Yukio Mishima (三島 由紀夫) was born in Tokyo in 1925. He graduated from Tokyo Imperial University’s School of Jurisprudence in 1947. His first published book, The Forest in Full Bloom, appeared in 1944 and he established himself as a major author with Confessions of a Mask (1949). From then until his death he continued to publish novels, short stories, and plays each year. His crowning achievement, the Sea of Fertility tetralogy—which contains the novels Spring Snow (1969), Runaway Horses (1969), The Temple of Dawn (1970), and The Decay of the Angel (1971)—is considered one of the definitive works of twentieth-century Japanese fiction. In 1970, at the age of forty-five and the day after completing the last novel in the Fertility series, Mishima committed seppuku (ritual suicide)—a spectacular death that attracted worldwide attention.
nu mi-au placut niciodata povestirile.mi se par incomplete, fara sa-si atinga scopul. din acest motiv, citesc rar povestiiri. ce m-a atras la cartea lui mishima a fost tilul si abia cind am inceput sa citesc, desi scrie pe coperta povestiri, am realizat. insa povestirile lui sunt aparte, scriitura e diferita, stilul, temele. scriitura este sublima, felul in care potriveste cuvintele zi moful in care le oune in fraza sunt complet aparte. e o poezie acolo, un anume fel de a svrie, o sensibilitate si o intimitate care te patrunde si te incalzeste, te infioara. desi sunt diferite, povestirile sunt poeme despre iubire, despre ura, despre gelozie, despre moarte, despre tinerete. unele sunt crude, dar uneori iubjrea e cruda, altele sunt tandre, iar altele sunt melancolice. o bijuterie de carte!
Într-o zi, când mă întorceam de la școală, am zărit, pe peronul unde așteptam trenul, două rândunele întârziate. [...] Dădeau din aripi fără să le pese nici de ce, nici de pământ. Spiritul lor simplu și luminos mi s-a întipărit în suflet.
Grădina de legume își pierduse toată verdeața. Peluza invadată de buruieni era și ea gălbuie, ofilită. Totul era învăluit în tăcerea unui koto cu coardele rupte.
Circul
Ochii îi sclipeau, umeziți de simpatia pe care privirea unei ființe umane o naște în sufletul omului care privește.
Fluturele
Mărirea lui Solomon nu se măsoară cu aceea a crinilor câmpului. (Evanghelia după Matei, 16:28: Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.)
Aria Un bel dì vedremo este la începutul actului al doilea. Pe scenă era Chocho-san. Cânta cu un amestec de pasiune sinceră și nostalgie ușor comică... Și imediat spiritul mării a pătruns decorul albastru. Pe marea pe care speranța o făcea să ardă, soarele strălucitor al amiezii mistuia vaporul care se ivise la orizont, strivind cu orța sa priveliștea imaculată Cu siguranță că ea însăși vedea, cu ochii minții, un ocean albastru până la disperare, care despărțea țara străină în care se afla de îndepărtatul său pământ natal. La vârsta mea, înțelegeam că, în fața unei asemenea întinderi albastre, și dragostea, și voința, și speranțele supreme ale unui om sunt zadarnice.
Leoaica
Egoismul său hedonist radical: se mulțumea să știe că fiica lui îl considera un ”tată bun”, angajații, un ”șef bun”, prietenii, un ”prieten bun”, iar lumea în general, un”om bun”. Certitudinea de a fi iubit de toată lumea anihila orice problemă de natură sentimentală și, atunci, era inutil să iubească și el pe cineva.
Fericirea este o fantomă care fuge din viață, pe când nefericirea e inseparabilă de viață.
O călătorie plictisitoare
hyōshigi (拍子木) = plăcuțe de lemn cu care se anunța începerea unui spectacol tradițional
O dimineață de iubire pură
[...] un rol poate fi jucat în mod repetat numai dacă ai inima înghețată.
#bookchallenge #ianuarie - o carte a carui autor este nascut in ianuarie
Am citit "O Dimineata de Iubire Pura", intr-o zi. Cartea este scrisa de un autor japonez, iar stilul cartii este unul nou pentru mine. Nu pot spune ca mi-a placut cartea si, cu siguranta, nu este stilul meu. Da, am fost atat de curioasa, incat nu am putut lasa cartea din mana; insa, pentru gustul meu, sunt prea multe crime in cele sapte povesti de iubire. Daca iti doresti sa descoperi un scriitor japonez si felul in care isi creioneaza cele sapte povesti fictive, iti recomand cartea - dar sa ai in vedere ca vei descoperi sapte crime ce te vor lasa cu gura cascata!
Majoritairement inintéressant mais c’est ma faute d’avoir pensé que j’aimerais toujours autant les auteurs incels japonais et leur manie d’écrire les femmes comme des créatures mythologiques… certaines métaphores complètement aléatoires et dérangées mais j’aime bien, des dialogues sans queue ni têtes j’ai rarement eu une lecture aussi fluide tout en ne comprenant rien des enjeux. La nouvelle éponyme est un peu un banger
Recueil inégal. La nouvelle qui donne son titre au recueil est sublimissime ! J'y ai trouvé le Yukio Mishima poète et narrateur-manipulateur que j'adore. La nouvelle Le Cirque est aussi très bien. Quand au reste ... la succession de petit récit empêche, quand ils ne sont pas virtuoses, de s'y plonger. Et la nouvelle La Lionne m'est tombée des mains : je n'ai pas réussi à aller au bout.
J'ai bien vu que tu faisais des efforts pour soigner ton style mais jamais je n'ai réussi à te trouver du charme. Tes phrases sonnaient à mes oreilles comme une mécanique, un discours trop maîtrisé. J'espérais juste une langue plus humaine, et des images qui permettent de s'envoler. Au lieu de ça, j'ai fini par m'ennuyer.
Nuvele ciudate, destul de criptice și de un lirism copleșitor. Citiți doar dacă vă place proza mai poetică. Nu l-am recunoscut deloc pe Mishima din tetralogia "Marea fertilității", acest volum de nuvele trimite mai degrabă spre stilul lui Kawabata...
"-Știi, nu asta e dragostea-să nu vrei să crezi nimic. Când te îndoiești de altul, îți pui la îndoială și propria dragoste. Însă, în lumea noastră, a crede doar în dragoste e un vis și nimic mai mult. Încă mai merge când e vorba de iubire reciprocă, însă atunci când unul nu e iubit de celălalt..."
Décidément, le Mishima un peu mièvre qui essentialise les femmes ne m'intéresse pas. A part la nouvelle qui donne son nom à l'ouvrage, où on retrouve l'alliance toujours bien maîtrisée Pur/Impur, ces récits ne laisseront aucune empreinte sur moi.
Am citit mult dimineața, când totul e liniștit. Cartea asta e la fel, cumva. E o colecție de povestiri în care e prezentată viața, uneori după război, a mai multor oameni. Cartea se deschide cu „Poveste pe un promontoriu, care înaintează domol; ești lăsat să absorbi cuvintele în tihnă pentru cele ce urmează. Nu poți spune iubire fără a spune moarte. Moartea încununează, fie încă din primele pagini, fie la sfârșit, câteva dintre aceste povestiri. Și sexualitatea, în câteva dintre formele ei. Mi-a plăcut îndeosebi „Leoaica și O dimineață de iubire pură. 4,5*
Ce recueil vaut le coup, rien que pour "Une matinée d'amour pur". La narration dans cette nouvelle est parfaitement maîtrisée. L'auteur nous plonge dans les méandres du désir et nous révèle des instants de beauté comme un trésor caché. La beauté à l'état pur.
Des nouvelles courtes et pourtant un très grand nombre de personnages. Rien pour les connaitre et s'attacher à eux. J'essaye mais je finis toujours par me retrouver l'esprit sorti du livre. Comprenant après 10 pages que je ne lisais sans plus rien comprendre. D'apparence, rien ne semble difficile dans ses nouvelles et pourtant, je n'arrive pas à les saisir.