Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste

by Andrei Pleșu

Și El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoașteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole. (Marcu 4, 11—12)

„Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt și pertinent. De la cele ale experienţei curente (Ce număr porţi la pantofi?), până la cele ale expertizei știinţifice (Ce este legea gravitaţiei?). Există și întrebări, cele ale primei copilării, care par simple, sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: De ce are mâna cinci degete?, Cine a inventat somnul? Există, în sfârșit, întrebările «mari», întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun «rusești», căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: Ce este fericirea?, De ce există răul?, Care e sensul vieţii?
Pentru astfel de întrebări, nu poți să propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un «ocoliș» transfigurator. E cea mai adecvată soluţie. Singura. În loc să spui, savant: «uite cum stau lucrurile!», spui: «hai mai bine să-ţi spun o poveste».
În cartea de faţă va fi vorba despre poveștile spuse de Iisus, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul împărăţiei Sale. Sarcina pe care și-o asumă e imposibilă, așadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă și abuz doctrinar, și are de dat nu doar materie de reflecţie, ci și motivaţie de viaţă, suport existenţial.“ (Andrei PLEȘU)

Genres: Philosophy, Nonfiction, Religion, Romanian Literature, Theology

320 pages, Hardcover

First published October 1, 2012

About the author

Andrei Gabriel Pleșu is a Romanian philosopher, essayist, journalist, literary and art critic. He has been intermittently involved in politics assuming the roles of Minister of Culture (1989-91), Minister of Foreign Affairs (1997-99) and presidential counsellor for external affairs (2004-05).

He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.

After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.

Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.

Source: Wikipedia.

Reviews

[Radu P · Rating 5 out of 5]

Vreau sa-i multumesc autorului cu aceasta ocazie pt plăcerea ce am avut-o( si încă o mai am)citind aceasta carte.Cata forta au cuvintele Mantuitorului si ce incantator ne ajuta autorul sa patrundem in profunzimea lor.Uite ca exista si oameni ce nu fac parte din tagma bisericească,însă reusesc cu harul lui Dumnezeu sa-ti imbogateasca cunoasterea si sa te apropie de El."Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu"-Luca,cap 18.

[Sabin · Rating 3 out of 5]

Asta a fost o carte citită mai mult prin aeroporturi și prin cafenele. Sunt sigur că nu ăsta e stilul în care autorul a scris cartea, sau se așteaptă să-i fie citită, dar promit că mă revanșez prin limbajul și termenii folosiți la redactarea recenziei.

Nu am avut starea de spirit necesară să o citesc acasă, în fotoliu sau în pat, ca să mă relaxez. Și acest lucru s-a întâmplat din două motive care țin de carte. α. Cartea este scrisa într-un limbaj academic, foarte precis, cu un vocabular mai extins decât un thriller de rând, și β. Subiectul este tratat într-un mod sistematic și exhaustiv, fără prea multă atenție dată structurilor narative sau retorice. Și pentru mine asta a însemnat că am citit cartea atunci când nu aveam altceva mai bun de făcut.*

Textul, prin compoziția și vocabularul folosit, m-a impresionat. Din nou, în două moduri diferite. Numărul și prezența inconturnabilă a neologismelor și cuvintelor rare în text ascund sub aceste dovezi de imodestie erudită și o serie de idei originale. Iar cheia pentru înțelegerea acestora a fost DEXul. Citirea cărții a fost oarecum un exercițiu de asceză. Prin interpretarea parabolelor Hristice, considerate a priori drept cuvântul lui Dumnezeu, și preluate ca axiome în argumentul său, independente de cadrul social și istoric în care au apărut, textul permite autorului să plaseze rezultatele aplicării procedeelor hermeneutice într-un spațiu al adevărurilor universale, deci relevante atât pentru perioada conceperii lor, cât și pentru prezent, unde autorul își permite să atace atitudinea de satisfacție în indigență, evidentă în diferite sfere publice politice, culturale și religioase. Acribia de care dă dovadă în acest corpuscul, foarte riguros documentat, îi oferă o autoritate pe care nu o pot contesta atunci când el propune propria exegeză, pe care o leagă de fiecare dată de un timp dual, care pune în opoziție existența comună, de la o zi la alta, cu timpul escatologic, cu aceasta certitudine a singularității începutului și sfârșitului.

Un interes deosebit îl oferă și ultima parte, care permite observarea behind-the-scenes a procesului de cercetare întreprins de autor, și oferă o viziune de ansamblu asupra tradițiilor hermeneutice ale diferitelor paradigme culturale, atât teologice cât și din spațiul secular. Ceea ce reiese din investigația sa este o adâncă înrădăcinare în zeitgeist, mai ales a autorilor seculari și a acelor autori teologi care abordează parabolele dintr-o poziție rațională, care pierde din bogăția înțelesurilor oferite de ambiguitatea textelor, reducând la valori fixe, sau eliminând, acele elemente contradictorii, și în sine incognoscibile, care altfel permit creșterea exponențială a spațiului "soluțiilor" hermeneutice posibile și oferă legitimitate aplicării universale a preceptisticii lui Iisus.

În concluzie, pe lângă valoarea științifică a textului, pe care nu sunt în măsură s-o apreciez deplin, și chiar dacă nu am apucat să menționez apofatismul, omilia sau decerebrarea textului ca atitudini/metode hermeneutice discutate de autor, elocvența și măiestria cu care el folosește limba română și creează imagini, pe alocuri de o certă valoare poetică (Ex. "Forța de absorbție a lumii se manifestă pe o amplă claviatură de apetituri divagatorii"), sunt incontestabile.

*da, puteam să citesc altă carte, dar volumul răsplătește efortul depus pentru a-l citi. Pentru subiectul abordat, Pleșu aduce, în limba română, o carte de referință, un punct de vedere extern celui bisericesc, sau, înclin să spun, dogmatic, care se apleacă aspra textelor nou-testamentare cu o atenție deosebită în aplicarea procedeelor hermeneutice.

[Catalin Raicu · Rating 4 out of 5]

O carte suficient de complexa si explicativa pentru cei care vor sa depaseasca intelegerea parabolelor lui Isus si sa afle totodata adevarul depre ceea ce transmit aceste invataturi. Personal, m-au ajutat sa inteleg si sa vad de partea cealalta a simplei intelegeri si sa descopar noi si juste explicatii pentru ceea ce la prima vedere pare banal si simplu de inteles.

[Horia · Rating 5 out of 5]

You need to get past the introduction - it's a brilliant book. Some parts are more difficult to churn through but it pays to do it.

[Eliza · Rating 5 out of 5]

Inca o capodopera a domnului Andrei Plesu. O carte care nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca nimanui. E geniala, documentata, inteligenta, practica.

[Rus Toader Ionuț · Rating 5 out of 5]

Cu mult tact și profundă smerenie, Pleșu întocmește o lectură din cale-afară de plăcută și atractivă. Încă din debutul lucrării, intelectualul român își fixează cu acuratețe publicul țintă, descriindu-se pe sine drept un intrus prezumțios și pe alocuri insuficient "îmbisericit" în ochii specialiștilor teologici, și totuși disponibil pentru orice tabără și cititor dornic de a cugeta asupra însemnărilor Mântuitorului. De subliniat dorința autorului care a stat la baza întocmirii acestui material, și care personal m-a satisfăcut: "cred (și sper) [...] că există o sumedenie de cititori cărora lectura textului meu le-ar putea face măcar tot atâta bine cât bine mi-a făcut mie scrierea lui."

De ce parabolele? Sau care este scopul pildelor? Conform cuvintelor lui Pleșu: "Aceasta este rețeta parabolelor: ele sunt irumperea inevidenței pe scena evidenței imediate și reașezarea evidențelor, a de-la-sine-înțelesurilor în întunericul sensului lor secund, germinativ." Cu alte cuvinte, "parabolele sunt efectul răstignirii intelectului divin pe lemnul limitelor rațiunii omenești."

În cartea de față, Pleșu abordează pe rând următoarele: parabola despre făclia sub obroc și cetatea de pe munte (inevidența luminoasă), parabola semănătorului (despre receptivitatea divină), parabola copiilor din piețe (onubilările spiritului critic și pierderea "filialității") și mai apoi parabola lucrătorilor nevrednici ai viei (opacitatea agresivă și pierderea "moștenirii"). Pe urmă, registrul cuprinde tratarea parabolelor care au în vedere "așteptarea ca formă a recepetivității": slujitorul credincios și înțelept, slugile veghetoare, portarul, furul, cele zece fecioare și sămânța care crește singură. În categoria pildelor "Despre îndrăzneală și perseverență" regăsim: parabola prietenului de la miezul nopții, dar și parabola judecătorului nedrept și a văduvei stăruitoare. Mai apoi, pilda talanților este categorisită ca vorbind despre "creativitatea și riscul asumat ca forme ale receptivității", în timp ce parabolele despre nunta fiului de împărat și cina cea mare ar relata despre "cruzimea și receptivitatea lui Isus". Ultima parte a lucrării se concentrează asupra pildelor care fac parte din registrul subminării ideologicului. Astfel, Pleșu tratează succint parabolele care reliefează aspecte ca faptele și contemplativitatea, registru în care sunt portretizate pildele despre casa zidită pe stâncă, turnul și împăratul la război, dar și cea a celor doi fii (Matei 21:28-32). Deznodământul lucrării este marcat de tratarea eseistică, dar explicită și ușor de înțeles a unor texte care necesită un adevărat exercițiu cognitiv, printre aceste abordări regăsindu-se textele referitoare la "misterul ușilor închis-deschise", la cele trei feluri de risipă portretizate prin intemediului parabolei fiului risipitor, pentru ca cel din urmă text tratat de Pleșu să fie și tocmai cel mai greu: parabola iconomului nedrept, care este categorisită de autor sub titulatura de "iconomul nedrept și inteligența salvatoare".

Captivantă peste măsură mi s-a părut secțiunea finală a cărții (Critica rațiunii exegetice), moment în care filozoful român trece în revistă o sumedenie de probleme întâlnite pe parcursul studiului său, dar și o serie nesfârșită de tehnici academice infatuate, pe care le consideră "știință de carte" care ajunge să denatureze studiul parabolelor, "cufundându-l în labirintul exactităților inutile, fără prea mare legătură cu adevărul". Da, și simțul umoristic poate (și trebuie) folosit cu acuratețe într-o dezbatere academică minuțioasă.

Per ansamblu, evit să analizez la sânge interpretările oferite de Pleșu pentru că și așa el se dezice de o interpretare riguroasă din punct de vedere teologic al parabolelor. Dar, ceea ce nu-mi poate scăpa e interpretarea slugii "păstrătoare" (leneșe/viclene) din parabola talanților prin aluzie la credinciosul care susține principiul Sola Scriptura. Și iată cum ortodoxia lui Pleșu primează în defavoarea capacităților cognitive care nu permit nicidecum o astfel de interpretare. Redau cele spuse de dumnealui pentru a nu mi se insinua că exagerez: "Tradiția e ceea ce ni se dă în plus, prin creativitatea și îndrăzneața înțelepciune a Părinților. Revelația e un dar, iar Tradiția, ca paradosis, e preluarea și transmiterea continuă, multiplicată, a darului: predanie, datină strict omenească. Ea se dă celui ce are deja, adică celui ce deține deja temeiul scripturar. [...] Atitudinea de tip Sola Scriptura e atitudinea slugii păstrătoare (din parabola talanților), înfricoșată de riscul unei conviețuiri mereu reînnoite cu textul sacru." (p.180-181)

Totuși, riguros vorbind, Pleșu oferă o analiză de apreciat a parabolelor, iar paralelismele sugerate în legătură cu anumite tratate rabinice din primele secole d.Hr., dar și expunerea succintă a unor interpretări oferite de primii teologi ai Bisericii Primare și mai apoi complexitatea consultativă a teologilor din spații confesionale diverse, aduce cu adevărat o rezonanță aparte interpretării textului, făcându-l mai de-înțeles și pentru cititorul neavizat doctrinar, dar dornic să-și "desăvârșească" crezul.

Multe ar mai putea fi spuse despre Pleșu și despre opera sa curentă, dar mă opresc la a recomanda cu încredere parcurgerea lecturii de față celor care caută dinadins să fie stimulați pentru a-și spori curiozitatea și reflecția asupra textelor biblice c-un înțeles greu de depistat la o primă citire. De altfel, lucrarea intelectualui român îl va ajuta pe cititor să înțeleagă de ce Isus a ales pe alocuri (destul de frecvent chiar) să vorbească prin parabole; înțelegând totodată că stilul literar folosit de Mântuitorul are și menirea "de a ocoli sau chiar de a submina orice înclinație spre ideologie, spre îngustime doctrinară și spre scleroza sistemului".

P. S. În altă ordine de idei, cititorul va dispune vrând-nevrând și de o îmbogățire a vocabularului. Redau o listă cu doar câteva dintre "neologismele pleșuiene" pe care eu mi le-am notat: abnubilare, apoftegmă, snoavă, tabiet, insolit, pingea, vivant, plancton, numen, vertij, sabilinic, irumpere, răspăr, ignar, inanitate, ecvanimă, pusilanimitate etc.


Credinţa nu lucrează cu certitudini imobile, nu se raportează la tranșante „vecinătăți“ orientative, nu construiește pe evidențe. Ea este, dimpotrivă, un pariu pe inevidenţă, un mod de a trăi în lipsa garanțiilor ultime, în tensiunea unei expectative fără termen. Credinţa merge pe încredere, speranță, arvună și răbdare. Ea practică receptivitatea dinaintea unei instanțe care nu afirmă şi nu se afirmă imperios. E dialog calm cu o promisiune. A fi credincios nu e a te mişca teleghidat în limitele unei dogme și ale unei „legislații“ imediate, ci a evolua liber în cadrul unui „proiect“, asumat fără constrângerea unei „prezențe“ autoritare. Nu ţi se spune ce să faci, nu ţi se impune o adeziune de tipul înregimentării. Accepți, în mod lucid, că trebuie să creditezi posibilul adevărului, nu ecuația lui stearpă. (p.140-141)

Doctrina trebuie, cum se spunea pe vremuri, să fie "tradusă în viață". Nu e destul să auzi Cuvântul edificator. Trebuie să-l și trăiești. Nu e destul să pricepi discursul hristic. Trebuie să și acționezi în conformitate cu el. (p.217)

Mintea neadusă în inimă și în faptă poate sminti. (p.275)

Adesea, fie că sunt capete pătrate, fie din lipsa studiului, fie din cauza slabei pregătiri, fie din pură plictiseală, predicatorii aruncă fără grație de la amvon comorile Scripturii, ca pe o grămadă de peşti morți. Nici un pic de farmec în monologurile lor, nici o «intrigă», nici o tensiune, nici o intuiţie a faptului că oficiul care le-a fost dat e tocmai acela de a administra o casă care nu seamănă cu nici o altă casă. Tot ce obţin e un soi de entuziasm monomaniacal pentru cele două-trei teme care sunt, întâmplător, pe măsura gustului lor bizar: focul iadului, să zicem, sau cursul scurt despre viziunea umanistă a iubirii, sau reţeta rapidă a spiritualității, sau o dăscăleală mediocru moralizantă privind buna purtare, despre care au decis de mult că e mai uşor de înghițit decât paradoxurile Evangheliei. [...] Trebuie să ne rugăm pentru predicatori. Fie ca Dumnezeu să aducă mai repede ziua în care ei vor fi stat suficient de mult în cămara castelului pentru a-și pierde niţeluș minţile dinaintea Cuvântului şi a se îmbăta cu bucurie de textul Scripturii. - R.F. Capon (p.286-287)

[Sem · Rating 5 out of 5]

O analiză pertinentă și echidistantă. Uimit de capacitatea autorului de a analiza parabolele, el nefiind teolog de profesie.
Am descoperit câteva aspecte noi despre parabole.

[Andrada · Rating 3 out of 5]

Unul dintre marile păcate ale scriitorilor contemporani este că nu-și încap în piele de talent și, din nefericire, uită de smerenie.
Într-adevăr, o carte care impresionează prin limbaj. Pleșu știe să împletească cu dibăcie cuvintele, deși oarecum ostentativ (erudiția de paradă nu-și are locul oricând și oricum). Încă de la primele pagini am simțit că, vorbind despre parabole, autorul l-a pierdut pe Iisus printre metafore.
Cartea mi-a stârnit sentimente contradictorii: au existat, fără discuții, pasaje profunde, extrem de intuitive, asupra cărora am zăbovit (în special pledoaria pentru poveste ca instrument pedagogic de la început). Dezamăgirea a apărut când am observat aplecarea excesivă asupra unor detalii inutile, insistența asupra unor interpretări forțate, ca să nu mai spun despre “volutele” lexicale prin care Pleșu a vrut, pare-se, să-și impresioneze cititorii…
Adevărurile propovăduite de Iisus nu sunt nici pe departe mistere labirintice ieșite din condeiul lui Dan Brown, care trebuie “lămurite” printr-o aroganță livrescă. L-aș îndemna pe domnul Pleșu la mai multă inteligență smerită, căci intelectual vedem cu toții că (vrea să pară că) este.

[Selena Stan · Rating 3 out of 5]

This is a "soft" interpretation of various Bible passages.

Two things I did not like about the book: lack of novelty and lack of depth. The author seems to throw thoughts in the arena, without really innovating the interpretation and without advancing in the depths of the biblical message.

In terms of value for money, as a practicing Christian, you are better off with the "classical" writings of persons practicing religion as a "job" - from the Apostles & ancient "fathers" of the church to modern day priests (e.g. Savatie Bastovoi).

The language is however beautiful and varied; in terms of vocabulary it is one of the most brain-challenging recent Romanian books.

[Rares Cristea · Rating 5 out of 5]

!Foarte interesanta. Nu am fost interesat de exegeza biblica, dar explicatiile si interpretarile parabolelor sunt ample, foarte bine documentate, si detaliate. Autorul are unul dintre cele mai diversificate vocabulare dintre scriitorii romani moderni, uneori ingreuneaza mesajul ,dar o face pentru a putea fi mai precis in descriere. E o carte pe care va trebui sa o mai citesc odata, pentru ca simt ca nu am reusit sa inteleg tot.

[Alina Rigu · Rating 4 out of 5]

Parcurgere cartii a venit in cazul meu in urma dorintei de a intelege mai bine universul Evangheliei si de a-mi gasi un minim ghid prin care sa reusesc sa inteleg si sa parcurg invataturile lui Iisus, transmise prin parabole. Lectura cartii a nascut multe alte intrebari, dar simt si ca mi-a facilitat directia cautarilor.

[Gabriel Fugazi · Rating 4 out of 5]

Analogia fidei Pleşu-style. Care stil dă deseori în kitsch

[Sorin · Rating 4 out of 5]

Voxa txt • R373

În „Parabolele lui Isus”, Andrei Pleșu, un filozof și eseist român, abordează parabolele biblice într-o manieră profundă și reflexivă, explorând mesajele spirituale și etice ale acestora. Pleșu nu se concentrează doar pe sensul literal al parabolelor, ci le interpretează în lumina înțelegerii teologice și filosofice, punând accent pe lecțiile pe care acestea le transmit nu doar la nivel religios, ci și uman.

Printre ideile centrale pe care Andrei Pleșu le dezvoltă în lucrarea sa:
1. Parabolele ca lecții de înțelepciune și moralitate – Pleșu subliniază că parabolele lui Isus sunt mult mai mult decât simple povești didactice; ele sunt vehicule ale unei înțelepciuni adânci, care se adresează nu doar rațiunii, ci și inimii și conștiinței umane. Fiecare parabolă conține o lecție despre viața umană, despre relațiile interumane și despre raportul omului cu divinitatea.
2. Lecții despre iubire și iertare – În multe dintre parabolele lui Isus, Pleșu vede mesaje clare despre iubirea necondiționată și iertarea divină. Parabola fiului risipitor, de exemplu, este văzută de Pleșu ca o reflecție asupra modului în care Dumnezeu iartă și primește înapoi pe cei care se întorc cu sinceritate, indiferent de greșelile lor. Pleșu subliniază importanța iertării reciproce în relațiile umane, inspirată din învățăturile biblice.
3. Filosofia parabolelor – Pleșu nu se limitează doar la interpretarea religioasă a parabolelor, ci le înțelege ca pe un instrument de reflecție filosofică. El sugerează că parabolele lui Isus sunt și lecții despre natura umană, despre limita cunoașterii și despre esența spirituală a omului. Isus folosește parabole pentru a provoca ascultătorii să gândească dincolo de înțelesurile evidente și să ajungă la o înțelegere mai profundă a realității.
4. Provocarea paradoxală a parabolelor – Pleșu remarcă faptul că parabolele lui Isus sunt adesea paradoxale, provocându-i pe oameni să își reevalueze percepțiile și certitudinile. De exemplu, ideea „celui mai mare să fie slujitorul tuturor” din parabola „Micului împărat” sau „văduva care insista” este un concept ce subminează logicile lumești și promovează o viziune diferită asupra puterii și valorii în societate.
5. Relația cu Dumnezeu – Pleșu subliniază că, în parabolele lui Isus, ideea de Dumnezeu este centrală, dar nu este un Dumnezeu distant sau inaccesibil, ci un Dumnezeu care se află într-o relație personală cu fiecare om, care îl cheamă și îl așteaptă cu iubire și răbdare. Aceste parabole reflectă natura divină ca fiind plină de milă, compasiune și dorința de reconciliere.

În concluzie, „Parabolele lui Isus” de Andrei Pleșu sunt o încercare de a adânci înțelegerea acestor învățături biblice, văzute ca lecții de viață profund morale, spirituale și filosofice. Pleșu caută să scoată la iveală semnificațiile ascunse ale fiecărei parabole, invitând cititorul să mediteze asupra sensurilor lor mai adânci și asupra aplicabilității lor în viața cotidiană.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente („Care metrou merge la gară?”, „Câte minute trebuie să fiarbă un ou ca să rămână moale?”, „Ce număr porţi la pantofi?” etc.) până la cele ale expertizei ştiinţifice („Ce este legea gravitaţiei?”, „Ce diferenţă este între mişcarea de rotaţie şi mişcarea de revoluţie a pământului?”, „Ce este un logaritm?” „În ce constă teoria evoluţionistă a lui Darwin?”). Există şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: „Cum ştim dacă o râmă care nu se mişcă doarme sau e trează?”, „De ce pisicile miaună şi câinii latră?”, „De ce bunica e bătrână şi mama e tânără?”, „De ce are mâna cinci degete?”, „Cine a inventat somnul?” etc. Există, în sfârşit, întrebările „mari”, întrebările ultimative, cărora îmi place să le spun „ruseşti”, căci fac substanţa multor insomnii dostoievskiene: „Ce este fericirea?”,

„Există viaţă după moarte?”, „De ce există răul?”, „Ce e iubirea?”, „Care e sensul vieţii?”, „În ce constă înţelepciunea?” ş.a.m.d. Problema e că tocmai acestor întrebări ― esenţiale pentru o mai bună înţelegere a destinului individual, a dramei umane, a rosturilor universale ― nu li se poate da niciun răspuns.

[Clavdivs · Rating 2 out of 5]

Regurgitatiile 'telectuale ale " maestrului "
A mai murit un copac la comanda fostului membru de partid, mostenitorul tronului de la Editura Politica ( actualmente Humanitas, unde l-a uns cu "c...erneala" pe prietenul sau Gabi in functia de maresal-amiral la tiparnita nationala unde acesta a cazut intr-un somn secular cu falangele pe editarea propriilor volume si a "maestrului"). A mai murit un copac la comanda eseistului de subiect 3 la BAC care cu asiduitate isi regurgiteaza tolba de metafore ( parca menite sa multumeasca vreun stapan, vreo autoritate literara ) culese cu penseta, ustensila care intre noi fie vorba e menita sa corecteze arhitectura, uneori ,nefasta a unor sprancene bezmetice. Neavand orizonturi prea largi, sprancenatul hegemon peste publicatii,a ales un subiect fâsâit ca lemnul ud in soba, poate poate va impresiona mirenii. Ghinionul "maestrului", subiectul a mai fost disputat vreo 2000 de ani inainte, pe vremea cand ganditor si scriitor te numeai daca valorai mai mult decat un carnet de partid. In rest numai bine si va rog eu mult, stiu ca tiparnita e veche si da ulei pe afara, mai scapati dracului manivela si pe reeditari relevante ( clasici mai multi, antichitate, ev mediu , literatura valoroasa din secolele trecute ) .

Ps: macar data viitoare scoateti editie brosata , nu cartonata. Si dvs si domnu' Gabi

[Lavinia Darlea · Rating 4 out of 5]

Nu o sa am pretentia ca am inteles tot. Dar o idee tot mi-a ramas, si cred ca nu e rau, dat fiind ca planuiesc sa citesc si eu Biblia din scoarta-n scoarta curand (desi cred ca asta va avea un efect dezastruos asupra statisticilor goodreads....). Ideea care m-a cam uimit, desi apoi gandindu-ma mi-am dat seama ca este extrem de pertinenta, este ca Biblia in general si Noul Testament in particular nu ofera 'retete' care sa asigure reusita accederii in Paradis. Fiecare dintre noi este un caz particular, si daca unii sunt primiti pentru ca s-au axat mai mult pe actiune si fapte, altii dimpotriva sunt laudati pentru ca s-au concentrat pe rugaciune si contemplatie. Intr-un fel povestea Mariei si Martei spune exact inversul povestii prietenului de la miezul noptii. Cand trebuie sa te rogi in tacere si sa meditezi, cand trebuie sa iti ceri cu insistenta 'drepturile'. Asadar, raspunsul e diferit pentru fiecare, dar oare unde trebuie cautat?

[Sandu Andronic · Rating 5 out of 5]

Contribuția adusă în spectrul cultural creștin de către Dl. Pleșu, în mod specific asupra tematicii pildelor, este una binevenită și consistentă. Desigur, expunerea sa nu este una făcută la sânge, strictă, pur teologică, care să meargă mult în adâncime, ci una „ecumenică", dacă se mi permite acest cuvânt, în care dânsul urmărește să prezinte publicului mai larg, dar neinițiat din punct de vedere biblic, necreștin am putea spune dar cu afinități filosofice, care este sensul, scopul și esența pildelor lui Cristos. Cred că și-a atins scopul cu brio.

[voulpit · Rating 5 out of 5]

O carte superba, care merita citita in intimitate (doar tu si cartea, la ceas de seara, cu usile inchise).
"Nu poti avea raspunsuri la intrebari pe care nu le ai si nu le pui"
"Pasarile se hranesc cu seminte, soarele parjoleste, iar lumea lumeste"
"Judecatorul nu joaca"
"Imparatia cerurilor se ia prin asalt"
"Iisus e un maestru al riscului"
"A nu avea timp inseamna a avea doar Timpul Mic"
"Fapta si cunoasterea se califica una pe alta"
"Poarta e larga, intrarea e stramta"

[Sergiu Năstruţ · Rating 5 out of 5]

Parabolele seamănă cu un asemenea decor, cu o imagerie anume gândită pentru a conspira și deconspira în același timp o comoară ascunsă.
În universul parabolelor, nimeni nu e exclus în mod arbitrar și nedrept, dar nimeni nu e inclus în mod necondiționat. [Andrei Pleșu]

[Adrian · Rating 5 out of 5]

Autorul prezintă obstacolele care se pun receptivității sensurilor parabolelor; sensurile diferite și ascunse ale parabolelor; erori de interpretare ale exegezei moderne, unele chiar rizibile; carte densă, care trebuie recitită.

[Raluca-Andreea Dascalu · Rating 5 out of 5]

Aceasta carte poate fi considerata un ghid de initiere si intelegere a complexitatii parabolelor si a modului in care ar trebui sa le integram in suflet si in minte.
O recomand cu caldura.

[Aida · Rating 5 out of 5]

Trebuie citită. Datorită ei, adevărul chiar e o poveste. Este o invitație la reflecție.

[Dănuţ Belu · Rating 3 out of 5]

Îl îndrăgesc tare mult pe Andrei Pleșu, dar sincer nu prea sunt așa încântat de această carte. Poate e scrisa prea mult pentru intelectuali.

[SemneBune · Rating 5 out of 5]

Ultima carte a lui Andrei Pleșu a fost așteptată și i s-a făcut o reclamă de toată stima. Dacă Editura Humanitas se pricepe la ceva, atunci acest ceva este marketingul și promovarea. Așa cum se cuviune, așa cum se practică în toată lumea, cartea este ambalată frumos și este trecută prin mașinăria ce o transformă dintr-o sumă de cuvinte într-un produs de succes. Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste se prezintă într-o formă grafică de admirat, cu hârtie de calitate, cartonată, cu o supracopertă plăcută la atingere și la privit. Ca cititor și admirator al lui Andrei Pleșu, m-am bucurat să aflu că acest volum este unul autonom, de sine stătător, nu o colecție de articole strânse de prin reviste și ziare, așa cum au fost ultimele cărții ale sale. Nu neg, stilul său este încântător și micile note, stări, opinii, portrete ale unor persoane și personaje au fost o lectură plăcută, dar pe unele le știam și în plus, mizam pe faptul că Pleșu mai e în stare să scrie cărți, nu doar articole.

de la sursă: Andrei Pleșu – Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste – SemneBune http://semnebune.ro/2013/andrei-plesu...

[Hyperliteratura · Rating 5 out of 5]

N-aş spune că volumul lui Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste (Humanitas, 2012), mult mediatizat şi premiat (Cartea anului 2012) este unul inovator, din punct de vedere teologic. Cunoscutul filosof român dă la o parte o uşă deja întredeschisă pentru cei familiarizaţi cu textele sacre, demersul său fiind mai degrabă unul de nuanţare/ completare a interpretărilor asimilate şi deja mult discutate în comunităţile hermeneutice, dar necunoscute (nu pentru că ar fi inaccesibile) publicului larg. În acest sens, cartea funcţionează, deopotrivă, ca instrument de informare şi elucidare a unor texte cu înţeles abscons, dar şi ca instrument de denunţare a ceea ce autorul, în dese rânduri, numeşte prostie, înţeleasă ca „obnubilare tenace, manifestare a suficienţei intelectuale, refuz îndărătnic al edificării (…) poarta spre lume a maleficului, avangarda duhurilor smintitoare” (pag. 82).

Citește continuarea pe Hyperliteratura:
http://hyperliteratura.ro/parabolele-...

[Ietrio · Rating 1 out of 5]

An old communist trying to make peace with the church in order to have it good after death too. Does he really believe this junk? I don't know. But he wants to believe it if that is the key to reach eternal bliss. An opportunist even in death.

[Ghemot · Rating 3 out of 5]

Este o carte „să zicem” cu subiect religios sau spiritual, însă, în realitate este o carte cât se poate de filosofică. Cel puțin asta e părerea mea!

[Oana Vi · Rating 5 out of 5]

A wonderful book consisting in a beautiful spiritual guide nowadays, told us as a story. A philosophy of an everyday enriching-life.

[Tudor Călin Rațiu]

Aceeași parabolă poate fi atât obscură, cât și clară, în funcție de cel care o citește.