„Densitatea textului Norei Iuga integreaza nu doar voci, frinturi de cotidian, poezie, ci si trup, mult trup. Si sex. Nu intimplator: sexul – pulsiunea primara – nu cunoaste limita ordinii venite de undeva de sus. Textul nu este nimic altceva decit replica literara a inconstientului: o productie care nu cunoaste legea ca ordine venita de sus, impusa din afara, ci care se desfasoara vital, impulsiv... Nicaieri n-a provocat Nora Iuga mai mult cititorul la lectura ca in Lebada cu doua intrari. Autoarei Nora Iuga ii place sa se joace. Nu-i da mina sa-si tina prea mult cititorul la respect. Nora Iuga este un scriitor lumesc. De-a lungul unei opere, Nora Iuga a alternat jocuri, joaca, a facut un joc de fort-da cu propriul ego (traducind multe carti, in umbra carora s-a asezat). Dintre toate piesele acestui puzzle, Lebada cu doua intrari ramine proiectul ei literar cel mai radical. Clipa in care ninsoarea de iarna, ploaia de mai, cromatica agonica de toamna si clipoceala de vara s-au revoltat. Trebuie sa admit, avem aici un text extrem(ist). La cit de balcanica si romantica ne este literatura, codul rosu inscris in Lebada cu doua intrari poate fi anuntat ca eveniment major la toate «posturile de radio si televiziune» din limba romana.“ (Alexandru Matei)
Nora Iuga, poeta, prozatoare si traducatoare, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Inima ca un pumn de boxeur (editia I, 1982; editia a II-a, 2000), Piata cerului (1986), Cintece (1989) – si de proza – Sapunul lui Leopold Bloom (editia I, 1993; editia a II-a, Polirom, 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Sexagenara si tinarul (editia I, 2000; editia a II-a, Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Fasanenstraße 23 – O vara la Berlin (2001), Lebada cu doua intrari (2004), Hai sa furam pepeni (Polirom, 2009), Berlinul meu e un monolog (Cartea Romaneasca, 2010) –, precum si a poemului-roman Fetita cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvintul). In 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, o recompensa care se acorda tuturor celor care contribuie la raspindirea culturii germane in lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Muller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Gunter Grass, Aglaja Veteranyi.
Universul literar al Norei Iuga este unul cu totul aparte, ca un râu care curge neostenit, total diferit de universurile prin care m-am perindat până acum în lecturile mele. Gândurile acestea năstrușnice și profunde, jucăușe și haotice aparent, alăturările surprinzătoare, cu inexistente semne de punctuație, fără majuscule, îți dau libertatea de a-ți crea propria poveste și a stoarce propriul înțeles. În primă fază, am început să o citesc ca pe orice altă carte, însă în scurt timp mi-am dat seama ca mă pot juca punând semne de punctuație imaginare mai la dreapta sau mai la stânga, înțelesul se schimbă complet sau, când mă dau mai vitează, nu le pun deloc. Am spicuit câteva idei din jocul “Lebăda cu două intrări”:
- ce ușor îi nedreptățim pe cei care nu au amintirile noastre - taxa de intrare a copilului negru într-o familie de alb - morțile sunt ca mijloacele de transport - intră poezia în crăpăturile dintre gânduri - blugii lui tiberiu pe care puneam petece sub formă de inimă - confund tot mai mult imaginația cu memoria - cârligele colorate pe sârmă se dau peste cap când bate vântul - anii sunt simptome ale risipei - noblețea care trece cu fierul de călcat peste simțurile tale - am știut ca numai în somn și în dragoste suntem ca animalele - mi-a spus ca sunt inteligentă și eu am înțeles că am picioare frumoase - când de fapt nici nu iubim iubim la început când nu știm ce iubim și când începem să știm ce iubim nu mai iubim asta e - căderea din bananier a unei imagini obscene - stirea unei înfrângeri e mai devastatoare decât înfrângerea însăși - minunile crapă la colțuri - nici un eveniment nu trăiește nepovestit - roșia poate sta lângă urangutan și cuțitul lângă ministerul de interne de ce nu ai sta tu lângă mine - nici dumnezeu nu poate să taie distanța cu foarfeca - oare nimeni nu mai suportă senzualitatea singurătății - nu-mi mai dau cu parfum măcar aerul să-mi fie fidel - pe cine nu iubim nu-l credem capabil de durere - când viorile își trec sunetele prin vitralii - cu inima deschisă ca un mormânt în care soarele și ploaia se deșartă la fel
Un adevarat flux al memoriei (in)voluntare, scriere care se joaca atat cu limbajul/stilul, cat si cu cititorul. Nora inseamna poezie/lirism, umanitate si vulnerabilitate.
un volum fragmentat, jucăuș și provocator, care se balansează undeva pe sârma întinsă între proză și liric. un amestec de erotism pur și cotidian palpabil, care m-a atins foarte mult pe alocuri
„singurătatea mea e un copil care învață să vorbească la fiecare despărțire rămîn numai eu în decor valurile mișcîndu-se continuu stau pe loc ridicolă sînt nu știu să vorbesc decît despre ce-i înăuntru despre suflet de pildă”
„continui scriu nu din disperare nu din desfrînare scriu nu din revoltă dintr-o poftă mai adîncă decît poate trupul să încapă”
"dar pe tine te cheamă ce ambiguă e expresia asta nu-mi dă pace tine sînt eu și tu în același timp cheamă e strigă și numeşte în același timp cădem în capcanele limbii și sîntem inteligenți dar nu puternici trupul o să se supere că-i scot amintirea și i-o pun pe tarabă cum ne scoate dumnezeu sufletul și ne omoară cu zile vin toate pe lume urîcioasă e mania asta de a gîndi pe catafalc"
e drept, am citit-o mai mult cu cap, mai puțin cu coadă. însă atunci când scrie Nora Iuga, nu mai e nevoie de prea multe cuvinte.
și, cum citisem prin alte recenzii, e tare haios să te joci cu virgulele și punctuația, să te repezi printre cuvinte gâfâind, uitând să îți tragi sufletul.
🦢Lebăda cu două intrări de Nora Iuga🦢 ° 5/5💜 ° 🦢V-am spus cât îmi place stilul Norei încât nu știu ce aș putea să mai adaug să nu mă repet. Cartea aceasta eu am luat-o ca pe o poezie ,,kilometrică", deși poate fi considerată un jurnal. Autoarea împărtășește cu cititorul intimități, viața ei exect așa cum este. Eu o ADOR pe Nora și închei cu asta💜 ° 🦢Citate: 1️⃣ ,, ei rîd de noi rîd mereu rod complexele din ceafa mea ca iepurii de varză " ° 2️⃣,, când iubești ești laș ți-e frică să superi " ° 3️⃣„ ce ușor îi nedreptățim pe cei care nu au amintirile noastre " ° 4️⃣„ credeam că în mod normal eu trebuia să am în față drumul cel mai scurt dar paradoxal lungimea drumului se măsoară după timpul pe care l-ai lăsat în urmă" ° 5️⃣„ gândul e vata de zahăr numai pe buze are substanță când devine sunaet " ° 6️⃣ „ mă pregătesc pentru moarte cine mă învață acestă disciplină a libertății totale cum bulele de gaz se ridică la suprafață minate de un instinct al descătușării ultima suprafață e carnea sau cerul" ° 7️⃣„ bucuria depinde de pantoful lui dumnezeu pe care îl lustruim fără încetare facem unul cu altul tot ce vrem în absență suntem ca mortul pe care prietenii îl iau pe umeri și-l scot din casă fără să-l întrebe dorința asta de a fi mereu rea de a îndrăzni mai mult pe hârtie cinismul meu refulat ca picătura de sos pe care șervețelul o ascunde și o absoarbe până la urmă secretul iese la iveală și mai ceri un vin stai în fața lui ezitarea pe care o simte piciorul înainte de a păși pe asfalt când autobuzul e încă în mers s-a blocat semaforul de la intersecție nu mai semnalizează decît verde ce fac ochii tăi cînd au voie de la municipalitate să treacă în ochii mei cît timp glumesc moartea e departe sau mai aproape ca oricînd"
Când voi reciti, poate că stelele se vor înmulți, însă cum în urmă cu câteva momente am terminat exercițiul "de lectură", simt să notez la rece cu ce am rămas. Flux al memoriei sau pură poezie metamorfozată într-o formă de roman? Comparând (și strict comparând) "Valurile" Virginiei Woolf care i-a servit, fără îndoială, drept model cu "Lebăda cu două intrări", pot spune că prima m-a atras, m-a sedus și m-a distrus...mi-a provocat, deci, emoții intense și mi-a lăsat urme "eterne", pe când cea de-a doua îmi pare mai degrabă un exercițiu morfologico-metaforic și experimental, care să incite mai degrabă intelectual, decât emoțional. Am extras o multitudine de pasaje care ar fi putut fi poezii de sine stătătoare, frumoase, interesante și provocatoare din "Lebăda", și este o lucrare atent alcătuită. Am simțit, însă, că spre deosebire de "Valurile", în care exista și o poveste și pe care o puteai urmări printre metafore, lumini și umbre (cam ca într-un film cu purici în care uneori auzeai ce spuneau personajele, alte ori le și vedeai, dar contorsionat, iar alteori le auzeai gândurile neastâmpărate), în "Lebăda", consider că majoritatea pasajelor conțineau doar cuvinte frumoase, dar fără nicio noimă în mare context al lucrării. Poate pentru că emoția pe care mi-o provoacă arta este foarte importantă pentru mine, la o primă lectură, consider "Lebăda" fiind un soi de bărcuță care a fost construită ca să circule pe "Valuri", dar care s-a trezit contra lor, împinsă haotic de curenți.
O lectură cu foarte multe imagini vizuale, plină de poezie și ambiguități. Invită cititorul să reflecteze și să depună efort pentru a înțelege mesajul.
“iubirea e o altă farsă a imprevizibilului vine și pleacă atunci când becul mort se reaprinde ne bucurăm de pâlpâire sau plecăm înainte de ora stingerii”