Mirii nemuririi

by Radu Aldulescu

Dacă există o marginalitate interesantă, aceea a devianţilor, a infractorilor, a boemilor, a lumii interlope, care a atras dintotdeauna privirea artei şi a presei, Radu Aldulescu ne atrage atenţia asupra umanităţii umile – „mirii nemuririi” –, de rang secund, care vieţuieşte dintotdeauna în marginea istoriei, dar, ase-menea speciilor invizibile, aparent minore, este cea care perpetuează atît specia şi pătura de excluşi ai societăţii, cît şi valorile simple, de bază, alfabetul umanului. Vieţi simple, drame etern umane, existenţe fără istorie, de care romanul, în goana sa după senzaţional şi atipic, nu s-a mai interesat consistent de la Zola încoace. Mirii nemuririi trăiesc în afara timpului.

„Radu Aldulescu este, după părerea mea, cel mai puternic prozator, omul cu filonul narativ cel mai viril din proza noastră apărută după ’89. Mirii nemuririi este un roman greu de înghiţit, dar vă asigur că toată această mîzgă, toată această existenţă pestilenţială ştie să se alchimizeze şi are şi ea doza ei de sublim.” (Dan C. Mihăilescu)

Genres: Romanian Literature

232 pages, Paperback

First published January 1, 2006

About the author

Radu Aldulescu (born 29 June 1959, Bucharest) made his literary debut in 1993 with the novel Sonata for Accordeon (Editura Albatros), which was awarded the Prize of the Union of Romanian Writers. His other novels include The Wake-going Woman’s Lover (first edition, Editura Nemira, 1996; second edition, Cartea Romaneasca, 2006); The Ridden Angel (Editura Pheonix, 1997); The History of the Heroes of a Realm of Greenness and Coolness (first edition, Editura Nemira, 1998; second edition, Cartea Romaneasca, 2007); The Prophets of Jerusalem (first edition, Editura Publicatiilor pentru Strainatate, 2004; second edition, Editura Corint, 2006; third edition, Cartea Romaneasca, 2009; fourth edition, Polirom, Top 10+); The Bride and Groom of Eternal Life (Cartea Romaneasca, 2006); and Ana-Maria and the Angels (Cartea Romaneasca, 2010). He wrote the screenplay for the film Terminus Paradis (directed by Lucian Pintilie), which was awarded the Jury Grand Prize at the Venice Film Festival.

Reviews

[Cosmin Leucuța · Rating 4 out of 5]

Prima carte de Aldulescu pe care o citesc...
Nu e un 4 curat, dar e una dintre puținele cărți citite în ultima vreme care m-a mișcat. Aldulescu e, fără doar și poate, părintele narațiunii lumpenești moderne. Schiop se apropie de el, dar acolo analiza e prea clinică, nu te poți apropia cu adevărat de personaje, nu-ți pasă cu adevărat de ele.
Anyway, back to Aldulescu. Mă tot gândeam ce naiba să scriu despre experiența acestei cărți, dar acum îmi scapă cuvintele. E povestea unor oameni aflați într-un moment de cumpănă al istoriei românești (da, decembrie 89, evident) și felul în care viețile lor spiralează nu din înalt, am înțeles că Aldulescu nu se ocupă cu așa ceva, dar de undeva de la un nivel decent până în abisul mizeriei, într-un loc în care nici măcar disperarea nu mai are ce căuta, un fel de rock-bottom ca ăla de care vorbea Palahniuk în Fight Club.
Limbajul mi s-a părut foarte natural, dialoguri extraordinar de bune și pământești, fără pretenții, deh, ca din gura unor lumpeni, iar stream-of-consciousness-ul ăla mi s-a părut foarte bine aplicat. Am înțeles că asta nu-i cea mai bună carte a lui Aldulescu (cică aia ar fi „Amantul colivăresei”), și asta mă face să am doar așteptări și mai mari de la următoarele lui titluri.
Recomand.

[Usturoi8 · Rating 3 out of 5]

fluxul constiintei este un punct forte al cartii, care nu surprinde prin intriga, actiune sau o constructie viguroasa a personajelor, dar executat intr-o incercare de imitatie a "Conversatiei la catedrala" (M.V.LLosa). prima carte a lui Aldulescu pe care o parcurg, cred ca voi reveni la el pentru naturaletea limbajului si onestitatea senzatiilor.

[Elena Druță]

Îmi place proza în sine, dar povestea e fragmentată și nu pare să ducă undeva anume.

[Usturoi8]

fluxul constiintei personajelor a imprumutat vizibil elemente din "Conversatie la Catedrala" (M.V. LLosa): suprapunerea planurilor narative si sfidarea cronologiei evenimentelor, precum si alaturarea replicilor din prezent cu cele din trecut. diferenta se observa, totusi, in persoana interlocutorului: la Llosa interlocutorul este un alt personaj (din trecut sau din prezent) in timp ce aici discursul se transfoma facil intr-un monolog. (Ăsta e reviu de acum 2 ani, am decis să-l las întocmai cum a simțit Maria de atunci să îl scrie.)

[Lucri Ion]

“Deja o târâie când începe să se plângă că-i e greu... Omul se tot amăgeşte că într-o bună zi s-ar vedea scăpat de greutate, de cruce, de el însuşi adică. El nu vrea să ştie, se face că uită că doar în mormânt se eliberează cu adevărat, când ar rămâne din el doar crucea de la cap, ca un basm şi o amintire.”

[Iosiv Basarab · Rating 3 out of 5]

Not the best book of the author, it‘s too confusing (like the times it describes) and somehow pointless

[o cititoare · Rating 3 out of 5]

O carte mai greu de digerat... Mirela si Rafael - mirii necununati ai nemuririi - decad cu fiecare secunda a existentei lor mizere, se scalda in suferinta si nevoi de tot felul si se afunda in intunericul nimicului pe care-l reprezinta, fara dubiu, vietile lor, separat sau luate impreuna. „Sint un nemuritor in definitiv. Casa mea si patria mea nu-s in ghetourile astea jegoase. Pe aici sint in trecere, imi trag nitel sufletul si ma duc, fara sa intru-n vorba cu toti cretinii”.