„Până la urmă, ce este Vântureasa lui Marius Chivu altceva decât poezie de dragoste? Mulţi au văzut în carte numai ce se vede imediat, accidentul cerebral teribil, tuburile de perfuzie, chingile, trepanarea şi copcile, agonia lângă patul bolnavei, afazia, bâiguielile, spitalul, capela cu lumânările, mizeria corpului paralizat. Pentru mine e limpede că «subiectul» atroce, neobişnuit, impresionant în sine al volumului n-a fost decât elementul său declanşator şi cutia sa de rezonanţă. Cartea este, de fapt, o mărturie despre dragostea fără limite, sau dincolo de limite, a unui bărbat tânăr pentru o femeie numită Lidia, care se-ntâmplă să fie mama lui. Putem da la o parte toată recuzita spitalului şi-a suferinţei: dragostea rămâne. Căci, dincolo de atrocitate, avem în Vântureasa scene de tandreţe, joacă, râsete nebune, cuvinte şoptite-mpreună, amintiri distruse şi recompuse prin puterea legăturii (la propriu ombilicale) dintre două fiinţe care se iubesc şi care-şi inversează, peste decenii, rolurile, mama devenind fetiţa fiului ei. Frazarea în sine e una dintre marile calităţi ale cărţii. Nu mi s-a întâmplat prea des să citesc o carte de versuri atât de reţinută, de sobră, de pură în formulări. Impresia de autentic, de emoţie vie, dar stoică, e imediată şi copleşitoare. Doar din loc în loc câteva poeme sparg printr-o imagerie surrealistă sau expresionistă această scriitură simplă, meditativă, care se extinde asupra întregii vieţi a personajului care vorbeşte. Confruntată cu urgenţa nenorocirii, viaţa explodează în mii de ţăndări şi-n cele din urmă în cenuşiu şi insignifianţă. Lidia este urgenţa, iar revelaţia cărţii este că ea a fost urgenţa dintotdeauna, din primele clipe ale mamei şi fiului împreună. Vântureasa este una dintre cele mai memorabile cărţi din noua poezie românească. O poezie a sincerităţii, a emoţiei şi a libertăţii interioare fără compromisuri.“ – MIRCEA CĂRTĂRESCU
Marius Chivu (n. 1978) este cronicar literar, scriitor, traducător şi redactor‑editor al revistei Dilema veche. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi a debutat publicistic cu recenzii literare în anul 2000 în revista România literară. A publicat : Vîntureasa de plastic (poezie, Brumar, 2012 ; nominalizare la Premiul Cartea Anului acordat de revista România literară, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural şi Premiul pentru debut al USR) ; Trei săptămîni în Himalaya (jurnal de călătorie, Humanitas, 2012) şi Ce‑a vrut să spună autorul (interviuri, Polirom, 2013). A iniţiat şi coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (Humanitas, 2008), albumul de proză scurtă & fotografie Iubire 13 (ART, 2010) şi volumul colectiv Primul meu porno (ART, 2011). A alcătuit, adnotat şi prefaţat antologiile de proză scurtă : Teodor Mazilu, Singurătatea şi diavolul milos (Curtea Veche, 2004), Mihail Sadoveanu, Ochi de urs şi alte povestiri (Polirom, 2004), Cristian Teodorescu, Maestrul de lumini şi alte povestiri (Curtea Veche, 2005) şi Anton Holban, Conversaţii cu o moartă (Polirom, 2005). În ziua de 15 decembrie 2012, alături de Gabriel H. Decuble, Florin Iaru şi Răzvan Ţupa, a fost narator‑coordonator al experimentului „Cel mai rapid roman din lume”, omologat de World Guinness Book of Records, în care 53 de scriitori au scris în 5 ore şi 35 de minute romanul Moş Crăciun & Co., redactat, editat şi tipărit de Editura ART, după un total de 9 ore, 5 minute şi 8 secunde de la momentul startului. A tradus din Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tim Burton şi Paul Bailey.
”Dacă Dumnezeu ar face învoieli ce-ai fi în stare să oferi în schimbul păstrării vieţii celui iubit:
Un organ o parte amplă din propriul trup talentul vocabularul emoţiile o selecţie de amintiri la alegere cîţiva ani din trecut cîţiva ani din viitor ce şi cît?
Zadarnic să fii dispus să renunţi la părţi din tine iar acestea să nu fie primite
Cum de nu există îngăduinţă pentru o asemenea disponibilitate cum de nu există o cale unde e atîta dragoste adevăr viaţă?”
E dificil de crezut, dar vîntureasa de plastic mi-a schimbat în mod radical percepția despre Marius Chivu din moment ce, deși am evitat acest lucru pe cât posibil, nu am putut totuși să nu mă subordonez circumstanțelor care au stat la baza nașterii acestui volum de poezie. Poemele sale se află într-un paradoxal echilibru al oximoronului: fine, fragile și delicate ca însăși mama sa pe patul alb de spital, dar atât de dure prin conținut, atât de tăioase încât cititorul le va digera cu greu. Pentru mine, Chivu rămâne scriitorul preferat de proză din România, dar aici dovedește că are condei și ca (un foarte acut) poet. De aceea, probabil chiar din formare, poezia sa păstrează câteva reminiscențe ale epicului și nu se dedă nicidecum unui joc fastidios al aforismului. Probabil că, pentru drama prezentată, asta e de dorit. Cititorul își poate imagina singur. Din păcate. 4,2/5
Dintre toate subiectele pe care mă enervează să le explorez, cel puțin de când sunt mamă, cel al poveștilor cu mame care mor deține cu siguranță locul fruntaș. Dintre toate formele literare pe care le explorez, cu poezia mă împac cel mai greu. Mai ales când nu sunt respectate rimele, măsurile samd.
Aceaată carte ar putea părea deci, complet necitibilă de către mine.
Și totuși am parcurs-o. Pe nerăsuflate chiar. O carte care m-a impresionat maxim. Și m-a transpus în niște papuci în care n-aș vrea să ajung să merg vreodată. Dar pe care i-am înțeles atât de bine.
I read it in a heartbeat even though I read most lines three times - once to make acquaintance, the second time to get to know each other and the third time to caress them. What love, what beauty, what care, what life, what man, what woman, what is, what wasn’t and most of all: what words! It made my top favourite books and I will surely read it again.
Cel mai frumos și mai emoționant volum de poezie pe care l-am citit. Nimic până acum nu m-a făcut să plâng într-un mijloc de transport în comun, printre oameni. Nici nu credeam că voi mai găsi ceva care să mă emoționeze într-atât de tare.
Prima carte de poezii la care am plâns. Am luat-o în mână să o răsfoiesc puțin şi n-am mai putut să o las până la final când parcă aş fi luat-o de la capăt.
„Vântureasa de plastic” de Marius Chivu este o carte care te prinde prin sinceritate și emoție. Poezia lui nu caută spectaculosul, ci autenticitatea trăirii, pornind din experiența personală a pierderii și a relației dintre fiu și mamă. Tonul volumului este sobru și lucid, frazele simple dar încărcate de semnificație, iar vocea naratorului rămâne puternică fără a fi intruzivă. Citind, simți fragilitatea corpului, a memoriei și a iubirii care rămâne chiar și în fața suferinței. Este un volum dens, introspectiv, care cere timp și răbdare, dar care răsplătește prin profunzime și autenticitate. Structura versurilor, mai degrabă fluidă decât strict tipărită, reflectă fluxul gândurilor și al emoțiilor, iar asta poate fi un plus pentru cei care caută experiență poetică veritabilă, sau un obstacol pentru cititorul obișnuit cu forme convenționale. În ansamblu, cartea lasă o impresie durabilă, fiind un punct de reper în poezia română contemporană și o lectură care provoacă atât mintea, cât și inima. „Vântureasa de plastic” nu este poezie ușoară, ci una care rămâne cu tine mult timp după ce ai închis cartea, invitând la reflecție asupra vieții, iubirii și pierderii.
Citind pana acum doar cartile de calatorie ale lui Marius Chivu, nu m-am asteptat la ce este de fapt volumul de poezii " Vantureasa de plastic" luat la intamplare de pe raftul bibliotecii fara niciun fel de pregatire. Acest volum ce metamorfozeaza atata tristete si durere, aceste poezii citite cu picuratorul ca sa le poti duce. Multă profunzime în nişte versuri aparent banale.
Încă din primele pagini îți dai seama că ai dat peste o altfel de carte de poezii. Una care, deși nu e ușor de citit (din cauza subiectului), e cu atât mai greu să o lași din mână. Frumos de tristă, trist de frumoasă.
Sunt de parcare ca aceasta carte este una dintre cele mai formidabile cărți din noua poezie românească. Vantureasa de plastic cuprinde aduce in prim plan iubirea fără limite și teroarea paroxistica cauzată de aceasta
Una dintre cele mai frumoase şi viscerale cărți de poezie citite în ultimul timp. Comparabilă în esență (nu şi în formă) doar cu poezia lui Vieru despre mamă.
This was surprisingly fantastic. Such direct and clean and heart-felt writing, full of poignant details, and no pretension whatsoever. Possibly the best book by a Romanian author I’ve ever read.