What do you think?
Rate this book
De ce este România altfel?
România de astăzi. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel.
„Ţările şi naţiunile sunt diferite. Asemănătoare şi diferite. România intră şi ea, fireşte, în acest joc al asemănărilor şi deosebirilor. Nu cumva este totuşi şi mai diferită? Cu alte cuvinte, nu se situează oare mai „excentric", sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativă normalitate europeană?
Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă. Desigur, cei care privesc din afară sunt mai impresionaţi decât românii, obişnuiţi cât de cât cu ei înşişi, dar până şi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem?
Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.“ (Lucian BOIA)
„Ţările şi naţiunile sunt diferite. Asemănătoare şi diferite. România intră şi ea, fireşte, în acest joc al asemănărilor şi deosebirilor. Nu cumva este totuşi şi mai diferită? Cu alte cuvinte, nu se situează oare mai „excentric", sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativă normalitate europeană?
Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politică din vara anului 2012 a lăsat impresia că ţara e defectă. Desigur, cei care privesc din afară sunt mai impresionaţi decât românii, obişnuiţi cât de cât cu ei înşişi, dar până şi printre români exasperarea creşte. Ceva nu merge în România, şi nu doar sus, în clasa politică, şi nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem?
Nu, e doar o istorie. Dar poate că înseamnă acelaşi lucru.“ (Lucian BOIA)
128 pages, Paperback
First published January 1, 2012
60 people are currently reading
1405 people want to read
About the author
Lucian Boia
68 books254 followersLucian Boia is a Romanian historian, known especially for his works debunking Romanian nationalism and Communism.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 166 reviews
February 22, 2013
Cred ca cea mai buna sinteza a acestei brosuri (nici macar nu o pot numi carte) a realizat-o Matei Udrea in articolul sau de pe adevarul.ro:
De ce nu este România altfel. Adevărurile lui Lucian Boia
1. România e neguvernabilă încă de la începutul începuturilor, romanii, prin Traian, au făcut o greşeală când au cucerit Dacia, eroarea fiind repede reparată, în secolul următor, de Aurelian, care s-a retras pe linia Dunării.
Cucerirea Daciei a însemnat salvarea Imperiului Roman intrat în criză economică. De la cronicarii romani au rămas mărturii care spun că, după căderea Sarmizegetusei, o bogăţie nemaivăzută s-a revărsat asupra Romei. Conform arheologului britanic Julius Bennett, numai comoara lui Decebal luată de romani s-a ridicat la 226.800 kilograme de aur şi 453.600 kilograme de argint.
Se estimează că Dacia a contribuit apoi, anual, cu 700 de milioane de denari (monedă de argint care cântărea 3,1 grame) la economia romană. Echivalată cu valoarea banilor din 2011, suma pompată în venele imperiului de Dacia se cifra la peste 2,5 miliarde de dolari anual, istoricii remarcând că eroarea despre care vorbeşte Lucian Boia a dus la revitalizarea economiei în Europa romană şi la apariţia a numeroase noi oraşe pe parcursul întregului imperiu.
2. În Dacia cucerită nici măcar n-au ajuns romani adevăraţi. Majoritatea zdrobitoare a coloniştilor cu care a fost populată provincia au fost aduşi din regiuni periferice ale imperiului. De aceea legătura actualei populaţii din România cu latinitatea e mai degrabă una imaginară.
Istoricul Vlad Georgescu a inventariat cele 3.000 de nume descoperite în inscripţiile care corespundeau perioadei respective din Dacia romană şi a stabilit că 74% dintre acestea erau latine, 14% greceşti şi doar 12 la sută „barbare“ (ilirice, celtice, semitice etc). E greu de stabilit procentul de romani get-beget din Dacia ocupată, dar ideea (subliminală) a lui Boia, că alte provincii ar fi fost colonizate numai cu nativi italici, e absurdă. Nici o populaţie de zece ori mai mare decât cea din Roma la vremea respectivă n-ar fi ajuns pentru a coloniza toate teritoriile cucerite, mai ales că Imperiul Roman se estima că ajunsese, la 11 ani după cucerirea Daciei, la peste 88 de milioane de locuitori. În fapt, la ora la care Dacia a fost cucerită, romanii realizaseră deja prima globalizare din istorie, însuşi împăratul Traian fiind de origine spaniolă.
3. Limba română este cel mai puţin latină dintre toate limbile romanice.
În 1949, lingvistul italo-american Mario Pei, pornind de la părerea larg răspândită că limba română este cea mai apropiată de latină ca structură dintre toate urmaşele acesteia, a făcut un studiu bazat pe fonologie, inflexiune, sintaxă, vocabular şi intonaţie şi a ajuns la următoarea ierarhizare (cu cât este procentul mai mare, cu atât limba respectivă e mai îndepărtată de latină): 1. sardiniana – 8%, 2. italiana – 12%, 3. spaniola – 20%, 4. româna – 23,5%, 5. occitana – 25%, 6. portugheza – 31% şi 7. franceza – 44%. Aşadar, româna nu e nici „cea mai latină“, nici „cel mai puţin latină“, această poziţie revenind, de departe, francezei (lucru uşor sesizabil, de altfel, pentru oricine).
Lexicul limbilor română şi italiană (cea mai apropiată de latină dintre limbile romanice majore) este similar în proporţie de 77%.
4. Ţările române sunt ultimele apărute în Europa, în secolul al XIV-lea, întârziere care explică faptul că suntem la coada continentului din toate punctele de vedere.
Conform convenţiei generale, Voievodatul Moldavia s-a fondat la 1334 şi avea capitala la Baia. Cât priveşte Ţara Românească, Diploma cavalerilor ioaniţi menţiona, la 1247, că pe acel teritoriu erau patru voievodate: ale lui Ioan, Farcaş, Seneslau şi Litovoi., Sunt, într-adevăr, printre ultimele formaţiuni statale apărute în Europa, dar, din punct de vedere strict statistic, nu ultimele. La începutul secolului al XIV-lea, cavalerii ordinului teuton luptau déjà, de multe decenii, împotriva triburilor baltice păgâne. Samogiţia a fost ultimul teritoriu creştinat din Europa, în secolul al XV-lea. Aşadar, acest argument nu este, istoric, valabil.
În plus, chiar dacă ar fi, nu explică nimic. În această logică, SUA, Canada şi Australia ar trebui să fie acum printre cele mai înapoiate state din lume, deoarece au fost colonizate şi au devenit independente de curând. În aceeaşi categorie ar trebui să intre Chile şi Uruguay, din America Latină. Şi invers, revenind pe Bătrânul Continent, ar trebui ca Grecia şi Italia să fie cele mai dezvoltate ţări din lume (la bătaie cu Iran, Egipt, India, Irak şi China), deoarece acolo s-au dezvoltat primele civilizaţii din istorie.
4. Universitatea din Bucureşti s-a înfiinţat cu 500 de ani în urma celei de la Praga, de exemplu, de aceea nu putem concura cu restul Europei ca nivel de educaţie şi instruire.
Massachusetts Institute of Technology, din Statele Unite, lider mondial în clasamentul universităţilor conform criteriului Quacquarelli Symonds (http://www.topuniversities.com/univer...), a fost deschisă publicului în 1865, un an după Universitatea Bucureşti şi, de asemenea, 500 după cea din Praga. Cinci dintre primele instituţii de învăţământ din lume sunt americane şi au fost fondate, toate, cu sute de ani după cea cehă. Pe de altă parte, KAIST (Korea Advanced Institute of Science & Technology), înfiinţată în 1971 (acum doar 42 de ani!), ocupă locul 63 în lume, iar Universitatea din Bologna, cea mai veche din lume (anul 1088), e abia pe locul 194. Universitatea Carol, cu care ne compară Boia şi care a fost înfiinţată în 1348, ocupă locul 286 în lume. După cum se poate observa din rândurile de mai sus, dar şi din site-ul al cărui link l-am dat, nu există nicio legătură între vechimea instituţiilor de învăţământ şi performanţele actuale ale acestora, aşa cum susţine Boia.
Argumentul folosit în carte e irelevant chiar dacă lărgim cadrul discuţiei la nivelul întregii societăţi. Coreenii, japonezii, israelienii au printre cele mai performante sisteme de învăţământ din lume, deşi au luat startul cu aproape un mileniu în urma Italiei, Franţei şi Spaniei.
5. Tot ceea ce este cât de cât bun în România, tot progresul (atât cât este), îl datorăm străinilor. Carol I a fost cel mai mare conducător al ţării, edificiile arhitectonice de calitate au fost ridicate de francezi. Concluzia lui Boia: românii n-au fost şi nu sunt capabili de nimic, iar fără minorităţile evreiască şi germană, lucrurile ar fi stat şi mai rău.
Importul de cultură s-a produs în toate civilizaţiile continentale. Hughenoţii persecutaţi în Franţa au modernizat Berlinul la începutul secolului al XVIII-lea, Renaşterea franceză a venit din Italia, italienii – la rândul lor – şi-au început revirimentul când au intrat în contact cu arabii şi bizantinii. Şi tot aşa. Fiecare a început de undeva. Aşa curge istoria. Fenomenul se numeşte aculturaţie. Şi, dacă românii au învăţat în secolul al XIX-lea de la profesorii, arhitecţii, guvernantele şi meseriaşii francezi, englezi şi nemţi, au fost apoi capabili să dea înapoi lumii genii precum Brâncuşi, Cioran, Eliade, Ionesco, Palade.
Cât îl priveşte pe neamţul Carol I – cel despre care autorul „a auzit“ (argument bizar în condeiul unui istoric care se respectă) că ar fi fost declarat cel mai mare român, dar organizatorii sondajului ar fi măsluit rezultatele –, prezenţa lui pe tronul României a fost cu adevărat providenţială, dar nu demonstrează, de asemenea, nimic. Cu foarte mici pauze, spaniolii au, de 500 de ani, regi străini (dinastia de Habsburg şi, apoi, de Bourbon, din aceasta din urmă făcând parte, de altfel, şi actualul suveran, Juan Carlos), statele ruseşti au fost înfiinţate de vikingi, iar ţarul Petru cel Mare se revendica având strămoşi germani. De 400 de ani, suedezii sunt conduşi de familii domnitoare cu origini germane şi franceze, momentul de maximă glorie fiind atins la 1700, sub conducerea regilor proveniţi din Bavaria. Aşadar, concluzia conform căreia românii le sunt inferiori celorlalte naţiuni pentru că au reuşit independenţa şi intrarea în modernitate sub un rege neamţ este bizară.
6. Românii, spre deosebire de celelalte ţări din regiune, s-au lăsat convertiţi la comunism fără să se opună. Au cooperat şi s-au adaptat obedienţi la regimul sovietic, în loc să-l înfrunte, ceea ce arată duplicitatea şi laşitatea acestui popor.
Este, poate, cel mai dureros neadevăr, cu atât mai mult cu cât Lucian Boia a trăit perioada comunistă de la un cap la altul. Istoricul răsuceşte la 180 de grade istoria, ştergând cu buretele numărul enorm de martiri ucişi de comunişti, epurările şi aruncarea în temniţe a sute de mii de oameni, uită alte sute de mii care au fost nevoiţi să fugă din ţară, decapitarea unei întregi naţiuni prin exterminarea, alungarea sau „reeducarea“ celor care au condus-o.
Nu e vorba doar de intelectualitate, de politicieni şi de preoţime, ci şi de oamenii simpli. Au existat revolte înăbuşite cu tunul (Nicolae Ceauşescu a participat activ la masacre!) ale ţăranilor care se opuneau colectivizării. Comunismul s-a făcut în România şi cu concursul nemijlocit al minorităţilor (numeroşi evrei şi maghiari la vârf) şi al drojdiei societăţii (infractorii, golanii oraşelor şi pleava satelor cooptate în Partid, Miliţie şi Securitate).
Specialiştii în domeniu au tras concluzia că România (ca şi URSS) a fost victima unui experiment social făcut pe un întreg popor. Niciuna dintre ţările ocupate de ruşi în 1944-1945, cu excepţia germanilor, n-a suportat o campanie atât de violentă de distrugere a tuturor reperelor şi simbolurilor precum românii.
Un alt eveniment major uitat: nicăieri în Europa de Est nu mai e o altă ţară unde să fi existat rezistenţă armată împotriva regimului comunist încă aproape 20 de ani după încheierea războiului, aşa cum s-a întâmplat în România!
Teza din cartea lui Lucian Boia despre adeziunea poporului român la comunism nu e nimic altceva decât versiunea propagandei oficiale comuniste de până în 1989.
7. În anii 1970-80, poporul român se adaptase perfect la noua realitate comunistă, nu mai existau proteste chiar dacă Securitatea se „înmuiase“.
După epurările de o violenţă extremă, cu sute de mii de victime, de până la mijlocul anilor ’60 (opoziţia fiind, practic, exterminată în România), riposta a devenit, evident, mai slabă şi dezorganizată. Partizanii din munţi fuseseră ucişi, liderii politici muriseră în puşcării, regele – alungat, intelectualitatea emigrase sau fusese „reeducată“ la Canal. Cu toate acestea, răbufnirile au continuat. Minerii din Valea Jiului în 1977 şi muncitorii din Braşov în 1987 au înfruntat un regim care – s-a dovedit şi în 1989 – era decis să înăbuşe în sânge orice opoziţie.
Cât priveşte pasivitatea Securităţii, Lucian Boia ar trebui să le spună acest lucru urmaşilor inginerului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în arest, sau prietenilor istoricului Vlad Georgescu, iradiat la München şi mort de cancer galopant – ca să ne rezumăm la doar două exemple din perioada târzie a comunismului. Despre metodele prin care poliţia politică îi lichida pe opozanţii regimului din interior şi din exterior se poate citi pe larg în cartea „Orizonturi roşii“, a lui Mihai Pacepa, fost comandant al Securităţii fugit în SUA în 1978.
8. Protestatarii de la ultimul miting al lui Ceauşescu nu ştiau nici ei prea bine ce vroiau.
Atât a înţeles Lucian Boia din ceea ce s-a întâmplat atunci, în decembrie 1989, în Bucureşti. Că oamenii care şi-au învins frica şi au murit la Intercontinental şi pe Magheru nu ştiau ce-i cu ei acolo.
9. Înfinalul broşurii, ca un corolar, se afirmă, argumentându-se cu „ştiri“ luate de la posturile TV, că „până şi Bulgaria“ este mai avansată decât România. Statul vecin e dat de Lucian Boia drept exemplu de progres.
Actualul preşedinte al Bulgariei a fost bodyguard, asigura paza interlopilor înainte de a fi propulsat în funcţia actuală. Atât.
Legende urbane, complexe, stereotipuri, prejudecăţi
Cu mare succes la public, mediatizat intens, eseul „De ce este România altfel“ se abate sever de la principiile pe care chiar Lucian Boia le-a enunţat în alte cărţi ale sale. Istoricul a valorificat, în cele 120 de pagini, principalele legende urbane, complexele, stereotipurile şi prejudecăţile pe care românii le au despre ei înşişi, alimentându-le cu pseudoargumente. Opera sa de până acum demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că Lucian Boia ştia adevărul când a scris acest eseu.
De ce nu este România altfel. Adevărurile lui Lucian Boia
1. România e neguvernabilă încă de la începutul începuturilor, romanii, prin Traian, au făcut o greşeală când au cucerit Dacia, eroarea fiind repede reparată, în secolul următor, de Aurelian, care s-a retras pe linia Dunării.
Cucerirea Daciei a însemnat salvarea Imperiului Roman intrat în criză economică. De la cronicarii romani au rămas mărturii care spun că, după căderea Sarmizegetusei, o bogăţie nemaivăzută s-a revărsat asupra Romei. Conform arheologului britanic Julius Bennett, numai comoara lui Decebal luată de romani s-a ridicat la 226.800 kilograme de aur şi 453.600 kilograme de argint.
Se estimează că Dacia a contribuit apoi, anual, cu 700 de milioane de denari (monedă de argint care cântărea 3,1 grame) la economia romană. Echivalată cu valoarea banilor din 2011, suma pompată în venele imperiului de Dacia se cifra la peste 2,5 miliarde de dolari anual, istoricii remarcând că eroarea despre care vorbeşte Lucian Boia a dus la revitalizarea economiei în Europa romană şi la apariţia a numeroase noi oraşe pe parcursul întregului imperiu.
2. În Dacia cucerită nici măcar n-au ajuns romani adevăraţi. Majoritatea zdrobitoare a coloniştilor cu care a fost populată provincia au fost aduşi din regiuni periferice ale imperiului. De aceea legătura actualei populaţii din România cu latinitatea e mai degrabă una imaginară.
Istoricul Vlad Georgescu a inventariat cele 3.000 de nume descoperite în inscripţiile care corespundeau perioadei respective din Dacia romană şi a stabilit că 74% dintre acestea erau latine, 14% greceşti şi doar 12 la sută „barbare“ (ilirice, celtice, semitice etc). E greu de stabilit procentul de romani get-beget din Dacia ocupată, dar ideea (subliminală) a lui Boia, că alte provincii ar fi fost colonizate numai cu nativi italici, e absurdă. Nici o populaţie de zece ori mai mare decât cea din Roma la vremea respectivă n-ar fi ajuns pentru a coloniza toate teritoriile cucerite, mai ales că Imperiul Roman se estima că ajunsese, la 11 ani după cucerirea Daciei, la peste 88 de milioane de locuitori. În fapt, la ora la care Dacia a fost cucerită, romanii realizaseră deja prima globalizare din istorie, însuşi împăratul Traian fiind de origine spaniolă.
3. Limba română este cel mai puţin latină dintre toate limbile romanice.
În 1949, lingvistul italo-american Mario Pei, pornind de la părerea larg răspândită că limba română este cea mai apropiată de latină ca structură dintre toate urmaşele acesteia, a făcut un studiu bazat pe fonologie, inflexiune, sintaxă, vocabular şi intonaţie şi a ajuns la următoarea ierarhizare (cu cât este procentul mai mare, cu atât limba respectivă e mai îndepărtată de latină): 1. sardiniana – 8%, 2. italiana – 12%, 3. spaniola – 20%, 4. româna – 23,5%, 5. occitana – 25%, 6. portugheza – 31% şi 7. franceza – 44%. Aşadar, româna nu e nici „cea mai latină“, nici „cel mai puţin latină“, această poziţie revenind, de departe, francezei (lucru uşor sesizabil, de altfel, pentru oricine).
Lexicul limbilor română şi italiană (cea mai apropiată de latină dintre limbile romanice majore) este similar în proporţie de 77%.
4. Ţările române sunt ultimele apărute în Europa, în secolul al XIV-lea, întârziere care explică faptul că suntem la coada continentului din toate punctele de vedere.
Conform convenţiei generale, Voievodatul Moldavia s-a fondat la 1334 şi avea capitala la Baia. Cât priveşte Ţara Românească, Diploma cavalerilor ioaniţi menţiona, la 1247, că pe acel teritoriu erau patru voievodate: ale lui Ioan, Farcaş, Seneslau şi Litovoi., Sunt, într-adevăr, printre ultimele formaţiuni statale apărute în Europa, dar, din punct de vedere strict statistic, nu ultimele. La începutul secolului al XIV-lea, cavalerii ordinului teuton luptau déjà, de multe decenii, împotriva triburilor baltice păgâne. Samogiţia a fost ultimul teritoriu creştinat din Europa, în secolul al XV-lea. Aşadar, acest argument nu este, istoric, valabil.
În plus, chiar dacă ar fi, nu explică nimic. În această logică, SUA, Canada şi Australia ar trebui să fie acum printre cele mai înapoiate state din lume, deoarece au fost colonizate şi au devenit independente de curând. În aceeaşi categorie ar trebui să intre Chile şi Uruguay, din America Latină. Şi invers, revenind pe Bătrânul Continent, ar trebui ca Grecia şi Italia să fie cele mai dezvoltate ţări din lume (la bătaie cu Iran, Egipt, India, Irak şi China), deoarece acolo s-au dezvoltat primele civilizaţii din istorie.
4. Universitatea din Bucureşti s-a înfiinţat cu 500 de ani în urma celei de la Praga, de exemplu, de aceea nu putem concura cu restul Europei ca nivel de educaţie şi instruire.
Massachusetts Institute of Technology, din Statele Unite, lider mondial în clasamentul universităţilor conform criteriului Quacquarelli Symonds (http://www.topuniversities.com/univer...), a fost deschisă publicului în 1865, un an după Universitatea Bucureşti şi, de asemenea, 500 după cea din Praga. Cinci dintre primele instituţii de învăţământ din lume sunt americane şi au fost fondate, toate, cu sute de ani după cea cehă. Pe de altă parte, KAIST (Korea Advanced Institute of Science & Technology), înfiinţată în 1971 (acum doar 42 de ani!), ocupă locul 63 în lume, iar Universitatea din Bologna, cea mai veche din lume (anul 1088), e abia pe locul 194. Universitatea Carol, cu care ne compară Boia şi care a fost înfiinţată în 1348, ocupă locul 286 în lume. După cum se poate observa din rândurile de mai sus, dar şi din site-ul al cărui link l-am dat, nu există nicio legătură între vechimea instituţiilor de învăţământ şi performanţele actuale ale acestora, aşa cum susţine Boia.
Argumentul folosit în carte e irelevant chiar dacă lărgim cadrul discuţiei la nivelul întregii societăţi. Coreenii, japonezii, israelienii au printre cele mai performante sisteme de învăţământ din lume, deşi au luat startul cu aproape un mileniu în urma Italiei, Franţei şi Spaniei.
5. Tot ceea ce este cât de cât bun în România, tot progresul (atât cât este), îl datorăm străinilor. Carol I a fost cel mai mare conducător al ţării, edificiile arhitectonice de calitate au fost ridicate de francezi. Concluzia lui Boia: românii n-au fost şi nu sunt capabili de nimic, iar fără minorităţile evreiască şi germană, lucrurile ar fi stat şi mai rău.
Importul de cultură s-a produs în toate civilizaţiile continentale. Hughenoţii persecutaţi în Franţa au modernizat Berlinul la începutul secolului al XVIII-lea, Renaşterea franceză a venit din Italia, italienii – la rândul lor – şi-au început revirimentul când au intrat în contact cu arabii şi bizantinii. Şi tot aşa. Fiecare a început de undeva. Aşa curge istoria. Fenomenul se numeşte aculturaţie. Şi, dacă românii au învăţat în secolul al XIX-lea de la profesorii, arhitecţii, guvernantele şi meseriaşii francezi, englezi şi nemţi, au fost apoi capabili să dea înapoi lumii genii precum Brâncuşi, Cioran, Eliade, Ionesco, Palade.
Cât îl priveşte pe neamţul Carol I – cel despre care autorul „a auzit“ (argument bizar în condeiul unui istoric care se respectă) că ar fi fost declarat cel mai mare român, dar organizatorii sondajului ar fi măsluit rezultatele –, prezenţa lui pe tronul României a fost cu adevărat providenţială, dar nu demonstrează, de asemenea, nimic. Cu foarte mici pauze, spaniolii au, de 500 de ani, regi străini (dinastia de Habsburg şi, apoi, de Bourbon, din aceasta din urmă făcând parte, de altfel, şi actualul suveran, Juan Carlos), statele ruseşti au fost înfiinţate de vikingi, iar ţarul Petru cel Mare se revendica având strămoşi germani. De 400 de ani, suedezii sunt conduşi de familii domnitoare cu origini germane şi franceze, momentul de maximă glorie fiind atins la 1700, sub conducerea regilor proveniţi din Bavaria. Aşadar, concluzia conform căreia românii le sunt inferiori celorlalte naţiuni pentru că au reuşit independenţa şi intrarea în modernitate sub un rege neamţ este bizară.
6. Românii, spre deosebire de celelalte ţări din regiune, s-au lăsat convertiţi la comunism fără să se opună. Au cooperat şi s-au adaptat obedienţi la regimul sovietic, în loc să-l înfrunte, ceea ce arată duplicitatea şi laşitatea acestui popor.
Este, poate, cel mai dureros neadevăr, cu atât mai mult cu cât Lucian Boia a trăit perioada comunistă de la un cap la altul. Istoricul răsuceşte la 180 de grade istoria, ştergând cu buretele numărul enorm de martiri ucişi de comunişti, epurările şi aruncarea în temniţe a sute de mii de oameni, uită alte sute de mii care au fost nevoiţi să fugă din ţară, decapitarea unei întregi naţiuni prin exterminarea, alungarea sau „reeducarea“ celor care au condus-o.
Nu e vorba doar de intelectualitate, de politicieni şi de preoţime, ci şi de oamenii simpli. Au existat revolte înăbuşite cu tunul (Nicolae Ceauşescu a participat activ la masacre!) ale ţăranilor care se opuneau colectivizării. Comunismul s-a făcut în România şi cu concursul nemijlocit al minorităţilor (numeroşi evrei şi maghiari la vârf) şi al drojdiei societăţii (infractorii, golanii oraşelor şi pleava satelor cooptate în Partid, Miliţie şi Securitate).
Specialiştii în domeniu au tras concluzia că România (ca şi URSS) a fost victima unui experiment social făcut pe un întreg popor. Niciuna dintre ţările ocupate de ruşi în 1944-1945, cu excepţia germanilor, n-a suportat o campanie atât de violentă de distrugere a tuturor reperelor şi simbolurilor precum românii.
Un alt eveniment major uitat: nicăieri în Europa de Est nu mai e o altă ţară unde să fi existat rezistenţă armată împotriva regimului comunist încă aproape 20 de ani după încheierea războiului, aşa cum s-a întâmplat în România!
Teza din cartea lui Lucian Boia despre adeziunea poporului român la comunism nu e nimic altceva decât versiunea propagandei oficiale comuniste de până în 1989.
7. În anii 1970-80, poporul român se adaptase perfect la noua realitate comunistă, nu mai existau proteste chiar dacă Securitatea se „înmuiase“.
După epurările de o violenţă extremă, cu sute de mii de victime, de până la mijlocul anilor ’60 (opoziţia fiind, practic, exterminată în România), riposta a devenit, evident, mai slabă şi dezorganizată. Partizanii din munţi fuseseră ucişi, liderii politici muriseră în puşcării, regele – alungat, intelectualitatea emigrase sau fusese „reeducată“ la Canal. Cu toate acestea, răbufnirile au continuat. Minerii din Valea Jiului în 1977 şi muncitorii din Braşov în 1987 au înfruntat un regim care – s-a dovedit şi în 1989 – era decis să înăbuşe în sânge orice opoziţie.
Cât priveşte pasivitatea Securităţii, Lucian Boia ar trebui să le spună acest lucru urmaşilor inginerului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în arest, sau prietenilor istoricului Vlad Georgescu, iradiat la München şi mort de cancer galopant – ca să ne rezumăm la doar două exemple din perioada târzie a comunismului. Despre metodele prin care poliţia politică îi lichida pe opozanţii regimului din interior şi din exterior se poate citi pe larg în cartea „Orizonturi roşii“, a lui Mihai Pacepa, fost comandant al Securităţii fugit în SUA în 1978.
8. Protestatarii de la ultimul miting al lui Ceauşescu nu ştiau nici ei prea bine ce vroiau.
Atât a înţeles Lucian Boia din ceea ce s-a întâmplat atunci, în decembrie 1989, în Bucureşti. Că oamenii care şi-au învins frica şi au murit la Intercontinental şi pe Magheru nu ştiau ce-i cu ei acolo.
9. Înfinalul broşurii, ca un corolar, se afirmă, argumentându-se cu „ştiri“ luate de la posturile TV, că „până şi Bulgaria“ este mai avansată decât România. Statul vecin e dat de Lucian Boia drept exemplu de progres.
Actualul preşedinte al Bulgariei a fost bodyguard, asigura paza interlopilor înainte de a fi propulsat în funcţia actuală. Atât.
Legende urbane, complexe, stereotipuri, prejudecăţi
Cu mare succes la public, mediatizat intens, eseul „De ce este România altfel“ se abate sever de la principiile pe care chiar Lucian Boia le-a enunţat în alte cărţi ale sale. Istoricul a valorificat, în cele 120 de pagini, principalele legende urbane, complexele, stereotipurile şi prejudecăţile pe care românii le au despre ei înşişi, alimentându-le cu pseudoargumente. Opera sa de până acum demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că Lucian Boia ştia adevărul când a scris acest eseu.
August 20, 2022
Some books are best savored during one's childhood - I'm looking at you Are you there God? It's Me, Margaret. However certain tales of adventure and fun can also last well into one's late teens, thanks to brilliant minds like J.R.R. Tolkien.
As they grow up, some girls may end up stumbling along in the wake of the Shopaholic Becky Bloomwood, or even sneak around the edge of the dance floor dreaming of a Devil in Winter.
And then there are some books, that one reads... for a change.
This was the case of a semi-scientific treatise on Why Romanians Suck... only phrased in a politer way, probably to make it seem less threatening: "Why Is Romania Different?".
So why do they suck? Is it just baseless racism, and an unfortunate similarity in name, that causes the civilized world to confuse them with Roma people? Or is it bad luck in its purest form, that has kept these people under the metaphorical thumb of the Great Powers?
According to the author, the truth is probably somewhere in the middle, liberally mixed with a healthy dose of "choosing the path of least resistance". While some nations have occasionally chosen to rebel against their oppressors, Romanians - as a rule - preferred to bend the knee. Case in point, to this day, one of the most popular Romanian sayings is "the sword doesn't cut the bent head".
Oh, and before anyone considers jumping at me to defend the nation, citing eloquent scions such as Stephen the Great, Michael the Brave, or John of Hunedoara... do keep in mind that evidence of their Romanian ancestry is rather scarce, if any. So says the author at any rate, and I'm too lazy to double check. *cue innocent whistling*
Score: 4/5 stars
My mom considers the author extremely rude, on account of having published an entire essay's worth of reasons on the subject of his own nation's awfulness. Personally, I appreciate that he admits to not having a working solution to the problem; and the lack of mindless national pride is also a nice change. Unfortunately, it does feel like there's ample overcompensating going on, with a distinct tendency to mark just about every other nation as brilliant in comparison.
Still, it was well-written, soundly motivated, easy to read, and didn't involve emo teenage girls moping about their half-brother's lost love.
How far must I have fallen to resort to such comparisons...?
As they grow up, some girls may end up stumbling along in the wake of the Shopaholic Becky Bloomwood, or even sneak around the edge of the dance floor dreaming of a Devil in Winter.
And then there are some books, that one reads... for a change.
This was the case of a semi-scientific treatise on Why Romanians Suck... only phrased in a politer way, probably to make it seem less threatening: "Why Is Romania Different?".
So why do they suck? Is it just baseless racism, and an unfortunate similarity in name, that causes the civilized world to confuse them with Roma people? Or is it bad luck in its purest form, that has kept these people under the metaphorical thumb of the Great Powers?
According to the author, the truth is probably somewhere in the middle, liberally mixed with a healthy dose of "choosing the path of least resistance". While some nations have occasionally chosen to rebel against their oppressors, Romanians - as a rule - preferred to bend the knee. Case in point, to this day, one of the most popular Romanian sayings is "the sword doesn't cut the bent head".
Oh, and before anyone considers jumping at me to defend the nation, citing eloquent scions such as Stephen the Great, Michael the Brave, or John of Hunedoara... do keep in mind that evidence of their Romanian ancestry is rather scarce, if any. So says the author at any rate, and I'm too lazy to double check. *cue innocent whistling*
Score: 4/5 stars
My mom considers the author extremely rude, on account of having published an entire essay's worth of reasons on the subject of his own nation's awfulness. Personally, I appreciate that he admits to not having a working solution to the problem; and the lack of mindless national pride is also a nice change. Unfortunately, it does feel like there's ample overcompensating going on, with a distinct tendency to mark just about every other nation as brilliant in comparison.
Still, it was well-written, soundly motivated, easy to read, and didn't involve emo teenage girls moping about their half-brother's lost love.
How far must I have fallen to resort to such comparisons...?
February 6, 2024
Eu vocea aceasta care încearcă să pună un diagnostic incurabilei Românii o cunosc foarte bine. E vocea care se ridica, acum aproape 150 de ani, „În contra direcției de astăzi din cultura română“, e vocea care se înduioșa lăcrimos, cam tot pe-atunci, de soarta „țărișoarei“ ce continua să rămînă și la începutul secolului 20 aceeași „țară tristă, plină de umor“, și împotriva moravurilor căreia un mare interbelic spunea un „Nu“, hotărît, în timp ce altul, respingîndu-i dezgustat apatia, afirma: „Nu pot iubi decît o Românie în delir.“
La urma urmei, e vocea mea, chinuindu-se să exprime mai puțin articulat aceleași adevăruri. Încercînd să pună degetul pe rană, doar-doar demonul românismului s-o exorciza printr-o recunoaștere cinstită a multelor sale păcate. Din acest punct de vedere, bine zicea Cristian Ghinea că eseul lui Lucian Boia seamănă cu o terapie, deși aceasta e cam singura afirmație valabilă într-o recenzie ale cărei strîmbături din nas sînt cumva contracarate de un titlu lejer incoerent si cu aere de geniu plictisit de amuzamentele plebei („O carte altfel. Banală ca un talk show“ ).
Bineînțeles că nu m-am putut abține să nu răsfoiesc un pic net-ul ca să văd reacțiile critice la apariția cărții. Și am văzut de toate, de la polemici punctuale cu argumente contra unor idei citate, nu enunțate de autor (d. e. contrazicerea afirmației lui A. D. Xenopol despre cucerirea Daciei din greșeală), cînd nu sînt de-a dreptul rizibile (negarea superiorității Bulgariei asupra României pe motiv că președintele actual e... un fost bodyguard – Mircea Vasilescu, „Și dacă România nu e altfel?“), pînă la aprecieri care ar fi fost exhaustiv laudative dacă autorul, în opinia criticului, ar fi luat o atitudine clară cu privire la viața politică actuală (Dan Tapalagă, „De ce este România altfel ? Un excelent eseu cu final neinspirat“). Cel mai echilibrat articol mi s-a părut cel al lui Ovidiu Gherasim-Proca, „De ce este România altfel. Note despre ultimul bestseller al lui Lucian Boia“, în ciuda titlului ușor depreciativ. Căci, dacă „De ce este România altfel“ e un bestseller, e, ca să împrumut o sintagmă a lui Umberto Eco, „un bestseller de calitate“. O carte care nu-și propune să fie un studiu științific (și nu înțeleg de ce continuă să i se reproșeze aceasta, în ciuda evidenței), ci un eseu care construiește o imagine personalizată a românismului.
Plină de adevăruri inconfortabile și de mici exagerări ca să se înțeleagă mai bine ideea, fără doar și poate că imaginea asta doare, chiar dacă, așa cum încercam să sugerez la început, nu e nici pe departe nouă. Ce, nu se știa că avem mania exagerărilor și tendința de a ne crede buricul pămîntului cu care contracarăm umilința lipsei de originalitate și de glorie (Boia vorbește mai ales de școala noastră de pictură, dar eu îmi amintesc și de diagnosticul la fel de necruțător pe care-l punea Eugen Ionesco literaturii române)? N-am transformat peșcheșul și furtul de idei în sport național? (paginile despre circuitul pachetului de Kent în comunism și despre doctoratul lui Ponta sînt absolut savuroase.) Nu se transformă România treptat într-o mare mahala unde țipă manelele si prostul gust? Etc. Etc. Etc.
Instalat confortabil în zona gri a lui și... și..., nu pentru că are l’embarras du choix ci pentru că îi place să-și lase mereu o portiță de scăpare că... nu se știe niciodată, crescut în „cultura supunerii“ care l-a învățat să simuleze că acceptă totul ca să facă apoi tot ce știe el, lipsit de simț civic dar devenind sforăitor patriotic cînd bon lui semble, românul rămîne o figură pitorească, greu de înțeles de către un occidental, căci lipsindu-i vizionarismul marilor proiecte civilizatoare se instalează firesc în realitatea imediată unde prietenii de azi sînt dușmanii de ieri sau de mîine, unde categoriile morale sînt adaptabile intereselor personale, unde nimic din ce se întîmplă nu e definitiv. Și cum-necum, se descurcă, în ciuda vicisitudinilor sociale, a crizelor economice, a politicii înșelătoare...
La urma urmelor, o știa și Petre P. Carp: „România are atît de mult noroc că nu-i mai trebuie si oameni politici.“
La urma urmei, e vocea mea, chinuindu-se să exprime mai puțin articulat aceleași adevăruri. Încercînd să pună degetul pe rană, doar-doar demonul românismului s-o exorciza printr-o recunoaștere cinstită a multelor sale păcate. Din acest punct de vedere, bine zicea Cristian Ghinea că eseul lui Lucian Boia seamănă cu o terapie, deși aceasta e cam singura afirmație valabilă într-o recenzie ale cărei strîmbături din nas sînt cumva contracarate de un titlu lejer incoerent si cu aere de geniu plictisit de amuzamentele plebei („O carte altfel. Banală ca un talk show“ ).
Bineînțeles că nu m-am putut abține să nu răsfoiesc un pic net-ul ca să văd reacțiile critice la apariția cărții. Și am văzut de toate, de la polemici punctuale cu argumente contra unor idei citate, nu enunțate de autor (d. e. contrazicerea afirmației lui A. D. Xenopol despre cucerirea Daciei din greșeală), cînd nu sînt de-a dreptul rizibile (negarea superiorității Bulgariei asupra României pe motiv că președintele actual e... un fost bodyguard – Mircea Vasilescu, „Și dacă România nu e altfel?“), pînă la aprecieri care ar fi fost exhaustiv laudative dacă autorul, în opinia criticului, ar fi luat o atitudine clară cu privire la viața politică actuală (Dan Tapalagă, „De ce este România altfel ? Un excelent eseu cu final neinspirat“). Cel mai echilibrat articol mi s-a părut cel al lui Ovidiu Gherasim-Proca, „De ce este România altfel. Note despre ultimul bestseller al lui Lucian Boia“, în ciuda titlului ușor depreciativ. Căci, dacă „De ce este România altfel“ e un bestseller, e, ca să împrumut o sintagmă a lui Umberto Eco, „un bestseller de calitate“. O carte care nu-și propune să fie un studiu științific (și nu înțeleg de ce continuă să i se reproșeze aceasta, în ciuda evidenței), ci un eseu care construiește o imagine personalizată a românismului.
Plină de adevăruri inconfortabile și de mici exagerări ca să se înțeleagă mai bine ideea, fără doar și poate că imaginea asta doare, chiar dacă, așa cum încercam să sugerez la început, nu e nici pe departe nouă. Ce, nu se știa că avem mania exagerărilor și tendința de a ne crede buricul pămîntului cu care contracarăm umilința lipsei de originalitate și de glorie (Boia vorbește mai ales de școala noastră de pictură, dar eu îmi amintesc și de diagnosticul la fel de necruțător pe care-l punea Eugen Ionesco literaturii române)? N-am transformat peșcheșul și furtul de idei în sport național? (paginile despre circuitul pachetului de Kent în comunism și despre doctoratul lui Ponta sînt absolut savuroase.) Nu se transformă România treptat într-o mare mahala unde țipă manelele si prostul gust? Etc. Etc. Etc.
Instalat confortabil în zona gri a lui și... și..., nu pentru că are l’embarras du choix ci pentru că îi place să-și lase mereu o portiță de scăpare că... nu se știe niciodată, crescut în „cultura supunerii“ care l-a învățat să simuleze că acceptă totul ca să facă apoi tot ce știe el, lipsit de simț civic dar devenind sforăitor patriotic cînd bon lui semble, românul rămîne o figură pitorească, greu de înțeles de către un occidental, căci lipsindu-i vizionarismul marilor proiecte civilizatoare se instalează firesc în realitatea imediată unde prietenii de azi sînt dușmanii de ieri sau de mîine, unde categoriile morale sînt adaptabile intereselor personale, unde nimic din ce se întîmplă nu e definitiv. Și cum-necum, se descurcă, în ciuda vicisitudinilor sociale, a crizelor economice, a politicii înșelătoare...
La urma urmelor, o știa și Petre P. Carp: „România are atît de mult noroc că nu-i mai trebuie si oameni politici.“
April 24, 2016
Un eseu de păreristică populară în care nimic nu este analizat, demonstrat. Boia pune degetul cu scuipat în vânt și decide ba că eram prea săraci, ba prea paternaliști, ba cu prea multe partide în anii '30, ba prea puțin credibili. Numai că nu oferă nimic cuantificabil, totul este doar pălăvrăgeală de cârciumă. Distilează conștiincios problemele neamului până la trăscăul rațiunii: o sugerată predispoziție genetică.
Avem aici manifestul excepționalismului național pe dos. Odată dărâmate miturile cum că noi am fi fondat Roma, că am apărat Europa de otomani sau că nu s-ar fi inventat stiloul și motorul cu reacție fără români, Boia ne oferă salvator extrema cealaltă: suntem cei mai proști, mai inapoiați, mai inculți. Important este să fim vizibili, dacă nu la un capăt atunci măcar la celălalt. Cred că de aici vine și atracția textului.
Cartea nu conține nimic științific, este o manea cântată după ureche, ceva să placă la toată lumea, să se vândă.
Avem aici manifestul excepționalismului național pe dos. Odată dărâmate miturile cum că noi am fi fondat Roma, că am apărat Europa de otomani sau că nu s-ar fi inventat stiloul și motorul cu reacție fără români, Boia ne oferă salvator extrema cealaltă: suntem cei mai proști, mai inapoiați, mai inculți. Important este să fim vizibili, dacă nu la un capăt atunci măcar la celălalt. Cred că de aici vine și atracția textului.
Cartea nu conține nimic științific, este o manea cântată după ureche, ceva să placă la toată lumea, să se vândă.
November 24, 2022
Un eseu interesant, care nu isi propune sa lamureasca in vreun fel, ci mai degraba sa problematizeze.Am vazut foarte multe review-uri in care oamenii demontau rand pe rand afirmatii ale lui Boia si se aratau indignati de spuse precum,, comunismul a fost instaurat fara mare opunere din partea romanilor". Nu inteleg indignarea: elita tarii a murit in inchisori, tarani curajosi au murit, preoti plini de har, da, in total mii de oameni, poate zeci de mii. Dar milioanele de romani lenesi, din paturile inferioare, care au fost mai mult decat incantati sa acceada pe scara sociala fara niciun efort? Eu cred ca Boia despre asta vorbeste, despre majoritate. Si majoritatea romanilor se conformeaza foarte repede la orice situatie nefasta. Fara vreo lupta.
August 16, 2024
O succinta prezentare pentru cateva dintre particularitatile din trecut si prezent ale Romaniei - nu sunt idei noi si cu siguranta multe au avut un rol important pentru situatia actuala.
In ciuda acestor caracteristici mai putin pozitive, consider ca inca mai avem timp sa evoluam - asta daca ne dam voie sa invatam din trecutul nostru si din modelele de succes in jurul nostru, fara sa ne suparam ca nu am fost si nu suntem cei mai cei (indiferent de domeniu).
,,[...] Este o lectie care trebuie bine inteleasa: nu exista cultura autentica fara libertate nemarginita de gandire si de exprimare."
,,- ,,Corectitudinea politica" isi are virtutile ei in masura in care isi propune sa combata discriminarile de tot felul. In istorie trebuie insa folosita cu grija, fiindca risca pur si simplu sa falsifice trecutul, golindu-l de tot ceea ce nu ne convine."
In ciuda acestor caracteristici mai putin pozitive, consider ca inca mai avem timp sa evoluam - asta daca ne dam voie sa invatam din trecutul nostru si din modelele de succes in jurul nostru, fara sa ne suparam ca nu am fost si nu suntem cei mai cei (indiferent de domeniu).
,,[...] Este o lectie care trebuie bine inteleasa: nu exista cultura autentica fara libertate nemarginita de gandire si de exprimare."
,,- ,,Corectitudinea politica" isi are virtutile ei in masura in care isi propune sa combata discriminarile de tot felul. In istorie trebuie insa folosita cu grija, fiindca risca pur si simplu sa falsifice trecutul, golindu-l de tot ceea ce nu ne convine."
January 17, 2013
În notele bibliografice se menționează că este un eseu, deci nu are legătură cu istoria. Conținutul nu are rigoarea necesară unei lucrări științifice, nu este argumentat. Un exemplu de raționament adus pentru suținerea unei idei este: excepția confirmă regula. Nu s-a făcut o comparație completă a României cu un alt stat, fapt care ar fi justificat titlul lucrării.
Este genul de carte (defapt broșură) tipărită cu singurul scop de a obține profit și nu merită cumpărată. Nu a fost scrisă pentru a fi citită, ci doar vîndută.
Este genul de carte (defapt broșură) tipărită cu singurul scop de a obține profit și nu merită cumpărată. Nu a fost scrisă pentru a fi citită, ci doar vîndută.
December 4, 2016
Se pare ca pentru Gaudeamusul din 2012 Boia a avut misiunea de a scrie o carte care sa se vanda bine. Bineinteles, aceeasi misiune a avut-o si Plesu care a scris Parabolele lui Iisus si altii. Boia, in schimb, s-a prezentat la editura cu Explorarea imaginara a spatiului despre care oricine, si Lidia Bodea in special, isi poate da seama ca nu are potential de bestseller. Astfel ca Lucian Boia s-a vazut nevoit sa scrie intr-o singura dupa amiaza o carte care sa se vanda in 15000 de exemplare. Asa a aparut si intrebarea de ce e Romania altfel? Acesta este singurul mod in care imi pot explica cum de a publicat Lucian Boia o carte grabita, cu un amalgam de concluzii nejustificate, scoase de prin cartile anterioare si cu un capitol de pareri scris parca pe la 3 noaptea. In locul acestei carti recomand Istorie si mit in constiinta Romaneasca, o carte scrisa pe indelete, profesionist si argumentat.
December 1, 2017
Împreună cu O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, consider aceste două cărţi lectură obligatorie. Începeţi cu Djuvara, căci Boia o să vă i-a din scurt. Se vede că această carte a fost scrisă când autorul avea nervi. Cam asta e starea pe care o transmite, dar acest lucru nu diminuează cât de dinamică şi bine scrisă este.
Boia compară România cu ţările vest-europene şi confirmă fiecare mică teama iraţională pe care am avut-o vreodată despre ce înseamnă să fii român. Nu diferă mult de sentimentul pe care îl simt de fiecare dată când stau la coadă la vreo instituţie a statului şi pensionarii se plâng şi dau dracu ţara. Dar trebuie să recunosc că nu ştiam nici jumătate din informaţiile istorice prezentate aici şi mă bucur că am trebut prin duşul acesta rece. Unele agumente nu prea le cred, dar totuşi merită investigate.
Abia aştept să citesc şi din De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc, antologie de răspunsuri la acest eseu incendiar.
Boia compară România cu ţările vest-europene şi confirmă fiecare mică teama iraţională pe care am avut-o vreodată despre ce înseamnă să fii român. Nu diferă mult de sentimentul pe care îl simt de fiecare dată când stau la coadă la vreo instituţie a statului şi pensionarii se plâng şi dau dracu ţara. Dar trebuie să recunosc că nu ştiam nici jumătate din informaţiile istorice prezentate aici şi mă bucur că am trebut prin duşul acesta rece. Unele agumente nu prea le cred, dar totuşi merită investigate.
Abia aştept să citesc şi din De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc, antologie de răspunsuri la acest eseu incendiar.
January 26, 2013
Following a period of reading about the politics and history of Romania, I've picked up with great interest Lucian Boia's De ce este Romania altfel, an essay about the evolution and role of Romania in European socio-politics. Overall, I found this book a mixed bag. I liked the historical context and theories, but found the depth and scientific context lacking. I was also disappointed by the partisan views.
The book is structured as an extended essay, its over 100 pages covering loosely the main events in official Romanian history, selected national and political myths, and a (rather personal) selection of thorny socio-political questions.
Ont he positive side, De ce este Romania altfel has an interesting, albeit short, analysis of the middle class in Romania and proposes (or introduces to the layman, I cannot judge) the theory that middle class formed in Romania predominantly through expats (of German, Magyar, and Jewish origin). I enjoyed the debunking of some of the important national myths, including Stefan cel Mare, Sadoveanu, and Eminescu. I also enjoyed the discussion about several Romanians of international stature, e.g., Brancusi. As a layman, I found the text easily readable, and the whole book a good hour-long experience.
On the negative side, I found the writing less expressive than Neagu Djuvara's, less informed than Alina Mungiu-Pippidi's, and less scientific than other cultural studies (e.g., Geert Hofstede's). I found the book too biased towards the European values; simplifying, Boia seems to think that (all) European values are vastly superior. Similarly, Boia uses a self-servient selection of facts, especially in what concerns the relative ranking of Romania among the former Communist countries (I find even expressing such a ranking, as Boia has done, more dramatic than factual). I was also disturbed by the Europe-only geo-political perspective: except for the brief mention of North Korea, there is no mention of the Chinas, Vietnams, other totalitarian regimes on different continents, etc.
To conclude: good to know about, but I would recommend to read first Alina Mungiu-Pippidi and cultural studies with international perspective, such as Geert Hofstede's.
The book is structured as an extended essay, its over 100 pages covering loosely the main events in official Romanian history, selected national and political myths, and a (rather personal) selection of thorny socio-political questions.
Ont he positive side, De ce este Romania altfel has an interesting, albeit short, analysis of the middle class in Romania and proposes (or introduces to the layman, I cannot judge) the theory that middle class formed in Romania predominantly through expats (of German, Magyar, and Jewish origin). I enjoyed the debunking of some of the important national myths, including Stefan cel Mare, Sadoveanu, and Eminescu. I also enjoyed the discussion about several Romanians of international stature, e.g., Brancusi. As a layman, I found the text easily readable, and the whole book a good hour-long experience.
On the negative side, I found the writing less expressive than Neagu Djuvara's, less informed than Alina Mungiu-Pippidi's, and less scientific than other cultural studies (e.g., Geert Hofstede's). I found the book too biased towards the European values; simplifying, Boia seems to think that (all) European values are vastly superior. Similarly, Boia uses a self-servient selection of facts, especially in what concerns the relative ranking of Romania among the former Communist countries (I find even expressing such a ranking, as Boia has done, more dramatic than factual). I was also disturbed by the Europe-only geo-political perspective: except for the brief mention of North Korea, there is no mention of the Chinas, Vietnams, other totalitarian regimes on different continents, etc.
To conclude: good to know about, but I would recommend to read first Alina Mungiu-Pippidi and cultural studies with international perspective, such as Geert Hofstede's.
April 25, 2013
Stilul lui Lucian Boia e clar si concis, nu alambicat si pierdut in betie de cuvinte si idei ca al majoritatii istoricilor si eseistilor romani.
Punctele lui de vedere sint socante pt nationalistii rupti de realitate care traiesc intr-o lume de mituri incurajata de putere atit in trecutul national-comunist cit si acum (dupa revolutie Stefan cel Mare a devenit si "Sfint" , iar MIrcea cel Batrin a devenit si "Mare" desi apelativul "Batrin" nu se referea la virsta).
A fost reconfortant sa descopar o privire critica asupra istoriei si prezentului romanesc.
Daca nu incercam sa identificam problemele si greselile trecutului nu putem sti cine sintem si unde vrem sa mergem.
Recomand tuturor acest eseu.
Punctele lui de vedere sint socante pt nationalistii rupti de realitate care traiesc intr-o lume de mituri incurajata de putere atit in trecutul national-comunist cit si acum (dupa revolutie Stefan cel Mare a devenit si "Sfint" , iar MIrcea cel Batrin a devenit si "Mare" desi apelativul "Batrin" nu se referea la virsta).
A fost reconfortant sa descopar o privire critica asupra istoriei si prezentului romanesc.
Daca nu incercam sa identificam problemele si greselile trecutului nu putem sti cine sintem si unde vrem sa mergem.
Recomand tuturor acest eseu.
April 25, 2018
Una din cartile pe care le citesti si te intrebi: cum de nu a scris nimeni pana acum despre asta?
O scurta istorie a Romaniei, insotita de explicatii clare si obiective pentru cei care vor sa inteleaga de ce este tara noastra asa cum este.
De ce nu e ca Franta, Germania, Spania? Pentru ca nu are cum. Romania a jucat de atatea ori rolul principal in "Capul plecat sabia nu-l taie" incat nu a mai ridicat capul.
Recomand lectura cartii. Raspunde multor intrebari. Unele neformulate chiar.
O scurta istorie a Romaniei, insotita de explicatii clare si obiective pentru cei care vor sa inteleaga de ce este tara noastra asa cum este.
De ce nu e ca Franta, Germania, Spania? Pentru ca nu are cum. Romania a jucat de atatea ori rolul principal in "Capul plecat sabia nu-l taie" incat nu a mai ridicat capul.
Recomand lectura cartii. Raspunde multor intrebari. Unele neformulate chiar.
January 29, 2013
Evenimentele istorice aduse in discutie sunt valabile, problema este intentia cu care au fost ele puse cap la cap, aceea de a duce mitul "romanii sunt destepti" in extrema "romanii sunt prosti", pe cand intr-o lucrare serioasa de istorie evenimentele ar trebui discutate punctual, contextual, nu puse in slujba unei concluzii generale, inutile, tensionate.
December 23, 2012
After reading all sorts of history books about how great was Romania through the ages, this one show a totally different side. Not bad, but objective, really analyzing facts, not impressions. In the end, I can't say I'm proud of my country, that's the sad part.
February 6, 2024
excepțională
May 23, 2018
E prima carte pe care o citesc de Boia si sunt wow! A reusit sa identifice destule elemente caracteristice noua, romanilor, si sa le exprime intr-o maniera franca si poate dura pe alocuri, dar in orice caz accesibila, pentru ca scopul este ca lectura sa poata fi inteleasa de cat mai multi. Sunt lucruri pe care le stim cu totii dar pe care nu avem curajul sa le spunem cu voce tare, desi fac parte din realitatea de zi cu zi. Cred ca a nu-ti placea cartea asta sau a nega realitatile prezentate in ea spune multe despre tine, si nu de bine. Fara acceptare nu exista nicio sansa spre schimbare, iar evolutia asta este; negarea problemelor duce si a tot dus la stagnare in tara asta. Recomand tuturor, ca un dus revigorant ce iti deschide pe bune ochii dimineata (eu fac doar seara, dar imi imaginez ca asa s-ar simti un dus rece dimineata)! Jos palaria!
November 24, 2022
Foarte slabă, plină de tâmpenii și de lucruri scoase din context neexplicate, efectiv o lucrare de amator. Am simțit nevoia să îi dau dreptate doar de două sau trei ori. În rest e plină de aprecieri nefondate și care nu au la bază niciun fel de eveniment istoric care să poată fi încadrat corect intr-un context.
September 6, 2013
nu sunt intru totul de acord cu domnul Lucian Boia. Extremele nu sunt bune si cartea e plina de exagerari.
January 18, 2013
O scurtă colecție de eseuri care se poate lectura într-o zi, fapt care s-ar putea să-i bucure pe cei grăbiți și care i-a nemulțumit clar pe vechii fani ai lui L.Boia; celelalte cărți ale sale au 300 de pagini, în medie.
Autorul preia succint multe idei din volumele lui mai vechi Capcanele istoriei... și Romania, Tara de frontiera a Europei; cred că și din cauza concentrației mari de idei, autorul este vizibil mai caustic decât în cărțile amintite. S-a zis că n-a fost imparțial în alegerea exemplelor și a fost comparat, umilitor și pe nedrept cred, cu Mircea Badea; se poate avea infinit mai multă încredere în validitatea argumentelor și în onestitatea lui Boia.
Mai cred și că România avea nevoie de o dojană consemnată-ntr-o carte pentru cele întâmplate în a doua jumătate a lui 2012, chiar dacă nu sunt neapărat de acord cu tot ce spune în ultima parte.
Eu am aflat și lucruri noi din ea; mă bucur că unele informații sunt luate din Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice, carte pe care o am, iar acum vreau s-o citesc mai curând.
Merită citită, căci conține multe lucruri care ar trebui să ne dea de gândit.
Autorul preia succint multe idei din volumele lui mai vechi Capcanele istoriei... și Romania, Tara de frontiera a Europei; cred că și din cauza concentrației mari de idei, autorul este vizibil mai caustic decât în cărțile amintite. S-a zis că n-a fost imparțial în alegerea exemplelor și a fost comparat, umilitor și pe nedrept cred, cu Mircea Badea; se poate avea infinit mai multă încredere în validitatea argumentelor și în onestitatea lui Boia.
Mai cred și că România avea nevoie de o dojană consemnată-ntr-o carte pentru cele întâmplate în a doua jumătate a lui 2012, chiar dacă nu sunt neapărat de acord cu tot ce spune în ultima parte.
Eu am aflat și lucruri noi din ea; mă bucur că unele informații sunt luate din Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice, carte pe care o am, iar acum vreau s-o citesc mai curând.
Merită citită, căci conține multe lucruri care ar trebui să ne dea de gândit.
March 19, 2024
Dacă nu aș fi extrem de supărată din cauza multor treburi (mult prea multe) ce nu funcționează cum trebuie în instituțiile publice, spitale, scoli etc.... As fi zis ca aceasta carte e exagerată . Dar e exact ce trebuie, din păcate.
"Necazul este că ceea ce nu merge într-o societate ajunge să strice și ceea ce merge. Nu e un merit să mergi corect, e o deficiență să mergi strâmb."
"Românii l-au avut pe Ceaușescu fiindcă l-au meritat (nu toţi, dar mulţi). Orice societate are ceea ce merită."
"România e țara care intră în comunism cu cei mai puţini comunişti și iese cu cei mai mulţi."
"Necazul este că ceea ce nu merge într-o societate ajunge să strice și ceea ce merge. Nu e un merit să mergi corect, e o deficiență să mergi strâmb."
"Românii l-au avut pe Ceaușescu fiindcă l-au meritat (nu toţi, dar mulţi). Orice societate are ceea ce merită."
"România e țara care intră în comunism cu cei mai puţini comunişti și iese cu cei mai mulţi."
January 1, 2020
meh.. trei, patru idei prezentate f simplu (ceea ce e ok pt o carte de popularizare, cred). mă aşteptam să insiste un pic asupra holocaustului, totuşi..
February 13, 2025
Interesantă abordarea și din păcate foarte realistă. Faptul că România e altfel nu suna foarte flatant pentru o nație obișnuită să se bata cu pumnul în piept de mândria de a fi român. E o mică trezire la realitate că mai avem mult până departe.
October 2, 2023
Eseul de față ar putea fi un ghid pentru străinii care vor să înțeleagă românii în vederea unor mai bune relații și a unor rezultate mai apropiate de dorințele lor.
Noi, românii, suntem legați afectiv de chestiunile analizate de istoricul Lucian Boia. Noi suntem mai ascunși nouă și poate mai neîncrezători în observațiile făcute despre România, mai revoltați (pe cine?). De aceea tocmai nouă ne-ar folosi cel mai mult cartea de față.
Cum să nu te simți atins dacă se spune despre tine, ca membru al societății românești, că ești individualist, apatic, leneș, needucat, înapoiat cultural (asta în cazul bun, semn că nu faci parte din acea gloata analfabetă cea mai mare procentuală din Europa)? Vreți adevărul sau „ignoranța este beatitudine”?
Poți nega ideile (mecanism psihologic menit a slăbi sau înlătura durerea) dar cum poți contrazice statisticile? În fapt, istoricul nu se ocupă de individ ci de colectivitate, analiza este cu privire la români în ansamblu, fie că ne place fie că nu.
Domeniul economic este mereu arzător. Cum stăm? La data eseului (2012) istoricul notează următoarele: „Pe scurt, România rămâne pe ultimul loc din Uniunea Europeană, la concurență cu Bulgaria. Din secolul al XIV-Iea până astăzi, românii par să bată pasul pe loc: n-au urcat nici o treaptă, comparativ cu celelalte țări europene.” (p.89) După mai bine de un deceniu, unde mai suntem în domeniul financiar, încotro ne îndreptăm?
Toate se leagă. Dar cum? Cum și de ce este România altfel în domeniile: educațional, medical și, inevitabil, politic? Vrem nu vrem, acolo se fac multe. Și se desfac. Ca la vrăjitoare.
Cartea de față pune în discuție teme importante, văzute prin lentila unui istoric cu o minte ageră și clară. Lucian Boia nu face enumerare statistică. El caută cauze, analizează (sumar, în limitele unui eseu care abordează multe teme), propune răspunsuri posibile. În fond, aceasta este și promisiunea eseului, din titlu, „De ce este România altfel?”.
M-a surprins în mod plăcut să găsesc în eseul istoricului idei de cauzalitate psihologică sau psiho-socială. Complexul de inferioritate care iese la suprafață atât de adesea la români, prin supracompensare, este un exemplu admirabil de bine punctat. Mândria de țară (sau, ca exemplu, celebra mândrie oltenească) își poate avea originea în același complex de inferioritate.
Adevărul este dur sau egoul nostru prea mare?
Mihail Sorbul, în Patima roșie, admirabil sintetiza „Adevărul nu jignește ci servește dușuri reci prostiei calde.”
Dintre ideile expuse de istoric am găsit și unele (de o greutate mult mai redusă) cu care nu sunt de acord, sau la care doar parțial achiesez. Una dintre acestea se referă la lipsa unor clădiri simbol care să fie în totalitate românești. Lucian Boia menționează monumente emblematice de arhitectură care sunt neromânești, cum ar fi Ateneul Român (referindu-se la arhitect). Este adevărat. Și incomplet. Există altele, extraordinare și românești pe care le omite. Printre acestea, aș enumera: Mănăstirea Curtea de Argeș, Palatul Culturii și Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași. Excepțiile sunt foarte importante nu doar în a nega nimicnicia dar și pentru că reprezintă puncte de plecare către sfere mai înalte.
Vă invit a citi eseul de față. Primul pas în schimbarea lucrurilor este conștientizarea acestora, a relațiilor dintre ele și a relațiilor cu noi înșine.
„Sunt câteva trăsături care se conturează acum și care pot fi urmărite până în prezent, Mai întâi complexele, mai precis complexul de inferioritate. Dacă ar fi să pun un diagnostic societății românești, aceasta e prima maladie pe care aș identifica-o. Românii își descoperă „neînsemnătatea”. Țări mici aflate mereu la cheremul altora. (...) Din acest complex de inferioritate se naște o construcție orgolioasă, menită să contracareze micimea prezentului.” (p.33)
Noi, românii, suntem legați afectiv de chestiunile analizate de istoricul Lucian Boia. Noi suntem mai ascunși nouă și poate mai neîncrezători în observațiile făcute despre România, mai revoltați (pe cine?). De aceea tocmai nouă ne-ar folosi cel mai mult cartea de față.
Cum să nu te simți atins dacă se spune despre tine, ca membru al societății românești, că ești individualist, apatic, leneș, needucat, înapoiat cultural (asta în cazul bun, semn că nu faci parte din acea gloata analfabetă cea mai mare procentuală din Europa)? Vreți adevărul sau „ignoranța este beatitudine”?
Poți nega ideile (mecanism psihologic menit a slăbi sau înlătura durerea) dar cum poți contrazice statisticile? În fapt, istoricul nu se ocupă de individ ci de colectivitate, analiza este cu privire la români în ansamblu, fie că ne place fie că nu.
Domeniul economic este mereu arzător. Cum stăm? La data eseului (2012) istoricul notează următoarele: „Pe scurt, România rămâne pe ultimul loc din Uniunea Europeană, la concurență cu Bulgaria. Din secolul al XIV-Iea până astăzi, românii par să bată pasul pe loc: n-au urcat nici o treaptă, comparativ cu celelalte țări europene.” (p.89) După mai bine de un deceniu, unde mai suntem în domeniul financiar, încotro ne îndreptăm?
Toate se leagă. Dar cum? Cum și de ce este România altfel în domeniile: educațional, medical și, inevitabil, politic? Vrem nu vrem, acolo se fac multe. Și se desfac. Ca la vrăjitoare.
Cartea de față pune în discuție teme importante, văzute prin lentila unui istoric cu o minte ageră și clară. Lucian Boia nu face enumerare statistică. El caută cauze, analizează (sumar, în limitele unui eseu care abordează multe teme), propune răspunsuri posibile. În fond, aceasta este și promisiunea eseului, din titlu, „De ce este România altfel?”.
M-a surprins în mod plăcut să găsesc în eseul istoricului idei de cauzalitate psihologică sau psiho-socială. Complexul de inferioritate care iese la suprafață atât de adesea la români, prin supracompensare, este un exemplu admirabil de bine punctat. Mândria de țară (sau, ca exemplu, celebra mândrie oltenească) își poate avea originea în același complex de inferioritate.
Adevărul este dur sau egoul nostru prea mare?
Mihail Sorbul, în Patima roșie, admirabil sintetiza „Adevărul nu jignește ci servește dușuri reci prostiei calde.”
Dintre ideile expuse de istoric am găsit și unele (de o greutate mult mai redusă) cu care nu sunt de acord, sau la care doar parțial achiesez. Una dintre acestea se referă la lipsa unor clădiri simbol care să fie în totalitate românești. Lucian Boia menționează monumente emblematice de arhitectură care sunt neromânești, cum ar fi Ateneul Român (referindu-se la arhitect). Este adevărat. Și incomplet. Există altele, extraordinare și românești pe care le omite. Printre acestea, aș enumera: Mănăstirea Curtea de Argeș, Palatul Culturii și Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași. Excepțiile sunt foarte importante nu doar în a nega nimicnicia dar și pentru că reprezintă puncte de plecare către sfere mai înalte.
Vă invit a citi eseul de față. Primul pas în schimbarea lucrurilor este conștientizarea acestora, a relațiilor dintre ele și a relațiilor cu noi înșine.
„Sunt câteva trăsături care se conturează acum și care pot fi urmărite până în prezent, Mai întâi complexele, mai precis complexul de inferioritate. Dacă ar fi să pun un diagnostic societății românești, aceasta e prima maladie pe care aș identifica-o. Românii își descoperă „neînsemnătatea”. Țări mici aflate mereu la cheremul altora. (...) Din acest complex de inferioritate se naște o construcție orgolioasă, menită să contracareze micimea prezentului.” (p.33)
March 4, 2017
„Prezentul este opera trecutului. (...) Nu e un merit să mergi corect, e o deficiență să mergi strâmb."
April 16, 2017
Înțeleg de ce această carte a iscat controverse. Cred că stă în firea fiecărui popor să își găsească motive de laudă și, în absența adevărurilor istorice incontestabile, să creeze himere mitologice care să îl ridice la rangul de țară de relevanță culturală și istorică în contextul regional sau mondial. Iar aceste - să le zicem iluzii general acceptate - devin puncte de sensibilitate extremă când sunt atacate, iar Lucian Boia nu doar că face aluzie la cele românești(de obicei și atât poate duce la argumente interminabile) ci le dezmembrează punct cu punct cu nonșalanța și necruțarea pe care doar un istoric sigur pe el care a tratat în amănunțime asemenea subiecte poate să o aibă.
Adevărul e că văzută dinăuntru, o țară, cu miturile și credințele sale, poate fi construită și interpretată de locuitorii săi după pofta inimii și limita imaginației. Dar odată ce se trece la o scară mai mare apar crăpăturile și aceste afirmații își pierd avântul. Un bun exemplu al acestui fapt e că odată ce ieși din România rar întâlnești pe cineva care să fii auzit de daci și printre pasionații de istorie.
E România mai altfel decât alte țări? La nivel global, nu neapărat. La nivel european, suntem la coadă de cam mult timp. De ce este România altfel? este un eseu al frustrării simțite de Lucian Boia ca și consecință a acestui fapt și încercările lui de a identifica factorii care au dus la această stare de fapt.
Interesant e că, de când a apărut această carte în 2012, lucrurile s-au schimbat dramatic în unele privințe. România s-a ridicat din fața televizoarelor și a început să învețe să-și ridice vocea în stradă împotriva a ceea ce percepe a fi greșit. Sistemul politic însă rămâne la fel de scindat și defect ca acum 5 ani(dacă nu mai rău) deoarece, după cum Lucian Boia însuși spune, clasa politică e mai degrabă interesată să se ajute pe sine decât societatea românească în general.
Adevărul e că văzută dinăuntru, o țară, cu miturile și credințele sale, poate fi construită și interpretată de locuitorii săi după pofta inimii și limita imaginației. Dar odată ce se trece la o scară mai mare apar crăpăturile și aceste afirmații își pierd avântul. Un bun exemplu al acestui fapt e că odată ce ieși din România rar întâlnești pe cineva care să fii auzit de daci și printre pasionații de istorie.
E România mai altfel decât alte țări? La nivel global, nu neapărat. La nivel european, suntem la coadă de cam mult timp. De ce este România altfel? este un eseu al frustrării simțite de Lucian Boia ca și consecință a acestui fapt și încercările lui de a identifica factorii care au dus la această stare de fapt.
Interesant e că, de când a apărut această carte în 2012, lucrurile s-au schimbat dramatic în unele privințe. România s-a ridicat din fața televizoarelor și a început să învețe să-și ridice vocea în stradă împotriva a ceea ce percepe a fi greșit. Sistemul politic însă rămâne la fel de scindat și defect ca acum 5 ani(dacă nu mai rău) deoarece, după cum Lucian Boia însuși spune, clasa politică e mai degrabă interesată să se ajute pe sine decât societatea românească în general.
March 22, 2020
Before living abroad, being faced with different cultures, and "admitting" non-Romanians into my circle of close friends, I hadn't realized how many quirks and particularities of Romanian culture I took for granted, and how much of my own system of belief and behavior was shaped by either unquestioningly repeating these quirks or forcefully rejecting them. And I've often thought, wouldn't it be great if I could share with my new friends some books which would "do the explaining for me" by discussing some key points of Romania's history and current state?
Boia's works might be part of the answer. Some of his books were translated into English, but not this particular one, so I'll switch to Romanian for the rest of my thoughts.
Mult mai lejeră decât Istorie şi mit în conştiinţa românească, de exemplu, De ce este România altfel? nu aduce mari noutăți unui cititor care s-a mai gândit măcar un pic la istoria României (sau, mă rog, a spațiului care acum este România) și la cum se leagă această istorie de unde suntem acum. Boia scrie, că de obicei, logic și cu același "haz de necaz" pe care, de altfel, îl critică la români. Am apreciat că se ferește (din nou, că de obicei) de alunecarea în mituri și în fantezii naționaliste. Dar mi-e greu să înțeleg pentru cine e scris acest eseu; cum ziceam, pentru cineva deja interesat de subiect, va părea superficial și grăbit, iar că prim contact cu tema presupune deja cam multe cunoștințe și moduri de interpretare.
(Did not fit into the PopSugar Reading Challenge 2020)
Boia's works might be part of the answer. Some of his books were translated into English, but not this particular one, so I'll switch to Romanian for the rest of my thoughts.
Mult mai lejeră decât Istorie şi mit în conştiinţa românească, de exemplu, De ce este România altfel? nu aduce mari noutăți unui cititor care s-a mai gândit măcar un pic la istoria României (sau, mă rog, a spațiului care acum este România) și la cum se leagă această istorie de unde suntem acum. Boia scrie, că de obicei, logic și cu același "haz de necaz" pe care, de altfel, îl critică la români. Am apreciat că se ferește (din nou, că de obicei) de alunecarea în mituri și în fantezii naționaliste. Dar mi-e greu să înțeleg pentru cine e scris acest eseu; cum ziceam, pentru cineva deja interesat de subiect, va părea superficial și grăbit, iar că prim contact cu tema presupune deja cam multe cunoștințe și moduri de interpretare.
(Did not fit into the PopSugar Reading Challenge 2020)
April 19, 2014
Un eseu care are cu ce să-i nemulțumească pe cei care vor să citească un tratat de istorie în toată regula (pentru că nu este), care are cu ce să-i enerveze pe cei care cred că românii sunt un popor spiritual, descurcăreț și doar lipsit de noroc (pentru că Boia nu crede la fel) și care are și cu ce să-i exaspereze pe cei care ar fi vrut o concluzie solidă și niște direcții clare de urmat pentru România de azi (pentru că nu e decât o analiză, nicidecum un ghid practic).
Textul e o descriere succintă a politicilor și ideologiilor din zona României de-a lungul mileniilor (cu din ce în ce mai multe detalii pe măsură ce ne apropiem de prezent), cu o concluzie: că politicienii noștri și elitele noastre fac ce au tot făcut de-a lungul timpului.
Nu e cel mai complex eseu scris vreodată despre sufletul românesc, nu scoate la iveală lucruri nemaiauzite și nici nu-și propune să epuizeze toate fațetele societății și culturii noastre, dar merită citit.
Textul e o descriere succintă a politicilor și ideologiilor din zona României de-a lungul mileniilor (cu din ce în ce mai multe detalii pe măsură ce ne apropiem de prezent), cu o concluzie: că politicienii noștri și elitele noastre fac ce au tot făcut de-a lungul timpului.
Nu e cel mai complex eseu scris vreodată despre sufletul românesc, nu scoate la iveală lucruri nemaiauzite și nici nu-și propune să epuizeze toate fațetele societății și culturii noastre, dar merită citit.
February 10, 2022
in esenta, nu ni se spune niciodata direct de ce este Romania altfel, doar se demonteaza niste mituri nationale si prin aceasta demontare ies la iveala anumite trasaturi psihologice ale romanilor, in majoritate neflatante.
desi observam deconstructia unor mituri, unele afirmatii ale lui Boia sunt false: limba romana este mai aproape de latina decat este franceza, asa ca afirmatia ca romana este cea mai putin latina dintre limbile latine este pur si simplu un neadevar.
interesant mi s-a parut capitolul despre perioada interbelica, perioada idealizata de mai toti romanii, dar cu multe neajunsuri.
unele concluzii ale lui Boia sunt suparatoare, tocmai pentru ca sunt adevarate (atitudinea de capul ce se pleaca) si ne arata ca nedezvoltarea spatiului romanesc nu are legatura neaparat cu cei din jurul nostru, cu razboaiele pe care le purta cu turcii, cu geografia care nu ne ajuta, ci cu noi, romanii, cu mentalitatea si felul nostru de a fi (cam in bataia vantului)
desi observam deconstructia unor mituri, unele afirmatii ale lui Boia sunt false: limba romana este mai aproape de latina decat este franceza, asa ca afirmatia ca romana este cea mai putin latina dintre limbile latine este pur si simplu un neadevar.
interesant mi s-a parut capitolul despre perioada interbelica, perioada idealizata de mai toti romanii, dar cu multe neajunsuri.
unele concluzii ale lui Boia sunt suparatoare, tocmai pentru ca sunt adevarate (atitudinea de capul ce se pleaca) si ne arata ca nedezvoltarea spatiului romanesc nu are legatura neaparat cu cei din jurul nostru, cu razboaiele pe care le purta cu turcii, cu geografia care nu ne ajuta, ci cu noi, romanii, cu mentalitatea si felul nostru de a fi (cam in bataia vantului)
December 6, 2015
Un subiect care ar fi meritat mai multe pagini decat cele din aceasta carte, ce ofera pana la urma un fel de rezumat al temei "Romania altfel", fara sa intre in profunzimea ei si fara sa aduca prea multe lucruri noi. Pentru mine ce a adus nou eseul lui Boia este doar constientizarea faptului ca Romania sau Statele romanesti au fost pe ultimul loc in Europa in intreaga lor istorie, inclusiv in perioada interbelica.
August 22, 2016
Citită din nou și își păstrează același gust amar de redescoperire sinceră a istoriei românilor. Uimitoare și revelatoare reacțiile comentate în introducere.
Displaying 1 - 30 of 166 reviews