Шейсетгодишната и младежът е банална история за любов, разказана в още по-банална рамка. В един топъл октомврийски ден през 90-те години в Букурещ млад писател посещава любимата си поетеса Анна, която изпитва непреодолимо влечение към него. Той слуша мълчаливо хаотичната ѝ изповед и единствено зеленият му поглед (един от главните герои в романа) реагира на думите ѝ.
Nora Iuga, poeta, prozatoare si traducatoare, membra a Uniunii Scriitorilor din Romania. Autoare a mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Inima ca un pumn de boxeur (editia I, 1982; editia a II-a, 2000), Piata cerului (1986), Cintece (1989) – si de proza – Sapunul lui Leopold Bloom (editia I, 1993; editia a II-a, Polirom, 2007; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Sexagenara si tinarul (editia I, 2000; editia a II-a, Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), Fasanenstraße 23 – O vara la Berlin (2001), Lebada cu doua intrari (2004), Hai sa furam pepeni (Polirom, 2009), Berlinul meu e un monolog (Cartea Romaneasca, 2010) –, precum si a poemului-roman Fetita cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvintul). In 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung, o recompensa care se acorda tuturor celor care contribuie la raspindirea culturii germane in lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Muller, Ernst Junger, Oskar Pastior, Gunter Grass, Aglaja Veteranyi.
Una poetessa sessantenne incontra più volte nella propria casa un giovane di 35 anni affascinante, bello esteticamente, prosatore, il quale sembra interessato a lei e alla vita che Anna, la poetessa, ha vissuto fino a quel momento.
Anna è attratta da lui, e forse anche lui da lei, ma è un gioco ambiguo, in cui ciascuno dei due cerca di capire che cosa vuole dall’altro e che cosa l’altro può offrire. L’attrazione non è esplicitata, ma fa da sottofondo al racconto di Anna, che parla di sé, della sua vita, ma anche dell’infrastruttura culturale e letteraria romena, del Comunismo e della difficoltà di rimanere liberi durante il regime.
Molti i riferimenti alla letteratura pre- e post- comunista, alla scrittura dei “giovani” dei primi anni Duemila. Il racconto si concentra sulla relazione tra Anna e l’amica Terry, quest’ultima molto più opportunista e dall’ambizione smisurata, mentre Anna è più fedele alla vera “libertà” artistica, quindi non scende a compromessi che non sono in linea con il suo carattere per ottenere favori e/o posizioni di rilievo nella chiusa e tortuosa gerarchia comunista.
Bellissime le pagine sulla letteratura, sulla religione, filosofia, società: lo stile si basa su un continuo cambiamento del tema, pur tenendo tutto insieme attraverso un’apparente spontaneità del dialogo-monologo. Si segue il filo del pensiero che va in più direzioni, ma non ci si allontana mai dal punto.
Splendido libro, davvero una rara gemma della letteratura romena postcomunista!
“Uno dei pregiudizi più stupidi dell’intellettuale romeno è la sua instancabile lotta contro le cacofonie” (p. 89). “Fare l’amore e scrivere! […] a parte questi due piaceri essenziali, il resto è retorica” (p. 121). “Una persona che tollera qualsiasi cosa con leggerezza non è per niente interessante (p. 129)”.
Un striptease la rang de artă, cotropitor prin inteligență și poezie. Totul sub privirea a doi ochi verzi. Un dans luxurios în sinceritatea cu care se fac dezbrăcările de strat de piele.
•Dar speranța? Ce e speranța? Această proiecție nerăbdătoare într-un spațiu inexistent. Viitorul este și mai ireal decât trecutul. El e pură invenție. Mă uit la bătrânii ăștia care se roagă seara înainte de culcare să vină vremuri mai bune. Dumnezeule, câtă inconștiență, sau poate altruism, când ei nu vor mai putea participa la acest viitor. De la o anumită vârstă viitorul ți se refuză. Scriam odată într-un poem, mai demult, cred că nu împlinisem patruzeci de ani “Când mă gândesc la viitor e ca și cum mi-aș contempla scheletul”.
Genul de carte pe care am citit-o cu permanentul regret că se va termina la un moment dat. O iubesc pe Nora Iuga, această „fetiță cu 1000 de riduri”. Minunată!
Nu știu dacă îi fac sau nu o nedreptate autoarei dar romanul Sexagenara și tânărul mi-a plăcut mai mult decât Harald și luna verde tocmai din pricina elementelor care îl îndepărtează de acest gen.
Am receptat această ficțiune, așa cum ne repetă naratorul — hiper-conștient de implicarea sa absolută în nucleul faptelor povestite — să ne convingă că este această scriitură, în care nu poți să nu te scufunzi și cu sufletul și cu mintea, uneori ca pe un poem, sau meta-poem, alteori ca pe un jurnal intim sau o epistolă infuzată cu aduceri-aminte dintr-o perioadă social-istorică pe care cei mai tineri, ca mine, nu au cunoscut-o, despre scriitori, critici literari și uneori chiar oameni politici, personaje fulgurante, al căror unic rol este de a întregi portretul afectiv și intelectual al Annei. Sexagenara Anna care vorbește când la persoana întâi, cu un curaj pe care îl atribuie vârstei, când la a treia, din nevoia de autocenzurare a mărturisirii dar și pentru a urmări reacțiile tânărului cu ”privire verde” care pe parcursul celor douăsprezece ore, cât durează întâlnirea lor, nu se manifestă decât prin mimica feței, atunci când simte provocările unor idei incitante, sau prin gesturi — îi aprinde Annei țigările, coboară la magazin după bere, servește prânzul și cina împreună cu aceasta — iar singurele cuvinte pe care le rostește sunt cele de rămas-bun și mărturisirea că se va simți emoționat mult timp de acum încolo...
Ideea de a citi această carte mi-a venit acum câteva zile când am văzut un reportaj despre un film care prezintă viața acesteia - "De ce mă cheamă Nora, când cerul meu este senin" și în care se povestea despre interdicția regimului comunist de a mai scrie, fiind acuzată de un "erotism morbid". Recunosc că am devenit tare curioasă, bănuind că această carte îmi va satisface această curiozitate, care, mai bine, rămânea acolo, neatinsă. 🤭
Anna, probabil un alter ego al scriitoarei, aflată în fața unui interlecutor cu mulți ani mai tânăr decat ea, de care se simte atrasă, derulează aleatoriu secvențe de viață, despre tinerețea ei, despre regim, despre relațiile ei intime, dar mai ales despre prietenia ei cu Terry, despre care își va da seama că i-a fost tot timpul o rivală literară. Tânărul tace de când a venit, doar privirea-i verde fiindu-i vie, asistând misterios la monologul sexagenarei.
Așa cum spune Nora (ce nume superb!!), ea este în primul rând poetă, abia apoi prozatoare, dar asta nu este un lucru rău. I-am observat printre rânduri simplitatea cu care îmbogățește textul cu figuri de stil.
Probabil nu este una dintre operele ei semnificative, dar mi-a placut pentru că m-am regăsit în multe dintre ideile și principiile ei, inclusiv cele despre lecturi. În schimb, mi-au displăcut limbajul vulgar și referințele politice.
"Mă simt atât de împăcată când îți vorbesc, încât te confund cu singurătatea mea."
"În definitiv, lumea nu e tot plăsmuirea unui autor?"
"Ajung la concluzia că singura realitate a iubirii sunt de fapt glandele, în rest, totul e literatură."
Un roman special, care penduleaza intre biografie si fictiune la fel cum autoarea trece de la persoana 1 la a 3-a. Textul e o confesiune, iar adresantul un tanar prozator care vorbeste doar cu ochii. E multa joaca cu timpul in roman. In prezentul actiunii autoarea vorbeste despre literatura, poezie chiar si despre traducerile ei( asa am aflat ca e traducatoarea Tobei de Tinichea a lui Gunter Grass) In povestea din trecut aflam despre prietenia sa cu Terry-o femeie avida de a urca in ierarhia sociala scriitoriceasca mai degraba,a vremii. Vorbeste atat de mult de relatia aceasta incat la un moment dat ajungi sa te intrebi cate dintre lucrurile spuse despre ea in absentia nu se pot aplica de fapt Annei. Textul este foarte bogat, frumos chiar adeseori datorita poetei Nora Iuga. Trairea sentimentala/erotica a scriitoarei te face sa uiti pe alocuri ca este vorba despre o femeie de 60 de ani, desi face periodic referire la viata/moarte, tinerete/batranete. Nu pot sa spun daca tanarul cu ochii verzi va fi sedus sau nu pana la final, dar cu siguranta orice cititor al acestei carti se va indragosti de sensibilitatea textului Norei Iuga.
2017 a început cu cartea asta pe care am devorat-o până la sațietate. citesc în paralel Bukovski care mă dezgustă profund și care m-a făcut, probabil, să apreciez mai mult feminitatea Norei Iuga, care spune la un moment dat despre vulgaritate:
,,Sunt sigură că pentru cei din generația voastră trec drept un poet demult datat. Dar tu crezi că eu nu cultiv obscenitatea în exces, ca voi, din cauza unei pudori a vârstei sau de teama ridicolului? Nici vorbă, un om care n-are complexul vinovăției nu văd de ce s-ar ascunde. Cu mine se întamplă ceva. Îmi lipsește obișnuința. (...) mi-e imposibil să folosesc în poezie denumirea lor vulgară; nu pentru că m-aș cenzura, ci pentru că ele nu există pentru mine, m-aș falsifica. În acest caz pentru mine naturalul e metafora."
Such a sweet lady. E 6:28. N-am dormit deloc, nici nu mi-e somn. Vreau să se deschidă Diverta să fug să-mi cumpăr altă carte.
Față-n față stau doi oameni. O bătrână de 60 de ani și un domn cu ochii verzi. Sexagenara și tânărul, doi elemenți din epoci diferite, dar pe care-i leagă o discuție lungă cât o noapte. Un dialog care se evaporă ca fumul unei țigări, ca o tinerețe demult uitată, ca un gând după care nu mai ai forță să alergi.
cartea a fost scrisă ca și cum Sexagenara voia să își spună întreaga poveste de viață dintr-o singură suflare, o făcea ispitită de cei doi ochi verzi, dar și să umple timpul și spațiul unei prime (și cred că și ultime) întâlniri de dragoste imposibilă
Beyond the tabu of one elder person falling in love with a much younger one, the book is about the idea of writing, story-telling as an act of seduction. "Confessions can be more sensual than a sexual act in itself. They drag the person you are open yourself to inside your very intimacy."
In here, the reader, the listener, takes the form of a young man (more of a young man's gaze actually -"His green gaze becomes sweet as pistachio sorbet, it makes me want to lick it") whose attention needs to be arrested through talking. The relationship between the two will be destroyed by silence. So, Nora Iuga, embodied in the novel by the ironic, disappointed, nostalgic and, finally, tired Anna, tells stories again and again. About her friends and husbands, about failure, about young age and political regimes, about the hypocrite society of writers.
"Si dice che una persona sia colta quando ha dimenticato tutto quel che ha letto. Bella consolazione! Ho paura di questo vuoto che inghiottisce a poco a poco tutte le cose che un giorno conoscevo. La scomparsa degli eventi è già abbastanza triste, ma la scomparsa dei ricordi è definitiva e irreparabile. Qualcuno taglia fette intere della tua esistenza e tu assisti, vedi che ti sta finendo il pane, ma ti rallegri ancora delle ultime briciole. Sai, quando cominci a invecchiare, sono due le perdite più dolorose, la riduzione della vista e la diminuzione della memoria. Con esse comincia il distacco dal mondo. O meglio, da lì comincia la morte." (pp. 114, 115)
"Poate că de cele mai multe ori nouă nu ne place cum suntem; lașul ar vrea să fie erou, poetul, matematician, o femeie interesantă, să fie frumoasă, una frumoasă să fie interesantă. Decepționați de noi înșine, ajungem să ne urâm. Poate că suntem în stare să facem rău pentru a ne dobândi altă identitate. Insul cel mai periculos este cel ce se urăște pe sine, pentru că ceilalți pot deveni victimele furiei sale."
A nu se citi decât înaintea romanului ,,Hipodrom".
,,Nu-mi place părul tuns. nu-mi plac subțiorile rase, nu-mi place iarba cosită; cred că duc în mine un instinct care nu se lasă civilizat. Poate de aceea îmi e frică până și azi de telefoanele publice, de ascensoare, de computere ce să mai vorbim."
,,În ochii mei îmi par ridicolă. Nu știu cum mă văd alții, dar ei nu au de unde să știe cine stinge lumina, cine răscolește patul în gândurile mele."
Foarte interesanta. Oarecum haotica in modul in care trece de la un eveniment la altul desi pastreaza destul de strict cronologia faptelor, si extrem de vie. O simti cum pulseaza. O simti cat e de lucida. Ma asteptam sa ma impresioneze, dar e cu siguranta mai mult de atat.
"Uite, mă gândesc că, dacă aș face acum un stop cardiac, aș avea șansa ca ultima imagine pe retina mea să fie ochii tăi. Câtă bucurie pentru mine, câtă onoare pentru tine, nu ți-ar plăcea?"
Ce păcat că văd în multe locuri exprimări de genul "Și nu este o poveste despre sex, așa cum promite titlul."! Nu știu ce din titlul Sexagenara și tânărul, promite un roman despre sex. Ori poate mai sunt cititori care nu știu ce înseamnă sexagenar? O, doamne, sper că mă înșel! Nora Iuga scrie aici un roman de un curaj nebun, cu o sinceritate brutală, într-o notă semiautobiografică, ceea ce face interesant Bucureștiul anilor '60...'80, cu scriitorii de atunci, cu vremurile acelea în care "Freud sau Weininger [...] făceau furori printre adolescenți", vremuri din care nu te-ar deranja să (re)trăiești frânturi. Erau vremuri "când traducerile apăreau în același an cu originalul, când ne vizitau artiști și savanți de primă mărime". În același an cu originalul!!! 😍 Îmi place Nora Iuga, pentru că știe cine este, ce vrea, îmi place că a realizat că "Modestia este o virtute desuetă și ridicolă, una din acele virtuți pe care părinții noștri le-au cultivat în noi, aruncându-ne în junglă. [...] n-au știut atunci, că printr-o astfel de educație își ucid copiii." Romanul ăsta este o poveste la un pahar de bere, fumând. Ea vorbește, el ascultă. Ea se frământă, el tace. Ea vede, el privește. Ea rămâne, el pleacă. Ea sigur așteaptă, el probabil va reveni. Ce păcat că mulți credem că la 50, 60 de ani trebuie să murim, să ne îngropăm dorințe, speranțe! Dar uite că Nora arată că NU, NU TREBUIE!!! Nu mai ești la 60 același de la 40, dar de ce trebuie să fii? Nici la 30 nu ești cel de la 20. Dar ai vrea să fii? Mai bine trăiește, decât să dorești ce nu se poate întoarce!
“Ai văzut ce fac eu de mai bine de două ore, îţi povestesc amintiri de demult sau vise. Nimic din ceea ce mi se întâmplă în prezent sau ar putea să mă includă în viitor. Dacă mă gândesc bine, e şi normal să fie aşa. Toată viaţa mea se derulează în trecut, amintirile mă reactualizează ca şi visul care e singurul meu prezent, cât despre viitor, acolo nu mai exist deloc, e un spaţiu care ma “elimină, înainte ca viaţa biologică să mă fi eliminat. Mă tem că nu numai viaţa biologică. Mi-e foarte frică de moarte, mai ales pentru că mi-e greu să cred într-o viaţă viitoare. Creierul meu devine, pe zi ce trece, mai logic, şi mai imun la asalturile unor mesaje crepusculare, lipsite de argumente palpabile. Nu pot scăpa de imaginea terifiantă a gunoiului universal pe care îl produc în eternitate morţii tuturor regnurilor. N-ai simţit mirosul de cadavre din oraş?”
Nu cunosc nimic despre autoare Tind sa cred ca este un roman semi sau chiar autobiografic Mi-a plăcut mult E plin de imagini vii
Când am început să citesc cartea (adică într-o oarecare marți pe la 10 seara, spontan, pe internet), mi-am asumat, din cauza titlului, că probabil trebuie să accept unele elemente incomode, poate vulgare, ca să mă bucur de scriitură. Nu a fost așa. Diferența de vârstă dintre sexagenară și tânăr, deși una consistentă, nu duce în direcții...ilegale; în opinia mea, nici măcar imorale.
Inițial, trecerea arbitrară de la persoana I la persoana a III-a, precum și lipsa punctuației și a paragrafelor clasice, m-au bulversat. Pe parcurs, însă, aceste alegeri stilistice mi-au permis să mă detașez de reguli, de acel trebuie , de ideea de „cum ar trebui să fie redactat” un astfel de text și am putut să primesc fără constrângere valurile aparent nelimitate de idei pe care le exprima autoarea.
M-a surprins plăcut concentrarea narațiunii asupra lui Terry. Pasajele în care autoarea dădea importanță bărbatului din fața ei erau puține, scurte și cumva mai mereu întrerupte de altă amintire a prietenei ei. Este ceva ce doar o autoare, nu un autor, ar putea să ofere cititoarelor. Prieteniile dintre femei sunt diferite decât cele între bărbați (...cred) și au diverse veleități. Iubirea, invidia, curiozitatea, atracția, admirația, repulsia, tristețea exprimate la adresa prietenei au fost organice, au avut sens, cred că sunt multe persoane care își pot regăsi prieteniile în relația celor două personaje. Eu m-am regăsit.
Am găsit și mult umor printre rândurile volumului, cu multitudinea de referințe din media românească a sfârșitului mileniului 2, dar și prin micile reproșuri pe care și le aducea naratoarea cu privire la dorințele pentru tânărul din fața ei.
„Am înnebunit de tot. Trebuie să mă gândesc la altceva, ca atunci când te doare măseaua și dezlegi cuvinte încrucișate. Uite, de pildă, la Victor Cirobea sau la Vasile Lupu, figurile cele mai indicate când vrei să-ți piară pofta de bărbați.”
Rămân cu un sentiment de căldură în urma lecturii, pe alocuri simțind că naratoarea vorbea cu mine, alteori că vorbea doar cu ea, deși avea un interlocutor în cadrul textului. Finalmente, aș adăuga că, printr-o exprimare mai puțin elegantă, pot spune că simt că am stat la o bârfă bună ca între fete.
Poezia Norei Iuga mereu m-a intrigat, iar volumul de față mi se pare că a fost un argument pentru unul din volumele sale ulterioare. Apreciez ludicul, dar și realismul volumului. Proza confesivă, o dedublare interesante între narator și vocea sa, personajul masculin care întrupează cititorul, Sexagenara și tânărul este un tratat despre relația scriitor-cititor dus peste niște limite impuse de gândirea clasică.
Foarte interesant scrisă, un monolog continuu, pe parcursul unei zile, totul depănat de-a lungul a 200 de pagini, deși uneori autoarea vorbește la persoana a treia despre personajul narator, apoi revine la persoana întâi. Cred că zice și "tânărul" interlocutor la un moment dat că se duce după bere. :-)) Titlul cărții e catchy și te duce cu gândul la o _couger_ mai în vârstă și amantul ei mult mai proaspăt. Într-adevăr doamna de 65 de ani e atrasă de bărbatul de 40 de ani (tânăr doar prin comparație), și e atrasă bine de tot, îi face aluzii directe, dar el nimic, rămâne un admirator al scrisului ei și atât. Oricum, sunt destule scene de sex din tinerețea evocată de Anna (asta dacă nu vă pasionează cum fac seniorii dragoste). Mi-a plăcut incursiunea în lumea literară din perioada comunistă, cum Terry face orice să ajungă în vârf, în comparație cu Anna, care e dată afară de trei ori pentru că nu se supune rigorilor vremii. Și mai am impresia că romanul e autobiografic, pentru că multe din personajele pe care le menționează Anna au existat cu adevărat.
Foarte asemanatoare cu prietena mea geniala in esenta cu nuante distincte de viata gri in comunismul romanesc cu sclipiri de lumini tomnatice si cea mai buna nostalgie.
Poezie, nivel ideatic superior, finețe senzorială și intelectuală. Nora Iuga poate scrie despre orice, chiar și un monolog alături de o nălucă tăcută – așa mi-a lăsat impresia această carte –, iar arta cu care scrie Nora, o iubitoare de frumusețe, este un manifest puternic în literatura română.