Era-ntr-o dimineata de vara. Marea si-ntindea nesfarsita-i albastrime, soarele se ridica incet in seninatatea adanc-albastra a cerului, florile se trezeau proaspete dupa somnul lung al noptii, stancile negre de roua abureau si se faceau sure, numai p-ici pe colea cadeau din ele, lenevite de caldura, mici bucati de nisip si piatra......
Mihai Eminescu (Romanian pronunciation: [miˈhaj emiˈnesku]; born Mihail Eminovici) was a Romantic poet, novelist and journalist, often regarded as the most famous and influential Romanian poet.
Eminescu was an active member of the Junimea literary society and he worked as an editor for the newspaper Timpul ("The Time"), the official newspaper of the Conservative Party (1880–1918).
His first poems volume was published when he was 16 and he went to Vienna to study when he was 19. The poet's manuscripts, containing 46 volumes and approximately 14,000 pages, were offered by Titu Maiorescu as a gift to the Romanian Academy during the meeting that was held on January 25, 1902.
Notable works include Luceafărul (Evening Star), Odă în metru antic (Ode in Ancient Meter), and the five Letters (Epistles/Satires). In his poems he frequently used metaphysical, mythological and historical subjects. In general his work was influenced by the German philosopher Arthur Schopenhauer.
"Cine o spune, cine-o poate spune, și care limbă e-ndestul de bogată ca să poată exprima acea nemărginire de simțiri care se grămădesc nu în amor însuși, ci în setea de amor."
"Cum aș topi gheața ochilor tăi cu gura mea, iubite!"
"Era nebună, ca un copil rătăcit într-o grădină fermecată de basme."
"-Dulcele meu sloi de gheață - tu, marmură! tu, piatră, tu! -Dă-mi pace, Cezara. Îmi vine să mor."
Doctrinele pozitive, fie religioase, filozofice, de drept ori de stat nu sunt decât tot atâtea pledoarii ingenioase ale minţii, al acestui advocatus diaboli care e silit de voinţă ca să argumenteze toate celea. Acest mizerabil avocat e silit să puie toate într-o lumină strălucită şi, fiindcă existenţa este în sine mizerabilă, el e nevoit să împodobească cu flori şi c-o aparenţă de profundă înţelepciune mizeria existenţei, pentru a înşela în şcoală şi în biserică pe tucanii cei mici, care intră abia în scenă, asupra valorii vieţii reale. Pentru lucrătorii statului onoarea, pentru soldaţi gloria, pentru principi strălucirea, pentru învăţaţi renumele, pentru proşti cerul, şi astfel o generaţiune înşeală pe cealaltă prin acest advocatus diaboli moştenit, prin acest sclav silit la şireţie şi sofisme, care aicea se vaieră ca popă, colo face mutre serioase ca profesor, colo parlamentează ca avocat, dincolo taie feţe mizerabile ca cerşitor. Acest din urmă o face pentr-un pahar de vin ce-l are in petto, altul pentr-un titlu, altul pentru bani, altul pentru o coroană, dar la toţi în esenţă este aceeaşi, un moment de beţie.
Transfigurare amanuntita a statutului emotional eminescian in contrast cu biografia romantata a acestuia scrisa de Lovinescu, "Mite. Balauca". Tin astfel sa cred ca Eminescu nu este altceva afara de o ramasita pierduta printre Carpatii romanesti a controversatului romantism de tip german.
Cezara es una novela bellamente escrita que explora temas de amor, naturaleza y emociones humanas con un toque poético y filosófico. Se trata de la historia romántica de una joven llamada Cezara, que se enamora de un joven monje que busca refugio en una isla aislada, encuentra el contraste entre el amor idealista y los deseos terrenales. La historia está llena de simbolismo y descripciones líricas, tanto que se siente como un sueño (en serio), acompañado de la hermosa prosa de Eminescu. ❤︎❤︎❤︎
Definitely one of the best Eminescu works in my opinion! The philosophy paragraphs really got me. It has a nice plot, with deep meanings. Will definitely come back to it at some point.
Deşi îl prefer pe Eminescu (ca pe Dabija) ca poet, nu ca prozator, nuvela m-a impresionat prin 📜📖 concepţiile shaupenhauriene valorificate despre viaţă şi moarte, în scrisorile lui Euthanasius, adresate tânărului Ieronim. •<< Cinis et umbra sumus. >> •<< Oamenii înşişi duc o viaţă instinctivă. >> •<< Bătrâneţea este o moarte înceată... Va fi o trecere molcomă şi firească, de care nu mă tem. Voi adormi... de nu m-aş trezi numai iar... >> Nuvela erotică, deşi încărcată de detalii despre natura luxuriantă din apropierea mănăstirii, a mării, m-a făcut să trăiesc şi eu o adevărată reverie, în stil eminescian, şi să evadez în paradisul insular din cotidianul decăzut, plin de încercări. Cam sinistru e Ieronim, fiind tulburat de 🧐condiţia omului de geniu, ce respinge iubirea ordinară, a oamenilor comuni (,,împrejurul acestui instinct se-nvârteşte viața omenirii...Mâncare şi reproducere, reproducere şi mâncare!... Şi eu să cad în rolul lor?... Să cerşesc o sărutare 💋?") Totuşi, optimismul din mine poartă laur, căci nuvela are ,,happy end" ☀️, subjugând normele estetice ale romanticilor trişti, potrivit cărora dragostea se împlineşte numai în planul visului. Poate, de fapt, totul e o iluzie? În fine, totul e relativ, nimic absolut, căci viaţa e plină de ispite şi e clar că Ieronim a fost, în pofida mândriei şi răcelii sale, sedus.
„Și poate că din când în când ți-vin momente de luciditate în care privești ca trezit din somn și vezi deodată cu mirare c-ai trăit într-o ordine de lucruri strict organizată, fără ca s-o știi sau s-o vrei aceasta.”
„(…) suntem umbre fără voință, automați care facem ceea ce trebuie să facem și că, pentru ca jucăria să nu ne dezgusteze, avem această mână de creieri care ar vrea să ne dovedească că într-adevăr facem ce voim, că putem face un lucru sau nu... “
„Sâmburele vieții este egoismul și haina lui minciuna. “
dac-ar fi lipsit numele personajelor, cu mici modificări, ar fi fost o foarte bună poveste de wattpad, în care tipa atâta îl disperă pe tip încât, în final, acesta, El, bărbatul condus, deși nu vrea, de legile naturii sexuale umane, îi cedează.
oricum, aspir la mândria lui Ieronim: ,,De ce vrei tu să cobor de pe piedestal și să mă amestec cu mulțimea?"
de altfel, dacă e să fim un pic serios, 3 mituri cheie conformlui eugen simion, chiar foarte bine reprezentate in nuvelă: mitul (1)paradisului rustic alături de (2)reîncorporarea ființei în natură care, aduc cu sine și (3)împlinirea erotică.
"Altfel... e chiar frumoasă — să spun dreptul. Bărbia se rotunjește ca un măr galben... gurița câteodată parcă-i o cireașă... și ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia de-ai mei... îmi atinge genele și mă-nfioară pân-în tălpi. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii..."
Chiar e draguta aceasta opera a lui Eminescu. Sunt unele prea filozofice si intortocheate. Cezara, insa, te pune pe ganduri si te captiveaza.Meditatiile lui Ieronim in debutul operei, cand inca nu e indragostit de Cezara, sunt de o precizie extraordinara .
Es una pena que no sea mas popular, la historia es muy buena, sencilla por la trama, pero posee una belleza tremenda, hermosas imagenes e ideas muy claras, amores en principio imposibles toman mucha fuerza de las circunstancias. Simplemente genial.
Ilustrația de pe copertă relevă cu o acuratețe sublimă toată frumusețea inocentă a Cezarei. O nuvelă banală la prima vedere. Totuși, mi-a captat atenția până în final. Totul datorită unei dorințe copilărești pentru un deznodământ fericit pentru cei doi îndrăgostiți....
This entire review has been hidden because of spoilers.
Nu prea am ceva de placut la textul asta ... probabil nuvela, fiind asa scurt, dar tot probabil gandit parte a unui eventual roman. Cutumele romantice ale vremii, cu textele alambicate, epitete peste epitete, dar si multele gandirisme cu tenta generalizatoare ale unor personaje (cum altfel decat masculine ? cutuma a vremii, iarasi) fac greu de digerat textul. La urma, incheierea pare imaginatia psihedelica, ghidata de droguri a cuiva (lumi paralele, cu frumuseti edenice, in care cele doua personaje se trezesc brusc, si fara voia lor; hodoronc-tronc, Cezara si Ieronim se intalnesc, parca in rai... Insesi numele personajelor imi par ne-digetabile: Ieronim ? Nu pricep ce fel de rezonante a avut numele asta in mintea lui Eminescu. Povestea are, totusi, samburi care puteau rodi ceva chiar mare (si nu ma refer doar la lungimea textului). Chiar ma mir cum de nu s-a gasit nici un scriitor care sa preia nucleul asta si sa conceapa un roman adevarat (in stilul in care au tabarat pe universul Dune si au scos tomuri intregi fiul lui Frank Herbert si partenerii lui; dar deh, nu suntem in America, pentru a putea incolti ideea asta... )
“Umblu la şcoală. Ştii la cine: la albinele mele. Am părerea cum că toate ideile ce plutesc pe suprafaţa vieţii oamenilor sunt creaţii ce aruncă o manta pe un corp ce se mişcă. Ele sunt altceva decât mişcarea corpului însuşi, deşi atârnă de la ea. Mai întâi statul albinelor. Ce ordine, măiestrie, armonie în lucrare. De ar avea cărţi, jurnale, universităţi, ai vedea pe literaţi făcând combinaţii geniale asupra acestei ordine ş-ai gândi că-i făptura inteligenţei, pe când vezi că nu inteligenţa, ci ceva mai adânc aranjează totul cu o simţire sigură, fără greş. Apoi coloniile. În toată vara vedem câte două sau trei generaţii colonizându-se din statul matern, şi ceea ce ne bucură este lipsa de fraze şi rezonamente cu care la oameni se-mbracă această emigrare a superfluenţei locuitorilor. Apoi revoluţiile. În tot anul o revoluţiune contra aristocraţiei, a curtizanilor reginei — minus contractul soţial, oraţiunile parlamentelor, argumente pentru dreptul divin şi dreptul natural. Cinis et umbra sumus.”
Este de remarcat izolarea calugarului, prin care vorbeste insasi Eminescu, de toate placerile trupesti, de sentimentele omenesti, pentru a se putea dedica idealului, infinitului creatiei, scopul primordial al omului de arta, sau al oricarui ganditor sau creator. Este foarte asemanator, daca nu e acelasi subiect tratat si in Luceafarul.
Cezara is definitely the best out of Eminescu's attempts at prose. The plot finally has a structure, the characters have increased in number and in personality as they have become more fleshed-out and distinguishable.
Üks parimaid raamatuid, mida olen viimasel ajal lugenud. Poeetiline, emotsionaalne, müstiline. Eriti just selle kogumiku teine jutt "Vaene Dionis", mis mõnevõrra meenutab Gustav Meyrinki "Golemi" müstilisust, ent on palju poeetilisem ja romantilisem.