What do you think?
Rate this book
Narcotice în cultura română: Istorie, religie și literatură
Editie ilustrata
Premiul special al editiei 2011 a Premiilor USR
Un amplu studiu, deopotriva de antropologie culturala si de istorie a mentalitatilor, primul de o asemenea anvergura intreprins pe terenul culturii romane, unde tematica folosirii narcoticelor, un tabu pina in 1990, continua sa fie abordata in genere cu rezerve si documentarea intimpina serioase dificultati. Narcotice in cultura romana este o carte curajoasa care va modifica probabil configuratia citorva capitole din istoria literaturii romane.
„Initial, am cercetat marturii istorice, etnologice si istorico-religioase referitoare la utilizarea in scopuri magico-rituale a plantelor psihotrope in spatiul carpato-dunarean din Antichitate pina in epoca premoderna In ultimii ani, am extins cercetarea asupra modului in care, in epoca moderna si contemporana, s-au raportat la diferite narcotice si halucinogene unii scriitori, artisti si intelectuali romani – de la romancieri ale caror personaje isi administreaza substante stupefiante, pina la scriitori care isi analizeaza propriile experiente narcotice; de la poeti care si-au administrat narcotice pentru hranirea imaginatiei si fortarea creativitatii, pina la cei care le-au utilizat in cautarea «paradisurilor artificiale»; de la cercetatori care au studiat folosirea remediilor psihotrope in Orient, pina la scriitori care s-au sinucis folosind opiacee; de la savanti care au experimentat efectele substantelor psihedelice, pina la istorici ai religiilor care au studiat utilizarea plantelor psihotrope in cadrul manifestarilor religioase si magico-rituale...”
(Andrei Oisteanu)
Cuprins:
Fumigatii de canabis si alte plante halucinogene. De la Herodot la Strabon • „Prajitura mortilor”. Narcotice pentru lumea de dincolo • Dimitrie Cantemir: „Suc de mac si alte stupefiante” • Boale si leacuri de’amor • Al. Odobescu: Supradoza de morfina• Mateiu Caragiale: Opium si canabis la Curtea-Veche • Ion Barbu: Eterul cotidian si cocaina saptaminala • Emil Botta: „Lectia de opium” • Eliade in India: Opium si canabis • Experimentele savantilor: Betia mescalinica •Emil Cioran: „Calmante sa-mi domolesc indignarea” • Eugène Ionesco: „Injectii sa dea la cap spaimei” • Culianu: Manipularea viselor prin stupefiante • Mircea Cartarescu in zodia macului • Bucurenci, Vakulovski & Co.: „Existentialism narcotic”
Premiul special al editiei 2011 a Premiilor USR
Un amplu studiu, deopotriva de antropologie culturala si de istorie a mentalitatilor, primul de o asemenea anvergura intreprins pe terenul culturii romane, unde tematica folosirii narcoticelor, un tabu pina in 1990, continua sa fie abordata in genere cu rezerve si documentarea intimpina serioase dificultati. Narcotice in cultura romana este o carte curajoasa care va modifica probabil configuratia citorva capitole din istoria literaturii romane.
„Initial, am cercetat marturii istorice, etnologice si istorico-religioase referitoare la utilizarea in scopuri magico-rituale a plantelor psihotrope in spatiul carpato-dunarean din Antichitate pina in epoca premoderna In ultimii ani, am extins cercetarea asupra modului in care, in epoca moderna si contemporana, s-au raportat la diferite narcotice si halucinogene unii scriitori, artisti si intelectuali romani – de la romancieri ale caror personaje isi administreaza substante stupefiante, pina la scriitori care isi analizeaza propriile experiente narcotice; de la poeti care si-au administrat narcotice pentru hranirea imaginatiei si fortarea creativitatii, pina la cei care le-au utilizat in cautarea «paradisurilor artificiale»; de la cercetatori care au studiat folosirea remediilor psihotrope in Orient, pina la scriitori care s-au sinucis folosind opiacee; de la savanti care au experimentat efectele substantelor psihedelice, pina la istorici ai religiilor care au studiat utilizarea plantelor psihotrope in cadrul manifestarilor religioase si magico-rituale...”
(Andrei Oisteanu)
Cuprins:
Fumigatii de canabis si alte plante halucinogene. De la Herodot la Strabon • „Prajitura mortilor”. Narcotice pentru lumea de dincolo • Dimitrie Cantemir: „Suc de mac si alte stupefiante” • Boale si leacuri de’amor • Al. Odobescu: Supradoza de morfina• Mateiu Caragiale: Opium si canabis la Curtea-Veche • Ion Barbu: Eterul cotidian si cocaina saptaminala • Emil Botta: „Lectia de opium” • Eliade in India: Opium si canabis • Experimentele savantilor: Betia mescalinica •Emil Cioran: „Calmante sa-mi domolesc indignarea” • Eugène Ionesco: „Injectii sa dea la cap spaimei” • Culianu: Manipularea viselor prin stupefiante • Mircea Cartarescu in zodia macului • Bucurenci, Vakulovski & Co.: „Existentialism narcotic”
504 pages
First published January 1, 2010
33 people are currently reading
610 people want to read
About the author
Andrei Oișteanu
23 books42 followersHe is a researcher at the Institute for History of Religions (Institutul de Istorie a Religiilor), Romanian Academy. He is also a Romanian historian, ethnologist, cultural anthropologist, literary critic and novelist. Noted for his work on the history of religions, theology, Jewish studies, and the history of antisemitism, he is a researcher at the National Museum of Romanian Literature in Bucharest, a member of the Romanian Academy's Folklore and Ethnology Commission, and a member of the International Union of Ethnological and Anthropological Sciences in London. Specialized in the history of mentalities and the investigation of rituals and magic, he is, together with Ioan Petru Culianu, one of Mircea Eliade's leading disciples in Romania.
He is the brother of American poet Valery Oisteanu.
He is the brother of American poet Valery Oisteanu.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 12 of 12 reviews
November 15, 2015
Excelent acest studiu de caz extensiv al lui Andrei Oisteanu! Desi mi-a luat mai bine de juma' de an s-o termin, este o carte cu adevarat desavarsita, quasimagistrala, extrem de bine si profesionist documentata. Un studiu de pionierat in istoria literelor romanesti, care exploreaza zone indelung tabuizate si foarte putin spre deloc abordate in trecut.
Pentru o completa delectare, aceasta carte se "savureaza" in doze mici (ajuta si structura ei, recte subdivizarea in parti de capitole), asa cum facui eu, pentru a absorbi macar o parte din marea de informatii si referinte culturale pe care autorul le aduce pentru a-si argumenta teza. Care teza? Ca viciile sub orice forma (cafea, tutun, toate felurile de narcotice) au fost mult mai prezente si frecvente in viata "facatorilor" de cultura de pe plaiurile mioritice decat ne-am fi putut imagina vreodata.
De la Cantemir, Eminescu si Macedonski si pana la Cartarescu si Bucurenci, via Ion Barbu, Cioran, Eliade, Ionesco etc., nimeni nu-i sarit sau uitat de la "contabilizarea" diverselor adictii menite a-i inspira, impulsiona actul creator sau doar a le alina unele dureri, frustrari, insatisfactii. Neindoielnic, remarcabilul volum al lui Oisteanu reprezinta unul dintre cele mai bune studii culturale scrise vreodata la noi!
Pentru o completa delectare, aceasta carte se "savureaza" in doze mici (ajuta si structura ei, recte subdivizarea in parti de capitole), asa cum facui eu, pentru a absorbi macar o parte din marea de informatii si referinte culturale pe care autorul le aduce pentru a-si argumenta teza. Care teza? Ca viciile sub orice forma (cafea, tutun, toate felurile de narcotice) au fost mult mai prezente si frecvente in viata "facatorilor" de cultura de pe plaiurile mioritice decat ne-am fi putut imagina vreodata.
De la Cantemir, Eminescu si Macedonski si pana la Cartarescu si Bucurenci, via Ion Barbu, Cioran, Eliade, Ionesco etc., nimeni nu-i sarit sau uitat de la "contabilizarea" diverselor adictii menite a-i inspira, impulsiona actul creator sau doar a le alina unele dureri, frustrari, insatisfactii. Neindoielnic, remarcabilul volum al lui Oisteanu reprezinta unul dintre cele mai bune studii culturale scrise vreodata la noi!
January 6, 2022
Orice aș încerca să spun despre cartea asta ar fi insuficient. Este o carte densă, greoaie pe alocuri, ce abundă în informații și date. O călătorie psihedelică de la un cap la altul, un eseu-fluviu despre istoria pe care cu siguranță că nu o înveți la școală și nici de la televizor nu o poți afla. O bijuterie de jurnal de călătorie prin cultura și istoria română, din care dacă te apuci să extragi fragmentele subliniate nu scoți mai puțin de-o carte de buzunar. Afli răspunsuri la întrebări pe care nu credeai că ți le vei pune vreodată despre obiceiuri și mentalități, cât și despre toate plantele, prafurile, licorile și miresmele pământului cu care acest popor (atât societatea cât și, mai ales, elita intelectuală) s-a împreunat de-a lungul veacurilor.
April 14, 2020
O carte pasionantă ca un roman bun! Nu se citeşte uşor, îți vine să-ți iei notițe sau să o închizi şi să cazi pe gânduri foarte des. Dar e o călătorie fascinantă şi extrem de captivant scrisă, având în vedere bibliografia uriaşă din spatele cărții. M-a încântat faptul că deşi e foarte bine documentată, nu simți stilul adormitor-academic şi nu are pic de prelegeri morale. Cred că tentația de disociere ar fi fost mare în cazul acestui subiect, dar l-ar fi ruinat. Dimpotrivă, tonul e echilibrat, interogativ, empatic, discret amuzat ici-colo. Nu mă aşteptam să fie tratat ca un subiect de scandal de către un cercetător de asemenea anvergură, desigur, dar a fost surprinzător să descopăr atâta fragilitate, îndrăzneală, neputință şi speranță în toată această explorare.
February 6, 2024
o să îmi (mai) mănânce zilele
Read
January 12, 2014De cum am auzit de cel mai recent studiu al lui Andrei Oisteanu, Narcotice in cultura romana, am vrut sa ma conving daca intr-adevar o carte de 500 de pagini (cu tot cu multe note) se poate tine serios doar pe acest subiect. Chiar atatea cazuri sa fi fost si daca da, cine, ca noua nimeni nu ne-a zis nimic de asta pana acum?
De fapt, tot din carte aflu ca despre narcoticele folosite de scriitorii romani s-a mai scris, insa nu am percutat noi cu acelasi impact: in revista 22, Andrei Oisteanu a realizat un serial cu astfel de povesti care ii anuntau cartea. Tot din acea perioada vine si confesiunea de cafeinoman a lui Mircea Cartarescu, Epoca Nesului, scrisa special pentru aceasta carte. (http://bookaholic.ro/despre-narcotice...)
De fapt, tot din carte aflu ca despre narcoticele folosite de scriitorii romani s-a mai scris, insa nu am percutat noi cu acelasi impact: in revista 22, Andrei Oisteanu a realizat un serial cu astfel de povesti care ii anuntau cartea. Tot din acea perioada vine si confesiunea de cafeinoman a lui Mircea Cartarescu, Epoca Nesului, scrisa special pentru aceasta carte. (http://bookaholic.ro/despre-narcotice...)
August 7, 2017
Andrei Oișteanu realizează un studiu exhaustiv cu privire la descrierea experiențelor narcotice și stupefiante ale oamenilor de cultură din spațiul românesc.
De-a lungul paginilor, autorul nu a abandonat în totalitate perspectiva etică, dar aceasta nu este cea care domină pe întreg parcursul cărții. Din punctul meu de vedere, cititorul trebuie să se debaraseze de orice prejudecată în momentul în care se va întâlni cu scrierea lui Oișteanu.
Citește continuarea aici https://hyperliteratura.ro/narcotice-...
De-a lungul paginilor, autorul nu a abandonat în totalitate perspectiva etică, dar aceasta nu este cea care domină pe întreg parcursul cărții. Din punctul meu de vedere, cititorul trebuie să se debaraseze de orice prejudecată în momentul în care se va întâlni cu scrierea lui Oișteanu.
Citește continuarea aici https://hyperliteratura.ro/narcotice-...
March 18, 2020
Este o carte pe care mi-as fi dorit sa o citesc chiar in timpul liceului, cu siguranta as fi inteles mult mai bine anumite trairi ale scriitorilor pe care ii studiam. De altfel, toata cartea este extrem de bine structurata, foarte meticulos realizata si as zice chiar educativa. Pe langa partea informationala, Andrei Oisteanu a reusit sa trezeasca in mine anumite sentimente de compatimire fata de acele grupuri de persoane care isi inecau amarul in tot felul de substante psihotrope - suntem cu totii fiinte imperfecte care cauta remedii salvatoare in cele mai neasteptate locuri.
February 7, 2020
O carte fabuloasă, pe care am terminat-o în aproape o lună, deoarece în cele aproximativ 700 de pagini există o adevărată revărsare, o abundență incredibilă de date și informații, mare parte dintre ele total necunoscute mie. Mai ales cele referitoare la tradițiile populare și la oamenii de cultură români consumatori de "vițiu". O recomand din toată inima, mai ales celor care vor să descopere portretul (aproape) întreg al marilor noștri scriitori.
December 2, 2025
Mențiune importantă: Narcotice în cultura română se cere citită, neapărat, cu un highlighter la îndemână.
Autorul susține un studiu amplu asupra modului în care, în spațiul carpato-danubiano-pontic, s-au împletit farmacopeea populară, ritualurile magice și practicile medicale arhaice cu experimentările sinestezice - mai mult sau mai puțin voluntare - ale celor care aveau să devină primii psihonauți autohtoni.
Am savurat cu mare entuziasm capitolele dedicate botanicii populare, despre însemnătatea utilizării în scopuri ritualice a mătrăgunei și a altor plante poporane; pe vremuri, atât de importante arealului nostru, astăzi căzute în uitare. La fel de mult m-a uimit să descopăr detalii despre ritualul fumigației cu sămânță de canabis ca fiind o practică folosită de țăranii noștri în secolul trecut (“te afumi cu ele când te dor urechile” sau “Așa… e un obicei pe la noi. Se mai înmiresmează aerul” 🤭).
Mi-am imaginat, amuzată, o paralelă între experiența țăranului din secolul XIX cu cea a unui tânăr din anii prezentului, ambii trecând prin experiențe foarte asemănătoare aflându-se sub influența aceleiași substanțe halucinogene, deși în lumi complet diferite. Doar decorul se schimbă (rural vs urban); starea ar rămâne surprinzător de universală.
Un alt capitol care m-a captivat este cel despre experimentele cu mescalină, conduse de savanți români.
A fost interesant să aflu ca în anii ‘30 ai Bucureștiului interbelic au avut loc experimente aproape necunoscute publicului larg. Mi-a plăcut felul în care autorul contextualizează aceste încercări în peisajul european al vremii, unde mescalina era văzută drept o ușă a percepției spre mecanismele conștiinței. Episodul românesc, deși unul izolat, arată că și la noi savanții au forțat intersectarea științei cu introspecția. Cum se face că această incursiune a savanților a fost posibilă atunci, dar nu și acum? ☺️
Cartea e densă, încărcată cu date istorice savuroase și detalii care nu merită trecute cu vederea; m-am regăsit în permanență căutând detalii în notele de subsol și adăugând cărți de referință în lista mea de “to read”.
Autorul susține un studiu amplu asupra modului în care, în spațiul carpato-danubiano-pontic, s-au împletit farmacopeea populară, ritualurile magice și practicile medicale arhaice cu experimentările sinestezice - mai mult sau mai puțin voluntare - ale celor care aveau să devină primii psihonauți autohtoni.
Am savurat cu mare entuziasm capitolele dedicate botanicii populare, despre însemnătatea utilizării în scopuri ritualice a mătrăgunei și a altor plante poporane; pe vremuri, atât de importante arealului nostru, astăzi căzute în uitare. La fel de mult m-a uimit să descopăr detalii despre ritualul fumigației cu sămânță de canabis ca fiind o practică folosită de țăranii noștri în secolul trecut (“te afumi cu ele când te dor urechile” sau “Așa… e un obicei pe la noi. Se mai înmiresmează aerul” 🤭).
Mi-am imaginat, amuzată, o paralelă între experiența țăranului din secolul XIX cu cea a unui tânăr din anii prezentului, ambii trecând prin experiențe foarte asemănătoare aflându-se sub influența aceleiași substanțe halucinogene, deși în lumi complet diferite. Doar decorul se schimbă (rural vs urban); starea ar rămâne surprinzător de universală.
Un alt capitol care m-a captivat este cel despre experimentele cu mescalină, conduse de savanți români.
A fost interesant să aflu ca în anii ‘30 ai Bucureștiului interbelic au avut loc experimente aproape necunoscute publicului larg. Mi-a plăcut felul în care autorul contextualizează aceste încercări în peisajul european al vremii, unde mescalina era văzută drept o ușă a percepției spre mecanismele conștiinței. Episodul românesc, deși unul izolat, arată că și la noi savanții au forțat intersectarea științei cu introspecția. Cum se face că această incursiune a savanților a fost posibilă atunci, dar nu și acum? ☺️
Cartea e densă, încărcată cu date istorice savuroase și detalii care nu merită trecute cu vederea; m-am regăsit în permanență căutând detalii în notele de subsol și adăugând cărți de referință în lista mea de “to read”.
March 16, 2022
În studiile sale despre mătrăgună, Mircea Eliade reface originea
motivului şi evoluţia sa în spaţiu şi timp, tipologizează credinţele şi legendele referitoare la mătrăgună şi reconstituie scenariul ritual de culegere, transportare, pregătire şi folosire a plantei. toate trăsăturile caracteristice ale acestui scenariu – aşa cum au fost degajate de Mircea Eliade – se regăsesc în studiul etnobotanic al lui Simeon Fl. Marian : circumambulaţiunea şi nuditatea rituale, mimarea actului sexual, aducerea ofrandelor specifice (făină, miere, băutură
alcoolică), recitarea invocaţiilor şi a formulelor magice, diferite condiţionări magice de loc, timp, îmbrăcăminte, comportament, gestică etc., considerarea mătrăgunei ca „iarbă sfântă” (se pune la icoane, sub pragul bisericii ş.a.), folosirea ei ca afrodiziac, medicament (panaceu chiar), halucinogen, porte‑ bonheur etc.
1. Mătrăgună cu rădăcină antropomorfă, mascul şi femelă.
Gravură din Hortus Sanitatis, Mainz, 1491
motivului şi evoluţia sa în spaţiu şi timp, tipologizează credinţele şi legendele referitoare la mătrăgună şi reconstituie scenariul ritual de culegere, transportare, pregătire şi folosire a plantei. toate trăsăturile caracteristice ale acestui scenariu – aşa cum au fost degajate de Mircea Eliade – se regăsesc în studiul etnobotanic al lui Simeon Fl. Marian : circumambulaţiunea şi nuditatea rituale, mimarea actului sexual, aducerea ofrandelor specifice (făină, miere, băutură
alcoolică), recitarea invocaţiilor şi a formulelor magice, diferite condiţionări magice de loc, timp, îmbrăcăminte, comportament, gestică etc., considerarea mătrăgunei ca „iarbă sfântă” (se pune la icoane, sub pragul bisericii ş.a.), folosirea ei ca afrodiziac, medicament (panaceu chiar), halucinogen, porte‑ bonheur etc.
1. Mătrăgună cu rădăcină antropomorfă, mascul şi femelă.
Gravură din Hortus Sanitatis, Mainz, 1491
December 7, 2022
O lectura delectabila, mai ales pentru cunoscatori. Imaginea staretului de la Trei Ierarhi din Iasi, care pana nu-si dadea fix-ul de dimineata, "nu te vedea om" familiarizeaza conditia viciului transpunand-o intergenerational.
Displaying 1 - 12 of 12 reviews