What do you think?
Rate this book
Putinova Rusija
Ruska novinarka Ana Politkovska je v knjigi Putinova Rusija svoj prodorni pogled uprla v Vladimirja Putina, nakdanjega agenta ruske tajne službe, ki je bil leta 2000 izvoljen za predsednika Ruske federacije.
Mafijski posli, moralna izprijenost ruskih oligarhov, skorumpiranost vojske in sodstva, propadanje intelektualnih krogov, tragično neuspešno reševanje talcev v moskovskem gledališču in v beslanski osnovni šoli, katastrofalno stanje ruske jedrske flote na Kamčatki, nečlovečnost ruskih častnikov, nemogoče razmere vojakov – vse to se je znašlo pod vsevidnim, a s človeško toplino obarvanim pogledom Politkovske. Ta intimni potret komaj vzpostavljenih civilnih vrednot, ki jim pred brezbrižnimi očmi Zahoda oblasti spodkopavajo temelje, priča o življenju v sodobni Rusiji – Putinovi Rusiji.
Ano Politkovsko, radikalno rusko novinarko in borko za človekove pravice, ki je mednarodno prepoznavnost dosegla predvsem s poročanjem iz čečenskih kriznih žarišč, so 7. oktobra 2006 našli ustreljeno v dvigalu pred njenim stanovanjem v Moskvi.
Mafijski posli, moralna izprijenost ruskih oligarhov, skorumpiranost vojske in sodstva, propadanje intelektualnih krogov, tragično neuspešno reševanje talcev v moskovskem gledališču in v beslanski osnovni šoli, katastrofalno stanje ruske jedrske flote na Kamčatki, nečlovečnost ruskih častnikov, nemogoče razmere vojakov – vse to se je znašlo pod vsevidnim, a s človeško toplino obarvanim pogledom Politkovske. Ta intimni potret komaj vzpostavljenih civilnih vrednot, ki jim pred brezbrižnimi očmi Zahoda oblasti spodkopavajo temelje, priča o življenju v sodobni Rusiji – Putinovi Rusiji.
Ano Politkovsko, radikalno rusko novinarko in borko za človekove pravice, ki je mednarodno prepoznavnost dosegla predvsem s poročanjem iz čečenskih kriznih žarišč, so 7. oktobra 2006 našli ustreljeno v dvigalu pred njenim stanovanjem v Moskvi.
288 pages, Paperback
First published January 1, 2004
About the author
Anna Politkovskaya
11 books301 followersRussian journalist and human rights activist well-known for her opposition to the Chechen conflict and Russian president Putin.
Politkovskaya made her name reporting from lawless Chechnya, where many journalists and humanitarian workers have been kidnapped or killed. She was arrested and subjected to mock execution by Russian military forces there, and she was poisoned on the way to Beslan, but survived and continued her reporting.
She authored several books about Chechen wars as well as Putin's Russia and received numerous prestigious international awards for her work.
She was shot dead in the elevator of her apartment building on.
Politkovskaya made her name reporting from lawless Chechnya, where many journalists and humanitarian workers have been kidnapped or killed. She was arrested and subjected to mock execution by Russian military forces there, and she was poisoned on the way to Beslan, but survived and continued her reporting.
She authored several books about Chechen wars as well as Putin's Russia and received numerous prestigious international awards for her work.
She was shot dead in the elevator of her apartment building on.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 402 reviews
November 23, 2012
LA COLPA È DELLA NOSTRA INDIFFERENZA PER I DESTINI ALTRUI
Dio li fa e poi li accoppia.
Io non so se i particolari contano più del quadro in sé. Le parti valgono più dell'intero, come pensa Anna Politkovskaja: di certo c'è che i 'particolari' e le 'parti' che lei racconta sono dannatamente illuminanti sul quadro intero.
Ne viene fuori una Russia che ha perfezionato lo stile delle storiche dittature sudamericane o africane, andando ben oltre, ben più su nella scala della corruzione, del sopruso, dell'ingiustizia, della violenza.
Come dice Anna,
Non c'è dubbio che il comunismo sia stato un danno tremendo per il nostro Paese. Ma quel che sta accadendo oggi è ancora peggio.
Anna Politkovskaja è stata uccisa il 7 ottobre 2006. Al funerale era presente un solo uomo politico italiano, Marco Pannella, amico personale di Anna. Nessun membro del governo russo presenziò. Il mandante dell’omicidio è tutt’oggi sconosciuto.
Nonostante esempi così ributtanti e dolorosamente faticosi da immaginare, non credo ci si possa illudere che il racconto di Anna Politkovskaja sia valido solo ed esclusivamente per il suo paese.
Anna Politkovskaja parla una lingua che sa di esperanto.
Quello vero, quello che dice chiaramente che al mondo non ci sono esseri umani di genere e importanza diversa, esseri umani più umani degli altri.
PS
Ho visto il remake di Non aprite quella porta, sono un fan di Jessica Biel, non potevo perderlo.
Realtà delirante, violenza all'ennesima potenza, crudeltà, nessun rispetto dell'individuo, sopraffazione, menzogna e inganno…
Poi ho ripreso in mano questo libro e mi sembrava di essere ancora dentro il film…
Dio li fa e poi li accoppia.
Io non so se i particolari contano più del quadro in sé. Le parti valgono più dell'intero, come pensa Anna Politkovskaja: di certo c'è che i 'particolari' e le 'parti' che lei racconta sono dannatamente illuminanti sul quadro intero.
Ne viene fuori una Russia che ha perfezionato lo stile delle storiche dittature sudamericane o africane, andando ben oltre, ben più su nella scala della corruzione, del sopruso, dell'ingiustizia, della violenza.
Come dice Anna,
Non c'è dubbio che il comunismo sia stato un danno tremendo per il nostro Paese. Ma quel che sta accadendo oggi è ancora peggio.
Anna Politkovskaja è stata uccisa il 7 ottobre 2006. Al funerale era presente un solo uomo politico italiano, Marco Pannella, amico personale di Anna. Nessun membro del governo russo presenziò. Il mandante dell’omicidio è tutt’oggi sconosciuto.
Nonostante esempi così ributtanti e dolorosamente faticosi da immaginare, non credo ci si possa illudere che il racconto di Anna Politkovskaja sia valido solo ed esclusivamente per il suo paese.
Anna Politkovskaja parla una lingua che sa di esperanto.
Quello vero, quello che dice chiaramente che al mondo non ci sono esseri umani di genere e importanza diversa, esseri umani più umani degli altri.
PS
Ho visto il remake di Non aprite quella porta, sono un fan di Jessica Biel, non potevo perderlo.
Realtà delirante, violenza all'ennesima potenza, crudeltà, nessun rispetto dell'individuo, sopraffazione, menzogna e inganno…
Poi ho ripreso in mano questo libro e mi sembrava di essere ancora dentro il film…
March 1, 2022
Cred că nu mai este nevoie să spun că Anna Politkovskaia (1958 -2007) a plătit cu viața articolele de investigație și reportajele cuprinse în acest volum. Curajul ei a fost unul ieșit din comun.
I-a criticat pe oligarhi, a denunțat militarii vinovați de crime de război în Cecenia, a documentat că ofițerii ruși formează o „castă de gangsteri” (p.35), a ilustrat corupția generalizată din Rusia lui Putin și, mai ales, l-a criticat pe Putin: a se citi, în acest sens, articolul intitulat „Akaki Akakievici Putin II”, redactat în 2004, cînd dictatorul rus a fost reales pentru al doilea mandat la Kremlin cu 70% din voturi.
Cu mult înaintea liderilor occidentali, Anna Politkovskaia a ghicit în Putin un individ cu o viziune îngustă, cazonă, profund antidemocratic, un „copoi KGB-ist” cinic și sangvinar (p.270). Principala însușire a individului e neputința de a dialoga. Nu are consilieri, ci slugi. Nu e capabil să accepte o opinie rațională, nu tolerează obiecțiile. În 2004, de pildă, nu a participat la nici o dezbatere electorală (p.276). Putin nu este în stare să discute, se pricepe numai la monolog și porunci. Felul lui de a fi este neîndoielnic „o versiune politică a comportamentului ofițerilor din armată” (p.276). Deși își disprețuiește poporul (p.282), există „oameni care îl iubesc și au încredere în el, fără rezerve, fără critici, într-un mod irațional și fanatic” (p.274).
Anna Politkovskaia a arătat că sistemul juridic rus e unul strîmb, corupt, politizat. Un judecător poate trimite un nevinovat la închisoare (cazul cecenului Hasuhanov, acuzat că a vrut să fure un submarin nuclear) fără să-i examineze dosarul. În anchete, se folosesc tortura și substanțele psihotrope (p.38).
Între timp, Putin și-a lichidat toți adversarii (i-a asasinat, i-a obligat să părăsească Rusia, i-a trimis în închisori) și acum a declanșat un război dement împotriva Ucrainei și a întregii lumi. Sper că nu va scăpa nepedepsit.
***
Anna Politkovskaia a fost un spirit foarte lucid. Ea a înțeles că între fosta URSS și Rusia lui Putin nu există nici o diferență. Lumea trăiește în minciună și sărăcie, drepturile din Constituție sunt literă moartă, averea țării s-a împărțit între câțiva oligarhi și mafioți (scrie și despre așa-numitul „Uralmaș”, un cartel mafiot din Ekaterinburg).
Anna Politkovskaia a spulberat toate iluziile politologilor cu privire la „democrația” rusă. S-a folosit pentru Rusia eufemismul „democrație iliberală”, deși Rusia e opusul unei democrații. FSB, poliția secretă, e atotputernică, dreptul la exprimare e zero, cine încearcă să spună adevărul este împușcat sau otrăvit, sărăcia e endemică, oamenii resemnați. Regret că am citit Rusia lui Putin atît de tîrziu. Aș fi înțeles mai repede actualul război dintre Rusia și Ucraina...
Anna Politkovskaia a fost asasinată în seara zilei de 7 octombrie 2007 de către un comando format din 4 indivizi. Nici acum nu se știe cine a ordonat această fărădelege.
„Întîmplător”, ziua de naștere a lui Putin e tot 7 octombrie.
I-a criticat pe oligarhi, a denunțat militarii vinovați de crime de război în Cecenia, a documentat că ofițerii ruși formează o „castă de gangsteri” (p.35), a ilustrat corupția generalizată din Rusia lui Putin și, mai ales, l-a criticat pe Putin: a se citi, în acest sens, articolul intitulat „Akaki Akakievici Putin II”, redactat în 2004, cînd dictatorul rus a fost reales pentru al doilea mandat la Kremlin cu 70% din voturi.
Cu mult înaintea liderilor occidentali, Anna Politkovskaia a ghicit în Putin un individ cu o viziune îngustă, cazonă, profund antidemocratic, un „copoi KGB-ist” cinic și sangvinar (p.270). Principala însușire a individului e neputința de a dialoga. Nu are consilieri, ci slugi. Nu e capabil să accepte o opinie rațională, nu tolerează obiecțiile. În 2004, de pildă, nu a participat la nici o dezbatere electorală (p.276). Putin nu este în stare să discute, se pricepe numai la monolog și porunci. Felul lui de a fi este neîndoielnic „o versiune politică a comportamentului ofițerilor din armată” (p.276). Deși își disprețuiește poporul (p.282), există „oameni care îl iubesc și au încredere în el, fără rezerve, fără critici, într-un mod irațional și fanatic” (p.274).
Anna Politkovskaia a arătat că sistemul juridic rus e unul strîmb, corupt, politizat. Un judecător poate trimite un nevinovat la închisoare (cazul cecenului Hasuhanov, acuzat că a vrut să fure un submarin nuclear) fără să-i examineze dosarul. În anchete, se folosesc tortura și substanțele psihotrope (p.38).
Între timp, Putin și-a lichidat toți adversarii (i-a asasinat, i-a obligat să părăsească Rusia, i-a trimis în închisori) și acum a declanșat un război dement împotriva Ucrainei și a întregii lumi. Sper că nu va scăpa nepedepsit.
***
Anna Politkovskaia a fost un spirit foarte lucid. Ea a înțeles că între fosta URSS și Rusia lui Putin nu există nici o diferență. Lumea trăiește în minciună și sărăcie, drepturile din Constituție sunt literă moartă, averea țării s-a împărțit între câțiva oligarhi și mafioți (scrie și despre așa-numitul „Uralmaș”, un cartel mafiot din Ekaterinburg).
Anna Politkovskaia a spulberat toate iluziile politologilor cu privire la „democrația” rusă. S-a folosit pentru Rusia eufemismul „democrație iliberală”, deși Rusia e opusul unei democrații. FSB, poliția secretă, e atotputernică, dreptul la exprimare e zero, cine încearcă să spună adevărul este împușcat sau otrăvit, sărăcia e endemică, oamenii resemnați. Regret că am citit Rusia lui Putin atît de tîrziu. Aș fi înțeles mai repede actualul război dintre Rusia și Ucraina...
Anna Politkovskaia a fost asasinată în seara zilei de 7 octombrie 2007 de către un comando format din 4 indivizi. Nici acum nu se știe cine a ordonat această fărădelege.
„Întîmplător”, ziua de naștere a lui Putin e tot 7 octombrie.
August 17, 2018
An open letter to everyone who thinks journalists are enemies of the people
You often hear these days that journalists are generically enemies of the people. Anna Politkovskaya was a journalist, so I guess that made her, specifically, an enemy of the people. But let's try and be more precise. No one can really be an enemy of all the people; people have such different agendas that you're almost certain to end up being on somebody's side. In practice, you're going to be an enemy of one part of the people, and a friend of another part of the people, and then there will most likely be a third part that doesn't much care one way or the other. So, looking at this book, of which part of the people was Politkovskaya an enemy?
Politkovskaya is mostly writing about the Russia of the early 21st century, during the first four years of Putin's reign, and she certainly seems to be taking sides. If you happened to be one of the people who, according to her account, got extremely rich by bribing judges to rule that your takeovers of former state-owned companies were not fraudulent and that your subsequent asset-stripping of those companies was fully legal, I'm pretty sure you'd consider her your enemy. She names names and provides a lot of details. And it's not just the oligarchs. Many of the judges who are claimed to have been paid off would no doubt also have considered her their enemy. I am not so certain about the people who had worked at the companies that got sold and asset-stripped, and then found they had no job. They wouldn't necessarily think she was their enemy. In fact, they might even think she was their friend. But I guess they're less important: they were just losers.
Perhaps this was the Politkovskaya's big problem, that she liked losers. She seems to have spent a lot of time talking with members of the Russian armed forces. I'm sure that Colonel Budanov, who was convicted of abducting and murdering a young Chechen girl after a lengthy series of trials, considered Politkovskaya his enemy. And I would imagine that the many senior Russian military officers, politicians and psychiatrists who tried to defend Budanov also considered her their enemy. The Chechen family whose daughter was kidnapped, raped and strangled may have thought she was their friend, but they were obviously losers. And as for her description of the special forces veteran who had carried out dozens of insanely dangerous missions, been wounded multiple times, but then got on the wrong side of his commanding officer when he snapped one day and called him a coward who'd just sat behind a desk while he'd been out risking his life... well, I think the commanding office, who is described in a most unflattering light, must also have decided Politkovskaya was his enemy. The special forces guy may have liked her - another loser. If he'd had any sense, he'd obviously have put his skills at the service of the Russian Mob, who are very happy to recruit that kind of person and pay well. He seems to have been burdened with a ludicrously sensitive conscience.
Politkovskaya was certainly an enemy of the people who decided to end the Nord-Ost theater siege by gassing the entire audience, resulting in over two hundred civilian casualties. She insisted on following up the story in quite unnecessary detail, for example suggesting that many lives might have been saved if only the authorities had made preparations to have adequate medical care available. The judge who presided over the, according to her description, cursory and insulting inquest must also have thought she was an enemy. It's possible that some of the victims' families considered her a friend. For example, the wife of the young musician with the Chechen name, whose husband apparently received no medical attention at all and was left to asphyxiate. I need hardly point out that Chechens are Muslims, and as such are automatically losers. Whose side are you on?
Last but not least, I rather think Vladimir Putin considered Politkovskaya an enemy. She says some very unflattering things about him, and, as usual, backs them up with annoying facts. If you're a friend or admirer of Putin, you may be relieved to hear that this enemy of the people was killed, in a professional-looking hit, on October 7 2006. Some misguided citizens say they're sorry she's no longer with us. But, you know, losers.
You often hear these days that journalists are generically enemies of the people. Anna Politkovskaya was a journalist, so I guess that made her, specifically, an enemy of the people. But let's try and be more precise. No one can really be an enemy of all the people; people have such different agendas that you're almost certain to end up being on somebody's side. In practice, you're going to be an enemy of one part of the people, and a friend of another part of the people, and then there will most likely be a third part that doesn't much care one way or the other. So, looking at this book, of which part of the people was Politkovskaya an enemy?
Politkovskaya is mostly writing about the Russia of the early 21st century, during the first four years of Putin's reign, and she certainly seems to be taking sides. If you happened to be one of the people who, according to her account, got extremely rich by bribing judges to rule that your takeovers of former state-owned companies were not fraudulent and that your subsequent asset-stripping of those companies was fully legal, I'm pretty sure you'd consider her your enemy. She names names and provides a lot of details. And it's not just the oligarchs. Many of the judges who are claimed to have been paid off would no doubt also have considered her their enemy. I am not so certain about the people who had worked at the companies that got sold and asset-stripped, and then found they had no job. They wouldn't necessarily think she was their enemy. In fact, they might even think she was their friend. But I guess they're less important: they were just losers.
Perhaps this was the Politkovskaya's big problem, that she liked losers. She seems to have spent a lot of time talking with members of the Russian armed forces. I'm sure that Colonel Budanov, who was convicted of abducting and murdering a young Chechen girl after a lengthy series of trials, considered Politkovskaya his enemy. And I would imagine that the many senior Russian military officers, politicians and psychiatrists who tried to defend Budanov also considered her their enemy. The Chechen family whose daughter was kidnapped, raped and strangled may have thought she was their friend, but they were obviously losers. And as for her description of the special forces veteran who had carried out dozens of insanely dangerous missions, been wounded multiple times, but then got on the wrong side of his commanding officer when he snapped one day and called him a coward who'd just sat behind a desk while he'd been out risking his life... well, I think the commanding office, who is described in a most unflattering light, must also have decided Politkovskaya was his enemy. The special forces guy may have liked her - another loser. If he'd had any sense, he'd obviously have put his skills at the service of the Russian Mob, who are very happy to recruit that kind of person and pay well. He seems to have been burdened with a ludicrously sensitive conscience.
Politkovskaya was certainly an enemy of the people who decided to end the Nord-Ost theater siege by gassing the entire audience, resulting in over two hundred civilian casualties. She insisted on following up the story in quite unnecessary detail, for example suggesting that many lives might have been saved if only the authorities had made preparations to have adequate medical care available. The judge who presided over the, according to her description, cursory and insulting inquest must also have thought she was an enemy. It's possible that some of the victims' families considered her a friend. For example, the wife of the young musician with the Chechen name, whose husband apparently received no medical attention at all and was left to asphyxiate. I need hardly point out that Chechens are Muslims, and as such are automatically losers. Whose side are you on?
Last but not least, I rather think Vladimir Putin considered Politkovskaya an enemy. She says some very unflattering things about him, and, as usual, backs them up with annoying facts. If you're a friend or admirer of Putin, you may be relieved to hear that this enemy of the people was killed, in a professional-looking hit, on October 7 2006. Some misguided citizens say they're sorry she's no longer with us. But, you know, losers.
September 8, 2015
Книга, която разобличава част от престъпния път на мръсната КГБ гадина Путин, убиец и крадец, от над двайсет години жесток диктатор на РаZZия. И на съучастниците му - голяма част от населението на РФ и света. Да, защото вместо да се намесят, те остават безучастни и това позволява на диктаторския режим да се утвърди и да набере наглост, инерция и увереност...
Авторката е показно застреляна от чеченски наемници точно на рождения му ден, без никакво съмнение като извратен подарък към сатрапа.
След написването на тази книга, този душевен урод падна още по-низко, води кървави и безсмислени войни в Украйна и Сирия, армията му агресор извършва военни престъпления и геноцид, а крепостните му живеят във все по-голяма мизерия, докато той и приближените му грабят ресурсите на страната и живеят в небивал разкош.
Струва си да се прочете, особенно от билюците му слепи почитатели у нас. Но пък те най-вероятно нямат капацитета да я осмислят...
Има я за свободен прочит в Читанка.
P.S. На 15.11.2023 година, физическият убиец на Ана Политковская е пуснат на свобода, без да издаде поръчителя и без да излежи остатъка от двайсетте години затвор, на които бе осъден…
Откупил се е с мълчание и шест месеца нови убийства в Украйна…
Авторката е показно застреляна от чеченски наемници точно на рождения му ден, без никакво съмнение като извратен подарък към сатрапа.
След написването на тази книга, този душевен урод падна още по-низко, води кървави и безсмислени войни в Украйна и Сирия, армията му агресор извършва военни престъпления и геноцид, а крепостните му живеят във все по-голяма мизерия, докато той и приближените му грабят ресурсите на страната и живеят в небивал разкош.
Струва си да се прочете, особенно от билюците му слепи почитатели у нас. Но пък те най-вероятно нямат капацитета да я осмислят...
Има я за свободен прочит в Читанка.
P.S. На 15.11.2023 година, физическият убиец на Ана Политковская е пуснат на свобода, без да издаде поръчителя и без да излежи остатъка от двайсетте години затвор, на които бе осъден…
Откупил се е с мълчание и шест месеца нови убийства в Украйна…
March 8, 2022
Appalled. This is how I felt the entire time reading it - appalled and outraged. These 5 stars I rated the book with are not for what's inside - I cannot like or be amazed by what I read; the stars are for the author's courage, and she was murdered in 2006 for this. *
The book is a collection of stories mostly about ordinary people under Putin's regime. She writes about Chechen wars, the attacks on Beslan and Dubrovka Theater, about the abuses of the judges on the relatives of the victims, mafia, and many others.
No matter what I'd say, I cannot convey the reality, dramas, or corruption described here - you have to read it for yourself to believe it. My dismay never reached this high. I think Stalin would have been be very pleased about him and his acolytes.
She describes objectively every account, only at the end she expresses her feelings. I think it summarizes perfectly what we have all seen all these years, even from outside:
"I dislike him because he does not like people. He despises us. He sees us as a means to his ends, a means for the achievement and retention of personal power, no more than that. Accordingly, he believes he can do anything he likes with us, play with us as he sees fit, destroy us is he wishes. We are nobody, while he whom chance has enabled to clamber to the top is today czar and God."
"In Russia we have had leaders with this outlook before. It led to tragedy, to bloodshed on a vast scale, to civil wars. Because I want no more of that, I dislike this typical Soviet Chekist as he struts down the red carpet in the Kremlin on his way to the throne of Russia."
I also tried to read A Russian Diary: A Journalist's Final Account of Life, Corruption & Death in Putin's Russia, but I can't right now, not after this. However, two fragments remained with me from the little I have read, because they are conclusive for what is happening these days too:
"Those in Russia who hope for help from the West need finally to recognize that winning back our democratic freedoms is up to us."
And this one could have been written for Romania too:
"Our government is just ridiculous. I wish people weren't so crazy about money, that there was at least some sign of moral principle in our government, and that they would cheat the people as little as possible. The government is the servant of the people. We elect it, not the other way around."
* https://en.wikipedia.org/wiki/Anna_Po...
The book is a collection of stories mostly about ordinary people under Putin's regime. She writes about Chechen wars, the attacks on Beslan and Dubrovka Theater, about the abuses of the judges on the relatives of the victims, mafia, and many others.
No matter what I'd say, I cannot convey the reality, dramas, or corruption described here - you have to read it for yourself to believe it. My dismay never reached this high. I think Stalin would have been be very pleased about him and his acolytes.
She describes objectively every account, only at the end she expresses her feelings. I think it summarizes perfectly what we have all seen all these years, even from outside:
"I dislike him because he does not like people. He despises us. He sees us as a means to his ends, a means for the achievement and retention of personal power, no more than that. Accordingly, he believes he can do anything he likes with us, play with us as he sees fit, destroy us is he wishes. We are nobody, while he whom chance has enabled to clamber to the top is today czar and God."
"In Russia we have had leaders with this outlook before. It led to tragedy, to bloodshed on a vast scale, to civil wars. Because I want no more of that, I dislike this typical Soviet Chekist as he struts down the red carpet in the Kremlin on his way to the throne of Russia."
I also tried to read A Russian Diary: A Journalist's Final Account of Life, Corruption & Death in Putin's Russia, but I can't right now, not after this. However, two fragments remained with me from the little I have read, because they are conclusive for what is happening these days too:
"Those in Russia who hope for help from the West need finally to recognize that winning back our democratic freedoms is up to us."
And this one could have been written for Romania too:
"Our government is just ridiculous. I wish people weren't so crazy about money, that there was at least some sign of moral principle in our government, and that they would cheat the people as little as possible. The government is the servant of the people. We elect it, not the other way around."
* https://en.wikipedia.org/wiki/Anna_Po...
September 23, 2018
Dated. Very dated. The discussion about army (though not only Russian army should have been mentioned but the whole post-Soviet block) and its extreme hardships very well done and true but dated by about a decade. Which is only expected, since the author, sadly, was killed in 2006. Today it's gotten reformed, even if not to the Switzerland or Israel standards.
The author's death is sad. Extremely sad. May God rest her soul in a world better than what Russia was in 1990s and early 2000s. It was a very sad place, with lots of violence, lawlessness, terrorism and pretty much free-for-all anarchy. It has improved since, a lot, even though it's still not the paradise we all seem to want to inhabit. Anyway, people often prefer to criticize it outright anyway, even though the perspective and the improvement trends are there and are pretty much obvious. Concerning Putin, it seems that no matter what the guy does, people will criticize him for it. Karma bitch? Likely.
The urban legend says she was killed on Putin's birthday. I've no idea if it's true and don't care about it enough to factcheck. But, if it's true, then I think it's the best proof that someone somewhere needed to make of her a martyr of the new regime of the Mordorous Russia. Which is sad, since democracy shouldn't kill. I don't think anyone sane should really believe that ex-spy would be this obvious about killing some critical journalist. Seriously, a birthday? Some people should definitely read/watch less thrillers.
The book was written without grammatical mistakes, which is well enough to earn it +1 star. In Russian, I mean. The English version is quite heavy-handedly translated.
Very inconsistent fabula, overall this reads as a bunch of journalist vignettes written on the topic of 'What else is wrong about Russia? Let's take it out of context and twist it all beyond recognition and pin it on Putin!'. +/-1 star, since it's storytelling at its best and worst.
At best, because, for example, I actually felt for the story of ex-military Rinat who seemed to be incapable of having life other than in the Chechen-wars army. Lots of other stories also rang true and devastating. Still, this issue is not unique to Russia and wasn't caused by Putin but rather by human nature. We get easily traumatized: by everything but particularly by wars. So, this leads us to a new understanding that this book simultaneously illustrated storytelling at its worst: it deals with anecdotal instances without paying attention to the big picture. Do we know how many ex-military worldwide have these issues? No, we don't, we don't pay attention to that. What we do is love, LOVE, ADORE stigmatizing Russia.We get our kicks out of kicking the underdog, right? All the while, the only sane way to deal with this issue worldwide is not to have wars, at all, anywhere on this frigging planet we have the misfortune to share with each other.
Beslan... Seriously, Beslan is the responsibility of the jihadis who got there with all that weapons and explosives shit. How do you free a school chockful of young, terrified and brutalized kids, their parents and teachers, all suffering of heat, extreme dehydration, hunger and brutality? Think 1972 massacre of Munich. Think of all the hostage situations ever gone horribly wrong. This was one of them. Actually, a bunch of soldiers/civilians died saving people out there.
Chechnya? How about asking where it got its weaponry and military training, in the first place? Qui bono? -1 star
Also, how about realising that Chechen wars started before Putin? He got to become the leader of a country in shambles and he's actually doing well, to compare things, just look at Ukraine, where it got with its.... uh... so-called democratic leaders?
The rest is a pointless rant on how Putin single-handedly hasn't made life the living paradise for the good people of Russia. Where are the action plans for getting Russia better, for dealing with corruption and everything else?-1 star I haven't seen a single word here of how this gal suggests improving things.-1 star Criticizing is easy, doing things is not. What should be done and how - these questions have been left, sadly, unaswered.
Q: When the Fascists entered Denmark, the Jews were ordered to sew yellow stars on their clothing so they could be easily recognized. The Danes promptly sewed on yellow stars, both to save the Jews and to save themselves from turning into Fascists. Their king joined with them. (c) This, very inspiring. +1 star for this.
Q:
This political line is wholly neo-Soviet: human beings do not have independent existences, they are cogs in the machine whose function is to implement unquestioningly whatever political escapades those in power dream up. Cogs have no rights. (c) This, not so inspiring. Where are Maria Butina's human rights in the US of 2018? The gal's getting treated like a rabid dog, all because someone decided she's too active a political acivist and her libido's too oversized?
The author's death is sad. Extremely sad. May God rest her soul in a world better than what Russia was in 1990s and early 2000s. It was a very sad place, with lots of violence, lawlessness, terrorism and pretty much free-for-all anarchy. It has improved since, a lot, even though it's still not the paradise we all seem to want to inhabit. Anyway, people often prefer to criticize it outright anyway, even though the perspective and the improvement trends are there and are pretty much obvious. Concerning Putin, it seems that no matter what the guy does, people will criticize him for it. Karma bitch? Likely.
The urban legend says she was killed on Putin's birthday. I've no idea if it's true and don't care about it enough to factcheck. But, if it's true, then I think it's the best proof that someone somewhere needed to make of her a martyr of the new regime of the Mordorous Russia. Which is sad, since democracy shouldn't kill. I don't think anyone sane should really believe that ex-spy would be this obvious about killing some critical journalist. Seriously, a birthday? Some people should definitely read/watch less thrillers.
The book was written without grammatical mistakes, which is well enough to earn it +1 star. In Russian, I mean. The English version is quite heavy-handedly translated.
Very inconsistent fabula, overall this reads as a bunch of journalist vignettes written on the topic of 'What else is wrong about Russia? Let's take it out of context and twist it all beyond recognition and pin it on Putin!'. +/-1 star, since it's storytelling at its best and worst.
At best, because, for example, I actually felt for the story of ex-military Rinat who seemed to be incapable of having life other than in the Chechen-wars army. Lots of other stories also rang true and devastating. Still, this issue is not unique to Russia and wasn't caused by Putin but rather by human nature. We get easily traumatized: by everything but particularly by wars. So, this leads us to a new understanding that this book simultaneously illustrated storytelling at its worst: it deals with anecdotal instances without paying attention to the big picture. Do we know how many ex-military worldwide have these issues? No, we don't, we don't pay attention to that. What we do is love, LOVE, ADORE stigmatizing Russia.
Beslan... Seriously, Beslan is the responsibility of the jihadis who got there with all that weapons and explosives shit. How do you free a school chockful of young, terrified and brutalized kids, their parents and teachers, all suffering of heat, extreme dehydration, hunger and brutality? Think 1972 massacre of Munich. Think of all the hostage situations ever gone horribly wrong. This was one of them. Actually, a bunch of soldiers/civilians died saving people out there.
Chechnya? How about asking where it got its weaponry and military training, in the first place? Qui bono? -1 star
Also, how about realising that Chechen wars started before Putin? He got to become the leader of a country in shambles and he's actually doing well, to compare things, just look at Ukraine, where it got with its.... uh... so-called democratic leaders?
The rest is a pointless rant on how Putin single-handedly hasn't made life the living paradise for the good people of Russia. Where are the action plans for getting Russia better, for dealing with corruption and everything else?-1 star I haven't seen a single word here of how this gal suggests improving things.-1 star Criticizing is easy, doing things is not. What should be done and how - these questions have been left, sadly, unaswered.
Q: When the Fascists entered Denmark, the Jews were ordered to sew yellow stars on their clothing so they could be easily recognized. The Danes promptly sewed on yellow stars, both to save the Jews and to save themselves from turning into Fascists. Their king joined with them. (c) This, very inspiring. +1 star for this.
Q:
This political line is wholly neo-Soviet: human beings do not have independent existences, they are cogs in the machine whose function is to implement unquestioningly whatever political escapades those in power dream up. Cogs have no rights. (c) This, not so inspiring. Where are Maria Butina's human rights in the US of 2018? The gal's getting treated like a rabid dog, all because someone decided she's too active a political acivist and her libido's too oversized?
March 10, 2022
Îl cunosc mai bine pe Putin după ce am citit cartea asta? Mă tem că da - și cele mai negre intuiții sau deducții se confirmă:
"Un locotenent-colonel tipic al KGB-ului sovietic, o sosie a lui Akaki Akakievici, eroul umil din Mantaua lui Gogol", urcat pe tronul Rusiei. "Concepțiile lui sunt înguste, provinciale, așa cum o sugerează și rangul lui; are personalitatea lipsită de atracție a unui locotenent-colonel care nu a ajuns niciodată colonel, comportamentul unui agent al poliției politice care obișnuiește sa-și bage nasul în viața propriilor colegi. Și este răzbunator: la ceremonia de instalere în funcție nu a fost invitat nici măcar unul dintre oponenții lui, niciunul dintre partidele politice care se află cumva în afara liniei [...]. Un copoi KGB-ist, care nici măcar în această calitate nu a făcut cine știe ce impresie, va umbla prin Kremlin la fel ca Lenin. Își va lua revanșa".
"Îmi displace pentru lipsa lui de emoții, mai rea decât crima, pentru cinismul lui, pentru rasismul lui, pentru minciunile lui, pentru gazul pe care l-a folosit în asediul de la Nord-Ost, pentru masacrul inocenților care a continuat pe parcursul întregului său mandat de președinte".
Înțeleg și Rusia mai bine: da, nu ni se pare, Putin chiar a readus înghețul sovietic.
Și pentru asta, spune Politkovskaia, mai mult decât Putin sunt vinovați rușii, care se poartă ca niște sclavi apatici și înfricoșați și Vestul, care i-a cântat în struna acestui personaj meschin.
"Noi suntem responsabili pentru politica lui Putin, în primul rând noi, nu Putin. Faptul că ne limităm reactiile față de el si de manipularea cinică a Rusiei la simple comentarii in bucătărie i-a permis să facă toate lucrurile pe care le-a făcut in ultimii (...) ani. Am reacționat la acțiunile și discursurile lui nu doar letargic, ci și temător. Când cekiștii și-au fortificat puterea, le-am permis să ne observe teama si în acest fel n-am făcut decât să le intensificăm impulsul de a ne trata ca pe niște vite. KGB-ul ii respectă numai pe cei puternici. Pe cei slabi îi devorează. Noi ar trebui să știm acest lucru mai bine decât oricine altcineva".
"Revenirea sistemului sovietic odată cu consolidarea puterii lui Putin este evidentă.
Trebuie spus ca aceasta nu a devenit posibila doar din cauza propriei noastre neglijențe, a apatiei și oboselii dupa o schimbare mult prea revoluționară [căderea URSS și uriașa criză economică din anii '90]. S-a întâmplat și mulțumită corului de încurajări primite din Vest, mai ales de la Silvio Berlusconi, care pare să se fi îndrăgostit de Putin. El este principalul "cavaler" european al lui Putin, deși acesta se bucură și de sprijinul lui Blair, al lui Schroeder și al lui Chirac și nu este descurajat în acțiunile lui nici de juniorul Bush de peste ocean".
Pentru referințe: cartea a apărut în 2004 (anul începerii celui de-al doilea mandat al lui Putin), deci completați lista cu urmașii politicienilor occidentali de mai sus. Anna Politkovskaia nu a mai apucat să o facă, a fost asasinată pe 7 octombrie 2006, de ziua lui Putin.
Cum arată, deci, Rusia sovietică a lui Putin? O armată în care 500 de oameni sunt uciși într-un an nu în lupte, ci în bătaie, de către superiori. O clasă politica formată din afaceriști care s-au săturat sa dea mită autorităților, așa ca s-au hotărât să devină ei înșiși autoritățile care iau șpagă. Și din foști mici KGB-iști la fel de lipsiți de importanță și realizări ca liderul lor, ales ca paznic al corupției lui Elțîn. Un sistem judiciar care, sprijinit de poliție, dă ordinele de care au nevoie mafioții pentru a pune mâna pe afaceri ale statului, pe care apoi le falimentează (în folosul lor și al autorităților mânjite), lasând zeci de oameni fără slujbe și orașele muribunde.
Personificarea efectului politicii demente care sovietizează și distruge Rusia mi se pare căpitanul-comandant de submarin de pe malul Pacificului. Submarinul este principala componentă a scutului nuclear rusesc, care ar putea opri orice atac în Pacific, inclusiv din partea SUA și este lăsat fără mentenantă de ani de zile, în ciuda protestelor disperate ale comandantului, care spune ca va deveni inutil (sa sperăm că la fel au furat banii pentru întreținerea tuturor armelor nucleare...). Iar căpitanul (absolvent strălucit de studii inginerești, nu doar militar) are un salariu de circa 100 de dolari, care uneori îi întărzie și 6 luni, motiv pentru care sare peste masă pentru a-și împărți porția de la cantina ofiterilor cu soția (absolventa de mare institut chimic, șomeră) și fiica. Asta e marea Rusie a lui Putin.
"Un locotenent-colonel tipic al KGB-ului sovietic, o sosie a lui Akaki Akakievici, eroul umil din Mantaua lui Gogol", urcat pe tronul Rusiei. "Concepțiile lui sunt înguste, provinciale, așa cum o sugerează și rangul lui; are personalitatea lipsită de atracție a unui locotenent-colonel care nu a ajuns niciodată colonel, comportamentul unui agent al poliției politice care obișnuiește sa-și bage nasul în viața propriilor colegi. Și este răzbunator: la ceremonia de instalere în funcție nu a fost invitat nici măcar unul dintre oponenții lui, niciunul dintre partidele politice care se află cumva în afara liniei [...]. Un copoi KGB-ist, care nici măcar în această calitate nu a făcut cine știe ce impresie, va umbla prin Kremlin la fel ca Lenin. Își va lua revanșa".
"Îmi displace pentru lipsa lui de emoții, mai rea decât crima, pentru cinismul lui, pentru rasismul lui, pentru minciunile lui, pentru gazul pe care l-a folosit în asediul de la Nord-Ost, pentru masacrul inocenților care a continuat pe parcursul întregului său mandat de președinte".
Înțeleg și Rusia mai bine: da, nu ni se pare, Putin chiar a readus înghețul sovietic.
Și pentru asta, spune Politkovskaia, mai mult decât Putin sunt vinovați rușii, care se poartă ca niște sclavi apatici și înfricoșați și Vestul, care i-a cântat în struna acestui personaj meschin.
"Noi suntem responsabili pentru politica lui Putin, în primul rând noi, nu Putin. Faptul că ne limităm reactiile față de el si de manipularea cinică a Rusiei la simple comentarii in bucătărie i-a permis să facă toate lucrurile pe care le-a făcut in ultimii (...) ani. Am reacționat la acțiunile și discursurile lui nu doar letargic, ci și temător. Când cekiștii și-au fortificat puterea, le-am permis să ne observe teama si în acest fel n-am făcut decât să le intensificăm impulsul de a ne trata ca pe niște vite. KGB-ul ii respectă numai pe cei puternici. Pe cei slabi îi devorează. Noi ar trebui să știm acest lucru mai bine decât oricine altcineva".
"Revenirea sistemului sovietic odată cu consolidarea puterii lui Putin este evidentă.
Trebuie spus ca aceasta nu a devenit posibila doar din cauza propriei noastre neglijențe, a apatiei și oboselii dupa o schimbare mult prea revoluționară [căderea URSS și uriașa criză economică din anii '90]. S-a întâmplat și mulțumită corului de încurajări primite din Vest, mai ales de la Silvio Berlusconi, care pare să se fi îndrăgostit de Putin. El este principalul "cavaler" european al lui Putin, deși acesta se bucură și de sprijinul lui Blair, al lui Schroeder și al lui Chirac și nu este descurajat în acțiunile lui nici de juniorul Bush de peste ocean".
Pentru referințe: cartea a apărut în 2004 (anul începerii celui de-al doilea mandat al lui Putin), deci completați lista cu urmașii politicienilor occidentali de mai sus. Anna Politkovskaia nu a mai apucat să o facă, a fost asasinată pe 7 octombrie 2006, de ziua lui Putin.
Cum arată, deci, Rusia sovietică a lui Putin? O armată în care 500 de oameni sunt uciși într-un an nu în lupte, ci în bătaie, de către superiori. O clasă politica formată din afaceriști care s-au săturat sa dea mită autorităților, așa ca s-au hotărât să devină ei înșiși autoritățile care iau șpagă. Și din foști mici KGB-iști la fel de lipsiți de importanță și realizări ca liderul lor, ales ca paznic al corupției lui Elțîn. Un sistem judiciar care, sprijinit de poliție, dă ordinele de care au nevoie mafioții pentru a pune mâna pe afaceri ale statului, pe care apoi le falimentează (în folosul lor și al autorităților mânjite), lasând zeci de oameni fără slujbe și orașele muribunde.
Personificarea efectului politicii demente care sovietizează și distruge Rusia mi se pare căpitanul-comandant de submarin de pe malul Pacificului. Submarinul este principala componentă a scutului nuclear rusesc, care ar putea opri orice atac în Pacific, inclusiv din partea SUA și este lăsat fără mentenantă de ani de zile, în ciuda protestelor disperate ale comandantului, care spune ca va deveni inutil (sa sperăm că la fel au furat banii pentru întreținerea tuturor armelor nucleare...). Iar căpitanul (absolvent strălucit de studii inginerești, nu doar militar) are un salariu de circa 100 de dolari, care uneori îi întărzie și 6 luni, motiv pentru care sare peste masă pentru a-și împărți porția de la cantina ofiterilor cu soția (absolventa de mare institut chimic, șomeră) și fiica. Asta e marea Rusie a lui Putin.
July 18, 2021
Anna Politkovskaja, il 7 ottobre 2006, è stata uccisa da 4 colpi di pistola nell'ascensore del palazzo dove abitava, a Mosca. Anna Politkovskaja, giornalista, critica e oppositrice del regime di Putin. Ricordiamocelo.
Putin ha iniziato il suo mandato nel 1999, ed è ancora lì, e sarà lì ancora per un pezzo. Ricordiamoci anche questo.
Un ex ministro dell'interno italiano che dal papetee chiedeva pieni poteri e ora col suo partito fa parte della maggioranza di governo, è uno strenuo ammiratore di Putin, mentre la bionda presidente del maggior partito di opposizione, è una grande ammiratrice di Putin.
C'è poi un tizio che con Putin è culo e mutanda, e vuole diventare presidente della Repubblica. Il nostro presidente della Repubblica.
Ricordiamocelo bene! E fermiamoli!
La strana coppia - Foto Financial Times
August 9, 2022
The Bulgarian review is first, the English translation follows it bellow
До какво се свежда идеологията на всяка цена и във всеки аспект на живота без оглед на неприятни и противоречащи факти? До имитация. Имитация на дейност, а не истинска работа. И много греши този, който смята, че имитацията на дейност не носи реални резултати. СССР при Сталин, режимът на Пиночет, маккартизмът и расизмът в САЩ са прекрасни примери как отначало привидната подмяна на действителността с идеология води до реално изместване.
В такива времена думата ”не” струва скъпо. Московчанката и журналистка Анна Политковская плаща цената на 7 октомври 2006 г., когато е убита от наемници, чиито следи водят до висши военни среди в Руската Федерация. 7 октомври 1952 г., между другото, е рожденният ден на Путин. Какъв подарък само. Тъй като се води публично аскет, едва ли е празнувал чак с реки шампанско, не е лишен от вкус олигарх - по-вероятно просто е отметнал още една дразнеща пречка по-малко.
Думата “не” навремето в Русия е пращала в ГУЛАГ. Днес праща в емиграция (ако имаш средства) или в канавката с водка-менте (ако си късметлия). За сметка на това имитацията на дейност се вихри с пълна сила и пълни пропагандните ракети с близък и далечен обсег.
——
Имитация 1: Руската армия е добре обучена, ефективна и пази родината
Добре обучена:
Ако в една армия дезертира наведнъж почти цялa рота от 54 редника наведнъж, търсещи гласност и закрила от военната прокуратура заради системни и причиняващи смърт издевателства на мъртвопияни офицери (да, освен това ония и крадат) в печално известно поделение и печално известна част от армията, това едва ли е сигнал за правилно обучение и дисциплина. 54-та естерствено нямат шанс. Военният прокурор на областта незабавно потушава всичко, което - хайде - е разбираемо. Но и ги връща на съвсем същите командири, на които и косъм (нито пагон) пада от главата. Офицери не се критикуват от низшестоящите и точка.
Ефективна:
Полковник Буданов е стара кримка в Чечня. И като много стари кримки вече е психически нестабилен, злонравен и пие без прекъсване. При запой по повод рожденния ден на малката си дъщеря (!), решава, че му се ще терористка от женски пол за компания. Без да има формалните правомощия за такава операция, самоволно грабва подчинените си и бързо открива каквото му трябва в съседното чеченско село. Тя е 18 годишна. Хората му чинно пазят пред личната му квартира (той там си спи и живее, не е кабинет), докато се носят писъци и борба. В края на това приятно занимание, Буданов нарежда на хората си да погребат трупа (тя е гола и удушена), скед което поради умора от всичкото това антитерористично напрежение, кротко заспива в същото легло.
Процес? Чиста случайност - командващият генерал Герасимов не споделя възгледите на полковника и идва да го навести. Буданов вади оръжие. Хората на Буданов вадят оръжие. Хората на генерала също вадят оръжие.
Следват психиатрични експертизи, доказващи, че Буданов е герой на родината (други руски генерали в Чечня гарантират за Буданов, а и подобни случаи - дал господ) и нищо лошо не е направил, даже обратното.
Терористка? Така и не са открити каквито и да е доказателства, че момичето е нещо друго освен хубавичка млада местна селянка, макар да се търси дълго и упорито. Даже вътрешноармейските канали изрично потвърждават непричастност, но тези доказателства са удобно пропуснати от документацията по делото.
Изнасилване? Патоанатомът казва - да. Съдът казва - не. Единственият смел адвокат - чистокръвен руснак - Меркелов, наел се да защитава родителите на чеченката, е убит 5 години след книгата през 2009 г. от неизвестен извършител. Надали от чеченец… Това убийство не е описано от Политковская, тъй като е 3 години след нейното собствено убийство.
Присъда? Чиста случайност, германският канцлер лично задава въпрос на Путин за делото. 10 години затвор през 2003 г., Буданов е предсрочно освободен през 2009 г. Получава добра армейска служба на хранилка, а милата му съпруга го оплаква дето така са го изтормозили (що за жена е това - позор за женския пол!). Добре, че са чеченците! През 2011 г. - 7 години след книгата и 5 години след убийството на Политковская - Буданов най-накрая се прегръща с точен чеченски откос в Москва, извършителите не са открити, но чеченска групировка поема отговорност. Погребан е с военни почести, присъстват над 1000 души, военните величия изпращат със сълзи непрежалимия герой.
Ефективност? What the fuck?! Нито е хванал терористи, нито е допринесъл за постигане на важна оперативна цел, изобщо е превърнал частта си в паплач от ненормалници, които вече не знаят къде и защо стрелят и не им пука, и това е обликът на руски офицер, закрилян лично от министъра на отбраната? Тия в Кремъл какви гъби пушат? Или ходят някъде специално да им направят лоботомия, преди да разпишат военна стратегия и оперативен план?!
Имитации 2 и 3: В Русия има установен капитализъм и работеща правна система
Да, ама трънки.
Уралският “Бизнесмен” Павел “Пашка” Федулев прави бърза кариера с фалшива водка и накрая коли и беси из милицията на Екатерининбург - назначават се само удобни хора. Толкова сърдечни са и отношенията му с местния съд. В резултат си пазарува кажи-речи без пари няколко структуроопределящи комбината, като ги превзема с оръжие. Да не си помисли някой, че е майтап! Съвсем истинско въоръжено превземане е - с автомати, както си трябва! Каква е връзката с Путин ли? Ами онези напазаруваните магистрати кацат в Москва с повишение, а един от тях - и лично в екипа на Путин.
Относно разследващия анализ на съдебната система през 2000-2003 г. в Свердловска област - приложете го за България през 2022 г. и няма много да сбъркате.
Това, което Политковская и тук не доживява да види, е че Федулев все пак е осъден през 2008 г. на 20 години за убийство на шестима бизнеспартньори. Руската преса отразява воплите му за предсрочно освобождаване. Неудобен е станал за партньорите си с лъскав имидж - все пак простичка мутра, макар и с хъс и мангизи…
Имитациите във всички публикувани тук раследващи материали на Политковская (включително Норд-Ост) са системни за руското общество и политиците на върха му и са твърде много, а в една от тях няма майка, която да е в състояние да остане безразлична! И това е преди 2004 г! И е все още валидно!
——
Политковская обича страната си. Обича и армията и. Тъкмо затова не си мълчи за зловещите имитации, които са ги превзели като рак. Затова и не дочаква старини. Чудя се дали извергите, дали заповедта из кремълските коридори, имат и 1/100 от смелостта на тази жена? Не, разбира се. Кабинетните плъхове с незнайно как придобит военен чин никога, никога не я притежават. Стоят си в дупките на топло и доволно се смеят как творят история. Кой не му харесва - два метра под земята, там има място за всички.
——
П. П. Някои от руските читатели оценяват пропускането на Елцин като упоменат виновник за част от тази деградация (до началото на 2004 г., когато е издадена тази книга. ) като неправилно. За периода до 1999 г. съм съгласна с тях. След това - не.
Или както един от руските читатели отбелязва (в друг сайт) и не мога да се сдържа да не го цитирам - самото конкретно име в заглавието дори не е важно: “Кстати, книга не про Путина, а про жизнь людей. Биографии тех, кто вошел в 21 век. Кто как умел. И смысл этой книги в одном, что государства как такового нет, а есть определенные должности и люди, занимающие их, и от личных качеств этих людей зависят судьбы народа. И главная проблема в том, что за этими людьми никто не следит и они могут делать все, что захотят. Главное условие в этой игре […] лишь одно - лояльность вождю.”
——
П. П. П. Политковская не е безпристрастна. При тази фактология е твърде късно за безпристрастност… И неуместно.
What does ideology at any cost and in every aspect of life lead to, regardless of unpleasant and contradicting facts? It leads to imitation. An imitation of activity, not real work. And anyone who thinks that imitation doesn't produce real results is gravely mistaken. Stalin’s USSR, Pinochet’s regime, McCarthyism, and racism in the US are all perfect examples of how a perceived substitution of reality with ideology leads to a real displacement of existence.
In such times, the word "No" comes at a high price. Muscovite journalist Anna Politkovskaya paid that price on October 7, 2006, when she was murdered by hitmen whose trails led to high-ranking military circles in the Russian Federation. October 7, 1952, by the way, is Vladimir Putin's birthday. Quite the gift. Since he is publicly an ascetic, he likely didn't celebrate with rivers of champagne—he is not an oligarch devoid of taste—it’s more probable that he simply checked off one less annoying obstacle.
In the old days of Russia, the word "No" sent you to the Gulag. Today, it sends you into emigration (if you have the means) or into a ditch with counterfeit vodka (if you're lucky). Meanwhile, the imitation of activity flourishes, fueling propaganda missiles of all ranges.
——
Imitation 1: The Russian Army is well-trained, effective, and protects the Motherland
Well-trained:
If in an army an entire company of 54 privates deserts at once, seeking publicity and protection from the military prosecutor because of systematic and lethal abuse by dead-drunk officers (who also steal), this is hardly a signal of proper training. The 54, naturally, stand no chance. The regional military prosecutor immediately suppressed everything, which—fine—is understandable. Но he also returned them to the very same commanders, not a hair on whose heads (or epaulets) was touched. Officers are not to be criticized by subordinates, period.
Effective:
Colonel Budanov is a seasoned veteran in Chechnya. Like many veterans, he is mentally unstable, malicious, and a chronic alcoholic. During a drinking bout for his young daughter's birthday (!), he decided he wanted a female terrorist for company. Without formal authority, he snatched subordinates and found what he needed in a nearby Chechen village. She was 18. His men stood guard outside his private quarters while screams and struggles echoed within. Afterward, Budanov ordered his men to bury her strangled, naked body, then quietly went to sleep in the same bed, exhausted from all that "anti-terrorist" tension.
A trial? Purely by chance—General Gerasimov visited and was met with Budanov’s drawn weapon. Budanov's men drew theirs; the general's men did the same. Psychiatric evaluations followed, trying to prove Budanov was a "hero of the motherland" (other Russian generals in Chechnya vouched for him), and that he had done nothing wrong.
A Terrorist? No evidence was ever found that the girl was anything but a local villager, despite long and persistent searches. Even internal army channels confirmed her innocence, but this evidence was conveniently omitted from the trial documents.
Rape? The pathologist said yes. The court said no. The only brave lawyer—a pure-blooded Russian, Markelov—who took on the defense of the girl’s parents, was killed in 2009 by an unknown perpetrator. Hardly by a Chechen... This murder isn't in the book, as it happened three years after Politkovskaya’s own murder.
The Verdict? A fluke—the German Chancellor personally questioned Putin about the case. A 10-year sentence followed in 2003; Budanov was paroled in 2009. He was given a comfortable military post, while his wife publicly mourned his "suffering" (what a disgrace to her gender!). Fortunately, there are the Chechens. In 2011, Budanov was finally met with a precise Chechen burst of gunfire in Moscow. He was buried with military honors, attended by over 1,000 people, with military top brass weeping for their "irreplaceable hero."
Effectiveness? What the fuck?! He caught no terrorists, contributed nothing to operational goals, and turned his unit into a mob of madmen. This is the face of a Russian officer, protected personally by the Minister of Defense? What are those in the Kremlin smoking? Or do they undergo a lobotomy before signing a military strategy?
Imitations 2 and 3: Russia has established capitalism and a working legal system
Hardly. Ural "businessman" Pavel "Pashka" Fedulev rose through counterfeit vodka and eventually ruled the Yekaterinburg police. He essentially "bought" structural combines by taking them over with AK-47s. The magistrates he purchased eventually moved to Moscow with promotions—one even joining Putin's personal team.
If you apply Politkovskaya’s 2000-2003 analysis of the judicial system to Bulgaria in 2022, you won't be far off. Fedulev was finally sentenced in 2008 for the murder of six partners, having become "inconvenient" for his more polished associates.
——
Politkovskaya loved her country. She loved its army too. That is precisely why she refused to stay silent about the "imitations" that had infested them like cancer. I wonder if the monsters in the Kremlin corridors who gave the order have even 1/100th of this woman's courage? No, of course not. Desk rats with unearned military ranks never do.
——
P.S. Some Russian readers criticize the omission of Yeltsin as a culprit. For the period up to 1999, I agree. After that—I don't. Or as one reader noted: "The book isn't about Putin, but about people's lives... the state as such does not exist; there are only positions and the people occupying them, and the fate of the nation depends on their personal qualities. The main problem is that no one watches these people and they can do whatever they want. The only condition is loyalty to the Leader."
P.P.P. Politkovskaya is not impartial. With these facts, it is far too late for impartiality… and utterly inappropriate.
До какво се свежда идеологията на всяка цена и във всеки аспект на живота без оглед на неприятни и противоречащи факти? До имитация. Имитация на дейност, а не истинска работа. И много греши този, който смята, че имитацията на дейност не носи реални резултати. СССР при Сталин, режимът на Пиночет, маккартизмът и расизмът в САЩ са прекрасни примери как отначало привидната подмяна на действителността с идеология води до реално изместване.
В такива времена думата ”не” струва скъпо. Московчанката и журналистка Анна Политковская плаща цената на 7 октомври 2006 г., когато е убита от наемници, чиито следи водят до висши военни среди в Руската Федерация. 7 октомври 1952 г., между другото, е рожденният ден на Путин. Какъв подарък само. Тъй като се води публично аскет, едва ли е празнувал чак с реки шампанско, не е лишен от вкус олигарх - по-вероятно просто е отметнал още една дразнеща пречка по-малко.
Думата “не” навремето в Русия е пращала в ГУЛАГ. Днес праща в емиграция (ако имаш средства) или в канавката с водка-менте (ако си късметлия). За сметка на това имитацията на дейност се вихри с пълна сила и пълни пропагандните ракети с близък и далечен обсег.
——
Имитация 1: Руската армия е добре обучена, ефективна и пази родината
Добре обучена:
Ако в една армия дезертира наведнъж почти цялa рота от 54 редника наведнъж, търсещи гласност и закрила от военната прокуратура заради системни и причиняващи смърт издевателства на мъртвопияни офицери (да, освен това ония и крадат) в печално известно поделение и печално известна част от армията, това едва ли е сигнал за правилно обучение и дисциплина. 54-та естерствено нямат шанс. Военният прокурор на областта незабавно потушава всичко, което - хайде - е разбираемо. Но и ги връща на съвсем същите командири, на които и косъм (нито пагон) пада от главата. Офицери не се критикуват от низшестоящите и точка.
Ефективна:
Полковник Буданов е стара кримка в Чечня. И като много стари кримки вече е психически нестабилен, злонравен и пие без прекъсване. При запой по повод рожденния ден на малката си дъщеря (!), решава, че му се ще терористка от женски пол за компания. Без да има формалните правомощия за такава операция, самоволно грабва подчинените си и бързо открива каквото му трябва в съседното чеченско село. Тя е 18 годишна. Хората му чинно пазят пред личната му квартира (той там си спи и живее, не е кабинет), докато се носят писъци и борба. В края на това приятно занимание, Буданов нарежда на хората си да погребат трупа (тя е гола и удушена), скед което поради умора от всичкото това антитерористично напрежение, кротко заспива в същото легло.
Процес? Чиста случайност - командващият генерал Герасимов не споделя възгледите на полковника и идва да го навести. Буданов вади оръжие. Хората на Буданов вадят оръжие. Хората на генерала също вадят оръжие.
Следват психиатрични експертизи, доказващи, че Буданов е герой на родината (други руски генерали в Чечня гарантират за Буданов, а и подобни случаи - дал господ) и нищо лошо не е направил, даже обратното.
Терористка? Така и не са открити каквито и да е доказателства, че момичето е нещо друго освен хубавичка млада местна селянка, макар да се търси дълго и упорито. Даже вътрешноармейските канали изрично потвърждават непричастност, но тези доказателства са удобно пропуснати от документацията по делото.
Изнасилване? Патоанатомът казва - да. Съдът казва - не. Единственият смел адвокат - чистокръвен руснак - Меркелов, наел се да защитава родителите на чеченката, е убит 5 години след книгата през 2009 г. от неизвестен извършител. Надали от чеченец… Това убийство не е описано от Политковская, тъй като е 3 години след нейното собствено убийство.
Присъда? Чиста случайност, германският канцлер лично задава въпрос на Путин за делото. 10 години затвор през 2003 г., Буданов е предсрочно освободен през 2009 г. Получава добра армейска служба на хранилка, а милата му съпруга го оплаква дето така са го изтормозили (що за жена е това - позор за женския пол!). Добре, че са чеченците! През 2011 г. - 7 години след книгата и 5 години след убийството на Политковская - Буданов най-накрая се прегръща с точен чеченски откос в Москва, извършителите не са открити, но чеченска групировка поема отговорност. Погребан е с военни почести, присъстват над 1000 души, военните величия изпращат със сълзи непрежалимия герой.
Ефективност? What the fuck?! Нито е хванал терористи, нито е допринесъл за постигане на важна оперативна цел, изобщо е превърнал частта си в паплач от ненормалници, които вече не знаят къде и защо стрелят и не им пука, и това е обликът на руски офицер, закрилян лично от министъра на отбраната? Тия в Кремъл какви гъби пушат? Или ходят някъде специално да им направят лоботомия, преди да разпишат военна стратегия и оперативен план?!
Имитации 2 и 3: В Русия има установен капитализъм и работеща правна система
Да, ама трънки.
Уралският “Бизнесмен” Павел “Пашка” Федулев прави бърза кариера с фалшива водка и накрая коли и беси из милицията на Екатерининбург - назначават се само удобни хора. Толкова сърдечни са и отношенията му с местния съд. В резултат си пазарува кажи-речи без пари няколко структуроопределящи комбината, като ги превзема с оръжие. Да не си помисли някой, че е майтап! Съвсем истинско въоръжено превземане е - с автомати, както си трябва! Каква е връзката с Путин ли? Ами онези напазаруваните магистрати кацат в Москва с повишение, а един от тях - и лично в екипа на Путин.
Относно разследващия анализ на съдебната система през 2000-2003 г. в Свердловска област - приложете го за България през 2022 г. и няма много да сбъркате.
Това, което Политковская и тук не доживява да види, е че Федулев все пак е осъден през 2008 г. на 20 години за убийство на шестима бизнеспартньори. Руската преса отразява воплите му за предсрочно освобождаване. Неудобен е станал за партньорите си с лъскав имидж - все пак простичка мутра, макар и с хъс и мангизи…
Имитациите във всички публикувани тук раследващи материали на Политковская (включително Норд-Ост) са системни за руското общество и политиците на върха му и са твърде много, а в една от тях няма майка, която да е в състояние да остане безразлична! И това е преди 2004 г! И е все още валидно!
——
Политковская обича страната си. Обича и армията и. Тъкмо затова не си мълчи за зловещите имитации, които са ги превзели като рак. Затова и не дочаква старини. Чудя се дали извергите, дали заповедта из кремълските коридори, имат и 1/100 от смелостта на тази жена? Не, разбира се. Кабинетните плъхове с незнайно как придобит военен чин никога, никога не я притежават. Стоят си в дупките на топло и доволно се смеят как творят история. Кой не му харесва - два метра под земята, там има място за всички.
——
П. П. Някои от руските читатели оценяват пропускането на Елцин като упоменат виновник за част от тази деградация (до началото на 2004 г., когато е издадена тази книга. ) като неправилно. За периода до 1999 г. съм съгласна с тях. След това - не.
Или както един от руските читатели отбелязва (в друг сайт) и не мога да се сдържа да не го цитирам - самото конкретно име в заглавието дори не е важно: “Кстати, книга не про Путина, а про жизнь людей. Биографии тех, кто вошел в 21 век. Кто как умел. И смысл этой книги в одном, что государства как такового нет, а есть определенные должности и люди, занимающие их, и от личных качеств этих людей зависят судьбы народа. И главная проблема в том, что за этими людьми никто не следит и они могут делать все, что захотят. Главное условие в этой игре […] лишь одно - лояльность вождю.”
——
П. П. П. Политковская не е безпристрастна. При тази фактология е твърде късно за безпристрастност… И неуместно.
What does ideology at any cost and in every aspect of life lead to, regardless of unpleasant and contradicting facts? It leads to imitation. An imitation of activity, not real work. And anyone who thinks that imitation doesn't produce real results is gravely mistaken. Stalin’s USSR, Pinochet’s regime, McCarthyism, and racism in the US are all perfect examples of how a perceived substitution of reality with ideology leads to a real displacement of existence.
In such times, the word "No" comes at a high price. Muscovite journalist Anna Politkovskaya paid that price on October 7, 2006, when she was murdered by hitmen whose trails led to high-ranking military circles in the Russian Federation. October 7, 1952, by the way, is Vladimir Putin's birthday. Quite the gift. Since he is publicly an ascetic, he likely didn't celebrate with rivers of champagne—he is not an oligarch devoid of taste—it’s more probable that he simply checked off one less annoying obstacle.
In the old days of Russia, the word "No" sent you to the Gulag. Today, it sends you into emigration (if you have the means) or into a ditch with counterfeit vodka (if you're lucky). Meanwhile, the imitation of activity flourishes, fueling propaganda missiles of all ranges.
——
Imitation 1: The Russian Army is well-trained, effective, and protects the Motherland
Well-trained:
If in an army an entire company of 54 privates deserts at once, seeking publicity and protection from the military prosecutor because of systematic and lethal abuse by dead-drunk officers (who also steal), this is hardly a signal of proper training. The 54, naturally, stand no chance. The regional military prosecutor immediately suppressed everything, which—fine—is understandable. Но he also returned them to the very same commanders, not a hair on whose heads (or epaulets) was touched. Officers are not to be criticized by subordinates, period.
Effective:
Colonel Budanov is a seasoned veteran in Chechnya. Like many veterans, he is mentally unstable, malicious, and a chronic alcoholic. During a drinking bout for his young daughter's birthday (!), he decided he wanted a female terrorist for company. Without formal authority, he snatched subordinates and found what he needed in a nearby Chechen village. She was 18. His men stood guard outside his private quarters while screams and struggles echoed within. Afterward, Budanov ordered his men to bury her strangled, naked body, then quietly went to sleep in the same bed, exhausted from all that "anti-terrorist" tension.
A trial? Purely by chance—General Gerasimov visited and was met with Budanov’s drawn weapon. Budanov's men drew theirs; the general's men did the same. Psychiatric evaluations followed, trying to prove Budanov was a "hero of the motherland" (other Russian generals in Chechnya vouched for him), and that he had done nothing wrong.
A Terrorist? No evidence was ever found that the girl was anything but a local villager, despite long and persistent searches. Even internal army channels confirmed her innocence, but this evidence was conveniently omitted from the trial documents.
Rape? The pathologist said yes. The court said no. The only brave lawyer—a pure-blooded Russian, Markelov—who took on the defense of the girl’s parents, was killed in 2009 by an unknown perpetrator. Hardly by a Chechen... This murder isn't in the book, as it happened three years after Politkovskaya’s own murder.
The Verdict? A fluke—the German Chancellor personally questioned Putin about the case. A 10-year sentence followed in 2003; Budanov was paroled in 2009. He was given a comfortable military post, while his wife publicly mourned his "suffering" (what a disgrace to her gender!). Fortunately, there are the Chechens. In 2011, Budanov was finally met with a precise Chechen burst of gunfire in Moscow. He was buried with military honors, attended by over 1,000 people, with military top brass weeping for their "irreplaceable hero."
Effectiveness? What the fuck?! He caught no terrorists, contributed nothing to operational goals, and turned his unit into a mob of madmen. This is the face of a Russian officer, protected personally by the Minister of Defense? What are those in the Kremlin smoking? Or do they undergo a lobotomy before signing a military strategy?
Imitations 2 and 3: Russia has established capitalism and a working legal system
Hardly. Ural "businessman" Pavel "Pashka" Fedulev rose through counterfeit vodka and eventually ruled the Yekaterinburg police. He essentially "bought" structural combines by taking them over with AK-47s. The magistrates he purchased eventually moved to Moscow with promotions—one even joining Putin's personal team.
If you apply Politkovskaya’s 2000-2003 analysis of the judicial system to Bulgaria in 2022, you won't be far off. Fedulev was finally sentenced in 2008 for the murder of six partners, having become "inconvenient" for his more polished associates.
——
Politkovskaya loved her country. She loved its army too. That is precisely why she refused to stay silent about the "imitations" that had infested them like cancer. I wonder if the monsters in the Kremlin corridors who gave the order have even 1/100th of this woman's courage? No, of course not. Desk rats with unearned military ranks never do.
——
P.S. Some Russian readers criticize the omission of Yeltsin as a culprit. For the period up to 1999, I agree. After that—I don't. Or as one reader noted: "The book isn't about Putin, but about people's lives... the state as such does not exist; there are only positions and the people occupying them, and the fate of the nation depends on their personal qualities. The main problem is that no one watches these people and they can do whatever they want. The only condition is loyalty to the Leader."
P.P.P. Politkovskaya is not impartial. With these facts, it is far too late for impartiality… and utterly inappropriate.
February 6, 2014
Anna Politkovskaya was murdered via contract killer on Putin's birthday 2006
Translated from the Russian by Arch Tait
Opening: The Army in Russia is a closed system no different from a prison. Nobody gets into the Army or into prison unless the authorities want them there. Once you are in, you live the life of a slave.
This is definitely THE book to browse before the 9th May extravaganza in Red Square. All those shiny new tanks - all those poor bullied soldiers.
Re criminals (p 30)'[..]people who are not fighters but who just happen to be Chechens when someone needs to be convicted.' Look at the poor sods who have been scapegoated for Boris Nemtsov's murder along the Kremlin wall.
Re the Budanov rape case (p 101): 'Lynch law was encouraged from the Kremlin itself - an eye for an eye, a tooth for a tooth. We discovered that we were moving backwards, from stagnation under Brezhnev to the out and out arbitrariness of Stalin. It was terryfying to reflect that we probably had the government we deserved.' Judge Bukreev's defence claims trial protraction
This book marks an important stepping-stone on the road to where we are now but it does feel dated, so much has happened since Anna's assassination. Well worth a skim through yet it is worth reading word by word from page 269 to the end, it is an impassioned summation.
Named and Shamed:
Sergei Ivanov
Anatoly Cherepnev
Yuri Budanov - On 10 June 2011, Budanov was shot dead in Moscow by an unknown perpetrator
Translated from the Russian by Arch Tait
Opening: The Army in Russia is a closed system no different from a prison. Nobody gets into the Army or into prison unless the authorities want them there. Once you are in, you live the life of a slave.
This is definitely THE book to browse before the 9th May extravaganza in Red Square. All those shiny new tanks - all those poor bullied soldiers.Re criminals (p 30)'[..]people who are not fighters but who just happen to be Chechens when someone needs to be convicted.' Look at the poor sods who have been scapegoated for Boris Nemtsov's murder along the Kremlin wall.
Re the Budanov rape case (p 101): 'Lynch law was encouraged from the Kremlin itself - an eye for an eye, a tooth for a tooth. We discovered that we were moving backwards, from stagnation under Brezhnev to the out and out arbitrariness of Stalin. It was terryfying to reflect that we probably had the government we deserved.' Judge Bukreev's defence claims trial protraction
This book marks an important stepping-stone on the road to where we are now but it does feel dated, so much has happened since Anna's assassination. Well worth a skim through yet it is worth reading word by word from page 269 to the end, it is an impassioned summation.
Named and Shamed:
Sergei Ivanov
Anatoly Cherepnev
Yuri Budanov - On 10 June 2011, Budanov was shot dead in Moscow by an unknown perpetrator
June 3, 2019
Yet another example of how Anna Politkovskaya was a courageous representative of truth on this damaged and confused planet. She sheds light on the misery and harm induced by the flagrant abuse and elected ignorance of the powers that be in Putin’s Russia. Throughout this book, as well as her others, she exhibits an open minded willingness to grasp for the truth. Her way could never have been comfortable. In her search she was not one to close her eyes, ears and heart to that which made her vulnerable. As an open and generous soul she could relate to other being’s suffering and truly listen to what the people involved told her. This kind of empathy was central to her guiding principles. She sought to end suffering on both personal and universal levels by becoming aware of the root causes of political problems. When she picked up the sword of truth she had the wisdom and understanding of how to use it to defend those who suffered. There is a sparkling glow that surrounds her words. They are written with a genuine warmth and open mindedness. They effectively work against the dictatorial and brutal regime that sought to crush spirits and take up weapons to destroy. She invites us all to defend the disadvantaged and stand and fight with facts. It saddens me that she is gone She is a legendary person who teaches us all to strive for justice.
April 20, 2022
Siamo agli inizi del terzo millennio che coincide con l'inizio dell'impero di Putin. Qui la Politkovskaja raccoglie alcune storie dei primi 4 anni della storia della Russia putiniana, dove riemerge il putridume del regime sovietico, dove la corruzione e la spietatezza sono alle stelle, ma l'elemento ancora più impressionante è la disumanità con cui il nuovo despota fa piazza pulita di tutto ciò che si ribella al potere costituito.
Una lettura molto dolorosa e cruda, leggere di storie così ingiuste, così al limite dell'inumano, non è facile, soprattutto non è facile rendersi conto che le ingiustizie ci sono e ci saranno sempre, fino a quando l'essere umano non capirà che l'uguaglianza, condivisione e l'amicizia sono i sentimenti fondanti di una vita in comune in pace.
Ma siamo talmente lontani da ciò e l'ennesima guerra, per il predominio su qualcun altro, ne è la impietosa testimonianza.
Una lettura molto dolorosa e cruda, leggere di storie così ingiuste, così al limite dell'inumano, non è facile, soprattutto non è facile rendersi conto che le ingiustizie ci sono e ci saranno sempre, fino a quando l'essere umano non capirà che l'uguaglianza, condivisione e l'amicizia sono i sentimenti fondanti di una vita in comune in pace.
Ma siamo talmente lontani da ciò e l'ennesima guerra, per il predominio su qualcun altro, ne è la impietosa testimonianza.
Read
December 24, 2022È desolante constatare nel 2022 l’attualità di questo saggio dei primi anni 2000 della giornalista moscovita, Anna Politkovskaja, assassinata nel 2006. Si tratta di un’analisi impietosa delle tappe storiche che hanno portato all’instaurarsi del regime di Putin in Russia. Il saggio però non è una pura revisione storica delle vicende politiche alla base del potere di Putin ma è un’inchiesta sul modus operandi del suo governo, della sistematica repressione del dissenso, dell’uso massiccio della corruzione e della censura come strumenti di coercizione.
Il punto di partenza del lavoro di Politkovskaja è l’esercito. A partire dalle guerre cecene, si indaga a fondo sulle condizioni disumanizzanti in cui operano i soldati russi e sul potere schiacciante della gerarchia. La violenza militare è il centro del suo lavoro, l’antefatto necessario che rappresenta appieno tutto il marciume che poi a cascata si riversa sulla società civile, dal mondo imprenditoriale a quello burocratico: torture, miserie e umiliazioni a cui viene sottoposta la popolazione.
Il libro è difficile da digerire, tutte le storie sono semplicemente sconvolgenti, fatichiamo a credere a una tale diserzione del vivere civile. Eppure la solidità delle evidenze portate dalla giornalista è innegabile.
Il punto di partenza del lavoro di Politkovskaja è l’esercito. A partire dalle guerre cecene, si indaga a fondo sulle condizioni disumanizzanti in cui operano i soldati russi e sul potere schiacciante della gerarchia. La violenza militare è il centro del suo lavoro, l’antefatto necessario che rappresenta appieno tutto il marciume che poi a cascata si riversa sulla società civile, dal mondo imprenditoriale a quello burocratico: torture, miserie e umiliazioni a cui viene sottoposta la popolazione.
Il libro è difficile da digerire, tutte le storie sono semplicemente sconvolgenti, fatichiamo a credere a una tale diserzione del vivere civile. Eppure la solidità delle evidenze portate dalla giornalista è innegabile.
March 20, 2025
Pensei muito nas razões que me levam a ter esta antipatia por Putin. O que é que me faz detestá-lo a ponto de escrever um livro sobre ele? Não sou um dos seus opositores políticos, sou apenas uma mulher que vive na Rússia. É simples: sou uma moscovita de 45 anos, que observou a União Soviética no seu período mais desgraçado, as décadas de 1970 e 1980. E não quero francamente voltar atrás, não quero esse tempo de volta.
A leitura dos relatos que Anna Politkovskaya escreveu deixou-me a sentir que a Rússia, o maior país do mundo em termos de território, que ocupa dois continentes, é um caso perdido. Um país de corruptos, que manipulam as notícias e os casos à maneira deles, como os ataques de Beslan e o sequestro no teatro Nord-Ost. É um país que nunca terá igualdade, muito menos justiça. Não há ninguém que consiga fazer frente ao Sr. Putin. É muito triste.
A leitura dos relatos que Anna Politkovskaya escreveu deixou-me a sentir que a Rússia, o maior país do mundo em termos de território, que ocupa dois continentes, é um caso perdido. Um país de corruptos, que manipulam as notícias e os casos à maneira deles, como os ataques de Beslan e o sequestro no teatro Nord-Ost. É um país que nunca terá igualdade, muito menos justiça. Não há ninguém que consiga fazer frente ao Sr. Putin. É muito triste.
November 15, 2017
La Politkovskaja racconta storie di persone che vivono (in certi casi vivere è una parola grossa) nella Russia di Putin, nello specifico dei primi anni duemila, in piena lotta internazionale al terrorismo, con una guerra criminale in Cecenia, in un paese dove all’incancrenito regime comunista si è sostituito un “capitalismo sfrenato gestito da cupole mafiose”, con l’appoggio di forze dell’ordine e funzionari corrotti e di un sistema giudiziario “da telefono”, nel senso che il verdetto dipende da quale potente di turno ha espresso i suoi desideri con un’opportuna telefonata. Fra le tragedie del teatro Dubrovka e della scuola di Beslan.
Le storie che racconta vanno a comporre un quadro che non vorremmo guardare, vorremmo girare la testa e pensare ad altro, alla nostra vita tranquilla e sicura… ma quanto sicura? Siamo certi che queste storie non riguardino anche noi?
“Non possiamo tollerare altri decenni di glaciazione politica. Vorrei essermeli lasciati alle spalle. Vorrei davvero che i nostri figli potessero essere liberi. E che i nostri nipoti ci nascessero liberi. Per questo invoco il disgelo. Gli unici a poter cambiare il clima, però, siamo noi. E nessun altro”
Il 7 ottobre 2006 Anna Politkovskja è stata assassinata nell’ascensore della sua abitazione. Le circostanze dell’omicidio non sono ancora state chiarite.
Le storie che racconta vanno a comporre un quadro che non vorremmo guardare, vorremmo girare la testa e pensare ad altro, alla nostra vita tranquilla e sicura… ma quanto sicura? Siamo certi che queste storie non riguardino anche noi?
“Non possiamo tollerare altri decenni di glaciazione politica. Vorrei essermeli lasciati alle spalle. Vorrei davvero che i nostri figli potessero essere liberi. E che i nostri nipoti ci nascessero liberi. Per questo invoco il disgelo. Gli unici a poter cambiare il clima, però, siamo noi. E nessun altro”
Il 7 ottobre 2006 Anna Politkovskja è stata assassinata nell’ascensore della sua abitazione. Le circostanze dell’omicidio non sono ancora state chiarite.
March 21, 2022
Le cose o si affrontano o si evitano.
Di carattere non so parlare di cose che non conosco. Non amo né rispetto i parolai, i tuttologi.
Non voglio parlare, ma voglio capire. E adesso capisco un po' di più e quello che imparo mi atterrisce.
Grazie, Anna.
Di carattere non so parlare di cose che non conosco. Non amo né rispetto i parolai, i tuttologi.
Non voglio parlare, ma voglio capire. E adesso capisco un po' di più e quello che imparo mi atterrisce.
Grazie, Anna.
May 23, 2012
Se davvero uno dei princìpi cardine del buon giornalista è mantenere 'la giusta distanza', Anna Politkovskaja non era brava. Aveva troppo cuore e troppo fegato per tenersi a distanza di sicurezza da quello che vedeva intorno a sé. Troppo forte l'urgenza di denunciare lo sfascio delle istituzioni nella Russia di Putin, la magistratura corrotta, i militari al collasso, la sciatteria spietata dei burocrati, il servilismo dei media, l'uso strumentale della guerra cecena per consolidare lo status quo. Che le cose laggiù non andassero un granché democraticamente lo si intuiva anche prima, ma leggere queste storie una dopo l'altra, essere sbattuti di fronte alla violenza feroce e sistematica contro chi si oppone, all'impunità sfacciata dei poteri forti, allo strazio di persone comuni private del minimo diritto, all'eroismo anonimo dei pochi servitori dello Stato che resistono, ecco, è diverso quanto lo è il leggere di boxe stravaccati in poltrona dal sanguinare a bordo ring tempestati da nomi e fatti. Già, solo quelli importavano ad Anna Politkovskaja, che di tutto il resto non si curava: di tornire le frasi, di essere commovente o brillante, di analizzare, di accattivarsi il lettore, di apparire equilibrata e imparziale. Non ne aveva voglia né tempo, probabilmente intuiva di averne poco davanti a sé. Libro appassionato e durissimo, si piange di rabbia.
December 12, 2012
Ms. Politkovskaya exposes several layers of corruption and malfeasance in Putin’s Russia.
She takes us through the disastrous war in Chechnya where Russian soldiers are underpaid or not paid at all. This would seem to be endemic to the Russian army where during the Afghanistan war the same corruption happened – actual weapons were sold to the Mujahideen in order to make money. The brutality of the Russian towards the Chechen population is almost equal to the cruelity of Russian officers to their own soldiers.
She also exposes the corruption on how the Russian mafia has taken control over vast swaths of the country, as in the Urals for instance. It has taken over industries and controls the police and judiciary – often by violent methods.
Putin is attempting, as per Ms. Politkovskaya to be a mini-Stalin. He abstains from debate and appoints “yes-men” – Russia is regressing to the old Soviet ways.
The Chechen war in now becoming a scapegoat for all other problems and a moral drain on the country, but few overtly protest.
It must always be remembered that Anna Politkovskaya paid with her life for telling the truth.
She takes us through the disastrous war in Chechnya where Russian soldiers are underpaid or not paid at all. This would seem to be endemic to the Russian army where during the Afghanistan war the same corruption happened – actual weapons were sold to the Mujahideen in order to make money. The brutality of the Russian towards the Chechen population is almost equal to the cruelity of Russian officers to their own soldiers.
She also exposes the corruption on how the Russian mafia has taken control over vast swaths of the country, as in the Urals for instance. It has taken over industries and controls the police and judiciary – often by violent methods.
Putin is attempting, as per Ms. Politkovskaya to be a mini-Stalin. He abstains from debate and appoints “yes-men” – Russia is regressing to the old Soviet ways.
The Chechen war in now becoming a scapegoat for all other problems and a moral drain on the country, but few overtly protest.
It must always be remembered that Anna Politkovskaya paid with her life for telling the truth.
March 19, 2022
Брутална книга!
Книга, след която не ти остава и трохичка надежда, че у това уродливо същество нещо човешко може да трепне. Човекът у Путин отдавна е свършил.
Жалко, много жалко, че смели журналисти като Анна Политковская, с цената на живота си, отдавна са давали сигнали за това, но индоктринираните с токсични му лъжи последователи, нито чуват, нито виждат, нито искат да знаят за неговите човеконенавистни действия.
Аз много добре си спомням заложническата криза в московския тетър през 2002 г. и всички лъжи, с които руското правителство захрани потърпевшите оцелели и как категорично отказваше да разкрие химичния състав на газа, с който уби толкова невинни хора и трайно осакати стотици други. В тази книга Анна Политковская изследва последствията и от това злокобно събитие интервюирайки семействата на потърпевшите. Редове трудни за четене. Редове, който удрят шамар след шамар и умъртвяват всеки блян, че у Путин могат да съществуват някакви оскъдни морални отломки, които биха го накарали да спре коварната война в Украйна.
В тази книга няма справедливост.
Книга, след която не ти остава и трохичка надежда, че у това уродливо същество нещо човешко може да трепне. Човекът у Путин отдавна е свършил.
Жалко, много жалко, че смели журналисти като Анна Политковская, с цената на живота си, отдавна са давали сигнали за това, но индоктринираните с токсични му лъжи последователи, нито чуват, нито виждат, нито искат да знаят за неговите човеконенавистни действия.
Аз много добре си спомням заложническата криза в московския тетър през 2002 г. и всички лъжи, с които руското правителство захрани потърпевшите оцелели и как категорично отказваше да разкрие химичния състав на газа, с който уби толкова невинни хора и трайно осакати стотици други. В тази книга Анна Политковская изследва последствията и от това злокобно събитие интервюирайки семействата на потърпевшите. Редове трудни за четене. Редове, който удрят шамар след шамар и умъртвяват всеки блян, че у Путин могат да съществуват някакви оскъдни морални отломки, които биха го накарали да спре коварната война в Украйна.
В тази книга няма справедливост.
October 25, 2018
I've signally failed here. I read maybe 30 pages of this, to find that it is so horrifying I can't stand to continue. And then again, I've failed with Winter is Coming by Garry Kasparov because his style makes me distrust everything he says.
I'm moving on from both.
I spent a lot of time with my Russian friend Genia, before she died, talking about Russia. Both being historians, we seemed to think in similar ways and we found allies in each other.
May the world produce two - or one hundred - Politkovskayas for each one that is murdered. If she has inspired others to carry on her work, then her life and death have not been in vain. We should all pray that is so.
I'm moving on from both.
I spent a lot of time with my Russian friend Genia, before she died, talking about Russia. Both being historians, we seemed to think in similar ways and we found allies in each other.
May the world produce two - or one hundred - Politkovskayas for each one that is murdered. If she has inspired others to carry on her work, then her life and death have not been in vain. We should all pray that is so.
April 19, 2022
Ceceni, Al-Qaeda, Ucraini. Cambiano i capri espiatori, ma la storia resta la stessa.
La banale e franca immutabilità del regime di Putin in un libro scritto quasi vent’anni fa. Una lettura ancor oggi necessaria per comprendere meglio gli sviluppi recenti della storia russa e delle dinamiche ad essa correlate.
La banale e franca immutabilità del regime di Putin in un libro scritto quasi vent’anni fa. Una lettura ancor oggi necessaria per comprendere meglio gli sviluppi recenti della storia russa e delle dinamiche ad essa correlate.
January 20, 2023
Am terminat de citit Rusia lui Putin, cutremurătoarea carte a Annei Politkovskaia, acum mai bine de-o săptămînă și de-atunci m-am tot gîndit să-i fac o recenzie, ca să-mi dau în cele din urmă seama că nu-s în stare s-o scriu, pentru că e prea multă obidă în mine, prea multă indignare că, după optsprezece ani de la publicarea ei, ani în care portretul țarului KGB-ist schițat de autoare a căpătat tușe și mai monstruoase, numărul celor care-l admiră și-l laudă în gura mare crește neîncetat. Pe de altă parte, e oare de mirare? La urma-urmelor, Anna Politkovskaia a intuit care va fi mersul lumii cu mult înainte de era post-Trump atunci cînd a afirmat:
Păcat că această jurnalistă curajoasă, care a sperat că va deschide ochii Occidentului cînd a avertizat că Putin face parte dintr-un lung șir de conducători ruși care n-au adus decît suferințe și distrugeri, n-a reușit decît să-și semneze condamnarea la moarte prin publicarea cărții sale. Cu ea a murit „conștiința morală a Rusiei”, dar cui îi pasă? Moralitatea – un arhaism al cărui sens nu-l mai știe aproape nimeni.
Se pare că în ultimii ani am ajuns îngrozitor de nedelicați, ba chiar josnici. Aceste caracteristici devin din ce în ce mai evidente pe măsură ce războiul din Caucaz continuă și încălcarea unor tabuuri a devenit tot mai des un obicei. Omoruri? Au loc în fiecare zi. Jafuri? Și ce dacă? Într-un război sînt perfect legale. Nu numai instanțele evită să condamne infracțiunile, dar și societatea în general. Ceea ce în trecut era privit cu repulsie astăzi este pur și simplu acceptat.
Păcat că această jurnalistă curajoasă, care a sperat că va deschide ochii Occidentului cînd a avertizat că Putin face parte dintr-un lung șir de conducători ruși care n-au adus decît suferințe și distrugeri, n-a reușit decît să-și semneze condamnarea la moarte prin publicarea cărții sale. Cu ea a murit „conștiința morală a Rusiei”, dar cui îi pasă? Moralitatea – un arhaism al cărui sens nu-l mai știe aproape nimeni.
May 5, 2022
Un libro duro che offre uno spaccato reale della Russia di Putin senza nessun intervento "cosmetico".
Emerge una realtà molto distante dal nostro concetto di democrazia, dove la persona conta poco o nulla in confronto agli interessi dello Stato e, quindi, è spendibile senza alcun rimpianto. Il libro è scritto in maniera molto diretta, ma le varie parti mi lasciano l'idea di non essere molto legate tra di loro. Molto dettagliato in alcuni passaggi, forse anche troppo, spesso dà l'idea di essere troppo un resoconto di una indagine giornalistica. Al di là dei temi trattati, mi ha un pò deluso come narrazione.
Emerge una realtà molto distante dal nostro concetto di democrazia, dove la persona conta poco o nulla in confronto agli interessi dello Stato e, quindi, è spendibile senza alcun rimpianto. Il libro è scritto in maniera molto diretta, ma le varie parti mi lasciano l'idea di non essere molto legate tra di loro. Molto dettagliato in alcuni passaggi, forse anche troppo, spesso dà l'idea di essere troppo un resoconto di una indagine giornalistica. Al di là dei temi trattati, mi ha un pò deluso come narrazione.
May 31, 2022
Fiecare carte despre Putin a Annei Politkovskaya imi lasa senzatia de fior rece pe sira spinarii.
Avand beneficiul previziunii, ne este usor astazi (2022) sa spunem "Da, Putin este un monstru. Anna are dreptate". O alta carte scrisa de A.P. despre ascensiunea la putere a lui Putin, pe care am citit-o acum cativa ani (cat si alta a lui Kasparov) mi-au creat in timp imaginea negativa, pe care o consider adevarata, despre Putin, insa chiar si asa, nu l-am crezut in stare de a face ce face acum in Ucraina. In ciuda cruzimii manifestate in timpul celui de-al doilea razboi cecen, in ciuda interventiilor inumane in cazurile Nord-Ost si Beslan, si a cinismului manifestat de autoritati dupa, tot mi-a fost greu sa il cred in stare de ceea ce face astazi.
Lectura este sfasietoare, ca disecarea unui cadavru de copil, ca jupuirea pe viu a unui om...
Dar e o lectura necesara!
Avand beneficiul previziunii, ne este usor astazi (2022) sa spunem "Da, Putin este un monstru. Anna are dreptate". O alta carte scrisa de A.P. despre ascensiunea la putere a lui Putin, pe care am citit-o acum cativa ani (cat si alta a lui Kasparov) mi-au creat in timp imaginea negativa, pe care o consider adevarata, despre Putin, insa chiar si asa, nu l-am crezut in stare de a face ce face acum in Ucraina. In ciuda cruzimii manifestate in timpul celui de-al doilea razboi cecen, in ciuda interventiilor inumane in cazurile Nord-Ost si Beslan, si a cinismului manifestat de autoritati dupa, tot mi-a fost greu sa il cred in stare de ceea ce face astazi.
Lectura este sfasietoare, ca disecarea unui cadavru de copil, ca jupuirea pe viu a unui om...
Dar e o lectura necesara!
April 2, 2024
Testamento giornalistico, umano e politico questo libro intenso e drammatico sulla Russia dell’ex kgb ora presidente e dittatore Putin . La P. diceva che le interessava la realtà, la verità ne più nè meno di questo ed è quello che ha fatto durante la sua breve vita. Ricordiamolo la sua testa è stata servita su un piatto d’argento per il compleanno del zar Putin . Il libro è un viaggio nell’orrore, una discesa agli inferi in un paese che era democratico, che era moderno ed invece è ricaduta indietro di 100 anni c’è la guerra in cecenia, la brutalità dell’esercito Russo, la strage del teatro dubrovka, la strage della scuola di beslan, la giustizia “telefonata “ ed asservita al potere, la corruzione ed un popolo disorientato e perso , confuso che non capisce se vive nel 900, nel 800 oppure nel 2000.
May 10, 2022
È difficile fare una recensione di questo titolo, seppur datato, assolutamente consigliato se vogliamo comprendere la, purtroppo, drammatica situazione attuale, ma dolorosissimo.
La giornalista russa, tramite la sua analisi, mette in luce diverse problematiche del suo Paese, a partire dalle falle del sistema giudiziario, asservito ai poteri dello Stato e non al servizio del singolo cittadino "In ottemperanza alle direttive dall'alto, la procura ha finito per modificare il ruolo che la Costituzione le assegna. Il Pubblico Ministero rappresenta la pubblica accusa, tenuta in primo luogo a salvaguardare gli interessi dello Stato. [...] Come il re nudo non aveva abiti addosso, il nostro Paese non ha mai avuto una tradizione giudiziaria, né un autentico potere giudiziario. Il giudice Gorbačëva ne è un esempio. I suoi datori di lavoro non siamo noi, cittadini contribuenti, ma quelli che l'hanno messa dov'è, e allora, per paura che le tolgano i privilegi e i vantaggi del suo status, non può far altro che rigettare ogni istanza sgradita", le tecniche di persuasione politica e di lavaggio del cervello tramite i vari media "la televisione non faceva che ripetere con quanta onestà Budanov avesse compiuto il proprio dovere e il generale Šamanov appariva continuamente in video con i suoi bei discorsi patriottici in onore dell'intrepido compagno d'armi; la politica aveva ordinato di lavare il cervello alla popolazione, e questo era quel che si stava facendo a spronare battuto in attesa di una sentenza assolutoria", la corruzione che serpeggia liberamente anche tra chi, invece, dovrebbe lavorare per combatterla "Questa è l'epoca degli oligarchi. l'unico fruscio che il potere intende non è quello delle fronde, ma delle mazzette delle banconote", il sistema militare russo che mira a schiacciare il singolo "nulla è cambiato, nell'esercito, compreso il concetto perverso dell'onore l'ufficiale da difendere sempre e comunque, e che conta più della vita e della dignità dei soldati: i soldati sono degli schiavi degli ufficiali, gli ufficiali hanno sempre ragione e possono fare quello che vogliono dei propri sottoposti" e la persecuzione nei confronti il popolo ceceno "Attacchi razzisti e purghe sotto l'egida della polizia sono diventati routine. Basta un attimo per perdere la vita, la casa, il lavoro, la terra sotto ai piedi...e la ragione è una sola: sono ceceni."
Durante la lettura ho avvertito più volte brividi alla schiena (come dimenticare la vicenda della povera El'za Kungaeva) a volte mi sembrava di leggere fatti risalenti alle purghe staliniana del '37, mentre sono vicende accadute quasi l'altro ieri, tant'è che anche la stessa autrice fa spesso questo genere di paragoni:"Pare Stalin, dicevano. Anche lui era amico dei bambini"ma intanto "In Cecenia i militari continuano a comportarsi come è stati loro permesso da che la guerra è iniziata: pensano di essere in un poligono di tiro senza nessuno intorno, bambini compresi. [...] La Russia ha già avuto governati di questa risma. Ed è finita in tragedia. In un bagno di sangue. In guerre civili. Io non voglio che accada di nuovo. Per questo ce l'ho con tipico čekista sovietico che ascende al trono di Russia incidendo trionfio sul tappeto rosso del Cremlino."
Anna Politkovskaja ha scoperchiato il vaso di Pandora e ne ha pagato le conseguenze con la sua stessa vita, ma possiamo trovare la speranza?
"Nel passaggio dall'Urss alla nuova Russia ci siamo trascinati dietro tutti i nostri pidocchi sovietici: il KGB continua a essere ovunque.
La giornalista russa, tramite la sua analisi, mette in luce diverse problematiche del suo Paese, a partire dalle falle del sistema giudiziario, asservito ai poteri dello Stato e non al servizio del singolo cittadino "In ottemperanza alle direttive dall'alto, la procura ha finito per modificare il ruolo che la Costituzione le assegna. Il Pubblico Ministero rappresenta la pubblica accusa, tenuta in primo luogo a salvaguardare gli interessi dello Stato. [...] Come il re nudo non aveva abiti addosso, il nostro Paese non ha mai avuto una tradizione giudiziaria, né un autentico potere giudiziario. Il giudice Gorbačëva ne è un esempio. I suoi datori di lavoro non siamo noi, cittadini contribuenti, ma quelli che l'hanno messa dov'è, e allora, per paura che le tolgano i privilegi e i vantaggi del suo status, non può far altro che rigettare ogni istanza sgradita", le tecniche di persuasione politica e di lavaggio del cervello tramite i vari media "la televisione non faceva che ripetere con quanta onestà Budanov avesse compiuto il proprio dovere e il generale Šamanov appariva continuamente in video con i suoi bei discorsi patriottici in onore dell'intrepido compagno d'armi; la politica aveva ordinato di lavare il cervello alla popolazione, e questo era quel che si stava facendo a spronare battuto in attesa di una sentenza assolutoria", la corruzione che serpeggia liberamente anche tra chi, invece, dovrebbe lavorare per combatterla "Questa è l'epoca degli oligarchi. l'unico fruscio che il potere intende non è quello delle fronde, ma delle mazzette delle banconote", il sistema militare russo che mira a schiacciare il singolo "nulla è cambiato, nell'esercito, compreso il concetto perverso dell'onore l'ufficiale da difendere sempre e comunque, e che conta più della vita e della dignità dei soldati: i soldati sono degli schiavi degli ufficiali, gli ufficiali hanno sempre ragione e possono fare quello che vogliono dei propri sottoposti" e la persecuzione nei confronti il popolo ceceno "Attacchi razzisti e purghe sotto l'egida della polizia sono diventati routine. Basta un attimo per perdere la vita, la casa, il lavoro, la terra sotto ai piedi...e la ragione è una sola: sono ceceni."
Durante la lettura ho avvertito più volte brividi alla schiena (come dimenticare la vicenda della povera El'za Kungaeva) a volte mi sembrava di leggere fatti risalenti alle purghe staliniana del '37, mentre sono vicende accadute quasi l'altro ieri, tant'è che anche la stessa autrice fa spesso questo genere di paragoni:"Pare Stalin, dicevano. Anche lui era amico dei bambini"ma intanto "In Cecenia i militari continuano a comportarsi come è stati loro permesso da che la guerra è iniziata: pensano di essere in un poligono di tiro senza nessuno intorno, bambini compresi. [...] La Russia ha già avuto governati di questa risma. Ed è finita in tragedia. In un bagno di sangue. In guerre civili. Io non voglio che accada di nuovo. Per questo ce l'ho con tipico čekista sovietico che ascende al trono di Russia incidendo trionfio sul tappeto rosso del Cremlino."
Anna Politkovskaja ha scoperchiato il vaso di Pandora e ne ha pagato le conseguenze con la sua stessa vita, ma possiamo trovare la speranza?
"Nel passaggio dall'Urss alla nuova Russia ci siamo trascinati dietro tutti i nostri pidocchi sovietici: il KGB continua a essere ovunque.
January 27, 2008
I have to admit I don't care overly much for Anna Politkovskaya's writing style. An objective reporter she is not (or rather was not -- she was murdered a few years after publishing this book); her indignation at the social ills she exposes comes across loud and clear, and she frequently goes so far as to tell her reader to share her indignation, occasionally to the point of being rather insistent. Personally, I would have appreciated a slightly more objective, less cynical approach. That said, there is no denying that Politkovskaya had good cause to be indignant, and her writing succeeds in making the reader share that indignation, or rather pessimism. It's hard to remain optimistic about Russia's future after reading this book. The present doesn't seem to offer much scope for hope.
In Putin's Russia Politkovskaya describes in seven chapters what has happened since Vladimir Putin assumed power in the Kremlin. She starts out by charting abuses in the army, more specifically in parts of the army stationed in Chechnya. This turns into a lengthy and fairly shocking expose of corruption in Russia's legal system, where high-ranking army officers are exonerated from terrible crimes and where the rich and well-connected get away with absolutely outrageous business practices. She then describes poverty in the navy (apparently the commanders working on the world's most expensive submarines are nearly starving to death), the terrible position of Chechen citizens in Russia and the aftermath of the Nord-Ost and Beslan disasters. It all adds up to a rather dreary conclusion: Putin's Russia is an utterly callous and corrupt place which in many regards seems to be regressing into Soviet-style politics and situations. In fact, some things now seem to be worse than they were during the worst years of the Soviet era. I already knew that from the news, but reading Politkovskaya's stories really drove the fact home for me.
As I said, I don't care much for Politkovskaya's writing style, but there's no doubt that she has come up with a convincing, well-researched document here. She quotes many interesting people from all walks of life, has unearthed many legal documents to illustrate her stories and comes up with some wry observations about why certain changes for the better took place at a certain time (usually coinciding with the visit of some foreign dignitary Putin wished to impress) and about the Russian national character in general. It's a bit heavy-going at times, and some of the army stuff drags, but even so it's a powerful indictment of Putin's Russia, always shocking and occasionally quite mind-boggling.
In Putin's Russia Politkovskaya describes in seven chapters what has happened since Vladimir Putin assumed power in the Kremlin. She starts out by charting abuses in the army, more specifically in parts of the army stationed in Chechnya. This turns into a lengthy and fairly shocking expose of corruption in Russia's legal system, where high-ranking army officers are exonerated from terrible crimes and where the rich and well-connected get away with absolutely outrageous business practices. She then describes poverty in the navy (apparently the commanders working on the world's most expensive submarines are nearly starving to death), the terrible position of Chechen citizens in Russia and the aftermath of the Nord-Ost and Beslan disasters. It all adds up to a rather dreary conclusion: Putin's Russia is an utterly callous and corrupt place which in many regards seems to be regressing into Soviet-style politics and situations. In fact, some things now seem to be worse than they were during the worst years of the Soviet era. I already knew that from the news, but reading Politkovskaya's stories really drove the fact home for me.
As I said, I don't care much for Politkovskaya's writing style, but there's no doubt that she has come up with a convincing, well-researched document here. She quotes many interesting people from all walks of life, has unearthed many legal documents to illustrate her stories and comes up with some wry observations about why certain changes for the better took place at a certain time (usually coinciding with the visit of some foreign dignitary Putin wished to impress) and about the Russian national character in general. It's a bit heavy-going at times, and some of the army stuff drags, but even so it's a powerful indictment of Putin's Russia, always shocking and occasionally quite mind-boggling.
April 14, 2014
Politkovskaya's bleak outlook can be a bit hard to take in large doses. I picked up this book to re-read in light of the current situation in Ukraine. Putin's Russia is one that is unseen and virtually unfathomable to western readers - especially those that haven't spent a lot of time on the ground outside of Moscow or St. Petersburg.
One of the quotes that I picked up on during this reading concerns the stability of the Russian state.
A country as rich, as beautiful, and with as much history as Russia deserves better governance - but its history is so hard to escape.
One of the quotes that I picked up on during this reading concerns the stability of the Russian state.
Yes, stability has come to Russia. It is a monstrous stability under which nobody seeks justice in courts that flaunt their subservience and partisanship. Nobody in his or her right might seeks protection from the institutions entrusted with maintaining law and order, because they are totally corrupt. Lynch law is the order of the day, both in people's minds and in their actions. An eye for an eye, a tooth for a tooth. The president himself has set an example by wrecking our major oil company, Yukos, after having jailed its chief executive....Putin considered Khodorovsky to have slighted him personally, so retaliated.
A country as rich, as beautiful, and with as much history as Russia deserves better governance - but its history is so hard to escape.
October 24, 2026
Leggere le parole di una scrittrice che sai essere stata uccisa proprio per averci dato il diritto di sapere tutte queste informazioni è sicuramente non un’azione che si fa a cuor leggere. Ogni parola, ogni frase, ogni affermazione, ogni cronaca pesa come un macigno. L’analisi che Politkovskaja fa di Putin segue esattamente lo schema tolstojano in Guerra e Pace. La tesi di Tolstoj è la seguente: per analizzare un personaggio storico, o ancora meglio, un evento storico, o un’epoca storica, non bisogna partire dal personaggio o dall’evento stesso ma dalle realtà private, che siano le famiglie che compongono quella realtà o l’esercito con i suoi singoli militari. Ed è esattamente ciò che Politkovskaja fa, non parla di Putin partendo da Putin, ma parla di Putin partendo dalla Russia di Putin, come dice il titolo, e per partire dalla Russia di Putin bisogna partire proprio dall’esercito e da ciò che esso fa nella sua privacy, quando non opera seguendo gli ordini dei generali datiglisi dall’alto e quindi bisogna partire dal colonnello Budanov e dal suo rapimento, stupro e conseguente omicidio di El’za Kungaeva. E dopo aver guardato all’esercito, bisogna guardare alle vite di semplici cittadini, poi alla corruzione dilagante, poi ancora ad altre singole storie di semplici persone che questa Russia la compongono, per poi arrivare a guardare agli atti terroristici commessi dal governo stesso. Solo dopo tutto questo si può arrivare a parlare di Putin, ma a questo punto in realtà tutto è già praticamente stato detto. E così Politkovskaja ha poco dopo messo giù la penna. Non smetterò mai di ammirare profondamente i giornalisti che hanno rinunciato a tutto pur di darci la libertà di sapere la verità. Non ho potuto non pensare anche a Julian Assange leggendo questo libro, ma almeno lui è riuscito a sopravvivere.
Io mi ritengo un’appassionata della Russia, amo la letteratura russa, studio russo e sogno un giorno di visitarla la Russia, ma qualcosa che non sono mai riuscita a spiegarmi è l’assuefazione dei russi, i russi della Russia federale almeno. Ma alla fine è un popolo che di fatto non conosco davvero. Politkovskaja mi ha dato modo di conoscerlo un po’ e noto che la mia stessa confusione ce l’aveva anche lei. Perché si sono fatti scivolare addosso tutto questo? le guerre cecene, i massacri, la corruzione, l’assenza di processi onesti e di sussidi a chi gli spetta? Mi sono sempre spiegata la loro assuefazione contemporanea dicendo “vabbè son vent’anni che Putin è al potere, dopo così tanto tempo è ovvio che tutto sembra smettere di toccarti” ma allora al tempo? quando era appena stato eletto, perché nessuno si è ribellato? Suppongo che se non riesco a spiegarmelo è per via della mia educazione europea, magari un popolo come quello russo lo si capisce solo vivendo in Russia, forse dovrei godermi il privilegio di non poterla mai davvero capire una società di questo tipo. Ad ogni modo le parole di Anna Politkovskaja mi hanno fatta sentire vicina a tutti questi milioni di innocenti che vivono ancora la realtà putiniana, e le sono grata.
Riposa in pace Anna Politkovskaja.
Io mi ritengo un’appassionata della Russia, amo la letteratura russa, studio russo e sogno un giorno di visitarla la Russia, ma qualcosa che non sono mai riuscita a spiegarmi è l’assuefazione dei russi, i russi della Russia federale almeno. Ma alla fine è un popolo che di fatto non conosco davvero. Politkovskaja mi ha dato modo di conoscerlo un po’ e noto che la mia stessa confusione ce l’aveva anche lei. Perché si sono fatti scivolare addosso tutto questo? le guerre cecene, i massacri, la corruzione, l’assenza di processi onesti e di sussidi a chi gli spetta? Mi sono sempre spiegata la loro assuefazione contemporanea dicendo “vabbè son vent’anni che Putin è al potere, dopo così tanto tempo è ovvio che tutto sembra smettere di toccarti” ma allora al tempo? quando era appena stato eletto, perché nessuno si è ribellato? Suppongo che se non riesco a spiegarmelo è per via della mia educazione europea, magari un popolo come quello russo lo si capisce solo vivendo in Russia, forse dovrei godermi il privilegio di non poterla mai davvero capire una società di questo tipo. Ad ogni modo le parole di Anna Politkovskaja mi hanno fatta sentire vicina a tutti questi milioni di innocenti che vivono ancora la realtà putiniana, e le sono grata.
Riposa in pace Anna Politkovskaja.
April 26, 2022
Da questo libro (2004) di Anna Politkovskaja, assassinata nel 2006:
Pag. 71: "L'uomo russo di oggi, l'uomo dell'era Putin, ha il cervello offuscato dalla propaganda e per buona parte è tornato a pensare bolscevico."
Pag. 144: "Viviamo in un paese tremendo (...) in cui l'impunità è divenuta legge."
Pag. 251-252: "Visto da fuori il nostro Paese pare immerso in un regime di ineccepibile democrazia. (...) La realtà, invece, è che i principi costituzionali e democratici vengono cinicamente violati senza conseguenze. L'illegalità è più forte della legge."
Pag. 258: "Putin ha scelto di fondare il proprio potere su piedi d'argilla, gli oligarchi, cassando dal suo schema la gente comune."
Pag. 308: "È stato con l'ascesa al trono di Vladimir Putin e il fragore delle bombe all'inizio della seconda guerra cecena che la Russia ha commesso il suo primo errore, tragico e immorale, da imputare alla sua patologica incapacità di riflettere. La Russia ha ignorato che cosa stava accadendo in Cecenia: bombardamenti su città e villaggi e non sugli accampamenti dei terroristi, centinaia di vittime innocenti. (...) L'opinione pubblica è rimasta in silenzio."
Pag. 332: "La propaganda ufficiale è molto efficace, e la maggioranza crede con Putin che i ceceni siano responsabili come popolo dei crimini commessi da singoli loro connazionali. Idee rozze e primitive che trovano terreno fertile."
Pag. 339: "Putin è un tipico tenente colonnello del KGB sovietico con la forma mentis – angusta – e l'aspetto – scialbo – di chi non è riuscito a diventare colonnello".
Pag. 347: "Putin ha dimostrato più volte di non comprendere il concetto di dibattito. E tanto meno quello di "dibattito politico": chi sta sopra non discute con chi sta sotto, e se chi sta sotto si permette di farlo diventa un nemico. Se Putin si comporta in questo modo non lo fa perché è un tiranno e un despota congenito, ma perché così gli è stato insegnato. Queste sono le categorie che gli ha inculcato il KGB e che lui stesso ritiene ideali, come più volte ha dichiarato. Perciò, non appena qualcuno dissente, Putin si limita a chiedergli di "piantarla con gli isterismi". (...) La sua arte è quella del monologo."
Pag. 71: "L'uomo russo di oggi, l'uomo dell'era Putin, ha il cervello offuscato dalla propaganda e per buona parte è tornato a pensare bolscevico."
Pag. 144: "Viviamo in un paese tremendo (...) in cui l'impunità è divenuta legge."
Pag. 251-252: "Visto da fuori il nostro Paese pare immerso in un regime di ineccepibile democrazia. (...) La realtà, invece, è che i principi costituzionali e democratici vengono cinicamente violati senza conseguenze. L'illegalità è più forte della legge."
Pag. 258: "Putin ha scelto di fondare il proprio potere su piedi d'argilla, gli oligarchi, cassando dal suo schema la gente comune."
Pag. 308: "È stato con l'ascesa al trono di Vladimir Putin e il fragore delle bombe all'inizio della seconda guerra cecena che la Russia ha commesso il suo primo errore, tragico e immorale, da imputare alla sua patologica incapacità di riflettere. La Russia ha ignorato che cosa stava accadendo in Cecenia: bombardamenti su città e villaggi e non sugli accampamenti dei terroristi, centinaia di vittime innocenti. (...) L'opinione pubblica è rimasta in silenzio."
Pag. 332: "La propaganda ufficiale è molto efficace, e la maggioranza crede con Putin che i ceceni siano responsabili come popolo dei crimini commessi da singoli loro connazionali. Idee rozze e primitive che trovano terreno fertile."
Pag. 339: "Putin è un tipico tenente colonnello del KGB sovietico con la forma mentis – angusta – e l'aspetto – scialbo – di chi non è riuscito a diventare colonnello".
Pag. 347: "Putin ha dimostrato più volte di non comprendere il concetto di dibattito. E tanto meno quello di "dibattito politico": chi sta sopra non discute con chi sta sotto, e se chi sta sotto si permette di farlo diventa un nemico. Se Putin si comporta in questo modo non lo fa perché è un tiranno e un despota congenito, ma perché così gli è stato insegnato. Queste sono le categorie che gli ha inculcato il KGB e che lui stesso ritiene ideali, come più volte ha dichiarato. Perciò, non appena qualcuno dissente, Putin si limita a chiedergli di "piantarla con gli isterismi". (...) La sua arte è quella del monologo."
Displaying 1 - 30 of 402 reviews