Istoria ieroglifica

by Dimitrie Cantemir

Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima încercare de roman politico-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.

Genres: Romanian Literature, Classics, Fiction, Romania

648 pages, Paperback

First published January 1, 1705

About the author

Dimitrie or Demetrius Cantemir (Romanian pronunciation: [diˈmitri.e kanteˈmir], also known by other spellings, was a Moldavian soldier, statesman, and man of letters. He was twice voivode of Moldavia (March–April 1693 and 1710–1711). During his second term, he allied his state with Russia in their war against Moldavia's Ottoman overlords; Russia's defeat forced Cantemir's family into exile and the replacement of the native voivodes by the Greek phanariots. Cantemir was also a prolific writer, variously a philosopher, historian, composer, musicologist, linguist, ethnographer, and geographer. His son Antioch, Russia's ambassador to Great Britain and France and a friend of Montesquieu and Voltaire, would go on to be known as "the father of Russian poetry".
Dimitrie was born in Silişteni, Moldavia (now Vaslui County, Romania) on 26 October 1673 to Constantin Cantemir and Ana Bantăș. His elderly father was from a noble family of Crimean Tatar extraction, which came to Moldavia in the mid-17th century. One of the explanations for the name "Cantemir" is that it's derived from "Can Temur", meaning "the blood of Timur", marking a direct descent from the conqueror Tamerlane. His mother was a learned daughter of a local noble family.[citation needed] In 1685, Constantin was named voivode of Moldavia by its Turkish overlords.
Although Constantin himself was illiterate, he educated his sons Dimitrie and Antioh thoroughly. Dimitrie learned Greek and Latin to read the classics as a child. One of his tutors was the scholar John Komnenos Molyvdos. Between 1687 and 1710, Dimitrie spent most of his time as a hostage or envoy in Constantinople, living in the palace he owned, where he learned Turkish and studied Ottoman history at the Patriarchate's Greek Academy.[citation needed] While there, he also composed Turkish music.
Upon Constantin's death in 1693, Dimitrie briefly succeeded him to the voivodeship but was passed over within three weeks in favor of Constantin Duca, whose candidacy was supported by his father-in-law, the Wallachian voivode Constantin Brâncoveanu.[6] When his brother Antioh eventually succeeded to the control of Moldavia, Dimitrie served as his envoy to the Porte.[citation needed] During these years, he also served with distinction in the Turkish army on its campaigns.
In 1710, Dimitrie was appointed voivode in his own right. Believing Ottoman Turkey to be collapsing,[2] he placed Moldavia under Russian control through a secret agreement signed at Lutsk.[citation needed] He then joined Peter the Great in his war against the Turks. This ended in failure at Stănilești (18–22 July 1711) and the Cantemirs were forced into Russian exile. Turkey then replaced the voivodeship with the rule of Greek phanariots.
In Russia, Dimitrie was created both a Russian prince (knyaz) by Peter and a prince of the Holy Roman Empire by Charles VI. He lived on an estate at Dmitrovka near Oryol, with a sizable boyar retinue (including the chronicler Ion Neculce). There he died on 21 August 1723, on the very day he was awarded his German title. In 1935, his remains were returned to Iași.
Cantemir was a polyglot known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages. Well versed in Oriental scholarship, his oeuvre is voluminous, diverse, and original, although some of his scientific writings contain unconfirmed theories or simple inaccuracies. Between 1711 and 1719 he wrote his most important creations. In 1714, he was named a member of the Royal Academy of Berlin.
Cantemir's best-known history work was his History of the Growth and Decay of the Ottoman Empire (the original title was in Latin, Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae). This volume circulated throughout Europe in manuscript for a number of years. It was finally printed in 1734 in London and was later translated and printed in Germany and France. It remained the seminal work on the Ottoman Empire up to the middle of the 19th.

Reviews

[Andrei Stoian · Rating 2 out of 5]

Un subtitlu subiectiv pentru mine ar fi ,,Cum să intri într-un book slump pentru nătărăi". ,,Istoria ieroglifică" a fost una dintre cele mai plictisitoare cărți pe care le-am citit vreodată. Româna veche m-a obosit destul de mult, dar problema principală este că, în cea mai mare parte din timp, nu se întâmplă nimic interesant. Nu sunt genul de om care vrea numai acțiune, acțiune peste acțiune fără oprire, dragoni, lupte epice, elemente fantasy și lucruri de genul, dar cartea aceasta nu a avut nici dialoguri interesante, nici reflecții profunde asupra realității. Îi înțeleg importanța pentru istoria literaturii noastre, înțeleg că este menită ca o critică a lumii politice din secolul al-XVII-lea, însă, din păcate, nu sunt familiar cu oamenii politici ai acelor vremuri, cum probabil nu sunt nici majoritatea oamenilor care au citit cartea, care este fadă și destul de plictisitoare, iar faptul că la fiecare două rânduri Cantemir mai introducea câte un proverb, zicătoare, vorbă populară mă irita, zici că citeam o carte de proverbe. ,,Povestea lui Harap Alb" a avut multe proverbe, dar Ion Creangă a avut o limită, nu a umplut cartea, nu a saturat-o.
Dar lucrul care probabil m-a deranjat cel mai mult este transformarea lui Constantin Brâncoveanu într-un personaj negativ (corbul). Asta chiar m-a scos din sărite. Nu-mi aduc aminte de vreun conflict dintre ei, dar cu siguranță a existat unul, cartea aceasta fiind dovada principală.

Dragă domnule Cantemir, când tu trăiai bine mersi în Rusia, după ce ai fugit din țară, Constantin Brâncoveanu se jertfea pentru neamul românesc și pentru religia creștină. Constantin Brâncoveanu a făcut mult mai multe pentru țara asta decât ai făcut tu vreodată. Oi fi scris tu niște cărți care fac parte din începturile literaturii române, dar și Brâncoveanu și-a adus propria contribuție culturală pentru țara aceata prin stilul brâncovenesc și, ca să știi și tu, Liviu Rebreanu și Marin Preda s-au născut în familii de țărani (bine, tatăl lui Rebreanu a fost învățător, dar înțelegeți idea), nu de boieri, nu au fost domnitori ca tine, dar sunt niște scriitori cu 10 clase peste tine.

semnat, un cititor înfuriat

Acum că m-am calmat, nu voi nega că Dimitrie Cantemir a făcut multe pentru cultura României, dar cartea aceasta nu mi-a plăcut prea mult și a fost obositoare.

[Raluca · Rating 4 out of 5]

Cu siguranță cea mai complexă și ermetică lectură a lui 2022, dar surprinzător de surprinzătoare. Erudiția autorului se dovedește a fi, în nenumărate rânduri, ridicată cu mult deasupra standardelor impuse de loc și perioadă. Trimiterile la cele 4 cauze aristotelice, la Plutarh, stoicism, hedonimsul epicurean și cultura vestică, concomitent cu relatarea obiectivă a istoriei și implicarea personal-afectivă a lui Cantemir uimesc literatura vremii prin plurivalență.
Nota alegorică a teatrului animalelor se subînțelege încă din titlu, dar capătă o notă mai profundă odată cu înțelegerea mizei jocurilor politice dintre cele doua țări-surori: Țara Românească (a păsărilor) și Moldova (a dobitoacelor). N-am citit nimic asemănător și, precum Iorga susținea, e nevoie să înțelegi frumusețea, misterul și lumina textului, iar nu înțelesul ei în sine.

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 4 out of 5]

"Istoria ieroglifică" de Dimitrie Cantemir.

Citită în 2 ianuarie.

Număr de pagini: 490.

Istoria lui Cantemir are un caracter complex, dezbătut deja de mulți critici literari. Este fie o scriere beletristică, o fabulă ce are ca scop surprinderea unor scene politice ale vremii aceleia, fie chiar un tratat de istorie. Depinde de perspectiva aleasă. Eu prefer să o văd ca pe o carte plină de anecdote și plină de miez. Are meritul de a reprezenta ceva unic în locul literatura noastră, ba chiar de a fi o lucrare fundamentală prin caracterul de pieonierat, de primă încercare al unui asemenea gen, cel satiric, iar după unii al unui roman.

Notă: 8/10

[Melisa Esra✨ · Rating 4 out of 5]

Nu credeam că o să o mai termin

[Nicoleta · Rating 2 out of 5]

Nu știu ce sau cum sau când
Sunt confuza

[Socrate · Rating 4 out of 5]

…Aşa dară despre răsărit bălţile, munţii şi locul se avea; iară despre apus, adecă din cotro Nilul venea şi anapetele bălţilor îngemănându-se se despărţea, într-alt chip era; că pre cât munţii acei din stânga şi din dreapta se înălţa (că şi a munţilor înălţime, ca la cinci mile se socotea), pre atât locul din dos se ridica, şi cu vârfurile munţilor de tocma câmpul despre apus în lat şi în lung se întindea; prin mijlocul a căruia, apa Nilului din izvoarele de unde ieşia, spre bălţile ce-l sprijinea, lin şi frumos cura. Iară pre şesurile câmpului aceluia, şi pre o parte şi pre altă parte, de apă atâta câmpul cu otavă înverzea, cât ochilor, preste tot, tot o tablă de zmaragd meree a fi se părea, în carile tot chipul de flori, din fire răsărite, ca cum cu mâna în grădină, pre rând şi pre socoteală ar fi sădite, cuvios se împrăştia, şi când zepfirul, vântul despre apus, aburea, tot feliu de bună şi dulce mirosală de pre flori scornea…