What do you think?
Rate this book
Średniowieczna gra symboli
Średniowieczna gra symboli to studia dotyczące różnych aspektów znaczenia symbolicznego i form jego wyrażania.
Książka zadziwia bogactwem i różnorodnością badanej materii oraz rozległością spojrzenia na świat symboli, które uczy czytać i rozumieć. Daje pełen przegląd problematyki: od średniowiecznych bestiariuszy przez symboliczny świat roślin, kwiatów i drzew, barw, emblematów i herbów, które kształtowały średniowieczną wyobraźnię symboliczną, do szachów i szachownicy oraz zasobu imion osobowych, inspirowanych przez legendę o królu Arturze i rycerzach Okrągłego Stołu. Ukazuje również rezonans średniowiecznej symboliki w nowożytnych utworach literackich.
Książka zadziwia bogactwem i różnorodnością badanej materii oraz rozległością spojrzenia na świat symboli, które uczy czytać i rozumieć. Daje pełen przegląd problematyki: od średniowiecznych bestiariuszy przez symboliczny świat roślin, kwiatów i drzew, barw, emblematów i herbów, które kształtowały średniowieczną wyobraźnię symboliczną, do szachów i szachownicy oraz zasobu imion osobowych, inspirowanych przez legendę o królu Arturze i rycerzach Okrągłego Stołu. Ukazuje również rezonans średniowiecznej symboliki w nowożytnych utworach literackich.
406 pages, Hardcover
First published January 1, 2004
36 people are currently reading
518 people want to read
About the author
Michel Pastoureau
117 books251 followersPastoureau was born in Paris on 17 June 1947. He studied at the École Nationale des Chartes, a college for prospective archivists and librarians. After writing his 1972 thesis about heraldic bestiaries in the Middle Ages, he worked in the coins, medals and antiquities department of the French National Library until 1982.
Since 1983 he has held the Chair of History of Western Symbolism (Chaire d'histoire de la symbolique occidentale) and is a director of studies at the Sorbonne's École pratique des hautes études. He is an academician of the Académie internationale d'héraldique (International Academy of Heraldry) and vice-president of the Société française d'héraldique (French Heraldry Society). When he received an honorary doctorate from the University of Lausanne in 1996, he was described as an eminent scholar who has made a radical contribution to several disciplines.
Professor Pastoureau has published widely, including work on the history of colours, animals, symbols, and the Knights of the Round Table. He has also written on emblems and heraldry, as well as sigillography and numismatics.
Since 1983 he has held the Chair of History of Western Symbolism (Chaire d'histoire de la symbolique occidentale) and is a director of studies at the Sorbonne's École pratique des hautes études. He is an academician of the Académie internationale d'héraldique (International Academy of Heraldry) and vice-president of the Société française d'héraldique (French Heraldry Society). When he received an honorary doctorate from the University of Lausanne in 1996, he was described as an eminent scholar who has made a radical contribution to several disciplines.
Professor Pastoureau has published widely, including work on the history of colours, animals, symbols, and the Knights of the Round Table. He has also written on emblems and heraldry, as well as sigillography and numismatics.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
November 14, 2010
Erudito, affascinante, stimolante.
In particolare segnalo i saggi sul significato dei colori nella civiltà medievale: al di là della vivace ricostruzione di un mondo diverso e dei suoi modi di pensare, ho trovato particolarmente chiare e chiarificatrici le riflessioni sul modo corretto di studiare un fenomeno così sfuggente e soggettivo come il colore.
Una lezione su come assumere il “punto di vista corretto” dal quale osservare la realtà. Da uno storico non dovremmo, credo, aspettarci nulla di meno.
In particolare segnalo i saggi sul significato dei colori nella civiltà medievale: al di là della vivace ricostruzione di un mondo diverso e dei suoi modi di pensare, ho trovato particolarmente chiare e chiarificatrici le riflessioni sul modo corretto di studiare un fenomeno così sfuggente e soggettivo come il colore.
Una lezione su come assumere il “punto di vista corretto” dal quale osservare la realtà. Da uno storico non dovremmo, credo, aspettarci nulla di meno.
June 30, 2021
Libro interessante, I saggi sono ben scritti e scorrevoli. Opinioni dell'autore un pó troppo presenti, è un saggio molto poco oggettivo. Alcune anche discutibili, tra l'altro.
July 25, 2011
super intéressant, même si très ardu (ne se lit pas en une fois). L'auteur passe en revue les procès intentés aux animaux, la mythologie du bois et des arbres, l'approche vis à vis des couleurs (tout mélange étant considéré comme un façon de cacher la réalité), et bien d'autres aspects très étonnants.
Un ouvrage très instructif.
Un ouvrage très instructif.
December 29, 2023
Todos los libros que he leído de Pastoureau me parecen estupendos y este no fue la excepción. Es un resumen de todo lo que ama Pastoureau (colores, heráldica, Ivanhoe, cantares de gesta, juegos como el ajedrez, entre otros) escrito de manera rigurosa pero muy amena y con el agregado de láminas en colores que ayudan muchísimo a complementar lo que cuenta.
August 10, 2011
Livre excellent d'un autre adepte de l'anthropologie médiévale et de l'Histoire totale. Permet de jeter un oeil nouveau, éclairant et insoupçonné sur le Moyen Age. Un seul exemple: le procès de la truie de Falaise. Sidérant.
February 23, 2014
Livre très intéressant qui revoit nos héritages symboliques : couleurs, animaux, blasons etc. Un beau voyage...
November 28, 2022
Obra fundamental para entender a mentalidade, idiosincrasia e sensibilidade que determinan á Idade Media europea.
February 8, 2019
Questi libri che mettono assieme saggi su argomenti diversi sono sempre farragginosi, e inevitabilmente ripetitivi soprattutto nelle formule retoriche e nelle idiosincrasie del gergo accademico. Sarebbe stato un bel libro se avesse scelto un solo argomento e l'avesse sviluppato bene, con cura divulgativa su definizioni, delimitazioni concettuali e cronologie. L'apparato iconografico sembra abbondante ma è concentrato solo su pochi dei saggi presenti (i meno rilevanti) ed è quindi limitatissimo e non convincente.
October 26, 2017
Muy interesante, un recuento a fondo de la cosmovisión medieval a través del amplio valor simbólico de los colores (algunos de esos valores sobreviven en las religiones y las banderas nacionales, por ejemplo), de los animales, y demás. Explica mucho el por que de bastantes creencias estéticas y morales de hoy día.
April 27, 2020
Raccolta di saggi di notevole spessore, utile ad entrare nel vero Geist del medioevo: colori, profumi, note di vita, giochi... ed anche una certa rielaborazione sulle aspettative di chi studia la storia, attraverso una prospettiva umile, anti-elitista (ed anche anti-positivista). Un testo eccezionale che qualsiasi amante della cultura dovrebbe leggere, corredato da bellissime immagini a colori.
November 23, 2015
О средневековье с огоньком.
December 4, 2022
Meglio di una striscia di cocaina
June 30, 2023
4.5
Que un historiador riguroso como Pastoreau exponga hasta qué punto el imaginario artístico y poético dan forma a la historia popular y académica -tanto o más que los hechos-, y que eso sea asumido como parte de un ficcionalismo epistemológico a estudiar de modo específico y audaz, es ya digno de alabanza.
Aunque a veces de repite en algunos aspectos temáticos, la variedad de tópicos y su desarrollo lo convierten en un manual ineludible para el historiador, filósofo o sociólogo de la Edad Media. Se pueden encontrar estos análisis en otros libros, sí, pero nunca hilados dentro de la profundidad simbólica de la Edad Media como eje vertebrador.
Que un historiador riguroso como Pastoreau exponga hasta qué punto el imaginario artístico y poético dan forma a la historia popular y académica -tanto o más que los hechos-, y que eso sea asumido como parte de un ficcionalismo epistemológico a estudiar de modo específico y audaz, es ya digno de alabanza.
Aunque a veces de repite en algunos aspectos temáticos, la variedad de tópicos y su desarrollo lo convierten en un manual ineludible para el historiador, filósofo o sociólogo de la Edad Media. Se pueden encontrar estos análisis en otros libros, sí, pero nunca hilados dentro de la profundidad simbólica de la Edad Media como eje vertebrador.
August 13, 2024
Per capire la storia del Medioevo è necessario studiare la storia dei simboli e dei colori.
Un libro semplice, coinvolgente, che permette di assimilare parecchie nozioni e innamorarsi di una materia anche se non si hanno grosse conoscenze del Medioevo.
Un libro semplice, coinvolgente, che permette di assimilare parecchie nozioni e innamorarsi di una materia anche se non si hanno grosse conoscenze del Medioevo.
September 17, 2020
Excelent ca intotdeauna
February 20, 2021
Pastoureau is never anything less than fascinating, endlessly interesting, erudite, funny...Too good to be true.
August 5, 2021
Incredibly interesting and well written
June 28, 2023
Super interessante. Pastoureau in qualche modo rende un saggio più sopportabile. Mega intriganti i dove come e quando della tradizione simbolica
March 30, 2024
Alcune informazioni utili e interessanti, alcune parti, soprattutto finali, decisamente sconnesse
September 13, 2023
Ceea ce trezește interesul în această istorie medievală (una dintre multele posibile) nu sînt considerațiile (cam puține) despre simbolismul medieval (găsim mai multe la Johan Huizinga și Umberto Eco), ci temele investigate de autor, adeseori inedite: semnificația culorilor, catalogul meseriilor disprețuite, crinii regali ai Franței, misterele bestiariilor, ritualul vînătorilor etc. Găsești informații surprinzătoare la tot pasul. Pentru a vă trezi curiozitatea, voi enumera cîteva.
Puțini dintre noi au știut că, în Evul Mediu, nucul era privit ca un arbore malefic din pricina numelui său = nux, apropiat de verbul a face rău, a dăuna = nocere. Uneori, cuvintele valorau mai mult decît lucrurile pe care le-au desemnat. Pentru medieval, etimologia numelor oferea esența = natura lucrurilor. Și asta explică adeseori interesul scăzut pentru lucrurile însele. Analiza etimologică înlocuia cercetarea directă. A descoperi etimologia numelui însemna a cunoaște natura adevărată a lucrului (pp.18-20).
Pentru a da un exemplu ilustru, dacă sfîntul Augustin a notat (după autorii antici) că diamantul poate fi spart doar dacă este trecut prin sînge de țap, nimeni nu i-a pus la îndoială afirmația (și autoritatea). Abia Roger Bacon (în secolul al XII-lea) va iniția, așa cum procedăm astăzi, un „experiment” și va exclama spre uimirea confraților: „Nu e adevărat. Diamantul nu se sparge. Am văzut asta cu ochii mei”.
Surprinzătoare e și informația că unii sfinți își datorează existența numelor. Mai întîi e numele și abia apoi ființa desemnată. Sfinții se nasc, adeseori, din sintagme. Din expresia „vera icona” = adevăratul chip, adevărata imagine, hagiografii au inventat numele sfintei Veronica și, odată cu numele, însăși ființa ei. Legenda sfintei Veronica este tîrzie. Nici o femeie cu numele Veronica n-a asistat la Răstignire, nici una nu i-a dat Mîntuitorului o mahramă (p.19).
Un interes amestecat cu stupoare trezește capitolul dedicat proceselor animalelor, insectelor, omizilor, rozătoarelor (p.34). Cel mai cunoscut este așa-numitul proces din Falaise, în Normandia, pe la începutul anului 1386. Stăpînul locului a chemat în judecată o scroafă (ucisese un prunc), i-a dat și un apărător cam nepriceput, fiindcă bietul animal a fost condamnat în unanimitate la moarte și a murit de mîna călăului, pe eșafod (p.36). Pentru a ajunge la acest verdict nemilos (dar drept și întemeiat), judecătorii au deliberat nouă zile.
De judecată și excomunicare nu au scăpat, în 1120, nici șoarecii de cîmp din dioceza Laon, distrugători perfizi ai recoltei. Inițiatorul acestei măsuri salutare a fost episcopul Barthélemy. Un alt episcop, cel din Troyes, Jacques Raguier, a poruncit, în 1516, lăcustelor să părăsească viile din regiunea Villenauxe în termen de șase zile. Dacă nu se supuneau poruncii, erau amenințate cu excomunicarea (p.43-44). De afurisiri (și mînia lui Dumnezeu) n-au scăpat nici muștele, în 1121, nici melcii, în 1543, nici omizile, în 1585...
Pagini foarte interesante se referă la modul în care leul a devenit regele = rex animalelor, într-o epocă în care nu mai trăia în Europa. Pînă la el, stăpîni peste fiare au fost ursul și mistrețul (pp.63-80).
Mă opresc aici, dar vă îndemn să citiți și capitolele despre albastru (p.152-160), verde (p.221), roșu (pp.237-245) și despre reprezentările ființelor malefice: Cain, Iuda, Ganelon, Mordret. Un citat: „Același nimb negru cuprinzînd părul roșu al apostolului trădător (= Iuda) se regăsește la Fra Angelico în Cina cea de taină din mănăstirea San Marco, la Florența (p.237).
P. S. Nu mă pot abține și mai adaug ceva: în Evul Mediu, tăietorii de lemne, cărbunarii, boiangii (=vopsitorii), spițerii au fost priviți cu maximă neîncredere. Ei exercitau niște meserii damnate...
P. P. S. În 2022, Editura Cartier a scos o nouă ediție a acestei cărți.
Puțini dintre noi au știut că, în Evul Mediu, nucul era privit ca un arbore malefic din pricina numelui său = nux, apropiat de verbul a face rău, a dăuna = nocere. Uneori, cuvintele valorau mai mult decît lucrurile pe care le-au desemnat. Pentru medieval, etimologia numelor oferea esența = natura lucrurilor. Și asta explică adeseori interesul scăzut pentru lucrurile însele. Analiza etimologică înlocuia cercetarea directă. A descoperi etimologia numelui însemna a cunoaște natura adevărată a lucrului (pp.18-20).
Pentru a da un exemplu ilustru, dacă sfîntul Augustin a notat (după autorii antici) că diamantul poate fi spart doar dacă este trecut prin sînge de țap, nimeni nu i-a pus la îndoială afirmația (și autoritatea). Abia Roger Bacon (în secolul al XII-lea) va iniția, așa cum procedăm astăzi, un „experiment” și va exclama spre uimirea confraților: „Nu e adevărat. Diamantul nu se sparge. Am văzut asta cu ochii mei”.
Surprinzătoare e și informația că unii sfinți își datorează existența numelor. Mai întîi e numele și abia apoi ființa desemnată. Sfinții se nasc, adeseori, din sintagme. Din expresia „vera icona” = adevăratul chip, adevărata imagine, hagiografii au inventat numele sfintei Veronica și, odată cu numele, însăși ființa ei. Legenda sfintei Veronica este tîrzie. Nici o femeie cu numele Veronica n-a asistat la Răstignire, nici una nu i-a dat Mîntuitorului o mahramă (p.19).
Un interes amestecat cu stupoare trezește capitolul dedicat proceselor animalelor, insectelor, omizilor, rozătoarelor (p.34). Cel mai cunoscut este așa-numitul proces din Falaise, în Normandia, pe la începutul anului 1386. Stăpînul locului a chemat în judecată o scroafă (ucisese un prunc), i-a dat și un apărător cam nepriceput, fiindcă bietul animal a fost condamnat în unanimitate la moarte și a murit de mîna călăului, pe eșafod (p.36). Pentru a ajunge la acest verdict nemilos (dar drept și întemeiat), judecătorii au deliberat nouă zile.
De judecată și excomunicare nu au scăpat, în 1120, nici șoarecii de cîmp din dioceza Laon, distrugători perfizi ai recoltei. Inițiatorul acestei măsuri salutare a fost episcopul Barthélemy. Un alt episcop, cel din Troyes, Jacques Raguier, a poruncit, în 1516, lăcustelor să părăsească viile din regiunea Villenauxe în termen de șase zile. Dacă nu se supuneau poruncii, erau amenințate cu excomunicarea (p.43-44). De afurisiri (și mînia lui Dumnezeu) n-au scăpat nici muștele, în 1121, nici melcii, în 1543, nici omizile, în 1585...
Pagini foarte interesante se referă la modul în care leul a devenit regele = rex animalelor, într-o epocă în care nu mai trăia în Europa. Pînă la el, stăpîni peste fiare au fost ursul și mistrețul (pp.63-80).
Mă opresc aici, dar vă îndemn să citiți și capitolele despre albastru (p.152-160), verde (p.221), roșu (pp.237-245) și despre reprezentările ființelor malefice: Cain, Iuda, Ganelon, Mordret. Un citat: „Același nimb negru cuprinzînd părul roșu al apostolului trădător (= Iuda) se regăsește la Fra Angelico în Cina cea de taină din mănăstirea San Marco, la Florența (p.237).
P. S. Nu mă pot abține și mai adaug ceva: în Evul Mediu, tăietorii de lemne, cărbunarii, boiangii (=vopsitorii), spițerii au fost priviți cu maximă neîncredere. Ei exercitau niște meserii damnate...
P. P. S. În 2022, Editura Cartier a scos o nouă ediție a acestei cărți.
Displaying 1 - 20 of 20 reviews