3,5 stele.
Graham Greene nu a obținut Premiul Nobel pentru Literatură, însă, între 1950 și 1973, a fost nominalizat în - țineți-vă bine - optsprezece ani diferiți. Dat fiind faptul că numele scriitorilor nominalizați nu pot fi făcute publice decât la 50 de ani distanță, iar 1973 reprezintă ultimul an despre care există date certe, e posibil ca numărul nominalizărilor lui Greene să crească. Oricum ar fi, rămâne la distanță mare de deținătorul recordului de nominalizări (154 în 26 de ani diferiți între 1931 și 1968), istoricul literar spaniol Ramón Menéndez Pidal. Cu toate acestea, Pidal nu a câștigat Nobelul pentru Literatură. Bineînțeles, mai sunt și alți scriitori care au fost nominalizați într-un număr mai mare de ani decât Graham Greene și nu au primit Nobelul pentru Literatură (de exemplu, E. M. Forster, nominalizat în 20 de ani diferiți între 1945 și 1969, André Malraux, nominalizat în 23 de ani diferiți între 1947 și 1973 etc.). Un lucru este cert: numărul mare sau foarte mare de nominalizări nu este deloc o garanție a faptului că scriitorul în cauză va primi în cele din urmă premiul mult râvnit. Mai ales că există și cazuri, William Faulkner, Bertrand Russel etc. în care nominalizarea într-un singur an s-a dovedit a fi suficientă pentru a câștiga.
Dincolo însă de faptul că nu a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, Graham Greene rămâne o voce relevantă în literatura secolului al XX-lea. Este imposibil să îți placă tot ceea ce a scris, însă este la fel de imposibil să nu-ți placă niciuna dintre cărțile sale.
Al zecelea om nu este nici pe departe cel mai bun roman al lui Greene. Deși a fost publicat în 1985, totuși originea sa se află în anul 1937 și nu era vorba despre un roman, ci despre o povestire. Ce-i drept, o povestire cu o temă fascinantă. Ulterior, cadrul povestirii va fi schimbat, acțiunea având loc mai întâi într-o închisoare din Franța aflată sub ocupație nazistă. Într-o celulă sunt înghesuiți treizeci de deținuți, iar un ofițer german îi anunță că trei dintre ei vor fi executați drept represalii pentru uciderea unor soldaţi nemți de către localnici neidentificați. Pe el nu-l interesează "cine sunt cei trei". Prin urmare, deținuții trebuie să decidă cine va muri și cine nu. Louis Chavel face notă discordantă printre ceilalți deținuți deoarece este avocat și a moștenit o adevărată avere. Fără niciun folos, însă, deoarece, atunci când se trag la sorți persoanele care vor fi executate, el trage biletul necâștigător. Însă, poate că nu e totul pierdut: Chavel e dispus să cedeze întreaga sa avere colegului de celulă care este dispus să se sacrifice în locul său. Surprinzător, însă există cineva dornic să facă acest pact cu Chavel.
Partea a doua a romanului se desfășoară după terminarea războiului. Chavel este acum un om liber, însă a devenit un biet vagabond. Se hotărăște să se întoarcă la casa natală, unde locuiesc acum sora și mama deținutului cu care el a făcut schimbul acela suprarealist. Această întâlnire este punctul forte al romanului. Lectură plăcută!