What do you think?
Rate this book
Poeme Persane
„Fara nicio indoiala, nicio alta forma de arta nu este atat de iubita precum poezia in Iran. Se poate spune ca ea este arta suprema a culturii iraniene, expresia cea mai inalta, cea mai rafinata, cea mai plina de stralucire a geniului iranian dintotdeauna. Impactul sau asupra literaturilor lumii, prin multitudinea de traduceri, s-a produs nu numai la nivel de forma - a se vedea gazelul, catrenul etc. - Ci si la nivel ideatic, fiind preluate teme ce tin de o anume viziune asupra lumii, de cunoasterea fina a regulilor care o guverneaza, de cautare a divinitatii, de celebrare a vietii ale carei neajunsuri sunt privite cu intelepciune, de o filosofie ce il descatuseaza pe om din desertaciunile lumii, ducandu-l spre esenta.
Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Rumi, Sabestari, Hafez, sase dintre cele mai stralucitoare nume cu care poezia persana se identifica, sunt reunite in aceasta carte de talentatul traducator Otto Starck, cel care, de-a lungul vremii, a oferit culturii romane talmaciri pline de har, de o mare acuratete si frumusete, in acelasi timp, din marea poezie persana.“ - George Grigore
Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Rumi, Sabestari, Hafez, sase dintre cele mai stralucitoare nume cu care poezia persana se identifica, sunt reunite in aceasta carte de talentatul traducator Otto Starck, cel care, de-a lungul vremii, a oferit culturii romane talmaciri pline de har, de o mare acuratete si frumusete, in acelasi timp, din marea poezie persana.“ - George Grigore
352 pages, Paperback
First published December 1, 2012
About the author
Baba Tahir
15 books12 followersBaba Tahir, born c. 1000 in Loristan or Hamadan, Iran and died after 1055 in Hamadan, was one of the most revered early poets in Persian literature.
Most of his life is clouded in mystery. He probably lived in Hamadan. His byname, ʿOryān (“The Naked”), suggests that he was a wandering dervish, or mystic. Legend tells that the poet, an illiterate woodcutter, attended lectures at a religious college, where he was ridiculed by the scholars and students because of his lack of education and sophistication. After experiencing a vision in which philosophic truths were revealed to him, he returned to the school and spoke of what he had seen, astounding those present by his wisdom. His poetry is written in a dialect of Persian, and he is most famous for his du-baytī (double distichs), exhibiting in melodious and flowing language a sincerity and spirituality with profound philosophical undertones. Bābā Ṭāher is highly revered even now in Iran, and a mausoleum was erected for him in Hamadan in 1965 (restored 2004). Many of his poems have been translated into English in E. Heron-Allen’s The Laments of Baba Tahir (1902), A.J. Arberry’s Poems of a Persian Sūfī (1937), and in Mehdi Nakhosteen’s The Rubáiyyát of Bábá Táhir Oryán (1967).
Most of his life is clouded in mystery. He probably lived in Hamadan. His byname, ʿOryān (“The Naked”), suggests that he was a wandering dervish, or mystic. Legend tells that the poet, an illiterate woodcutter, attended lectures at a religious college, where he was ridiculed by the scholars and students because of his lack of education and sophistication. After experiencing a vision in which philosophic truths were revealed to him, he returned to the school and spoke of what he had seen, astounding those present by his wisdom. His poetry is written in a dialect of Persian, and he is most famous for his du-baytī (double distichs), exhibiting in melodious and flowing language a sincerity and spirituality with profound philosophical undertones. Bābā Ṭāher is highly revered even now in Iran, and a mausoleum was erected for him in Hamadan in 1965 (restored 2004). Many of his poems have been translated into English in E. Heron-Allen’s The Laments of Baba Tahir (1902), A.J. Arberry’s Poems of a Persian Sūfī (1937), and in Mehdi Nakhosteen’s The Rubáiyyát of Bábá Táhir Oryán (1967).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
December 17, 2019
Rating: 3.5
Dacă tot am citit Iubirea a spus, tradusă în limba română de Simona Trandafir, și The Essential Rumi, tradusă în limba engleză de către poetul americam Coleman Barks, m-am gândit să continui această incursiune în poezia orientală/sufită cu volumul Poeme persane, tradus și adnotat de Otto Stark, carte apărută la Editura Herald în anul 2014. Colecția este prefațată de George Grigore, care îl omagiază pe traducător pentru iscusința prin care redă aproape cu fidelitate creațiile celor mai importanți poeți persani (Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Jalaladin Rumi, Șabestari și Hafez) fără a știrbi frumusețea și fără a strica prozodia și structura gramaticală originală.
În majoritatea poemelor din acest volum este prezentă tema beției sau a vinului, care trebuie înțeleasă metaforic, deoarece are o legătură strânsă cu sufismul și reprezintă „acea înaltă expresie a sufletelor îmbătate de dragoste divină” (p. 5) pentru că vinul este considerat în Coran o „băutură paradisiacă” și consumarea lui este interzisă în Islam. Mai mult, reminiscențe ale venerării vinului numit Haoma, asemănător cu ambrozia grecilor sau cu Soma indienilor, s-au păstrat în misticism cu modificările de rigoare aduse de religia islamică. Însă beția spirituală nu este singura temă comună a acestor poezii, ci și dragostea dintre privighetoare și trandafir, care reprezintă iubirea pătimașă a privighetorii neîmpărtășită de trandafir. Însă pentru a înțelege mai bine legenda, schimbați genurile celor doi protagoniști, deoarece, în limba persană, privighetoarea este de gen masculin, iar trandafirul de gen feminin.
Înainte de fiecare secțiune veți găsi o scurtă prezentare a fiecărui poet, câteva date biografice, lucrările importante care i-au făcut cunoscuți în spațiul oriental și chiar european, poeziile cu formă fixă specifice acestei zone culturale (rubaiul și gazelul), stilul și temele abordate de către poeți și, nu în ultimul rând, volumele din care traducătorul a selectat un anumit număr de poezii pentru a închega această colecție. Apoi, la sfârșitul cărții, veți găsi notele referitoare la simbolurile sufite, citatele din Coran, personajele din legendele persane ș.a.
Deși am găsit numeroase informații interesante, poemele, prin abundența metaforelor și a arhaismelor, m-au făcut să hoinăresc cu gândul într-o lume orientală liniștită, unde poeții meditau la viața trecătoare a Omului. Nu pot spune că mi-a plăcut întotdeauna stilul sau traducerea anumitor poeme. Nu spun că nu a fost o traducere bună, dar unele rubaiate ale lui Omar Khayyam mi s-au părut repetitive, iar la poeziile lui Rumi nu am simțit acea esență spirituală pe care o au în volumele menționate la începutul recenziei.
Poezia lui Rumi este aparent simplă, în ciuda simbolurilor brodate în versurile ei sau a mesajelor înțelepte pe care le propagă. În rest, poeziile sunt foarte frumoase și uneori triste, însă Kayyam și Hafez încearcă să alunge tristețea prin vizitele la cârciumă sau la iubita cu zulufi parfumați și buze roșii ca vinul. Ceea ce m-a amuzat la acești doi poeți este faptul că dacă nu aș fi știu că poeziile lor au caracter metaforic și mistic, aș fi crezut că sunt cântece de pahar din Persia medievală, unde omul trebuia să se împace cu gândul trecerii timpului și cu deșertăciunea și să petreacă pentru a face în ciudă sorții.
Chiar dacă n-am fost pe deplin încântată de acest volum, sunt sigură că sunt persoane cărora le va plăcea să redescopere acești poeți persani și lucrările lor mistice. În încheiere am ales un rubai al lui Omar Khayyam care ilustrează cel mai bine efemeritatea vieții fiecăruia dintre noi:
„Mă tot uitam la un olar cu silă,
cum frământa sub tălpi un boț de-argilă,
și-argila îi spunea pe glasul ei:
Și eu am fost ca tine, fie-ți milă!” (Rubai 211, p. 56)
http://elitere.ro/poeme-persane/
Dacă tot am citit Iubirea a spus, tradusă în limba română de Simona Trandafir, și The Essential Rumi, tradusă în limba engleză de către poetul americam Coleman Barks, m-am gândit să continui această incursiune în poezia orientală/sufită cu volumul Poeme persane, tradus și adnotat de Otto Stark, carte apărută la Editura Herald în anul 2014. Colecția este prefațată de George Grigore, care îl omagiază pe traducător pentru iscusința prin care redă aproape cu fidelitate creațiile celor mai importanți poeți persani (Baba Taher, Omar Khayyam, Saadi, Jalaladin Rumi, Șabestari și Hafez) fără a știrbi frumusețea și fără a strica prozodia și structura gramaticală originală.
În majoritatea poemelor din acest volum este prezentă tema beției sau a vinului, care trebuie înțeleasă metaforic, deoarece are o legătură strânsă cu sufismul și reprezintă „acea înaltă expresie a sufletelor îmbătate de dragoste divină” (p. 5) pentru că vinul este considerat în Coran o „băutură paradisiacă” și consumarea lui este interzisă în Islam. Mai mult, reminiscențe ale venerării vinului numit Haoma, asemănător cu ambrozia grecilor sau cu Soma indienilor, s-au păstrat în misticism cu modificările de rigoare aduse de religia islamică. Însă beția spirituală nu este singura temă comună a acestor poezii, ci și dragostea dintre privighetoare și trandafir, care reprezintă iubirea pătimașă a privighetorii neîmpărtășită de trandafir. Însă pentru a înțelege mai bine legenda, schimbați genurile celor doi protagoniști, deoarece, în limba persană, privighetoarea este de gen masculin, iar trandafirul de gen feminin.
Înainte de fiecare secțiune veți găsi o scurtă prezentare a fiecărui poet, câteva date biografice, lucrările importante care i-au făcut cunoscuți în spațiul oriental și chiar european, poeziile cu formă fixă specifice acestei zone culturale (rubaiul și gazelul), stilul și temele abordate de către poeți și, nu în ultimul rând, volumele din care traducătorul a selectat un anumit număr de poezii pentru a închega această colecție. Apoi, la sfârșitul cărții, veți găsi notele referitoare la simbolurile sufite, citatele din Coran, personajele din legendele persane ș.a.
Deși am găsit numeroase informații interesante, poemele, prin abundența metaforelor și a arhaismelor, m-au făcut să hoinăresc cu gândul într-o lume orientală liniștită, unde poeții meditau la viața trecătoare a Omului. Nu pot spune că mi-a plăcut întotdeauna stilul sau traducerea anumitor poeme. Nu spun că nu a fost o traducere bună, dar unele rubaiate ale lui Omar Khayyam mi s-au părut repetitive, iar la poeziile lui Rumi nu am simțit acea esență spirituală pe care o au în volumele menționate la începutul recenziei.
Poezia lui Rumi este aparent simplă, în ciuda simbolurilor brodate în versurile ei sau a mesajelor înțelepte pe care le propagă. În rest, poeziile sunt foarte frumoase și uneori triste, însă Kayyam și Hafez încearcă să alunge tristețea prin vizitele la cârciumă sau la iubita cu zulufi parfumați și buze roșii ca vinul. Ceea ce m-a amuzat la acești doi poeți este faptul că dacă nu aș fi știu că poeziile lor au caracter metaforic și mistic, aș fi crezut că sunt cântece de pahar din Persia medievală, unde omul trebuia să se împace cu gândul trecerii timpului și cu deșertăciunea și să petreacă pentru a face în ciudă sorții.
Chiar dacă n-am fost pe deplin încântată de acest volum, sunt sigură că sunt persoane cărora le va plăcea să redescopere acești poeți persani și lucrările lor mistice. În încheiere am ales un rubai al lui Omar Khayyam care ilustrează cel mai bine efemeritatea vieții fiecăruia dintre noi:
„Mă tot uitam la un olar cu silă,
cum frământa sub tălpi un boț de-argilă,
și-argila îi spunea pe glasul ei:
Și eu am fost ca tine, fie-ți milă!” (Rubai 211, p. 56)
http://elitere.ro/poeme-persane/
This entire review has been hidden because of spoilers.
July 22, 2019
Traducerea volumului realizată de Otto Starck este impresionantă.
Poemele lui Omar Khayyam și ale lui Hafez merită nota 5, iar povestea lui Khayyam ar trebui aflată de mai multă lume, căci a fost un geniu al matematicii și al astronomiei, fiind apreciat cât a trăit ca mare savant, filosof și exponent al învățăturii grecești, dar nu ca poet. Abia după moartea sa i-au fost atribuite operele poetice, fiind considerat autor eretic. Eretic sau nu, căci nu de puține ori poartă conversații și cu Cel de Sus, Khayyam mi-a înveselit serile prin sinceritatea scrierilor sale, iar Hafez a reușit să îmi amintească de Khayyam, având teme asemănătoare: beția, erotismul, păcatul, etc.
Ceilalți nu au avut același efect asupra mea, datorită invocării continue a divinității, una dintre temele centrale ale scrierilor lor, repetiția ei devenind la un moment dat obositoare pentru cititor.
Poemele lui Omar Khayyam și ale lui Hafez merită nota 5, iar povestea lui Khayyam ar trebui aflată de mai multă lume, căci a fost un geniu al matematicii și al astronomiei, fiind apreciat cât a trăit ca mare savant, filosof și exponent al învățăturii grecești, dar nu ca poet. Abia după moartea sa i-au fost atribuite operele poetice, fiind considerat autor eretic. Eretic sau nu, căci nu de puține ori poartă conversații și cu Cel de Sus, Khayyam mi-a înveselit serile prin sinceritatea scrierilor sale, iar Hafez a reușit să îmi amintească de Khayyam, având teme asemănătoare: beția, erotismul, păcatul, etc.
Ceilalți nu au avut același efect asupra mea, datorită invocării continue a divinității, una dintre temele centrale ale scrierilor lor, repetiția ei devenind la un moment dat obositoare pentru cititor.
Read
March 25, 2017Sunt dervișul desfrânat și cam nebun.
N-am putut nimic în viață să adun.
Ziua, bat în lung și-n lat pământul.
Noaptea, capul pe o piatră eu mi-l pun.
Sunt pasărea de foc ce poate-aprinde-n pripă
întreaga lume c-o bătaie de aripă.
Zugravul pe-un perete de m-ar zugrăvi,
icoana mea-ar aprinde casa într-o clipă.
(Baba Taher)
*
Iadul e-o scânteie dintr-un chin fără de rost.
Sunt sclavul răzvrătit. A Ta tărie – unde-i?
În mine-i beznă. – A Ta lumină vie – unde-i?
De Ție ne-nchinăm, ne dai pe urmă raiul.
Răsplată e. A Ta mărinimie – unde-i?
Iubirea dovedită-a fi doar o hârjoană
foc stins pe jumătate-i și pâlpâire vană.
Cu-adevărat iubește doar cel ce ani de-a rândul
nicicând n-avut-a parte de-odihnă, somn și hrană.
Îndrăgostitul, beat și zădărit – să fie!
Vrăjit și scos din minți și ocărât – să fie!
Când suntem treji, orice stârnește suferință.
Când suntem beți, “ce-o fi n-are decât să fie!”
Otrava ce-ți priește se preschimbă-n leac.
Acel ce n-a păcătuit nici nu va fi iertat.
Tot ce văzut-ai pe pământ și mare – e nimic.
Și tot ce-ai spus și-ai auzit sub soare – e nimic.
Tot ce-ai cuprins, fugind, din zare-n zare – e nimic.
Iar când te-ascunzi, a ta însingurare – e nimic.
Jelania din zori a celui ce iubește
decât tot ce pioși fățarnici au de spus – e mai de preț.
din vreji de viță-al meu sicriu faceți-l!
Vinu-i alunița de pe-obrazu-înțelepciunii.
( Omar Khayyam)
*
Trei stări le schimbă celor iluminați simțirea:
a sinelui zdrobire, beția și iubirea.
Nu-s stările acestea doar vane-nchipuiri.
Nu-s toți în stare tainei să-i deie tâlcuiri.
Nu mint dreptcredincioșii vorbind de-aceste stări.
Ori cred în ce spun sfinții, ori au iluminări.
Bețiv e doar cel care s-a eliberat de sine.
Păgân piosu-i dacă la sine tot mai ține.
(Șabestari)
*
Mireasma dragostei nu-i dat s-o simtă decât cine
va mătura cu fața-i ale crâșmelor pridvoare.
De ce nu s-ar făli milogul că astăzi e un crai?
Câmpia-i tronul și-umbra unui nor e-un baldachin.
E-a dușmanilor cinste-asemeni lămpii-unei chilii,
ce-n van ai încerca s-o-aprinzi de la un muc creștin.
Cu fruntea asudată, păr zbârlit, râzând și beat,
cu straiul rupt și cu-n pocal de vin curat,
cu ochi râvnind a ceartă și cu buze suspinânde,
la miezul nopții, el la căpătâiu-mi s-a-așezat.
Coliba suferinței va fi-ntr-o zi grădină – nu-ți fă griji!
(Hafez)
*
Se spune: Noaptea e gravidă!
N-am putut nimic în viață să adun.
Ziua, bat în lung și-n lat pământul.
Noaptea, capul pe o piatră eu mi-l pun.
Sunt pasărea de foc ce poate-aprinde-n pripă
întreaga lume c-o bătaie de aripă.
Zugravul pe-un perete de m-ar zugrăvi,
icoana mea-ar aprinde casa într-o clipă.
(Baba Taher)
*
Iadul e-o scânteie dintr-un chin fără de rost.
Sunt sclavul răzvrătit. A Ta tărie – unde-i?
În mine-i beznă. – A Ta lumină vie – unde-i?
De Ție ne-nchinăm, ne dai pe urmă raiul.
Răsplată e. A Ta mărinimie – unde-i?
Iubirea dovedită-a fi doar o hârjoană
foc stins pe jumătate-i și pâlpâire vană.
Cu-adevărat iubește doar cel ce ani de-a rândul
nicicând n-avut-a parte de-odihnă, somn și hrană.
Îndrăgostitul, beat și zădărit – să fie!
Vrăjit și scos din minți și ocărât – să fie!
Când suntem treji, orice stârnește suferință.
Când suntem beți, “ce-o fi n-are decât să fie!”
Otrava ce-ți priește se preschimbă-n leac.
Acel ce n-a păcătuit nici nu va fi iertat.
Tot ce văzut-ai pe pământ și mare – e nimic.
Și tot ce-ai spus și-ai auzit sub soare – e nimic.
Tot ce-ai cuprins, fugind, din zare-n zare – e nimic.
Iar când te-ascunzi, a ta însingurare – e nimic.
Jelania din zori a celui ce iubește
decât tot ce pioși fățarnici au de spus – e mai de preț.
din vreji de viță-al meu sicriu faceți-l!
Vinu-i alunița de pe-obrazu-înțelepciunii.
( Omar Khayyam)
*
Trei stări le schimbă celor iluminați simțirea:
a sinelui zdrobire, beția și iubirea.
Nu-s stările acestea doar vane-nchipuiri.
Nu-s toți în stare tainei să-i deie tâlcuiri.
Nu mint dreptcredincioșii vorbind de-aceste stări.
Ori cred în ce spun sfinții, ori au iluminări.
Bețiv e doar cel care s-a eliberat de sine.
Păgân piosu-i dacă la sine tot mai ține.
(Șabestari)
*
Mireasma dragostei nu-i dat s-o simtă decât cine
va mătura cu fața-i ale crâșmelor pridvoare.
De ce nu s-ar făli milogul că astăzi e un crai?
Câmpia-i tronul și-umbra unui nor e-un baldachin.
E-a dușmanilor cinste-asemeni lămpii-unei chilii,
ce-n van ai încerca s-o-aprinzi de la un muc creștin.
Cu fruntea asudată, păr zbârlit, râzând și beat,
cu straiul rupt și cu-n pocal de vin curat,
cu ochi râvnind a ceartă și cu buze suspinânde,
la miezul nopții, el la căpătâiu-mi s-a-așezat.
Coliba suferinței va fi-ntr-o zi grădină – nu-ți fă griji!
(Hafez)
*
Se spune: Noaptea e gravidă!
July 30, 2021
Vanitas vanitatum ▫
Miresme cupe, harfe şi bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării! Gând, faptă, renunţare, virtuţi căinţi şi rugi: Cenuşi pe care Timpul le spulberă, – cenuşi…
Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie. Sosesc, se duc şi iarăşi sosesc aici sub soare. Din buzunarul humei şi-a cerului cutie Mereu făpturi s-or naşte, căci Dumnezeu nu moare.
Spuneţi-mi, ce aduse a lumii bogăţie? Nimic. În mână timpul lăsatu-mi-a doar vânt. Un foc sunt. Când s-o stinge, nimicu-o să rămâie. Am fost a lui Djem cupă; dar spartă – nimic sunt.
Crearea ta şi-a lumii, destinul ei şi-al tău Sunt taine-aici şi taine vor fi în veci şi-n moarte. Surâde-le ca unor pericole deşarte, Căci pacea te-aşteaptă dincolo, -n negrul hău.
Cereasca boltă pare o magică lanternă Şi soarele e lampa. Iar lumea e-o cortină Pe care defilează în hora lor eternă Imaginile noastre – răni negre în lumină.
Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie. Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă. Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.
Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales din ele?
Fatală e şi-o briză când floarea-i invoalată. Bea! Şi evocă-n noapte, cu luna laolaltă, Popoarele şi evii stinşi rând pe rând sub stele.
A' lui Bahram palate refugiu-s de gazele. Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici. Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele.
Miresme cupe, harfe şi bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării! Gând, faptă, renunţare, virtuţi căinţi şi rugi: Cenuşi pe care Timpul le spulberă, – cenuşi…
Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie. Sosesc, se duc şi iarăşi sosesc aici sub soare. Din buzunarul humei şi-a cerului cutie Mereu făpturi s-or naşte, căci Dumnezeu nu moare.
Spuneţi-mi, ce aduse a lumii bogăţie? Nimic. În mână timpul lăsatu-mi-a doar vânt. Un foc sunt. Când s-o stinge, nimicu-o să rămâie. Am fost a lui Djem cupă; dar spartă – nimic sunt.
Crearea ta şi-a lumii, destinul ei şi-al tău Sunt taine-aici şi taine vor fi în veci şi-n moarte. Surâde-le ca unor pericole deşarte, Căci pacea te-aşteaptă dincolo, -n negrul hău.
Cereasca boltă pare o magică lanternă Şi soarele e lampa. Iar lumea e-o cortină Pe care defilează în hora lor eternă Imaginile noastre – răni negre în lumină.
Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie. Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă. Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.
Bagdadul, Balkul, – spune-mi, ce s-a ales din ele?
Fatală e şi-o briză când floarea-i invoalată. Bea! Şi evocă-n noapte, cu luna laolaltă, Popoarele şi evii stinşi rând pe rând sub stele.
A' lui Bahram palate refugiu-s de gazele. Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici. Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele.
August 24, 2022
Șeicul-i zise-unei femei: ”Te bețivești.
Mereu în mreaja-altui bărbat tu te găsești!”
Ea îi răspunse: ”Sînt așa precum o spui,
dar oare tu, la fel cum pari așa și ești?”
L-auzi pe cîte-un ins, venind să vîndă: ”Ăsta-s eu!”
Cu-argint și aur, sigur de izbăndă: ”Ăsta-s eu!”
Și treaba-i merge bine-o vreme, cînd deodată auzi
că-i strigă Moartea, care stă la pîndă: ”Asta-s eu!”
Mereu în mreaja-altui bărbat tu te găsești!”
Ea îi răspunse: ”Sînt așa precum o spui,
dar oare tu, la fel cum pari așa și ești?”
L-auzi pe cîte-un ins, venind să vîndă: ”Ăsta-s eu!”
Cu-argint și aur, sigur de izbăndă: ”Ăsta-s eu!”
Și treaba-i merge bine-o vreme, cînd deodată auzi
că-i strigă Moartea, care stă la pîndă: ”Asta-s eu!”
April 4, 2013
„Adeseori, un vers frumos alină o inimă întristată”, zicea cândva Hafez. Avem nevoie de poezie. Poezie românească sau persană, numai poezie să fie. Poezie care să ne-arate o altă față a lumii noastre, scânteile născute în tenebre, întocmai cum face poezia spiritului sufit cu Islamul care, nu, firește, nu este sinonim cu mesajele violente promovate de extremiști, ci are chiar o latură evidentă de toleranță religioasă.
Poezia clasică persană selectată cu atenție și intenție precis orientată, este neașteptat de uitilă, în toate formele ei de expresie, pentru rolul pe care îl are în deschiderea unui ochi care să perceapă dimensiunea divină a realității.
Recenzia în întregime o puteți citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/o-bet...
Poezia clasică persană selectată cu atenție și intenție precis orientată, este neașteptat de uitilă, în toate formele ei de expresie, pentru rolul pe care îl are în deschiderea unui ochi care să perceapă dimensiunea divină a realității.
Recenzia în întregime o puteți citi aici:
http://www.bookblog.ro/recenzie/o-bet...
Displaying 1 - 6 of 6 reviews