— Mai repede ! Mai repede, Vartunian ! l-a îndemnat Dan pe şofer, subliniindu-şi spusele printr-un ghiont cu cotul. — Fac tot ce pot, tovarăşe locotenent... a protestat, încordat, plutonierul, fără să întoarcă capul de la parbriz, pe când în acompaniamentul sirenei, depăşea prin slalom autoturismele care se deplasau pe aceeaşi direcţie cu noi. Eu, stând pe bancheta din spate, le priveam absent cefele, cugetând cu nostalgie la nişte cazuri care zac pe biroul meu fără prea multe şanse de rezolvare într-un timp cât de cât previzibil, deoarece şefii mei, considerându-mă ca un pompier care e veşnic de serviciu, cum mă prind prin birou, cum mă expediază cu toată generozitatea îa un eveniment. Şi să-l văd şi eu pe ăla care are curajul să afirme că ducem lipsă de chestii d-astea ?! Deodată, indispoziţia care mă cuprinsese a fost expulzată de prompta declanşare a instinctului de conservare. Astfel, am realizat că tremur de parcă aş avea o criză de delirium tremens. Si cum trasul la măsea nu prea intră în inventarul hobby-urilor mele, curiozitatea m-a îndemnat să aflu de ce mă scutur atît de vîrtos. Şi, în ciuda faptului că n-am apelat la serviciul unui calculator electronic, am aflat !