What do you think?
Rate this book
Am trăit atât de puţin
Eva Heyman a trăit clipele terorii instaurate de autorităţile locale, atât prin deposedarea totală de bunuri a familiei sale, ca şi a altor evrei orădeni, tratarea jignitoare a acestora, înghesuirea lor în cele două ghetouri din oraş, condiţiile de viaţă îngrozitoare din acestea, experienţele tragice de aici şi, desigur, deportarea lor în lagărele morţii din Polonia, unde şi-a sfârşit şi ea zilele, în perioada dinaintea eliberării din captivitatea nazistă.
Acesta este jurnalul ei.
Acesta este jurnalul ei.
136 pages, Paperback
First published January 1, 1974
17 people are currently reading
630 people want to read
About the author
Éva Heyman
8 books10 followersEva Heyman was born in Nagyvarad, Hungary (now Oradea, Romania) in 1933. Her parents divorced when she was very young and she went to live with her grandparents, while maintaining occasional contact with both her mother and father. Her mother remarried a famous Hungarian author, Béla Zsolt. Eva began her diary in February 1944 and ended it in May. She was deported to Auschwitz a short time later, and was gassed in October 1944.
Eva's mother and stepfather survived the war. Her mother found and published Eva's diary, then committed suicide.
Eva's mother and stepfather survived the war. Her mother found and published Eva's diary, then committed suicide.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 61 reviews
January 25, 2021
Nu știu dacă asta spune ceva despre mine ca om, dar cartea asta nu m-a impresionat prea tare. Ba chiar m-a plictisit pe alocuri și a început cu prefața scrisă de Lustig, care a folosit fraze kilometrice pentru a repeta aceleași lucruri: Holocaustul a fost groaznic, au murit evrei, Eva era deșteaptă. Am înțeles de prima dată. Apoi a intervenit scepticismul meu. Când evreii au fost evacuați, aveau voie doar cu două schimburi de haine. Atât. O spune și Eva aici. Dar pe ea ar fi lăsat-o să își ia jurnalul cu cheiță, pentru că naziștii țineau mult la intimitatea evreilor? În ultima ei zi de viață, l-a lăsat unei prietene, care și ea l-a păstrat cu ușurință până la sfârșitul războiului. Ca să nu mai spun că Eva folosește deseori limbajul unui adult, se pricepe la ce se întâmplă în politică și sesizează subtilitățile războiului, dar tot repetă că așa ziceau ,,cei mari", ca să pară mai verosimil. Ba înțelege și diferența de nuanță între ,,loc de dormit", ce le ofereau naziștii, și ,,locuință", ce ar fi trebuit să le ofere.
Au fost și momente impresionante prin durerea provocată, cum ar fi când o casă a fost sigilată cu câinele în ea și nu aveau voie să îl scoată sau când Eva era chinuită în lagăr, dar tot avea fluturași in stomac după ce tipul pe care îl plăcea i-a vorbit. Abia acolo am simțit inocența tipică vârstei sale de 13 ani. Nu am simțit că acest volum a adus ceva nou. Au murit atâția copii, nu putem citi chiar tot ce a scris fiecare despre cum naziștii le-au luat bicicleta sau au fost triști că nu se mai puteau juca. Poate că sunt crudă acum, dar sunt și indignată că am simțit posibilitatea ca jurnalul să fie cel puțin parțial fals. Eva a murit în război, acolo unde mama ei a lăsat-o pentru a-și urma soțul, și a fost publicat de aceasta la 3 ani după finalul atrocităților, apoi s-a sinucis.
Cu adevărat tulburătoare au fost poveștile altor deținuți de la sfârșit. De exemplu, mi-a rămas în minte povestea unui supraviețuitor care putea să își salveze fratele, dacă păcălea pe cineva să se ducă în camera unde erau cei deja condamnați. Găsise un naiv, l-a rugat să îl ajute cu ceva, ăla a acceptat și era ca și rezolvat. Dar apoi l-a strigat din drum și l-a întors pentru că nu putea trimite pe cineva la moarte, nici măcar în locul fratelui său, care oricum ar fi fost selectat ulterior pentru că era prea firav. O carte dureroasă și veridică la nivel general, dar nu mi-a lăsat impresia jurnalului unui copil.
,,Nimeni nu este răspunzător pentru familia din care se trage, ci numai pentru prietenii pe care și-i alege." (pag. 86)
Au fost și momente impresionante prin durerea provocată, cum ar fi când o casă a fost sigilată cu câinele în ea și nu aveau voie să îl scoată sau când Eva era chinuită în lagăr, dar tot avea fluturași in stomac după ce tipul pe care îl plăcea i-a vorbit. Abia acolo am simțit inocența tipică vârstei sale de 13 ani. Nu am simțit că acest volum a adus ceva nou. Au murit atâția copii, nu putem citi chiar tot ce a scris fiecare despre cum naziștii le-au luat bicicleta sau au fost triști că nu se mai puteau juca. Poate că sunt crudă acum, dar sunt și indignată că am simțit posibilitatea ca jurnalul să fie cel puțin parțial fals. Eva a murit în război, acolo unde mama ei a lăsat-o pentru a-și urma soțul, și a fost publicat de aceasta la 3 ani după finalul atrocităților, apoi s-a sinucis.
Cu adevărat tulburătoare au fost poveștile altor deținuți de la sfârșit. De exemplu, mi-a rămas în minte povestea unui supraviețuitor care putea să își salveze fratele, dacă păcălea pe cineva să se ducă în camera unde erau cei deja condamnați. Găsise un naiv, l-a rugat să îl ajute cu ceva, ăla a acceptat și era ca și rezolvat. Dar apoi l-a strigat din drum și l-a întors pentru că nu putea trimite pe cineva la moarte, nici măcar în locul fratelui său, care oricum ar fi fost selectat ulterior pentru că era prea firav. O carte dureroasă și veridică la nivel general, dar nu mi-a lăsat impresia jurnalului unui copil.
,,Nimeni nu este răspunzător pentru familia din care se trage, ci numai pentru prietenii pe care și-i alege." (pag. 86)
Read
February 3, 2024Aleg sa nu acord niciun rating acestei carti. Jurnalul cuiva si in mod deosebit jurnalul cuiva care relateaza ororile Holocaustului nu sunt subiect de placut sau neplacut.
E o reamintire ca ar trebui sa ne cunoastem istoria, sa ne vedem pe noi ca oameni cum suntem cu adevarat si cat de adanca poate fi pervertirea umana. Sa ne reamintim mereu ca suntem vulnerabili si influentabili si ca intr-o epoca moderna oamenii au permis sa se intample asa ceva nu unei maini de oameni, ci unui intreg popor.
E o reamintire ca ar trebui sa ne cunoastem istoria, sa ne vedem pe noi ca oameni cum suntem cu adevarat si cat de adanca poate fi pervertirea umana. Sa ne reamintim mereu ca suntem vulnerabili si influentabili si ca intr-o epoca moderna oamenii au permis sa se intample asa ceva nu unei maini de oameni, ci unui intreg popor.
February 19, 2024
O carte-marturie, o carte-document...
Am ales sa citesc această carte și din alta perspectiva, am cautat frumusețea relatărilor din jurnalul Evei. Pe lângă ororile prezentate ( pe care, oricum, nu le pot procesa și intelege), Eva aduce în fața cititorului și bucuriile ei din acele zile: micul ei Jurnal (prietenul ei cel mai apropiat), bicicleta roșie, înghețata cu lămâie, orele de la școală, prietenele Marta și Marica, cadourile primite la aniversarea de 13 ani și multe altele. Eva a fost un copil frumos din toate punctele de vedere, dar a avut neșansa de a trai în aceasta perioadă grea a istoriei omenirii. Copilăria ei a fost normală, pana la un punct...
M-a impresionat puterea ei de a trece prin încercări și dorința ei de a trai cu orice preț. Am rămas cu aceste cuvinte extraordinare: "Am trăit atât de putin...", care m-au pus serios pe gânduri. De ce trebuie sa sufere un copil din cauza nebuniei unor adulți?
Important e sa trăim frumos fiecare zi, sa iubim și sa fim iubiți, sa apreciem și sa fim apreciați. Azi poate fi ultima noastră zi, chiar dacă am trăit atât de puțin... Nu știm ce aduce MÂINE.
Am ales sa citesc această carte și din alta perspectiva, am cautat frumusețea relatărilor din jurnalul Evei. Pe lângă ororile prezentate ( pe care, oricum, nu le pot procesa și intelege), Eva aduce în fața cititorului și bucuriile ei din acele zile: micul ei Jurnal (prietenul ei cel mai apropiat), bicicleta roșie, înghețata cu lămâie, orele de la școală, prietenele Marta și Marica, cadourile primite la aniversarea de 13 ani și multe altele. Eva a fost un copil frumos din toate punctele de vedere, dar a avut neșansa de a trai în aceasta perioadă grea a istoriei omenirii. Copilăria ei a fost normală, pana la un punct...
M-a impresionat puterea ei de a trece prin încercări și dorința ei de a trai cu orice preț. Am rămas cu aceste cuvinte extraordinare: "Am trăit atât de putin...", care m-au pus serios pe gânduri. De ce trebuie sa sufere un copil din cauza nebuniei unor adulți?
Important e sa trăim frumos fiecare zi, sa iubim și sa fim iubiți, sa apreciem și sa fim apreciați. Azi poate fi ultima noastră zi, chiar dacă am trăit atât de puțin... Nu știm ce aduce MÂINE.
Read
February 12, 2024O carte care merită citită cu mintea și înțeleasă cu inima. Un adevăr greu de acceptat prezentat de ochii unei fetițe este și mai greu de digerat. Pentru a fi conștienți de ceea ce poate face puterea este necesar sa citim jurnalul Evei.
September 3, 2017
Éva's story is moving. People often reference her as the "Anne Frank of Hungary/Romania." That is not quite a fair comparison. Both died young due to the Holocaust, but they both had different aspirations and completely different writing styles.
In the hundreds of Holocaust books I have read, this is one of my favorites. If you are interested in knowing what life was like for a well-off family in Nazi-occupied Hungary/Romania, this book will move you.
Éva speaks about her mother's relationship with her and the cruelty of the Nazis. She speaks about her experiences as a child in a world where her status as a human being in her own country was being stripped away one day at a time.
Definitely worth reading!
In the hundreds of Holocaust books I have read, this is one of my favorites. If you are interested in knowing what life was like for a well-off family in Nazi-occupied Hungary/Romania, this book will move you.
Éva speaks about her mother's relationship with her and the cruelty of the Nazis. She speaks about her experiences as a child in a world where her status as a human being in her own country was being stripped away one day at a time.
Definitely worth reading!
February 12, 2024
O carte care merita citita, cu siguranță! O poveste cutremurătoare, sincera și vulnerabila, povestita de un copil, care stie sa spuna lucrurilor pe nume. Cartea este un jurnal, o altfel de perspectiva asupra evenimentelor din Holocaust. O recomand cu toata inima, ca sa nu uitam ce s-a întâmplat unui popor întreg!
September 30, 2011
Alexandra Zapruder, editor of Salvaged Pages, a collection of children's Holocaust diaries, believes this diary isn't genuine and was in fact mostly or entirely authored by Eva's mother, Agnes Zoldt, who committed suicide after the war. I respect Ms. Zapruder's scholarship and thus read this diary with a jaundiced eye, but I can't find anything that leads me to believe it was written by anyone other than Eva. The voice sounds like an intelligent thirteen-year-old girl to me. Though the diary only covers a few months, the entries are very detailed, and you can see Eva's life -- and the lives of all the Jews in Hungary -- crumble all to pieces. Recommended.
Fact of note: Eva's stepfather was Bela Zsolt, was a well-known Hungarian writer and politician and wrote his own Holocaust memoir in serial form. It's since been translated into English under the title Nine Suitcases .
Fact of note: Eva's stepfather was Bela Zsolt, was a well-known Hungarian writer and politician and wrote his own Holocaust memoir in serial form. It's since been translated into English under the title Nine Suitcases .
February 17, 2024
Genul de carte care te zguduie profund și îți schimbă perspectiva. Asemenea Annei Frank, Eva Heyman oferă o mărturie puternică despre viața sub nazism, dar povestea ei unica te atinge în mod diferit. Eva vorbește despre relația cu mama ei, cruzimea naziștilor și dorința simplă de a trăi. Cărțile despre al Doilea Război Mondial sunt mereu binevenite în colecția mea, iar aceasta nu face excepție. Este o lectură scurtă, dar profundă, și merită atenția pentru că dezvăluie patru luni cruciale din viața Evei. În plus, adaugă două scrisori la sfârșit, completând emoționant povestea Evei și aducând în prim-plan ultimele momente ale ei la Auschwitz. Simplu spus, merita să o citești. Așa cum Ana Frank este cunoscută la nivel mondial, Eva Heyman ar trebui să fie, de asemenea, remarcabilă pentru toți, iar memoria ei să nu se piardă niciodată.
February 7, 2024
Nici nu știu ce sa zic despre aceasta carte. Este trista,dureroasa, strigătoare la cer.
Eva descrie din perspectiva ei de copil ,aceste ultime luni ale familiei ei. Frica și teama cu care trăiesc zi de zi ,în așteptarea morții precum și determinarea ei de a trăi. Ea a fost gata sa lase în urma tot ce avea mai drag doar ca să poată rămâne în viata.
Sper ca omenirea a învățat ceva din vremurile acelea.
Eva descrie din perspectiva ei de copil ,aceste ultime luni ale familiei ei. Frica și teama cu care trăiesc zi de zi ,în așteptarea morții precum și determinarea ei de a trăi. Ea a fost gata sa lase în urma tot ce avea mai drag doar ca să poată rămâne în viata.
Sper ca omenirea a învățat ceva din vremurile acelea.
February 8, 2024
Am citit jurnalul cu o foarte mare încărcătură emoțională. Zbaterea unui copil între trăirile copilăriei și drama vieții lui parcă sunt prea mult de dus.
Introducerea am găsit-o puțin cam lungă și parcă a răpit din farmecul jurnalului în sine.
Introducerea am găsit-o puțin cam lungă și parcă a răpit din farmecul jurnalului în sine.
February 14, 2024
Pe cât de "scurta" este cartea, pe atât de "lunga" este durerea. O carte zguduitoare care merita citita 🥺
March 31, 2016
Eva Heyman was born Nagyvarad, Hungary in 1931. She lived with her grandparents as her parents were divorced. Here she writes of her life in 1944, with her friends and family, before being deported to her death, at the age of 13 , because she was Jewish.
We read of a lively and intelligent 13 year old girl growing up in a assimilated middle class Jewish family, and how their security was removed after the Nazi invasion of Hungary, leading to their poverty, then being forced to the camps and finally being deported to Auschwitz, where only Eva's mother Agens Szolt survived.
This diary is a testament to one of the million Jewish children, murdered by the Nazis, and her strong desire to live.
Eva writes time and time again : 'I want to live at all costs' and 'I don't want to die because I've hardly lived'. This edition includes an introduction, a foreword by Eva's mother Angnes, an appendix consisting of letters by her grandmother's former Christian maid, Mariska Szabo and her Austrian nanny Juszti.
Eva's mother Agnes who survived Bergen-Belseon tells of how Eva was sent to the gas chambers by josepf Mengele:
""A good-hearted female doctor was trying to hide my child, but Mengele found her without effort. Eva's feet were full of sore wounds. 'Now look at you', Mengele shouted, 'you frog, your feet are foul, reeking with pus! Up with you on the truck!' He transported his human material to the crematorium on yellow-colored trucks. Eyewitnesses told me that he himself had pushed her on to the truck."
Eva Heyman, thirteen-years-old, was gassed that same day, on October 17, 1944
This edition was translated from the Hebrew edition into English by Moshe Kohn and published by Yad Vashem in Israel.
The Introduction and Notes are by Judah Marton.
We read of a lively and intelligent 13 year old girl growing up in a assimilated middle class Jewish family, and how their security was removed after the Nazi invasion of Hungary, leading to their poverty, then being forced to the camps and finally being deported to Auschwitz, where only Eva's mother Agens Szolt survived.
This diary is a testament to one of the million Jewish children, murdered by the Nazis, and her strong desire to live.
Eva writes time and time again : 'I want to live at all costs' and 'I don't want to die because I've hardly lived'. This edition includes an introduction, a foreword by Eva's mother Angnes, an appendix consisting of letters by her grandmother's former Christian maid, Mariska Szabo and her Austrian nanny Juszti.
Eva's mother Agnes who survived Bergen-Belseon tells of how Eva was sent to the gas chambers by josepf Mengele:
""A good-hearted female doctor was trying to hide my child, but Mengele found her without effort. Eva's feet were full of sore wounds. 'Now look at you', Mengele shouted, 'you frog, your feet are foul, reeking with pus! Up with you on the truck!' He transported his human material to the crematorium on yellow-colored trucks. Eyewitnesses told me that he himself had pushed her on to the truck."
Eva Heyman, thirteen-years-old, was gassed that same day, on October 17, 1944
This edition was translated from the Hebrew edition into English by Moshe Kohn and published by Yad Vashem in Israel.
The Introduction and Notes are by Judah Marton.
Want to read
May 28, 2014This book, in English, is a translation of an original work which came out in 1948 , in Hungarian, and was published by Agnes Zsolt, Eva's mother.
Subsequently it was translated to Hebrew and later from Hebrew to English.
Along the way, well meaning and honest scholars, added some pages and a few illustrations to better tell the whole story. In this form it has been presented to the English reading public. Later scholars , reading this version, conjured the possibility that it may have been glossed over and edited by Bela Zsolt,Agnes' husband, in order to achieve better literary success. Alexandra Zapruder picked this theme up and wrote about it. However it was Gabriel Mayer who began comparing the original Hungarian version and found that it was the translational efforts which altered the text into a more sophisticated form, seemingly too mature for a thirteen year old girl.
Subsequently it was translated to Hebrew and later from Hebrew to English.
Along the way, well meaning and honest scholars, added some pages and a few illustrations to better tell the whole story. In this form it has been presented to the English reading public. Later scholars , reading this version, conjured the possibility that it may have been glossed over and edited by Bela Zsolt,Agnes' husband, in order to achieve better literary success. Alexandra Zapruder picked this theme up and wrote about it. However it was Gabriel Mayer who began comparing the original Hungarian version and found that it was the translational efforts which altered the text into a more sophisticated form, seemingly too mature for a thirteen year old girl.
January 24, 2018
N-am cuvinte...
Read
February 23, 2024Jurnalul Evei Heyman, "Am trăit atât de puțin", ne introduce în viața unei tinere evreice în timpul brutalității Holocaustului. Sinceritatea cuvintelor sale provoacă o conexiune emoțională profundă, iar, așa cum spunea Amy, este un jurnal căruia nu i se pot atribui stele. Este o cronică a trăirilor unei tinere într-un context brutal.
"Viața se transformă în umbre și amintiri, dar fiecare cuvânt scris este o formă de rezistență, o lumină mică în întunericul vremurilor noastre."
"Viața se transformă în umbre și amintiri, dar fiecare cuvânt scris este o formă de rezistență, o lumină mică în întunericul vremurilor noastre."
February 28, 2024
Cartea descrie o realitate dură, trăită de o adolescentă care avea toată viața înainte și care își dorea cu orice preț să mai trăiască. Recomand această carte!
April 21, 2025
O carte necesară pentru a ne aminti toată durerea lăsată de Holocaust, dar care m-a lăsat cu câteva semne de întrebare… Povestea Evei e dureroasă și faptul că totul s-a întâmplat în Oradea m-a atins și mai mult.
Read
February 14, 2024Un jurnal scurt. Prea scurt aș spune.
Dar plin de trăiri. E greu să citești despre acele vremuri tulburătoare prin ochii și gândurile unui copil de 13 ani.
Tot mă gândeam ce mare diferență între 13 februarie 1931 și 13 februarie 1998 când m-am născut eu.
Oare o să știm aprecia vreodată cu adevărat libertatea pe care o avem?
Ultima parte, “Crunte amintiri” relatează câteva dintre amintirile celor care au supraviețuit. Greu de citit și partea asta.
“Am trăit atât de puțin” chiar ne arată cât de puțin a trăit Eva.
Dar plin de trăiri. E greu să citești despre acele vremuri tulburătoare prin ochii și gândurile unui copil de 13 ani.
Tot mă gândeam ce mare diferență între 13 februarie 1931 și 13 februarie 1998 când m-am născut eu.
Oare o să știm aprecia vreodată cu adevărat libertatea pe care o avem?
Ultima parte, “Crunte amintiri” relatează câteva dintre amintirile celor care au supraviețuit. Greu de citit și partea asta.
“Am trăit atât de puțin” chiar ne arată cât de puțin a trăit Eva.
April 13, 2020
First, excuse my English it is not my native language, I am from Romania, but this review needs to be written in English.
I have read the 1991 Romanian translation of OLIVER LUSTING. I really recommend this version because of the introduction he has made of her diary, it is very moving and puts another perspective of her writings, being more personal and informed perspective, she was just a 13 years old girl so she had written the journal from her point of view, but not from the historical point of view of the events, the introduction puts here diary in the historic context.
For me, the diary has 2 parts. The first part is more of a diary of a young Jewish girl with almost a normal life. Except for the loss of her Jewish friend Martha how has been deported by the nazi to Poland, that will haunt her the whole journey. She shares her dreams, she has a crush, all the things that a young girl has, the first part might be boring and childish but it is very important for the second part, it puts everything in perspective in the second part.
The second part begins from 12 March 1944 when operation Margarethe took place, (Operation Margarethe was the occupation of Hungary by Nazi German forces during World War II). This is the interesting part and dramatic one. Then her whole life changes, all the Jewish community is imprisoned in the ghetto and the drama and the psychological horrors begin. You know the sweet little girl from the past and how this tense period changes here and here the family is going crazy and try to survive. The last pages of her diary are the saddest ones, she realizes she will die like her friend Martha, and she has only 13 years old..........
By the way here parents abandoned here to die and fled Oradea, but you don't read this in her journal since she didn't know, after publishing here journal her mother Agi commits suicide. By comparison to Ann's Frank Journal, her journal is more childish written but has a lot more drama and realism since she has written about all the events of her community from Oradea, personally I like it more it's more dramatic and genuine that Ann's Frank journal, but this is only my opinion.
I have read the 1991 Romanian translation of OLIVER LUSTING. I really recommend this version because of the introduction he has made of her diary, it is very moving and puts another perspective of her writings, being more personal and informed perspective, she was just a 13 years old girl so she had written the journal from her point of view, but not from the historical point of view of the events, the introduction puts here diary in the historic context.
For me, the diary has 2 parts. The first part is more of a diary of a young Jewish girl with almost a normal life. Except for the loss of her Jewish friend Martha how has been deported by the nazi to Poland, that will haunt her the whole journey. She shares her dreams, she has a crush, all the things that a young girl has, the first part might be boring and childish but it is very important for the second part, it puts everything in perspective in the second part.
The second part begins from 12 March 1944 when operation Margarethe took place, (Operation Margarethe was the occupation of Hungary by Nazi German forces during World War II). This is the interesting part and dramatic one. Then her whole life changes, all the Jewish community is imprisoned in the ghetto and the drama and the psychological horrors begin. You know the sweet little girl from the past and how this tense period changes here and here the family is going crazy and try to survive. The last pages of her diary are the saddest ones, she realizes she will die like her friend Martha, and she has only 13 years old..........
By the way here parents abandoned here to die and fled Oradea, but you don't read this in her journal since she didn't know, after publishing here journal her mother Agi commits suicide. By comparison to Ann's Frank Journal, her journal is more childish written but has a lot more drama and realism since she has written about all the events of her community from Oradea, personally I like it more it's more dramatic and genuine that Ann's Frank journal, but this is only my opinion.
February 25, 2024
“ Micul meu Jurnal, acum într-adevăr totul se sfârșește.”
29 mai 1944
Acest jurnal e prețios. Mi-a arătat, din perspectiva unei fete de 13 ani, cum oamenii(evrei) au crezut până în momentele din urmă că războiul se va termina, că oamenii nu vor putea fi chiar atât de râi, că vor putea scăpa…
Și au rămas dezamăgiți, deși era anul 1944, când sfârșitul era atât de aproape.
Și cine ar putea să-i învinuiască pentru faptul că au avut speranță? E un sentiment atât de uman.
Acest jurnal e prețios, ne arată greșelile trecutului ce trebuie să învățăm să evităm.
(Am făcut greșeala de a citi întroducerea crezând că va fi scurtă, dacă aș putea da timpul înapoi aș citi-o la sfârșit.)
29 mai 1944
Acest jurnal e prețios. Mi-a arătat, din perspectiva unei fete de 13 ani, cum oamenii(evrei) au crezut până în momentele din urmă că războiul se va termina, că oamenii nu vor putea fi chiar atât de râi, că vor putea scăpa…
Și au rămas dezamăgiți, deși era anul 1944, când sfârșitul era atât de aproape.
Și cine ar putea să-i învinuiască pentru faptul că au avut speranță? E un sentiment atât de uman.
Acest jurnal e prețios, ne arată greșelile trecutului ce trebuie să învățăm să evităm.
(Am făcut greșeala de a citi întroducerea crezând că va fi scurtă, dacă aș putea da timpul înapoi aș citi-o la sfârșit.)
Read
February 19, 2024O carte emotionantă despre ororile trăite de evreii din Oradea, văzute prin ochii unei fetițe. O fetită cu poftă de viață, care în câteva rânduri repetă ca VREA să trăiască, de aici și titlu #Am trăit atât de puțin (cuvintele ei). Să prețuim, așadar, Viața!
Read
February 14, 2024Un jurnal care te face să-ți dai seama cat de binecuvântat ești.
La 13 ani eu eram afara aproape toată ziua si singura mea preocupare mai mare era școală. Eva in schimb la 13 ani se gândea cum sa faca să supraviețuiască, "trăise atât de putin". Era gata sa renunțe la tot doar ca să trăiască si a luptat până la sfarsit dar din păcate soarta ei a fost una tragică. Mendele, marele "doctor" a considerat ca fiind bolnava "nu mai e de folos" și a trimis o spre camera de gazare.
"Pe crestini ii ajuta biserica dar pe noi, evrei cine ne ajuta?"
Biserica si-a aratat arama pe fata pentru a 100 a oara. "Trebuie sa faci un curs de 6 luni ca sa cunoști religia" ca si cum evreii ar mai fi avut atata timp pentru asta....
Agi, nu zic ca nu și-a iubit fiica dar 100% nu era pe primul loc în viata ei. Mi se pare ca ei ii pasa mai mult de nenea Bela ( tatal vitreg a lui Eva) și pentru el, lupta pana în pânzele albe în timp ce pentru Eva lupta dar nu cu aceiași intensitate.
La 13 ani eu eram afara aproape toată ziua si singura mea preocupare mai mare era școală. Eva in schimb la 13 ani se gândea cum sa faca să supraviețuiască, "trăise atât de putin". Era gata sa renunțe la tot doar ca să trăiască si a luptat până la sfarsit dar din păcate soarta ei a fost una tragică. Mendele, marele "doctor" a considerat ca fiind bolnava "nu mai e de folos" și a trimis o spre camera de gazare.
"Pe crestini ii ajuta biserica dar pe noi, evrei cine ne ajuta?"
Biserica si-a aratat arama pe fata pentru a 100 a oara. "Trebuie sa faci un curs de 6 luni ca sa cunoști religia" ca si cum evreii ar mai fi avut atata timp pentru asta....
Agi, nu zic ca nu și-a iubit fiica dar 100% nu era pe primul loc în viata ei. Mi se pare ca ei ii pasa mai mult de nenea Bela ( tatal vitreg a lui Eva) și pentru el, lupta pana în pânzele albe în timp ce pentru Eva lupta dar nu cu aceiași intensitate.
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 18, 2021
He vivido tan poco es de esos libros que se te meten en el fondo del alma y te estremecen tanto que te cambian la vida 🥰. Como dice Elvira Lindo en el prólogo, hay que dejarse llevar por él. Hay que leerlo y dejar que Eva se te meta tanto que al final lo único que querés hacer es abrazarla.
A mí me encantan los libros que transcurren en la WWII, creo que es importante recordar ese momento tan drástico y cruel de la humanidad, y libros como este son siempre bienvenidos en mi biblioteca. Leí el diario de Ana Frank, y pensé que este sería semejante. La historia de Ana me dolió pero no lloré ni una vez de las cuatro que lo leí. En cambio, con la historia de Eva me paso algo que hace rato no me pasaba con ningún libro.
Me encariñe con ella, me dolían sus palabras, sentía que un puñal se me clavaba en el corazón cuando ella escribía (muchas veces) que su mayor deseo era VIVIR. Algo tan simple como respirar... que al final Eva no obtuvo. Y aunque lo sabía, me era imposible no tener un poquito de esperanza. Quería darle a Eva el final que ella quería. Cuando cerré el libro, todo lo que quería era correr a Oradea y pedirle perdón por lo que le hicieron. Lo siento, Evebita, te arrebataron la niñez, la inocencia... la vida 🥺.
Siento que tengo mucho para decir pero las palabras se me escapan. La mejor manera de conocer una historia como esta es leyéndola. Es un libro corto, de alrededor de 150 páginas. 150 páginas en donde Eva resume cuatro meses de su vida, y tal vez los más importantes. Pero además de la parte política, Eva nos cuenta sobre su vida íntima, su primer enamoramiento, su pasado, cómo se tomo la separación de sus padres y mucho más.
He vivido tan poco, además del testimonio de Eva, al final tiene dos cartas que le llegaron a Ágnes, su madre, un año después de la guerra. Y de alguna forma, es la manera ideal para cerrar la historia. En esas cartas se narran los últimos momentos de Eva en Auschwitz.
En simples palabras, vayan a leerlo. Así como Ana Frank es un testimonio importante a nivel mundial, Eva Heyman también debería serlo. Su nombre debería ser conocido por todos, que cada persona conozca su historia y que su memoria jamás se pierda.
A mí me encantan los libros que transcurren en la WWII, creo que es importante recordar ese momento tan drástico y cruel de la humanidad, y libros como este son siempre bienvenidos en mi biblioteca. Leí el diario de Ana Frank, y pensé que este sería semejante. La historia de Ana me dolió pero no lloré ni una vez de las cuatro que lo leí. En cambio, con la historia de Eva me paso algo que hace rato no me pasaba con ningún libro.
Me encariñe con ella, me dolían sus palabras, sentía que un puñal se me clavaba en el corazón cuando ella escribía (muchas veces) que su mayor deseo era VIVIR. Algo tan simple como respirar... que al final Eva no obtuvo. Y aunque lo sabía, me era imposible no tener un poquito de esperanza. Quería darle a Eva el final que ella quería. Cuando cerré el libro, todo lo que quería era correr a Oradea y pedirle perdón por lo que le hicieron. Lo siento, Evebita, te arrebataron la niñez, la inocencia... la vida 🥺.
Siento que tengo mucho para decir pero las palabras se me escapan. La mejor manera de conocer una historia como esta es leyéndola. Es un libro corto, de alrededor de 150 páginas. 150 páginas en donde Eva resume cuatro meses de su vida, y tal vez los más importantes. Pero además de la parte política, Eva nos cuenta sobre su vida íntima, su primer enamoramiento, su pasado, cómo se tomo la separación de sus padres y mucho más.
He vivido tan poco, además del testimonio de Eva, al final tiene dos cartas que le llegaron a Ágnes, su madre, un año después de la guerra. Y de alguna forma, es la manera ideal para cerrar la historia. En esas cartas se narran los últimos momentos de Eva en Auschwitz.
En simples palabras, vayan a leerlo. Así como Ana Frank es un testimonio importante a nivel mundial, Eva Heyman también debería serlo. Su nombre debería ser conocido por todos, que cada persona conozca su historia y que su memoria jamás se pierda.
January 27, 2018
Diario escrito por la niña Eva Heyman, que narra su visión de la vida y de los sucesos que acontecieron en una pequeña población de Hungría (aunque ahora está en Rumanía) durante el dominio fascista, primero, y nazi después de ese territorio.
El diario abarca sólo unos pocos meses de la vida de esta niña judía en 1944 desde su decimotercer cumpleaños hasta su deportación a Auschwitch, en un paralelismo que no deja de recordar el de Ana Frank. El prólogo de Elvira Lindo y el epílogo de Mihály Dés, ayudan a encuadrar y entender el contexto histórico y emocional del diario.
Es un testimonio emotivo, que llega al corazón, de una niña de 13 años que es consciente de lo que está sucediendo y que llega a intuir cual será al final su destino, dejando plasmado su ansia de vivir, de una forma tan expresa que estremece por su pasión.
El diario abarca sólo unos pocos meses de la vida de esta niña judía en 1944 desde su decimotercer cumpleaños hasta su deportación a Auschwitch, en un paralelismo que no deja de recordar el de Ana Frank. El prólogo de Elvira Lindo y el epílogo de Mihály Dés, ayudan a encuadrar y entender el contexto histórico y emocional del diario.
Es un testimonio emotivo, que llega al corazón, de una niña de 13 años que es consciente de lo que está sucediendo y que llega a intuir cual será al final su destino, dejando plasmado su ansia de vivir, de una forma tan expresa que estremece por su pasión.
September 18, 2021
„Prin presă și radio, prin discursuri și afișe se țipă, se urlă împotriva evreilor. Fiecare frază scrisă sau rostită este o amenințare, o insultă, o batjocură la adresa evreilor. Amenințările, jignirile, umilirile menite să înspăimânte sînt însoțite de legi antievreiești care apar în avalanșă. Toate acestea sînt îmbinate în proporție crescândă cu crime izolate și în masă care seamănă groază în populația evreiască și pregătesc opinia publică pentru crima cea mare. În 1941 se hotărăște ucigașa revizuire a cetățeniei.”
„Eu, micul meu jurnal, m-aş lăsa sărutată şi de jandarmul acela care se uită cruciş şi care ne-a luat făina, numai să nu ne ucidă, numai să mă lase să trăiesc”
„Eu, micul meu jurnal, m-aş lăsa sărutată şi de jandarmul acela care se uită cruciş şi care ne-a luat făina, numai să nu ne ucidă, numai să mă lase să trăiesc”
August 18, 2024
(4/5)
•
Este libro parece ser (pues no existe ninguna prueba del original) el diario real de Eva Heyman, una adolescente de 13 años que muestra lo vivido por ella y su familia en plena ocupación nazi. Es muy cortito. Empieza en el día 13 de febrero de 1944, y el último apunte es del 30 de mayo de 1944. Apenas tres meses. Escribe sobre la llegada de las SS a su pueblo, Oradea (Hungría), de lo que va escuchando que sucede entre su familia y vecinos, y en su propia casa. Como podéis imaginar, simplemente horror y a ojos de una cría.
Eva falleció en Auscwitz en octubre de 1944.
Breve, intenso y cruel.
•
¿Qué encontraréis en este libro? La deshumanización, a veces, del ser humano.
•
Erratas encontradas: 17 (¡psicoanalista ven a mí!).
•
FRASES SUBRAYADAS:
➰«[…] no hay nada mejor en el mundo que el que toda la familia esté junta […]».
➰«Nadie tiene la culpa de su familia, sólo de sus amigos».
➰«¡Dios de los cielos, no permitas que muramos […]».
➰«¡Quiero vivir! Dios mío, dime que aquello fue tan sólo un accidente. ¡Que te descuidaste cuando mataron a Marta, pero a nosotros ya no nos abandonarás!».
➰«En nuestro barrio también han empezado a echar a la gente […] había tres oficiales alemanes en la acera y uno de ellos le dio una patada por atrás al señor Waldmann mientras él salía por su propia puerta para entregar a esos malditos alemanes su hermosa casa».
➰«[…] a partir de ahora a ningún niño judío le corresponde bicicleta y ni siquiera el pan porque el pan que se zampan los judíos se lo quitan a los soldados húngaros».
➰«[…] lo que había que procurar era mantener las familias juntas».
➰«Por la noche quisimos encender la luz, pero resultó que el Ayuntamiento la había cortado porque a los judíos no les corresponde luz eléctrica».
➰«[…] a partir de ahora todo el mundo tendrá que levantarse a las cinco de la madrugada porque así lo ordenaron los mismos guardias que nos lo quitaron todo».
➰«Ya sabes que no podemos asomarnos por la ventana porque pueden matarnos por hacerlo, pero escuchar todavía está permitido y así oímos cómo fuera del cerco el heladero tocaba su campanilla».
•
Lectura para 4 de los #24retosdelectura:
6.- Autora fallecida antes de cumplir los 50
13.- Donde hay un crimen sangriento
14.- Toda una vida (real o ficticia)
15.- Escrito entre 1900 y 1950
•
#LeoYComparto #bookish #DimeUnLibro #bookaholic #booklover #instalibros #bookworm #bookstagram #Libros #BlogLoQueLeo #holocausto #SegundaGuerraMundial #ZsoltÁgnes
•
#HeVividoTanPoco #DiarioDeEvaHeyman de @nedediciones #EvaHeyman / Traducción: #MihályDés / #ColecciónLaPalabraExtrema
•
Este libro parece ser (pues no existe ninguna prueba del original) el diario real de Eva Heyman, una adolescente de 13 años que muestra lo vivido por ella y su familia en plena ocupación nazi. Es muy cortito. Empieza en el día 13 de febrero de 1944, y el último apunte es del 30 de mayo de 1944. Apenas tres meses. Escribe sobre la llegada de las SS a su pueblo, Oradea (Hungría), de lo que va escuchando que sucede entre su familia y vecinos, y en su propia casa. Como podéis imaginar, simplemente horror y a ojos de una cría.
Eva falleció en Auscwitz en octubre de 1944.
Breve, intenso y cruel.
•
¿Qué encontraréis en este libro? La deshumanización, a veces, del ser humano.
•
Erratas encontradas: 17 (¡psicoanalista ven a mí!).
•
FRASES SUBRAYADAS:
➰«[…] no hay nada mejor en el mundo que el que toda la familia esté junta […]».
➰«Nadie tiene la culpa de su familia, sólo de sus amigos».
➰«¡Dios de los cielos, no permitas que muramos […]».
➰«¡Quiero vivir! Dios mío, dime que aquello fue tan sólo un accidente. ¡Que te descuidaste cuando mataron a Marta, pero a nosotros ya no nos abandonarás!».
➰«En nuestro barrio también han empezado a echar a la gente […] había tres oficiales alemanes en la acera y uno de ellos le dio una patada por atrás al señor Waldmann mientras él salía por su propia puerta para entregar a esos malditos alemanes su hermosa casa».
➰«[…] a partir de ahora a ningún niño judío le corresponde bicicleta y ni siquiera el pan porque el pan que se zampan los judíos se lo quitan a los soldados húngaros».
➰«[…] lo que había que procurar era mantener las familias juntas».
➰«Por la noche quisimos encender la luz, pero resultó que el Ayuntamiento la había cortado porque a los judíos no les corresponde luz eléctrica».
➰«[…] a partir de ahora todo el mundo tendrá que levantarse a las cinco de la madrugada porque así lo ordenaron los mismos guardias que nos lo quitaron todo».
➰«Ya sabes que no podemos asomarnos por la ventana porque pueden matarnos por hacerlo, pero escuchar todavía está permitido y así oímos cómo fuera del cerco el heladero tocaba su campanilla».
•
Lectura para 4 de los #24retosdelectura:
6.- Autora fallecida antes de cumplir los 50
13.- Donde hay un crimen sangriento
14.- Toda una vida (real o ficticia)
15.- Escrito entre 1900 y 1950
•
#LeoYComparto #bookish #DimeUnLibro #bookaholic #booklover #instalibros #bookworm #bookstagram #Libros #BlogLoQueLeo #holocausto #SegundaGuerraMundial #ZsoltÁgnes
•
#HeVividoTanPoco #DiarioDeEvaHeyman de @nedediciones #EvaHeyman / Traducción: #MihályDés / #ColecciónLaPalabraExtrema
February 16, 2024
Pentru o fetiță de 13 ani, Eva mi-a părut matură. A înțeles lucruri pe care adulții din al doilea război mondial nu le-au înțeles. Din paginile jurnalului său se aude mereu "VREAU SĂ TRĂIESC!!" Fără să judec, (nici în gând nu mă pun în situația părrinților de atunci) Agi ar fi făcut orice ca să își salveze soțul, (și a făcut) dar nu a făcut același lucru pentru fetița ei.
Tot ce am citit despre holocaust este dureros, afectează emoțional, dar acest jurnal a fost și mai dureros pentru că nu e vorba de o luptătoare în Rezistență, de un tată curajos sau o poveste scrisă de alții, ci e vorba de inocența unei fete care vrea să iubească, să fie lângă părinții ei și să ajungă fotoreporter.
Știam dinainte istoria ei, dar citind cartea, încă speram la un sfârșit bun pentru ea. Cum asculți un copil vorbindu-ți despre viitor când știi deja că nu va avea unul??!
Tot ce am citit despre holocaust este dureros, afectează emoțional, dar acest jurnal a fost și mai dureros pentru că nu e vorba de o luptătoare în Rezistență, de un tată curajos sau o poveste scrisă de alții, ci e vorba de inocența unei fete care vrea să iubească, să fie lângă părinții ei și să ajungă fotoreporter.
Știam dinainte istoria ei, dar citind cartea, încă speram la un sfârșit bun pentru ea. Cum asculți un copil vorbindu-ți despre viitor când știi deja că nu va avea unul??!
This entire review has been hidden because of spoilers.
Read
February 26, 2024Nu aș putea să îi ofer o notă, iar cuvintele ar fi prea sărace pentru a descrie ce lasă în urmă jurnalul micuței Eva Heyman. Cu o inteligență aparte pentru vârsta de 13 ani, dar și cu o inocență așteptată, Eva ne poartă prin trăirile ei dinainte și din timpul ghetoului. E cutremurător când citești prin ce a trecut, prin ce au trecut atât de mulți oameni în acea perioadă, și îndrăznesc să spun, că e mai cutremurător când realizezi că rândurile pe care le citești sunt scrise de o fetiță de 13 ani - atât de multă înțelepciune și putere a avut Eva, atât de interesant și de bine “a simțit pulsul” a tot ce s-a întâmplat atunci.
June 22, 2021
Am trăit atat de puțin.Eva Heyman.5⭐
Jurnalul prezinta lucrurile din perspectiva Evei, fetita de 13 ani.Desi am dubii privind autenticitatea 100% a conținutului sau mai bine spus se regaseste gandirea unui copil in toate pasajele, mai putin in cele legate de politica.Un copil care plange si se agata de roata bicicletei cand ii este confiscata intelege la aceasta vârstă frageda mult prea bine politica.
Aceste semne de întrebare sunt din cauza faptului ca jurnalul a fost publicat de Agi la 3 ani dupa sfarsitul razboiului.
Mi-a plăcut ca pe lângă jurnalul fetitei de 13 ani am regăsit o introducere care ne aduce o claritate asupra faptelor petrecute si asupra unor erori de percepție ale Evei.
De asemenea, la sfârșitul jurnalului se regăsesc scrisorile lui Juszti și Mariska adresate lui Agi, mama Evei, acestea parandu-mi-se foarte personale și poveștile altor supraviețuitori ai Holocaustului.
Jurnalul prezinta lucrurile din perspectiva Evei, fetita de 13 ani.Desi am dubii privind autenticitatea 100% a conținutului sau mai bine spus se regaseste gandirea unui copil in toate pasajele, mai putin in cele legate de politica.Un copil care plange si se agata de roata bicicletei cand ii este confiscata intelege la aceasta vârstă frageda mult prea bine politica.
Aceste semne de întrebare sunt din cauza faptului ca jurnalul a fost publicat de Agi la 3 ani dupa sfarsitul razboiului.
Mi-a plăcut ca pe lângă jurnalul fetitei de 13 ani am regăsit o introducere care ne aduce o claritate asupra faptelor petrecute si asupra unor erori de percepție ale Evei.
De asemenea, la sfârșitul jurnalului se regăsesc scrisorile lui Juszti și Mariska adresate lui Agi, mama Evei, acestea parandu-mi-se foarte personale și poveștile altor supraviețuitori ai Holocaustului.
March 4, 2024
O carte care te face sa iti pui atatea intrebari... am citit-o greu si in perioada aceasta mi-am strans copiii la piept mai mult si mai tare ca niciodata! E greu.. e greu sa te gandesti ca omenirea e capabila de asa orori! Mi-a ramas in minte fragmentul ,, Ea simte, stie, e convinsa ca nu-i drept, ca e impotriva firii sa condamni la moarte un om cinstit, un om nevinovat, un om caruia nu-i poti imputa altceva decat faptul ca s-a nascut evreu"
Displaying 1 - 30 of 61 reviews