Cartea cu moace e un festival de scurt-metraje absurde, naive & sentimentale, la care ajungi din întâmplare fără să-ți pară rău c-ai pierdut timpul sau banii pe bilet. Influențele sunt la vedere și parcă simți cum autorul se mândrește cu aceste influențe. Nu am mai întâlnit la nici un debutant atâta inventivitate și dorință nestăpânită de-a a oferi plăcere cititorului. Este asta post-ironie sau inconștiență pură artistică? Poate e o combinație stranie care ne dezarmează și ne anihilează perversitatea verdictuală. Sper ca acest volum să fie la fel de distractiv și pentru voi. (Vasile Leac)
nu le-am avut niciodata cu poezia. nu ca nu mi-ar placea deloc, dar eram asa... ca ariciul si cactusul. va inchipuiti deci supriza mea cand am realizat cat de mult mi-a placut Cartea cu Moace.
am tot cugetat de ce Cartea cu Moace se cheama Cartea cu Moace, iar acum ca am si terminat-o, cred ca stiu raspunsul. se cheama asa pentru ca e menita sa schiteze pe fetele cititorilor o sumedenie de moace diferite. poate nu chiar toate moacele, dar moacele esentiale, daca doriti.
poate pentru ca suntem amandoi nascuti in aceeasi perioada intermediara dintre zoomers si millenials, dar cert e ca poeziile lui Alberto sunt primele cu care am rezonat in profunzime. nu doar ca am fost ravasit in cel mai placut mod, dar am simtit ca l-am tinut si eu de mana pe Babacu'. am fost si eu (al patrulea?) baiatul cu flori din fata blocului. am bagat mainile cot la cot in sacul cu fistic de la Lidl. nu ma pricep eu prea bine la ce presupune poezia, dar daca e vorba de simtit, eu am simtit din plin.
Cartea cu Moace a fost pentru mine un carusel al emotiilor. un carusel cu o vale in premoaca, un varf in rapirea din vecini, un platou introspectiv in fomik si multe altele printre ele. un carusel din care n-am vrut sa cobor si in care sigur o sa ma mai dau, in parcul de distractii ce e biblioteca mea.
e de la sine inteles ca Alberto e un maestru al limbajului si al referintelor. chiar si fara sa fiu cel mai mare consumator de poezie, sunt convins ca o asemenea ghidusie si nastrusnicie rar mai vezi.
in concluzie, un haiku:
si m-am tot gandit dar tot ce pot spune e jos palaria
te-am uitat de tot așa cum uiți fierul de calcat în priză sau aragazul pornit sau ușa de la casă deschisă te-am uitat ca pe un lapsus în limba maternă pe care știi că-l știi dar pe moment nu-ți vine ca pe un cuvânt complicat de la biologie te-am uitat așa cum ai uita versurile de la serbare te-am uitat și simt cum am crescut un pic mai mare
Alberto ne-a dat aici un caiet cu schițe (sketchbook), dar are și moace pe alocuri m-am prins și eu finalmente de "direcția Dezarticulat", care desigur nu e doar a lor, ci o reprezintă Ludicul dar aici Alberto începe grav & serios & sincer - poem despre bunicul căruia îi dedică debutul, cum a ales chiar titlul colecției de poeme, după care ne zice de animale și scene în aparență rurale care de fapt vorbesc despre lucruri familiare uneori ne bagă-n rime sau simboluri cosmice, în general e amuzant trebuie să o iei puțin razna dacă îți păcălesc vecinii câinele (și familia nu face nimic!?) (poemele) lasă cumva impresia de limericks, deși nu au forma respectivă; dar au substrat absurd și te duc cu gândul la cum să fii mai puțin grav & serios & sincer mult joc de cuvinte; cu gleznele face altceva Alberto (fuge prin oraș după fete care nu-l mai cheamă)
"bebelușii grăsuni sunt gheparzi de imaș"
"atâta de luminoasă e mama mea încât femeile își fac cruce lângă ea și zic în sân căutând altaru Doamne maica domnului Păduraru!"
n-am cum să nu zic de influența stimabilului Sociu - deși mă întorc la ce ziceam la început, e curentul l u d i c (Alberto) reușește totuși și să înduioșeze în același mod poemul meu preferat e "incompatibil":
ariciul iubește un cactus filtre de căutare arici + cactus incompatibilitate 82%
arici în proximitatea altor arici arici singuri la 2 km de tine
arici + melc vezi și adevărul despre florile de cactus
+ această superbă definiție:
să fii poet înseamnă să ai un cal pe care-l călăreşti invers cu măiestria unui călăreţ frontal astfel încât toată lumea să se uite la tine şi la armăsar şi să se-ntrebe încotro nicăieri, oriunde dar mai întâi la tanti Margareta
DAR NIMIC NU BATE poemul "a dialogue of three snails", reprodus aici doar parțial:
melc melc cotobelc trei iezi cucuieți milf milf divorcee
ca pe orice poet (non-queer), îl supără fetele și de supărare le oferă nemurirea ("ai vrea să fim/covrigei mai fini") sincer nici nu-mi vin în minte alte tipuri de exerciții poetice care să nu fie incluse aici - de la haiku la palindrom la nu știu; f creativ pe de altă parte, mai așteptam un poem izbitor ca primul și nu a venit și m-a obosit spre final fiindcă a fost suficient de ludic
pe scurt: volumul ăsta e ca un copil care îți tot cere telefonul să se joace după ce v-ați jucat împreună câteva ore e tare simpatic dar ți se duce bateria
E suficient să ai un singur poem adevărat ca să fii poet, iar Alberto are deja câteva încă de la debut. Nu am empatizat cu toate textele, sunt destule și de umplutură, dar cele reușite chiar sunt bune de tot. În ordinea preferințelor: 1. „premoacă” 2. poemul cu interiorul cozonacului 3. „amnezie” 4. poemul cu bunica la care „cel mai tare se vede disciplina/ când taie cu ecou slănina” 5. „confesiune către Lidl”
„dacă dragostea s-ar ține în eprubete le-aș amesteca să văd cum bubuie spumegă fumegă caută mâinile tale mai curând decât orice plăceri atunci renăscut din tot felul de jucării o să-mi uit cuvintele și-o să ieșim la brunch de mână și așa ar fi poetic să rămână o bună bucată din viață cea mai bună”
Am plans tare la premoaca si mi a placut tare ploaie in oras : "nu sunt acolo unde sunt niciodată si nici acolo unde sunt vazut nu sunt" si ego insum: "doar ca sa ti spun Ca nu sunt eu insumi Daca tu nu insumi Tot ce e mai frumos Din mine Si mai bun Ce nu insum deja"