What do you think?
Rate this book
Blestemul Podului
436 pages, Paperback
Published December 1, 2022
4 people are currently reading
64 people want to read
About the author
Madalina Tanasa
1 book15 followersMădălina Tanasă este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, promoția 2005.
Romanul de debut Blestemul podului a fost scris în perioada pandemiei, pornind de la poveștile auzite în adolescență de la bunici și de la mama despre drama femeilor rămase acasă, în zonele militarizate, dar și a soldaților de pe front, în Cel de-al Doilea Război Mondial.
A studiat arhive, a luat interviuri urmașilor veteranilor de război, a ascultat mărturisiri făcute publice în mediul online și a creat personaje care prezintă o realitate greu de imaginat pentru cititorul contemporan.
Romanul de debut Blestemul podului a fost scris în perioada pandemiei, pornind de la poveștile auzite în adolescență de la bunici și de la mama despre drama femeilor rămase acasă, în zonele militarizate, dar și a soldaților de pe front, în Cel de-al Doilea Război Mondial.
A studiat arhive, a luat interviuri urmașilor veteranilor de război, a ascultat mărturisiri făcute publice în mediul online și a creat personaje care prezintă o realitate greu de imaginat pentru cititorul contemporan.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 25 of 25 reviews
March 30, 2023
O carte care m-a surprins în cel mai plăcut mod cu putință. O carte care te tine cu respirația la gura și care iti aduce trecutul în prezent dându-ti impresia ca ești contemporanul vremurilor. Scrisă coerent, cu acuratețe și rezonanță vizuală puternică poate fi chiar un posibil scenariu pentru un film de excepție. O carte care merita citita de generații, o carte care ar trebui asimilata pentru a ne ajuta încă odată să mulțumim pentru liniște, pace și familie. Recomand!
April 2, 2023
O carte pe care am citit-o cu sufletul la gură. Mi-a răscolit amintirile din istoria personala a familiei. Al Doilea Război Mondial. Au suferit soldații pe front... dau au suferit enorm și femeile acasă.
August 18, 2023
Pentru mine această carte a fost o altă lume, o viață pe care am trăit-o alături de personaje în anii celui de-al doilea Război mondial.Povestea este atât de frumos scrisă,curge cu bune și cu rele așa cum a curs și apa Siretului spălând patimile și relele aduse pe pământ românesc de un război inutil.Personaje croite pe măsură,o lume în care trăiești ororile războiului și neputința țăranului român nevoit să supravietuiască , fără puterea de a alege.
O carte de debut,o părticică de Românie,un pod peste Siret care a văzut și bune și rele și care a rămas mărturie pentru generațiile viitoare.
Încă o dată felicitări, @Tanasa Mădălina!
O carte de debut,o părticică de Românie,un pod peste Siret care a văzut și bune și rele și care a rămas mărturie pentru generațiile viitoare.
Încă o dată felicitări, @Tanasa Mădălina!
September 29, 2024
Citind acest roman, a fost pentru prima dată când am conștientizat cu adevărat faptul că bunicii mei s-au născut în acele vremuri tulburi, iar viața grea pe care au dus-o s-a răsfrânt clar asupra părinților mei. Deși poate nu acesta este neapărat scopul autoarei, acum înțeleg mai bine că traumele transgeneraționale ce au ajuns la noi de pe vremea războiului își au originea de fapt la o aruncătură de băț, două generații mai încolo.
Am citit povestea cu sufletul la gură. Este și despre războiul de pe front, dar mai cu seamă despre cel de acasă, dus de cei rămași, arătându-ne cum supraviețuiau cei ce nu mergeau la luptă.
Am citit povestea cu sufletul la gură. Este și despre războiul de pe front, dar mai cu seamă despre cel de acasă, dus de cei rămași, arătându-ne cum supraviețuiau cei ce nu mergeau la luptă.
January 12, 2025
Acest roman ar merita 10 stele,atat de frumos si expresiv este scris, cu o naturalete si cursivitate, ce te fac sa nu o mai lasi din mână.
Dupa ce o citesti, ramai cu multe ganduri, intrebari, te inspaimanti de ceea ce poate face razboiul, te bucuri de puterea si înțelepciunea omului de la țară.
Ne aduce aminte de simplitatea oamenilor de la sate, de bunul lor simt,truda lor pentru familie si casă, dar si de urâciunea sufleteasca a unor vecini, prieteni, etc.
Realizezi , eu cel putin, ca mereu am fost condusi, ca țară, orase, sate, doar de oameni ce si urmaresc propriul lor interes.
Recomand cartea din tot sufletul.
Dupa ce o citesti, ramai cu multe ganduri, intrebari, te inspaimanti de ceea ce poate face razboiul, te bucuri de puterea si înțelepciunea omului de la țară.
Ne aduce aminte de simplitatea oamenilor de la sate, de bunul lor simt,truda lor pentru familie si casă, dar si de urâciunea sufleteasca a unor vecini, prieteni, etc.
Realizezi , eu cel putin, ca mereu am fost condusi, ca țară, orase, sate, doar de oameni ce si urmaresc propriul lor interes.
Recomand cartea din tot sufletul.
August 8, 2023
3 stele pentru subiect (pentru ce s-a scris) + 2 stele pentru manieră (pentru cum s-a scris). Pentru mine primează stilul, căci discuții de disecat, palavre de aplaudat, taclale cu tâlc, bârfe, șuete, povești se tot întrezăresc în realitatea imediată și cotidiană, fără a însemna că ar fi demne de publicat – ori de-un interes livresc. Astfel, deși media e, în mod curent, rotunjită (în sus), ofer, în atare cazuri, câștig de cauză „notei” modalității de scriere. Cu toate acestea, voi ține cont că acest roman reprezintă un debut, „oferind sutimile” necesare întremării notei trei (deși există suficiente debuturi excepționale în literatură – a se vedea Armance sau Rătăcirile elevului Törless).
Opinarea mea va fi configurată după cum urmează: I. Demontări ale opiniilor deja exprimate (a. a celor ce fac parte integrantă din titlu, b. a celor ce figurează pe goodreads la momentul scrierii prezentei) printr-o montare coercitivă, convergentă; II. Adnotări și admonestări textuale; III. Sugestii; IV. Concluzie.
I. Impresii
a) tatuate pe carte
i. Emilia Chebac afirmă că a citit cartea în două zile, trepidând între uimire și cutremurare, lacrimând din diverse rațiuni.
Dacă în cazul impresiilor unor nume precum M. Cărtărescu (Jurnal, Franz Kafka, Anansi), G. Liiceanu (Regele și Cadavrul, Heinrich Zimmer, Humanitas), A. Pleșu (De ce, Doamne?, C.S. Lewis, Humanitas), inserțiile își au rostul – și locul cuvenit – în cazul acestei cărți (sau a oricărei alteia) opinarea provenită dintr-o atare sursă este cel puțin discutabilă. Dar fie, reperele din repertoriul fiecăruia diferă și variază în funcție de n rațiuni. Este, în orice caz, halucinantă tipărirea unei aserțiuni de acest tip, căci, în concret, nu trădează și nu transpune nimic din esența cărții, ci doar despre trăirea pur subiectivă a unei persoane, până la urmă, oarecare. Într-o recenzie (? Mai degrabă postare pe instagram/ blog), se prezintă următoarele argumente: remarcabile paginile în care Regina Maria este văzută prin ochii unei țărănci, un citat memorabil despre Regele Mihai, Zguduitoare cina cea de taină (...). Pentru început, adevărata valoare a unui text este determinată de aptitudinea de a fi despovărat de înzorzonări zadarnice, redundante – iar un adevărat înțelegător le poate percepe. Adevărul este că, având în spectru întreaga construcție a romanului, precizările (fragile și frugale) privitoare la regalitate nu își aveau sensul, fiind menționate întreacăt. Despre Zguduitoarea cina cea de taină, într-adevăr lăudabilă sub aspect afectiv, dar relativ lamentabilă, afectată sub aspect tehnic, voi reveni (II). Doamna E. Chebac militează pentru această carte, însă acest serviciu de propagare (aproximativ propagandistică) e mai degrabă un deserviciu. Complimentarea, precum condimentarea, excesivă duce la desăvârșita lipsă a oricărui gust, credibilitate ori încredere în viitoare degustări – de gustibus – sau chiar la dezgust. Atuuri există, dar sunt eclipsate de o ridicolă, insolită, poleire – să ne imaginăm un personaj diform, dar cu ochi superbi, apreciat pentru frumusețea sa globală, nerezumată la compartimentul – corespunzător geometric – ocular. Punem în evidență ce ne priește, fără a atrage atenția, distrăgând-o, distrugând-o, asupra a ceea ce nu priește. Este, într-adevăr, tentantă imaginația „descoperirii” unui talent, „susținând” – dar se ajunge în derizoriu.
ii. dr. Isabelle Tamba – o poveste cu atâta iubire și emoție, cu speranță, dar și cu deznădejde, cu viață sfâșietor de realistă uneori, dar și delicată și fragilă ca florile unui copac primăvara.
În traducere liberă, a bate câmpii – vorbele citate s-ar putea plia asupra oricărui text pentru a-l încununa, încoronând ori „încornorând” totodată cititorul. Nici măcar demnă pe deplin de sentința shakespeariană nu este, căci e doar nimic, cu mic zgomot.
iii. dr. Gabriela Haja – autoarea reușește să surpindă suferințele oamenilor simpli (...); eroismul este resemantizat (...); descoperim un talent surprinzător în descrierea nudă a scenelor de luptă, iar elementele vizuale pregnante și dialogurile firești fac din romanul de față un posibil scenariu de film.
Din trei „chestii” tipărite pe carte, aceasta este unica ce dictează, în linii mici – culmea în mare! – ce va fi oferind lectura. Talentul nu este surprinzător prin nimic, iar scenele de luptă sunt cele mai slabe din acest roman (într-adevăr nude, dar nu pentru a înțelege lipsa de fardare ori cosmetizare, ci vizavi de un sentiment transmis ori aptitudinea de a crea adevărate figuri ori simboluri serioase, nu puerile). Dialogurile firești? Nu întotdeauna (a se vedea, de pildă, replica – în sensul de linie de dialog – răsfulată, rostită pe nerăsfulate de la pagina 90). Foarte importantă precizare privind scenariul (deși mai mult se traduce într-o scenetă), asupra căreia am să revin în punctul II.
b) notate pe goodreads
– te ține cu respirația la gură, aduce trecutul în prezent, scrisă coerent, rezonanță vizuală puternică (+ alte două recenzii ce spun același lucru – mai mult sau mai puțin –).
După cum voi elabora în cele ce urmează, așa-zisa coerență este mai mult absentă decât prezentă. „Rezonanță vizuală” există, într-adevăr.
II. Adnotări. Admonestări
Orice exagerare e un neadevăr, neintenționat o minciună – cu excepția relei-credințe a celui ce-o afirmă. Cine pretinde că iubește autori precum M. Proust, V. Hugo, H. Broch nu poate susține, atât de sus, tare și răspicat, reușitele acestui roman – într-un fel, de înțeles, căci titanii pesemne nici n-au fost citiți.
Minusuri flagrante:
a) punctuația suferindă de puncții, virgulele nu se dăruiesc înaintea darurilor, delimitarea versurilor e realizată prin „_”, iar nu „/” (p. 239), punctele de suspensie întrebuințate excesiv și aberant (de pildă, p. 259); împânzirea textului cu „paragrafe” de-un rând (deseori și de-un singur cuvânt): mărșăluiesc (p. 216), iese (p. 251), liniște (p. 296), nimic (p. 311) etc., etc. – zdrențe verbale menite să fie un soi de indicație scenică sau teatrală, o instrucțiune neînstărită – didascalii iscălite straniu (e un roman, nu un scenariu!); precipitarea, excitarea naratorului ce trasează un paragraf întrebând și exclamând constant (pp. 139-140) clișee de îmbărbătare de nivelul unui desen animat destinat preșcolarilor; sacadate secvențe indicatoare, părând răsărite dintr-un soi de subtitrare nefirească ce-anunță, pesemne dintr-o considerație similară arătată persoanelor surde, între paranteze pătrate, faptul că pe fundal există un anumit sunet (p. 141: străinii scot puștile. le scot și românii...) – de fapt și de drept, aduce mai mult cu o comentare sportivă în „direct” trecut – întreacăt din nou; repetiții inutile (p. 255, sus, un paragraf izolat cu propoziția: muncesc ca nebunii, jos, Petru își amintea că muncesc ca nebunii); totodată, deși religiozitatea spirituală și muncitorească este pregnant înfățișată, un personaj afirmă următoarele: Doamne, ne pedepsești și pentru gânduri? (p. 152), în contextul diverselor formule din rugăciuni (extrase) folosite, unei spovedanii anterioare și nu numai – prin urmare, cel ce stăpânește condeiul și pune o atare vorbă (în monolog orice interogație adresată altora rămâne retorică, dar asta nu-i schimbă expresiei intenția) în mintea unui personaj ce a scrutat și ironizat în precedentele file credința altora este discutabil pentru simpla întrebare – este îndeobște cunoscut că Biserica numără trei modalități de păcătuire (cu lucrul, cuvântul și cu gândul) – este îndoielnică în privința puterii de percepție asupra stilului – punctuația corespunzătoare ar fi fost „!”, pentru faptul de i-se-fi-confirmat, ori, abia tolerabil, dar semnificativ mai înțelept „!?”, pentru situația confirmării celor știute și asupra confesiunii uimirii față coerciția-ce-s-a-înfăpuit în consecință; în două exemplare deținute, după (inițiala) pagină 428, urmează secvența 421-428 din nou, spre a se sfârși (eventual și sfâșia) și sfârși romanul în următoarele.
Concluzie pentru acest punct: voi fi acuzat de un iluzoriu, nicidecum iluminat, elitism. Nici pe departe, însă o carte ce poartă opinarea a două persoane din cadrul Institutului de Filologie Română al Filialei din Iași a Academiei Române ce s-ar presupune că au citit-o, ce a trecut prin procesele de redactare și editare nu poate conține asemenea greșeli. Mai mult, din cele punctate se observă valoarea stilistică a unor modalități de expresie nefericite și incongruente cu demersul. În ziua de astăzi, dacă există un „risc” asumat față de subiect (aproximativ inevitabil când vine vorba de autori contemporani) de a achiziționa o carte ce-ar putea fi nefericită, nefirească – căci prețurile sunt pe măsură, acest risc ar trebui să fie diminuat în ceea ce privește obiectul (calitatea cărții, ca bun).
b) Romanul debutează stângace – cu o secvență tip teaser (cum observăm în seriale – „un an mai târziu”). Înainte de toate, un roman este un roman, iar particularitățile sale îl diferențiază de scenariu. Este prima carte pe care am citit-o ce pare a fi avut ab initio țelul de a fi adaptată (îmi permit să completez: adoptată și adăpată – în cel mai bun caz) cinematografic. Alternative mult mai înțelepte și elegante ar fi fost 1. Numirea incidentului prolog; 2. Situarea acțiunii în prezent, cu o reminiscență cel puțin intercalată – de nu și aptă de a fi evocată memorativ ori comemorativ în sânul curgerii firești a textului – într-un paragraf în momentul vederii Anei (Ana, acea Ana pe care în urmă cu-un an a...). E deranjant ca primul capitol al unei cărți să anunțe un cadru spațiu-temporal pentru a fi lepădat de următorul (în special când capitolul întâi conține un unic act – materializat într-o unică scenă). Diferența întinderii capitolelor persistă pe tot parcursul lecturii – atât temporal, cât și spațial – fapt ce uneori deranjează, căci reperele sunt stângace (p. 122, jos: e încă postul Paștelui dar se apropie de finalul lui aprilie – în anul 1940, Paștele Ortodox a fost sărbătorit în 28 aprilie – deci dacă se apropie finalul lui Aprilie, e firesc să... fie încă Postul Paștelui?). Războiul efectiv nu este doar episodic, ci și elucubrant. „Tortul războiului” și „înroșirea zăpezii” (uneori ca îmbujorare) sunt noile covoare de frunze ale toamnei. Găsesc scriitura puerilă în aceste pagini – iar emotivitatea nu e stârnită de ce și cum a scris autoarea, ci de ce înseamnă războiul și experiența sa – deja înrădăcinate în minte din documentare, cărți, memorii – cuvântul în sine e o madlenă, dar imaginația nu e stimulată de lectura punctuală, ci de cele punctate ex ante. Un capitol cu adevărat desăvârșit – în condițiile unui debut – este al 17-lea. Dacă cele de război sunt mizerabile, acesta e dezirabil, ducând cu gândul la Mizerabilii prin intensitatea trăirilor redate – nu prin profunzimea exprimării și acuratețea psihologică, morală. Jean Valjean în tranziția sicriului, Ana lui Manole, „scrinul” (atât spun, pentru a nu demasca acțiunea).
III. Sugestii
Deși sugestii pot fi deduse din cele premergătoare, acelea au valența unor noțiuni conceptuale preferențiale, în timp ce în această secțiune voi vorbi de tendințe personale în privința unui text (ceea ce nu exclude ca ele să fie, cândva – de nu și în prezent – reperele unei scrieri obiectiv perfecționate).
Există o înghesuială nefirească de proverbe, zicători și expresii în primele o sută de pagini. Pentru a fi cu adevărat puse în valoare, trebuia ca spațiul de inserție să fie mult mai extins, contextualizat propice. În maniera actuală, pare că dialogul uzual se desfășoară ca atare, cu iz paremiologic îmbelșugat – ca în paginile ulterioare maniera aceasta să dispară cu desăvârșire (în sensul că, răzlețe se mai ivesc, pe ici, pe colo, câteva expresii, dar nu cu același elan – modalitatea pare a fi înlocuită de tot soiul de injurii ilariante ulterior). Naratorul este când obișnuit, când afectat de accent, dialect – din punctul meu de vedere, pentru fluidizarea și curățarea textului – automat strălucirea sa – autoarea ar fi trebuit să își rezume nararea la propria personalitate, căci ar fi permis o distincție corespunzătoare între două limbaje ale uneia și aceleași limbi, în toate fațetele ei minunate. Nu sunt un fan al structurării romanelor în reprize succesive (1. Ana, 2. Petru, 3. Ana, 4. Petru sau 1. Prezent, 2. Trecut, 3. Prezent, 4. Trecut etc.), dar acest roman ar fi putut fi mult mai armonios într-o atare configurație – podul între oglinzi paralele – câte metafore ale podului există?!
IV. Concluzie
Romanul își are mari merite, după cum am sugerat anterior cu o comparație de mare cinste, dar nu ca un întreg, ca parte. Oportuniștii pot să îi facă reclamă, este și cine să-i reclame. Aplaud timpul depus scrierii și încurajez continuarea în demersul scrierii de texte ce profilează și proliferează imaginea femeii în spațiu, timp, societate – chiar partid, de ce nu? Căci adevărata reușită a acestui roman nu rezidă în rezidualele capitole despre război – uzitate, parauzitate, cu ale lor poncife interminabile și cu a lor previzibilitate deranjantă – ci în cele despre femeie, femei și a lor luptă, ce este, finalmente, mult mai consumatoare – căci ele sunt pe front cu gândul, pe câmp cu lucrul, iar cuvântând roagă, se roagă, derogă și dreg tot ce-i de trebuință întoarcerii – în lipsa ei, continuă după cum au fost. Ștefana va fi o nouă Vitoria Lipan.
Opinarea mea va fi configurată după cum urmează: I. Demontări ale opiniilor deja exprimate (a. a celor ce fac parte integrantă din titlu, b. a celor ce figurează pe goodreads la momentul scrierii prezentei) printr-o montare coercitivă, convergentă; II. Adnotări și admonestări textuale; III. Sugestii; IV. Concluzie.
I. Impresii
a) tatuate pe carte
i. Emilia Chebac afirmă că a citit cartea în două zile, trepidând între uimire și cutremurare, lacrimând din diverse rațiuni.
Dacă în cazul impresiilor unor nume precum M. Cărtărescu (Jurnal, Franz Kafka, Anansi), G. Liiceanu (Regele și Cadavrul, Heinrich Zimmer, Humanitas), A. Pleșu (De ce, Doamne?, C.S. Lewis, Humanitas), inserțiile își au rostul – și locul cuvenit – în cazul acestei cărți (sau a oricărei alteia) opinarea provenită dintr-o atare sursă este cel puțin discutabilă. Dar fie, reperele din repertoriul fiecăruia diferă și variază în funcție de n rațiuni. Este, în orice caz, halucinantă tipărirea unei aserțiuni de acest tip, căci, în concret, nu trădează și nu transpune nimic din esența cărții, ci doar despre trăirea pur subiectivă a unei persoane, până la urmă, oarecare. Într-o recenzie (? Mai degrabă postare pe instagram/ blog), se prezintă următoarele argumente: remarcabile paginile în care Regina Maria este văzută prin ochii unei țărănci, un citat memorabil despre Regele Mihai, Zguduitoare cina cea de taină (...). Pentru început, adevărata valoare a unui text este determinată de aptitudinea de a fi despovărat de înzorzonări zadarnice, redundante – iar un adevărat înțelegător le poate percepe. Adevărul este că, având în spectru întreaga construcție a romanului, precizările (fragile și frugale) privitoare la regalitate nu își aveau sensul, fiind menționate întreacăt. Despre Zguduitoarea cina cea de taină, într-adevăr lăudabilă sub aspect afectiv, dar relativ lamentabilă, afectată sub aspect tehnic, voi reveni (II). Doamna E. Chebac militează pentru această carte, însă acest serviciu de propagare (aproximativ propagandistică) e mai degrabă un deserviciu. Complimentarea, precum condimentarea, excesivă duce la desăvârșita lipsă a oricărui gust, credibilitate ori încredere în viitoare degustări – de gustibus – sau chiar la dezgust. Atuuri există, dar sunt eclipsate de o ridicolă, insolită, poleire – să ne imaginăm un personaj diform, dar cu ochi superbi, apreciat pentru frumusețea sa globală, nerezumată la compartimentul – corespunzător geometric – ocular. Punem în evidență ce ne priește, fără a atrage atenția, distrăgând-o, distrugând-o, asupra a ceea ce nu priește. Este, într-adevăr, tentantă imaginația „descoperirii” unui talent, „susținând” – dar se ajunge în derizoriu.
ii. dr. Isabelle Tamba – o poveste cu atâta iubire și emoție, cu speranță, dar și cu deznădejde, cu viață sfâșietor de realistă uneori, dar și delicată și fragilă ca florile unui copac primăvara.
În traducere liberă, a bate câmpii – vorbele citate s-ar putea plia asupra oricărui text pentru a-l încununa, încoronând ori „încornorând” totodată cititorul. Nici măcar demnă pe deplin de sentința shakespeariană nu este, căci e doar nimic, cu mic zgomot.
iii. dr. Gabriela Haja – autoarea reușește să surpindă suferințele oamenilor simpli (...); eroismul este resemantizat (...); descoperim un talent surprinzător în descrierea nudă a scenelor de luptă, iar elementele vizuale pregnante și dialogurile firești fac din romanul de față un posibil scenariu de film.
Din trei „chestii” tipărite pe carte, aceasta este unica ce dictează, în linii mici – culmea în mare! – ce va fi oferind lectura. Talentul nu este surprinzător prin nimic, iar scenele de luptă sunt cele mai slabe din acest roman (într-adevăr nude, dar nu pentru a înțelege lipsa de fardare ori cosmetizare, ci vizavi de un sentiment transmis ori aptitudinea de a crea adevărate figuri ori simboluri serioase, nu puerile). Dialogurile firești? Nu întotdeauna (a se vedea, de pildă, replica – în sensul de linie de dialog – răsfulată, rostită pe nerăsfulate de la pagina 90). Foarte importantă precizare privind scenariul (deși mai mult se traduce într-o scenetă), asupra căreia am să revin în punctul II.
b) notate pe goodreads
– te ține cu respirația la gură, aduce trecutul în prezent, scrisă coerent, rezonanță vizuală puternică (+ alte două recenzii ce spun același lucru – mai mult sau mai puțin –).
După cum voi elabora în cele ce urmează, așa-zisa coerență este mai mult absentă decât prezentă. „Rezonanță vizuală” există, într-adevăr.
II. Adnotări. Admonestări
Orice exagerare e un neadevăr, neintenționat o minciună – cu excepția relei-credințe a celui ce-o afirmă. Cine pretinde că iubește autori precum M. Proust, V. Hugo, H. Broch nu poate susține, atât de sus, tare și răspicat, reușitele acestui roman – într-un fel, de înțeles, căci titanii pesemne nici n-au fost citiți.
Minusuri flagrante:
a) punctuația suferindă de puncții, virgulele nu se dăruiesc înaintea darurilor, delimitarea versurilor e realizată prin „_”, iar nu „/” (p. 239), punctele de suspensie întrebuințate excesiv și aberant (de pildă, p. 259); împânzirea textului cu „paragrafe” de-un rând (deseori și de-un singur cuvânt): mărșăluiesc (p. 216), iese (p. 251), liniște (p. 296), nimic (p. 311) etc., etc. – zdrențe verbale menite să fie un soi de indicație scenică sau teatrală, o instrucțiune neînstărită – didascalii iscălite straniu (e un roman, nu un scenariu!); precipitarea, excitarea naratorului ce trasează un paragraf întrebând și exclamând constant (pp. 139-140) clișee de îmbărbătare de nivelul unui desen animat destinat preșcolarilor; sacadate secvențe indicatoare, părând răsărite dintr-un soi de subtitrare nefirească ce-anunță, pesemne dintr-o considerație similară arătată persoanelor surde, între paranteze pătrate, faptul că pe fundal există un anumit sunet (p. 141: străinii scot puștile. le scot și românii...) – de fapt și de drept, aduce mai mult cu o comentare sportivă în „direct” trecut – întreacăt din nou; repetiții inutile (p. 255, sus, un paragraf izolat cu propoziția: muncesc ca nebunii, jos, Petru își amintea că muncesc ca nebunii); totodată, deși religiozitatea spirituală și muncitorească este pregnant înfățișată, un personaj afirmă următoarele: Doamne, ne pedepsești și pentru gânduri? (p. 152), în contextul diverselor formule din rugăciuni (extrase) folosite, unei spovedanii anterioare și nu numai – prin urmare, cel ce stăpânește condeiul și pune o atare vorbă (în monolog orice interogație adresată altora rămâne retorică, dar asta nu-i schimbă expresiei intenția) în mintea unui personaj ce a scrutat și ironizat în precedentele file credința altora este discutabil pentru simpla întrebare – este îndeobște cunoscut că Biserica numără trei modalități de păcătuire (cu lucrul, cuvântul și cu gândul) – este îndoielnică în privința puterii de percepție asupra stilului – punctuația corespunzătoare ar fi fost „!”, pentru faptul de i-se-fi-confirmat, ori, abia tolerabil, dar semnificativ mai înțelept „!?”, pentru situația confirmării celor știute și asupra confesiunii uimirii față coerciția-ce-s-a-înfăpuit în consecință; în două exemplare deținute, după (inițiala) pagină 428, urmează secvența 421-428 din nou, spre a se sfârși (eventual și sfâșia) și sfârși romanul în următoarele.
Concluzie pentru acest punct: voi fi acuzat de un iluzoriu, nicidecum iluminat, elitism. Nici pe departe, însă o carte ce poartă opinarea a două persoane din cadrul Institutului de Filologie Română al Filialei din Iași a Academiei Române ce s-ar presupune că au citit-o, ce a trecut prin procesele de redactare și editare nu poate conține asemenea greșeli. Mai mult, din cele punctate se observă valoarea stilistică a unor modalități de expresie nefericite și incongruente cu demersul. În ziua de astăzi, dacă există un „risc” asumat față de subiect (aproximativ inevitabil când vine vorba de autori contemporani) de a achiziționa o carte ce-ar putea fi nefericită, nefirească – căci prețurile sunt pe măsură, acest risc ar trebui să fie diminuat în ceea ce privește obiectul (calitatea cărții, ca bun).
b) Romanul debutează stângace – cu o secvență tip teaser (cum observăm în seriale – „un an mai târziu”). Înainte de toate, un roman este un roman, iar particularitățile sale îl diferențiază de scenariu. Este prima carte pe care am citit-o ce pare a fi avut ab initio țelul de a fi adaptată (îmi permit să completez: adoptată și adăpată – în cel mai bun caz) cinematografic. Alternative mult mai înțelepte și elegante ar fi fost 1. Numirea incidentului prolog; 2. Situarea acțiunii în prezent, cu o reminiscență cel puțin intercalată – de nu și aptă de a fi evocată memorativ ori comemorativ în sânul curgerii firești a textului – într-un paragraf în momentul vederii Anei (Ana, acea Ana pe care în urmă cu-un an a...). E deranjant ca primul capitol al unei cărți să anunțe un cadru spațiu-temporal pentru a fi lepădat de următorul (în special când capitolul întâi conține un unic act – materializat într-o unică scenă). Diferența întinderii capitolelor persistă pe tot parcursul lecturii – atât temporal, cât și spațial – fapt ce uneori deranjează, căci reperele sunt stângace (p. 122, jos: e încă postul Paștelui dar se apropie de finalul lui aprilie – în anul 1940, Paștele Ortodox a fost sărbătorit în 28 aprilie – deci dacă se apropie finalul lui Aprilie, e firesc să... fie încă Postul Paștelui?). Războiul efectiv nu este doar episodic, ci și elucubrant. „Tortul războiului” și „înroșirea zăpezii” (uneori ca îmbujorare) sunt noile covoare de frunze ale toamnei. Găsesc scriitura puerilă în aceste pagini – iar emotivitatea nu e stârnită de ce și cum a scris autoarea, ci de ce înseamnă războiul și experiența sa – deja înrădăcinate în minte din documentare, cărți, memorii – cuvântul în sine e o madlenă, dar imaginația nu e stimulată de lectura punctuală, ci de cele punctate ex ante. Un capitol cu adevărat desăvârșit – în condițiile unui debut – este al 17-lea. Dacă cele de război sunt mizerabile, acesta e dezirabil, ducând cu gândul la Mizerabilii prin intensitatea trăirilor redate – nu prin profunzimea exprimării și acuratețea psihologică, morală. Jean Valjean în tranziția sicriului, Ana lui Manole, „scrinul” (atât spun, pentru a nu demasca acțiunea).
III. Sugestii
Deși sugestii pot fi deduse din cele premergătoare, acelea au valența unor noțiuni conceptuale preferențiale, în timp ce în această secțiune voi vorbi de tendințe personale în privința unui text (ceea ce nu exclude ca ele să fie, cândva – de nu și în prezent – reperele unei scrieri obiectiv perfecționate).
Există o înghesuială nefirească de proverbe, zicători și expresii în primele o sută de pagini. Pentru a fi cu adevărat puse în valoare, trebuia ca spațiul de inserție să fie mult mai extins, contextualizat propice. În maniera actuală, pare că dialogul uzual se desfășoară ca atare, cu iz paremiologic îmbelșugat – ca în paginile ulterioare maniera aceasta să dispară cu desăvârșire (în sensul că, răzlețe se mai ivesc, pe ici, pe colo, câteva expresii, dar nu cu același elan – modalitatea pare a fi înlocuită de tot soiul de injurii ilariante ulterior). Naratorul este când obișnuit, când afectat de accent, dialect – din punctul meu de vedere, pentru fluidizarea și curățarea textului – automat strălucirea sa – autoarea ar fi trebuit să își rezume nararea la propria personalitate, căci ar fi permis o distincție corespunzătoare între două limbaje ale uneia și aceleași limbi, în toate fațetele ei minunate. Nu sunt un fan al structurării romanelor în reprize succesive (1. Ana, 2. Petru, 3. Ana, 4. Petru sau 1. Prezent, 2. Trecut, 3. Prezent, 4. Trecut etc.), dar acest roman ar fi putut fi mult mai armonios într-o atare configurație – podul între oglinzi paralele – câte metafore ale podului există?!
IV. Concluzie
Romanul își are mari merite, după cum am sugerat anterior cu o comparație de mare cinste, dar nu ca un întreg, ca parte. Oportuniștii pot să îi facă reclamă, este și cine să-i reclame. Aplaud timpul depus scrierii și încurajez continuarea în demersul scrierii de texte ce profilează și proliferează imaginea femeii în spațiu, timp, societate – chiar partid, de ce nu? Căci adevărata reușită a acestui roman nu rezidă în rezidualele capitole despre război – uzitate, parauzitate, cu ale lor poncife interminabile și cu a lor previzibilitate deranjantă – ci în cele despre femeie, femei și a lor luptă, ce este, finalmente, mult mai consumatoare – căci ele sunt pe front cu gândul, pe câmp cu lucrul, iar cuvântând roagă, se roagă, derogă și dreg tot ce-i de trebuință întoarcerii – în lipsa ei, continuă după cum au fost. Ștefana va fi o nouă Vitoria Lipan.
February 25, 2024
Blestemul Podului este un roman ce prezintă evenimente dintr-un sat românesc în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și imediat după.
Acea perioadă este una din cele mai grele din istorie și astfel sunt scoase la iveală, în momente de răscruce, caractere, credințe, se consolidează sau se transformă relații iar pe toate acestea cititorul le trăiește alături de personajele cărții.
Observăm legătura țăranului cu pământul său, pe care îl prețuiește la adevărata sa valoare, cum se raportează la evenimentele prin care trece și cum să facă față la timpurile grele („Sare din pat și aprinde lampa. Scotocește încetișor după lână și după cele cinci andrele de făcut ciorapi. Se apucă de treabă. Așa zice mereu mama: <<Ține-ți mintea ocupată, că dacă nu, vine ăl cu coadă și-ți dă el de treabă de nu ești bucuroasă...>> ”). Poate în ziua de azi este greu să înțelegem cum o vacă sau 3 găini poate salva o familie de la moarte, când noi avem totul la dispoziție din belșug („Tudorița oftează, dusă pe gânduri. I-a hrănit și azi, slavă Domnului! Se uită spre ei cu coada ochiului, sunt murdari până-n dinți. (...) Măcar ei să fie liniștiți și fără frică, că părinte e greu să fii pe așa vremuri... Data trecută avusese numai grija ei: trăia de bine, nu trăia, tot de bine, nu rămâneau copchii dâră în urmă. Dar acum... acum e cu totul altfel. Trebuie musai să trăiască, să nu se lase doborâtă.”). Dar am simțit durerea mamei care sacrifică ultima găină ce o aveau pentru a-și lecui copilul bolnav, știind riscurile la care supune restul familiei.
După ce au plecat tinerii și bărbații în putere pe front („Se duc după el în uliță. Trei femei cu colțul basmalei peste bărbia tremurând de lacrimi. Plâng fără să scoată un sunet. Plâng ca după mort... Mai fac doi pași dar picioarele nu le duc... Nevasta plânge și se prelinge lângă un gard. Mama jelește cu fața acoperită în poalele șorțului, prăvălită pe umărul fetei:
- Băiatu' mamii, băiat! Sprijinu' bătrâneților mele” Lumina ochilor mei, un' te duci? Cui ne lași?
Se uită-n zare. Din alte curți... alți bărbați... alte femei... alte lacrimi...
- De ce plângi, mamă? De ce plângi, bunică? Unde pleacă tata? Am fost rău, de asta pleacă, nu? Promit că sunt cuminte! Promit că nu mai fac! Tată, vino înapoi! O să fiu cuminte! N-o să te mai supăr!
- N-am făcut noi nimic, dragii mamii! N-am făcut noi nimic...
Zac îmbrățișați în țărnă mame și copii, bunici și uncheși, femei borțoase. Câinii aleargă după bărbați. Simt că nu-i a bine și nu-și lasă stăpânii la greu. Ei sunt credincioși până la moarte.”), în sat tot greul l-au dus femeile („Săptămâna asta trebuie să termine cu adunatul popușoilor. Ele culeg, ele încarcă, ele descarcă, ele pun în coș, ele, ele, ele. Prin toate lanurile, numai femei, copii și bătrâni. Se descurcă fiecare cum poate... Ce făceau înainte în două săptămâni, acum fac în trei. Noroc că-s toate date de greu... duc și muncă de bărbat. Înhamă și deshamă caii, cară apă, crapă lemne, mână la căruță, ridică coșurile grele în hambare, se duc la moară, mulg vacile, taie găini, bat nucul din fundul grădinii.”) iar uneori suferința era atât de mare încât și credința ce o aveau în Dumnezeu simțeau că sunt pe cale să și-o piardă („Ar plânge în neștire de n-ar fi atât de împietrită. Ultima oară când a bocit de i se zgâlțâiase cămașa pe ea a fost când și-a petrecut băiatul până la poartă când l-au încorporat. Războiul o chircise pe dinăuntru zi după zi, Dumnezeu o încerca până la refuz. Uite-așa își pierde omu’ credința... Care-i oare planul Lui cu ei? Toată viața a stat cu fruntea sus, a gândit cu mintea ei de femeie simplă dar a acționat ca un bărbat. Dar acum... acum e pierdută. Nu poate să judece, nu știe ce să facă.”). Și totuși, această credință în Cel de Sus, a fost de multe ori ceea ce le-a ținut la limita supraviețuirii.
Acea perioadă este una din cele mai grele din istorie și astfel sunt scoase la iveală, în momente de răscruce, caractere, credințe, se consolidează sau se transformă relații iar pe toate acestea cititorul le trăiește alături de personajele cărții.
Observăm legătura țăranului cu pământul său, pe care îl prețuiește la adevărata sa valoare, cum se raportează la evenimentele prin care trece și cum să facă față la timpurile grele („Sare din pat și aprinde lampa. Scotocește încetișor după lână și după cele cinci andrele de făcut ciorapi. Se apucă de treabă. Așa zice mereu mama: <<Ține-ți mintea ocupată, că dacă nu, vine ăl cu coadă și-ți dă el de treabă de nu ești bucuroasă...>> ”). Poate în ziua de azi este greu să înțelegem cum o vacă sau 3 găini poate salva o familie de la moarte, când noi avem totul la dispoziție din belșug („Tudorița oftează, dusă pe gânduri. I-a hrănit și azi, slavă Domnului! Se uită spre ei cu coada ochiului, sunt murdari până-n dinți. (...) Măcar ei să fie liniștiți și fără frică, că părinte e greu să fii pe așa vremuri... Data trecută avusese numai grija ei: trăia de bine, nu trăia, tot de bine, nu rămâneau copchii dâră în urmă. Dar acum... acum e cu totul altfel. Trebuie musai să trăiască, să nu se lase doborâtă.”). Dar am simțit durerea mamei care sacrifică ultima găină ce o aveau pentru a-și lecui copilul bolnav, știind riscurile la care supune restul familiei.
După ce au plecat tinerii și bărbații în putere pe front („Se duc după el în uliță. Trei femei cu colțul basmalei peste bărbia tremurând de lacrimi. Plâng fără să scoată un sunet. Plâng ca după mort... Mai fac doi pași dar picioarele nu le duc... Nevasta plânge și se prelinge lângă un gard. Mama jelește cu fața acoperită în poalele șorțului, prăvălită pe umărul fetei:
- Băiatu' mamii, băiat! Sprijinu' bătrâneților mele” Lumina ochilor mei, un' te duci? Cui ne lași?
Se uită-n zare. Din alte curți... alți bărbați... alte femei... alte lacrimi...
- De ce plângi, mamă? De ce plângi, bunică? Unde pleacă tata? Am fost rău, de asta pleacă, nu? Promit că sunt cuminte! Promit că nu mai fac! Tată, vino înapoi! O să fiu cuminte! N-o să te mai supăr!
- N-am făcut noi nimic, dragii mamii! N-am făcut noi nimic...
Zac îmbrățișați în țărnă mame și copii, bunici și uncheși, femei borțoase. Câinii aleargă după bărbați. Simt că nu-i a bine și nu-și lasă stăpânii la greu. Ei sunt credincioși până la moarte.”), în sat tot greul l-au dus femeile („Săptămâna asta trebuie să termine cu adunatul popușoilor. Ele culeg, ele încarcă, ele descarcă, ele pun în coș, ele, ele, ele. Prin toate lanurile, numai femei, copii și bătrâni. Se descurcă fiecare cum poate... Ce făceau înainte în două săptămâni, acum fac în trei. Noroc că-s toate date de greu... duc și muncă de bărbat. Înhamă și deshamă caii, cară apă, crapă lemne, mână la căruță, ridică coșurile grele în hambare, se duc la moară, mulg vacile, taie găini, bat nucul din fundul grădinii.”) iar uneori suferința era atât de mare încât și credința ce o aveau în Dumnezeu simțeau că sunt pe cale să și-o piardă („Ar plânge în neștire de n-ar fi atât de împietrită. Ultima oară când a bocit de i se zgâlțâiase cămașa pe ea a fost când și-a petrecut băiatul până la poartă când l-au încorporat. Războiul o chircise pe dinăuntru zi după zi, Dumnezeu o încerca până la refuz. Uite-așa își pierde omu’ credința... Care-i oare planul Lui cu ei? Toată viața a stat cu fruntea sus, a gândit cu mintea ei de femeie simplă dar a acționat ca un bărbat. Dar acum... acum e pierdută. Nu poate să judece, nu știe ce să facă.”). Și totuși, această credință în Cel de Sus, a fost de multe ori ceea ce le-a ținut la limita supraviețuirii.
February 15, 2024
Cutremurătoare ar fi puțin spus. Intensă, dură și scăldată în tragedie, luminată doar de excelentul mod de scriere al autoarei. L-am adorat.
M-am îngrozit, a fost și trist, și grotesc, și credincios, a fost inimos, a fost simplu, a fost românesc și dureros. Este povestea unui război din care cred că am înțeles prea puține. A fost un fel de ferestruică prin care am văzut mai mult. Încă o poveste.
E un text ce candidează la cele mai bune cărți citite în 2024, fără dubii.
M-am îngrozit, a fost și trist, și grotesc, și credincios, a fost inimos, a fost simplu, a fost românesc și dureros. Este povestea unui război din care cred că am înțeles prea puține. A fost un fel de ferestruică prin care am văzut mai mult. Încă o poveste.
E un text ce candidează la cele mai bune cărți citite în 2024, fără dubii.
June 5, 2024
Recomand din inima
May 25, 2025
O carte tulburatoare... merita citita !
November 4, 2025
Una dintre cele mai reușite cărți scrise de către un contemporan. Personajele sunt bine conturate iar războiul este genial descris. Merită citită din toată inima.
February 28, 2024
Am simtit ca unele parti sunt mai bine scrise decat altele, insa per total e o carte foarte buna, nu cred ca am mai citit ceva similar despre cum a fost al doilea razboi mondial si efectele lui in Romania.
February 17, 2025
Extraordinara! O carte care merita citita de generatii.
February 14, 2025
Istorie, suspans, trăiri și povești de viață, toate transpuse cu o scriitură perfectă. Te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină
October 20, 2024
S-a făcut mai bine de o săptămână de la citirea cărții acestea.
Am așteptat, sincer, sa mi se așeze stările. Să nu mai fiu supărată sau mai degrabă furioasă după acel final.
Să îmi amintesc de ce am continuat-o și am citit-o pe alocuri pe nerăsuflate.
Un prim gând. A fost ca o noua conversație cu tatăl meu. O iau așa cum vine și mi-o însușesc, multumindu-ți pt acest cadou ție, autoarei.
El...era singurul cu care mai vorbeam așa, real, despre războiul în care a fost tătuca. El era puntea dintre mine, o generație lipsită de experiența războiului și el, un bunic împușcat și supraviețuitor pe front.
Îți mulțumesc pentru umanul din cuvinte, pentru transpunerea pe patul mămucăi, în miros rânced de bătrâni ce povesteau despre tinerețea lor. Una încercată, una ce s-a contopit cu a lui Petru și a Anei. Una a celor dintre rânduri și a celor a cărui moștenitoare sunt și eu.
Când l-am pierdut pe tata, definitiv, am simțit în mine un bloc gros de piatră ce s-a mișcat pentru a face loc neamului. Și un om pregătit să facă față a ceea ce se afla după acel bloc. Pentru că eram pregătită fără să-mi doresc ori fără să știu că voi simți vreodată asta.
Prin cartea aceasta m-ai adus în fața unui neam necunoscut în totalitate, unui neam care mi-ar fi plăcut să am placerea sa îl cunosc mai bine și să-l iubesc mai mult, la timpul nostru, cat am fost împreună.
Am dialogat cu bunicii prin personajele tale, cu ulițele satului prin relatările avute. Cu fricile și bucuriile lor, din care l-au crescut pe tata, care m-a format mai departe pe mine.
Recomand cartea, pentru regăsire și pentru dialog cu cei pe care nu-i mai avem, dar care ne-au avut pe noi. Într-o lume imaginată după lumea lor, existăm noi, departe de simțurile ce le-au pus lor bazele. Departe de dorințele cu care ne-au imaginat.
Generațiile ce se află între ei și mine nu sunt multe, dar lumea de acolo îmi e tot mai greu sa o accesez, cu toate că e de multe ori acel răspuns ce dispare imediat ce mi-am oprit gândul asupra lui.
Am așteptat, sincer, sa mi se așeze stările. Să nu mai fiu supărată sau mai degrabă furioasă după acel final.
Să îmi amintesc de ce am continuat-o și am citit-o pe alocuri pe nerăsuflate.
Un prim gând. A fost ca o noua conversație cu tatăl meu. O iau așa cum vine și mi-o însușesc, multumindu-ți pt acest cadou ție, autoarei.
El...era singurul cu care mai vorbeam așa, real, despre războiul în care a fost tătuca. El era puntea dintre mine, o generație lipsită de experiența războiului și el, un bunic împușcat și supraviețuitor pe front.
Îți mulțumesc pentru umanul din cuvinte, pentru transpunerea pe patul mămucăi, în miros rânced de bătrâni ce povesteau despre tinerețea lor. Una încercată, una ce s-a contopit cu a lui Petru și a Anei. Una a celor dintre rânduri și a celor a cărui moștenitoare sunt și eu.
Când l-am pierdut pe tata, definitiv, am simțit în mine un bloc gros de piatră ce s-a mișcat pentru a face loc neamului. Și un om pregătit să facă față a ceea ce se afla după acel bloc. Pentru că eram pregătită fără să-mi doresc ori fără să știu că voi simți vreodată asta.
Prin cartea aceasta m-ai adus în fața unui neam necunoscut în totalitate, unui neam care mi-ar fi plăcut să am placerea sa îl cunosc mai bine și să-l iubesc mai mult, la timpul nostru, cat am fost împreună.
Am dialogat cu bunicii prin personajele tale, cu ulițele satului prin relatările avute. Cu fricile și bucuriile lor, din care l-au crescut pe tata, care m-a format mai departe pe mine.
Recomand cartea, pentru regăsire și pentru dialog cu cei pe care nu-i mai avem, dar care ne-au avut pe noi. Într-o lume imaginată după lumea lor, existăm noi, departe de simțurile ce le-au pus lor bazele. Departe de dorințele cu care ne-au imaginat.
Generațiile ce se află între ei și mine nu sunt multe, dar lumea de acolo îmi e tot mai greu sa o accesez, cu toate că e de multe ori acel răspuns ce dispare imediat ce mi-am oprit gândul asupra lui.
January 5, 2024
Acum o lună și ceva, am avut onoarea să cunosc autoarea acestei cărți, astfel ajungând să mă bucur de poveste. Încă de la primele pagini am iubit-o, doar 6 ore au fost necesare să o citesc. În urma lecturii, numai laude…Această poveste e drama femeii de la țară, pe fond de război, care trebuie să-și protejeze fetele de soldații ruși. Am râs, am plâns, am schițat câte un zâmbet la glumele lui Petru, m-am înfuriat și mereu am avut speranță pentru ca totul să se termine cu bine. Prin intermediul acestei cărți, am conștientizat si înțeles ce înseamnă războiul, căci autoare folosește un limbaj cât se poate de accesibil care să definească fel mai bine perioada anilor 1939-1945. O recomand cu trup și suflet, cu experiența unui cititor, care știe să aprecieze calitate livrească! Sper să mă mai întâlnesc cu povestea Anei și a lui Petru în alt volum, până atunci, spor la lectură!❤️
January 9, 2025
O carte minunata, scrisa cursiv, natural, la fel ca si discutiile dintre personaje.
O carte despre viata la tara in timpul celui de al doilea razboi mondial, despre traditii, despre iubire.
Nu o poti lasa din mana
O carte despre viata la tara in timpul celui de al doilea razboi mondial, despre traditii, despre iubire.
Nu o poti lasa din mana
December 7, 2024
Cartea asta e o doină despre supraviețuire, credință, dragoste, viață în interdependență cu natura, sat, patima războiului și nedreptate.
Am să o port mult în mine și în zvâcnirile inimii pe care le-am simțit când am citit-o. M-a rupt!
Am să o port mult în mine și în zvâcnirile inimii pe care le-am simțit când am citit-o. M-a rupt!
May 30, 2024
Când eram în liceu, mă dădeam în vânt după romanele care scoteau la iveală reziliența istorică a oamenilor, romanele care ne transpuneau în realitățile unor vremuri deloc ușoare. Le percepeam ca pe adevărate demonstrații de probitate umană, ca pe mărturii ale onestității și ale verticalității de care avem atâta nevoie acum, într-un prezent devorat de egoism. Acum, la ani distanță de acele perspective și reflecții, găsesc tot mai puține cărți care m-ar apropia de acea senzație. „Blestemul podului”, romanul semnat de Mădălina Tanasă, este una dintre puținele mele experiențe cititorești care mi-au reconfirmat acele senzații demult uitate.
Ne aflăm în perioada interbelică, după aproape 20 de ani de la Marele Război, în vremurile care doar prevestesc o nouă dramă istorică de anvergură. Petru este un băiat bun, fecior în casă, nădejde și sprijin pentru părinți. Genul de bărbat care cu mâinile goale e gata să-și înfrunte soarta. Unica sa slăbiciune este Ana, o fată tânără, vivace, modestă și luminoasă. Între cei doi se leagă o iubire pe care o legitimează printr-o căsătorie și prin mutarea la casa socrilor mari. Ce soartă îi așteaptă? Ce încercări le rezervă destinul?
„Blestemul podului” este o cartografiere impecabilă a contextului social din acea perioadă. Dincolo de substratul emoțional, pe care autoarea îl subliniază impecabil, romanul ne poartă prin dificultățile epocii: de la sărăcie la marginalizare, de la rivalitate la integrare maritală. Observăm cum partea aceasta a Moldovei cade pradă mișmașurilor istorice, cum este atrasă într-un nou fel de război în care își va sacrifica feciorii și fiicele. Dar despre ce este acest război? Despre nevoia de afirmare națională? Despre conjuncturi și interese? Și, mai ales, cum este privit prin ochii oamenilor simpli?
Cred că nu voi exagera dacă voi spune că acest debut al Mădălinei Tanasă are toate ingredientele literare necesare pentru a fi percepută drept o carte mare, o carte care se apropie de abordarea clasică a narațiunii. Stilistic autoarea reușește să ne ofere senzația autenticității:
„Dușmanii se văd în depărtare. Mai întâi sunt puncte la orizont, apoi cresc cât copilandri ce aleargă pe dealuri… vin… devin tineri agitați care au ceva important de făcut… se apropie la câteva zeci de metri… au crescut… sunt oameni în toată firea, sunt oameni ca și ei: două mâini, două picioare, cap cu ochi și gură. Au oare și copii acasă? Sărăcuții! Au lăsat și ei o nevastă plângând în prag?
«Cum să bag baioneta-n el? Ce mi-a făcut mie omul ăsta? Eu n-am tăiat decât gâtul găinii și beregata porcului din coteț. Eu nu pot să omor un OM!»”.
Atmosfera neliniștii constante, a fricii care începe să se amplifice tot mai tare, anxietatea care începe să-și croiască drum adânc în subconștientul maselor – iată câteva elemente definitorii narațiunii pe care Mădălina Tanasă o croiește cu minuțiozitate. Involuntar, ți se strânge inima la fragmentele violente, la pasajele care surprind amploarea bătăliilor, la omniprezența fricii și a morții. Nu scapă ochiului vigilent nici detaliile sensibile, simbolurile desprinse parcă din istoria lui Manole și a Anei cele zidite, doar că Manole i-a acum forma unei soacre care vrea să păstreze demnitatea nurorii în fața hoardelor de năvălitori. Mi-a plăcut și simbioza dintre trecut, dintre lupta tatălui versus percepția fiului asupra războiului. Vedem același fel de fir roșu, similitudini care se completează.
Cred că un astfel de roman trebuie citit mai ales acum, mai ales în momentele când ne încearcă umbra fioroasă a războiului, mai ales acum când ne simțim pe muchia subțire a pericolului. „Blestemul podului” este o carte despre durerea trecutului, despre onoare și despre frică, despre curaj și despre nebunia unor vremuri în care Binele fuge speriat de tăvălugul Răului.
Ne aflăm în perioada interbelică, după aproape 20 de ani de la Marele Război, în vremurile care doar prevestesc o nouă dramă istorică de anvergură. Petru este un băiat bun, fecior în casă, nădejde și sprijin pentru părinți. Genul de bărbat care cu mâinile goale e gata să-și înfrunte soarta. Unica sa slăbiciune este Ana, o fată tânără, vivace, modestă și luminoasă. Între cei doi se leagă o iubire pe care o legitimează printr-o căsătorie și prin mutarea la casa socrilor mari. Ce soartă îi așteaptă? Ce încercări le rezervă destinul?
„Blestemul podului” este o cartografiere impecabilă a contextului social din acea perioadă. Dincolo de substratul emoțional, pe care autoarea îl subliniază impecabil, romanul ne poartă prin dificultățile epocii: de la sărăcie la marginalizare, de la rivalitate la integrare maritală. Observăm cum partea aceasta a Moldovei cade pradă mișmașurilor istorice, cum este atrasă într-un nou fel de război în care își va sacrifica feciorii și fiicele. Dar despre ce este acest război? Despre nevoia de afirmare națională? Despre conjuncturi și interese? Și, mai ales, cum este privit prin ochii oamenilor simpli?
Cred că nu voi exagera dacă voi spune că acest debut al Mădălinei Tanasă are toate ingredientele literare necesare pentru a fi percepută drept o carte mare, o carte care se apropie de abordarea clasică a narațiunii. Stilistic autoarea reușește să ne ofere senzația autenticității:
„Dușmanii se văd în depărtare. Mai întâi sunt puncte la orizont, apoi cresc cât copilandri ce aleargă pe dealuri… vin… devin tineri agitați care au ceva important de făcut… se apropie la câteva zeci de metri… au crescut… sunt oameni în toată firea, sunt oameni ca și ei: două mâini, două picioare, cap cu ochi și gură. Au oare și copii acasă? Sărăcuții! Au lăsat și ei o nevastă plângând în prag?
«Cum să bag baioneta-n el? Ce mi-a făcut mie omul ăsta? Eu n-am tăiat decât gâtul găinii și beregata porcului din coteț. Eu nu pot să omor un OM!»”.
Atmosfera neliniștii constante, a fricii care începe să se amplifice tot mai tare, anxietatea care începe să-și croiască drum adânc în subconștientul maselor – iată câteva elemente definitorii narațiunii pe care Mădălina Tanasă o croiește cu minuțiozitate. Involuntar, ți se strânge inima la fragmentele violente, la pasajele care surprind amploarea bătăliilor, la omniprezența fricii și a morții. Nu scapă ochiului vigilent nici detaliile sensibile, simbolurile desprinse parcă din istoria lui Manole și a Anei cele zidite, doar că Manole i-a acum forma unei soacre care vrea să păstreze demnitatea nurorii în fața hoardelor de năvălitori. Mi-a plăcut și simbioza dintre trecut, dintre lupta tatălui versus percepția fiului asupra războiului. Vedem același fel de fir roșu, similitudini care se completează.
Cred că un astfel de roman trebuie citit mai ales acum, mai ales în momentele când ne încearcă umbra fioroasă a războiului, mai ales acum când ne simțim pe muchia subțire a pericolului. „Blestemul podului” este o carte despre durerea trecutului, despre onoare și despre frică, despre curaj și despre nebunia unor vremuri în care Binele fuge speriat de tăvălugul Răului.
June 9, 2023
Din recenzia apărută în revista Ficțiunea Optm:
„Inițial m-am temut că va fi o poveste despre foamete și chinurile pe care locuitorii Cosmeștiului le vor îndura din pricina războiului și, mai apoi, a ocupatorilor ce s-au trezit brusc că pot lua orice poftesc după bunul plac. Nu e cazul, deși, tangențial, sunt atinse și aceste aspecte. Povestea este însă una despre alegeri. Alegeri pe care oamenii le fac din disperare de cauză sau în urma unor calcule. Ne supunem și supraviețuim cu capul plecat sau ne împotrivim și pierim demn? Atât în război, cât și acasă. Ne apărăm onoarea, dar cu ce preț? Strângem din dinți și rezistăm, dar știm oare ce ne așteaptă la întoarcere?
Drame cumplite se petrec departe de orașele unde calculele cinice (și eronate) au îngropat o națiune. Bieții săteni s-au trezit încă o dată transformați în carne de tun, în simple numere, în statistici, în pioni pe harta unora pentru care individul contează prea puțin. Iar când nici cel de alături nu se mai gândește decât la ai săi, ce șanse mai au, de pildă, trei femei lipsite de apărare, dintre care una e grav bolnavă, una are mințile cam zdruncinate, iar una e doar piele și os pentru că n-a îndrăznit să se hrănească așa cum ar trebui taman în propria ei casă?
O poveste splendidă și dureroasă, cinematografică și foarte amplă, excelent documentată și scrisă cu pasiune și har, "Blestemul Podului" al Mădălinei Tănasă confirmă încă o dată că romanul istoric românesc o duce foarte bine și că, prin tenacitate, dârzenie, dăruire și talent, poveștile frumoase pot deveni unele de succes. Citiți această poveste și îmi veți da dreptate!”
Mai multe: https://fictiunea.ro/2023/163/art5/in....
„Inițial m-am temut că va fi o poveste despre foamete și chinurile pe care locuitorii Cosmeștiului le vor îndura din pricina războiului și, mai apoi, a ocupatorilor ce s-au trezit brusc că pot lua orice poftesc după bunul plac. Nu e cazul, deși, tangențial, sunt atinse și aceste aspecte. Povestea este însă una despre alegeri. Alegeri pe care oamenii le fac din disperare de cauză sau în urma unor calcule. Ne supunem și supraviețuim cu capul plecat sau ne împotrivim și pierim demn? Atât în război, cât și acasă. Ne apărăm onoarea, dar cu ce preț? Strângem din dinți și rezistăm, dar știm oare ce ne așteaptă la întoarcere?
Drame cumplite se petrec departe de orașele unde calculele cinice (și eronate) au îngropat o națiune. Bieții săteni s-au trezit încă o dată transformați în carne de tun, în simple numere, în statistici, în pioni pe harta unora pentru care individul contează prea puțin. Iar când nici cel de alături nu se mai gândește decât la ai săi, ce șanse mai au, de pildă, trei femei lipsite de apărare, dintre care una e grav bolnavă, una are mințile cam zdruncinate, iar una e doar piele și os pentru că n-a îndrăznit să se hrănească așa cum ar trebui taman în propria ei casă?
O poveste splendidă și dureroasă, cinematografică și foarte amplă, excelent documentată și scrisă cu pasiune și har, "Blestemul Podului" al Mădălinei Tănasă confirmă încă o dată că romanul istoric românesc o duce foarte bine și că, prin tenacitate, dârzenie, dăruire și talent, poveștile frumoase pot deveni unele de succes. Citiți această poveste și îmi veți da dreptate!”
Mai multe: https://fictiunea.ro/2023/163/art5/in....
July 15, 2025
Honestly, I enjoyed this WAY more than I thought I would. I was for real invested in the village TEA.
Lowkey this would do pretty well in booktok since it's honestly so full of fun/popular tropes but they're very subtly introduced, even if their essence is there.
What I didn't like was the end, it was extremely rushed and had almost no substance. I know its even more gut wrenching since its based on true stories but the author could have taken their time with the epilogue. Also I would've liked to know the ending from the guys' perspective too.
That's it. Solid read not gonna lie.
Lowkey this would do pretty well in booktok since it's honestly so full of fun/popular tropes but they're very subtly introduced, even if their essence is there.
What I didn't like was the end, it was extremely rushed and had almost no substance. I know its even more gut wrenching since its based on true stories but the author could have taken their time with the epilogue. Also I would've liked to know the ending from the guys' perspective too.
That's it. Solid read not gonna lie.
April 24, 2025
O carte atât de intensă cum nici nu imi imaginam când am pus mâna pe ea din pură curiozitate într-o librărie. O carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, care m-a tulburat într-atât încât să n-o mai pot deschide cu săptămânile, o carte pe care n-am mai putut-o închide odată reluată și, odată reluată, nu mi-am dorit decât să nu se mai termine.
September 2, 2025
O carte superba, concentrata, din viata romanilor din zona Moldovei in perioada celor doua razboaie mondiale, despre lupta pentru supravietuire a barbatilor plecati la razboi si a celor dragi ramasi acasa sa ii astepte, intr-o perioada incerta politic, cu lipsuri, foamete, seceta si pericole prin care se poate supravietui doar cu speranta, curaj si dragoste.
November 11, 2024
Mi-a placut foarte mult. O recomand!
May 1, 2023
Am citit-o in mai puțin de două zile. Acțiunea se petrece preponderent într-un sat de pe malul Siretului, in Al Doilea Război Mondial. Lupta disperată a femeilor pentru a supraviețui îți rupe sufletul. Episoadele de război de pe front sunt extrem de intense, îți creează imagini vizuale demne de un scenariu de film
Displaying 1 - 25 of 25 reviews