In 1964 the Romanian Communist government relaxed its censorship policies, signaling a new openness to free expression. The nation's poets heeded that signal, and Romanian poetry experienced a striking revival. Poet and playwright Marin Sorescu is perhaps one of the most popular figures to emerge from Romanian literary culture in the years since.
Sorescu writes in a plainspoken, down-to-earth style spiced with sly humor. He responds to the hardships of Romanian life not with grand rhetoric or fire-and-brimstone sermons, but with what translator Michael Hamburger describes as "ironic verse fables," as quoted by Dennis Deletant in the Times Literary Supplement. Virgil Nemoianu, also writing in the Times Literary Supplement, comments that "[Sorescu's] reactions to an increasingly absurd political regime were always cleverly balanced: he never engaged in the servile praise of leader and party usually required of Romanian poets, but nor did he venture into dissidence. He was content to let irony do its job."
His choice of irony over confrontation has made it possible for Sorescu to publish freely and frequently. The journal he edited for years, Revista Ramuri, managed like his poetry to stay within the bounds expected by the Romanian regime. Sorescu's plays, however, have not always fared as well. Both Iona and Exista nervi played to packed houses in Bucharest, the former in 1969 and the latter in 1982. But both plays were quickly withdrawn, their content deemed too controversial. Nonetheless, notes Deletant, the success of these pieces during their brief runs solidified "Sorescu's status as one of the leading writers of his generation."
Sorescu's plays and poetry have earned him, Deletant further states, "an unequaled audience" at home in Romania. And translations of his work into English have helped him build a secure international reputation. The qualities that have allowed his writings to flourish on Romania's state-controlled literary scene may contribute to his popularity abroad as well. There is a universality to Sorescu's conversational tone and ironic perspective, what Nemoianu calls "his rueful jocularity and the good-natured cynicism." George Szirtes, writing in Times Literary Supplement, finds in Sorescu's voice "the wry wisdom that sees through everything and yet continues to hope and despair."
La încheietura sprâncenelor, între poezie și eseu, bombăne, clătinându-se, insomniile. Ale noastre, ale tuturor. Și în special ale lui M. Sorescu.
„[…] bat din palme, cum nu demult, trecând pe lângă o autohtonă fosă cu broaște, ce tăcuseră speriate, am strigat: «Să cânte broaștele!»”
„Omule, căruia îți cresc unghiile pe drum pentru o oarecare stabilitate! Zburând spre cer, lasă-le să crească într-un urcior, mari ca de vultur. Și după ce se va spulbera ca nimica, fiecare planetă spre care ai gâfâit și pe care o vei atinge, toate de la Lună în sus… atunci, întorcându-te pe pământ, înfige-ți bine ghearele în el. Să nu-ți mai scape.”
„Căderea e o umanizare, în fond. […] Icar a căzut în pământ de-a dreptul, Prometeu a căzut pe spate. Demonul cade pe suflet.”
„A avea curajul să-ți dezvălui subiectivitatea, sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele și năzuințele cele mai intime - iată poezia.”
"O mare parte din arta neagră este facută de frică. De frica strigoilor și a duhurilor rele, de frica arșiței, de frica trăsnetului, a tigrului, a panterei. De frica șefului de trib. De frica vecinilor. De frica prietenilor. Negrii au fost existențialiști cu mult înainte de a scrie Kierkegaard. Spaima și tremurul. Cu două oceane înfipte în burtă și cu Sahara în ochi, Africa a trăit parcă încontinuu angoasa de-a fi inundată, dintr-o clipă într-alta. Acum, acum. Prinsă de ghearele soarelui, hipnotizată de focarul lentilei groaznice, s-a așteptat, zi de zi, să se scrumească. Să se facă scoici și pulbere.
Înțelegerea artei negre, europeanul trebuie s-o inceapă din Sahara, luându-se dupa fetele morgana și alergând tot mai sleit, prin nisipul fierbinte, mii de kilometri, dupa ce și-a băut strop cu strop, toată cămila; spre Zambia, Senegal, Guineea, Coasta de Fildeș, Ghana, Togo, Angola, Somalia - așa prin nisipul fierbinte, alergând, alergând tot mai bătrân, până a o da in mintea copiilor! Trebuie, pentru înțelegerea geniului negru, multă candoare. Și oboseală și experiență. [...]
Nu e de mirare că artiștii negri, stând rău cu longevitatea, au concepții atât de tinere! E o artă, de supraviețuire năprasnică. Aș numi-o eroică - de un eroism prehomeric. Acești maeștri, vraci si sclavi, ne dau, de fapt, o nouă mărturie pe care vom fi avut-o și noi, dar s-a pierdut sub lustru: creația în care trebuie să crezi și cu care trebuie să crezi."