A fost bibliotecar la ARLUS (1945-1946). A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară "Mihai Eminescu" (1950-1951). A lucrat ca redactor-șef adjunct la revistele 'Tânărul scriitor' și Luceafărul, redactor la Viața românească, secretar responsabil de redacție la Gazeta literară (1962-1966) și director al Casei Uniunii Scriitorilor, din 1967. Este autorul a peste 50 de cărți polițiste și de spionaj.
O carte politista in toata regula. Este prima mea intalnire cu Comisarul Musceleanu, tanarul invatacel al Comisarului Patrolea. In acest volum avem parte de povesti scurte dar incantatoare cu caxurile descifrate de cei doi. Actiunea are loc imediat dupa al doilea razboi mondial cand inflatia accentua ravagiile razboiului. Superba carte, cu siguranta voi continua seria Comisarului Musceleanu.
This entire review has been hidden because of spoilers.
De aventura asta îmi amintesc foarte bine, deşi au trecut de atunci un număr bun de ani. Faptele s-au petrecut într-o iarnă, cam pe la sfârşitul lui ianuarie, începusem, nu cu mult înainte, un roman de aventuri pe care intenţionam să-l desăvârşesc în ambianţa unei staţiuni montane. Am plecat deci la Sinaia, unde m-am instalat la Pelişor, pe atunci casă de creaţie. Castelul era pustiu. Mi s-a repartizat, fără prea multă bătaie de cap, la etajul doi, o cameră mult solicitată – camera 14. În aceeaşi zi, m-am apucat de lucru. Viscolea; zăpada clădise troiene înalte cât un stat de om. Pustietatea castelului mă stimula. Totuşi, exagerez. Nu eram chiar singurul locatar al castelului. La ora prânzului sau a cinei, în sufrageria de la parter, luau loc, la trei mese separate, alte trei persoane. Vă rog să reţineţi acest amănunt. Ocupam şi eu, zilnic, aceeaşi masă, situată într-un colţ al sufrageriei, de unde îi observam pe ceilalţi oaspeţi ai castelului. Nu-i cunoşteam, nu aveam de unde să-i cunosc şi nici nu doream să-i cunosc; nu mă preocupa nimic altceva decât romanul meu. Totuşi, aşa, într-o joacă, aşteptând să mi se aducă bucăţele, le-am atribuit câte o poreclă. De pildă, „Prinţesa amiezilor trecute” era o femeie de vreo şaizeci de ani, frumoasă încă, cu un păr complet cărunt, pieptănat sobru. Rochiile lungi, de culoare închisă, o avantajau. Păşea cu fruntea sus, mândra parcă de porecla ce i-o dădusem. Avea aerul unei fiinţe care s-a născut şi a îmbătrânit între zidurile castelului, faţă de care Pelişorul nu mai avea nici un fel de taine. Aş fi putut să aflu uşor cine e, dar n-aveam chef s-o fac. Porecla „Câinele din Baskerville” i-o dădusem unui bărbat înalt, cu o ţinută severă, care sugea la nesfârşit o pipă fără tutun şi care-mi amintea de Sherlock Holmes… De cum intră în sufragerie, „Câinele din Baskerville” se oprea pentru o clipă în uşă, îşi scotea pipa din gură, saluta grav, cu o plecăciune scurtă şi maşinală a capului, apoi se aşeza la masă, încremenind pe scaun ca un cavaler în şa… Nu scotea o vorbă, nu zâmbea. Mânca abia auzit, mânuind cuţitul şi furculiţa cu o distincţie aristocratică. Cea de-a treia persoană îşi binemeritase din parte-mi porecla „Indiferentul”. Locuia şi el la etajul doi, în fosta capelă a castelului, uşă în uşă cu mine: el la 13, eu la 14. Mi-a fost nesuferit din prima zi. Poate unde aducea cu un comis voiajor rătăcit, fără voia sa, într-alt mediu decât cel al lui. La masă se aşeza mai întotdeauna cu faţa spre mine. Deschidea o carte, mereu aceeaşi. Sau, poate, mi se părea. Citea, mânca, iar în răstimpuri îmi aruncă priviri când batjocoritoare, când ameninţătoare. Îi pria aerul de munte; înfuleca, folosind zgomotos tacâmurile, ceea ce, bănuiam eu, atrăgea dezaprobarea tacită a „Prinţesei amiezilor trecute” şi a „Câinelui din Baskerville”. În continuare, mă văd obligat să precizez că relaţiile mele cu cei trei se rezumau doar la o clătinare uşoară a capului şi la rostirea acelui salut obligatoriu: „Bună ziua” sau „Bună seara”. Aşadar, asta era situaţia şi eram mulţumit. Miezul nopţii mă găsea mai întotdeauna scriind. Ascultam şi număram în gând, cu plăcere, cele douăsprezece bătăi ale orologiului din turnul castelului Peleş.
Avem de-a face cu o colectie de 12 povestiri politiste inspirate din realitate. In cele ce urmeaza le vom aborda pe fiecare in parte:
"Aventura la castel" Naratiunea se face la persoana intai iar actiunea are loc in Sinaia, la castelul Pelisor. Naratorul nostru a ales aceasta destinatie pentru a termina de scris o carte de aventuri. Printre ceilalti oaspeti se numara o doamna in varsta si doi barbati. Curand ei incep sa auda niste misterioase zgomote la mansarda. Mai apoi, naratorul nostru primeste un bilet de amenintare si lucrurile se complica. Avem si un moment inedit in care personajele create de el ii apar in vis, avand un dialog delicios in care acestia il batjocoresc pentru temerile sale. Sfarsitul este unul epic si memorabil.
"O crima aproape perfecta" Este povestirea ce da titlul colectiei dar si cea in care il intalnim prima data pe colonelul Calin Musceleanu, care va mai aparea de-a lungul cartii. Acesta are de cercetat un caz interesant in care o sotie de avocat moare in urma unei explozii de grenada.
"Moartea camatarului Agachi" Ne reintalnim aici cu colonelul Musceleanu ce primeste un telefon anonim prin care e instiintat ca ceasornicarul Agachi va fi ucis de 1 aprilie. Sa fie oare o farsa sau nu?
"Trei gloante in plin" In aceasta povestire un mosier bogat este impuscat mortal. Cumnatul sau se prezinta la politie si se declara vinovat. Dar este oare el adevaratul ucigas?
"O afacere cu penicilina" Un lucrator al unui depozit de medicamente este gasit otravit cu arsenic. Asupra sa este descoperita o mare cantitate de penicilina furata. Sinucidere sau omor? Aceasta este dilema lui Musceleanu.
"Sfarsitul detectivului Pik" In biroul lui Musceleanu intra un fost hot, numit "Laba de pisica", care povesteste ca a lucrat la un ins, pe numele sau Pik, pe care l-a gasit ulterior impuscat. Pare sinucidere dar intuitia lui Musceleanu ii spune ca nu.
"Regele colturilor de strada" Col. Musceleanu primeste un bilet anonim in care e invitat in toiul noptii la un loc de intalnire intr-o padure. Acolo descopera ca un pusti imbracat zdrenturos il chemase, insa inainte de a apuca sa vorbeasca cu el este lovit din spate si cade la pamant. Dupa un timp, cand tanarul este gasit mort, colonelul decide sa invie lucruri demult petrecute.
"Furtul inelului oriental" Ne aflam in biroul unui notar care se pregateste sa citeasca testamentul lui Gusti Serban in fata sotiei, nepoatei, fiului si a unui negustor de cereale care il slujise ani de zile. Fiecare isi primeste partea sa dar, la un moment dat, se face intuneric in camera si inelul oriental dispare. Musceleanu trebuie sa-l gaseasca.
"Negustorul de haine vechi" O tanara, Elvira, se plange ca logodnicul ei, care pornise spre politie, nu a mai ajuns acasa. Detectivii vor trebui sa-l gaseasca pe Misu, logodnicul, care lucra la un negustor de haine vechi.
"Fata de la morga" Intr-o zi in fata cladirii politiei s-au auzit focuri de arma. Un barbat imbracat elegant fusese impuscat dintr-o masina chiar cand se pregatea sa intre in incinta. Misterul se adanceste si mai mult atunci cand asupra acestuia este gasit un buletin care apartinea unui barbat ce decedase cu multi ani in urma.
"Cianura de potasiu" Doamna Natalia este gasita moarta dupa ce mancase o prajitura cu cei trei nepoti ai sai. In urma cercetarilor se descopera cianura de potasiu astfel ca fusese otravita. Care dintre cei trei este vinovatul? Sau a fost sinucidere?
"Pumnalul abandonat" Tanara Paulina este gasita intr-o balta de sange, injunghiata de 5 ori dupa ce a fost jefuita. Autorul a lasat un pumnal la fata locului. Cui ii apartine?
Suntem in fata unei colectii reusite de povestiri politiste, ce se inscriu in categoria celor apartinand unor mari autori ai genului, precum Agatha Christie, Edgar Wallace etc. Ele ne propun o serie variata si interesanta de mistere si deductii logice reprezentand o adevarata gimnastica pentru creier. Sau asa cum se zice in zilele noastre: "creierul merge la sala".
Nu a fost o carte așa impresionată deoarece cazurile nu erau așa bine scrise (de multe ori mi s-au părut incomplete), însă a fost simpatică pt relația dintre comisarul Patrolea și domnul Călin Musceleanu. Aici am trecut ratingul meu pt fiecare din cazuri, alaturi de anumite păreri personale. 1. Aventura la castel - 2/5 2. O crimă aproape perfectă 5/5 3. Moartea cămătarului Agachi 4/5 4. Trei gloanțe în plin 3/5 5. O afacere cu.., penicilină 2/5 6. Sfârșitul detectivului Pik 5/5 - un caz profund, grație relației de prietenie dintre victima și comisarul Patrolea 7. Regele colțurilor de stradă 4/5 - a fost sincer tristă, un caz destul de brutal 8. Furtul inelului oriental 3/5 9. Negustorul de haine vechi 5/5 10. Fata de la morga 3/5 11. Cianura de potasiu 5/5 12. Pumnalul abandonat 5/5
Mi-a plăcut. Scurt şi la obiect, fără detalii inutile, cazurile sunt rezolvate în cel mult 20 de pagini. Avem crima, avem suspecţii, imediat se află şi mobilul, şi poftim asasinul! De ce să pierdem timpul?
Când am ales să cumpăr cartea de față, am luat în considerare o singură dorință: să aleg un autor român necanonic. Acest deziderat mi-l explic prin dorul generat de lunga mea absență din România, dor care mă împinge acum să reînnod legăturile. Prin urmare, nu am stat prea mult a cumpăni, când din spatele unor maldere de autori străini îngrămădite pe taraba unui anticar, s-a ivit această carte, pe care din prima am intuit-o a fi un roman polițist. Intuiția mi s-a adeverit - ce-i drept - pe jumătate. „O crimă aproape perfectă” este mai degrabă o colecție de schițe care reflectă anii de formare ai căpitanului Călin Musceleanu sub atentul patronaj al procurorului Patrolea. Cazurile prezentate sunt uneori comice, dar nu ies niciodată din banal. Fiecare dintre ele ar putea reprezenta oricând o știre de la ora cinci, iar autorul reușește să te facă să urmărești cu ușurință drumul concis spre găsirea vinovatului. Dacă la început Patrolea își asumă răspunderea cea mai mare pentru fiecare caz, treptat el se retrage într-un con de umbră, lăsându-și elevul să avanseze. Ceea ce mi s-a părut însă cu adevărat inedit este epilogul. Din neatenție, am sărit peste subtitlul acestuia, așa că surpriza de care am avut ulterior parte a fost cu atât mai mare.
Citind ulterior despre acest autor, am aflat că este un cunoscut al genului polițist, numărându-se printre autorii care au inspirat-o pe Rodiga-Ojog Brașoveanu. Născut cu o zi înaintea mea (a se citi „rac veritabil”) el a fost un evreu al cărui copil a mers tot pe calea ficțiunii, devenind un celebru regizor de telenovele.