What do you think?
Rate this book
Valsul florilor
Nouă povestiri, dintre cele mai frumoase creații literare ale lui Yasunari Kawabata, traduse pentru prima dată în limba română.
Valsul florilor este povestea emoţionantă a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko şi Nanjō au crescut în spiritul sacrificării personale în numele unui scop mai înalt, cel artistic. Personajele povestirii sunt prinse ca într-un dans al vieţii, uneori hieratic şi spectaculos, alteori morbid şi frizând pierderea lucidităţii, pentru ca, la final, disciplina de fier a acestei arte, reflectate asupra personalităţii fiecăruia, să-şi spună cuvântul.
Având frumuseţea echivocă şi enigmatică a stampelor lui Hiroshige, maestrul peisajului nipon, Un şir de copaci dezvăluie, dincolo de metafora inexplicabilei desfrunziri a unor arbori de ginkgo, drama din sânul unei familii.
Prima zăpadă pe Fuji relatează întâlnirea dureroasă a unui cuplu despărţit de mult, care a trecut, separat, prin tragedia celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi printr-o serie de drame personale.
Tăcerea, una dintre cele mai acute proze ale volumului, e o poveste-în-poveste, despre pasiunea pentru scris şi consecinţele, uneori dramatice, ale acesteia, iar Norii de dimineaţă surprinde dragostea unei eleve pentru profesoara sa de literatură japoneză.
Povestirile din volum au, în ciuda dimensiunilor reduse, calităţile stilistice ale unor capodopere, în care fiecare cuvânt are forţa de a evoca un întreg univers.
Valsul florilor este povestea emoţionantă a pasiunii obsesive pentru dans. Hoshie, Suzuko şi Nanjō au crescut în spiritul sacrificării personale în numele unui scop mai înalt, cel artistic. Personajele povestirii sunt prinse ca într-un dans al vieţii, uneori hieratic şi spectaculos, alteori morbid şi frizând pierderea lucidităţii, pentru ca, la final, disciplina de fier a acestei arte, reflectate asupra personalităţii fiecăruia, să-şi spună cuvântul.
Având frumuseţea echivocă şi enigmatică a stampelor lui Hiroshige, maestrul peisajului nipon, Un şir de copaci dezvăluie, dincolo de metafora inexplicabilei desfrunziri a unor arbori de ginkgo, drama din sânul unei familii.
Prima zăpadă pe Fuji relatează întâlnirea dureroasă a unui cuplu despărţit de mult, care a trecut, separat, prin tragedia celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi printr-o serie de drame personale.
Tăcerea, una dintre cele mai acute proze ale volumului, e o poveste-în-poveste, despre pasiunea pentru scris şi consecinţele, uneori dramatice, ale acesteia, iar Norii de dimineaţă surprinde dragostea unei eleve pentru profesoara sa de literatură japoneză.
Povestirile din volum au, în ciuda dimensiunilor reduse, calităţile stilistice ale unor capodopere, în care fiecare cuvânt are forţa de a evoca un întreg univers.
232 pages, Paperback
First published January 1, 2013
2 people are currently reading
126 people want to read
About the author
Yasunari Kawabata
431 books3,869 followersYasunari Kawabata (川端 康成) was a Japanese short story writer and novelist whose spare, lyrical, subtly-shaded prose works won him the Nobel Prize for Literature in 1968, the first Japanese author to receive the award. His works have enjoyed broad international appeal and are still widely read today.
Nobel Lecture: 1968
http://www.nobelprize.org/nobel_prize...
Nobel Lecture: 1968
http://www.nobelprize.org/nobel_prize...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
January 18, 2022
O antologie de proza scurta ce contine 9 povestiri scrise intr-o maniera puternica, retinuta, oarecum masculina dar in acelasi timp feminina si plina de gingasie.
Prima, "Valsul florilor" ne prezinta pasiunea a doua fete balerine pentru dans, sacrificiile si renuntarile pe care le fac in numele artei: "Trebuie sa uiti de obligatiile morale si de sentimentele marunte, si mai ales sa te apuci de arta pregatit sa renunti la tine insuti." Intelegem si sacrificiul artistului, care pe scena trebuie sa-si innabuse toate greutatile si tristetile personale si sa zambeasca de dragul artei: "Iti plange inima, dar trebuie sa razi." Cele doua balerine impart durerile si satisfactiile dansului, dar si povestea de iubire pentru fiul sensei-ului, Nanjo. Titlul, desigur, face referire la "Spargatorul de nuci" de Ceaikovski.
Cea de-a doua povestire, "Picuri de ploaie", cuprinde deosebirea dintre sunetul ploii si sunetul picurilor de ploaie: "Daca se aude, se cheama ca sunt picuri de ploaie, si nu ploaie."
"Ce nu facea sotul" este o poveste usor erotica si ne releva fascinatia unui tanar student pentru loburile urechii amantei sale: "Lobul putin carnos cu pielea fina si moale era ca o piatra pretioasa plina de mister. Doar acolo se pastrase puritatea femeii, esenta frumusetii ei."
"Un rand de copaci" ne spune povestea arborilor de Ginko care-si pierd brusc si inexplicabil frunzele. Pe fondul acestei ciudatenii ni se dezvaluie intamplari din viata familiei Toeda.
In "Yumiura" este vorba despre orasul cu acelasi nume din Kyushu. La scriitorul Kozumi vine o doamna care afirma ca l-a cunoscut in acel oras acum 30 de ani. Ea mai spune ca el chiar o ceruse in casatorie si ea il refuzase.
"Tacerea" este o foarte incintanta poveste de groaza care mi-a placut, avand in centru fantoma unei femei ce are obisnuinta infricosatoare de a se aseza langa tine in taxi atunci cand treci pe langa un crematoriu. In paralel cu aceasta povestire de groaza aflam si despre scriitorul Oniya, care nu mai poate sa scrie.
"O crizantema in piatra" reprezinta de fapt o piatra funerara. Crizantema plantata in adancimea ei este o ofranda in amintirea unei femei: "Eu sunt asemenea crizantemei. Chiar daca persoana asteptata vine sau nu, crizantema infloreste fara sa-si schimbe culoarea."
"Prima zapada pe Fuji" - un cuplu de indragostiti calatoreste cu trenul si observa zapada de pe muntele Fuji. Pe acel fundal ni se releva dramele personale prin care au trecut ei de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Ultima povestire, "Norii de dimineata", infatiseaza povestea unei tinere eleve care se indragosteste de noua ei profesoara de japoneza si este macinata de vina si patima.
In incheiere, va recomand antologia care este scrisa in maniera specifica lui Kawabata, unde este mai important ce nu ni se releva decat ceea ce ne este povestit si suntem indemnati mereu sa citim printre randuri ca sa surprindem cate-un sentiment furisat. Atasez aici cateva citate care mi s-au parut foarte frumoase:
"Daca nu m-as fi dedicat artei sunt sigura ca as fi ajuns fatarnica, rea, obraznica. Mi-as fi pierdut toata inocenta de copil. Arta m-a salvat."
"Sa traiesti in asa fel incat sa nu ai nimic de regretat - poate ca asta e si esenta artei."
"Minunile nu sunt deloc vraji facute de demoni. Sunt flacara vietii arzand cu tarie."
Prima, "Valsul florilor" ne prezinta pasiunea a doua fete balerine pentru dans, sacrificiile si renuntarile pe care le fac in numele artei: "Trebuie sa uiti de obligatiile morale si de sentimentele marunte, si mai ales sa te apuci de arta pregatit sa renunti la tine insuti." Intelegem si sacrificiul artistului, care pe scena trebuie sa-si innabuse toate greutatile si tristetile personale si sa zambeasca de dragul artei: "Iti plange inima, dar trebuie sa razi." Cele doua balerine impart durerile si satisfactiile dansului, dar si povestea de iubire pentru fiul sensei-ului, Nanjo. Titlul, desigur, face referire la "Spargatorul de nuci" de Ceaikovski.
Cea de-a doua povestire, "Picuri de ploaie", cuprinde deosebirea dintre sunetul ploii si sunetul picurilor de ploaie: "Daca se aude, se cheama ca sunt picuri de ploaie, si nu ploaie."
"Ce nu facea sotul" este o poveste usor erotica si ne releva fascinatia unui tanar student pentru loburile urechii amantei sale: "Lobul putin carnos cu pielea fina si moale era ca o piatra pretioasa plina de mister. Doar acolo se pastrase puritatea femeii, esenta frumusetii ei."
"Un rand de copaci" ne spune povestea arborilor de Ginko care-si pierd brusc si inexplicabil frunzele. Pe fondul acestei ciudatenii ni se dezvaluie intamplari din viata familiei Toeda.
In "Yumiura" este vorba despre orasul cu acelasi nume din Kyushu. La scriitorul Kozumi vine o doamna care afirma ca l-a cunoscut in acel oras acum 30 de ani. Ea mai spune ca el chiar o ceruse in casatorie si ea il refuzase.
"Tacerea" este o foarte incintanta poveste de groaza care mi-a placut, avand in centru fantoma unei femei ce are obisnuinta infricosatoare de a se aseza langa tine in taxi atunci cand treci pe langa un crematoriu. In paralel cu aceasta povestire de groaza aflam si despre scriitorul Oniya, care nu mai poate sa scrie.
"O crizantema in piatra" reprezinta de fapt o piatra funerara. Crizantema plantata in adancimea ei este o ofranda in amintirea unei femei: "Eu sunt asemenea crizantemei. Chiar daca persoana asteptata vine sau nu, crizantema infloreste fara sa-si schimbe culoarea."
"Prima zapada pe Fuji" - un cuplu de indragostiti calatoreste cu trenul si observa zapada de pe muntele Fuji. Pe acel fundal ni se releva dramele personale prin care au trecut ei de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Ultima povestire, "Norii de dimineata", infatiseaza povestea unei tinere eleve care se indragosteste de noua ei profesoara de japoneza si este macinata de vina si patima.
In incheiere, va recomand antologia care este scrisa in maniera specifica lui Kawabata, unde este mai important ce nu ni se releva decat ceea ce ne este povestit si suntem indemnati mereu sa citim printre randuri ca sa surprindem cate-un sentiment furisat. Atasez aici cateva citate care mi s-au parut foarte frumoase:
"Daca nu m-as fi dedicat artei sunt sigura ca as fi ajuns fatarnica, rea, obraznica. Mi-as fi pierdut toata inocenta de copil. Arta m-a salvat."
"Sa traiesti in asa fel incat sa nu ai nimic de regretat - poate ca asta e si esenta artei."
"Minunile nu sunt deloc vraji facute de demoni. Sunt flacara vietii arzand cu tarie."
June 24, 2013
This was the first Yasunari Kabawata book I've read. A collection of short stories that seem rather unfinished, without a well defined ending, and that are rather some small fragments of life. Usually a 20-30 page story does not make you truly understand or get to like a character. However, Kawabata's narrative style is so beautiful, simple but yet so strong, that it carries you away to 20th century Japan, to the beauty of the Mount Fuji and it makes you want to learn more about the life of those people and how their stories end. The book feels like the perfect way to get to know one of Japan's greatest writers, to get a glimpse of his thoughts and feelings. It makes you wonder what his beautiful writing style can look like in a novel.
May 20, 2017
Din nouă povestiri, doar vreo patru mi-au plăcut cu adevărat. Restul au fost cam pointless, deși frumoase în simplitatea și nonsensul lor. Dar ăsta e Kawabata, scoate frumusețe și din piatră seacă. No pun intended la adresa povestirii despre pietrele funerare. :P În final, doar 3 stele din 5, din păcate. Deși e o carte subțirică, mi-a luat foarte mult s-o citesc, și asta din cauza povestirilor care nu mi-au plăcut.
January 15, 2016
"Valsul florilor" este o carte alcătuită din 9 povestiri scrise de Yasunari Kawabata: "Valsul florilor" (Hana no warutsu), "Picuri de ploaie" (Amadare), "Ce nu făcea soţul" (Otto no shinai), "Un rând de copaci" (Namiki), "Yumiura" (Yumiura-shi), "Tăcerea" (Mugon), "O crizantemă în piatră" (Iwa ni kiku), "Prima zăpadă pe Fuji" (Fuji no hatsuyuki),"Norii de dimineaţă" (Asagumo).
Am selectat câteva dintre acestea şi mi-am prezentat părerea despre fiecare în parte, cât de succint am putut.
Cartea poartă numele primei povestiri care este şi cea mai mare din punctul de vedere al numărului de pagini, lucru ce mi-a permis să aflu mai multe detalii despre principalele personaje Hoshie şi Suzuko. Cele două fete sunt balerine şi ne introduc în lumea muzicală a dansului dar ne prezintă şi greutăţile pe care acesta le poate aduce în viaţa unor dansatori. Sub îndrumarea şi alături de Takeuchi acestea aşteaptă reîntoarcerea lui Nanjou care fusese trimis în străinătate pentru a studia.
În momentul apariţiei lui Nanjou, învie şi un oarecare conflict ascuns între cele două balerine, trăirile lor fiind de multe ori mult mai complexe decât lasă să vadă cei din jur. Nu doar trăirile interioare sunt cele care produc ecou în lumea creată de Kawabata ci şi tragedia care se petrece în momentul reîntoarcerii lui Nanjou care se ascunde de cei ce îl aşteaptă şi nu îndrăzneşte să dea ochii cu Takeuchi-sensei. Întâlnirea lui Hoshie cu Nanjou în mijlocul naturii îl fac pe acesta din urmă parcă să învie din nou şi să îşi învingă handicapul căpătat pe timpul plecării lui în străinătate întrucât o vede pe fată ca pe un suport uman care îi permite să fie ca înainte.
Povestirea "Un rând de copaci" mi s-a părut interesantă întrucât a scos în evidenţă efemeritatea lucrurilor care ne înconjoară şi ignoranţa noastră faţă de ele. Autorul ne perzintă o zi obişnuită din viaţa unei familii. În momentul în care soţul observă că nişte copaci de ginko de pe colină şi-au scuturat multe dintre frunzele lor, îi pune la curent şi pe cei din familia sa. Fata lui îi propune mamei să meargă să vadă şi ele arborii însă cea din urmă refuză întrucât consideră că este întuneric, dar preferă să urce la etaj pentru a se uita la arbori. Mirarea personajelor când vine vorba de scuturarea arborilor este dată şi de faptul că acestea nu îşi pot explica cum frunzele au căzut dacă vântul nu a bătut deloc.
Ne obişnuim cu ceea ce ne înconjoară şi ne afundăm în muncă şi lucruri neimportante atât de mult încât nu mai dăm importanţă lucrurilor mici, lucrurilor cu adevărat importante care ne înconjoară. Avem ochii larg deschişi dar nu vedem ceea ce este în faţa noastră nici dacă ne este punctat acest lucru de multe ori.
-Să ştii c-aşa e! Te uiţi, dar asta nu înseamnă că şi vezi."
"Tăcerea" mi s-a părut o altă povestire demnă de citit şi de recomandat întrucât am fost impresionată de greutatea care îl apasă pe un scriitor care, pe cât de mult se putea exprima în scris înainte, pe atât de tăcut a ajuns să fie din cauza bolii şi a voinţei inexistente. Scriitorul în cauză se limitează la a fi mult întotdeauna, nemaidorind să aibă de-a face cu propriile-i cuvinte. Finalul povestirii l-am găsit într-o oarecare legătură cu titlul. În momentul plecării spre casă al unui vizitator ce venise la scriitor, acesta se pomeneşte în maşină cu o fantomă despre care se precizează în prima parte a povestirii. Şoferul este cel care sesizează fantoma însă pasagerul nu o vede, în ciuda faptului că aceasta stă fix lângă el. Şoferul, speriat, conduce din ce în ce mai repede şi propune să nu mai scoată niciun cuvânt până ce vor ajunge în Kamakura, locul unde se zvonea că fantoma coboară din maşinile nefericiţilor care o au pe post de călătoare. Frica şi zvonurile încheie povestirea cu o altă tăcere...
Am selectat câteva dintre acestea şi mi-am prezentat părerea despre fiecare în parte, cât de succint am putut.
Cartea poartă numele primei povestiri care este şi cea mai mare din punctul de vedere al numărului de pagini, lucru ce mi-a permis să aflu mai multe detalii despre principalele personaje Hoshie şi Suzuko. Cele două fete sunt balerine şi ne introduc în lumea muzicală a dansului dar ne prezintă şi greutăţile pe care acesta le poate aduce în viaţa unor dansatori. Sub îndrumarea şi alături de Takeuchi acestea aşteaptă reîntoarcerea lui Nanjou care fusese trimis în străinătate pentru a studia.
"Să trăieşti în aşa fel încât să nu ai nimic de regretat - poate că aste e şi esenţa artei."
În momentul apariţiei lui Nanjou, învie şi un oarecare conflict ascuns între cele două balerine, trăirile lor fiind de multe ori mult mai complexe decât lasă să vadă cei din jur. Nu doar trăirile interioare sunt cele care produc ecou în lumea creată de Kawabata ci şi tragedia care se petrece în momentul reîntoarcerii lui Nanjou care se ascunde de cei ce îl aşteaptă şi nu îndrăzneşte să dea ochii cu Takeuchi-sensei. Întâlnirea lui Hoshie cu Nanjou în mijlocul naturii îl fac pe acesta din urmă parcă să învie din nou şi să îşi învingă handicapul căpătat pe timpul plecării lui în străinătate întrucât o vede pe fată ca pe un suport uman care îi permite să fie ca înainte.
"-Să dansezi după cum îţi spune inima, în mijlocul naturii, ca aici, aşa cum ciripesc păsările şi zboară fluturii - ăsta-i adevăratul dans."
"Iarba de un verde viu şi marmura albă care se contura clar deasupra ei, cu flori presărate ici-colo, străluceau în lumina soarelui de la amiază, astfel încât locul părea a fi altceva decât îi sugera numele. Era ca o grădină curată şi ordonată, liniştită, dar în acelaşi timp veselă."
Povestirea "Un rând de copaci" mi s-a părut interesantă întrucât a scos în evidenţă efemeritatea lucrurilor care ne înconjoară şi ignoranţa noastră faţă de ele. Autorul ne perzintă o zi obişnuită din viaţa unei familii. În momentul în care soţul observă că nişte copaci de ginko de pe colină şi-au scuturat multe dintre frunzele lor, îi pune la curent şi pe cei din familia sa. Fata lui îi propune mamei să meargă să vadă şi ele arborii însă cea din urmă refuză întrucât consideră că este întuneric, dar preferă să urce la etaj pentru a se uita la arbori. Mirarea personajelor când vine vorba de scuturarea arborilor este dată şi de faptul că acestea nu îşi pot explica cum frunzele au căzut dacă vântul nu a bătut deloc.
Ne obişnuim cu ceea ce ne înconjoară şi ne afundăm în muncă şi lucruri neimportante atât de mult încât nu mai dăm importanţă lucrurilor mici, lucrurilor cu adevărat importante care ne înconjoară. Avem ochii larg deschişi dar nu vedem ceea ce este în faţa noastră nici dacă ne este punctat acest lucru de multe ori.
"-Asta aşa e, spuse soţia lui, clătinând din cap. Cum de n-am observat? Doar îi văd în fiecare zi de la etaj...
-Să ştii c-aşa e! Te uiţi, dar asta nu înseamnă că şi vezi."
"Tăcerea" mi s-a părut o altă povestire demnă de citit şi de recomandat întrucât am fost impresionată de greutatea care îl apasă pe un scriitor care, pe cât de mult se putea exprima în scris înainte, pe atât de tăcut a ajuns să fie din cauza bolii şi a voinţei inexistente. Scriitorul în cauză se limitează la a fi mult întotdeauna, nemaidorind să aibă de-a face cu propriile-i cuvinte. Finalul povestirii l-am găsit într-o oarecare legătură cu titlul. În momentul plecării spre casă al unui vizitator ce venise la scriitor, acesta se pomeneşte în maşină cu o fantomă despre care se precizează în prima parte a povestirii. Şoferul este cel care sesizează fantoma însă pasagerul nu o vede, în ciuda faptului că aceasta stă fix lângă el. Şoferul, speriat, conduce din ce în ce mai repede şi propune să nu mai scoată niciun cuvânt până ce vor ajunge în Kamakura, locul unde se zvonea că fantoma coboară din maşinile nefericiţilor care o au pe post de călătoare. Frica şi zvonurile încheie povestirea cu o altă tăcere...
"-Nu. Eu n-o văd, am zis eu, dar imediat am simţit fiori reci şi, ca să fac pe grozavul, am adăugat: Dacă chiar e aici, să încerc să vorbesc cu ea?
-N... nu faceţi glume de-astea! Eşti blestemat dacă vorbeşti cu ele. Pun stăpânire pe tine! Te ia cu fiori de groază. Să nu faceţi asta! Cel mai bine, nu scoatem o vorbă şi-o ducem până la Kamakura."
June 29, 2021
Most of the book made me feel like I went to a restaurant, with the highest expectations and after ordering a nice fish, I only got the bones and the tail.
A collection of nine stories, The Waltz of the Flowers moves through different themes, usually presenting a slice of life, most of the time without a proper ending or even a plot whatsoever. I know I should praise the emotions that are born from such simplicity, but all these characteristics of the writing led to boredom, with few highlights that actually made me invested in what I read.
The Waltz of the Flowers - the longest story from the anthology, should’ve made me feel like entering a Degas painting, but instead, I read about a love triangle that doesn’t actually express any love-like emotion, each one being guided by the most different feelings – loss of one’s self through the expression of artistic emotions, devotion to mentors or dedication to art. 3/5
Raindrops - it’s an absurd story that works around an interesting idea; is the sound of raindrops the same as the sound of rain? It actually gives you something to think about. 3/5
What the Husband wasn’t Doing - this one is about an older lady and her younger (student) lover. It’s a story about different expectations on love, each one of them having different reasons to continue the love affair. 2/5
A Row of Trees - a family discusses about a strange fact regarding the gingko trees that didn’t lose their leaves at the same time. They didn’t find a reason for the leafless trees, as you often cannot read in a person the reason that led them to “lose their leaves”. 2/5
Yumiura - a story about a man that receives a visit from someone who claims was his lover during their youth years. It’s sad here the imbalance of the emotions – the man represented so much for her, that she still have feelings for him decades later, but he doesn’t remember her at all. 3/5
Silence - this one is one of those highlights I was talking before. A writer has a stroke and now is refusing to communicate in any way with the outside world. But what would be the causes of this silence? 4/5
The Stone Chrysanthemum - boring story about funeral stones. The only interesting part is the story of the woman that dies waiting for the lover that never comes. In order to bring peace to her ghost, the villagers plant a chrysanthemum that continues to wait for the lover. 2/5
First Snow on Fuji - similar themes as What the Husband wasn’t Doing, it tells the story of two lovers who go on a getaway to Hakone. Each one of them has different reasons they accepted this affair. 2/5
Morning Clouds - last story, but the best in my opinion, tells a story of obsession a school girl develops towards her female teacher. But is this something reciprocal? 5/5
Although most of the stories leave some interesting questions behind, the slow pacing, long contemplative passages and inexistent plot, limited me to at most a couple stories per day. *** stars.
A collection of nine stories, The Waltz of the Flowers moves through different themes, usually presenting a slice of life, most of the time without a proper ending or even a plot whatsoever. I know I should praise the emotions that are born from such simplicity, but all these characteristics of the writing led to boredom, with few highlights that actually made me invested in what I read.
The Waltz of the Flowers - the longest story from the anthology, should’ve made me feel like entering a Degas painting, but instead, I read about a love triangle that doesn’t actually express any love-like emotion, each one being guided by the most different feelings – loss of one’s self through the expression of artistic emotions, devotion to mentors or dedication to art. 3/5
Raindrops - it’s an absurd story that works around an interesting idea; is the sound of raindrops the same as the sound of rain? It actually gives you something to think about. 3/5
What the Husband wasn’t Doing - this one is about an older lady and her younger (student) lover. It’s a story about different expectations on love, each one of them having different reasons to continue the love affair. 2/5
A Row of Trees - a family discusses about a strange fact regarding the gingko trees that didn’t lose their leaves at the same time. They didn’t find a reason for the leafless trees, as you often cannot read in a person the reason that led them to “lose their leaves”. 2/5
Yumiura - a story about a man that receives a visit from someone who claims was his lover during their youth years. It’s sad here the imbalance of the emotions – the man represented so much for her, that she still have feelings for him decades later, but he doesn’t remember her at all. 3/5
Silence - this one is one of those highlights I was talking before. A writer has a stroke and now is refusing to communicate in any way with the outside world. But what would be the causes of this silence? 4/5
The Stone Chrysanthemum - boring story about funeral stones. The only interesting part is the story of the woman that dies waiting for the lover that never comes. In order to bring peace to her ghost, the villagers plant a chrysanthemum that continues to wait for the lover. 2/5
First Snow on Fuji - similar themes as What the Husband wasn’t Doing, it tells the story of two lovers who go on a getaway to Hakone. Each one of them has different reasons they accepted this affair. 2/5
Morning Clouds - last story, but the best in my opinion, tells a story of obsession a school girl develops towards her female teacher. But is this something reciprocal? 5/5
Although most of the stories leave some interesting questions behind, the slow pacing, long contemplative passages and inexistent plot, limited me to at most a couple stories per day. *** stars.
Read
January 18, 2014Imaginează-te plutind cu barca, printre nuferi și sălcii, pe o apă a cărei liniște perfectă anunță o furtună ce nu mai vine. Cam asta e senzația pe care o ai citind “Valsul florilor”, un volum cu povestiri de Yasunari Kawabata, apărut de curând la Humanitas în traducerea Corneliei Daniela Lupșă. Toate cele nouă povestiri anunță drame, pasiuni răscolitoare, răsturnări de situații, însă nimic din toate acestea nu se întâmplă. Totul se sfârșeste într-un firesc al lucrurilor pe care nu ai cum să-l bănuiești în timp ce citești textele cu începuturi percutante și acțiuni tensionante.
În “Valsul florilor” – povestire ce dă titlul volumului pe care-l și deschide, și care face trimitere la valsul cu același nume din baletul “Spărgătorul de Nuci”, al lui Ceaikovski – Kawabata crează, cu ajutorul a patru personaje – balerinele Suzuko și Hoshie, maestrul Takeuchi și discipolul său preferat, Nanjo – , tot cam atâtea variante de final. Gesturi, tăceri, cuvinte te fac să crezi că ar putea exista relații de iubire între cele două balerine, între Suzuko și Takeuchi, între Hoshie și Nanjo. Și ele chiar există însă nu în felul în care ți le imaginezi, ca iubiri carnale, ci ca legături profunde între suflete care angrenează personajele într-un incredibil firesc al vieții din care lipsește orice urmă a spectaculozității pe care, poate, ți-o imaginai. Iar dansul este cel căruia li se datorează aceste legături și sigura rațiune de a fi a personajelor – “Dar oare chiar asta mi-e dat? Să nu înțeleg cu adevărat nici frumusețea oamenilor și nici bucuria de a trăi altfel decât prin dans?”, se întreabă Nanjo la un moment dat -. (cronică: http://bookaholic.ro/despre-iubire-pa...)
În “Valsul florilor” – povestire ce dă titlul volumului pe care-l și deschide, și care face trimitere la valsul cu același nume din baletul “Spărgătorul de Nuci”, al lui Ceaikovski – Kawabata crează, cu ajutorul a patru personaje – balerinele Suzuko și Hoshie, maestrul Takeuchi și discipolul său preferat, Nanjo – , tot cam atâtea variante de final. Gesturi, tăceri, cuvinte te fac să crezi că ar putea exista relații de iubire între cele două balerine, între Suzuko și Takeuchi, între Hoshie și Nanjo. Și ele chiar există însă nu în felul în care ți le imaginezi, ca iubiri carnale, ci ca legături profunde între suflete care angrenează personajele într-un incredibil firesc al vieții din care lipsește orice urmă a spectaculozității pe care, poate, ți-o imaginai. Iar dansul este cel căruia li se datorează aceste legături și sigura rațiune de a fi a personajelor – “Dar oare chiar asta mi-e dat? Să nu înțeleg cu adevărat nici frumusețea oamenilor și nici bucuria de a trăi altfel decât prin dans?”, se întreabă Nanjo la un moment dat -. (cronică: http://bookaholic.ro/despre-iubire-pa...)
June 18, 2013
Beautiful stories, so simple yet so concentrated.
November 16, 2023
An unfinished story, about some emotional dancers struggling with their artistic passion and realities.
I wasn't quite into their emotion, as it was 100 years ago and I'm not an artist.
I wasn't quite into their emotion, as it was 100 years ago and I'm not an artist.
Displaying 1 - 8 of 8 reviews