Lunga călătorie a prizonierului

by Sorin Titel

O literatură nu este făcută doar din rupturi și a respira un aer contemporan nu este una cu epigonismul. Desigur regăsim în Lunga călătorie a prizonierului relația beckettiană dintre călău și victimă, uzându-se până trece de la înfruntare la complicitate. Dar această relație e oare numai beckettiană și istoria contemporană nu a fost nefericit de darnică în exemple? În orice caz, originală nu este nici situația, nici deteriorarea acestei relații. Dar alegându-și semnele din simbolistica creștină și printre arhetipuri anterioare creștinismului, Sorin Titel proiectează o situație contemporană în propria ei preistorie. Și nu ne îndeamnă la o descifrare: Fecioara Maria, Caron etc... Dimpotrivă, dozând cu rigoare, autorul ne interzice orice popas de clarificare. Suntem condamnați să umblăm alături de acești trei oameni - un prizonier și cei doi paznici ai săi - mai întâi - după un fel de stea nesigură - Regii Magi, de ce nu? - apoi după amintirea ei, în sfârșit după uitarea ei. Fraza ia într-atâta ritmul mersului încât, la limită, punctuația ar trebui să dispară pe lungi pasagii, punctul nemaiintervenind decât în rarele clipe în care cei trei se opresc pentru ca să înceapă sadicul joc dintre paznici și prizonier…

Dacă această descifrare odată sugerată ne este imediat răpită de autor, cealaltă care ar tinde la asemuiri prea contemporane și prea precise ispitește mai stăruitor. Dar e prea evidentă ca să ne mai oprim la ea.

Monica LOVINESCU

Genres: Romanian Literature

Paperback

First published January 1, 1971

About the author

A fost eseist, romancier și scriitor.
A fost un autor prolific, publicând mai multe romane, volume de povestiri, nuvele şi eseuri, a realizat scenariul filmului „Iarba verde de acasă”, regizat de Stere Gulea, iar editura „Marineasa” i-a publicat, postum, mai multe scenarii cinematografice. Tot postum a apărut o biografie a scriitorului scrisă de tatăl său şi mai multe eseuri monografice.
Debutează în 1957 cu schița Drumul în revista Tânărul scriitor. În 1963 publică primul său volum de schițe, Copacul. Scrie numeroase schițe, povestiri, romane, eseuri.

Reviews

[Cristian Sirb · Rating 5 out of 5]

Desăvârșită literaturizare a unui coșmar!

Microromanul lui S.T. poate aminti cititorului de astăzi de László Krasznahorkai cu Satantango, de Thomas Bernhard cu obsedantele sale reluări din multiple unghiuri ale aceleiași secvențe, de Călăuza lui Tarkovsky (ca atmosferă, nu ca tematică; poate doar fantasticul din pomenitul film sovietic să fi “trecut” și-n proza lui Sorin Titel).

Absurdul oniric, ce te claustrează și sfârșește prin a te înghiți. Cleiul visului urât, interminabil, senzația de sufocare, de naiundesăfugi, degeabafugi, strigătul mut și revolta deșartă. Interșanjabilitatea gardian-prizonier… Etc.

[Karina Padureanu · Rating 4 out of 5]

Cu siguranta imi place Sorin Titel. Scrie minunat, sensibil, profund...
Cartea este o parabola greu de descifrat in totalitate, am inteles-o la modul general, prizonierul si paznicii sai intr-un cosmar interminabil si intr-o relatie ce se schimba mereu, metafora a chinului existential si mizeriei umane.
Am ras uneori de ridicolul amar, de suferinta pe care o emana fiecare pas al calatoriei.
Scriitura transmite mult, adanc.

[Rauni · Rating 5 out of 5]

Gelezen in het nederlands: De Lange Reis van de Gevangene.

[Gabrielle Danoux · Rating 5 out of 5]

Achevé en juin 1970 et paru en Roumanie en 1971, ce roman se lit d’une traite, même si paradoxalement, le mouvement incessant du cheminement n’apporte pas de l’action au sens épique du terme.
Trois hommes, qui n’ont pas de prénoms (aucun prénom mis à part celui de Marie [la mère du prisonnier ou plutôt le symbole de la mère ?], ainsi que des membres disparus d’un cirque Mario et Caroline, ne figure dans le roman, accentuant ainsi l’impression de dépersonnalisation) accomplissent un mystérieux voyage dont ni le point de départ et encore moins d’arrivée ne sont connus exactement. Le paysage est plutôt apocalyptique et la seule beauté vient, de rares fois, de la nature vierge de toute trace de civilisation humaine. Le roman décrit les difficultés matérielles de ce voyage aux allures oniriques de cauchemar en deux parties quasiment égales (pages 11 à 106 et respectivement 107 à 168). Ce qui distingue ces deux parties c’est l’utilisation de la troisième personne dans la première et de la première personne du singulier dans la seconde. Une ambiguïté souhaitée subsiste dans la seconde partie au point qu’on n’est plus certain qu’il s’agisse d’un des gardiens ou du prisonnier lui-même, ce qui entérine la thèse (cf. la quatrième de couverture) que ce cheminement aliénant a effacé jusqu’au rôle de chacun.
Une belle traduction de Marie-France Ionesco, dans cette prose aux allures de parabole, aux décors si sombres et si angoissants, qui fait songer aux héros de Franz Kafka.
Au départ on est dans le plan du réel et les gardiens se montrent intransigeants avec le prisonnier qu’ils soumettent à de terribles épreuves. Ils l’obligent par exemple à marcher tout nu dans le froid. Les paroles de ce dernier sont mal interprétées, de sorte qu’on le trouve toujours coupable, y compris lorsqu’il crie « Je vous aime comme mes frères » et que les accompagnateurs comprennent qu’il les hait comme des ennemis. Le réel laisse vite place à une forme généralisée d’imprécision qui nous plonge dans un monde symbolique dominé par la peur.

[Frida Søsted · Rating 5 out of 5]

Vi kunne ikke blive enige om en titel