La Agârbiceanu discutarea problemelor morale formează ținta nuvelei și a romanului și dacă ceva merită aprobarea neșovăitoare este tactul desăvîrșit cu care știe să facă operă educativă, ocolind predica anostă. Teza morală e absorbită în fapte, obiectivată, și singura atitudine pe care și-o îngăduie autorul e de a face simpatică virtutea. (G. Călinescu)
Ion Agârbiceanu (September 12, 1882 – May 28, 1963) was an Austro-Hungarian-born Romanian writer, journalist, politician, theologian and Greek-Catholic priest. A native of Transylvania, he graduated from Budapest University, following which he was ordained. He was initially assigned to a parish in the Apuseni Mountains, which form the backdrop to much of his fiction. Before 1910, Agârbiceanu had achieved literary fame in both Transylvania and the Kingdom of Romania, his work disputed between the rival schools of Sămănătorul and Poporanism.
Committed to social and cultural activism in Transylvania, Agârbiceanu spent the 1910s officiating near Sibiu, with a break during World War I that eventually took him deep into Ukraine. He moved to Cluj in 1919, and would live there for much of the remainder of his life. After the war, he involved himself in both the political and cultural life of Greater Romania, being voted into the Romanian Academy, and assuming the office of Senate vice president under the National Renaissance Front dictatorship.
Agârbiceanu spent his last decade and a half under a communist regime that outlawed his church, an act in which he refused to cooperate. Much of his work, with its transparent Christian moralizing, proved incompatible with the new ideology, and was banned by communist censors; however, the regime found him useful for its image, and bestowed honors upon him. Agârbiceanu's full contribution has been made available since the 1990s, but he endures as a largely forgotten author, with the possible exception of his Apuseni-based novella, Fefeleaga.
Mi-a plăcut foarte mult. Deși am pătruns mai greu în carte, din cauza descrierilor de la începutul cărții, după aproximativ 50 de pagini, deja nu am mai putut-o lăsa din mână. Este un roman despre patima pentru aur. Despre băieșii care muncesc și caută aur, despre patima îmbogățirii, despre lăcomie, degradare morală și consecințe pe termen lung. Scriitorul a fost și el preot și a reușit să ilustreze atât de frumos parte asta a bisericii și slujitorilor ei. A introdus chiar și o mică poveste de dragoste și of, ce mult mi-a plăcut de ce doi îndrăgostiți. Am adorat cartea, deși are uneori și niște descrieri prea lungi. De asemenea, nu cred că este o carte pentru oricine. Este scrisa in limbajul vechi, cu multe arhaisme și nu se citește repede. Este genul de carte care se citește câte puțin și se citește cu sufletul. Dar este extraordinara. Oare de ce nu l-am studiat niciodată la școală pe Ion Agârbiceanu ca romancier sau nuvelist. Scrie la fel de bine ca Slavici, Preda sau Rebreanu.
Face simpatică virtutea de perdant al istoriei - românul bun, 'lipsit' de lăcomie, încrezător în dragostea care nu trece prin stomac. Vinde gogoși, cu alte cuvinte. Și nici nu pedepsește trădarea cu moartea, ci cu o zgaibă și succes bancar. Românilor ambițioși li se taie craca, nu sunt consiliați, ci trădați. Străinii cumpără aurul, iar proștii rămân virtuoși. Mișto! Concepții de genă violată timp de sute de ani. De la ortodoxie la catolicism. Stockholm.
„Arhanghelii” de Ion Agârbiceanu – o oglindă a sufletului uman
Am citit Arhanghelii cu interes și curiozitate, descoperind o poveste care pune în lumină lăcomia, degradarea morală și lupta sufletului cu tentațiile bogăției. Ion Agârbiceanu surprinde cu o acuratețe remarcabilă realitățile unei societăți aflate în pragul schimbării, descriind cu subtilitate conflictele interioare ale personajelor și impactul acestora asupra comunității din jur. Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest roman a fost felul în care autorul reușește să prezinte situații complexe fără să judece, lăsând cititorul să-și tragă propriile concluzii. Deși povestea este amplasată într-o lume a minerilor și a goanei după aur, temele abordate – lăcomia, corupția, pierderea valorilor morale – rămân extrem de actuale. În plus, mi-am completat experiența lecturii cu vizionarea filmului Flăcări pe comori, o ecranizare inspirată de acest roman, care aduce în imagini tensiunea și dramatismul poveștii. Recomand această carte tuturor celor care își doresc să descopere o capodoperă a literaturii române, dar și să reflecteze la modul în care dorințele și ambițiile noastre ne pot transforma. Este un roman care rămâne cu tine, nu prin întorsături spectaculoase de situație, ci prin întrebările pe care ți le ridică despre sufletul uman.
In ciuda tonului moralizator, pe alocuri, indreptat impotriva goanei dupa aur (la propriu), cartea are categoric valoare literara, cu usoare tonuri documetare. Actiunea se petrece intr-un sat transilvanean inaintea primulu razboi mondial, si e centrata atat pe patura intelectuala a satului, cat si pe taranii fruntasi. Arhanghelii este numele uneia din minele aurifere din apropiere care guverneaza destinele majoritatii locuitorilor, aproape hipnotic. Nimic nu ar fi posibil, si nu are valoare, in afara validarii zilnice a productiei zacamantului. Taranii s-au indepartat de la valorile traditionale legate de lucrul pamantului si observarea indeaproape a anotimpurilor - isi achizitioneaza produsele necesare de la negutatorii din alte sate. Personajele traiesc din plin clipa prezentului, acum si aici este important, cat inca se gaseste aur. Daca si cand mina ar seca, totul s-ar prabusi...
„Arhanghelii" este rareori amintit în lista romanelor despre viața satului, fiind eclipsat de clasicii curriculumului - Rebreanu, Slavici, Preda. Totuși, el aduce o diferență inedită în raportul dintre sătean și obiectul muncii: rodul trudei nu mai este grâul, ci aurul.
Romanul ne scoate din satul tipic agricol și ne duce în Văleni, un sat aurifer din Țara Moților, unde mijlocul principal de trai al sătenilor e exploatarea minieră, mai degrabă decât lucrul pământului. Această diferență modifică profund modul de raportare al sătenilor la muncă, religie și viață.
Clericul Vasile Mureșeanu vorbește deschis despre această temă în prima conversație cu Ghiță Rodean, spunând că agricultorul privește roadele pământului cu drag și grijă (creator), iar băișorii privesc aurul cu o sete bolnăvicioasă, ca pe un vânat (distructiv). Pe parcursul romanului vedem cum viața majorității sătenilor se desfășoară în strânsă dependență de succesul minelor -bogăția vieților lor ajunge să se bazeze exclusiv pe bogățiile scoase de sub pământ - pe această idee construindu-se tema romanului: degradarea morală a omului în fața câștigului rapid.
În ceea ce privește personajele, ele sunt șabloane destul de simple - nu prea vedem schimbare sau evoluție, destinul lor fiind determinat de înscrierea într-o tipologie: avarul, chefliul, vicleanul, parvenitul, idealistul etc. Este destul de clar cine este un personaj „bun” și cine este „rău” încă din prezentarea naratorului, iar mai toate gândurile și motivațiile personajelor rămân banale, previzibile.
Poate că nu am dat de aur cu „Arhanghelii”, dar romanul tot mi s-a părut valoros și chiar plăcut de citit – ocazionalele raze de speranță și optimism găsite aici mai spală din gustul amar lăsat de alte povestiri ale sale (după Fefeleaga parcă am înghițit un bulgăre de plumb).
Ion Agârbiceanu, în acest roman, ne prezintă lumea proprietarilor de terenuri aurifere şi a ţăranilor îmbogăţiţi prin exploatarea subsolului. Procesul îmbogăţirii acestora, cu toate repercursiunile asupra fizionomiei lor (de la cea vestimentară la cea morală), este urmărit atent.
"Nu, averile mari nu sînt rînduite decît pentru puţini oameni."