What do you think?
Rate this book
Imposibila întoarcere
Imposibila intoarcere este, in fapt, un jurnal de idei morale si sociale in care analiza fenomenului social se uneste cu confesiunea. Subiectele variaza, intr-un loc e vorba de psihologia etnica, in alta parte de diferenta dintre orasean si taran (tema mai veche in cultura romaneasca). Remarcabil in aceste texte este modul liber de a gandi cateva aspecte ale civilizatiei actuale si de a da sugestii clare si profunde acolo unde altii cu mai multa stiinta, dar cu o mai mica intuitie a sensului existentei, se incurca in subtilitati. In fond, Marin Preda gandeste social si vede existential. Pentru el, civilizatia este o notiune ce nu are niciun sens in afara conditiei umane. Fata de istorie el are o atitudine din care lipsesc sentimentul de flatare, dar si cel de resemnare. Eugen Simion Literatura contemporana simte mai mult ca oricand nevoia unor piscuri stabile, a unor centre in jurul carora sa fie posibila actiunea de referinta. Este bine sa ne gandim ca Marin Preda este unul dintre acestea. Discutata fie ca o carte de publicistica sau jurnal prin ceea ce contine ca eveniment si confesiune fie ca o carte de literatura cu unele irnplicatii teoretice in care, autorul se substituie celebrului Moromete prin masura caruia judeca civilizatia, fie prin ceea ce contine ca anecdotica, Imposibila intoarcere este toate acestea laolalta sl ceva mai mult, o partitura in care tema povestitorului, ce apare pentru prima data, se amplifica punand toate celelalte motive in umbra. Ea se asaza rotund, filosofie originala prin sistem ce-l indica pe Marin Preda drept unul din rnomentele importante ale spiritualitatii romane. [...] Caci, prin ce se defineste la urma urmelor personalitatea unui scriitor? Opera reclama si alte lucruri, numai aparent prieteniile, afinitatile spirituale stabilite dincolo de epoci si granite. Nu-l vom mai putea discuta de acum inainte pe Marin Preda decat integrandu-l unei familii in care locuiesc laolalta Kafka, prozatorul la care admira intuitiile adanci si puterea de tipizare, bunul prieten Sartre, cu care se pare ca se intelege cel mai bine, Calinescu, ce-i provoaca iritare poate din cauza unei asemanari prea adanci, istetul ziarist american William Shirer, "cetateanul" greoi Gunter Grass, si lista se poate continua. Am putea adauga ca opera isi castiga astfel inca un drept in plus la universalitate. -Mirela Roznoveanu
264 pages, Hardcover
First published January 1, 1971
4 people are currently reading
255 people want to read
About the author
Marin Preda
52 books323 followersMarin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers.
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
November 19, 2018
Despre Marin Preda am mai scris și cu un alt prilej, atunci când, cu nostalgie, întorceam ultima pagină a celui de-al doilea volum al Moromeților. Curios lucru: deși romanul Moromeții a rămas pentru mine unul dintre cele mai bune romane ale literaturii române (dacă nu cel mai bun, pentru că, făcând un exercițiu de memorie, nu găsesc teren de comparație), nu mai citisem ulterior nimic de Preda. Nici nu mai aveam titluri în biblioteca personală și, la un moment dat, nici timp pentru astfel de îndeletniciri. Ah, cât regret timpul pierdut în "tinerețe"!
Citind acum "Imposibila întoarcere", constat cu uimire că și artiștii își fac monografiile lor spirituale, pentru că despre asta este vorba: o veritabilă monografie a ideilor lui Preda, completată, în ediția a IIa, revizuită și adăugită (de parcă ar fi o lucrare științifică), cu un cumul de amintiri din copilăria marelui scriitor. Prin această "adăugire" se poate băga de seamă că, la fel cum "eroul preferat, care a existat în realitate, Moromete, a fost tatăl meu", așa și eroul meu preferat, Niculae, a fost Marin Preda. Pe lângă miopie, există și un aspect amuzant: deși nu există pasaj unde să recunoască explicit ceva, atunci când vorbește despre Niculae și despre copilăria sa, Preda confundă în repetate rânduri persoana I cu persoana a IIIa (când nu trebuie, se înțelege).
Stau cu pixul în mâna și încerc să notez următoarea idee. Dar am două mari probleme care se manifestă latent: fie nu reușesc cu niciun chip să fac o ordine de prioritizare, fie anumite aspecte sunt de o asemenea profunzime încât cu greu ai putea să ți le treci ca amintiri într-un jurnal literar fără să le știrbești autenticitatea și fără să cazi în groapa -nu se știe cât de adâncă- a ridicolului.
Să notez problematica românismului în istorie? Să fac o însemnare despre țărănismul pierdut al spațiului mioritic? Despre compromisul cu ideile aș putea spune ceva? Dar despre clipă tragica în care suntem puși, goi, în fața principiilor noastre (a propos, văzusem Guess who's coming to dinner zilele trecute; relevă sublim această problematica)?
Să amintești de cum Preda critică (pe față) procesul colectivizării din perspectivă marxistă și de experimentul nefast pe care băieții de la partid i l-au făcut lui Călinescu, după ce acesta scrisese "Bietul Ioanide"? Ori despre cuțitele pe care Preda le aruncă asupra ipocriziei și arbitrariului Securității (e drept, nu pe față), în eseul "Agresivitatea la volan"?
Trebuie știut că tot acest curaj trebuie analizat în contrast cu luminozitatea epocii. Desigur, astăzi toată lumea afirmă fără scrupule și fără teamă de vreo consecință nefastă că #M**ePSD, dar nu același lucru se întâmpla în 1971, când Preda publică Imposibila întoarcere. Coincidență sau nu, 1971 este anul în care Ceașcă făcea o vizită în China și prelua -prin "Tezele din iulie"- principiile revoluției culturale instituite de Mao, îngreunând astfel procesul de liberalizare a culturii început de Dej în ultimul său an de viață. Pe un asemenea fundal, îți cam riscai pielea criticând -chiar din perspectivă marxistă- vreo latura a regimului. Sigur, Preda era un scriitor mult stimat, căruia comuniștii îi rămâneau recunoscători după Moromeții și care era bine primit în rândul elitei de partid și a cercurilor literare, dar iată un act de curaj care făcea mai mult decât lucrările autonome ale dizidenților declarați!
Iată, de pildă, problematica țăranului român, de a cărui dispariție Preda îi face direct responsabili pe comuniști, care nu au știut cum să înfăptuiască procesul colectivizării.
Unde a dispărut țăranul? Mașinile i-au luat locul, dar "din moștenirea pe care le-o lăsăm (n.n. urmașilor) acest cult pentru mașini este el bun sau nu?"
Cine s-ar fi gândit la aspectul rudimentar (sau nu?) al dispariției țăranului în favoarea automatizării într-atât de profund precum a făcut-o Preda (într-o epoca trecută, e drept, dar nu de mult apusă)?
S-au gândit, de pildă, tovarășii și umaniștii. Din prima categorie face parte Arșinel, căruia dacă-i dai mămăligă poți fura din bugetul țărișoarei, că el e "mămăligar" și "nu vrea străini și pâine prăjită". Din a două categorie face parte, cu titlu exemplificativ, Ioan-Aurel Pop, care vede în țăranii apuși toată seva de frumusețe a universului. Dar reîntoarcerea la anumite valori clasice -căci nimeni nu le contestă acest caracter, de valori- poate fi făcută într-o societatea deja sufocată de idioți? De aceea, pe cât de vizionar este Pop, pe atât de nocive sunt ideile lui.
Nu același lucru se întâmplă la Preda, unde iubirea pentru țărani se manifestă altfel. De pildă, întorcându-se în Siliștea după război, mulți dintre liberalii din poiana lui Iocan se schimbaseră: "Ce se întâmplă astăzi cu poiana fierăriei lui Iocan unde țăranii din Moromeții se strângeau să facă politică? Cine sunt, ce sunt, unde sunt ei acum? Aș putea spune că această poiana există încă și că "liberalii" mei care mi-au încântat copilăria trăiesc și astăzi și sunt cooperatori. Mulți dintre ei chiar trăiesc și sunt cooperatori. Dar pentru mine ei toți nu mai sunt și nici nu-i mai recunosc atunci când îi caut și încerc să stau de vorba cu ei. Poiana este un loc care parcă și-a micșorat dimensiunile, polița fierăriei lui Iocan a dispărut, caii care erau aduși acolo să fie potcoviți au fost omorâți cu ciomegele în curtea cooperativei, au fost dați la porci, deoarece, după cum mi s-a spus, "consumau mult". Cu alte cuvinte, nu își mai aveau rostul în lumea țărănească: mâncau fără să muncească."
"Imposibilă întoarcere" (ce titlu nostalgic!) rămâne, deci, o lucrare excepțională în patrimoniul cultural al literaturii române, o lucrare care nu ar trebui pierdută în vrafurile arhivelor și care ar trebui citită cu drag.
P. S. Cartea este o oază de recomandări literare, de la Papilian până la William Sherer și Camus sau Sartre.
Despre autori, opere și traduceri: "Ia, de pildă, pe Dostoievski și da-l pe mâna unui traducător care să-l masacreze, tot rămâne suficient că să-ți dai seama că te afli în fața unui scriitor neobișnuit. La un scriitor de tipul Rabelais sau Creangă, se produce fenomenul invers: da-l pe mâna celui mai bun traducător și e aproape cu neputință să-ți dai seama cât de mare e."
"Rareori cel ce-a gândit înțelege pe cel ce pune în practică această gândire. Rousseau i-a inflamat, prin ideile sale, spiritul tânărului Robespierre. Dar nu e exclus ca, dacă Rousseau ar fi apucat zilele revoluției, elevul sau să-l fi ghilotinat."
"Să fii curios atâția ani și să-ți placă atât de puține cărți!"
De ce îmi plăcea istoria? Fiindcă aveam sentimentul că trăiesc de atunci, de pe vremea egiptenilor și asirienilor. Aveam 15 ani, dar îmi simțeam gândirea milenară (sentiment miraculos, care se micșorează pe măsură ce începem să trăim) și îmi dădeam seama că la capătul viu al acestui fluviu care înainta spre necunoscut eram eu. Asta era neîndoielnic: nu eu eram punctul care ajunsese până atunci istoria? Cine altcineva? Cei dinaintea mea erau bătrâni și vedeam până unde o aduseseră. Era acum rândul meu."
18 noiembrie 2018
Citind acum "Imposibila întoarcere", constat cu uimire că și artiștii își fac monografiile lor spirituale, pentru că despre asta este vorba: o veritabilă monografie a ideilor lui Preda, completată, în ediția a IIa, revizuită și adăugită (de parcă ar fi o lucrare științifică), cu un cumul de amintiri din copilăria marelui scriitor. Prin această "adăugire" se poate băga de seamă că, la fel cum "eroul preferat, care a existat în realitate, Moromete, a fost tatăl meu", așa și eroul meu preferat, Niculae, a fost Marin Preda. Pe lângă miopie, există și un aspect amuzant: deși nu există pasaj unde să recunoască explicit ceva, atunci când vorbește despre Niculae și despre copilăria sa, Preda confundă în repetate rânduri persoana I cu persoana a IIIa (când nu trebuie, se înțelege).
Stau cu pixul în mâna și încerc să notez următoarea idee. Dar am două mari probleme care se manifestă latent: fie nu reușesc cu niciun chip să fac o ordine de prioritizare, fie anumite aspecte sunt de o asemenea profunzime încât cu greu ai putea să ți le treci ca amintiri într-un jurnal literar fără să le știrbești autenticitatea și fără să cazi în groapa -nu se știe cât de adâncă- a ridicolului.
Să notez problematica românismului în istorie? Să fac o însemnare despre țărănismul pierdut al spațiului mioritic? Despre compromisul cu ideile aș putea spune ceva? Dar despre clipă tragica în care suntem puși, goi, în fața principiilor noastre (a propos, văzusem Guess who's coming to dinner zilele trecute; relevă sublim această problematica)?
Să amintești de cum Preda critică (pe față) procesul colectivizării din perspectivă marxistă și de experimentul nefast pe care băieții de la partid i l-au făcut lui Călinescu, după ce acesta scrisese "Bietul Ioanide"? Ori despre cuțitele pe care Preda le aruncă asupra ipocriziei și arbitrariului Securității (e drept, nu pe față), în eseul "Agresivitatea la volan"?
Trebuie știut că tot acest curaj trebuie analizat în contrast cu luminozitatea epocii. Desigur, astăzi toată lumea afirmă fără scrupule și fără teamă de vreo consecință nefastă că #M**ePSD, dar nu același lucru se întâmpla în 1971, când Preda publică Imposibila întoarcere. Coincidență sau nu, 1971 este anul în care Ceașcă făcea o vizită în China și prelua -prin "Tezele din iulie"- principiile revoluției culturale instituite de Mao, îngreunând astfel procesul de liberalizare a culturii început de Dej în ultimul său an de viață. Pe un asemenea fundal, îți cam riscai pielea criticând -chiar din perspectivă marxistă- vreo latura a regimului. Sigur, Preda era un scriitor mult stimat, căruia comuniștii îi rămâneau recunoscători după Moromeții și care era bine primit în rândul elitei de partid și a cercurilor literare, dar iată un act de curaj care făcea mai mult decât lucrările autonome ale dizidenților declarați!
Iată, de pildă, problematica țăranului român, de a cărui dispariție Preda îi face direct responsabili pe comuniști, care nu au știut cum să înfăptuiască procesul colectivizării.
Unde a dispărut țăranul? Mașinile i-au luat locul, dar "din moștenirea pe care le-o lăsăm (n.n. urmașilor) acest cult pentru mașini este el bun sau nu?"
Cine s-ar fi gândit la aspectul rudimentar (sau nu?) al dispariției țăranului în favoarea automatizării într-atât de profund precum a făcut-o Preda (într-o epoca trecută, e drept, dar nu de mult apusă)?
S-au gândit, de pildă, tovarășii și umaniștii. Din prima categorie face parte Arșinel, căruia dacă-i dai mămăligă poți fura din bugetul țărișoarei, că el e "mămăligar" și "nu vrea străini și pâine prăjită". Din a două categorie face parte, cu titlu exemplificativ, Ioan-Aurel Pop, care vede în țăranii apuși toată seva de frumusețe a universului. Dar reîntoarcerea la anumite valori clasice -căci nimeni nu le contestă acest caracter, de valori- poate fi făcută într-o societatea deja sufocată de idioți? De aceea, pe cât de vizionar este Pop, pe atât de nocive sunt ideile lui.
Nu același lucru se întâmplă la Preda, unde iubirea pentru țărani se manifestă altfel. De pildă, întorcându-se în Siliștea după război, mulți dintre liberalii din poiana lui Iocan se schimbaseră: "Ce se întâmplă astăzi cu poiana fierăriei lui Iocan unde țăranii din Moromeții se strângeau să facă politică? Cine sunt, ce sunt, unde sunt ei acum? Aș putea spune că această poiana există încă și că "liberalii" mei care mi-au încântat copilăria trăiesc și astăzi și sunt cooperatori. Mulți dintre ei chiar trăiesc și sunt cooperatori. Dar pentru mine ei toți nu mai sunt și nici nu-i mai recunosc atunci când îi caut și încerc să stau de vorba cu ei. Poiana este un loc care parcă și-a micșorat dimensiunile, polița fierăriei lui Iocan a dispărut, caii care erau aduși acolo să fie potcoviți au fost omorâți cu ciomegele în curtea cooperativei, au fost dați la porci, deoarece, după cum mi s-a spus, "consumau mult". Cu alte cuvinte, nu își mai aveau rostul în lumea țărănească: mâncau fără să muncească."
"Imposibilă întoarcere" (ce titlu nostalgic!) rămâne, deci, o lucrare excepțională în patrimoniul cultural al literaturii române, o lucrare care nu ar trebui pierdută în vrafurile arhivelor și care ar trebui citită cu drag.
P. S. Cartea este o oază de recomandări literare, de la Papilian până la William Sherer și Camus sau Sartre.
Despre autori, opere și traduceri: "Ia, de pildă, pe Dostoievski și da-l pe mâna unui traducător care să-l masacreze, tot rămâne suficient că să-ți dai seama că te afli în fața unui scriitor neobișnuit. La un scriitor de tipul Rabelais sau Creangă, se produce fenomenul invers: da-l pe mâna celui mai bun traducător și e aproape cu neputință să-ți dai seama cât de mare e."
"Rareori cel ce-a gândit înțelege pe cel ce pune în practică această gândire. Rousseau i-a inflamat, prin ideile sale, spiritul tânărului Robespierre. Dar nu e exclus ca, dacă Rousseau ar fi apucat zilele revoluției, elevul sau să-l fi ghilotinat."
"Să fii curios atâția ani și să-ți placă atât de puține cărți!"
De ce îmi plăcea istoria? Fiindcă aveam sentimentul că trăiesc de atunci, de pe vremea egiptenilor și asirienilor. Aveam 15 ani, dar îmi simțeam gândirea milenară (sentiment miraculos, care se micșorează pe măsură ce începem să trăim) și îmi dădeam seama că la capătul viu al acestui fluviu care înainta spre necunoscut eram eu. Asta era neîndoielnic: nu eu eram punctul care ajunsese până atunci istoria? Cine altcineva? Cei dinaintea mea erau bătrâni și vedeam până unde o aduseseră. Era acum rândul meu."
18 noiembrie 2018
September 11, 2022
"Am scris la moartea scriitorului că merită să fii critic literar într-o literatură în care există Marin Preda... Cred și azi același lucru." (Eugen Simion)
June 5, 2023
Această carte e o colecție de eseuri despre condiția scriitorului și rolul artei sale, reflecții asupra semnificației unor momente din trecutul său, întrebări despre natura umană.
"Cine altul să creadă mai adânc și mai pătimaș în eternitatea artei dacă nu scriitorul însuși?"
"Cine altul să creadă mai adânc și mai pătimaș în eternitatea artei dacă nu scriitorul însuși?"
March 4, 2013
Although this is not a book of fiction, it made stronger the impression on me that Marin Preda is a top class writer.
January 27, 2023
“Cine altul să creadă mai adânc și mai pătimaș în eternitatea artei dacă nu scriitorul însuși?”
July 12, 2013
Marturisiri pretioase intr-un stil caracteristic lui Marin Preda. Mi-au placut foarte mult si probabil le voi reciti.
October 29, 2017
Un număr mare de idei expuse de un autor prodigios al literaturii noastre. A se citi pe îndelete. Lucrurile care m-au interesat în mod special au fost cele legate de literatura universală, dar și națională, arta, teatru. Apreciez amintirea unui număr atât de mare de scriitori pe care i-am citit, sau trebuie să îi citesc (Dostoievski, Balzac, Shakespeare, Gogol, Tolstoi, Kafka, Pușkin, Dante și contemporani cum sunt Jean Paul Sartre, Samuel Beckett, James Joyce, Albert Camus, etc.). Simt că nu ating subiectul principal al cărții, anume Imposibila întoarcere a țăranului român la un mod de viață rural autentic. Probabil pentru a înțelege importanța acestui subiect ar fi fost nevoie să trăiesc în perioada colectivizării, să iau parte la acea schimbare.
O carte care trebuie citită de cei pasionați de scrierile lui Marin Preda.
O carte care trebuie citită de cei pasionați de scrierile lui Marin Preda.
February 22, 2021
„În zilele noastre, o ţară în care locuitorul ei câştigă mai puţin de o sută de dolari pe lună este numită cu dispreţ ţară subdezvoltată. Cum ai spune despre un om a cărui inteligenţă nu răspunde la un anumit test că e întârziat mintal! Cine a hotărât să fie numite astfel majoritatea popoarelor lumii? Şi cine a decis ca suta asta de dolari să devină, pentru un imens număr de oameni, o obsesie? Oare înainte de apariţia acestei sute de dolari oamenii nu trăiau fericiţi?”
May 28, 2017
Nu eram sigur dacă să scriu ceva despre această carte dat fiind că mi-am dat seama la un moment dat că nu este pentru mine și nu voi reține mare lucru din ea. Consider că este o greșeală a o citi cap-coadă într-un timp scurt, dat fiind numărul mare de idei / gânduri / cugetări exprimate de autor. Aș recomanda citirea în sesiuni scurte, cu o mică perioadă de reflecție după fiecare "capitol" pentru a înțelege și a fundamenta ideile expuse.
Chiar și așa, partea "Confesiuni", în care autorul își povestește copilăria, mi s-a părut fascinantă și este probabil singurul lucru pe care mi-l voi aminti peste ani.
Chiar și așa, partea "Confesiuni", în care autorul își povestește copilăria, mi s-a părut fascinantă și este probabil singurul lucru pe care mi-l voi aminti peste ani.
December 30, 2025
Viata ca o prada: the prequel.
a cool read for Preda heads but, aside from thoughts on particular authors and works, you don't get that much here that he wouldn't give you, in an improved form, in the 1977 memoir.
a cool read for Preda heads but, aside from thoughts on particular authors and works, you don't get that much here that he wouldn't give you, in an improved form, in the 1977 memoir.
November 6, 2022
Marin Preda one of the greatest
March 26, 2014
Cartea ilustrează imposibila întoarcere a autorului la lumea sa,a lumii de azi la lumea care a fost. Autorul face o trimitere impresionantă la autori precum :Kafka, Sadoveanu, Sartre, Steinbeck, Balzac, Dostoievski, Gogol, Stendhal etc.
Este vorba despre o carte de meditaţii în care avansarea ştiinţei ameninţă distrugerea valorilor morale. În concepţia scriitorului, lumea satului este mult mai profundă decât lumea oraşului.
Este vorba despre o carte de meditaţii în care avansarea ştiinţei ameninţă distrugerea valorilor morale. În concepţia scriitorului, lumea satului este mult mai profundă decât lumea oraşului.
April 25, 2016
Eseurile lui Marin Preda ramin la fel de fascinante dupa 45 de ani, cu teme de la soarta omenirii la soarta literaturii romanesti si universale la soarta taranilor si tragica soarta a cailor. A facut chiar si o prezicere interesanta depre Gunther Grass, care s-a adeverit!
Displaying 1 - 13 of 13 reviews