Al treilea volum din operele lui Emil Brumaru contine corespondenta autorului cu citiva dintre cei mai cunoscuti autori din literatura si critica romaneasca. Scrisorile sale catre Lucian Raicu, Alex. Stefanescu, Leonid Dimov, Serban Foarta, Radu Petrescu, Florin Mugur sau Ilie Constantin – unele aparute in periodice, altele inedite – deschid o usa spre o lume privita (si redata) uneori ironic, alteori grav, dar intotdeauna cu acea sinceritate ce pare a fi una dintre coordonatele esentiale ale autorului.
„Fiecare sintagma este holofrastica si datatoare de beatitudine. Piperul zdrobit in piulitele lui Brumaru capata insusiri vrajitoresti. De parca poetul insusi este tocat, gatit si reinviat intr-o bucatarie-laborator in care Dumnezeu, invitat sa ia loc pe scaunel, sade acolo sfios si nu-ndrazneste sa intervina, desi tare-ar dori s-o faca. «Intreaga omenire – spunea Gottfried Benn – se hraneste din citeva intilniri cu sine, dar cine se intilneste cu sine? Citiva doar, si atunci sint singuri.» Eu sint inclinat sa cred ca Emil Brumaru este unul din acesti citiva.” (Leonid Dimov)
„Eu cred ca Emil Brumaru este un poet mare cu univers restrins. Restrins e un fel de a spune, cita vreme include mai tot ce ne inconjoara, in deplina fuziune cu cuvintele care numesc. Restrins, totusi, acest univers, pentru ca nu cuprinde mult din ce e omenesc. Mare poet, pe de alta parte, pentru ca are ce este necesar: un impuls puternic, venit din zonele adinci, si un alambic in care, vegheat cu luciditate, produsul acelui impuls se transforma in altceva si chiar in contrarul sau. Impulsul e sexualitatea, adica senzorialitatea facind corp comun cu senzualitatea, iar produsul final e candoarea, gratia si chiar ceva mai inalt, de ordin spiritual. Intr-un rind, Emil Brumaru se intreaba daca avem corespondente memorabile in literatura romana. Avem citeva. Si sigur este ca la sirul lor se adauga acum, incintator, tulburator, acest volum.” (Livius Ciocarlie)
O carte de pe vremea cînd oamenii (își) mai scriau epistole pe hîrtie, un obicei la care am renunțat cu mare ușurință de mult. Scrisoarea era (și) o formă de politețe.
Poetul scria cam trei epistole zilnic. Unul dintre destinatarii lui preferați a fost, toată lumea știe, Florin Mugur. A scris, bineînțeles, și altora, poeților Leonid Dimov, Petre Stoica, Șerban Foarță, de pildă. Nu aștepta neapărat un răspuns, dar se bucura imens cînd îl primea. Scrisorile făceau parte din programul unei zile de lucru. Brumaru era convins că epistola este un gen literar. Din păcate, acum acest gen literar a expiat. Nu mai avem nici timp, nici răbdare să compunem epistole. În perioada 1967 - 1990, Emil Brumaru a redactat, probabil, cele mai frumoase scrisori din literatura română. E o plăcere să le citești. Să le recitești. Un fragment:
„Ai observat cît de singuri sîntem? În momentele cele mai grave, mai esențiale ale vieții noastre. Singuri în boală, singuri în dragoste, singuri în moarte”.
P. S. Să nu uit, un epistolier la fel de perseverent și de iscusit a fost prozatorul Radu Petrescu.
Nu prea eram un cititor de corespondenta. Putin Eminescu/ Micle, Naum, etc. Insa volumul acesta de peste 600 de pagini este fantastic. Incredibil cat de poetice scrisori trimitea Brumaru. Interesanta patrunderea in "laboratorul de creatie", participarea la angoasele privind plecarea inspiratiei, locul sciitorului in literatura si multe altele.
Mi-ar placea de asemenea sa fac un studiu asupra vietii sociale si literare in perioada comunista pornind de la informatiile din acest volum. O recitire nu poate fi decat o bucurie. De asemenea, la inceput mi-am propus sa fac o lista cu lecturiile de interes pentru Emil Brumaru. Prostii, citea atat de mult incat probabil ar fi trebuit sa umplu un caiet. :))
Nu obișnuiesc să scriu recenzii însă scrisorile lui Emil mi-au insuflat aerul lui de joc. Deși nu am citit prea multe cărți de corespondenta, scrierile lui Brumaru mi s-au părut savuroase, cu sens, curgere lină și firească. Nimic exagerat, totul domestic dar transpus prin poezie.