What do you think?
Rate this book
mandala
Debutand cu volumul Mandala (Editura Vinea, 2005), Oana Catalina Ninu n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au iesit in cale. O recunoastere, fara indoiala, meritata, intrucat vorbim despre cel mai semnificativ debut liric din anul respectiv. […] Oricat de rebele, reprezentarile se topesc intr-o sintaxa aluvionara, corodata prin dialogism si nivelata prin directete. De altfel, in Mandala, fracturat nu e atat discursul, care se deruleaza lent si fara interstitii vizibile, cat universul reprezentarilor, care suporta o maceratie organizata din partea unei viziuni schizoide. Poemele Catalinei Ninu descriu, cu o fervoare incandescenta, cele mai diverse forme de mutilare, in slujba carora eul liric pune la bataie un arsenal impresionant (foarfece, ace, surubelnite, colti, unghii, bricege, lame, epilatoare, vatraie etc.), care l-ar face sa paleasca de invidie pe un anumit conte austriac. Şi nu e de mirare, de vreme ce figura centrala a Mandalei se prezinta, inca din primul text al volumului, drept „femeia foarfeca“. (Andrei Terian, in Ziarul de duminica)
„Fuga de feminitate“, exorcizarea umorilor feminine si a corporalitatii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia reala e inlocuita prin „femeia inscriptionata“. El are insa caracterul unei vivisectii, presupune scormonirea nemiloasa a fibrelor si a tesuturilor, e o autotortura aproape cu neputinta de indurat, astfel incat privirea introspectiva, care scormoneste ca un bisturiu in profunzimea plasmei organice cunoaste momente de relaxare, deplasandu-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralitatii in criza la filmul cotidianului. Acum, Oana Catalina Ninu abordeaza reportajul autenticist, care capata insa aspectul „picturilor metafizice“, unde realul e „textualizat“, realcatuit, devenind suportul reveriei thanatice, caci poeta descrie „cetati ale mortilor“, evoca ritualuri funerare grotesti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany in Luceafarul)
Mandala este si una dintre figurile initierii. Poezia se scrie impotriva limbajului dat, impotriva sensului uzat, cu sufletul, dar impotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup si asezarea ei in pagina. (Alex Matei in Observator cultural)
Poemele se sustin unele pe altele intr-o ordine nu mecanica, de domino, ci subversiva: „povestea“ inainteaza exclusiv de la un ciclu la altul. În interiorul secventelor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgenta a durerii, o panica reverberata fiziologic in prima parte a volumului (mandala) cedeaza locul unei aluviuni de reprosuri distante mimand refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscilatii si indecizii (nu e timpul fato). Iata o radiografiere partiala a zonelor liminare. Pana aici, nu de putine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dupa caz) conserva atmosfera cosmaresca, comparabila aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlos in Romania literara).
„Fuga de feminitate“, exorcizarea umorilor feminine si a corporalitatii maligne devine miza actului poetic, prin care femeia reala e inlocuita prin „femeia inscriptionata“. El are insa caracterul unei vivisectii, presupune scormonirea nemiloasa a fibrelor si a tesuturilor, e o autotortura aproape cu neputinta de indurat, astfel incat privirea introspectiva, care scormoneste ca un bisturiu in profunzimea plasmei organice cunoaste momente de relaxare, deplasandu-se (ca in ciclul Nu e timpul,fato) de la spectacolul visceralitatii in criza la filmul cotidianului. Acum, Oana Catalina Ninu abordeaza reportajul autenticist, care capata insa aspectul „picturilor metafizice“, unde realul e „textualizat“, realcatuit, devenind suportul reveriei thanatice, caci poeta descrie „cetati ale mortilor“, evoca ritualuri funerare grotesti sau sortilegii sanguinare. (Octavian Soviany in Luceafarul)
Mandala este si una dintre figurile initierii. Poezia se scrie impotriva limbajului dat, impotriva sensului uzat, cu sufletul, dar impotriva lui, cu trupul, dar ca mortificare a trupului, cu durere, ca singur vaccin al durerii prin smulgerea ei din trup si asezarea ei in pagina. (Alex Matei in Observator cultural)
Poemele se sustin unele pe altele intr-o ordine nu mecanica, de domino, ci subversiva: „povestea“ inainteaza exclusiv de la un ciclu la altul. În interiorul secventelor, numai discurs: fragmentele narative sunt sincopate ori deturnate. O anume urgenta a durerii, o panica reverberata fiziologic in prima parte a volumului (mandala) cedeaza locul unei aluviuni de reprosuri distante mimand refrenul (nu te mai preface ana), apoi unei terapii solitare, cu oscilatii si indecizii (nu e timpul fato). Iata o radiografiere partiala a zonelor liminare. Pana aici, nu de putine ori scabrosul corporal (sexual sau nu, dupa caz) conserva atmosfera cosmaresca, comparabila aceleia din Capriciile lui Goya. (Cosmin Ciotlos in Romania literara).
92 pages, Paperback
First published January 1, 2005
1 person is currently reading
45 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 15 of 15 reviews
August 8, 2021
Suferință prin imagini corporale. Calea spirituală spre literatură
Oana C. Ninu își creează imaginile vizuale prin cuvinte selectate cu atenție maniacală, menite să transmită acel sentiment de unde îi izvorăște poezia: suferința: „În nemărginirea propriei tale dureri găsești uneori o plăcere tăioasă” spune un citat pe care ni-l propune ea la începutul uneia din cele 3 secțiuni ale cărții (+ epilog).
Și cum altfel să transmiți suferința mai bine decât prin imagini corporale, împunsături, tăieturi, zdrobiri ale unui corp uman - femeiesc?
Corpul descris de eul liric este receptaculul lumii interioare și al celei înconjurătoare, un barometru gata să înregistreze viața, să o măsoare pentru a afișa un rezultat deloc îmbucurător: „cum ne distrugem noi tinereţea/ cum ne încăpăţânăm noi să ţinem ochii laaarg deschişi/ în potopul ăsta de lăcuste şi praf în tăcerea asta jupuită care/ nu ne va duce nicăieri”.
Însă Mandala e mai mult de atât. Este un ghid spiritual numerotat, fiecare pas spre cunoașterea de sine fiind un poem, este o disecție inteligentă a limbii, unde englezismele și polisemia unor expresii ca „burţi cusute cu aţă albă” devin cea mai subtilă poezie, unde psihologia umană e analizată fin, sugerată în imagini asupra cărora trebuie să te oprești cu atenție sporită la înțelesuri implicite: „inelul pe care încă îl port pe deget are diametrul vaginului tău”.
Și, ca o veritabilă mandala, la sfârșitul contemplației poetice este indicată o cale spirituală, una a îndepărtării de lumea îmbâcsită și torturatoare, a retragerii în sine, dincolo de poezie: „cu mătăniile atârnând între sâni/ o călugăriţă tânără îmi taie brusc/ părul”.
Oana C. Ninu își creează imaginile vizuale prin cuvinte selectate cu atenție maniacală, menite să transmită acel sentiment de unde îi izvorăște poezia: suferința: „În nemărginirea propriei tale dureri găsești uneori o plăcere tăioasă” spune un citat pe care ni-l propune ea la începutul uneia din cele 3 secțiuni ale cărții (+ epilog).
Și cum altfel să transmiți suferința mai bine decât prin imagini corporale, împunsături, tăieturi, zdrobiri ale unui corp uman - femeiesc?
Corpul descris de eul liric este receptaculul lumii interioare și al celei înconjurătoare, un barometru gata să înregistreze viața, să o măsoare pentru a afișa un rezultat deloc îmbucurător: „cum ne distrugem noi tinereţea/ cum ne încăpăţânăm noi să ţinem ochii laaarg deschişi/ în potopul ăsta de lăcuste şi praf în tăcerea asta jupuită care/ nu ne va duce nicăieri”.
Însă Mandala e mai mult de atât. Este un ghid spiritual numerotat, fiecare pas spre cunoașterea de sine fiind un poem, este o disecție inteligentă a limbii, unde englezismele și polisemia unor expresii ca „burţi cusute cu aţă albă” devin cea mai subtilă poezie, unde psihologia umană e analizată fin, sugerată în imagini asupra cărora trebuie să te oprești cu atenție sporită la înțelesuri implicite: „inelul pe care încă îl port pe deget are diametrul vaginului tău”.
Și, ca o veritabilă mandala, la sfârșitul contemplației poetice este indicată o cale spirituală, una a îndepărtării de lumea îmbâcsită și torturatoare, a retragerii în sine, dincolo de poezie: „cu mătăniile atârnând între sâni/ o călugăriţă tânără îmi taie brusc/ părul”.
January 18, 2023
Nici măcăr un singur poem sec, aproape nicio imagine care să nu zvâcnească imediat cum a fost înregistrată. Îmi pare bine că mandala „n-a ratat aproape niciunul dintre premiile care i-au ieșit în cale” because god damn, chiar le-a meritat. Cu siguranță unul dintre cele mai puternice debuturi în poezia (și literatura) noastră recentă.
din cum ne distrugem
cum ne distrugem noi tinerețea
cum ne îcăpățânăm noi să ținem ochii laaarg deschiși
în potopul ăsta de lăcuste și praf în tăcerea asta jupuită care
nu ne va duce nicăieri
cu ochii laaarg deschiși ca-ntr-un dans în care ne rotim delirând
fără să ne dezlipim părțile inghinale
cu o maximă precizie a mișcărilor
scuturându-ne scheletul din încheieturi
ca-ntr-un scaun cu rotile înțepenit în zăpada de jumătate de metru
când e atât de ușor atât de ușor
să vezi lucrurile printr-un ecran de apă
lucrurile simple palpabile obiectele contondente
contururile lor ni se mișcă sacadat pe sub piele
din cum ne distrugem
cum ne distrugem noi tinerețea
cum ne îcăpățânăm noi să ținem ochii laaarg deschiși
în potopul ăsta de lăcuste și praf în tăcerea asta jupuită care
nu ne va duce nicăieri
cu ochii laaarg deschiși ca-ntr-un dans în care ne rotim delirând
fără să ne dezlipim părțile inghinale
cu o maximă precizie a mișcărilor
scuturându-ne scheletul din încheieturi
ca-ntr-un scaun cu rotile înțepenit în zăpada de jumătate de metru
când e atât de ușor atât de ușor
să vezi lucrurile printr-un ecran de apă
lucrurile simple palpabile obiectele contondente
contururile lor ni se mișcă sacadat pe sub piele
October 29, 2021
Videocronică aici: https://youtu.be/tSa-vqs3f6M
În 2005 la editura Vinea apare “Mandala” volumul de debut al Oanei Cătălina Ninu. Niște ani mai târziu eu pun mâna pe cartea asta re-editată și mă bucur de ea ca un copil în fața unui spectacol înfricoșător.
Poezia din acest volum este dură, foarte grafică și înfricoșătoare. Îmbină elemente foarte concrete cu imagini/idei/sentimente crude. Versurile sunt marcate de o violență sigură, nu simți o forță brută care te împinge de la spate, ci mai degrabă o forță lucidă și rece, ca mâinile și vocea unui chirurg care știe ce face când cere bisturiul (eventual într-un coșmar în care o singură lampă este aprinsă și dinții chirurgului strălucesc într-o secvență de lumină nedezvoltată).
Citind această carte m-am simțit adesea inconfortabil în fața imaginilor (pentru că sunt atât de vizuale) și nu mi-a fost greu să-mi dau seama că pentru mine există o senzație horror care pătrunde (sau mai degrabă conduce) poemele din acest volum. Este o carte foarte consecventă și care lovește fără a avea un obiect precis “de violentat”, ci ca un manifest neîmblânzit în fața existenței și a tuturor lucrurilor la care noi nu avem acces, dar pe care poeta le cunoaște foarte bine.
În 2005 la editura Vinea apare “Mandala” volumul de debut al Oanei Cătălina Ninu. Niște ani mai târziu eu pun mâna pe cartea asta re-editată și mă bucur de ea ca un copil în fața unui spectacol înfricoșător.
Poezia din acest volum este dură, foarte grafică și înfricoșătoare. Îmbină elemente foarte concrete cu imagini/idei/sentimente crude. Versurile sunt marcate de o violență sigură, nu simți o forță brută care te împinge de la spate, ci mai degrabă o forță lucidă și rece, ca mâinile și vocea unui chirurg care știe ce face când cere bisturiul (eventual într-un coșmar în care o singură lampă este aprinsă și dinții chirurgului strălucesc într-o secvență de lumină nedezvoltată).
Citind această carte m-am simțit adesea inconfortabil în fața imaginilor (pentru că sunt atât de vizuale) și nu mi-a fost greu să-mi dau seama că pentru mine există o senzație horror care pătrunde (sau mai degrabă conduce) poemele din acest volum. Este o carte foarte consecventă și care lovește fără a avea un obiect precis “de violentat”, ci ca un manifest neîmblânzit în fața existenței și a tuturor lucrurilor la care noi nu avem acces, dar pe care poeta le cunoaște foarte bine.
August 7, 2022
Nu-s eu cel mai avizat pe poezie, dar hai să vă explic cu ce am rămas după cartea asta: dacă geniul-dement David Cronenberg ar scrie poezie porno/body-horror, asta cred că ar ieși.
May 1, 2021
Dacă David Lynch ar citi cartea asta, ar avea suficient material pentru Eraserhead 2.
Viscerală, embrionară, sufocantă, tăioasă, răscolitoare, spasmodică, chirurgicală, tulburătoare. Ce debut hardcore!
„sunt zile pierdute mă simt singură și atunci încep să țes
o pânză de păianjen din carne de om”
Viscerală, embrionară, sufocantă, tăioasă, răscolitoare, spasmodică, chirurgicală, tulburătoare. Ce debut hardcore!
„sunt zile pierdute mă simt singură și atunci încep să țes
o pânză de păianjen din carne de om”
November 21, 2021
Și explicatia va fi una scurtă, daca asta este poezie, nu știu, cred ca sunt depăsită:
"bunica chircită în cana de cafea cu lapte mă rad între picioare"
"bunica chircită în cana de cafea cu lapte mă rad între picioare"
February 15, 2022
Dacă ar participa astăzi la un concurs de debut, Mandala ar cîștiga așa cum a făcut-o în 2005. Poezia Oanei-Cătălina Ninu are atîta forță, atîta intensitate și atîta viață, că te copleșește la fiecare pagină. Reeditarea de la Casa de Pariuri Literare este mai mult decît binevenită. Și chiar dacă nu este o ediție sonoră, strigătul ei se aude pe tot parcursul lecturii.
September 15, 2021
Nu cred că există ceva ce aș putea să spun care să elogieze destul volumul ăsta. Arunc bomba: capodoperă!
June 5, 2023
nu te mai preface,
n-a mai ramas din mine decât creierul dat prin mașina de tocat
mă arunc în pat și nici nu știu dacă dorm
sau doar deschid ochii și imaginea ta îmi spânzură printre gene
cu un huruit al apei de la duș intrându-mi în nas
în gură sub limbă sub haine
aceeași imagine ca o pâclà eu sărutându-ți până sus picioarele
ești singură ana
nu te mai preface că nu s-a întâmplat nimic că
inima nu-ți zornăie ca o pungă de pufarine
când dimineața pornești râșnița și-ți pilești degetele până la os
de-ți vine să scuipi într-una sânge și păr
sânge și păr
n-a mai ramas din mine decât creierul dat prin mașina de tocat
mă arunc în pat și nici nu știu dacă dorm
sau doar deschid ochii și imaginea ta îmi spânzură printre gene
cu un huruit al apei de la duș intrându-mi în nas
în gură sub limbă sub haine
aceeași imagine ca o pâclà eu sărutându-ți până sus picioarele
ești singură ana
nu te mai preface că nu s-a întâmplat nimic că
inima nu-ți zornăie ca o pungă de pufarine
când dimineața pornești râșnița și-ți pilești degetele până la os
de-ți vine să scuipi într-una sânge și păr
sânge și păr
November 1, 2022
După ce am citit volumul ăsta îmi e și mai greu să înțeleg „crizarea” și afectarea „marilor” entități culturale de la premiile pentru literatură de anul ăsta. Poezia Oanei Cătălina Ninu îmi pare să fi spus tot ce se putea spune despre corpul femeii, despre mizerabilism, despre ratare, despre suferința de după despărțire, despre debusolarea tânărului trezit într-o lume rece, distantă. Nu știu cum ar putea o poezie feministă să mai concureze cu poezia ei. Într-adevăr sunt imagini care efectiv îți zbârlesc părul pe tine și idei care te fac să strângi pumnii... cam așa
„lucrurile astea nu au ce căuta în poezie o să vii la mine cu un creion roşu o să-mi bagi mâna stângă între picioare o să tai în carne vie nu mă gândesc la nimic”
„fumezi în aceeaşi poziţie ca şi mine camera ta e o ceaşcă de cafea cu zăpadă neagră cu ferestre în formă de ferăstrău acoperite cu staniol în spatele lor tu scrii la observator şi îmi arzi fotografiile ca şi cum ţi-ai cresta pielea din jurul gâtului cu vârful unui cuţit ruginit nu e vorba de dragoste nu e vorba nici de despărţire îmi spuneai înfăşurându-te mereu în cât mai multe burţi pântece peste pântece să-ţi ţină de foame şi de moarte burţi tăiate şi burţi cusute cu aţă albă eu sunt pielea ta lipită ca o burtă pe oase netedă dar încreţită pe margini dacă mă jupoi se va rupe apa şi fătul va aluneca uşor ca un peşte (...)”
Iar asta... chiar nu e tot. Sunt poate cele mai soft trimiteri către tortură. Bine că am citit-o înainte să public la rândul meu ceva. O antipoezie cu un mesaj just redat mai mult decât puternic.
Recomand tinerelor poete cu mize feministe și nu numai, cel puțin să nu credem că am descoperit noi apa caldă.
„lucrurile astea nu au ce căuta în poezie o să vii la mine cu un creion roşu o să-mi bagi mâna stângă între picioare o să tai în carne vie nu mă gândesc la nimic”
„fumezi în aceeaşi poziţie ca şi mine camera ta e o ceaşcă de cafea cu zăpadă neagră cu ferestre în formă de ferăstrău acoperite cu staniol în spatele lor tu scrii la observator şi îmi arzi fotografiile ca şi cum ţi-ai cresta pielea din jurul gâtului cu vârful unui cuţit ruginit nu e vorba de dragoste nu e vorba nici de despărţire îmi spuneai înfăşurându-te mereu în cât mai multe burţi pântece peste pântece să-ţi ţină de foame şi de moarte burţi tăiate şi burţi cusute cu aţă albă eu sunt pielea ta lipită ca o burtă pe oase netedă dar încreţită pe margini dacă mă jupoi se va rupe apa şi fătul va aluneca uşor ca un peşte (...)”
Iar asta... chiar nu e tot. Sunt poate cele mai soft trimiteri către tortură. Bine că am citit-o înainte să public la rândul meu ceva. O antipoezie cu un mesaj just redat mai mult decât puternic.
Recomand tinerelor poete cu mize feministe și nu numai, cel puțin să nu credem că am descoperit noi apa caldă.
January 25, 2023
Am scris aici mai multe despre volum✨:
https://citestema.ro/contestare-si-re...
https://citestema.ro/contestare-si-re...
October 15, 2021
3,5
Mandala mutilează gălăgios și neîntrerupt trupul și sufletul, materia lumească având de suferit din cauza neliniștii interioare. Poemele din acest volum sunt prinse într-un vârtej cataclismic, de unde odată intrat, nu ai cum să ieși, nu poți evada, ci doar asista la procesului de defulare, care fără să vrei, îți include și propriile trăiri și nemulțumiri.
https://ciobanuldeazi.home.blog/2021/...
Mandala mutilează gălăgios și neîntrerupt trupul și sufletul, materia lumească având de suferit din cauza neliniștii interioare. Poemele din acest volum sunt prinse într-un vârtej cataclismic, de unde odată intrat, nu ai cum să ieși, nu poți evada, ci doar asista la procesului de defulare, care fără să vrei, îți include și propriile trăiri și nemulțumiri.
https://ciobanuldeazi.home.blog/2021/...
June 28, 2025
cu gesturi sincopate căldura gâlgâie din mine
mă ghemuiesc aici ca un fetus în borcan
te umfli ca o meduză printre porozităţile mărului meu
coajă tare gust dulce-acrişor infinitele tale membre
îmi caută inima pe dinăuntru
o inimă plată farfurie zburătoare
îmi ascut căngile
După mai bine de patru ani de la primul contact cu volumul de debut al Oanei Cătălina Ninu, mi-a venit extrem de spontan și de violent în minte dorința de a-l reciti. Forme distorsionate și sinistre ale intimității erotice feminine, respingerea brutală și abrutizată a limbajelor cuminți, neperturbatoare, heteronormative, dincolo de standarde și așteptări, o grotescă automutilare sistemică, asta am regăsit. Și mi-am amintit de ce am devorat-o și am făcut o obsesie din cartea asta în liceu.
certitudinea că e totuna să înlături sâmburi de prune sau
să scormoneşti cu vătraiul în măruntaiele coapte ale femeii
Mandala nu e poezie reconfortantă. E, cu siguranță, una dintre cele mai flămânde și mai mature poezii din câte am (re)citit. Taie în carne vie. E respingătoare, morbidă, maniacală, odioasă, devoratoare. Mandala pare mai degrabă o hartă fracturată a unei sinteze improbabile și imposibile, ale unui afect dezgolit și dezmățat, răstignit și reîncarnat. Un trup ofrandă, un trup pavăză, un trup piatră de temelie – corporalitatea refuzată se unduiește pervers și își găsește, în cele din urmă, locul.
mă scobesc în dragostea noastră
o crăpătură mică mică de tot cât să încăpem amândouă
moartea ne râcâie cu unghiile netăiate pe spinare
unghiile mele au înţepenit pe grilajul de carne dinlăuntrul tău
sunt atât de vie atât de vie încât îmi vine să-mi exfoliez
câteva straturi din placenta de pe spate
şi să v-o dau s-o mâncaţi cu mujdei ca la câini
noaptea strig în somn mă zvârcolesc în cearşafuri de carne
îmi atârnă trupul prin aer bucăţi-bucăţi în jurul meu
sângele ca o pânză de păianjen unghiile întoarse-năuntru
şi eu înghiocată în ghemotoace de vată cu mintea metalizată
de-acum totul s-a şters viaţa e frumoasă
toate dorinţele se împlinesc
Efectiv îți întoarce stomacul pe dos – și poezia bună face asta (aș adăuga: face numai asta). Nu menajează. Nu oferă alinare, ci o arsură lentă, cu impulsuri de groază și fascinație. Un corp textual în care totul pulsează haotic, dar extrem de riguros și de consecvent controlat, un ritual bolnăvicios al pierderii și reconstrucției de sine. Încă supurează: un debut care, la 20 de ani de la apariție, încă arde. Și încă doare.
ba-ca-la-u-re-at sesiunea iunie 2004 descifrez pe calendarul
de pe birou şi mă întorc cu faţa la perete
toate femeile pe care le-am iubit nu fac nici cât o ceapă degerată
îmi spun amar printre lacrimi îmi apropii pulpele
strângându-mi sexul înfundându-mi cearşaful ud pe gât
camera se strânge mi se tatuează pe piele cu ace infectate cu hiv
camera neagră cu grilaje de fier unse cu miere pentru guri ştirbe
camera copilăriei mele cu ochi mari care mă înghit
balaurul era întotdeauna verde cu solzi de aur
astăzi îmi crestez cu lama labiile
minţii să pot să te cuprind mai bine
îmi târăsc după mine femeile din cearşafuri
femeile despletite şi însemnate cu mir
le trag de păr le desfigurez le muşc de coapse
le alung în cutele fustei
îmi cos limba de buric cu aţa din cui
cu care tăiam acasă mămăliga
nu mai ştiu să scriu mi-am rupt mâinile
şi le-am lipit de oglindă în loc de rame
am înnodat venele aproape de tavan
m-am strecurat sub picioarele tale în urma mea
cocoloaşe de hârtie dâre negre-sângerii secreţii închegate
mă târăsc pe burtă să-mi ucid viermii intestinali
mă împing în coate înghit pietre
şerpii mă disecă pe dinăuntru miroase a coji de portocală
pântecele mi-e găurit de sute de ace groase ruginite
mă tăvălesc pe cuie îmi sărut burta o scuip dau cu pumnii în ea
ondulaţii electrice irizează în pereţii interiori
decojesc pielea cornoasă de deasupra
mă ustură ca o rană deschisă respir
şi degetele tale scormonesc în gol
mă ghemuiesc aici ca un fetus în borcan
te umfli ca o meduză printre porozităţile mărului meu
coajă tare gust dulce-acrişor infinitele tale membre
îmi caută inima pe dinăuntru
o inimă plată farfurie zburătoare
îmi ascut căngile
După mai bine de patru ani de la primul contact cu volumul de debut al Oanei Cătălina Ninu, mi-a venit extrem de spontan și de violent în minte dorința de a-l reciti. Forme distorsionate și sinistre ale intimității erotice feminine, respingerea brutală și abrutizată a limbajelor cuminți, neperturbatoare, heteronormative, dincolo de standarde și așteptări, o grotescă automutilare sistemică, asta am regăsit. Și mi-am amintit de ce am devorat-o și am făcut o obsesie din cartea asta în liceu.
certitudinea că e totuna să înlături sâmburi de prune sau
să scormoneşti cu vătraiul în măruntaiele coapte ale femeii
Mandala nu e poezie reconfortantă. E, cu siguranță, una dintre cele mai flămânde și mai mature poezii din câte am (re)citit. Taie în carne vie. E respingătoare, morbidă, maniacală, odioasă, devoratoare. Mandala pare mai degrabă o hartă fracturată a unei sinteze improbabile și imposibile, ale unui afect dezgolit și dezmățat, răstignit și reîncarnat. Un trup ofrandă, un trup pavăză, un trup piatră de temelie – corporalitatea refuzată se unduiește pervers și își găsește, în cele din urmă, locul.
mă scobesc în dragostea noastră
o crăpătură mică mică de tot cât să încăpem amândouă
moartea ne râcâie cu unghiile netăiate pe spinare
unghiile mele au înţepenit pe grilajul de carne dinlăuntrul tău
sunt atât de vie atât de vie încât îmi vine să-mi exfoliez
câteva straturi din placenta de pe spate
şi să v-o dau s-o mâncaţi cu mujdei ca la câini
noaptea strig în somn mă zvârcolesc în cearşafuri de carne
îmi atârnă trupul prin aer bucăţi-bucăţi în jurul meu
sângele ca o pânză de păianjen unghiile întoarse-năuntru
şi eu înghiocată în ghemotoace de vată cu mintea metalizată
de-acum totul s-a şters viaţa e frumoasă
toate dorinţele se împlinesc
Efectiv îți întoarce stomacul pe dos – și poezia bună face asta (aș adăuga: face numai asta). Nu menajează. Nu oferă alinare, ci o arsură lentă, cu impulsuri de groază și fascinație. Un corp textual în care totul pulsează haotic, dar extrem de riguros și de consecvent controlat, un ritual bolnăvicios al pierderii și reconstrucției de sine. Încă supurează: un debut care, la 20 de ani de la apariție, încă arde. Și încă doare.
ba-ca-la-u-re-at sesiunea iunie 2004 descifrez pe calendarul
de pe birou şi mă întorc cu faţa la perete
toate femeile pe care le-am iubit nu fac nici cât o ceapă degerată
îmi spun amar printre lacrimi îmi apropii pulpele
strângându-mi sexul înfundându-mi cearşaful ud pe gât
camera se strânge mi se tatuează pe piele cu ace infectate cu hiv
camera neagră cu grilaje de fier unse cu miere pentru guri ştirbe
camera copilăriei mele cu ochi mari care mă înghit
balaurul era întotdeauna verde cu solzi de aur
astăzi îmi crestez cu lama labiile
minţii să pot să te cuprind mai bine
îmi târăsc după mine femeile din cearşafuri
femeile despletite şi însemnate cu mir
le trag de păr le desfigurez le muşc de coapse
le alung în cutele fustei
îmi cos limba de buric cu aţa din cui
cu care tăiam acasă mămăliga
nu mai ştiu să scriu mi-am rupt mâinile
şi le-am lipit de oglindă în loc de rame
am înnodat venele aproape de tavan
m-am strecurat sub picioarele tale în urma mea
cocoloaşe de hârtie dâre negre-sângerii secreţii închegate
mă târăsc pe burtă să-mi ucid viermii intestinali
mă împing în coate înghit pietre
şerpii mă disecă pe dinăuntru miroase a coji de portocală
pântecele mi-e găurit de sute de ace groase ruginite
mă tăvălesc pe cuie îmi sărut burta o scuip dau cu pumnii în ea
ondulaţii electrice irizează în pereţii interiori
decojesc pielea cornoasă de deasupra
mă ustură ca o rană deschisă respir
şi degetele tale scormonesc în gol
August 8, 2021
17.
știi, nu mai vreau să te văd mi-am pus pălărie de paie vara asta îmi înfig
unul câte unul ace groase în inimă inima e așa un pumn zdrobit zvâcnind în podul
palmei merg pe stradă legată la ochi în aerul căptușit cu presiunea
vertebrelor încleștate unele într-altele mi se strânge uterul în mine ca o prună uscată
de la spate orice femeie blondă seamănă cu tine tocurile ei îndreptându-se spre
cabinetul de română e de ajuns să-mi țin o dată respirația cu degetul apăsat tare pe
buric și fotografiile noastre îmi năvălesc vârtej în minte îmi lasă urme lipicioase pe
creier și pe mâini pe trup am găuri prin care țâșnesc suflete moarte
împănat cu tine ca o caracatiță fără brațe îndesat în tine ca un dop
pe pervazul ferestrei mele se adună grămăjoare-grămăjoare tot găinațul orașului toată
viața mi-am dorit să umplu urma trupului tău gol în așternut ano
degeaba îmi tai cearșafurile cu lama degeaba le fierbi cu sodă caustică sângele ăsta
nu-i sânge obișnuit de bărbat
February 21, 2022
𝐏𝐚𝐫𝐨𝐱𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐫𝐢𝐢 - "𝑴𝒂𝒏𝒅𝒂𝒍𝒂", 𝑶𝒂𝒏𝒂 𝑪𝒂̆𝒕𝒂̆𝒍𝒊𝒏𝒂 𝑵𝒊𝒏𝒖 (Casa de pariuri literare)
"Pour savoir ce que tu es sache d'abord ce que tu n'est pas" (Sri Nisargadatta Maharaj)
Cu fiecare vers, cu fiecare poem, cu fiecare filă, Oana Cătălina Ninu scormonește "apocalipsa interiorului" fiecărui cititor. Am simțit atât de natural stagnarea, contractarea, extinderea și eliberarea ca făcând parte din acest volum și, mai apoi, din mine.
"Tout acte d'abandon aux sensations des sens est une petite mort" (Sam Keem)
Oana Cătălina Ninu trece dincolo de lirismul convențional. Tehnica poetică este una personalizată, iar stilul este criptic. Se citește o suferință personală, dar și una colectivă ce dau naștere unor viziuni de dezintegrare, haos, abandon, decădere, anxietate și moarte. Toate acestea se dizolvă optim în jertfe corporale.
"...sunt tăiată longitudinal pe mijlocul pieptului
aștept să vii peste mine și să cazi
în falie ca într-o mlaștină eu să trag fermoarul
și degetele tale să-mi împungă nevrotic pielea
ca niște coarne de melci [...]"
𝐩𝐨𝐳𝐚 𝐭𝐚 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐩𝐢𝐚 𝐦𝐨𝐧 𝐚𝐦𝐨𝐮𝐫 & (𝐟𝐥𝐚𝐬𝐡) 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐭𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐞 sunt două dintre poemele ce mi-au rămas adânc scrijelite în suflet.
Poezia asta țipă. Timpul este doar o iluzie. Sunt sigură că peste câțiva ani Oana Cătălina Ninu va fi un nume răsunător.
As above so below.
As within so without.
"...numai atunci când mi se face frică îmi pieptăn cu grijă
zdrențele de carne și știu că 𝘵𝘰𝘵𝘶𝘭 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘢𝘵𝘢̂𝘵 𝘥𝘦 𝘳𝘦𝘢𝘭
atât de real ca pumnii mei strânși în uterul tău și al mamei"
"Pour savoir ce que tu es sache d'abord ce que tu n'est pas" (Sri Nisargadatta Maharaj)
Cu fiecare vers, cu fiecare poem, cu fiecare filă, Oana Cătălina Ninu scormonește "apocalipsa interiorului" fiecărui cititor. Am simțit atât de natural stagnarea, contractarea, extinderea și eliberarea ca făcând parte din acest volum și, mai apoi, din mine.
"Tout acte d'abandon aux sensations des sens est une petite mort" (Sam Keem)
Oana Cătălina Ninu trece dincolo de lirismul convențional. Tehnica poetică este una personalizată, iar stilul este criptic. Se citește o suferință personală, dar și una colectivă ce dau naștere unor viziuni de dezintegrare, haos, abandon, decădere, anxietate și moarte. Toate acestea se dizolvă optim în jertfe corporale.
"...sunt tăiată longitudinal pe mijlocul pieptului
aștept să vii peste mine și să cazi
în falie ca într-o mlaștină eu să trag fermoarul
și degetele tale să-mi împungă nevrotic pielea
ca niște coarne de melci [...]"
𝐩𝐨𝐳𝐚 𝐭𝐚 𝐢̂𝐧 𝐬𝐞𝐩𝐢𝐚 𝐦𝐨𝐧 𝐚𝐦𝐨𝐮𝐫 & (𝐟𝐥𝐚𝐬𝐡) 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐭𝐚̂𝐭 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐞 sunt două dintre poemele ce mi-au rămas adânc scrijelite în suflet.
Poezia asta țipă. Timpul este doar o iluzie. Sunt sigură că peste câțiva ani Oana Cătălina Ninu va fi un nume răsunător.
As above so below.
As within so without.
"...numai atunci când mi se face frică îmi pieptăn cu grijă
zdrențele de carne și știu că 𝘵𝘰𝘵𝘶𝘭 𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘢𝘵𝘢̂𝘵 𝘥𝘦 𝘳𝘦𝘢𝘭
atât de real ca pumnii mei strânși în uterul tău și al mamei"
Displaying 1 - 15 of 15 reviews