Această carte a lui Oleg Serebrian atinge profund. E un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. De pe poziția unei ambiguități inteligente, el abordează istoria care lipsește și despre care trebuie spuse atâtea, istoria Europei Centrale, cu frontierele ei rănite și privirea încă rătăcită într-un orizont necunoscut. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. Cartea ne oferă o lectură generoasă, produs al unui istoric sensibil, dar și al unui poet îndrăgostit de rădăcinile multiculturalității mitteleuropene, care se hrănesc din solul unei memorii încă vii, dar și din niște vise, care ne ating și ne reasigură timid că suntem datori să clădim un viitor continuu.
"Niciodată n-am crezut că Europa va muri în limba noastră", spune unul dintre deportații de etnie germană ai regimului sovietic în fraza care încheie Cântecul mării. Una dintre cele mai bune fraze de final pe care le-am citit.
În ciuda unor scăpări de stil și de construcție a personajelor, povestea are un fir narativ strașnic (se pare că am rămas prinsă în graiul moldovenesc) și a fost o încântare (cu note dureroase) să descopăr Cernăuțiul multietnic, cu atâtea straturi de istorie. Și mai dureros mi-e să mă întreb dacă voi reuși să-l vizitez vreodată, cu noul imperiu al răului care amenință să îl ocupe.
Poate pentru că am o preferință pentru poveștile din cel de-al Doilea Război Mondial care depășesc ocupația Franței și bombardamentele asupra Angliei și se uită și înspre țările mai mici, din estul Europei, cele care au fost cu adevărat strivite de nazism și comunism, sau poate pentru că bunicii mei au fost amândoi refugiați din Bucovina, subiectul acestei cărți, dar am adorat pur și simplu povestea. Cernăuțiul, cu frumusețea lui interbelică, pata de culoare și amestecul de români, germani, ucrainieni și evrei, și prăbușirea lui în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este personajul principal, celelalte gravitează toate pe lângă el. De neratat pentru orice iubitor de ficțiune istorică bine documentată.
"Când era mic, Arhip credea că toți nemții sunt baroni, conți sau duci, în fine, în cel mai rău caz pentru ei, directori de școală sau ofițeri. Pe toți evreii îi vedea prăvăliași, croitori sau felceri. Pe țigani – fierari sau ghicitoare. Românii și ucrainienii erau fie argați, fie țărani, fie soldați. Cei care aveau parte de-un mare noroc puteau ajunge până la rangul de pădurar, învățător sau preot. Știa că mai sunt și alte nații, cum ar fi rușii, turcii sau franțuzii, dar care era rostul ăstora nu prea pricepea, decât poate acela de a se pune ei în locul nemților. De asta și purtau și războaie.”
"N-o știe nimeni [fericirea], pentru că noi o căutăm toată viața pe la adrese greșite."
"Sunt oameni care-și înving destinul și oameni învinși de destin."
"Și întotdeauna răzbunarea e mai cruntă decât crima. Pentru că crima se naște din calcul, iar răzbunarea din pasiune."
"Cât de mult ai nevoie uneori de astfel de oameni, cu care te simți înrudit prin tăcere, alături de care nu doar cuvintele, dar chiar și gesturile sunt de prisos."
"E ciudat că oamenii se tem de moarte și nu de viață; or, e nevoie de mult mai mult curaj pentru a trăi, decât pentru a muri. Să moară pot toți... Și câți știu să trăiască?"
"Cândva, aceste lucruri cutremurătoare vor fi scoase la iveală, dar nimeni nu va fi în stare să înțeleagă tot grotescul lor. Trecute prin filtrul timpului, lucrurile arată întotdeauna altfel: incredibilul poate deveni banal, banalul poate ajunge senzațional, trădarea se poate transforma în eroism, iar răsplata poate apărea drept crimă."
"Niciodată n-am crezut că Europa va muri în limba noastră."
Este o ficțiune istorică bine documentată și argumentată care ne ajuta să cunoaștem istoria propriului neam. Am citit multe opere care tratează cel de-al doilea război mondial, dar prea puține care relatează evenimentele nefaste desfășurate pe plaiul natal.
✍️“Bătălia pentru Cernăuți a durat exact patru zile și patru nopți.” ✍️“Cernăuțiul pierduse aproape două treimi din populația de dinaintea războiului - expatriați, refugiați, deportați, arestați și uciși în lagărele naziștilor sau în cele ale comuniști.”
Vom vedea cum un oraș va trece prin schimbările aduse de linia frontului, cum se va manifesta barbaria noii vremi și orânduiri asupra tuturor caselor.
✍️“Iancu Flondor, altădată artera agitată, plină de vervă, forfotă și viață a celui de-al treilea oraș al României, era acum ca un bocet transpus în limbaj pictural.”
Ca o furtună cu tunete și trăsnete ce devastează tot în calea ei, noua conducere numită “eliberatoare” va fi cea care își va pune ștampila într-un mod ireversibil pe oraș. Dar cele mai mari ravagii și cea mai grăitoare amprentă va fi pusă asupra oamenilor. Cetățenii Cernăuțiului aveau să fie după “eliberare” metamorfozați, oameni deveniți străini în propria țară și casă, oameni ajunși pe piscurile disperării. Și toate acestea din cauza irealității hilare a lumii din jur. Trist, însă din păcate, aceasta este istoria neamului nostru...
✍️“Pe străzi și prin curți se vedeau oameni, dar frica, neîncrederea, suferința și pustietatea care se citeau pe fețele lor conferea orașului imaginea unui deșert populat cu stafii.”
✍️“Singura deosebire e că naziștii vorbesc de eroul-solitar, iar comuniștii, de erou-turmă.”
✍️“E ciudat că oamenii se tem de moarte și nu de viață; ori, e nevoie de mult mai mult curaj pentru a trăii, decât pentru a murii. Să moară pot toți... Și cat știu să trăiască.”
✍️“Oamenii de mult s-au dezvățat să ierte.” ✍️“...un bărbat adevărat se însoară cu capul.”
✍️“S-au dedat amintirilor, în speranța că ele ar putea să încălzească întrucâtva cadavrul înțepenit al realității. Viitorul era invitat cu prudenta mutuală.”
PS. Urmează “Woldemar”, partea a doua a trilogiei.
Pe ultima sută de metri a anului, am citit cu multă încântare răvășitorul roman al lui Oleg Serebrian: "Cântecul mării", de altfel rămas singurul pe care nu-l citisem dintre romanele lui. O frazare elegantă, o coerență a adevărului istoric ce constituie tema romanului și o capacitate de vrăjire a cititorului prin stilul poetic sunt principalele atribute ale acestui prea-frumos roman. Totodată, romanul constituie și o reală sursă de informare asupra unei perioade triste din istoria României, când Bucovina a fost cedată, exodul populației multiculturale a devenit necesar, o alta slavă și comunistă luându-i locul. La fel de adevărat este însă că lectura acestui roman este dureroasă pentru cei sensibili la ce înseamnă deturnarea destinului național. În totului tot, o lectură care mi-a mers la suflet! La mulți ani, cititori!
„Cântecul Mării”, un roman despre o perioadă când hotarele care se schimbau de la o zi la alta, tocând destine și călind caractere. Când fiecare zi e o încercare de a supraviețui, păstrându-ți calitatea de om și demnitatea de neam. Aici istoricul Oleg Serebrian îşi face treaba excelent, pregătind terenul pentru scriitorul care în al doilea roman, Woldemar, avea să strălucrească. Veți aprecia o dată în plus fumusețea și savoarea intelectuală a perioadei interbelice, dorindu-vă ca și azi, să se preia din latura spirituală, culturală și mai ales morală a acelei perioade.
”Nu pot să închid fără să menționez un pasaj și un capitol pe care în mod cert le voi purta multă vreme cu mine. Secvența cu dăruirea portocalei colegei de clasă și capitolul dedicat călătoriei în Uzbekistan.” A fost una dintre frazele prezentării făcute romanului ”Woldemar”, fixa acum un an. O carte care mi-a plăcut mult și care m-a lipit de autor.
A fost primul meu contact cu Oleg Serebrian și am aflat că ”am picat” fix în mijlocul unei trilogii, nu o trilogie clasică, ci una care este strânsă la un loc de fire precum acea călătorie în Uzbekistan, la Marea Aral. Știam că este o ancoră aruncată încă din prima carte și am căutat să ajung la ea cumva. Cartea nu a fost ușor de găsit – dispăruse din librării – dar am avut noroc să o zăresc proaspăt retipărită la standul Cartier, la Bookfest.
Este romanul de debut al autorului și urmărește cuplul Marta și Filip Skawronski. Povestea se deschide abrupt, cu o alegere dureroasă: să părăsească Cernăuțiul, amenințat de apropierea frontului, încercând să scape din calea rușilor, sau să rămână alături de rude, prieteni și ritmul unei vieți pe care nu vor să o piardă. Este, în esență, o carte despre alegeri – acele decizii care, odată luate, îți schimbă definitiv destinul.
Urmează să cumpăr și ”Pe contrasens”, a treia carte din trilogie. Primele două, despre care pot să vorbesc, se pot citi și independent, dar cred că totuși pentru a cuprinde totul farmecul acestei ”saga a destinelor” îi voi spune eu, este totuși indicat să le citiți în ordinea apariției. Lectura a fost pentru mine și o revelație legată de Cernăuți. Atmosfera epocii este surprinsă aici cu mult mai multă profunzime decât în Woldemar. Nu am mai întâlnit până acum o carte care să redea atât de bine acest oraș și întreaga zonă. Cartea deschide un spectru larg de personaje încărcate cu povești interesante, bine dozate ca pondere și care-ți stârnesc curiozitatea, abia așteptându-le să reapară pe parcursul cărții. Dacă nu știam de Woldemar deja… chiar consideram la finalul cărții că multe dintre ele nu au fost ”stoarse” complet de povești. 🙂
Cel mai puternic personaj este cel fără nume, drama războiului. Frica ce crește în intensitate odată cu apropierea frontului, zgomotul lui… Arestările, anchetele, exodul ”benevol” și deportările. Este un bun tablou al societății mutilate, destrămate de cursul istoriei. Se instaurează teroare, apare tentația delațiunii, a pactului cu opresorul, presiunea este infernală. Este un ”joc” foarte reușit în carte. Apar căi diferite alese de personaje, fire care se desprind din ghem și pe care le-am găsit reunite în Woldemar… dar cu ce preț?
După această primă carte, am înțeles că am descoperit un autor de care m-am atașat și pe care vreau să-l citesc integral. Decizia rămâne neschimbată – și vi-l recomand cu toată convingerea.
“N-o să uităm niciodată seara asta. Deşi “niciodată” , în cazul nostru, Iolanta, înseamnă, oricum, o perioadă mult prea scurtă ca să mai poţi uita ceva. Suntem la anii când la fiece ocazie deosebită te gândeşti involuntar că “asta ar putea fi pentru ultima oară ” .”
Mi-a reamintit de romanul Ora 25 a lui Virgil Gheorghiul , o carte care a avut un succes internațional uriaș și până în 1990 când a fost publicată și în România a circulat la noi în samizdad. Este o lume despre care nu știam decât foarte puțin și un subiect foarte interesant pe care cred că autorul l-a abordat cum nu se poate mai bine. Sunt și câteva scene care m-au dus cu gândul la Nopțile de Sânzine de Mircea Eliade. O foarte bună frescă istorică și socială despre Bucovina inainte de a fi pierdută la ruși și un excelent roman de război. Prezentarea relațiilor interetnice de acolo mi se pare cea mai mare reușiță a romanului lui Oleg Serebrian . Desigur că nu este chiar Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda dar pe mine m-a prins, și în o zi și ceva l-am devorat.
3.5🌟 Am avut anumite așteptări de la aceasta carte având în vedere review-urile citite și meseria de baza a scriitorului. In linii mari mi-a plăcut premisa și faptul că redă o parte din istorie dintr-o zonă pe care nu o cercetasem până acum. Insa, nu mi se pare extraordinară pentru că personajele nu m-au convins și am realizat că nu am reușit să mi le portretizez in minte în timp ce citeam. Și din acțiune îmi pare că lipsește ceva. Nu regret că am citit-o dar mă mai gândesc dacă vreau sa citesc și următoarele cărți ale autorului.
Această carte a lui Oleg Serebrian atinge profund.🥺 E un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. „Niciodată n-am crezut că Europa va muri în limba noastră.”🫠
Frumoasă carte, reînvie o atmosferă de epocă în culori amestecate. Foarte bine scrisă, reușește să redea bine contextul istoric pe care se proiectează zbuciumul personajelor, cu dramele, trăirile și neajunsurile lor.