Nu prea mă aventurez în alegerea unei cărți, dacă nu am văzut-o cel puțin o dată recomandată pe grupuri. Știu că gusturile nu se discută, dar, de obicei, vreau să citesc măcar o părere despre cartea pe care îmi propun să o răsfoiesc.
Acum o săptămâna jumătate, ceream recomandări de thriller. Am primit titluri pe care le-am mai văzut, dar nu m-au chemat spre ele. Am găsit cartea de față pe Goodreads, am ales-o după titlu și copertă, nu avea review-uri în română, ceea ce m-a surprins puțin, având în vedere că a fost publicată în 2006.
"O păpușa sau alta" a fost o alegere extrem de inspirată, m-a ținut captivă între paginile ei. Nu sunt fană a descrierilor ample, dar totul a avut legătură cu acțiunea romanului, nu a fost nimic în plus.
Personajele sunt în jur de 10-12, fiecare personaj amintit în carte - are partea lui. Nu îi vezi numele o dată și, apoi, uiți că a existat. Toate au rolul lor. Am întâlnit unul dintre cele mai bine construite personaje negative din thriller-urile citite de mine. Toate personajele, de fapt, au fost extrem de bine conturate, mă simt de parcă le-aș cunoaște în viața reală.
Plotul a fost un deliciu, complex, complet. Am crezut încă de la sinopsis că știu finalul și îmi doream să nu fie așa, să am ocazia să citesc o carte bună. A fost o carte impecabilă, pentru mine.
Nu rămâne nimic neexplicat, nu am găsit nicio inadvertență.
Mă bucur că am citit-o, mi-a plăcut foarte mult!
5 ❤
Las mai jos sinopsis-ul, să vedeți ce m-a atras pe mine:
"A fost plecată pentru doar două ore.
Soțul ei, David, urma să aibă grijă de fiica lor de numai două săptămâni. însă în clipa în care Alice Fancourt intră în camera copilului se dezlănțuie teribilul coșmar, fiindcă Alice susține cu toată ființa că bebelușul din leagăn nu este fiica ei, Florence.
Din ce în ce mai ostil și amenințător, David jură că soția lui fie a luat-o razna, fie, din cine știe ce motiv, minte cu nerușinare. Cum va putea Alice, în această situație, să-i convingă pe cei de la poliție că ea are dreptate, înainte de a fi prea târziu? Și unde se află, de fapt, adevărata Florence?"
Citate
"Rațiunea este neputincioasă în fața fricii."
"Uneori, privind doar în direcția spre care ești dirijat să privești, ratezi esențialul."
"Mă gândeam atunci că, în general, prietenii se mulțumesc să îți ofere niște sugestii politicoase, ca apoi să te abandoneze, lăsându-te să răzbești singur prin viață, ducând pe umeri toată povara responsabilității. Da, prietenii nu țin să ți se bage în suflet ori să-ți impună opiniile lor, fiindcă, la un anumit nivel fundamental, nici nu le pasă de tine."
"modalitatea ideală de a trata cu un individ care se poartă agresiv cu tine este să aplici scenariul DESC: descrie, explică, strategii, consecințe. Îi descrii individului aspectele inacceptabile ale comportamentului lui și îi explici în ce mod te afectează pe tine. Apoi, îi sugerezi strategii de schimbare – în mod normal, le propui să renunțe la ceea ce fac, fiindcă te deranjează – și subliniezi consecințele pozitive ale unei asemenea schimbări, pentru toți cei implicați."
"Când nu faceți ce vă stă în putință înseamnă o dovadă de indiferență mai mare decât în cazul altora? Sau o indiferență mai mică decât la alții?"