Apărută de nicăieri, Adriana Jderu ne dă unul dintre cele mai bune volume de debut din ultimii ani. Prozele sunt scurte (cele mai lungi nu trec de 10 pagini), și autoarea are o naturalețe aparte în exprimare, în descrieri și mai ales în dialoguri (o zonă în care foarte puțini autori români excelează). Poveștile din „Spații mici” fac echilibristică între umor și dramă, presărând peste tot mici indicii care schimbă ușor miza fiecărei povești, dacă sunt depistate.
Experiența lecturii mi s-a părut foarte faină, textele sunt fresh și, într-un peisaj literar populat cu destui debutanți care efectiv nu-s capabili să spună o poveste la cel mai elementar nivel, temele abordate sunt destul de variate.
Trebuie să menționez aici două chestii: 1. Cartea asta, deși are pe alocuri un vibe intim, nu a fost un exercițiu de „exorcizare a demonilor interiori”, cum adesea am văzut prin alte cărți (mai ales debuturi, și mai ales cele ale autoarelor), ci a încercat pe bune să spună povești reale, și 2. Adriana Jderu e mai aproape de 40 decât de 30, și în mod clar asta ajută. Într-un fel debutezi la 35+, și în alt fel debutezi la 30 sau chiar la 25. Alta e optica, altfel îți evaluezi scrisul, altfel te raportezi la cei din jur, și rezultatul, dacă e bine calibrat, poate fi unul memorabil. The perks of being patient, presupun.
Acuma, clar, volumul nu e perfect, și vorba regretatei Sinead, nu-mi doresc ce nu pot avea. Din cele 21 de texte, aș fi rașchetat vreo 3 sau 4, dar restul care sunt bune, sunt BUNE.
Așadar, bun venit!