Cartea cititta de mine este de la editura librex, de acelasi autor, banuiesc ca este Un pic adaptata si automat este mult mai usor de citit fata de vechea varianta. Aceasta carte iti trezeste niste intrebari de Ce te afli aici si acum. Si iti explica importanta gandului. Este interesant sa privesti din mai multe perspectiva viata si mai ales moartea. M- a ajutat sa inteleg mult mai bine trecerea in nefiinta a unei persoane dragi.
Cu mii si mii de ani in urma, gratie naturii fericite, a pamantului fertil, climatului cald si a unei rase de oameni ce isi trage originea din noaptea vremurilor, in sudul Asiei si in nord-estul Africii spiritul uman s-a luminat, a avansat si a emis idei si cunostinte profunde, juste si cu o inaltime spirituala umilitoare pentru noi, europenii, care ne credem promotorii civilizatiei, luminatorii omenirii. Este adevarat ca acele cunostinte inalte nu erau posedate de multime, de poporul intreg, ci doar de preotime, si dintre acestia numai de ocupantii treptelor superioare; secretele fiind transmise doar initiatilor destinati sa urce treptele ierarhice ale preotimii.
O completare frumoasa a cartilor lui Brian Weiss si Michael Newton, care au studiat, la distante de zeci de ani, calatoria sufletelor. Interesant cum cu totii descopera aceleasi adevaruri. Grea de crezut pentru neinitiati insa minunata.
Se simte faptul ca a fost depusă foarte multă munca pt a scrie aceasta carte. Este foarte detaliata și puțin greu de citit. Nu este genul meu,o recomand pt pasionații de acest gen.