What do you think?
Rate this book
Un port la răsărit
In 1941, cand a publicat Un port la rasarit, Radu Tudoran avea treizeci si unu de ani, ceea ce inseamna ca a inceput sa lucreze la acest prim roman al sau, de aproximativ cinci sute de pagini, inca dinainte de a implini treizeci. La acea varsta stia aproape totul despre lumea in care traia si isi propunea nu sa il epateze cu un teribilism ieftin pe cititor, ci sa il incante, transportandu-l in zone ale existentei romanesti mai putin cunoscute. Nu intamplator, romanul Un port la rasarit rezista si azi, dovedindu-si inca o data, la saptezeci de ani de la prima lui aparitie, puterea de seductie.
487 pages, Hardcover
First published January 1, 1941
About the author
Radu Tudoran
33 books80 followersHe was born in Blejoi, Prahova County, Romania, at 8 March 1910, his real name Nicolae Bogza, being the brother of Geo Bogza. His manifested strong nostalgia for traveling on the seas, he probably inherited from his father, Alexandru Bogza, clerk of the commercial marine.
After he finishes the Military High school from Manastirea Dealu in 1930 and, than, the Military School from Sibiu in 1932, he works for 6 years (1932-1938), as an Officer of Romanian Army.
He gives up to his military career in 1938, year in which he makes his debut with a story in the “Lumea Româ
neasca” (“Romanian World”) magazine, led by Zaharia Stancu. There is an obvious connection between his resignation from army and his first literary successes. In the same year, he changes his name from Nicolae Bogza to Radu Tudoran, to not suggest any connection to his brother Geo Bogza (famous Romanian writer).
In 1940 he publishes his first book, volume of short stories “Orasul cu fete sarace” (“The city with poor girls”). In the following year, 1941, he publishes the novel “Un port la rasarit” (“The port from the east”), novel that was noted by the critics with a big delay and, than, from politic reasons, was passed in a shadow corner of oblivion.
While his brother Geo Bogza managed to survive in the turbulent years 1945-1947, being a left side militant, Radu Tudoran more honest and less skilful, wrote articles in which he criticized, on equal sides, the right extremism, but also the politics of Soviet Union.
In the same cloudy period for Romania, 1945-1947, he continued to write and publish, he raised money, established in Braila, and he built a ship that he planned to travel the world.
Suddenly, at the end of the year 1947, when the control of soviets over Romania became totally, Radu Tudoran, was passed quickly in anonymity .
Still, he wasn’t undergone neither to persecutions and neither The Security raids or jail. Being in this cone of shadow of disgrace, he chooses translations, especially from Russian and Soviets authors, as a way of maintaining his contact with literature and as a way of living.
He comes back on the literature scene with a harmless novel for young people “Toate panzele sus!” (“All sails up!”) in 1945, which becomes instantly a big success for all age’s audiences, lighting the imagination of millions of young Romanian people for a couple of generations. The novel, written with a huge amount of narrative and descriptive talent, is strong influenced by author’s passion for adventure. He describes the journey that Radu Tudoran wasn’t able to do in 1948, although his ship, his own schooner “Speranta” (“Hope”), was built and was waiting for him to leave in the port area of Braila. His model was the navigator Joshua Slocum, whom he wanted to leave around the world.
Radu Tudoran always lived withdrawn, until the end of his life, but he published every time only best-sellers. In 1977, the total number of copies of his books – each was almost re-edited many times – exceeded 1 500 000 of edited copies. With the money from his novels, the writer built a new shipment for trips, smaller than his first ship, because this one was destined for less bold trips.
His most ambitious project was the 7 novels cycle “Sfarsit de mileniu” (“End of Milenium”), a complex fresco of the Romanian society of the 20th Century. In his last year of living, he was working on the 7th novel “Sub zero grade” (“Under zero degrees”), in which he talked about the Soviet occupation from 1944 until 1953.
He died in the morning of 18 November 1992, at Fundeni hospital, from an artery disease. His brother Geo Bogza, died a year later.
After he finishes the Military High school from Manastirea Dealu in 1930 and, than, the Military School from Sibiu in 1932, he works for 6 years (1932-1938), as an Officer of Romanian Army.
He gives up to his military career in 1938, year in which he makes his debut with a story in the “Lumea Româ
neasca” (“Romanian World”) magazine, led by Zaharia Stancu. There is an obvious connection between his resignation from army and his first literary successes. In the same year, he changes his name from Nicolae Bogza to Radu Tudoran, to not suggest any connection to his brother Geo Bogza (famous Romanian writer).
In 1940 he publishes his first book, volume of short stories “Orasul cu fete sarace” (“The city with poor girls”). In the following year, 1941, he publishes the novel “Un port la rasarit” (“The port from the east”), novel that was noted by the critics with a big delay and, than, from politic reasons, was passed in a shadow corner of oblivion.
While his brother Geo Bogza managed to survive in the turbulent years 1945-1947, being a left side militant, Radu Tudoran more honest and less skilful, wrote articles in which he criticized, on equal sides, the right extremism, but also the politics of Soviet Union.
In the same cloudy period for Romania, 1945-1947, he continued to write and publish, he raised money, established in Braila, and he built a ship that he planned to travel the world.
Suddenly, at the end of the year 1947, when the control of soviets over Romania became totally, Radu Tudoran, was passed quickly in anonymity .
Still, he wasn’t undergone neither to persecutions and neither The Security raids or jail. Being in this cone of shadow of disgrace, he chooses translations, especially from Russian and Soviets authors, as a way of maintaining his contact with literature and as a way of living.
He comes back on the literature scene with a harmless novel for young people “Toate panzele sus!” (“All sails up!”) in 1945, which becomes instantly a big success for all age’s audiences, lighting the imagination of millions of young Romanian people for a couple of generations. The novel, written with a huge amount of narrative and descriptive talent, is strong influenced by author’s passion for adventure. He describes the journey that Radu Tudoran wasn’t able to do in 1948, although his ship, his own schooner “Speranta” (“Hope”), was built and was waiting for him to leave in the port area of Braila. His model was the navigator Joshua Slocum, whom he wanted to leave around the world.
Radu Tudoran always lived withdrawn, until the end of his life, but he published every time only best-sellers. In 1977, the total number of copies of his books – each was almost re-edited many times – exceeded 1 500 000 of edited copies. With the money from his novels, the writer built a new shipment for trips, smaller than his first ship, because this one was destined for less bold trips.
His most ambitious project was the 7 novels cycle “Sfarsit de mileniu” (“End of Milenium”), a complex fresco of the Romanian society of the 20th Century. In his last year of living, he was working on the 7th novel “Sub zero grade” (“Under zero degrees”), in which he talked about the Soviet occupation from 1944 until 1953.
He died in the morning of 18 November 1992, at Fundeni hospital, from an artery disease. His brother Geo Bogza, died a year later.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
October 6, 2014
"Un port la răsărit"este un roman prea puțin cunoscut și posibil insuficient apreciat. Structurat în trei părți, romanul este scris la persoana I, din punctul de vedere al personajului principal, un inginer (al cărui nume nu este dezvăluit în roman) venit într-un orășel de pe Limanul Nistrului pentru a instala un motor la uzina electrică.
În prima parte este prezentat spațiul basarabean în care se petrece acțiunea. Din amestecul de români, ucrainieni, ruși, turci și polonezi autorul conturează o serie de personaje interesante prin prisma cărora va face o descriere a modului în care oamenii de la acest capăt de lume înțeleg și trăiesc viața. Comandorul Maximov, fugit din Rusia după ce fiica și soția îi fuseseră ucise de bolșevici îl îndeamnă pe tânărul inginer să plece din "Nemărginita, nepătrunsa, imprevizibila lume slavă![...] Cântecele noastre vesele sunt cântece de beție, fiindcă noi căutăm în băutură tot ce mintea noastră nu poate cuprinde și tot ceea ce viața nu ne poate da...Alminteri suntem foarte triști și greu de înțeles.[...] Pleacă de aici, de la acest hotar, din marginea acestei lumi slave, care nu știe prea bine ce deosebire este între fericire și nenorocire, între noapte și zi, între diavol și Dumnezeu." Același ton îl păstrează și Ronsky, directorul uzinei, un alt personaj tragic, care pe patul de moarte vorbește despre "Un oraș care te omoară încet [...].Un oraș de bețivi și de femei desfrânate". Încetul cu încetul, inginerul este înghițit și el de această lume, căpătând aceleași obiceiuri cu ale localnicilor. Găsește un refugiu în băutură, la care se adaugă și un șir lung de femei, iubitele fostului chiriaș al camerei în care locuiește, care continuă să vină cât timp găsesc un adăpost cald și un anumit confort, fără să le intereseze prea mult la cine vin. La fel cum pe inginer nu îl deranjează să le primească, fără să însemne ceva pentru el sau fără ca măcar să le mai rețină numele. Acest episod al degradării umane este întrerupt de comandorul Maximov, care îl adună pe inginerul beat de pe stradă și îl îndreaptă către o pasiune latentă a acestuia, navigația. Îi dă inginerului iahtul care a aparținut fiicei sale defuncte și îl inițiază în tainele navigației, aruncându-l pe acesta spre partea a doua a romanului, în care ajuns în portul Bugaz o întâlnește pe tânăra Nadia de care se îndrăgostește. Aceasta devine pentru el din acest punct idealul de puritate, fericire și iubire, tonalitatea narațiunii fiind una complet diferită față de prima parte a romanului. Ajunge să se întoarcă împreună cu ea să revadă locurile și oamenii printre care a trăit, pentru a-și înfrunta vechiul stil de viață. Romanul se încheie cu moartea tragică a Nadiei în timpul unei furtuni și cu inginerul întors de acum la vechea lui viață.
Pe lângă romanul de dragoste, în această carte este concentrată și o evocare critică dură a amprentei lăsate de influența rusă și de contextul politic asupra cursului vieții în acest mic orășel de provincie.
În prima parte este prezentat spațiul basarabean în care se petrece acțiunea. Din amestecul de români, ucrainieni, ruși, turci și polonezi autorul conturează o serie de personaje interesante prin prisma cărora va face o descriere a modului în care oamenii de la acest capăt de lume înțeleg și trăiesc viața. Comandorul Maximov, fugit din Rusia după ce fiica și soția îi fuseseră ucise de bolșevici îl îndeamnă pe tânărul inginer să plece din "Nemărginita, nepătrunsa, imprevizibila lume slavă![...] Cântecele noastre vesele sunt cântece de beție, fiindcă noi căutăm în băutură tot ce mintea noastră nu poate cuprinde și tot ceea ce viața nu ne poate da...Alminteri suntem foarte triști și greu de înțeles.[...] Pleacă de aici, de la acest hotar, din marginea acestei lumi slave, care nu știe prea bine ce deosebire este între fericire și nenorocire, între noapte și zi, între diavol și Dumnezeu." Același ton îl păstrează și Ronsky, directorul uzinei, un alt personaj tragic, care pe patul de moarte vorbește despre "Un oraș care te omoară încet [...].Un oraș de bețivi și de femei desfrânate". Încetul cu încetul, inginerul este înghițit și el de această lume, căpătând aceleași obiceiuri cu ale localnicilor. Găsește un refugiu în băutură, la care se adaugă și un șir lung de femei, iubitele fostului chiriaș al camerei în care locuiește, care continuă să vină cât timp găsesc un adăpost cald și un anumit confort, fără să le intereseze prea mult la cine vin. La fel cum pe inginer nu îl deranjează să le primească, fără să însemne ceva pentru el sau fără ca măcar să le mai rețină numele. Acest episod al degradării umane este întrerupt de comandorul Maximov, care îl adună pe inginerul beat de pe stradă și îl îndreaptă către o pasiune latentă a acestuia, navigația. Îi dă inginerului iahtul care a aparținut fiicei sale defuncte și îl inițiază în tainele navigației, aruncându-l pe acesta spre partea a doua a romanului, în care ajuns în portul Bugaz o întâlnește pe tânăra Nadia de care se îndrăgostește. Aceasta devine pentru el din acest punct idealul de puritate, fericire și iubire, tonalitatea narațiunii fiind una complet diferită față de prima parte a romanului. Ajunge să se întoarcă împreună cu ea să revadă locurile și oamenii printre care a trăit, pentru a-și înfrunta vechiul stil de viață. Romanul se încheie cu moartea tragică a Nadiei în timpul unei furtuni și cu inginerul întors de acum la vechea lui viață.
Pe lângă romanul de dragoste, în această carte este concentrată și o evocare critică dură a amprentei lăsate de influența rusă și de contextul politic asupra cursului vieții în acest mic orășel de provincie.
August 22, 2019
O bucurie de carte pe care am savurat-o la malul mării..
July 6, 2024
Am citit Fiul risipitor acum mulți ani si din acel moment am simtit ca inima mea apartine veșnic lui Radu Tudoran.
Anii au trecut si am uitat multe din primul meu roman savurat de-al lui, asa ca am decis sa iau contact cu un roman numai bun de infruptat pe plaja, cu muzica valurilor Mării Negre, pe plaja Sulina, unde cred ca e si o bucățica din suflul lui Tudoran, nu doar al meu. Titlul romanului te induce intr-o mare eroare, si, acum ca am terminat cartea pot spune ca i s-ar fi potrivit mai bine “Un port (la) apus”. Porturile fictional rememorate de narator sunt reci, vicioase, neprimitoare, vulgare și periculoase. Marea e inselatoare, ca o sirena, nu primitoare.
Si acum, alte idei care mi-au bantuit mintea si pe care le insir aici in cazul in care ma decid in cativa ani sa fac cercetare pe cartea asta:
1. Din toate incercarile de romane subiective in care timpul e interior si afectiv, asta e de departe cea mai buna. Timpul afectiv nu e un simplu flux de ganduri si de memorii care circula bezmetic, ca soferii in Bucuresti, prin mintea omului. Timpul afectiv imbina cele doua realitati la care omul are acces, dărmând zidul dintre ele. Timpul incepe sa se dilate, să se transforme, el urmeaza o ordine mentala. Aceasta observatie mi e confirmata atat de momentele in care naratorul înoată alaturi de Nadia, cat si de momentul in care ajunge in Liman si observa oamenii care trec pe langa el pe strada, amintindu-si cateva detalii despre fiecare. Scena asta, a insiruirii detaliilor, e sublima, e credibila, vietile tuturor sunt comprimate intr-o plimbare alene.
2. Imi place cat sunt de tactile femeile in viziunea lui Radu Tudoran, am mai sesizat asa si in alte descrieri, imi place cum muta accentul de la “vad” la “simt”, e o schimbare de paradigma. Nadia e un amestec de texturi, se simte pe buricele degetelor pielea ei in functie de bronzul de care ne povesteste naratorul. Mai mult, mirosurile si gusturile devin forma chintesentiala de receptare a realitatii: Nadia imprumuta gustul si mirosul marii si Radu Tudoran ne povesteste despre ele
3. Romanul e o imagine, zic eu, realista a psihicului masculin si a mecanismelor de transfer al sentimentelor in urma unei deceptii. Dedublarea Ludmilei in Nadia si accesele de violenta sunt forme pure ale îndrăgostirii si nevoii de posesie, care amesteca planul fizic, sexual cu cel psihic, afectiv. Nu in ultimul rand, cele doua se contopesc in acest mare tot inconstient: Marea insasi. Lui Freud i-ar fi placut sigur trepidarea marii odata cu descarcarile sau frustrarile sexuale ale naratorului
4. Romanul e foarte bun. Dar nu e de citit pe plaja. E de citit cu atentie, cu creionul in mana.
5. Are ceva din doi autori tare dragi mie. Primul este Kazantzakis: iubirea pentru mare si respectul pentru viata. Tudoran si Kazantzakis sunt autori care se inclina in fata vietii mai mult decat in fata scriituri si a literaturii si de aia cred ca scriu atat de bine, din uimire si iubire se trage estetica lor. Al doilea autor este Pamuk. Am vazut-o pe Nadia ca pe o Füsun românizată, frumoasă prin tragism. Mai mult, Bosfor-ul in care Pamuk isi lasa gandurile sa curga liber sunt asemanatoare cu valurile care freamata neicetat in sufletul lui Tudoran.
Anii au trecut si am uitat multe din primul meu roman savurat de-al lui, asa ca am decis sa iau contact cu un roman numai bun de infruptat pe plaja, cu muzica valurilor Mării Negre, pe plaja Sulina, unde cred ca e si o bucățica din suflul lui Tudoran, nu doar al meu. Titlul romanului te induce intr-o mare eroare, si, acum ca am terminat cartea pot spune ca i s-ar fi potrivit mai bine “Un port (la) apus”. Porturile fictional rememorate de narator sunt reci, vicioase, neprimitoare, vulgare și periculoase. Marea e inselatoare, ca o sirena, nu primitoare.
Si acum, alte idei care mi-au bantuit mintea si pe care le insir aici in cazul in care ma decid in cativa ani sa fac cercetare pe cartea asta:
1. Din toate incercarile de romane subiective in care timpul e interior si afectiv, asta e de departe cea mai buna. Timpul afectiv nu e un simplu flux de ganduri si de memorii care circula bezmetic, ca soferii in Bucuresti, prin mintea omului. Timpul afectiv imbina cele doua realitati la care omul are acces, dărmând zidul dintre ele. Timpul incepe sa se dilate, să se transforme, el urmeaza o ordine mentala. Aceasta observatie mi e confirmata atat de momentele in care naratorul înoată alaturi de Nadia, cat si de momentul in care ajunge in Liman si observa oamenii care trec pe langa el pe strada, amintindu-si cateva detalii despre fiecare. Scena asta, a insiruirii detaliilor, e sublima, e credibila, vietile tuturor sunt comprimate intr-o plimbare alene.
2. Imi place cat sunt de tactile femeile in viziunea lui Radu Tudoran, am mai sesizat asa si in alte descrieri, imi place cum muta accentul de la “vad” la “simt”, e o schimbare de paradigma. Nadia e un amestec de texturi, se simte pe buricele degetelor pielea ei in functie de bronzul de care ne povesteste naratorul. Mai mult, mirosurile si gusturile devin forma chintesentiala de receptare a realitatii: Nadia imprumuta gustul si mirosul marii si Radu Tudoran ne povesteste despre ele
3. Romanul e o imagine, zic eu, realista a psihicului masculin si a mecanismelor de transfer al sentimentelor in urma unei deceptii. Dedublarea Ludmilei in Nadia si accesele de violenta sunt forme pure ale îndrăgostirii si nevoii de posesie, care amesteca planul fizic, sexual cu cel psihic, afectiv. Nu in ultimul rand, cele doua se contopesc in acest mare tot inconstient: Marea insasi. Lui Freud i-ar fi placut sigur trepidarea marii odata cu descarcarile sau frustrarile sexuale ale naratorului
4. Romanul e foarte bun. Dar nu e de citit pe plaja. E de citit cu atentie, cu creionul in mana.
5. Are ceva din doi autori tare dragi mie. Primul este Kazantzakis: iubirea pentru mare si respectul pentru viata. Tudoran si Kazantzakis sunt autori care se inclina in fata vietii mai mult decat in fata scriituri si a literaturii si de aia cred ca scriu atat de bine, din uimire si iubire se trage estetica lor. Al doilea autor este Pamuk. Am vazut-o pe Nadia ca pe o Füsun românizată, frumoasă prin tragism. Mai mult, Bosfor-ul in care Pamuk isi lasa gandurile sa curga liber sunt asemanatoare cu valurile care freamata neicetat in sufletul lui Tudoran.
December 16, 2021
Raportată la experiența mea de cititor mai mult sau mai puțin experimentat, pot spune că îndelungata confruntare cu acest roman a fost una destul de contradictorie, însă nu pot nega că a fost și una plăcută.
Nu cred ca aș putea neapărat să-l numesc suculent sau captivant în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor, adică povestea propriu-zisă; dimpotrivă, necesită răbdare deoarece poate deveni obositor sau rutinier la un moment dat. Paragrafele lungi, înecate în descrieri sau evenimentele ușor deductibile, poate chiar cliseeice pe alocuri pot deveni de asemenea problematice dacă e să vorbim de menținerea motivației pentru lectură.
Cu toate acestea, trebuie sa îmi exprim admirația pentru jocurile de cuvinte folosite, de-a dreptul ingenioase, pentru modul de exprimare spectaculoas și limbajul imaculat, pentru maestuozitatea, autenticitatea și verosimilitatea cu care sunt construite scenele și personajele. De asememea consider că are și alte calități, precum apariția unor motive mai puțin uzuale, prezentarea modului în care este îmbrațișată o viața toxică și degradarea treptată a unui individ, sau adaugarea unor accente misterioase, raționamentele și schimbările protagonistului, dar și prezentarea unei realități rurale specifică perioadei.
Astfel, romanul în cauză a avut, cel puțin pentru mine ceva aparte, ceva care, în ciuda monotoniei, mi-a atras interesul pentru o analiză mai atentă, ajungându-mi la suflet.
Nu cred ca aș putea neapărat să-l numesc suculent sau captivant în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor, adică povestea propriu-zisă; dimpotrivă, necesită răbdare deoarece poate deveni obositor sau rutinier la un moment dat. Paragrafele lungi, înecate în descrieri sau evenimentele ușor deductibile, poate chiar cliseeice pe alocuri pot deveni de asemenea problematice dacă e să vorbim de menținerea motivației pentru lectură.
Cu toate acestea, trebuie sa îmi exprim admirația pentru jocurile de cuvinte folosite, de-a dreptul ingenioase, pentru modul de exprimare spectaculoas și limbajul imaculat, pentru maestuozitatea, autenticitatea și verosimilitatea cu care sunt construite scenele și personajele. De asememea consider că are și alte calități, precum apariția unor motive mai puțin uzuale, prezentarea modului în care este îmbrațișată o viața toxică și degradarea treptată a unui individ, sau adaugarea unor accente misterioase, raționamentele și schimbările protagonistului, dar și prezentarea unei realități rurale specifică perioadei.
Astfel, romanul în cauză a avut, cel puțin pentru mine ceva aparte, ceva care, în ciuda monotoniei, mi-a atras interesul pentru o analiză mai atentă, ajungându-mi la suflet.
December 25, 2024
"-De ce-ți pare rău că pleci? Ți se deschide în fata un drum lung și extraordinar, de care au parte putini oameni. Trebuie sa fii fericit! Eu, dacă as putea sa plec, nu m-aș gândi la alții.
[...] Credea ce spune, fiindcă pana acum nu se despărțise niciodată de nimeni. "
[...] Credea ce spune, fiindcă pana acum nu se despărțise niciodată de nimeni. "
September 9, 2015
Primul lucru care iti sare in ochi cand vezi aceasta carte in raft este faptul ca este destul de groasa, asa ca daca nu aveti rabdare sa o parcurgeti cu calm si cu mintea deschisa, nu va recomand sa incercati a o citi.
Povestea este una veritabila, caracteristica stilului lui Radu Tudoran. Se descrie cadrul basarabean, punanadu-se accent pe succesiunea anotimpurilor si cum acestea schimba infatisarea peisajului natural. In paralel, este urmarit destinul personajului-narator; putem spune ca aceasta carte este scrisa sub forma unui "jurnal" intrucat eroul rememoreaza fapte trecute care i-au marcat existenta.
Ii invit pe toti cei care vor sa descopere ceva nou despre natura umana, respectiv despre dragoste, viata si puterea de a nu te complacea intr-un mediu "nociv" pentru cei care doresc sa-si pastreze sufletul curat.
Povestea este una veritabila, caracteristica stilului lui Radu Tudoran. Se descrie cadrul basarabean, punanadu-se accent pe succesiunea anotimpurilor si cum acestea schimba infatisarea peisajului natural. In paralel, este urmarit destinul personajului-narator; putem spune ca aceasta carte este scrisa sub forma unui "jurnal" intrucat eroul rememoreaza fapte trecute care i-au marcat existenta.
Ii invit pe toti cei care vor sa descopere ceva nou despre natura umana, respectiv despre dragoste, viata si puterea de a nu te complacea intr-un mediu "nociv" pentru cei care doresc sa-si pastreze sufletul curat.
June 29, 2021
În dimineaţa plecării, comandorul Maximov rămăsese pe chei, singur, puţin palid, puţin trist. Era îmbrăcat în mantaua lui neagră, cu mânecile largi, lungă până în pământ care îl învelea ca o plapumă. Când am ajuns la capul digului, înainte de a lua drumul cu vântul larg spre mare, am mai privit o dată în urmă şi l-am văzut în acelaşi loc, nemişcat. Negurile dimineţii îl învăluiau într-o umbră umedă şi opacă. Mi-a făcut un semn prietenesc de despărţire, apoi, în clipa când digul l-a acoperit, a rămas cu mâna apăsată pe piept, gestul cu care îşi reprima tuşea măruntă şi uscată. Am mai văzut cum vântul rece îi scutura mânios pulpanele largi ale mantalei. Atunci, în timp ce întorceam cârma spre sud, mi-am amintit încă o dată vorbele lui, pe care uneori, mai târziu, în momente de răzvrătire le-am socotit maladive:
„Gândeşte-te să pleci, nu să ajungi. Ultimul port e foarte departe sau foarte aproape; nu te gândi niciodată la el. Nu calcula niciodată sosirile; nu te supăra dacă te lasă vântul; când te opreşti, nu lua prea mult în seamă bucuriile de la uscat, fiindcă ele îţi lungesc drumul; fii gata să ridici pânzele în orice clipă. Se poate întâmpla să te prindă furtuna şi să nu mai ajungi niciodată; nu te gândi: de ajuns este că ai plecat!”
Peste două ceasuri, strângeam pânzele în micul port al Bugazului. Nadia îmi ajuta să înfăşor randa pe ghiu. O uimea şi o încânta atât de mult această treabă, încât îmi părea rău că nu aveam mai multe pânze de strâns, ca să le strângem împreună.
— Îmi place marea, cât nu poţi să-ţi închipui, spunea. Aş vrea sa mă fac marinar.
O găsisem rătăcind pe chei, cu picioarele goale în sandale albe, cu mâinile înfundate în buzunarele unui pardesiu gri, croit larg, ca un macferlan, care îi dădea o înfăţişare băieţească. Apa, luată de vânt de pe crestele valurilor, îi stropea îmbrăcămintea şi picioarele bronzate, dar părea că nu-i pasă.
Fiindcă nu se găsea nimeni în port să-mi ajute la acostare, îi zvârlisem parâma pe chei; acum e pe punte, încurcându-şi cu tragere de inimă mâinile între ale mele, de parcă legătura aceasta de cânepă ne-ar fi unit de multă vreme.
„Gândeşte-te să pleci, nu să ajungi. Ultimul port e foarte departe sau foarte aproape; nu te gândi niciodată la el. Nu calcula niciodată sosirile; nu te supăra dacă te lasă vântul; când te opreşti, nu lua prea mult în seamă bucuriile de la uscat, fiindcă ele îţi lungesc drumul; fii gata să ridici pânzele în orice clipă. Se poate întâmpla să te prindă furtuna şi să nu mai ajungi niciodată; nu te gândi: de ajuns este că ai plecat!”
Peste două ceasuri, strângeam pânzele în micul port al Bugazului. Nadia îmi ajuta să înfăşor randa pe ghiu. O uimea şi o încânta atât de mult această treabă, încât îmi părea rău că nu aveam mai multe pânze de strâns, ca să le strângem împreună.
— Îmi place marea, cât nu poţi să-ţi închipui, spunea. Aş vrea sa mă fac marinar.
O găsisem rătăcind pe chei, cu picioarele goale în sandale albe, cu mâinile înfundate în buzunarele unui pardesiu gri, croit larg, ca un macferlan, care îi dădea o înfăţişare băieţească. Apa, luată de vânt de pe crestele valurilor, îi stropea îmbrăcămintea şi picioarele bronzate, dar părea că nu-i pasă.
Fiindcă nu se găsea nimeni în port să-mi ajute la acostare, îi zvârlisem parâma pe chei; acum e pe punte, încurcându-şi cu tragere de inimă mâinile între ale mele, de parcă legătura aceasta de cânepă ne-ar fi unit de multă vreme.
October 5, 2023
O să scriu un review în română pentru că nu cred că a fost tradusă cartea în alte limbi. Astea fiind spuse what the actual fuck?
Cartea asta e ceva foarte bizar, bună în unele părți, sinistră în altele. Perpessicius o numește (inclusiv pe coperta spate a ediției) “unul dintre cele mai frumoase romane de iubire din literatura noastră”. E adevărat că zicea asta în 1942 dar mi-e greu să văd cu ochii de aproape un secol mai târziu unde naiba e povestea asta frumoasă de dragoste. Povestea centrală a cărții e într-adevăr una de infatuare a unui bărbat în toată firea de o fată de 17 ani lipsită de prieteni și experiență. O poveste, cum altfel, tragică pe măsură ce fata se intersectează cu cealaltă dragoste a naratorului dar și autorului - navigația. Asta nu înseamnă că Tudoran nu e talentat, chiar dacă ne raportăm la astăzi versus epoca în care a fost publicată cartea. Poate nu e stilul meu preferat - unul bătrânicios, înflorat foarte adecvat pentru un roman jules vernian de aventuri - lucru pe care Tudoran îl va folosi spre mare succes în magnum opus-ul Toate Pânzele Sus. Dar e clar că Tudoran e un estet al mării, cu o predilecție pentru descrieri.
Câteodată descrierile acelea sunt superbe și cu valoare de document - de exemplu toate descrierile sale ale Bugeacului în perioada când aparținea de România, în special al limanului Nistrului și al zonei Cetatea Albă - Bugaz. Alte ori sunt ușor sinistre - de exemplu descrierile repetate ale femeilor interschimbabile cu picioare “groase” “scurte” “aspre” șamd. pe care personajul/narator le babardește de plictiseală mai mult.
Tudoran e un autor valoros, chiar dincolo de cărțile sale “de aventură” cu un vocabular și un fler lingvistic extraordinar. Se vede dragostea, obsesia pentru mare încă de aici, dar Un port la răsărit pierde masiv cu povestea “de dragoste" dintre un adult răzgâiat și o minoră confuză care duce (previzibil) într-un loc rău.
Cartea asta e ceva foarte bizar, bună în unele părți, sinistră în altele. Perpessicius o numește (inclusiv pe coperta spate a ediției) “unul dintre cele mai frumoase romane de iubire din literatura noastră”. E adevărat că zicea asta în 1942 dar mi-e greu să văd cu ochii de aproape un secol mai târziu unde naiba e povestea asta frumoasă de dragoste. Povestea centrală a cărții e într-adevăr una de infatuare a unui bărbat în toată firea de o fată de 17 ani lipsită de prieteni și experiență. O poveste, cum altfel, tragică pe măsură ce fata se intersectează cu cealaltă dragoste a naratorului dar și autorului - navigația. Asta nu înseamnă că Tudoran nu e talentat, chiar dacă ne raportăm la astăzi versus epoca în care a fost publicată cartea. Poate nu e stilul meu preferat - unul bătrânicios, înflorat foarte adecvat pentru un roman jules vernian de aventuri - lucru pe care Tudoran îl va folosi spre mare succes în magnum opus-ul Toate Pânzele Sus. Dar e clar că Tudoran e un estet al mării, cu o predilecție pentru descrieri.
Câteodată descrierile acelea sunt superbe și cu valoare de document - de exemplu toate descrierile sale ale Bugeacului în perioada când aparținea de România, în special al limanului Nistrului și al zonei Cetatea Albă - Bugaz. Alte ori sunt ușor sinistre - de exemplu descrierile repetate ale femeilor interschimbabile cu picioare “groase” “scurte” “aspre” șamd. pe care personajul/narator le babardește de plictiseală mai mult.
Tudoran e un autor valoros, chiar dincolo de cărțile sale “de aventură” cu un vocabular și un fler lingvistic extraordinar. Se vede dragostea, obsesia pentru mare încă de aici, dar Un port la răsărit pierde masiv cu povestea “de dragoste" dintre un adult răzgâiat și o minoră confuză care duce (previzibil) într-un loc rău.
August 1, 2022
O carte pentru oameni care n-au avut norocul de a fi crescuți de mare; dar pe care au regăsit-o, poate, în doi ochi.
"Gândește-te să pleci, nu să ajungi. Ultimul port e foarte departe sau foarte aproape; nu te gândi niciodată la el. Nu calcula niciodată sosirile; nu te supăra dacă te lasă vântul; când te oprești, nu lua prea mult în seamă bucuriile de la uscat, fiindcă ele îți lungesc drumul; fii gata să ridici pânzele în orice clipă. Se poate întâmpla să te prindă furtuna și să nu mai ajungi niciodată; nu te gândi: de ajuns este că ai plecat!"
"O priveam uimit, stăpânit de un sentiment neclar, amestec de încântare și melancolie, cum simțisem uneori în viață trecând pe lângă lucruri frumoase, fără să mă pot opri la ele."
"În ochii ei era toată lumina pe care în ziua aceea n-o avea cerul."
"Gândește-te să pleci, nu să ajungi. Ultimul port e foarte departe sau foarte aproape; nu te gândi niciodată la el. Nu calcula niciodată sosirile; nu te supăra dacă te lasă vântul; când te oprești, nu lua prea mult în seamă bucuriile de la uscat, fiindcă ele îți lungesc drumul; fii gata să ridici pânzele în orice clipă. Se poate întâmpla să te prindă furtuna și să nu mai ajungi niciodată; nu te gândi: de ajuns este că ai plecat!"
"O priveam uimit, stăpânit de un sentiment neclar, amestec de încântare și melancolie, cum simțisem uneori în viață trecând pe lângă lucruri frumoase, fără să mă pot opri la ele."
"În ochii ei era toată lumina pe care în ziua aceea n-o avea cerul."
February 19, 2024
Știind de autorul cărții "Toate pânzele sus" am prins și această carte în mână în speranța că e ceva diferit față de alți autori români pe care i-am citit de-a lungul anilor.
Cartea devine, în timp, mai ușor de citit dar nu mi-a oferit finalul la care speram. Aș putea spune mai degrabă unul dezamăgitor din perspectiva mea... Nu mi s-a părut că frumoasa poveste de dragoste a schimbat ceva în personajul principal. Din contră, pare că nu i-a lăsat decât o amintire care se va șterge încet cu timpul. Și multă nepăsare față de viață...
Probabil am avut eu anumite așteptări de la poveste. Rămâne, însă, de meditat: la fel ne întoarcem și noi la ce am lepădat după ce am cunoscut și trăit o viață mai bună?!... Trist că de multe ori se întâmplă așa.
Cartea devine, în timp, mai ușor de citit dar nu mi-a oferit finalul la care speram. Aș putea spune mai degrabă unul dezamăgitor din perspectiva mea... Nu mi s-a părut că frumoasa poveste de dragoste a schimbat ceva în personajul principal. Din contră, pare că nu i-a lăsat decât o amintire care se va șterge încet cu timpul. Și multă nepăsare față de viață...
Probabil am avut eu anumite așteptări de la poveste. Rămâne, însă, de meditat: la fel ne întoarcem și noi la ce am lepădat după ce am cunoscut și trăit o viață mai bună?!... Trist că de multe ori se întâmplă așa.
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 5, 2025
3.75
Acum câțiva ani am citit “Fiul risipitor”, și în ciuda finalului apăsător, va rămâne una dintre cărțile mele preferate.
Același sentiment de familiaritate mi l-a dat și “Un port la răsărit”. Radu T. are un mod lin și simplu de a scrie, care m-a făcut să am impresia că îl cunosc dintotdeauna, că viața mea se derulează odată cu paginile cărții.
Deși mi-aș fi dorit alt final, nu sunt dezamăgită întru totul, cred că altă încheiere nu i s-ar fi potrivit.
Acum câțiva ani am citit “Fiul risipitor”, și în ciuda finalului apăsător, va rămâne una dintre cărțile mele preferate.
Același sentiment de familiaritate mi l-a dat și “Un port la răsărit”. Radu T. are un mod lin și simplu de a scrie, care m-a făcut să am impresia că îl cunosc dintotdeauna, că viața mea se derulează odată cu paginile cărții.
Deși mi-aș fi dorit alt final, nu sunt dezamăgită întru totul, cred că altă încheiere nu i s-ar fi potrivit.
May 29, 2025
Primul roman al lui Radu Todoran, publicat în 1941, m-a surprins plăcut. Bineînțeles, e un roman de dragoste (neinteresant pentru mine), de aventuri, mai exact, nautic. Până aici pare a fi rodul genului comercial (și a avut succes de librărie), dar puterea de descriere a autorului m-a impresionat profund. Prima sută de pagini cuprinde prima jumătate a perioadei petrecută în Cetatea Albă de personajul principal, și este o combinație fericită și măiastră a lui Bacovia (cu descrierea orașului mic de provincie care macină sufletul ți sănătatea locuitorilor prin plictiseală), Garcia Marquez (aura mistică a pustiului dinafara și dinăuntrul orașului), Kafka (absurdul întâmplărilor triviale care împinge la disperare personajele) sau chiar Stephen King (orașul ca ființă inerentă a răului). La fel, unele scene sunt dovadă a unui geniu literar puțin bănuit: uciderea locotenentului sau dansul copiilor infirmi, prin care Radu Tudoran reușește să facă grotescul mișcător.
August 7, 2026
Cărțile lui Radu Tudoran sunt, mai presus de toate, o plăcere de citit. „Un port la răsărit” nu face excepție. Povestirea sa are o fluență naturală care face ca chiar și narațiunile substanțiale să fie accesibile și captivante, în timp ce atenția sa la atmosferă și experiența umană conferă romanelor sale un farmec de durată.
Totuși, citind cărțile sale, am devenit curios în legătură cu scriitorul din spatele lor. Am căutat online interviuri în care Radu Tudoran însuși să poată fi văzut și auzit, sperând să obțin o perspectivă asupra personalității omului care a creat aceste lumi. Din păcate, am putut găsi un singur interviu live.
Ceea ce m-a frapat cel mai mult în acel interviu a fost modestia extraordinară a autorului. Nu exista nicio dorință aparentă de a cultiva o personalitate literară impunătoare sau de a se prezenta ca cineva extraordinar. În schimb, am fost impresionat de politețea, simplitatea, reținerea și naturalețea sa aproape dezarmantă.
Această modestie este deosebit de interesantă atunci când este considerată alături de amploarea operei sale literare. Există adesea o distanță semnificativă între personalitatea publică a unui autor și bogăția sau ambiția scrierii sale. În cazul lui Tudoran, contrastul este izbitor: în spatele imaginației considerabile și a abilității narative a romancierului, pare să întâlnești un om remarcabil de simplu și rezervat.
Poate acesta este unul dintre motivele pentru care cărțile sale au un farmec atât de aparte. Nu par să impună admirație; pur și simplu invită cititorul să intre în lumea lor.
Mi-aș dori să existe mai multe înregistrări cu Radu Tudoran vorbind despre viața, călătoriile și cărțile sale. Pentru un cititor care a petrecut atât de mult timp în lumile sale ficționale și de călătorie, a-l asculta pe autor însuși - chiar și pentru scurt timp - face ca experiența lecturii operei sale să fie cumva mai completă.
Totuși, citind cărțile sale, am devenit curios în legătură cu scriitorul din spatele lor. Am căutat online interviuri în care Radu Tudoran însuși să poată fi văzut și auzit, sperând să obțin o perspectivă asupra personalității omului care a creat aceste lumi. Din păcate, am putut găsi un singur interviu live.
Ceea ce m-a frapat cel mai mult în acel interviu a fost modestia extraordinară a autorului. Nu exista nicio dorință aparentă de a cultiva o personalitate literară impunătoare sau de a se prezenta ca cineva extraordinar. În schimb, am fost impresionat de politețea, simplitatea, reținerea și naturalețea sa aproape dezarmantă.
Această modestie este deosebit de interesantă atunci când este considerată alături de amploarea operei sale literare. Există adesea o distanță semnificativă între personalitatea publică a unui autor și bogăția sau ambiția scrierii sale. În cazul lui Tudoran, contrastul este izbitor: în spatele imaginației considerabile și a abilității narative a romancierului, pare să întâlnești un om remarcabil de simplu și rezervat.
Poate acesta este unul dintre motivele pentru care cărțile sale au un farmec atât de aparte. Nu par să impună admirație; pur și simplu invită cititorul să intre în lumea lor.
Mi-aș dori să existe mai multe înregistrări cu Radu Tudoran vorbind despre viața, călătoriile și cărțile sale. Pentru un cititor care a petrecut atât de mult timp în lumile sale ficționale și de călătorie, a-l asculta pe autor însuși - chiar și pentru scurt timp - face ca experiența lecturii operei sale să fie cumva mai completă.
April 22, 2013
Although not that bad to rate it lower, I could not help myself to say after I finished "Phew, it is over!" So first thing to notice about this novel it is its length. And if you double this almost 500 pages with long, interweaving descriptive passages and the overall tone of melancholy sounding like poems in prose, I think I was a little too indulgent with my rating.
In the end, it was saved by the several nautical references here and there.
In the end, it was saved by the several nautical references here and there.
September 1, 2025
Un port la răsărit a fost best sellerul anului 1942 deși a apărut la finalul anului 1941. Scris bine, acțiunea se desfășoară la malul limanului, acolo unde Nistrul se varsă în Marea Neagră. Basarabia este evocată prin ochii personajului principal, un bucureștean aflat în vizită. Există și o poveste de dragoste. Acesta a fost primul roman al autorului, fratele comunistului Geo Bogza, de care s-a distanțat prin opțiunea literară și politică.
April 12, 2023
,,Mă gândeam că de nimic al ei nu m-aș fi ferit, cum nu-mi era silă și nu mă feream de mare când îmi atingea obrazul, ochii, când apa ei sărată-amăruie îmi intra în nări, în urechi, în gură, învăluindu-mă în cea mai intimă și mai completă îmbrățișare.”
August 15, 2016
Mi-a luat atat de mult sa o citesc! A meritat insa. O carte ravasitoare.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews