What do you think?
Rate this book
Jurnal
Text: French
- GenresFrance
379 pages, Paperback
First published January 1, 1982
3 people are currently reading
71 people want to read
About the author
Julien Green
198 books99 followersJulien Green was an American writer, who authored several novels, including Léviathan and Each in His Own Darkness. He wrote primarily in French.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
April 28, 2023
Jurnalul complet, în franceză, are 18 volume. Ceea ce a tradus Modest Morariu e numai un strop dintr-un strop dintr-un strop, o cantitate infinitesimală. Am citit (cu impresii amestecate) un singur roman de Julien Green: Varuna. Dar opera lui principală rămîne jurnalul...
Găsesc în paginile lui J. G. cîteva anecdote senzaționale. În 8 martie 1971, autorul notează următoarea scenă. Aflat în turneu prin Statele Unite, Charles Dickens (1812 - 1870) poartă cu el pretutindeni un portret care-l înfățișează împreună cu familia. Seara, întors la hotel, după obositoarea lectură din timpul zilei (a interpretat personajele, a strîns mîini, a mulțumit cu umilință), își pune un halat stacojiu, scoate portretul și-l așază pe masă. Îl privește lung, emoționat, își șterge o lacrimă, și, apoi, satisfăcut, cîntă la un acordeon (p.321). Iată imaginea beatitudinii scriitoricești...
Și mai există o anecdotă excepțională despre Dante Gabriel Rossetti (1828 - 1882), pictor prerafaelit modic și poet minor, care și-a dezgropat nevasta la cîțiva ani de la înmormîntare (Elizabeth Eleanor Siddal murise în 1862) în scopul nobil de a-și recupera din coșciug un manuscris pe care i-l dăruise răposatei pentru vecie (i-l pusese la căpătîi). Iubirile veșnice trec cel mai repede. Rossetti a dezinfectat (sic!) manuscrisul cu o soluție pe bază de clor și acid peracetic, a operat unele corecturi, a făcut completări, a corectat ritmuri și rime și, în finalul acestor operații, l-a tipărit fără nici o remușcare (pp.319-320). Ceea ce fusese o taină ferecată prin moarte între el și soție a devenit, brusc, public...
O afirmație la care subscriu întru cîtva: „A citi este o formă de lene în măsura în care lași cartea să gîndească în locul cititorului. Cititorul citește și își închipuie că gîndește; de aici plăcerea care măgulește amorul-propriu cu o iluzie delicată” (p.199).
P. S. Găsesc în Istoria lecturii a lui Alberto Manguel o afirmație care contrazice direct opinia lui Julien Green. Astfel, în 1833, Charles Lamb spunea că-i plăcea „să se piardă în mințile altora”: „Cînd nu mă plimb”, adăuga el, „citesc; nu pot să stau și să gîndesc. Cărțile gîndesc pentru mine“ (p.35).
Găsesc în paginile lui J. G. cîteva anecdote senzaționale. În 8 martie 1971, autorul notează următoarea scenă. Aflat în turneu prin Statele Unite, Charles Dickens (1812 - 1870) poartă cu el pretutindeni un portret care-l înfățișează împreună cu familia. Seara, întors la hotel, după obositoarea lectură din timpul zilei (a interpretat personajele, a strîns mîini, a mulțumit cu umilință), își pune un halat stacojiu, scoate portretul și-l așază pe masă. Îl privește lung, emoționat, își șterge o lacrimă, și, apoi, satisfăcut, cîntă la un acordeon (p.321). Iată imaginea beatitudinii scriitoricești...
Și mai există o anecdotă excepțională despre Dante Gabriel Rossetti (1828 - 1882), pictor prerafaelit modic și poet minor, care și-a dezgropat nevasta la cîțiva ani de la înmormîntare (Elizabeth Eleanor Siddal murise în 1862) în scopul nobil de a-și recupera din coșciug un manuscris pe care i-l dăruise răposatei pentru vecie (i-l pusese la căpătîi). Iubirile veșnice trec cel mai repede. Rossetti a dezinfectat (sic!) manuscrisul cu o soluție pe bază de clor și acid peracetic, a operat unele corecturi, a făcut completări, a corectat ritmuri și rime și, în finalul acestor operații, l-a tipărit fără nici o remușcare (pp.319-320). Ceea ce fusese o taină ferecată prin moarte între el și soție a devenit, brusc, public...
O afirmație la care subscriu întru cîtva: „A citi este o formă de lene în măsura în care lași cartea să gîndească în locul cititorului. Cititorul citește și își închipuie că gîndește; de aici plăcerea care măgulește amorul-propriu cu o iluzie delicată” (p.199).
P. S. Găsesc în Istoria lecturii a lui Alberto Manguel o afirmație care contrazice direct opinia lui Julien Green. Astfel, în 1833, Charles Lamb spunea că-i plăcea „să se piardă în mințile altora”: „Cînd nu mă plimb”, adăuga el, „citesc; nu pot să stau și să gîndesc. Cărțile gîndesc pentru mine“ (p.35).
September 8, 2016
"Oare cunosc si altii spaima de-a merge pe-o strada gandindu-te cu deznadejde la toate strazile pe care nu te afli, strazile unde cei care ar vrea sa te cunoasca te asteapta si pleaca, nevazand pe nimeni venind?"
"Ce-ar zice lumea daca ar afla ca, citind dupa cina cateva povestiri cu strigoi, am iesit din camera ca sa nu raman singur acolo si m-am dus sa beau trist o halba de bere blonda intr-o berarie pustie. E ridicol."
Nota: Sunt dezamagita. Povestile cu strigoi se citesc doar in lumina zilei. Iar Green trebuia sa stie asta.
"Ce-ar zice lumea daca ar afla ca, citind dupa cina cateva povestiri cu strigoi, am iesit din camera ca sa nu raman singur acolo si m-am dus sa beau trist o halba de bere blonda intr-o berarie pustie. E ridicol."
Nota: Sunt dezamagita. Povestile cu strigoi se citesc doar in lumina zilei. Iar Green trebuia sa stie asta.
May 18, 2016
"Prea multă bucurie ne-ar ucide."
"Simt intens că trec necontenit alături de cel care aș fi vrut să fiu și într-un fel, omul acesta există, se află acolo și tristețea lui este și a mea."
"Nu pot vorbi decât cu glas scăzut și e prea mult zgomot pe lumea asta ca să mă pot face auzit de un mare număr de oameni. Nu-mi pare rău."
Când am luat cartea în mână, Julien Green era doar un nume necunoscut. Cele 380 de pagini mi l-au descoperit ca omul atașat de frumusețea vieții, omul ce a trecut prin aproape toate evenimentele crunte al secolului XIX, omul-scriitor cu luptele lui, omul ce știe să 'vadă', omul ce mereu tănăr acceptă anii bătrâneții. Glasul lui scăzut a ajuns la mine. Și nu-mi pare rău.
"Simt intens că trec necontenit alături de cel care aș fi vrut să fiu și într-un fel, omul acesta există, se află acolo și tristețea lui este și a mea."
"Nu pot vorbi decât cu glas scăzut și e prea mult zgomot pe lumea asta ca să mă pot face auzit de un mare număr de oameni. Nu-mi pare rău."
Când am luat cartea în mână, Julien Green era doar un nume necunoscut. Cele 380 de pagini mi l-au descoperit ca omul atașat de frumusețea vieții, omul ce a trecut prin aproape toate evenimentele crunte al secolului XIX, omul-scriitor cu luptele lui, omul ce știe să 'vadă', omul ce mereu tănăr acceptă anii bătrâneții. Glasul lui scăzut a ajuns la mine. Și nu-mi pare rău.
February 8, 2020
One of the books I took with me when I left my home country, Romania, and I still take with me when I leave the house for more than a few days...and I am not necessarily trying to find an explanation
June 20, 2021
”Ce fac orele pe care le pierdem, și unde se duc? Ele se înveșmîntează în stofele cele mai bogate, își acoperă capul cu un văl și-și pun o diademă îmbodobită cu ametiste și așteaptă ziua cînd vor veni să depună mărturie împotriva noastră; vor spune în lacrimi cum le-am abandonat cînd erau frumoase și meritau îngrijirile noastre, căci fiecare dintre ele ar fi avut să ne dea cîte ceva, și suferă că au trebuit să-și păstreze, inutile, disprețuite, și totuși splendide, darurile pe care noi nu le-am vrut.”
”Cîți oameni citesc nu pentru a cunoaște adevărul, ci pentru a mări micul lor eu!”
”Una dintre cele mai bune predici din cîte mi-a fost dat să ascult este cea pe care mi-o ține oglinda în fiecare dimineață. Nu variază și nu-i plăcut s-o auzi, dar are o putere de convingere extraordinară.”
”Cîți oameni citesc nu pentru a cunoaște adevărul, ci pentru a mări micul lor eu!”
”Una dintre cele mai bune predici din cîte mi-a fost dat să ascult este cea pe care mi-o ține oglinda în fiecare dimineață. Nu variază și nu-i plăcut s-o auzi, dar are o putere de convingere extraordinară.”
June 21, 2022
"Când am ieșit din biroul perceptorului, m-a izbit marea frumusețe a luminii străbătând platanii. Splendoarea aceea de aur prin verdele frunzișului. Tot ce vezi e pentru tine, spunea vântul mișcând frunzele, pentru că ești singurul care privește."
"Ziua când un om își dă seama că niciodată nu va putea ști totul este o zi de doliu. Vine apoi ziua când îl încearcă bănuiala că nu va putea ști nici măcar multe lucruri, și în sfârșit, după-amiaza autumnală când își dă seama că niciodată n-a știut foarte bine puținul pe care își închipuia că îl știe.
......
Împotriva omului care sunt va protesta întotdeauna omul care aș fi vrut să fiu, și cei doi vor coexista până la sfârșit, dar va fi judecat omul care aș fi vrut să fiu."
"Ziua când un om își dă seama că niciodată nu va putea ști totul este o zi de doliu. Vine apoi ziua când îl încearcă bănuiala că nu va putea ști nici măcar multe lucruri, și în sfârșit, după-amiaza autumnală când își dă seama că niciodată n-a știut foarte bine puținul pe care își închipuia că îl știe.
......
Împotriva omului care sunt va protesta întotdeauna omul care aș fi vrut să fiu, și cei doi vor coexista până la sfârșit, dar va fi judecat omul care aș fi vrut să fiu."
July 16, 2021
Прекрасно четиво!
Изискан, фин, уважителен и невероятно точен изказ.
Беше удоволствие да чета.
Изискан, фин, уважителен и невероятно точен изказ.
Беше удоволствие да чета.
Displaying 1 - 8 of 8 reviews