„Am pierdut totul in viata, in afara accentului“, spune adesea Raluca Sterian-Nathan. Accentul e romanesc: autoarea s-a nascut la Bucuresti, intr-o familie de artisti si intelectuali; in 1964 pleaca in Franta, unde il va intalni pe Jean-Jacques Nathan, marea ei dragoste, nepotul celebrului editor de manuale scolare. Dar mai devreme, in Romania, Raluca Sterian si familia ei au cunoscut persecutiile politice – deopotriva naziste si staliniste. In ciuda foametei, a fricii, a insingurarii venite odata cu instaurarea regimului comunist, Ralucai i-a placut intotdeauna sa rada, sa joace teatru, sa iubeasca. Se casatoreste pentru prima oara la saisprezece ani. Are aventuri amoroase zbuciumate. Ca sa poata intra la Institutul de Teatru, e obligata sa-si „purifice“ originea burgheza: timp de un an, trebuie sa lucreze intr-o uzina si sa suporte numeroase indoctrinari. E pretul cu care poate juca dupa aceea in Mutter Courage de Brecht la Teatrul National din Iasi; la acelasi teatru, reuseste sa scape de doua tentative de otravire din partea rivalelor sale... Mai tarziu, cunoaste interogatoriile Securitatii, inclusiv tortura. si totusi, povestea vietii Ralucai Sterian-Nathan nu e trista. Pe langa o intuitie care o face uneori sa vada, pur si simplu, viitorul, marile calitati ale autoarei, intrinseci firii ei, sunt umorul si optimismul. Umorul face haz de disperare, iar optimismul invinge un destin potrivnic. Amintirile Ralucai Sterian-Nathan devin astfel o lectie de speranta.
O carte pe care am cumparat-o intamplator, citind doar descrierea ei de pe site-ul unei librarii si adaugand-o in cod cu gandul ca e o alta poveste cu bune si rele. Pe masura ce citeam, insa, m-a vrajit si mi-a rupt sufletul deopotriva, reusind ca in ciua tuturor intamplarilor puterea interioara sa-i fie definitorie. O carte extraordinara, care a reusit sa ma surprinda si sa fie altfel decat multe povesti de viata inchise intre doua coperti.