Devenirea. Între Iad şi Rai

by Ovidiu-Dragoş Argeşanu

Un roman initiatic, profund, cu multe invataturi, marca Ovidiu-Dragos Argesanu. "Fusese crud? Analizand la rece, prin prisma rezultatelor, fusese bine. Numai ea putea spune insa cat o costase sufleteste. Maturizarea, chiar si cea spirituala, nu putea veni fara suferinta, intelesese si ca totul reprezenta o etapa a evolutiei ei ca spirit, pe care nu o regreta si care ii lasase un gust amar si atat. Era atat de minunat sa iubesti si sa fii iubita! Adevarul, precum inexistenta lui Mos Craciun, venise poate prea devreme pentru ea, ar mai fi copilarit.
Reusise sa inteleaga si cuvintele biblice ale Mantuitorului, care nu venise sa ne mantuiasca decat de propriile noastre sentimente, care ne tin legati demonic de pamant, ura, mania, frica, mandria, iubirea..."

383 pages, Unknown Binding

First published January 1, 2006

Reviews

[Ioana Dumitrachescu · Rating 5 out of 5]

O carte excepțională! O poveste de viață care te face să înghiți în sec și să mulțumești lui Dumnezeu că tu nu ai trecut prin toate acele situații. Măiestos scrisă! O recomand tuturor celor care doresc să se apropie de Dumnezeu și de spiritualitate.

[Socrate · Rating 2 out of 5]

Venise la Timişoara cu lotul de canoe ca să se antreneze pe Bega. Vâslind tot timpul într-un loc cunoscut, te plictiseşti de imaginile din jur şi asta se resimte chiar şi în timpii scoşi la antrenament. În cantonament, fiecare barcă îşi îmbunătăţise simţitor rezultatele şi toată lumea era mulţumită. În primele zile se răsturnase cu barca în apa râului. Noroc că nu dăduse îngheţul şi, vâslind până la club, nu răciseră, însă le rămăsese un gust destul de amar în gură din cauza frigului îndurat. Se acomodase bine, oraşul era interesant, femeile frumoase şi locul unde erau cazaţi, printr-o pilă, la hotelul partidului, era mai mult decât mulţumitor. Dacă se gândea bine, mâncând la cantina partidului, întâlnise doar copii de actuali, câţi- va foşti aşa-zişi „ilegalişti“ şi, nu în ultimul rând, pe cei care veneau în „vizite de lucru“. Mâncând retras la o masă cu colegii lui nu putuse să nu analizeze feţele celorlalţi, care reprezentau burghezia proletară, cea de care Marx spunea: „Să ne
ferească Dumnezeu!“ Oricum, faţă de lipsurile celorlalţi şi de rafturile goale de prin alimentare,
unde totul se vindea pe cartele, partidul le oferea o adevărată oază a bunăstării. Nu s-ar fi gândit la asta dacă n-ar fi trebuit să se întoarcă acasă la frigul, întunericul şi foametea de acolo. Li se cerea să facă performanţă mâncând cartofi prăjiţi cu şniţele făcute din salam de soia, iar dacă aveau la masă un ou era de-a dreptul sărbătoare! Nu înţelegea cum de reuşise Patzaichin să facă ceea ce făcuse mâncând atât de prost! Sau poate că, fiind din Deltă, avea ascunşi, el sau ai lui, prin stuf, mai mulţi godaci pe care îi mierlea fără ştirea autorităţilor sau cu concursul tacit al şefului de post, care primea şi el în schimb o pulpă ca să închidă ochii?!