What do you think?
Rate this book
Mutluluğun En Güzel Tarihi
Mutluluk nedir? Mutlu olmak için yüzde yüz garantili yollar, reçeteler var mıdır?
Günümüzde mutluluk adeta bir zorunluluk haline mi geldi? Artık mutsuz olma özgürlüğünden mi söz etmek gerekiyor? Ahlaka aykırı mutluluk olur mu; kötülük ve erdemsizlik gerçek bir mutluluk sağlar mı? İnsanı mutlu eden özgürlük müdür, sınırlar mıdır? Mutlu olmak için gerçeklikten vaz mı geçilmeli? İnsan mutlu olmayı mı ister, mutluluğun sonsuz olmasını mı?..
“En Güzel Tarihler” dizimizin bu kitabında mutluluğun peşine düşüyoruz. “Hayattan mutluluk istiyoruz, öyle ki bazen bütün ömrümüzü onu beklemekle geçiriyoruz,” diyor röportajları yapan Alice Germain. Mutluluk hakkında bilmek istediğiniz her şey Mutluluğun En Güzel Tarihi’nde.
André Comte-Sponville: Mutluluk felsefesi üzerine pek çok yapıtı olan eğitimci ve düşünür; antikçağdan itibaren bu kavramın yazgısının felsefeninkine ne şekilde bağlandığını anlatıyor.
Jean Delumeau: Collège de France’ın onursal profesörlerinden. Dinsel düşünceler tarihi uzmanı.
Arlette Farge: CNRS’te araştırma sorumlusu ve XVIII. yüzyılda halk hareketleri uzmanı tarihçi.
Günümüzde mutluluk adeta bir zorunluluk haline mi geldi? Artık mutsuz olma özgürlüğünden mi söz etmek gerekiyor? Ahlaka aykırı mutluluk olur mu; kötülük ve erdemsizlik gerçek bir mutluluk sağlar mı? İnsanı mutlu eden özgürlük müdür, sınırlar mıdır? Mutlu olmak için gerçeklikten vaz mı geçilmeli? İnsan mutlu olmayı mı ister, mutluluğun sonsuz olmasını mı?..
“En Güzel Tarihler” dizimizin bu kitabında mutluluğun peşine düşüyoruz. “Hayattan mutluluk istiyoruz, öyle ki bazen bütün ömrümüzü onu beklemekle geçiriyoruz,” diyor röportajları yapan Alice Germain. Mutluluk hakkında bilmek istediğiniz her şey Mutluluğun En Güzel Tarihi’nde.
André Comte-Sponville: Mutluluk felsefesi üzerine pek çok yapıtı olan eğitimci ve düşünür; antikçağdan itibaren bu kavramın yazgısının felsefeninkine ne şekilde bağlandığını anlatıyor.
Jean Delumeau: Collège de France’ın onursal profesörlerinden. Dinsel düşünceler tarihi uzmanı.
Arlette Farge: CNRS’te araştırma sorumlusu ve XVIII. yüzyılda halk hareketleri uzmanı tarihçi.
- GenresPhilosophy
135 pages, Paperback
First published May 18, 2004
13 people are currently reading
137 people want to read
About the author
André Comte-Sponville
123 books268 followersAndré Comte-Sponville, philosophe matérialiste, rationaliste et humaniste, est né à Paris, en 1952. Ancien élève de l'Ecole Normale Supérieure de la rue d'Ulm, agrégé de philosophie, docteur de troisième cycle, il est aussi Docteur Honoris Causa de l'Université de Mons-Hainaut, en Belgique.
André Comte-Sponville fut maître de conférences à la Sorbonne1 (Université Paris I) jusqu'en 1998, date depuis laquelle il se consacre exclusivement à l'écriture et aux conférences qu'il donne en dehors de l'Université.
André Comte-Sponville est membre du Comité Consultatif National d'Ethique depuis mars 2008.
André Comte-Sponville a souvent été invité sur les plateaux télévisés, notamment chez Michel Polac, Bernard Pivot, Guillaume Durand, Frédéric Ferney, Christine Ockrent, Patrick Poivre d'Arvor et Serge Moati.
André Comte-Sponville fut maître de conférences à la Sorbonne1 (Université Paris I) jusqu'en 1998, date depuis laquelle il se consacre exclusivement à l'écriture et aux conférences qu'il donne en dehors de l'Université.
André Comte-Sponville est membre du Comité Consultatif National d'Ethique depuis mars 2008.
André Comte-Sponville a souvent été invité sur les plateaux télévisés, notamment chez Michel Polac, Bernard Pivot, Guillaume Durand, Frédéric Ferney, Christine Ockrent, Patrick Poivre d'Arvor et Serge Moati.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 12 of 12 reviews
January 12, 2022
„Doar cel care nu speră la nimic este pe deplin fericit; doar cel care este pe deplin fericit nu mai are nimic de sperat” (p.154).
Cea mai frumoasă istorie a fericirii cuprinde trei dialoguri inițiate de Alice Germain cu André Compte-Sponville (noțiunea de „fericire”), Jean Delumeau (fericirea ca paradis) și Arlette Farge (fericirea în secolul al XVIII-lea). Primul interlocutor este filosof. Ultimii doi sînt istorici. Primul este destul de banal. Ceilalți doi nu prea vorbesc despre fericire.
Bun, dincolo de istoria ei minunată, pînă la urmă, ce este fericirea? Răspunsul lui André Compte-Sponville m-a lăsat cu ochii în soare: fericirea înseamnă a consimți la viața-viață. Și încă: a trăi fără să-i (mai) cauți sensul. Numai oamenii nefericiți caută sensul vieții. Numai ei speră.
Așadar: ești fericit cînd nu (mai) încerci să afli nici un răspuns la întrebarea cu privire la fericire și, pe deasupra, renunți și la întrebare (și la speranță). Simplu? Prea simplu! Exact asta spune, în altă parte, și Clément Rosset: să aprobi, să consimți, să primești viața așa cum e, cum se prezintă, cum ți s-a dat.
Dar dacă viața ta înseamnă durere (dacă ești M. Blecher, să spunem), dacă suferi de depresie, dacă ești sărac-lipit, mai poți consimți lin, și spontan, și imediat, la faptul-de-a-fi-viu-și-lucid pentru a-fi-viu-și-lucid-și-fericit? Nu-mi dau seama ce ar răspunde André Comte-Sponville. Probabil că ne-ar solicita un răgaz de gîndire...
P. S. Pentru cei interesați de problema fericirii, o mică bibliografie (în franceză):
1. Bruno Giuliani, „L'expérience du bonheur: Une philosophie de la joie”: fericirea este „o bucurie senină, asociată unei gîndiri a totalităţii vieţii”. Cele 5 sentimente de bază din care se compune fericirea: a) bucuria (este esența fericirii); b) iubirea (este izvorul fericirii); c) seninătarea (condiția iubirii); d) entuziasmul (e motorul fericirii); e) beatitudinea (punctul cel mai de sus al fericirii).
2. Frédéric Lenoir, „Du Bonheur”: înțeleasă ca exercițiu spiritual, filosofia ne ajută să eliberăm bucuria închisă în adîncul nostru „inconștient”.
3. Robert Misrahi, „Traité du bonheur”.
4. Clément Rosset, „La force majeure”: fericirea este „aprobarea necondiţionată a vieții”.
5. André Comte Sponville, „Le bonheur, désespérément”. Ești fericit cînd (și numai dacă) ai învățat să renunți la speranțele deșarte (la „marile speranțe”).
Cea mai frumoasă istorie a fericirii cuprinde trei dialoguri inițiate de Alice Germain cu André Compte-Sponville (noțiunea de „fericire”), Jean Delumeau (fericirea ca paradis) și Arlette Farge (fericirea în secolul al XVIII-lea). Primul interlocutor este filosof. Ultimii doi sînt istorici. Primul este destul de banal. Ceilalți doi nu prea vorbesc despre fericire.
Bun, dincolo de istoria ei minunată, pînă la urmă, ce este fericirea? Răspunsul lui André Compte-Sponville m-a lăsat cu ochii în soare: fericirea înseamnă a consimți la viața-viață. Și încă: a trăi fără să-i (mai) cauți sensul. Numai oamenii nefericiți caută sensul vieții. Numai ei speră.
Așadar: ești fericit cînd nu (mai) încerci să afli nici un răspuns la întrebarea cu privire la fericire și, pe deasupra, renunți și la întrebare (și la speranță). Simplu? Prea simplu! Exact asta spune, în altă parte, și Clément Rosset: să aprobi, să consimți, să primești viața așa cum e, cum se prezintă, cum ți s-a dat.
Dar dacă viața ta înseamnă durere (dacă ești M. Blecher, să spunem), dacă suferi de depresie, dacă ești sărac-lipit, mai poți consimți lin, și spontan, și imediat, la faptul-de-a-fi-viu-și-lucid pentru a-fi-viu-și-lucid-și-fericit? Nu-mi dau seama ce ar răspunde André Comte-Sponville. Probabil că ne-ar solicita un răgaz de gîndire...
P. S. Pentru cei interesați de problema fericirii, o mică bibliografie (în franceză):
1. Bruno Giuliani, „L'expérience du bonheur: Une philosophie de la joie”: fericirea este „o bucurie senină, asociată unei gîndiri a totalităţii vieţii”. Cele 5 sentimente de bază din care se compune fericirea: a) bucuria (este esența fericirii); b) iubirea (este izvorul fericirii); c) seninătarea (condiția iubirii); d) entuziasmul (e motorul fericirii); e) beatitudinea (punctul cel mai de sus al fericirii).
2. Frédéric Lenoir, „Du Bonheur”: înțeleasă ca exercițiu spiritual, filosofia ne ajută să eliberăm bucuria închisă în adîncul nostru „inconștient”.
3. Robert Misrahi, „Traité du bonheur”.
4. Clément Rosset, „La force majeure”: fericirea este „aprobarea necondiţionată a vieții”.
5. André Comte Sponville, „Le bonheur, désespérément”. Ești fericit cînd (și numai dacă) ai învățat să renunți la speranțele deșarte (la „marile speranțe”).
March 20, 2016
O lucrare ce rămâne tributară, așa cum mă și așteptam, de altfel, intervenției lui André Coomte-Sponville. Problema ar fi că filosofia sa nu este decât reluată din alte studii ce îi aparțin, fără a aduce prea multe elemente inovatoare, în timp ce discursurile lui Jean Delumeau/Arlette Farge par axate mai curând pe aspecte generale, de „divertisment”, iar nu foarte aplicabile. În plus, și desele întrebări nu întotdeauna specializate, ce fragmentează monologurile, pot fi agasante. Per total, o inițiativă în principiu lăudabilă, aceea de a retrasa „istoria” fericirii de-a lungul epocilor, însă acompaniată de o abordare ce lasă impresia, mai curând, a accesibilizării marcate de diletantism. În tot cazul, o bună inițiere pentru cei care caută o lectură captivantă, cu posibile piste de interpretare. 3,4/5
April 8, 2018
“İnsan sadece sahip olmadığı şeyi umut eder. Mutluluğu umut ediyorsak, mutlu değiliz demektir.”
June 7, 2019
Nu este suficient să trăieşti. Trebuie să trăieşti şi fericit. Existenţa nu are sens şi culoare decât dacă devine locul şi timpul fericirii. Atât de mult aşteptăm ca viaţa să ne dea fericirea, încât uneori ne trece viaţa aşteptând-o. Existenţa noastră pare a fi spaţiu gol, o pagină albă, pe care ar trebui să o umplem cu fericire. Suntem condamnaţi să încercăm a obţine acest Graal, de la care aşteptăm o bucurie durabilă. Dar despre ce este vorba? Care este sursa fericirii? Un obiect (banii?), un loc (paradisul?), un moment (un mâine luminos?), o persoană (Dumnezeu, ceilalţi, noi înşine?) ... Reuşita, iubirea, sănătatea, plăcerile, frumuseţea? Filosofii au fost întotdeauna consideraţi maeştri de necontestat întru găsirea fericirii. Poate părea totuşi surprinzător ca aceşti specialişti ai ideilor, ai abstracţiunilor, să se poată pronunţa asupra unui lucru atât de concret cum e fericirea: în ce mod a gândi (fericirea) te poate ajuta să trăieşti (fericit)? "Filosofia este o activitate care face posibilă viaţa fericită", declară Epicur, în secolul al III-lea Î.e.n. Filosofia nu este numai un discurs, ci şi o practică, o activitate pe care o numim de obicei înţelepciune.
January 24, 2015
Să găsim fericirea în a avea? Nu prea cred. Putem pierde oricând ceea ce avem: iată cum fericirea se destramă în angoasă... Să găsim fericirea în a fi? Aceasta presupune că suntem ceva și că e suficient să fim pentru a fi fericiți... Faceți experimentul lui Pascal: instalați-vă în camera voastră, stați acolo 24 de ore fără să faceți nimic și veți constata că simplul fapt de a fi nu ajunge pentru a fi fericiți, ci conclude, dimpotrivă, la plictis, nemulțumire, tristețe... Fericirea nu constă în a avea, dar nici în a fi. Ea constă în a acționa: OMUL NU SE POATE BUCURA CU ADEVĂRAT DECÂT DE CEEA CE FACE. Singura fericire a omului se realizează în act, o fericire în acțiune"
Currently reading
January 10, 2016
Read
September 16, 2016"A nu trãi decât cu condiția de a gãsi fericirea înseamnã a uita cã trãiești."
April 26, 2023
Antik Yunan’dan günümüze mutluluk!
“kelimenin yaygın anlamına göre, bir Epikurosçu zevk nesnelerini çoğaltmak is teyen biri, bir zevk düşkünüdür. Epikuros'a göre ise iş böyle değildir, hatta tam tersidir. Aslına bakılacak olursa, Epikuros çuluk, hem bir hedonizm (Yunanca zevk demek olan hedo ne'den), hem de bir çilecilik öğretisi olması nedeniyle, bir pa radokstur. Ama bunda bir çelişki yok: Epikuros'a göre insan kesinlikle azami zevk almalı, asgari acı çekmelidir, ama bu nun için arzularını sınırlamayı öğrenmelidir. Zevkleri artır maktır söz konusu olan, ama zevk nesnelerini azaltarak: Ar zuları asgaride tutarak, zevki azamiye çıkarmak! Epikuros etiği, arzunun kendisi üzerine bir çalışma; arzular arasından mutluluğa götürebilecek olanları seçme ve tam tersine bizi be lirsiz bir arayışa, dolayısıyla doyumsuzluğa ve mutsuzluğa mahkum edebilecek olanları reddetme isteğidir.”
“Belki de Kant'ın gerçekleştirdiği gerçek devrim budur: Ahlakı kuran din değildir artık; ahlak dini kurmaktadır.”
“Mutluluğun yolu ne sahip olmaktan geçer, ne de var olmaktan. Onun kay nağı eylemdir: İnsan sadece yaptığı şeyden gerçek anlamda haz duyar. Biricik insani mutluluk iştedir, eylemdedir.”
“ İnsanoğlunun sıkıntıya, tiksintiye, hayal kı rıklığına kapılmaksızın kendi kendiyle yüzleşemeyeceğini gös terir Pascal; çünkü o zaman insan kendinin de, onu bekleye nin de ne kadar önemsiz olduğunu keşfeder. Neyim ben? He men hemen hiçbir şey. Beni bekleyen ne? Hiç: Hiçlik, ölüm. Pascal'ın deyimiyle "oyalanma"mızın, yani kendi kendimize bir sürü meşgale dayatmamızın sebebi de budur. Amaç hep mutluluk gibi görünür, ama aslında sadece kendimizi ve ölü mümüzü düşünmekten bizi alıkoymaya yarar bütün hepsi.”
“mutluluk deneyimi kesinlikle bir anlam deneyimi de ğildir; şimdiki zamanın, gerçekliğin, o an el altında olan doğrunun tecrübe edilişidir. "Hayat", der Montaigne, "başlıbaşına kendi kendinin ereği olmalıdır."
“kelimenin yaygın anlamına göre, bir Epikurosçu zevk nesnelerini çoğaltmak is teyen biri, bir zevk düşkünüdür. Epikuros'a göre ise iş böyle değildir, hatta tam tersidir. Aslına bakılacak olursa, Epikuros çuluk, hem bir hedonizm (Yunanca zevk demek olan hedo ne'den), hem de bir çilecilik öğretisi olması nedeniyle, bir pa radokstur. Ama bunda bir çelişki yok: Epikuros'a göre insan kesinlikle azami zevk almalı, asgari acı çekmelidir, ama bu nun için arzularını sınırlamayı öğrenmelidir. Zevkleri artır maktır söz konusu olan, ama zevk nesnelerini azaltarak: Ar zuları asgaride tutarak, zevki azamiye çıkarmak! Epikuros etiği, arzunun kendisi üzerine bir çalışma; arzular arasından mutluluğa götürebilecek olanları seçme ve tam tersine bizi be lirsiz bir arayışa, dolayısıyla doyumsuzluğa ve mutsuzluğa mahkum edebilecek olanları reddetme isteğidir.”
“Belki de Kant'ın gerçekleştirdiği gerçek devrim budur: Ahlakı kuran din değildir artık; ahlak dini kurmaktadır.”
“Mutluluğun yolu ne sahip olmaktan geçer, ne de var olmaktan. Onun kay nağı eylemdir: İnsan sadece yaptığı şeyden gerçek anlamda haz duyar. Biricik insani mutluluk iştedir, eylemdedir.”
“ İnsanoğlunun sıkıntıya, tiksintiye, hayal kı rıklığına kapılmaksızın kendi kendiyle yüzleşemeyeceğini gös terir Pascal; çünkü o zaman insan kendinin de, onu bekleye nin de ne kadar önemsiz olduğunu keşfeder. Neyim ben? He men hemen hiçbir şey. Beni bekleyen ne? Hiç: Hiçlik, ölüm. Pascal'ın deyimiyle "oyalanma"mızın, yani kendi kendimize bir sürü meşgale dayatmamızın sebebi de budur. Amaç hep mutluluk gibi görünür, ama aslında sadece kendimizi ve ölü mümüzü düşünmekten bizi alıkoymaya yarar bütün hepsi.”
“mutluluk deneyimi kesinlikle bir anlam deneyimi de ğildir; şimdiki zamanın, gerçekliğin, o an el altında olan doğrunun tecrübe edilişidir. "Hayat", der Montaigne, "başlıbaşına kendi kendinin ereği olmalıdır."
September 5, 2021
Nu este suficient să trăieşti. Trebuie să trăieşti şi fericit. Existenţa nu are sens şi culoare decât dacă devine locul şi timpul fericirii. Atât de mult aşteptăm ca viaţa să ne dea fericirea, încât uneori ne trece viaţa aşteptând-o. Existenţa noastră pare a fi spaţiu gol, o pagină albă, pe care ar trebui să o umplem cu fericire. Suntem condamnaţi să încercăm a obţine acest Graal, de la care aşteptăm o bucurie durabilă. Dar despre ce este vorba? Care este sursa fericirii? Un obiect (banii?), un loc (paradisul?), un moment (un mâine luminos?), o persoană (Dumnezeu, ceilalţi, noi înşine?) ... Reuşita, iubirea, sănătatea, plăcerile, frumuseţea? Filosofii au fost întotdeauna consideraţi maeştri de necontestat întru găsirea fericirii. Poate părea totuşi surprinzător ca aceşti specialişti ai ideilor, ai abstracţiunilor, să se poată pronunţa asupra unui lucru atât de concret cum e fericirea: în ce mod a gândi (fericirea) te poate ajuta să trăieşti (fericit)? "Filosofia este o activitate care face posibilă viaţa fericită", declară Epicur, în secolul al III-lea Î.e.n. Filosofia nu este numai un discurs, ci şi o practică, o activitate pe care o numim de obicei înţelepciune.
March 27, 2024
Bazı kısımları tekrar okunası, yormayan küçük güzel bir kitap. Felsefeyi böyle yol gösteren insanlar, kitaplar sevdiriyor.
June 17, 2019
Beğendiğim fakat yer yer sıkıldığım da bir kitap oldu . Sanırım benim gibi felsefeyi pek sevmeyenlere göre olmayabilir.
September 28, 2021
Mutluluk temasıyla antik felsefeye, Hristiyanlık tarihi ve teolojisine, 18. yüzyıl Fransa toplumuna ve devrimine eğlenceli bir seyahat yapmış oldum. Uzun sohbetlerde konudan uzaklaşılmaması ve temanın gözetilmesi çok hoşuma gitti.
Displaying 1 - 12 of 12 reviews