Nu trebuie să fii norocos, trebuie să fii deștept.
Crezi că ai ghinion în dragoste?
Ți se pare că cineva îți joacă o festă iar și iar?
Încurci „speranța la prima vedere“ cu „dragostea la prima vedere“?
Ai impresia că relația perfectă e doar un mit?
Alan H. Cohen îți dezvăluie cu mult umor unde și de ce dai greș în amor și vine cu o serie de sfaturi practice ca să afli cum să găsești persoana potrivită, spulberând multe prejudecăți legate de dragoste și de relații.
Uneori chiar poți învăța din experiențele altora. Alan H. Cohen îți pune la dispoziție exemple detaliate și sinteze eficiente cu ajutorul cărora să identifici ce poți schimba în viața ta amoroasă, începând chiar de mâine.
„În paginile următoare vei întâlni oameni ca tine, dornici să-și împartă viața cu cineva capabil să poarte o conversație mai lungă decât «Hai să trăiești!». Oameni care au ajuns în situații înfricoșătoare, derutante sau neplăcute și s-au întrebat dacă o relație romantică presupune oare și altceva decât certuri, dramatism, intrigi și tot mai puțin sex. Oameni care au avut parte de o dezamăgire uriașă sau de multe altele mai mici. Oameni care încearcă să găsească ușa de ieșire dintr-o încăpere în care habar n-au cum au intrat. Vei întâlni de asemenea oameni care și-au asumat propria putere și valoare, descoperind astfel pe cineva alături de care să meargă mai departe.“
Niciodată o carte nu poate fi un substitut al experientei, al trăirilor. Însă o carte îți poate oferi câteva repere, sisteme de gândire, moduri de a analiza cat mai obiectiv situațiile prin care treci. Fiecare va absorbi, va pastra acele idei care i se potrivesc, acele tehnici pe care le crede utile ori necesare. De ce o recomand? Pentru că autorul nu te îndemână sa mergi la sala, sa ai nu știu ce corp, o groaza de bani și alte asemenea, ci te provoacă să te cunoști, sa îți cultivi încrederea și să fii conștient că doar dacă știi ce îți dorești atunci vei ști și să ceri și să-l obții.
Din capul locului, spun c-am așteptat să citesc prea mult cartea asta; cred că mi-am făcut niște așteptări prea mari. Mi-a plăcut pentru că te învață să fii îndrăgostit de tine, te face să te întorci la tine, să te vezi pe tine, în primul rand pentru a obține ceea ce îți dorești. Te face sa fii atent la la legătura pe care o ai cu ceilalți - oameni, lucruri, mâncare, să nu le vezi ca pe niște banalități sau, în fine, lucruri de bifat, ci să le simți, să le trăiești. Pe de altă parte, mi se pare cam teoretică pt cât de versatili trebuie să fim, având în vedere viața și ceea ce aduce ea. În esență, știi sau simți că așa trebuie, dar nu mereu e ușor de aplicat. Am notat câteva fraze, las aici două care m-au tușat:
„Mintea singură este un tiran, iar inima singură creează un haos. Mariajul celor două înseamnă măiestria.”
„Niciodată nu putem ști ce se întâmplă în inima altuia, datoria noastră e de a ne privi pe noi înșine în suflet și a înțelege unde anume ne aflăm pe calea trasată de propriile valori.”
Aaa o recomand cu precădere tinerilor, chiar cred că ei trebuie s-o citească. Ar înțelege altfel implicarea într-o relație și modul cum trebuie să-i facă față. Dacă aș fi citit-o acum 10 - 15 ani, poate i-aș fi dat o steluță în plus.
”Dragostea este cea mai intensă emoţie din lume – ne-am născut tocmai pentru a o simţi şi a o trăi. ... Fără ea, planeta întreagă ar fi un loc mohorât şi plictisitor; cu ea, viaţa dobândeşte frumuseţe, înţeles şi un scop în sine.”
”Relaţiile funcţionează cel mai bine atunci când le abordaţi pas cu pas. ... Aşa că savuraţi întreaga aventură!”
”Atitudinea este cea care stabileşte circumstanţele, astfel că, dacă doriţi să vă schimbaţi viaţa sau lumea, trebuie să începeţi prin a vă schimba atitudinea.”
This entire review has been hidden because of spoilers.
Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult această carte. Voi spune de la început că traducerea este absolut îngrozitoare. Expresiile specifice limbii engleze, traduse cuvânt cu cuvânt, nu prea au sens în română, iar asta m-a îndepărtat un pic de acest autor aparent glumeț și carismatic. Însă mi-au plăcut modul în care au fost abordate problemele privind iubirea și relațiile, exercițiile presărate printre capitole, structura simplă și ușor de urmărit.
Pretty obvious facts, but if you're blinded by the so-called love, you only hear/see what you want. Nevertheless, I really liked it, although it took me a ...while to read it.
❤️❤️Aceasta carte vine prea târziu pentru mine,lângă aceeași persoana de când eram fata mare nu prea mai pot aplica sfaturile găsite în carte.🤷♀️🤷♀️ Am citit ultima aceasta carte pentru ca știam ca nu este genul meu și o sa ma rog la Dumnezeu sa o pot termina,nu-mi dați carti de dezvoltare personala, pentru mine înseamnă "sinucidere".🤦♀️ Cartea în sine este frumoasa,lecții de viata,sfaturi cum sa treci peste anumite piedici în viața personală sau viata de cuplu,ce trebuie sa schimbi la tine,când trebuie sa spui STOP și sa mergi mai departe sau cand merita sa lupti pentru persoana de langa tine,dar nu este pentru mine acest gen.❤️❤️