Geneza metaforei si sensul culturii

Trilogia culturii #3

by Lucian Blaga

„Destinul creator al omului il vedem intr-un fel complicat, ca o intretaiere paradoxala de finalitati. Destinul creator e o urzeala, ale carei configuratii se profileaza pe diverse planuri. Destinul creator se vadeste, prin actele sale, ca o magnific-deficienta implinire a unei fagaduinte pe care omul si-o face in clipa cand devine «om», si care dureaza atata timp cat omul ramane «om».“ (Lucian Blaga)

Genres: Philosophy

224 pages, Paperback

First published January 1, 1937

About the author

Lucian Blaga was a Romanian philosopher, poet, and playwright. He was a commanding personality of the Romanian culture of the inter-bellum period. He was a philosopher and writer higly acclaimed for his originality, a university professor and a diplomat.

Reviews

[Mălina Maria · Rating 4 out of 5]

Câtă vreme orice lucru din lumea dată e un simplu fragment, care cere imperios să fie integrat în frontul tuturor celorlalte lucruri, o creaţie de cultură (de exemplu o operă de artă) este în sine şi pentru sine un cosmoid. Un lucru empiric coexistă spaţial cu toate celelalte; o creaţie de cultură îşi poartă orizontul spaţial şi temporal, specific ei, în ea însăşi. Un lucru oarecare, din lumea empirică, nu e purtătorul categoriilor, care îl determină, decât în complexul amplu al experienţei, adică numai ca moment în cadrul lumii sensibile, iar niciodată izolat. Despre un lucru sensibil nu putem face la dreptul vorbind nici o afirmaţie categorială, dacă îl izolăm. Dobândind determinaţiuni categoriale, cum ar fi de pildă aceea de unitate, de substanţă, de existenţă, etc., lucrul se integrează de fapt într-o lume care îl depăşeşte enorm.

Cu totul altul e cazul creaţiilor culturale. O plăsmuire artistică îşi poartă în sine categoriile abisale, ca aspecte când manifeste, când latente. O creaţie de cultură e o simili-lume, un cosmoid, iar categoriile, care îi stau la temelie, le descifrăm din structurile ei ca atare. Chiar şi o plăsmuire în aparenţă simplă, cum este de exemplu teoria vibraţiunilor în fizică, ni se înfăţişează ca un „cosmoid”. În adevăr această plăsmuire teoretică poartă, tatuate pe făptura ei, tiparele categoriilor abisale ale omului european. Teoria că lumina este vibraţiune a eterului nu putea să fie construită decât de o minte, care se simte înconjurată de un orizont spaţial matematic, omogen; ea nu putea fi construită decât de o minte, care afirmă existenţa, căci altfel nu i-ar căuta un substrat; ea nu putea fi construită decât de un spirit „anabasic”, singurul care se aventurează într-o asemenea problematică prin excelenţă expansivă. Din semnele întipărite pe făptura oricărei plăsmuiri de cultură se poate reconstitui, cu oarecare divinaţiune, matricea stilistică, ce-i stă la bază.