere il processo psicologico di mitizzazione del padre in certe figlie. E quanto drammatico possa poi diventare l’impatto con la realtà.
https://www.youtube.com/watch?v=WY1No...
December 24, 2022
I Balcani producono più storia di quanta ne siano in grado di digerire
Una storia tristissima, quella di Ana Mladic, che si intreccia con quella ancora più triste è drammatica delle guerre Jugoslave.
Trovo che il romanzo sia scritto benissimo, e la scelta di alternare i capitoli di contesto storico con quelli più prettamente di fiction dedicati alla parabola della protagonista decisamente azzeccata.
Gli anni del disfacimento della Jugoslavia fanno dunque da sfondo alla caduta psicologica di Ana Mladic, figlia amatissima del comandante dell’esercito Serbo-Bosniaco durante gli anni novanta.
Lei stessa è devotissima al padre (il famigerato boia di Srebrenica), ma man mano che la verità viene a galla, e inizia a rendersi conto della violenza che questo è in grado di generare, la sua intera fiducia in lui crolla a picco.
Attraverso gli occhi di Danilo Papo, narratore e amico di Ana, assistiamo dunque ad una perdita progressiva delle sue certezze, in contemporanea con le guerre - che diventano spesso massacri se non genocidi - fratricide interne allo stato degli Slavi del sud.
Bellissimo, tristissimo, commovente e agghiacciante.
Non adatto a chi non digerisce, evidentemente proprio come i Balcani stessi, la Storia nei romanzi.
Una storia tristissima, quella di Ana Mladic, che si intreccia con quella ancora più triste è drammatica delle guerre Jugoslave.
Trovo che il romanzo sia scritto benissimo, e la scelta di alternare i capitoli di contesto storico con quelli più prettamente di fiction dedicati alla parabola della protagonista decisamente azzeccata.
Gli anni del disfacimento della Jugoslavia fanno dunque da sfondo alla caduta psicologica di Ana Mladic, figlia amatissima del comandante dell’esercito Serbo-Bosniaco durante gli anni novanta.
Lei stessa è devotissima al padre (il famigerato boia di Srebrenica), ma man mano che la verità viene a galla, e inizia a rendersi conto della violenza che questo è in grado di generare, la sua intera fiducia in lui crolla a picco.
Attraverso gli occhi di Danilo Papo, narratore e amico di Ana, assistiamo dunque ad una perdita progressiva delle sue certezze, in contemporanea con le guerre - che diventano spesso massacri se non genocidi - fratricide interne allo stato degli Slavi del sud.
Bellissimo, tristissimo, commovente e agghiacciante.
Non adatto a chi non digerisce, evidentemente proprio come i Balcani stessi, la Storia nei romanzi.
April 29, 2023
O carte despre atrocitățile și dezastrul umanitar pe care le-a creat războiul din fosta Iugoslavie.Cartea aceasta te face sa iti pui unele intrebari cum ar fi :ce este libertatea? cât de periculoasă și imprevizibilă poate fi natura umană?, cum majoritatea marilor puteri europene au stiut si au ignorat tot ce se intampla acolo?…..Cartea nu ne ofera raspusuri la aceste intrebari, dar ne face sa reflectam, sa invatam.
Herman Goring a spus:
“Desigur, oamenii nu vor război. Nu-l doresc englezii, nici americanii, nici germanii. Este de înțeles. Este sarcina liderilor țării să-i conducă, să-i îndrepte spre el. Este foarte simplu: tot ce trebuie să le spui este că sunt atacați și să-i denunți pe pacifiști că nu sunt patrioți, că pun țara în pericol. Funcționează la fel în toate țările, fie ele democrații, monarhii sau dictaturi.”
Herman Goring a spus:
“Desigur, oamenii nu vor război. Nu-l doresc englezii, nici americanii, nici germanii. Este de înțeles. Este sarcina liderilor țării să-i conducă, să-i îndrepte spre el. Este foarte simplu: tot ce trebuie să le spui este că sunt atacați și să-i denunți pe pacifiști că nu sunt patrioți, că pun țara în pericol. Funcționează la fel în toate țările, fie ele democrații, monarhii sau dictaturi.”
August 17, 2025
4.5
„Nu putem să ne alegem părinții, nici timpul, nici poporul în care să trăim.”
Acest citat mi s-a părut că surprinde esența romanului și rezumă perfect temele și tonul cărții. Povestea Anei Mladić, fiica unui general condamnat pentru crime de război, nu e doar despre ea, ci și despre ce înseamnă să porți pe umeri trecutul altora, nu e doar biografie: prin ochii ei simți cât de greu e să fii prins între loialitate, vinovăție și dorința de libertate.
Cartea e bine documentată, ficțiunea se împletește natural cu realitatea istorică. Destinul Anei reflectă drama unei generații întregi, marcate de traume și de memoria colectivă.
Stilul e dens, sobru, uneori poetic, apăsător – nu e o carte ușoară, dar tocmai asta o face atât de puternică.
Am simțit că o mai bună cunoaștere a istoriei Balcanilor ar fi adus o înțelegere mai profundă a nuanțelor romanului și a subtilităților sale.
„Nu putem să ne alegem părinții, nici timpul, nici poporul în care să trăim.”
Acest citat mi s-a părut că surprinde esența romanului și rezumă perfect temele și tonul cărții. Povestea Anei Mladić, fiica unui general condamnat pentru crime de război, nu e doar despre ea, ci și despre ce înseamnă să porți pe umeri trecutul altora, nu e doar biografie: prin ochii ei simți cât de greu e să fii prins între loialitate, vinovăție și dorința de libertate.
Cartea e bine documentată, ficțiunea se împletește natural cu realitatea istorică. Destinul Anei reflectă drama unei generații întregi, marcate de traume și de memoria colectivă.
Stilul e dens, sobru, uneori poetic, apăsător – nu e o carte ușoară, dar tocmai asta o face atât de puternică.
Am simțit că o mai bună cunoaștere a istoriei Balcanilor ar fi adus o înțelegere mai profundă a nuanțelor romanului și a subtilităților sale.
November 25, 2022
”Fiica Estului” reprezintă prima mea întâlnire cu opera Clarei Uson și este una dintre cele mai bune lecturi de care am avut parte în ultimul timp. E povestea de sfârșit de secol XX a unei părți din Balcani sfâșiată de naționalism, minciună si mai ales de o ură feroce care dezintegrează de-a valma țări, familii și sufletele eroilor romanului. Remarcabile inteligența și subtilitatea cu care faptele istorice se împletesc cu ficțiunea. De asta am întrerupt deseori lectura și am căutat surse (în special youtube) pentru a identifica adevarul printre plăsmuirile autoarei. Finalul dramatic al romanului m-a făcut să-mi culpabilizez ignoranța și sa constientizez că până la el nu am stiut multe despre războiul din Iugoslavia și (mai ales) premisele lui, deși am fost contemporan si vecin la câteva sute de kilometri cu unele din cele mai mari orori ale istoriei.
December 22, 2017
La lettura di La Figlia ha radicalizzato il mio pensiero (anzi, pregiudizio) sul vicinissimo Est (presumo che ai Serbi, sentirsi definiti "est" – per me "slavoni" – venga uno stranguglio).
Fanatici, nazionalisti, assassini, senza distinzione tra serbi, croati, bosniaci, kossovari. Appena possono mettere in piedi uno sterminio di massa (non dimentichiamo gli Ustascià, di fronte ai quali persino i nazisti provavano orrore per quanto godevano nell'uccidere gli ebrei) non si fanno sfuggire l'occasione. Come criticarli, un eccesso di cultura e buone maniere può fare perdere guerre già vinte. Il vero guerriero ha un unico credo, quello che ha ben espresso il Generale Custer "L'unico indiano buono, è un indiano morto". Sostituite a piacere con chiunque vi dia fastidio per religione, colore degli occhi, o gusti letterari, et voilà, avrete la soluzione definitiva per le dispute, non solo territoriali. Purtroppo ci siamo illusi che la civilizzazione* fosse non solo esportabile ma appetibile. Come se mettere pantaloni e cravatta, usare forchetta e coltello, votare alle elezioni, sposarsi in bianco come una tacita accettazione.
La storia di Ana, figlia "inconsapevole" di Mladic – uno dei peggiori boia serbi che si era fatto un punto d'onore di non lasciare vivo neanche un bosniaco – è raccontata come una sorta di diario intimo, dove il disvelamento dell'orrore delle gesta paterne arriva su di lei e su di noi (pur consapevoli) con l'effetto di una bomba.
Non per questo la sua "inconsapevolezza" me l'ha resa più simpatica, men che meno il gesto finale. Le colpe dei padri non devono ricadere sui figli, ma la cara Ana per il suo compleanno si era regalata qualche colpo di mortaio su una città assediata. Chiudere gli occhi, girare la testa, vedere solo il caro paparino non l'hanno salvata dal disvelamento della verità. E non ha avuto il coraggio di affrontarla. Si è tirata un colpo in testa, con la Zastava di famiglia. Uscendo di scena con la stessa vigliaccheria di tutti gli altri boia compagni del padre, da Milosevic a Radic, che hanno cercato nella fuga la salvezza che non avevano concesso a nessuno degli abitanti di Sarajevo, o Srebenica. La narrazione ha la notevole capacità di tenere in bilico una storia di orrori – senza risparmiarcene neanche uno, la Galleria degli eroi – stemperandola con la narrazione delle storie personali, reinventate, dei protagonisti.
*con civilizzazione l'europeo e l'americano medio intendono il modello europeo di vita (gli americani ne hanno fatto polpette, ma da quello partono). Un processo che ci ha messo un millino di anni per arrivare fin qua, tra guerre massacri stermini inquisizioni violenze personali & sociali. 60 anni fa l'Inghilterra aveva la pena di morte, e in Italia le donne non votavano ….
Fanatici, nazionalisti, assassini, senza distinzione tra serbi, croati, bosniaci, kossovari. Appena possono mettere in piedi uno sterminio di massa (non dimentichiamo gli Ustascià, di fronte ai quali persino i nazisti provavano orrore per quanto godevano nell'uccidere gli ebrei) non si fanno sfuggire l'occasione. Come criticarli, un eccesso di cultura e buone maniere può fare perdere guerre già vinte. Il vero guerriero ha un unico credo, quello che ha ben espresso il Generale Custer "L'unico indiano buono, è un indiano morto". Sostituite a piacere con chiunque vi dia fastidio per religione, colore degli occhi, o gusti letterari, et voilà, avrete la soluzione definitiva per le dispute, non solo territoriali. Purtroppo ci siamo illusi che la civilizzazione* fosse non solo esportabile ma appetibile. Come se mettere pantaloni e cravatta, usare forchetta e coltello, votare alle elezioni, sposarsi in bianco come una tacita accettazione.
La storia di Ana, figlia "inconsapevole" di Mladic – uno dei peggiori boia serbi che si era fatto un punto d'onore di non lasciare vivo neanche un bosniaco – è raccontata come una sorta di diario intimo, dove il disvelamento dell'orrore delle gesta paterne arriva su di lei e su di noi (pur consapevoli) con l'effetto di una bomba.
Non per questo la sua "inconsapevolezza" me l'ha resa più simpatica, men che meno il gesto finale. Le colpe dei padri non devono ricadere sui figli, ma la cara Ana per il suo compleanno si era regalata qualche colpo di mortaio su una città assediata. Chiudere gli occhi, girare la testa, vedere solo il caro paparino non l'hanno salvata dal disvelamento della verità. E non ha avuto il coraggio di affrontarla. Si è tirata un colpo in testa, con la Zastava di famiglia. Uscendo di scena con la stessa vigliaccheria di tutti gli altri boia compagni del padre, da Milosevic a Radic, che hanno cercato nella fuga la salvezza che non avevano concesso a nessuno degli abitanti di Sarajevo, o Srebenica. La narrazione ha la notevole capacità di tenere in bilico una storia di orrori – senza risparmiarcene neanche uno, la Galleria degli eroi – stemperandola con la narrazione delle storie personali, reinventate, dei protagonisti.
*con civilizzazione l'europeo e l'americano medio intendono il modello europeo di vita (gli americani ne hanno fatto polpette, ma da quello partono). Un processo che ci ha messo un millino di anni per arrivare fin qua, tra guerre massacri stermini inquisizioni violenze personali & sociali. 60 anni fa l'Inghilterra aveva la pena di morte, e in Italia le donne non votavano ….
December 2, 2024
“„Naționalismul este în esență paranoia, paranoia individuală și colectivă. Ca paranoia colectivă, este produsul invidiei și al fricii și, mai ales, rezultatul pierderii conștiinței individuale; nu este deci nimic altceva decât suma unor stări paranoice individuale duse la paroxism. Naționalistul, dincolo de angajamentul lui față de cauză, nu este nimic.[…] Este un potențial luptător care așteaptă să vină timpul lui.[…] Naționalismul este calea cea mai ușoară, de minimă rezistență. Naționalistul nu are probleme; știe (sau crede că știe) valorile lui de bază, ale lui și, prin urmare, ale poporului său, valorile etice și politice ale națiunii căreia îi aparține.”
December 1, 2024
Ha sido una muy buena lectura. La autora hace un muy buen trabajo conectando la circunstancia personal de la protagonista y los demás personajes principales con el marco histórico de la escalada nacionalista desquiciada de los Balcanes e incluso con temas más universales con el fomento del odio a colectivos como medio para alcanzar el poder.
August 12, 2025
Se la letteratura serve a salvare un uomo, onore alla letteratura; se la letteratura serve solo come ornamento, 'fanculo la letteratura
Ecco, per essere chiari fin dall'inizio, non è certo ornamentale questo libro.
Tutto è partito dall'ascolto del podcast "Sikter": una storia di musica e sopravvivenza durante l'assedio a Sarajevo.
L'ho trovato meraviglioso per la capacità di raccontare quell'assedio dal punto di vista di quanti, allora, erano giovani e cercavano di resistere, anche facendo musica. Non mi dilungo sul podcast di cui consiglio vivamente l'ascolto. Mi limito a dire che ne ho parlato per giorni finchè un'amica, che ringrazio ancora una volta, mi ha chiesto: hai letto "La figlia"?
Ed eccoci qui.
La figlia in questione è Ana Mladić (sì, quel Mladić). La Usón ne ricostruisce gli ultimi giorni di vita, quando la ragazza, che oggi avrebbe la mia età, scoprì, a seguito di un viaggio in Russia, chi era in realtà il suo amato padre e di quali e quanti crimini fosse responsabile.
Mi verrebbe da dire che questo libro, se visto in ottica squisitamente familiare, è l'opposto di "quel che serve di notte" di Petitmangin. Qui è la figlia che scopre una figura paterna diversa da quella conosciuta tra le pareti domestiche. In entrambi i casi, però, l'improvviso disvelamento del familiare per come è, e non per l'immagine che si aveva di lui, è detonante.
Protagonista assoluta del libro della Usón non è però Ana Mladić bensì la Storia, la dolorosa e documentata storia di quegli anni nei Balcani, mentre l'Europa tutta stava alla finestra a guardare.
Eppure, scrive Usón, stava accadendo in Europa, la culla della civiltà!, quel continente florido e soddisfatto di sè, in cui il muro che divideva le due Germanie era crollato senza altro fragore che quello dei mattoni, e gli altri paesi dell'Est si erano liberati dal giogo comunista in maniera incruenta (o quasi).
E' quindi un libro duro, crudele, denso, che ti mette contro il muro e non ti lascia scampo.
Già che siamo alle avvertenze, aggiungo che anche lo stile di Usón è molto denso. Forse, in alcune parti, avrebbe potuto sfrondare.
Sono tanti i pensieri che continuano a girarmi in testa dopo aver letto questo romanzo. E poichè il rischio di dire banalità, in questi casi, è sempre dietro l'angolo, a maggior ragione in giorni in cui la storia sembra in qualche modo ripetersi, mi affido alla letteratura e così concludo:
E' possibile, per gli esseri umani, essere del tutto innocenti? Fino a che punto possiamo sottrarci alla violenza? Cosa accade a chi per questo rifiuta di appartenere alla sua stessa specie? (Nella notte più buia il linguaggio ci chiede di cosa siamo fatti - Han Kang).
E ancora:
Se comprendere è impossibile, conoscere è necessario, perché ciò che è accaduto può ritornare" (Se questo è un uomo - Primo Levi).
Ecco, per essere chiari fin dall'inizio, non è certo ornamentale questo libro.
Tutto è partito dall'ascolto del podcast "Sikter": una storia di musica e sopravvivenza durante l'assedio a Sarajevo.
L'ho trovato meraviglioso per la capacità di raccontare quell'assedio dal punto di vista di quanti, allora, erano giovani e cercavano di resistere, anche facendo musica. Non mi dilungo sul podcast di cui consiglio vivamente l'ascolto. Mi limito a dire che ne ho parlato per giorni finchè un'amica, che ringrazio ancora una volta, mi ha chiesto: hai letto "La figlia"?
Ed eccoci qui.
La figlia in questione è Ana Mladić (sì, quel Mladić). La Usón ne ricostruisce gli ultimi giorni di vita, quando la ragazza, che oggi avrebbe la mia età, scoprì, a seguito di un viaggio in Russia, chi era in realtà il suo amato padre e di quali e quanti crimini fosse responsabile.
Mi verrebbe da dire che questo libro, se visto in ottica squisitamente familiare, è l'opposto di "quel che serve di notte" di Petitmangin. Qui è la figlia che scopre una figura paterna diversa da quella conosciuta tra le pareti domestiche. In entrambi i casi, però, l'improvviso disvelamento del familiare per come è, e non per l'immagine che si aveva di lui, è detonante.
Protagonista assoluta del libro della Usón non è però Ana Mladić bensì la Storia, la dolorosa e documentata storia di quegli anni nei Balcani, mentre l'Europa tutta stava alla finestra a guardare.
Eppure, scrive Usón, stava accadendo in Europa, la culla della civiltà!, quel continente florido e soddisfatto di sè, in cui il muro che divideva le due Germanie era crollato senza altro fragore che quello dei mattoni, e gli altri paesi dell'Est si erano liberati dal giogo comunista in maniera incruenta (o quasi).
E' quindi un libro duro, crudele, denso, che ti mette contro il muro e non ti lascia scampo.
Già che siamo alle avvertenze, aggiungo che anche lo stile di Usón è molto denso. Forse, in alcune parti, avrebbe potuto sfrondare.
Sono tanti i pensieri che continuano a girarmi in testa dopo aver letto questo romanzo. E poichè il rischio di dire banalità, in questi casi, è sempre dietro l'angolo, a maggior ragione in giorni in cui la storia sembra in qualche modo ripetersi, mi affido alla letteratura e così concludo:
E' possibile, per gli esseri umani, essere del tutto innocenti? Fino a che punto possiamo sottrarci alla violenza? Cosa accade a chi per questo rifiuta di appartenere alla sua stessa specie? (Nella notte più buia il linguaggio ci chiede di cosa siamo fatti - Han Kang).
E ancora:
Se comprendere è impossibile, conoscere è necessario, perché ciò che è accaduto può ritornare" (Se questo è un uomo - Primo Levi).
November 23, 2024
Am plecat de la Modul Cărturești, după sufrageria literară despre Istrati, cu două cărți. Iar una dintre ele a fost tocmai Fiica Estului de Clara Uson. Ireal cât de bună a fost și cartea asta, sincer. Să vă spun că mi-am făcut o listă cu niște cărți pe care aș vrea să le citesc până în FILIT, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași care începe în curând (23 octombrie) și una dintre aceste cărți era Fiica Estului de Clara Uson. Era o carte pe care plănuiam să o citesc la un moment dat, nu mai știu de la cine am auzit de ea și nici nu știam neapărat despre ce este, așadar nu o prioritizam neapărat. Și mare greșeală mai făceam. Am dat gata mult mai repede decât plănuiam cele 400+ pagini (dar e formatul acela mic, Top10, de la Polirom, așa că sunt de fapt mai puține pagini, obiectiv vorbind). Clara Uson scrie un roman fenomenal despre Ana Mladic, fiica generalului Mladic (care a fost numit criminal de război). Și ce e fascinant e faptul că Clara Uson este din Barcelona, scrie în spaniolă și chiar nu pare să aibă nicio legătură cu acest spațiu. De unde vine fascinația unor autori pentru anumite subiecte aparent străine lor? M-a făcut să mă gândesc și la Hana de Alena Mornstanjova care scrie despre holocaust și povestea unei familii de origine evreiască, fără a fi ea însăși evreică. Munca de scriitor are multe ramificații și e mereu interesant să descoperi ce se afla în spatele unei cărți.
În orice caz, munca de documentare a Clarei Uson cred că a fost minunată pentru că a scris un roman foarte convingător și cu multă emoție, plin de reflecții despre adevărul istoric și care te pune pe tine însăți în expectativă uneori. Tinzi să fii de acord cu un personaj, cu o perspectivă, s-o crezi reală, și apoi să te întorci în cealaltă direcție pentru că și cealaltă perspectivă pare complet reală și adevărată. Așa că nu mai știi care e adevărul și pe ce să te bazezi, ceea ce mi se pare că vorbește minunat de bine despre cum funcționează privirea pe care o avem noi asupra istoriei. Noi, ca oameni, vreau să spun și cât din obiectivitate mai putem păstra. Este un motiv de reflecție îndelungată, cu siguranță, dar te face să te gândești în același timp că sunt totuși acte „de război” care sunt de neiertat indiferent de context, că nu contează care este motivul din spatele unei bătălii, nu contează cine are dreptate, cine a tras primul cu pușca, care era cu adevărat pe teritoriul cui, cine e stăpân acolo și cine invadator, la finalul zilei o crimă de război rămâne o crimă de război, chiar dacă un popor își privește soldații, generalii ca eroi și în ochii „dușmanilor” aceștia sunt monștri, de fapt, la finalul zilei, actele nu se pot șterge și actele vorbesc. Și despre astfel de lucruri scrie Clara Uson, fără a fi moralizatoare sau a trage concluzii (chiar din contră!), doar că îți oferă o portiță serioasă de reflecție, la pachet cu un roman super bine scris, intens, cu o narațiune extrem de bogată care emană prin toți porii munca și talentul scriitoarei și, da, abia aștept să mai citesc și alte cărți scrise de ea.
Clara Uson navighează cu o ușurință pe care o admir teribil spațiul fostei Iugoslavii, vorbind atât de coerent, pe alocuri filosofic, uneori chiar cu un iz comic voit (comic oferit adesea de personaj, foarte bine conturat) despre conflictul dintre sârbi și „musulmani,” acest amalgam conflictual între sârbi-croați-bosniaci, dar intră foarte adânc și în ficționalizarea Anei Mladic, fiica generalului, dar și în ficționalizarea lui Ratko Mladic și dacă afecțiunea pe care o descrie Clara Uson dintre aceștia nu te înduioșează puțin, probabil că am citit două cărți diferite. Te înduioșează și e de speriat în același timp, dar e inevitabil și te gândești că până și criminalii de război pot fi părinți. Cu toate astea, nici măcar asta nu poate fi o scuză pentru ceea ce fac sau cine sunt ca oameni — precum nu putem șterge nici admirația pe care ar simți-o anumiți sârbi pentru generalul în sine, lucruri la care Clara Uson face referire directă, printr-o narațiune superbă. Unde e adevărul istoric? N-am nici cea mai mică idee și nu cred că-l vei afla cu cartea asta, dar te va face să te întrebi și să te gândești la multe lucruri, toate asta în timp ce te fascinează cu scriitura ei.
https://ramona.boldizsar.ro/ce-am-cit...
Interviu cu Clara Uson la FILIT: https://revistagolan.com/interviuri-l...
În orice caz, munca de documentare a Clarei Uson cred că a fost minunată pentru că a scris un roman foarte convingător și cu multă emoție, plin de reflecții despre adevărul istoric și care te pune pe tine însăți în expectativă uneori. Tinzi să fii de acord cu un personaj, cu o perspectivă, s-o crezi reală, și apoi să te întorci în cealaltă direcție pentru că și cealaltă perspectivă pare complet reală și adevărată. Așa că nu mai știi care e adevărul și pe ce să te bazezi, ceea ce mi se pare că vorbește minunat de bine despre cum funcționează privirea pe care o avem noi asupra istoriei. Noi, ca oameni, vreau să spun și cât din obiectivitate mai putem păstra. Este un motiv de reflecție îndelungată, cu siguranță, dar te face să te gândești în același timp că sunt totuși acte „de război” care sunt de neiertat indiferent de context, că nu contează care este motivul din spatele unei bătălii, nu contează cine are dreptate, cine a tras primul cu pușca, care era cu adevărat pe teritoriul cui, cine e stăpân acolo și cine invadator, la finalul zilei o crimă de război rămâne o crimă de război, chiar dacă un popor își privește soldații, generalii ca eroi și în ochii „dușmanilor” aceștia sunt monștri, de fapt, la finalul zilei, actele nu se pot șterge și actele vorbesc. Și despre astfel de lucruri scrie Clara Uson, fără a fi moralizatoare sau a trage concluzii (chiar din contră!), doar că îți oferă o portiță serioasă de reflecție, la pachet cu un roman super bine scris, intens, cu o narațiune extrem de bogată care emană prin toți porii munca și talentul scriitoarei și, da, abia aștept să mai citesc și alte cărți scrise de ea.
Clara Uson navighează cu o ușurință pe care o admir teribil spațiul fostei Iugoslavii, vorbind atât de coerent, pe alocuri filosofic, uneori chiar cu un iz comic voit (comic oferit adesea de personaj, foarte bine conturat) despre conflictul dintre sârbi și „musulmani,” acest amalgam conflictual între sârbi-croați-bosniaci, dar intră foarte adânc și în ficționalizarea Anei Mladic, fiica generalului, dar și în ficționalizarea lui Ratko Mladic și dacă afecțiunea pe care o descrie Clara Uson dintre aceștia nu te înduioșează puțin, probabil că am citit două cărți diferite. Te înduioșează și e de speriat în același timp, dar e inevitabil și te gândești că până și criminalii de război pot fi părinți. Cu toate astea, nici măcar asta nu poate fi o scuză pentru ceea ce fac sau cine sunt ca oameni — precum nu putem șterge nici admirația pe care ar simți-o anumiți sârbi pentru generalul în sine, lucruri la care Clara Uson face referire directă, printr-o narațiune superbă. Unde e adevărul istoric? N-am nici cea mai mică idee și nu cred că-l vei afla cu cartea asta, dar te va face să te întrebi și să te gândești la multe lucruri, toate asta în timp ce te fascinează cu scriitura ei.
https://ramona.boldizsar.ro/ce-am-cit...
Interviu cu Clara Uson la FILIT: https://revistagolan.com/interviuri-l...
June 20, 2024
Lembro-me bem de ver as reportagens da Guerra dos Balcãs na televisão e de ficar arrepiada com a divulgação da existência de campos de concentração à moda nazi. Em “A Filha do Leste”, temos uma outra perspetiva do conflito através da vivência de Ana Mladic, a filha preferida do general Ratko Mladic, apelidado de “carniceiro de Srebrenica”.
Ana Mladic, uma verdadeira “menina do papá”, era uma estudante de medicina brilhante e completamente defensora da posição sérvia na guerra dos Balcãs. Após o regresso de umas férias em Moscovo, a jovem de 23 anos mostrou-se mais retraída do que o normal e, passado pouco tempo, suicidou-se utilizando a pistola preferida do pai. Correram rumores que Ana descobrira as atrocidades que o pai cometia durante as operações militares e, não aguentando a realidade, preferiu morrer. Mas, a verdade, verdade, ninguém sabe ao certo…
É a partir destas conjeturas que a autora tece uma história envolvente sobre os últimos meses de vida de Ana, intercalando a narrativa principal com pequenas “biografias” dos heróis míticos da Sérvia e dos principais intervenientes na guerra da ex-Jugoslávia - Slobodan Milosevic, Radovan Karadzic e, é claro, do próprio Ratko Mladic. Há passagens muito difíceis de ler – tanto antagonismo, tanto ódio, tanta fome de poder… E, infelizmente, as disputas irracionais continuam ainda hoje, noutras partes do globo.
Ana Mladic, uma verdadeira “menina do papá”, era uma estudante de medicina brilhante e completamente defensora da posição sérvia na guerra dos Balcãs. Após o regresso de umas férias em Moscovo, a jovem de 23 anos mostrou-se mais retraída do que o normal e, passado pouco tempo, suicidou-se utilizando a pistola preferida do pai. Correram rumores que Ana descobrira as atrocidades que o pai cometia durante as operações militares e, não aguentando a realidade, preferiu morrer. Mas, a verdade, verdade, ninguém sabe ao certo…
É a partir destas conjeturas que a autora tece uma história envolvente sobre os últimos meses de vida de Ana, intercalando a narrativa principal com pequenas “biografias” dos heróis míticos da Sérvia e dos principais intervenientes na guerra da ex-Jugoslávia - Slobodan Milosevic, Radovan Karadzic e, é claro, do próprio Ratko Mladic. Há passagens muito difíceis de ler – tanto antagonismo, tanto ódio, tanta fome de poder… E, infelizmente, as disputas irracionais continuam ainda hoje, noutras partes do globo.
August 28, 2019
Me l'avevano detto in molti, che meritava, ed è vero.
Naturalmente, dopo aver letto "L'assassino timido" un'idea me l'ero fatta: la predilezione della Usón per protagonisti morbosi, spesso femminili e reali, il cui destino si è perversamente intrecciato con quello della storia ufficiale.
Quel che non immaginavo è la chiarezza, quasi paradigmatica, con cui l'autrice riesce a identificare un fenomeno che solo l'ingenuità o la cecità voluta potevano farci ritenere circoscritto alla ex Jugoslavia: la possibilità cioè che da situazioni storiche apparentemente statiche, sedate, sedimentate dal passaggio di decenni sereni - in questo caso la convivenza pacifica, dopo la seconda guerra mondiale, di vari gruppi etnici e religiosi, sotto un regime che non sarebbe corretto né definire comunista né nazionalista, perché Tito realizzò l'ultimo ombrello sovranazionale dopo la fine dell'impero austro-ungarico e di quello turco-ottomano. Un luogo pacifico dove l'ateismo di Stato e la reciproca tolleranza garantirono a tutti una coesistenza non solo serena ma fruttuosa, dove amicizie, coppie, famiglie si mescolavano come se fosse naturale - e lo era.
A un certo punto, ed è qui la che la Usón dapprima impercettibilmente, alternando leggende kitsch ad aneddoti della vita di Ana Mladić, poi dandoci sempre più i brividi come in un thriller - ma non è un thriller, è storia di fine XX secolo - partendo da ridicole cazzate come l'improvvisa decisione di tanti serbi, vissuti nel più stolido ateismo, di "tornare alle radici", farsi battezzare, ricominciare a frequentare la chiesa ortodossa, in un vortice magistrale mostra la lucida scientifica volontà di ben precisi gruppi politici serbi e croati (gli sloveni no, fecero tempo a sfilarsi in tempo: fortunati) di deumanizzare, demonificare e infine rendere intere popolazioni in grado di odiare e di scannarsi a vicenda.
In questo Ana è vittima e complice, è è la studentessa acuta e sveglia ma anche la personificazione della volontà di negazione, è la malafede fatta persona ma è anche figlia innamorata del padre più affettuoso (e bugiardo) del mondo.
Come si fa a condannarla? Quando ha capito chi era, cos'erano le sue radici e come quelle radici fossero inestirpabili, si è condannata da sola. Già solo leggere della sua vita è così penoso.
Ma il libro resta, dentro e fuori di noi; e ci avverte che non è un caso isolato, che può sempre succedere di nuovo; e i media stanno qui a dimostrarcelo ogni giorno.
Naturalmente, dopo aver letto "L'assassino timido" un'idea me l'ero fatta: la predilezione della Usón per protagonisti morbosi, spesso femminili e reali, il cui destino si è perversamente intrecciato con quello della storia ufficiale.
Quel che non immaginavo è la chiarezza, quasi paradigmatica, con cui l'autrice riesce a identificare un fenomeno che solo l'ingenuità o la cecità voluta potevano farci ritenere circoscritto alla ex Jugoslavia: la possibilità cioè che da situazioni storiche apparentemente statiche, sedate, sedimentate dal passaggio di decenni sereni - in questo caso la convivenza pacifica, dopo la seconda guerra mondiale, di vari gruppi etnici e religiosi, sotto un regime che non sarebbe corretto né definire comunista né nazionalista, perché Tito realizzò l'ultimo ombrello sovranazionale dopo la fine dell'impero austro-ungarico e di quello turco-ottomano. Un luogo pacifico dove l'ateismo di Stato e la reciproca tolleranza garantirono a tutti una coesistenza non solo serena ma fruttuosa, dove amicizie, coppie, famiglie si mescolavano come se fosse naturale - e lo era.
A un certo punto, ed è qui la che la Usón dapprima impercettibilmente, alternando leggende kitsch ad aneddoti della vita di Ana Mladić, poi dandoci sempre più i brividi come in un thriller - ma non è un thriller, è storia di fine XX secolo - partendo da ridicole cazzate come l'improvvisa decisione di tanti serbi, vissuti nel più stolido ateismo, di "tornare alle radici", farsi battezzare, ricominciare a frequentare la chiesa ortodossa, in un vortice magistrale mostra la lucida scientifica volontà di ben precisi gruppi politici serbi e croati (gli sloveni no, fecero tempo a sfilarsi in tempo: fortunati) di deumanizzare, demonificare e infine rendere intere popolazioni in grado di odiare e di scannarsi a vicenda.
In questo Ana è vittima e complice, è è la studentessa acuta e sveglia ma anche la personificazione della volontà di negazione, è la malafede fatta persona ma è anche figlia innamorata del padre più affettuoso (e bugiardo) del mondo.
Come si fa a condannarla? Quando ha capito chi era, cos'erano le sue radici e come quelle radici fossero inestirpabili, si è condannata da sola. Già solo leggere della sua vita è così penoso.
Ma il libro resta, dentro e fuori di noi; e ci avverte che non è un caso isolato, che può sempre succedere di nuovo; e i media stanno qui a dimostrarcelo ogni giorno.
February 6, 2014
Esta vez la experiencia de lectura ha sido muy larga, y muy intensa.
Una lectura en pequeña dosis, para no perder ningún detalle de este magnífico texto. Ha sido como si me metieran una mano en el corazón, le dieran la vuelta y lo volvieran a poner en su sitio pensando que iba a funcionar igual que antes: Imposible.
Una historia que te conmueve por dentro. Un libro que no deja indiferente. Esta es una de esas novelas que no olvidarás nunca.
Una lectura en pequeña dosis, para no perder ningún detalle de este magnífico texto. Ha sido como si me metieran una mano en el corazón, le dieran la vuelta y lo volvieran a poner en su sitio pensando que iba a funcionar igual que antes: Imposible.
Una historia que te conmueve por dentro. Un libro que no deja indiferente. Esta es una de esas novelas que no olvidarás nunca.
March 30, 2023
Novela muy interesante, muy bien documentada ,un testimonio de la historia reciente.
Muy recomendable
Muy recomendable
July 27, 2018
" A te simti mandru ca esti sarb si nu sloven este la fel de idiot ca a te bucura ca traiesti la etajul cinci si nu la trei. Locul unde te nasti si rasa caruia ii apartii sunt simple accidente, la fel ca a fi blond sau brunet sau a purta 42 sau 43 la incaltaminte. Uita-te la acest copac : este sarb! Il simti mai al tau decat un brad din Elvetia? Ti-ai da viata pentru un copac oarecare? Ai omori pentru un copac oarecare? "
November 13, 2015
Un libro magnífico en el que la autora demuestra una gran capacidad para entrar en el corazón de cada uno de sus personajes.
Opinión completa
Opinión completa
September 8, 2025
Muy bien escrito , te ayuda a aprender y entender la guerra de los balcanes. Muchas reflexiones buenísimas a través de diferentes personajes que explican muy bien el verdadero sentido del nacionalismo extremo: ninguno. Es una pena enorme que no se trate de ficción y te vuelve a sorprender, cuando crees que es imposible ya, ver los límites de crueldad a los que es capaz de llegar el ser humano.
March 30, 2017
3'5. La Guerra de los Balcanes ha sido una de las mayores vergüenzas de la Historia moderna. Una matanza a sangre fría que se hizo con el beneplácito y la mala gestión de la Comunidad Internacional (la referencia a la masacre de Srebrenica es sobrecogedora ).
Con la sinopsis más o menos tendréis una idea de lo que os vais a encontrar, aunque os aviso que es una lectura dura, nada ligera y en la que es difícil digerir ciertas cosas. Sólo diré que la parte histórica es la que más me ha gustado, el detalle y la labor de documentación de la autora es impecable. La parte novelada haciendo referencia a Ana Mladic, es en la que me han sobrado cosas y se hizo un poco más lento...
En cualquier caso, es un libro del que no sales indemne y durante su lectura te deja sin palabras y llena de rabia, al ver de lo que es capaz el odio, el fanatismo, los prejuicios y la intolerancia.
"La Guerra de Bosnia terminó en octubre de 1995, con la firma de los Acuerdos de Dayton.
A diferencia de las catástrofes naturales, las humanas pueden evitarse, ésta, podría haber sido evitada (...) Alguien me dijo que cuando la flamante Federación de Bosnia-Herzegovina encargó la confección de su nueva bandera, formuló un ruego: diseñadla de tal forma que nadie esté dispuesto a morir por ella".
Con la sinopsis más o menos tendréis una idea de lo que os vais a encontrar, aunque os aviso que es una lectura dura, nada ligera y en la que es difícil digerir ciertas cosas. Sólo diré que la parte histórica es la que más me ha gustado, el detalle y la labor de documentación de la autora es impecable. La parte novelada haciendo referencia a Ana Mladic, es en la que me han sobrado cosas y se hizo un poco más lento...
En cualquier caso, es un libro del que no sales indemne y durante su lectura te deja sin palabras y llena de rabia, al ver de lo que es capaz el odio, el fanatismo, los prejuicios y la intolerancia.
"La Guerra de Bosnia terminó en octubre de 1995, con la firma de los Acuerdos de Dayton.
A diferencia de las catástrofes naturales, las humanas pueden evitarse, ésta, podría haber sido evitada (...) Alguien me dijo que cuando la flamante Federación de Bosnia-Herzegovina encargó la confección de su nueva bandera, formuló un ruego: diseñadla de tal forma que nadie esté dispuesto a morir por ella".
July 1, 2023
Excelenta cartea Clarei Uson, scrisă din perspectiva unor tineri iugoslavi care trăiesc anii finali ai comunismului din țara lor și războaiele care le urmează și o destramă.
Te face să vezi cum naționalismul este o construcție teribilă, care nu le folosește decît celor care îl propovăduiesc, pentru a accede la putere și a o folosi pentru a-i conduce pe ceilalți.
Individualismul se destramă pentru că fiecare trebuie să devină parte a teribilei mașinării de război etnic, să creadă același lucru, să-i urască visceral pe "ceilalți", care nu mai sînt oamenii, ci niște forme alternative care trebuie distruse.
Vezi ce aproape e granița dintre bine și rău în conștiința oamenilor, chiar a celor la care nu te-ai aștepta...vecinii, prietenii, colegii cu care a crescut, într-o Europa a anilor '70-'80-'90.
Te face să vezi cum naționalismul este o construcție teribilă, care nu le folosește decît celor care îl propovăduiesc, pentru a accede la putere și a o folosi pentru a-i conduce pe ceilalți.
Individualismul se destramă pentru că fiecare trebuie să devină parte a teribilei mașinării de război etnic, să creadă același lucru, să-i urască visceral pe "ceilalți", care nu mai sînt oamenii, ci niște forme alternative care trebuie distruse.
Vezi ce aproape e granița dintre bine și rău în conștiința oamenilor, chiar a celor la care nu te-ai aștepta...vecinii, prietenii, colegii cu care a crescut, într-o Europa a anilor '70-'80-'90.
Displaying 1 - 30 of 175 reviews