Durerile de coloană m-au ţinut aproape un an de zile cu desăvârşire rupt de lume. Nu ieşeam din singurătatea mea decât arareori, şi atunci numai ca să colind pe la diverse cabinete de consultaţie şi institute specializate în radiografii şi analize. La un moment dat, amintindu-mi de Aix-les-Bains, mi-am spus că n-ar fi rău să încerc şi o cură de băi termale. Ca să fiu sincer, mi-am amintit în primul rând de faima pe care lumea cea mai elegantă şi mai frivolă a Europei o aducea, cu fastul ei sezonier, acestui orăşel, dar şi de apele sale, ale căror virtuţi curative erau cunoscute încă de pe vremea lui Iuliu Cezar. La drept vorbind, ca să scap de starea sufletească apăsătoare în care mă găseam şi pentru ca schimbarea să fie binefăcătoare şi trupului, cred că aveam nevoie, mai mult decât de ape, de frivolitate.
Am luat avionul spre Paris, unde am stat mai puţin de o săptămână; un tren m-a dus, apoi, la Aix-les-Bains. Am coborât într-o gară atât de mică şi de modestă, încât m-am gândit: „Cât bun-gust, în ţările vechiului continent! Şi cât de grandomani suntem noi, în America noastră! Ar încăpea patru gări ca cea din Aix în noua gară din Mar del Plata”. Formulând ultima parte a acestei reflecţii, mărturisesc că am fost copleşit de un plăcut sentiment de mândrie patriotică.
Ieşind din gară am zărit două bulevarde: unul paralel cu calea ferată, iar celălalt perpendicular. Pe cel dinţii se îndrepta spre mine un pescar cu undiţa pe umăr şi cu un coş în mână. N-am luat în seamă ofertele pe care mi le făcea un taximetrist şi m-am apropiat de pescar.
— Fiţi amabil, am zis, mi-ati putea spune cum să ajung la „Palace Hotel”?
— Veniţi cu mine. Mă duc într-acolo.
— Nu credeţi că ar fi bine să iau un taxi?
— Nu e nevoie. Urmaţi-mă.
L-am ascultat, cu teama că greutatea celor două valize ar putea avea consecinţe nefaste asupra mijlocului. Am luat-o pe celălalt bulevard, unde drumul, o bună bucată, urcă pieptiş. Ca să nu mă mai gândesc la bietul meu mijloc, l-am întrebat:
— Cum a mers pescuitul?
— Bine. Cu toate că pescuitul într-un lac bolnav nu prea îţi aduce cine ştie ce satisfacţii. Cum să vă spun, de fapt nu e-o plăcere decât pe jumătate, de vreme ce pescarul nu se poate bucura de trofeul lui, mâncând ori dăruind prietenilor ceea ce a pescuit.