What do you think?
Rate this book
Μύθος και θρησκεία στην αρχαία Ελλάδα
Qu’est-ce qu’une religion sans dieu unique, sans Église, sans clergé, sans dogme ni credo, sans promesse d’immortalité ? Brosser le tableau de la religion civique des Grecs c’est, en s’efforçant de répondre à cette question, s’interroger sur le statut de la croyance dans ce type de commerce avec l’au-delà, sur les rapports du fidèle à ses dieux, sur la place restreinte qu’occupe l’individu dans cette économie du sacré.Engagé dans les institutions de la cité, le religieux apparaît orienté vers la vie terrestre : il vise à ménager aux citoyens une existence pleinement humaine ici-bas, non à assurer leur salut dans l’autre monde.Ce que la religion laisse en dehors de son champ et que des courants sectaires et marginaux prennent en charge, la philosophie se l’appropriera : élaboration du concept de transcendance, réflexion sur l’âme, sa nature, son destin, recherche d’une union de soi et de dieu en purifiant l’âme de tout ce qui n’est pas en elle apparenté au divin.J.-P. Vernant
2000 pages, Paperback
First published April 1, 1990
8 people are currently reading
114 people want to read
About the author
Jean-Pierre Vernant
92 books127 followersJean-Pierre Vernant was a French historian and anthropologist, specialist in ancient Greece. Influenced by Claude Lévi-Strauss, Vernant developed a structuralist approach to Greek myth, tragedy, and society which would itself be influential among classical scholars. He was an honorary professor at the Collège de France.
Born in Provins, France, Vernant at first studied philosophy, receiving his agrégation in this field in 1937.
A member of the Young Communists (Jeunes Communistes), Vernant joined the French Resistance during World War II and was a member of Libération-sud (founded by Emmanuel d'Astier). He later commanded the French Interior Forces (FFI) in Haute-Garonne under the pseudonym of "Colonel Berthier." He was a Companion of the Liberation. After the war, he remained a member of the French Communist Party until 1969.
He entered the Centre national de la recherche scientifique (CNRS) in 1948 and, under the influence of Louis Gernet, turned to the study of ancient Greek anthropology. Ten years later, he became director of studies at the École des hautes études en sciences sociales (EHESS). In 1971 he was professor in the University of São Paulo. This visit was also an act of protest that he made with François Châtelet against the brazilian military government (dictatorship).
He was a member of the French sponsorship committee for the Decade for the Promotion of a Culture of Peace and Non-Violence for the Children of the World. He supported the funding organisation Non-Violence XXI.
He was awarded the CNRS gold medal in 1984. In 2002, he received an honorary doctorate at the University of Crete.
Vernant died a few days after his 93rd birthday in Sèvres.
Born in Provins, France, Vernant at first studied philosophy, receiving his agrégation in this field in 1937.
A member of the Young Communists (Jeunes Communistes), Vernant joined the French Resistance during World War II and was a member of Libération-sud (founded by Emmanuel d'Astier). He later commanded the French Interior Forces (FFI) in Haute-Garonne under the pseudonym of "Colonel Berthier." He was a Companion of the Liberation. After the war, he remained a member of the French Communist Party until 1969.
He entered the Centre national de la recherche scientifique (CNRS) in 1948 and, under the influence of Louis Gernet, turned to the study of ancient Greek anthropology. Ten years later, he became director of studies at the École des hautes études en sciences sociales (EHESS). In 1971 he was professor in the University of São Paulo. This visit was also an act of protest that he made with François Châtelet against the brazilian military government (dictatorship).
He was a member of the French sponsorship committee for the Decade for the Promotion of a Culture of Peace and Non-Violence for the Children of the World. He supported the funding organisation Non-Violence XXI.
He was awarded the CNRS gold medal in 1984. In 2002, he received an honorary doctorate at the University of Crete.
Vernant died a few days after his 93rd birthday in Sèvres.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
September 28, 2023
Pentru a înțelege ce însemna religia grecilor, e preferabil să uităm creștinismul (cu regulile și prescripțiile sale) și să acceptăm că o religie poate ignora aspectul dogmatic, constrîngător, și ideea de mîntuire.
Miturile elene nu reprezintă cîtuși de puțin o dogmatică. Cel puțin, în Teogonia, Hesiod nu a propus o dogmatică, ci o narațiune versificată despre originea lumii, cu un statut facultativ. Textul său era la fel de puțin dogmatic ca poemele epice ale lui Homer. Altfel spus, grecii nu au avut obsesia unei cărți sacre (nici romanii nu au avut), așa încît religia lor nu a fost o „religie a cărții”.
În lipsa dogmelor, totul se rezuma la practici religioase: sacrificii, ofrande, mese în comun, pelerinaje. Sacrificille nu se desfășurau în templu, ci în afara lui, unde se găsea un altar dedicat zeului (și numai lui). Sacrificiul îl onora numai pe el. În Agora veche, putem vedea și astăzi „Altarul celor 12 zei”, dar la Parthenon era venerată numai Atena, protectoarea cetății.
Cînd am urcat pe Akropolis, m-am întrebat ce făceau atenienii în templu și am găsit, nu doar în cartea lui Vernant, un răspuns care m-a uimit. Depuneau ofrande de fructe, grîne, flori și spuneau o rugăciune (o formulau ad hoc). Nimic în plus. Religia grecilor a fost dintotdeauna o religie a seninătății. Grecul nu se simțea mic și neînsemnat, strivit de o divinitate irascibilă (ca la creștini), vizita lui la templu ținea de sărbătorile cetății. Atena avea un arhonte-rege, dar funcția lui nu era una strict religioasă (cu atît mai puțin punitivă), oamenii se descurcau și fără el. Nu semăna prin nimic cu clericul de astăzi.
Adeseori, se renunța la sacrificiile sîngeroase: „Unele divinităţi şi unele ritualuri, precum cel al lui Apolo Genetor, la Delfi, şi al lui Zeus Hypatos, în Attica, prevăd în locul sacrificiului de sînge ofrande vegetale: fructe, ramuri, grăunţe, fiertură (pelanus), prăjituri, stropite cu apă, cu lapte, cu miere, cu ulei, exceptînd sîngele şi chiar vinul” (p.61).
Înainte de orice, religia grecilor avea o funcție civică. Rostul ei era să ofere identitate unei comunități prin venerarea acelorași zei și respectarea unui calendar liturgic. Jean-Pierre Vernant discută și despre un „misticism grec” (cultul lui Dionysos, orfismul). S-a scris enorm despre „misterele de la Eleusis”, dar nici o analiză a lor nu pare concludentă. Secretul acestor mistere consta, probabil, în absența oricărui secret:
„Nu există la Eleusis nici o învăţătură, nimic care să semene unei doctrine esoterice. Mărturia lui Aristotel este decisivă în acest sens: «Cei ce sînt iniţiaţi nu trebuie să înveţe ceva anume, ci să încerce emoţii şi să fie aduşi în anumite stări». În ceea ce-l priveşte, Plutarch evocă starea de spirit a iniţiaţilor, care trece de la angoasă la încîntare” (p.79).
Filosofii s-au întrebat cu înverșunare asupra semnificației dictonului de la Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Mulți au încercat să găsească o soluție. Versiunea istoricului francez este asta: „Pentru oracolul de la Delphi, «Cunoaşte-te pe tine însuţi» însemna să ştii că nu eşti zeu şi să nu faci greşeala de a pretinde să devii. Pentru Socrate al lui Platon, care reia pe cont propriu formula, ea vrea să spună: cunoaşte-l pe zeul care, în tine, este tu însuţi. Sileşte-te să ajungi, pe cît este posibil, asemenea cu zeul” (p.94).
În concluzie, nu e deloc obligatoriu ca o religie să fie tenebroasă și să dea fiori...
Miturile elene nu reprezintă cîtuși de puțin o dogmatică. Cel puțin, în Teogonia, Hesiod nu a propus o dogmatică, ci o narațiune versificată despre originea lumii, cu un statut facultativ. Textul său era la fel de puțin dogmatic ca poemele epice ale lui Homer. Altfel spus, grecii nu au avut obsesia unei cărți sacre (nici romanii nu au avut), așa încît religia lor nu a fost o „religie a cărții”.
În lipsa dogmelor, totul se rezuma la practici religioase: sacrificii, ofrande, mese în comun, pelerinaje. Sacrificille nu se desfășurau în templu, ci în afara lui, unde se găsea un altar dedicat zeului (și numai lui). Sacrificiul îl onora numai pe el. În Agora veche, putem vedea și astăzi „Altarul celor 12 zei”, dar la Parthenon era venerată numai Atena, protectoarea cetății.
Cînd am urcat pe Akropolis, m-am întrebat ce făceau atenienii în templu și am găsit, nu doar în cartea lui Vernant, un răspuns care m-a uimit. Depuneau ofrande de fructe, grîne, flori și spuneau o rugăciune (o formulau ad hoc). Nimic în plus. Religia grecilor a fost dintotdeauna o religie a seninătății. Grecul nu se simțea mic și neînsemnat, strivit de o divinitate irascibilă (ca la creștini), vizita lui la templu ținea de sărbătorile cetății. Atena avea un arhonte-rege, dar funcția lui nu era una strict religioasă (cu atît mai puțin punitivă), oamenii se descurcau și fără el. Nu semăna prin nimic cu clericul de astăzi.
Adeseori, se renunța la sacrificiile sîngeroase: „Unele divinităţi şi unele ritualuri, precum cel al lui Apolo Genetor, la Delfi, şi al lui Zeus Hypatos, în Attica, prevăd în locul sacrificiului de sînge ofrande vegetale: fructe, ramuri, grăunţe, fiertură (pelanus), prăjituri, stropite cu apă, cu lapte, cu miere, cu ulei, exceptînd sîngele şi chiar vinul” (p.61).
Înainte de orice, religia grecilor avea o funcție civică. Rostul ei era să ofere identitate unei comunități prin venerarea acelorași zei și respectarea unui calendar liturgic. Jean-Pierre Vernant discută și despre un „misticism grec” (cultul lui Dionysos, orfismul). S-a scris enorm despre „misterele de la Eleusis”, dar nici o analiză a lor nu pare concludentă. Secretul acestor mistere consta, probabil, în absența oricărui secret:
„Nu există la Eleusis nici o învăţătură, nimic care să semene unei doctrine esoterice. Mărturia lui Aristotel este decisivă în acest sens: «Cei ce sînt iniţiaţi nu trebuie să înveţe ceva anume, ci să încerce emoţii şi să fie aduşi în anumite stări». În ceea ce-l priveşte, Plutarch evocă starea de spirit a iniţiaţilor, care trece de la angoasă la încîntare” (p.79).
Filosofii s-au întrebat cu înverșunare asupra semnificației dictonului de la Delphi: „Cunoaște-te pe tine însuți!”. Mulți au încercat să găsească o soluție. Versiunea istoricului francez este asta: „Pentru oracolul de la Delphi, «Cunoaşte-te pe tine însuţi» însemna să ştii că nu eşti zeu şi să nu faci greşeala de a pretinde să devii. Pentru Socrate al lui Platon, care reia pe cont propriu formula, ea vrea să spună: cunoaşte-l pe zeul care, în tine, este tu însuţi. Sileşte-te să ajungi, pe cît este posibil, asemenea cu zeul” (p.94).
În concluzie, nu e deloc obligatoriu ca o religie să fie tenebroasă și să dea fiori...
January 30, 2020
Dacă aș fi citit-o și eu în octombrie, nu azi...
April 4, 2021
„Pentru oracolul de la Delfi, cunoaște-te pe tine însuți înseamnă să știi că nu ești zeu și să nu faci greșeala de a pretinde să devii. Pentru Socrate al lui Platon, care reia pe cont propriu formula, ea vrea să spună: cunoaște-l pe zeul care, în tine, este tu însuți. Silește-te să ajungi, pe cât posibil, asemenea cu zeul.”
December 8, 2020
O livro de certa maneira cumpre o papel de um "A very short introduction to: Greek religion". É fácil e divertido de ler. O formato ensaístico não se preocupa em citar fontes extensivamente, nem em se engajar em discussões acadêmicas sobre a interpretação destas fontes. Vernant faz um panorama que passa por pontos importantes. Vamos a eles.
Ele começa alertando o leitor a não cair no erro cometido por autores que, na opinião dele, quiseram impor o modelo do monoteísmo cristão (divino único, separação completa de sagrado e profano, natural e sobrenatural) à experiência religiosa grega arcaica e clássica. Uma religião sem texto sagrado, sem doutrina, sem casta sacerdotal, sem demarcado limite entre ela e o cotidiano nos parece estranha – mas um paralelo interessante entre religião e linguagem nos auxilia a compreender melhor: tal como a língua dá identidade a um povo e está presente em todos os aspectos da vida cotidiana (social, doméstico, político etc), assim a religião era uma dimensão que permeava toda a realidade natural e social.
Através dos poetas épicos, as diversas póleis gregas mantiveram um arcabouço conceitual comum.
O autor fala do lugar do mito ao lado do ritual e da representação figurativa, ressalta que um não se submete ao outro, e sim que servem funções diferentes dentro de um complexo e coeso sistema simbólico, traduzindo aspectos diferentes do divino. Este divino é na verdade complexo de personagens e hierarquias que, segundo o autor, se difere muito da estrutura indo-europeia antepassada. Através do exemplo de Zeus, detentor do poder supremo, Vernant esclarece como os deuses gregos eram "potências" sob cuja autoridade se reuniam efeitos múltiplos, estes manifestados de acordo com a associação entre deuses ou entre o deus e um aspecto da vida humana.
Passando ao aspecto mais socio-histórico, o autor localiza a religião na pólis. A religião grega era essencialmente cívica. A isso se segue uma explicação sobre o culto heróico, e a figura do herói como potência indígena, marcador ancestral e territorial. No entanto, o foco do autor está no ritual coletivo principal: o sacrifício, cerimônia de comunicação com os deuses que, ao mesmo tempo, era símbolo da distância intransponível entre mortais e deuses. Vernant resume a diferença entre sacrifícios aos deuses olimpianos e aos deuses ctônicos/mortos. A importância do sacrifício enquanto oferenda aos deuses, cozinha ritualizada, e ato de comunhão social é enfatizada com uma síntese do mito de Prometeu: ter que comer carne separa homens de deuses; comer carne cozida no fogo roubado separa homens de animais.
Pegando carona no tema da carne cozida, por fim Vernant se volta para misticismo grego e suas manifestações nos Mistérios (de Elêusis), no Dionisimo e no Orfismo. Além de uma superficial mas esclarecedora caracterização de cada um, o autor foca no nível de integração possível de cada um à religião políade oficial.
Gostei bastante.
Ele começa alertando o leitor a não cair no erro cometido por autores que, na opinião dele, quiseram impor o modelo do monoteísmo cristão (divino único, separação completa de sagrado e profano, natural e sobrenatural) à experiência religiosa grega arcaica e clássica. Uma religião sem texto sagrado, sem doutrina, sem casta sacerdotal, sem demarcado limite entre ela e o cotidiano nos parece estranha – mas um paralelo interessante entre religião e linguagem nos auxilia a compreender melhor: tal como a língua dá identidade a um povo e está presente em todos os aspectos da vida cotidiana (social, doméstico, político etc), assim a religião era uma dimensão que permeava toda a realidade natural e social.
Através dos poetas épicos, as diversas póleis gregas mantiveram um arcabouço conceitual comum.
O autor fala do lugar do mito ao lado do ritual e da representação figurativa, ressalta que um não se submete ao outro, e sim que servem funções diferentes dentro de um complexo e coeso sistema simbólico, traduzindo aspectos diferentes do divino. Este divino é na verdade complexo de personagens e hierarquias que, segundo o autor, se difere muito da estrutura indo-europeia antepassada. Através do exemplo de Zeus, detentor do poder supremo, Vernant esclarece como os deuses gregos eram "potências" sob cuja autoridade se reuniam efeitos múltiplos, estes manifestados de acordo com a associação entre deuses ou entre o deus e um aspecto da vida humana.
Passando ao aspecto mais socio-histórico, o autor localiza a religião na pólis. A religião grega era essencialmente cívica. A isso se segue uma explicação sobre o culto heróico, e a figura do herói como potência indígena, marcador ancestral e territorial. No entanto, o foco do autor está no ritual coletivo principal: o sacrifício, cerimônia de comunicação com os deuses que, ao mesmo tempo, era símbolo da distância intransponível entre mortais e deuses. Vernant resume a diferença entre sacrifícios aos deuses olimpianos e aos deuses ctônicos/mortos. A importância do sacrifício enquanto oferenda aos deuses, cozinha ritualizada, e ato de comunhão social é enfatizada com uma síntese do mito de Prometeu: ter que comer carne separa homens de deuses; comer carne cozida no fogo roubado separa homens de animais.
Pegando carona no tema da carne cozida, por fim Vernant se volta para misticismo grego e suas manifestações nos Mistérios (de Elêusis), no Dionisimo e no Orfismo. Além de uma superficial mas esclarecedora caracterização de cada um, o autor foca no nível de integração possível de cada um à religião políade oficial.
Gostei bastante.
October 6, 2023
O livro dá um amplo panorama sobre a função da religião, com ênfase em como essa religião NÃO é a mesma dos moldes cristãos que estamos habituados, e como ela funciona para o cidadão e o Estado grego da antiguidade. Tem uma exposição de ideias bastante introdutórias ao tema da religião e ritos, mas assume ou deixa de explicar termos e conceitos gregos, citando-os em itálico, assim como os deuses e suas inúmeras divisões, sendo até um tanto confuso ao explicar o orfismo pois usa a mesma figura de Dionísio sem distingui-lo da figura do deus no dionisismo, tópico imediatamente anterior).
Apesar da quantidade de informação, é um livro curtinho e bem agradável, pro tema que se propõe a tratar tem uma linguagem de bom ritmo e entendimento. Não indicaria para um total leigo sobre o assunto. Está longe de ser complexo ou ininteligível, mas todo conhecimento anterior enriquecerá a leitura.
Apesar da quantidade de informação, é um livro curtinho e bem agradável, pro tema que se propõe a tratar tem uma linguagem de bom ritmo e entendimento. Não indicaria para um total leigo sobre o assunto. Está longe de ser complexo ou ininteligível, mas todo conhecimento anterior enriquecerá a leitura.
June 2, 2020
Vernant é um historiador bem conhecido no campo dos estudos gregos. O livro é pequeno, mas é um pouco difícil de engolir a sua leitura. O autor parte de um conhecimento prévio do mundo grego e de sua mitologia. Mostra que há um abismo de diferença na religião grega para o pensamento monoteísta contemporâneo. Trabalha com o inicio do sacrifico, o papel do sacerdote e de Zeus na mitologia grega antiga.
February 7, 2022
Entre los muchos libros que abordan esta temática, este es uno de los más concisos y bien escritos, se aprecia la claridad de su lectura. Aunque de breve extensión, aborda varios de los puntos más importantes para el lector que se inicia en el estudio de la religión y la tradición griega.
Es una lástima que actualmente parezca descatalogado.
Es una lástima que actualmente parezca descatalogado.
June 9, 2017
Türkçede Eski Yunan'da Mit ve Din diye basıldı. Mit din ilişkisini anlamak açısından bir başlangıç kitabı .
December 19, 2024
Το βιβλίο εστιάζει στη σχέση μύθου - θρησκείας στην κλασική εποχή και εμπεριέχει μια σύντομη αναφορά στην διονυσιακή πλευρά της ελληνικής θρησκείας.
December 22, 2024
3,5 estrelas
September 16, 2025
si dure à digérer
February 20, 2017
A very interesting book that shows us how religion impacted the lives of Greeks during Ancient Times. It's a small and easy to read book, summarises everything from sacrifices, civic religion, political religion, Orphism, Dionysian Mysteries, Eleusinian Mysteries and more. Recommended to those interested, warning that it has some technical terms but Google is a great help!!
March 30, 2022
Το ξαναδιάβασα μετά από καιρό.
Μου φάνηκε αρκετά άνισο και μάλλον τετριμμένο για όποιον έχει διαβάσει κάποια ελάχιστα για το θέμα (ακόμα και του ίδιου του συγγραφέα).
Το μεγαλύτερο μέρος είναι αρκετά γενικόλογο ιδίως στα σημεία που αφορούν τη λατρεία των ηρώων. Γίνεται πιο συγκεκριμένο και ενδιαφέρον προς το τέλος όταν αναλύονται οι τρεις βασικές θρησκευτικές "γραμμές" της κλασσικής εποχής (θρησκεία της Πόλης, μυστήρια και λατρεία του Διονύσου, Ορφισμός).
Γενικά αποτελεί κάτι σαν υπόμνημα σε μεγαλύτερες δουλειές του Βερνάν (Mythe et Pensee, Mythe et Societe).
Μου φάνηκε αρκετά άνισο και μάλλον τετριμμένο για όποιον έχει διαβάσει κάποια ελάχιστα για το θέμα (ακόμα και του ίδιου του συγγραφέα).
Το μεγαλύτερο μέρος είναι αρκετά γενικόλογο ιδίως στα σημεία που αφορούν τη λατρεία των ηρώων. Γίνεται πιο συγκεκριμένο και ενδιαφέρον προς το τέλος όταν αναλύονται οι τρεις βασικές θρησκευτικές "γραμμές" της κλασσικής εποχής (θρησκεία της Πόλης, μυστήρια και λατρεία του Διονύσου, Ορφισμός).
Γενικά αποτελεί κάτι σαν υπόμνημα σε μεγαλύτερες δουλειές του Βερνάν (Mythe et Pensee, Mythe et Societe).
Displaying 1 - 13 of 13 reviews