Eram in Herăstrău, la parcul de distracţii, „Luna-parc“, cum i se spunea pe atunci, şase băieţi şi o fată: Vintilă Ivănceanu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Mihai Teclu, George Almosnino, Iulian Neacşu şi Nora Iuga. Infatuaţii, aroganţii, scandalagiii, cosmopoliţii – ONIRICII. Băieţii trecuseră un pic de douăzeci, „fata“ trecuse binişor de treizeci, important era că nu se vedea. Ne dădeam in maşinuţe; caramboluri şi chiote! Pe urmă, la bere, Pursi – aşa îi spuneam eu lui Vintilă – se ia de Iulian: „Da’ neagra ta, cum îi zice, dactilografa de noapte, te mai vizitează?“... şi urechea mea pâlnie se făcu şi la două noaptea, la maşina mea, am bătut eu mai departe ce-mi dicta ea.
Nora Iuga, poeta, prozatoare si traducatoare, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Inima ca un pumn de boxeur (editia I, 1982; editia a II-a, 2000), Piata cerului (1986), Cintece (1989) – si de proza – Sapunul lui Leopold Bloom (editia I, 1993; editia a II-a, Polirom, 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Sexagenara si tinarul (editia I, 2000; editia a II-a, Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Fasanenstraße 23 – O vara la Berlin (2001), Lebada cu doua intrari (2004), Hai sa furam pepeni (Polirom, 2009), Berlinul meu e un monolog (Cartea Romaneasca, 2010) –, precum si a poemului-roman Fetita cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvintul). In 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, o recompensa care se acorda tuturor celor care contribuie la raspindirea culturii germane in lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Muller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Gunter Grass, Aglaja Veteranyi.
“noapte cu ore mici paharul cu gin răsturnat pe marginea mesei şi muzica lui Bon Jovi pletele lui măturînd bulevardul vei scrie mai tîrziu ‘cosmosul e romanul lui dumnezeu’ conversaţii intrigi monologuri o zonă rarefiată în care constaţi că ai uitat să vorbeşti şi în dimineţi transparente de vară te trezeşti uneori cu imaginea ta ca un cuvînt care‑ţi tace pe buze”
Am cumpărat cartea asta acum... mai puțin de-o săptămână și cred că am citit-o deja de vreo șapte-opt ori. Ținând cont de câtă poezie citeam eu până acum, e un mare progres. Nora Iuga m-a captivat. Deși am început probabil cu volumul total nepotrivit, sunt nerăbdătoare să mai încerc și altceva de la ea. M-am regăsit în extrem de multe versuri, ceea ce nu sunt sigură dacă e de bine sau de rău. Mai mult decât atât, am reușit să-mi clădesc amintiri despre viitor pe baza poemelor, fapt care, în final, mi se pare extraordinar.
"azi noapte l‑am visat pe liiceanu avea o cămaşă albă apretată îngheţa totul în jur „ai un creier frumos” mi‑a spus vedeţi şi dumneavoastră cu ce se poate lăuda o femeie"
"o confuzie poate fi mai ameţitoare decît un vis te goleşte de tine şi te umple cu altcineva cum nisipul şi ceaţa se împerechează pe ţărmuri şi ţările plate se încolăcesc în cochiliile lor"
"mi‑amintesc că într‑o vară am avut deodată revelaţia că cineva îmi scrie pe creier atît de repede că nu apucam să citesc tot şi rîndul dispărea ca la cinematograf"
"sînt făpturi înzestrate cu darul vorbirii femei translucide şi reci ca nişte egrete"
"există o stare a aerului care se poate numi nostalgie"
"cum nu pot eu să ies din banalitate decît cînd scriu cum nu pot eu să fiu deşteaptă decît pe hîrtie am nevoie de timp pînă se deschide creierul şi mă îngăduie în intimitatea lui unde îţi poţi alege totdeauna culoarea pieselor cu care vrei să joci"
"cum nu pot eu să fiu deșteaptă decât pe hârtie am nevoie de timp până se deschide creierul și mă îngăduie în intimitatea lui unde îți poți alege totdeauna culoarea pieselor cu care vrei să joci poate la fel erau și poftele celeste ale lui Kerouac și Ginsberg baletele lor bengale în istoria iernii când totul devine posibil și literele dezertează din cuvinte"
o dimineaţă în aşteptarea unui tren sub lumina tulbure ceştile de cafea şi surîsul
dar e vorba de viaţa mea de această insesizabilă atingere dintre somn şi întîmplare ca naşterea unui sîmbure într-un fruct de lemn şi aş merge de mînă cu umbra cum merge orbul cu presimţirea şi cangurul mic din marsupiu îi vorbeşte mamei pe care n-o vede
un drum fără ţintă doi saboţi fără paşi şi locuieşti într-o casă atît de concretă ca o crimă deliberată şi iată prinzi în mînă molia un exerciţiu spiritual iadul e chiar aici învîrtindu-şi elicea prin aer
“de fapt eram o femeie soldat descindeam din romanele lui kundera aveam vocația sacrificiului îmi plăcea să pierd războiul de multe ori înțelegeam greșit unele lucruri o confuzie poate fi mai amețitoare decât un vis”
12. exersează-ţi labele acoperă bine cu nisip porcăria asta de viaţă rade-te-n cap trage-ţi ciorapul pe faţă fugi de casele cu muşcate lasă dimineaţa acolo unde e şi închide o dată televizorul!
"Te golește de tine și te umple cu altcineva cum nisipul și ceața se împerechează pe țărmuri și țările plate se încolăcesc în cochiliile lor
trebuie să recunosc sînt zile cînd bat câmpii cînd mi se pare că lucrurile se însuflețesc și aleargă ca norii pe șinele orizontului pe ploaie nimic nu-i mai nou decât ploaia și când mă pierdeam prin periferii mă strigam întoarce-te vino înapoi te iubesc și apoi mai era și nenorocita asta de poezie diferența de nivel dintre cer și gaura din perete mi-amintesc că într-o vară am avut deodată revelația că cineva îmi scrie pe creier atât de repede că nu apucam să citesc tot și rândul dispărea ca la cinematograf și dacă mă gândesc bine cu dragostea era la fel cînd mă visam cu un bărbat mereu trebuia să fie ceva să ne acopere obrazul trenuri secrete ne poartă spre regiunile verzi cu legătura pe ochi pui mîna pe culoarea cîștigătoare oare în afară de frumusețe cîte promisiuni de fericire mai rămân disponibile?"
fiind primul meu contact cu Nora Iuga, nu am știut la ce să mă aștept, în ciuda faptului că i-am văzut volumele peste tot. cred că acest aspect m-a făcut să îmi fac mari așteptări, la final rămânând puțin dezamăgit. e un volum bun... poate chiar foarte bun, dacă nu ai mai citit multă poezie contemporană. dar, chiar și așa, cred că e volumul perfect pentru a o începe pe Iuga. * “lumea în loc de lume”
“abia mai tîrziu am aflat că se poate minți din lipsă de întîmplări mă gîndesc la bătrînii domni care merg încet și nu ajung niciodată la umbrele lor tremurătoare ca perdelele în ceainărie mă gîndesc la întîlnirile pierdute și înlocuite cum te-ai trezi într-o veneție scufundată și ai vedea magii venind din răsărit și după aceea suspendarea dreptului la vorbitor cînd iese la lumină lumea paralelă lumea în loc de lume cea în care nu se ascultă și nu se bate din palme” [...]
[...] și cînd mă pierdeam prin periferii mă strigam întoarce-te vino înapoi te iubesc apoi mai era și nenorocita asta de poezie diferența de nivel dintre cer și gaura din perete mi-amintesc că într-o vară am avut deodată revelația că cineva îmi scrie pe creier atît de repede că nu apucam să citesc tot și rîndul dispărea ca la cinematograf și dacă mă gîndesc bine cu dragostea era la fel cînd mă visam cu un bărbat mereu trebuia să fie ceva să ne acopere obrazul trenuri secrete ne poartă spre regiunile verzi cu legătura pe ochi pui mîna pe culoarea cîștigătoare oare în afară de frumusețe cîte promisiuni de fericire mai rămîn disponibile? [...]
2. în întuneric drumurile se desfac eu totdeauna numai pentru mine am vorbit pe cine interesează azi un muzeu de intimități unde paznicii dorm cu venele tăiate à vingt ans j’étais déjà perdue zefirul și mierla îmi ciuguleau din urechi cuvintele pleca din mine lumea plecau marfarele lungi convoaie de prizonieri de călugărițe de circari o migrație a vocilor spre norduri spre marile erori ale limbilor și-n vara galbenă unde vîntul sucombă lăsîndu-și lapții pe terasamente o colonie de semne și priviri
"îmi plăcea să pierd războiul de multe ori înţelegeam greşit unele lucruri o confuzie poate fi mai ameţitoare decît un vis te goleşte de tine şi te umple cu altcineva cum nisipul şi ceaţa se împerechează pe ţărmuri şi ţările plate se încolăcesc în cochiliile lor"
"apoi mai era şi nenorocita asta de poezie diferenţa de nivel dintre cer şi gaura din perete"
"ai vrea să scrii despre copilărie despre privilegiul de a nu şti cum pleacă cineva fără să plece"
"mi-amintesc că într-o vară am avut deodată revelaţia că cineva îmi scrie pe creier atât de repede că nu apucam să citesc tot şi rîndul dispărea ca la cinematograf şi dacă mă gîndesc bine cu dragostea era la fel cîmd mă visam cu un bărbat mereu trebuia să fie ceva să ne acopere obrazul trenuri secrete ne poartă spre regiunile verzi cu legatura pe ochi pui mîna pe culoarea cîştigătoare oare în afară de frumuseţe cîte promisiuni de fericire mai rămîn disponibile?"
Foarte rar (spre deloc) citesc poezie, însă Nora Iuga îmi place, este ciudată și faină și mă speria și mă fascinează și după ce i-am văzut filmul și după ce "am vorbit" cu ea...teribilă femeie...nu mă mai sperie😊! Iar poezia ei, citită în șoaptă, cu virgule și puncte și semne de întrebare puse de tine, cititor...este un strop de...ceva...de magie, de nostalgie... Doar coperta mă deranjează la Dactilografa de noapte, însă după ce o cunoști pe Nora...înțelegi coperta. 😊
După acest volum îmi dau seama că nimic nu se compară cu nostalgia pentru trecut, iar sentimentul de dor pentru ceea ce a fost e de sute de ori mai puternic decât speranța pentru viitor.
un poem de sute de versuri visam dar nu pot fugi rădăcinile se întăresc pe măsură ce floarea se scutură simt acul maşinii de cusut înţepînd în acelaşi loc
ieri căutam încă pasărea paradisului mă duceam cu tata dincolo de aerodrom să vedem aeroplanele reclame uriașe ne trăgeau de glezne spre marile spectacole ale lumii de fapt mergeam la birou îmi despachetam intimitățile mici suveniruri aduse din orient
apoi mai era și nenorocita asta de poezie diferența de nivel dintre cer și gaura din perete mi‑amintesc că într‑o vară am avut deodată revelația că cineva îmi scrie pe creier atît de repede că nu apucam să citesc tot și rîndul dispărea ca la cinematograf și dacă mă gîndesc bine cu dragostea era la fel cînd mă visam cu un bărbat mereu trebuia să fie ceva să ne acopere obrazul trenuri secrete ne poartă spre regiunile verzi cu legătura pe ochi pui mîna pe culoarea cîștigătoare oare în afară de frumusețe cîte promisiuni de fericire mai rămîn disponibile ?